Amplasarea si dimensionarea categoriilor de folosinta

Stabilirea categoriilor de folosinta a terenurilor este una din cele mai importante componente ale organizarii teritoriului in cadrul unitatilor agricole. Aceasta consta in dimensionarea si amplasarea pe teren si pe plan a suprafetelor care vor fi destinate a fi folosite ca teren arabil, plantatii de vii, livezi, pasuni, fanete naturale, paduri si alte categorii de folosinta.

Pentru fiecare categorie de folosinta agricola, se delimiteaza acele parti din teritoriu al caror sol, relief, microclimat si regim al apei, corespund cerintelor fiecarei folosinte.

In scopul crearii celor mai bune conditii pentru obtinerea de recolte mari si constante, ridicarea sistematica a fertilitatii solurilor, pentru fiecare categorie de folosinta, trebuiesc repartizate masive de teren care corespund cel mai bine in privinta proprietatilor naturale, cerintelor si caracteristicilor biologice ale plantelor de cultura si realizarea productiei in conditii de economicitate .

In amplasarea si stabilirea categoriilor de folosinta a terenului se tine seama de urmatoarele criterii:

strategiile si programele pentru perspectiva, privind folosirea fondului funciar;

conditiile naturale, relief, clima, sol, hidrografie, vegetatie etc.;

Stabilirea categoriilor de folosinta integrala in politica de grospodarire a resurselor are la baza urmatoarele principii:

suprafata arabila trebuie sa creasca pe seama categoriilor inferioare de folosinte agricole si neagricole;

suprafata agricola nu poate fi diminuata, iar iesirile pe orice cale a suprafetelor agricole din circuitul productiei vegetale trebuie sa fie recuperate din alte categorii de terenuri agricole si neproductive;

terenurile care prin degradare si-au pierdut total sau partial capacitatea de productie pentru agricultura sau silvicultura se constituie in perimetre de ameliorat;

patrimoniul viticol si pomicol se mentine la nivelul existent, urmand sa fie modernizat si dezvoltat cu prioritate in podgoriile si bazinele consacrate, in contul suprafetelor rezultate din defrisarea parcelelor de vii si pomi razlete si dispersate in tarlalele de arabil, precum si plantatiile imbatranite sau in declin;

pasunile imbatranite situate in conditiile favorabile de sol si panta se propun sa fie transformate in pajisti, iar acolo unde vegetatia forestiera are rol de protectie a solului se trec la paduri;

amenajarile piscicole se dezvolta pe seama terenurilor mlastinoase, saraturate si a altor terenuri neproductive, inapte pentru folosinta agricola;

terenurile degradate prin alunecari si eroziuni excesive din fondul agricol, pot constitui surse pentru impaduriri pentru dezvoltarea fondului forestier;

obiectivele industriale agrozootehnice si social-culturale se amplaseaza pe terenurile libere in perimetrul construibil al localitatilor si cu precadere pe terenurile degradate sau improprii productiei agricole;

in domeniul agriculturii, investitiile trebuie dirijate in special pentru realizarea de indiguiri, desecari, regularizarea cursurilor de apa, irigatii si combaterea eroziunii solului.

In activitatea practica, stabilirea categoriilor de folosinta incepe cu studierea si aprecierea gradului de fertilitate a diferitelor unitati de sol si gruparea solurilor cu acelasi grad de fertilitate pe baza studiilor de cercetare a solurilor si cadastru calitativ. Sunt luate in considerare insusirile care au efect de lunga durata asupra capacitatii de productie a solurilor, cum sunt:

grosimea totala a profilului de sol;

grosimea orizontului cu humus;

continutul in humus si elemente nutritive;

textura solului;

gradul de podzolire, saraturare, eroziune, alunecare, inmlastinare si inundare;

formele de relief, natura si insusirile rocii de baza;

adancimea apelor freatice si compozitia lor chimica;

scurgerile de pe versanti si revarsarile de rauri;

posibilitatile de aplicare a lucrarilor de imbunatatiri funciare (indiguiri, desecari, irigatii, combaterea eroziunii solului).

