STUDIUL TRASEULUI CU METODA AXEI ZERO

STUDIUL TRASEULUI CU METODA AXEI ZERO

Stabilirea traseului este o activitate complexa care presupune analiza a numerosi factori, deseori contradictorii (traseul cel mai bun si cel mai economic).

Principalii factori sunt cei de natura tehnica si cei de natura economica. Analiza acestor factori se face in cadrul mai multor faze de proiectare, care pentru drumuri sunt cuprinse in normativele 784-34/N/1998 si completate cu 553/5367 NN/1999. Aceste ordine cuprind cele patru faze importante: SPF, SF, PT, DE. Fiecare faza cuprinde piese scrise si piese desenate.

In prima etapa (SPF+SF) se urmareste stabilirea variantelor posibile de traseu si alegerea celor optime, aici sunt analizati factorii economici, sociali, tehnici, ecologici, turistici, etc. In aceasta etapa se face consultarea hartilor, a planurilor existente pentru zona geografica respectiva si tot pe aceste planse se schiteaza variantele posibile de amplasament. In continuare se traseaza primele masuratori sumare pe terenurile variantelor posibile. In finalul etapei, pe baza datelor se estimeaza valoarea fiecarei investitii si se va alege varianta cea mai convenabila.

In etapa a doua (PT+DE) se stabilesc elementele geometrice ale traseului, astfel incat investitia si cheltuielile sa fie minime. In aceasta etapa se materializeaza si pe traseu varianta aleasa la detaliu. Factorii tehnico-economici care se iau in analiza determina si directiile care trebuiesc urmate, stabilirea punctelor obligate: localitati, intersectii cu alte drumuri, puncte favorabile de traversare a formelor de relief, determinarea zonelor ce trebuie evitate, stabilirea modului de racoradre cu alte drumuri. Liniile care urmaresc punctele obligate considerate ale traseului formeaza linia calauza. Ideal este ca traseul sa se indeparteze cat mai putin de linia calauza.

Studiul traseului cu metoda axei zero este cea mai folosita posibilitate de studiu al traseului. Prin axa zero se intelege linia de declivitate constanta care se aseaza in totalitate pe teren, nu conduce nici la lucrari de umplutura, nici de sapatura, este o linie ideala cu cote de lucru nule.

Deoarece pe planul cu curbe toate detaliile planimetrice sunt redate in proiectie orizontala, gasirea axei incepe cu determinarea lungimii segmentului de dreapta L, masurat intre doua curbe de nivel successive cu diferenta de nivel H si in care declivitatea de studiu este:

Declivitatea liniei rosii dupa trasarea aliniamentului va fi diferita de declivitatea impusa pe axa zero, motiv pentru care declivitatea luata in studiu trebuie sa fie cu 2-3% mai mica decat declivitatea ce se presupune ca se va obtine pe traseul real. Pentru fiecare zona de relief exista intervale in care sunt incadrate valorile declivitatii de studiu:

Declinitatea are valoare cuprinsa intre 9si 12%

d_s deal 9%

Lungimea totala a sectorului de dum

cm

Cea mai avantajoasa declinitate este cea de 9%