Pe solurile fertile se pot dezvolta toate categoriile de folosinta agricola (arabil, pasune, faneata, vie, livada). Numai nevoile economiei nationale hotarasc insa extinderea sau limitarea unei anumite categorii de folosinta.

Pe masura ce insusirile morfologico-fizico-chimice ale solurilor incep sa prezinte degradari, fertilitatea generala scade, numarul plantelor ce reusesc pe aceste soluri se reduce iar unele categorii de folosinta devin obligate, si anume acelea care pot valorifica conditiile edafice putin prielnice.

Pe fondul conditiilor climatice toti factorii edafici, orografici, hidrologici etc. care in ansamblul lor determina gradul de pretabilitate a terenurilor pentru o anumita folosinta si favorabilitatea unei culturi trebuiesc priviti sub raportul lor de interdependenta si conditionare reciproca.

Aprecierea izolata a unui factor poate duce la concluzii gresite intrucat toti factorii nu actioneaza niciodata separat ci numai in stransa interdependenta. Principiul statornicit in stabilirea categoriilor de folosinta il constituie analizarea in conditionarea lor reciproca, a conditiilor naturale si a factorilor social-economici.

In grupa factorilor naturali sunt luati in considerare: cerintele ecologice ale plantelor de cultura, natura si calitatea solului, conditiile de clima si microclima, conditiile de relief si mcirorelief, natura si calitatea rocilor, conditiile hidrologice si hidrografice, vegetatia spontana si cultivata.

In cadrul factorilor social-economici se analizeaza prevederile zonarii si profilului de productie, dezvoltarea si repartizarea teritoriala a industriei de prelucrare, repartitia localitatilor si a populatiei, reteaua de cai de comunicatie si centre de desfacere, timpul pentru transportul produselor.

In acelasi timp se analizeaza amplasarea categoriilor de folosinta pe teritoriu luand in considerare:

lichidarea dispersarii categoriilor de folosinta in parcele mici, neeconomice, izolate, intercalate;

amplasarea nerationala a unor categorii de folosinta fata de ansamblul elementelor teritoriale (relief, sol, centre populate, centre de productie, cai de comunicatie etc.);

cresterea suprafetei categoriilor superioare de folosinta, in special a celei arabile;

crearea unor masive compacte pentru fiecare categorie de folosinta;

punerea in valoare a terenurilor neproductive si valorificarea superioara a terenurilor slab productive;

Analizand potentialul de folosire a terenurilor tinand seama de totalitatea conditiilor ecologice raportate la cerintele principalelor grupe de plante, ofera posibilitatea determinarii pretabilitatii diferitelor terenuri pentru o categorie de folosinta sau alta .

In determinarea pretabilitatii este util a fi luati in considerare diferitii factori ecologici in mod diferentiat. Astfel, roca parientala si relieful sunt factori ce pot fi schimbati in mai mica masura, in timp ce solul si conditiile hidrologice pot fi influentate sau modificate prin lucrari de imbunatatiri funciare sau agrotehnice.

Acesti factori analizati pe baza studiilor pedologice la scara mare si a memoriilor agropedologice constituie baza pentru determinarea pretabilitatii diferitelor terenuri pentru o folosinta sau alta, care corelat cu cerintele economice si volumul investitiilor necesare contribuie in final la determinarea categoriilor de folosinta.

Pretabilitatea pentru diferite categorii de folosinta sta la baza preconizarii categoriilor de folosinta in scopul unei folosiri rationale a fondului funciar. In general caracteristicile pentru principalele categorii de pretabilitate sunt urmatoarele :

I. Arabil

I. A. - arabil fara restrictii. Cuprinde terenurile practic plane (pante pana la 5 %), cu orizontul A mai gros de 30 cm, cu o reactie slab acida pana la slab alcalina (pH 6,2 - 8,2), continut ridicat de humus si elemente nutritive, cu textura de tip nisip lutos pana la lutos. Are o permeabilitate buna (coeficient de flitratie 10^-2 - 10^-4) capacitate pentru apa de camp 16 - 28 %, conditiile de drenaj bune, regim de traficitate favorabil tuturor plantelor de cultura, favorabil pentru irigatii.

Solurile incadrate sunt din grupa cernoziomurilor de stepa si silvostepa, solurile brune, brun-cenusiu, brun-roscate, brun-galbui, precum si variantele lor freatic umede. De asemenea, sunt indicate toate solurile aluviale si aluviocoluviale, coluviale, mijlocii, adanci si cele profunde care nu sufera de inundatii sau exces de umiditate.

I B. - arabil cu restrictii mici, la care mobilizarea solului in profunzime trebuie facuta cu prudenta avand orizontul A cu o grosime de cel mult 25 cm, cuprinzand solurile aluviale, coluviale, aluviocoluviale, superficiale, cu salinizare in profunzime, precum si solurile nispoase. Tot in aceasta categorie fac parte solurile pe care lucrarile trebuie executate in termen scurt, la umiditate optima. Cuprinde toate solurile autohidromorfe si argilomorfe.

I C. - arabil cu masuri energice de chimizare si masuri agrotehnice simple cuprinde toate solurile al caror pH este mai mic de 6,1 si gradul de saturatie in baze redus, neafectate de ape cu exces la suprafata, situate pe terenuri cu inclinare mai mica de 5 %, necesitand amendarea cu carbonat de calciu, insotita de ingrasaminte organice si minerale. Cuprinde solurile podzolite, podzolice si podzolurile.

I D. - arabil cu masuri antierozionale simple cuprinde terenurile situate pe pante cu inclinari intre 5 - 12 % ale caror soluri sunt afectate de procese de eroziune de suprafata. Lucrarile se vor efectua numai paralel cu curbele de nivel in conditiile unui asolament in care nu predomina prasitoarele, si cuprind solurile cu eroziune slaba si medie.

I E. - arabil cu masuri antierozionale complexe cuprinde terenuri cu inclinarea pantelor intre 12 - 16 % ale caror soluri au suferit procese de eroziune puternice de suprafata si chiar de adancime. Sunt necesare lucrari complexe de combatere a eroziunii (araturi pe curbe de nivel, asolamente antierozionale, culturi in fasii, benzi inierbate etc.).

I F. - arabil cu masuri hidroameliorative simple. Terenuri plane sau usor inclinate, cu drenaj extrem de slab situate in luncile sau pe terasele raurilor care sufera de un exces de apa la suprafata in anumite perioade, necesitand executarea unor lucrari simple de evacuare a apelor in exces. Cuprinde solurile aluviale si coluviale, unele soluri stagnogleice, cu textura lutoasa, lutoargiloasa si argiloasa.

I G. - arabil cu masuri hidroameliorative complexe. In luncile raurilor sau paraielor, pe soluri cu panza de apa freatica la suprafata, pe terenuri plane slab ondulate sau usor denivelate impunand masuri hidroameliorative. Solurile din aceasta categorie vor fi cele inmlastinite, soluri lacustre aluviale, slab salinizate, soluri gleice inmlastinite, turbarii, soluri turboase.

II. Plantatii pomicole

Se destineaza acestor folosinte terenuri in zona de dealuri, coline si campii fragmentate de vai, versanti a caror inclinare este mai mare de 15 % fara a depasi 40 %, acordandu-se o deosebita atentie expozitiei lor, care poate varia in functie de altitudine si zona fitoclimatica. In zona de dealuri cu altitudini mici (400 m) din silvostepa umeda si in cea de padure, versantii pot avea orice expozitie, cu exceptia celei nordice iar cei situati in zona dealurilor cu altitudine mijlocie (800 m) si a campiilor submontane din zona de padure pot avea numai expozitie sudica, sud-vestica sau sud-estica. In zona cu altitudine peste 800 m se prefera expozitia sudica, iar pe versantii puternic inclinati, treimea lor inferioara sau mijlocie. Solurile trebuie sa aiba grosimea minima de 60 cm, proportia de schelet sa nu depaseasca 40 - 50 % cand sunt situate pe roci tari, sau o grosime minima de 30 - 40 cm, cu o proportie de schelet pana la 50 % cand solurile sunt formate pe roci metamorfice. In toate cazurile solul trebuie sa aiba un orizont de acumulare a humusului de 10 cm, iar reactia pH intre 5,5 - 7,8. Se vor evita solurile cu mai mult de 12 - 15 % carbonat de calciu si in special cele salinizate, iar nivelul hidrostatic al apei freatice sa nu fie mai ridicat de 2 - 3 m. In zona de stepa si silvostepa se pot folosi solurile formate pe roci tari cu o grosime de 90 cm, cu o proportie de schelet de maximum 30 - 35 %, pe rocile metamorfice 70 cm cu conditia ca proportia de schelet sa nu depaseasca 50 - 55 % iar cele moi cu o grosime de 50 m. Orizontul cu humus in toate cele trei cazuri este de 25 - 30 cm cu o textura lutoasa, luto-nisipoasa si mai putin argilo-lutoasa. Valorile pH pot fi intre 6,2 - 8, cantitatea de carbonat de calciu nu trebuie sa depaseasca 12 %, iar nivelul hidrostatic al apei freatice nu trebuie sa fie mai ridicat de 1,5 m.

In toate situatiile se au in vedere existenta curentilor reci, a brumelor si a ingheturilor timpurii si tarzii.

Conditiile climatice favorabile sunt: temperatura medie anuala 8 - 10° C; precipitatii anuale 600-800 mm; numarul zilelor senine pe an 110 - 120; durata de stralucire a soarelui 1900 - 2000 ore; umiditatea relativa a aerului 75 %; suma temperaturilor anuale ≥ 0° C, 3000 - 3200° C, din care ≥ 10° C, 2500 - 2700° C.

Amplasamentele plantatiilor de pomi au ca particularitate esentiala, asigurarea conditiilor pedoclimatice optime cerute de speciile si soiurile ce urmeaza a fi plantate, in principal dictate de factorii limitativi (temperatura, umiditatea, profunzimea si reactia solului etc).

Zonarea si microzonarea pomiculturii au definit bazinele pomicole pentru realizarea in masive pomicole, respectiv ferme a concentrarii si specializarii productiei, in cadrul unui anumit tip de plantatii (intensive, superintensive) adecvat cerintelor speciei fata de factorii de vegetatie si modul de valorificare a productiei.

Investitiile pentru plantatiile moderne au in vedere amplasamentele cele mai corespunzatoare particularitatilor diferitelor specii :

amplasamentul pentru speciile de mar si par se realizeaza avand in vedere ca noile plantatii sunt amenajate, in special, in sistem intensiv (1 250 - 1 400 pomi/ha) si sistem superintensiv (2 200 - 6 900 pomi/ha) la distanta conditionata de grupa de soiuri si zona pedoclimatica. Investitiile coresopunzatoare programului de dezvoltare a pomiculturii au fost dirijate pentru unitatile din zona Subcarpatilor Getici si Moldovei precum si in zona dealurilor subcarpatice Transilvane si depresiunile de contact pentru soiurile de toamna si iarna, in timp ce soiurile timpurii au fost amplasate in zone mai calde. In mod deosebit pentru par, plantatiile sunt realizate in locuri adapostite de curenti reci, de vanturi puternice, in treimea inferioara a versantilor;

amplasamentul noilor investitii pentru plantatiile de prun sunt realizate, in principal, in unitatile situate in zona dealurilor joase si mijlocii, cu precipitatii de peste 550 - 600 mm anual. Noile tehnologii prevad la infiintarea plantatiilor intensive amplasarea pomilor la distanta de 5 x 3,5 (4,0) m respectiv 370 - 500 pomi/hectar;

amplasamentul plantatiilor de cais este optim in unitatile din zona de sud si vest unde se realizeaza conditiile optime pe  terenuri cu pante pana la 15 - 20 %, soluri mijlocii si usoare, profunde si bine drenate cu apa freatica la adancime, lipsa ingheturilor in timpul infloritului, distantele de plantare pentru plantatiile intensive fiind de 4 x 3,5 m (714 pomi/hectar);

amplasamentul plantatiilor de piersic se realizeaza in special in zonele de sud, vest, sud-est si nord-vest unde se realizeaza temperatura activa necesara. Plantatiile de tip intensiv au 500 - 600 pomi/hectar dar cele superintensive cu 1 250 pomi/hectar (4 x 2 m);

amplasamentul plantatiilor de cires care se realizeaza numai in sistem intensiv si impun amplasarea pe soluri cu textura mijlocie si usoara, fara exces de umiditate, in zone fara brume frecvente si ingheturi tarzii de primavara. Distantele de plantare recomandate sunt de 5 x 4 m corespunzator sistemului de conducere;

amplasamentul plantatiilor de visin, se amplaseaza pe soluri soluri cu textura mijlocie si usoara, cu pante pana la 25 %, de regula pe treimea mijlocie si superioara (daca are umezeala) iar in zonele sudice mai secetoase si treimea inferioara a pantei. Distantele de plantare recomandate sunt de 4 x 3 m la visinul altoit port diferit (cires, prun) si 4 x 2 m la cel altoit pe visin;

amplasamentul plantatiilor de nuc sunt extinse in special in zona colinara, dealuri cu altitudine mijlocie, cu expozitii favorabile protejate de curenti reci, cu precipitatii de 600 - 800 mm, apa freatica in adancime, temperaturi medii anuale de 9-10° C etc. Sunt recomandate distante de plantare de 8 x 6 m;

amplasamentul plantatiilor de dud, se realizeaza in special pentru utilizarea frunzelor in hranirea viermilor de matase. In timpurile moderne se realizeaza un sistem superintensiv sub forma de tufa joasa cu distanta de 3 x 1 m, intensive si superintensive cu trunchi pitic cu distanta de plantare de 3 x 3 m (2,5 x 2,5 m) si superintensive tip pajiste cu distante de plantare de 1 x 1 m (1 x 0,5 m), amplasate pe terenuri pretabile la mecanizare si irigare (in zona secetoasa);

amplasamentul arbustilor fructiferi (zmeur, coacaz, agris, mur, afin) se recomanda a fi extinse cu precadere in zona Subcarpatilor Getici si Moldovei si in alte zone premontane.

III. Plantatiile viticole

Infiintarea plantatiior viticole se preteaza in principal pe terenurile cu pante mai mari de 30 - 35 % pana la 45 - 48 %, cu amenajare in terase la o inclinare a pantelor mai mare de 18 %, cu expozitie sudica, sud-estica, sud-vestica.

Solurile atribuite acestei categorii trebuie sa aiba o grosime de cel putin 35 - 40 cm cand sunt formate de roci tari, cu o proportie de schelet ce nu trebuie sa depaseasca 40 - 45 % de rocile metamorfice grosimea profilului de sol 25-30 cm, iar proportia de schelet de maximum 55 - 66 %, cand roca mama este moale, grosimea este de 20 cm.

Continutul de humus, in toate cazurile trebuie sa fie cel putin 1 %, iar valoarea pH trebuie sa se incadreze intre 6-8.

Compozitia granulometrica poate varia de la nisip pana la lut argilos, continutul de carbonat de calciu putand ajunge pana la 30 %. Trebuiesc evitate solurile afectate de procese de hidromorfism produse de apa de suprafata sau a celei din profil, fiind preferate terenuri cu apa freatica situata la adancimi de 3 - 5 m.

Apa freatica poate ajunge la un metru in zonele de stepa si 1,5 m in zona de padure. Pentru plantatiile de vii pot fi folosite si solurile scheletice, solurile cu continut mai ridicat de CO₃, Ca, slab salinizate - 0,1 g/1. Nu se pot incadra solurile alcaline, mijlocii si puternic salinizate sau gleizate.

In toate situatiile se vor avea in vedere existenta curentilor reci, a brumelor si ingheturilor timpurii si tarzii.

Plantatiile de vii se realizeaza in zone cu terenuri favorabile, in panta sau pe cele care prezinta conditii mai putin favorabile pentru alte culturi, care sa permita exploatarea mecanizata a plantatiilor, in cadrul podgoriilor consacrate.

Amplasamentul se realizeaza corespunzator conditiilor de clima, relief si sol, a celor social-economice, de specializare a podgoriilor, sistemul de plantare si conducere. Conditionat de cerintele de mecanizare distantele de plantare sunt diferentiate, pentru terenurile in panta cu vii de vigoare slaba si mijlocie sau soiuri de masa de vigoare slaba, distanta de plantare intre doua randuri este de 2 m si pe rand 1 - 1,2 m (4 100-5 000 vite/hectar); pentru terenurile din zonele de deal sau de nisipuri cu soiuri de vii de vigoare mare sau cu soiuri de masa de vigoare mijlocii si mare, se recomanda intre randuri 2,2 m si pe rand 1 - 1,2 m (3 790-4 340 vite/hectar).

Amplasamentul trebuie realizat avand in vedere posibilitatile amenajarii complexe, care include lucrari de modelare-nivelare, constructia retelei de drumuri, dirijarea scurgerilor pe versanti, terasarea versantilor, drenaj si captarea izvoarelor, amenajarea formatiilor eroziunii de adancime.

Conditiile climatice pentru reusita plantatiilor de vie sunt: perioada ciclului vegetativ mai mare de 160 de zile cu o suma globala a temperaturilor de peste 2 700⁰ C; cantitatea minima anuala de precipitatii de 450 mm, din care 250 - 300 mm in perioada de vegetatie; se vor evita locurile cu bruma tarzie de primavara si timpurii de toamna, grindina, valuri de frig si perioada de seceta indelungata.

IV. Pasunile

Pasunile cuprind terenurile inapte pentru celelalte categorii de folosinta agricole, excesiv fragmentate sau cu prezenta apei freatice osciland in jurul nivelului critic.

Solurile intalnite sunt scheletice, intotdeauna superficiale, soluri (sau complexe de soluri) situate pe terenuri cu pante mai mari de 30 % cu constitutie granulometrica mare, argile marnoase, alternand cu nisipuri sau nu, precum si soluri in majoritatea cazurilor cu continut ridicat de saruri nocive sau sodiu in complex in stratul superficial (0-30 cm) in proportie de 15-16 %. Aici se incadreaza solurile scheletice subtiri, soluri subtiri pe roci moi, rezultat prin eroziune foarte puternica si excesiva, solurile podzolite si podzolice, soluri negre de fanete semidunate, soluri salinizate de panta precum si grosolan structurate sau structurate pe argile sau structurate cu permeabilitate redusa.

V. Fanetele

Fanetele valorifica terenurile situate in zone cu precipitatii suficiente pentru dezvoltarea covorului erbaceu, cu exces de umiditate la suprafata sau adancime, situate pe dealurile inalte, coline, munti, pe versantii cu procese de alunecare si lipsa surselor de apa, in arealele unde nu se poate practica pasunatul. De asemenea, in luncile raurilor frecvent inundabile si cu exces de umiditate numai in cazul in care nu este economica aplicarea masurilor hidroameliorative. Solurile intalnite sunt cele coluviale si aluviocoluviale mai rar aluviale periodic inundate si inmlastinite.

Aceste criterii de delimitare pentru diferite categorii de folosinta a terenurilor agricole sunt considerate valabile pentru un anumit nivel de dezvoltare al fortelor de productie. Totodata, pentru diferite folosinte, se aleg terenurile cele mai bune si, numai in masura in care nu se satisface necesarul de suprafata, se trece la folosirea unor terenuri mai putin potrivite. In general nu trebuie fortata folosirea intensiva (arabil, plantatii) a unor terenuri slab productive, deoarece aceasta folosire devine nerentabila si pagubitoare pentru unitatea agricola si considerarea ca simpla realizare a unor lucrari de imbunatatiri funciare dicteaza trecerea la arabil a tuturor terenurilor.