CARTAREA SOLURILOR

CARTAREA SOLURILOR

Prin lucrarile de cartare pedologica si de bonitare cadastrala a solurilor se realizeaza baza de date grafice si descriptive necesare pentru inventarierea, clasificarea si evaluarea resurselor de sol dintr-un spatiu geografic, care poate sa fie reprezentat de o exploatatie agricola sau de un teritoriu administrativ-cadastral.

Invelisul de soluri este studiat in raport cu factorii naturali si antropici ce ii determina insusirile si respectiv, fertilitatea naturala cu diferite favorabilitati pentru cresterea si dezvoltarea fitocenozelor agrare sau naturale.

Utilizarea resurselor funciare din cadrul ecosistemelor agricole presupune cunoasterea riguroasa a modului de manifestare si evolutie a factorilor restrictivi ai capacitatii de productie. In acest scop se impune efectuarea periodica a studiilor pedologice, care asigura baza de date primare a caracteristicilor morfologice si a insusirilor fizice si chimice pe unitati cartografice de sol (US) si respectiv de teritoriu ecologic omogen (T.E.O).

Prin cartarea solurilor se intelege un complex de operatiuni. care consta in cercetarea, identificarea si delimitarea spatiala a diferitelor soluri existente pe un anumit teritoriu si apoi transpunerea lor pe harta.

Dupa executarea recunoasterii teritoriului, pedologul trece la cartarea propriu-zisa. Aceasta consta in cercetarea detaliata a invelisului de sol precum si a conditiilor fizico-geografice prin metoda descriptiv-comparativa asociata cu analiza geografico-genetica.

Cartarea solurilor se realizeaza cu ajutorul profilelor de sol repartizate pe teren, in asa fel incat sa formeze o retea de puncte. Ele nu se deschid toate la aceeasi adancime, ci variaza in functie de scopul pe care-l urmaresc in cartare.

Profilurile de sol, care se deschid in cartarile la scara mare si mijlocie, sunt de trei feluri: principale, secundare si de control sau sondaje

Profilurile principale constituie elementele de baza ale unei cartari deoarece cu ajutorul lor se vor putea determina insusirile morfologice, fizice si chimice ale solurilor din sectorul luat in cercetare. Amplasarea lor in teren se face cu foarte mare grija deoarece acestea trebuie sa reprezinte cat mai fidel tipul caracteristic de sol, de aceea se recomanda ca amplasarea acestora sa se faca dupa ce suprafata de teren a fost cercetata prin profile secundare.

Profilurile principale se executa pana la adancimea rocii generatoare de sol, avand astfel o succesiune completa de orizonturi a profilului de sol, adancimea lor variaza intre 1-3 m si este conditionata de tipul de sol, de roca generatoare, de conditiile de relief si de scopul cercetarii.

Dupa executarea acestui tip de profile, cercetarea si descrierea solului dureaza 1,5 - 2,0 ore. Din aceste profile se ridica si probe de sol pentru analize.

Profilurile secundare servesc pentru studiul complementar al profilelor principale, in vederea determinarii suprafetei de raspandire a acestora. De asemenea, servesc si la stabilirea si caracterizarea varietatilor de soluri in functie de sesizarea unor insusiri deosebite. Ele se executa pana la adancimea de 90-150 cm, portiune ce reprezinta partea principala a profilului de sol

La aceste profile se face o descriere detaliata din care se vor ridica profilele principale si se executa in numar mult mai mare decat al profilelor principale.

Profiluri de control sau sondajele servesc la delimitarea unitatilor de sol identificate si caracterizate prin profilurile principale si cele secundare. Acestea sunt putin adanci, permit doar cercetarea orizontului A si inceputul celui urmator (50-60 cm adancime). Ele se descriu sumar, notandu-se grosimea orizontului superior, textura acestuia etc. si se amplaseaza de obicei intre doua profile secundare, prin tatonari la locul unde se presupune trecerea de la un sol la altul. Acestea se trec si pe hartile topografice.

Drumurile parcurse de pedolog, de-a lungul carora s-au amplasat si cercetat profiluri de sol, reprezinta itinerariile de lucru. Itinerariile se stabilesc fie dupa metoda traverselor paralele, fie dupa metoda circuitului. Aceste doua metode se combina in munca de teren.

In metoda traverselor paralele, itinerariile sunt reprezentate prin linii (drumuri) paralele, situate la distante aproximativ egale (dependente de scara hartii), incat sa fie uniform acoperita intreaga suprafata de cartat, iar orientarea si fixarea lor trebuie facuta, in asa fel incat sa traverseze toate formele peisajului geografic. In vederea efectuarii acestor itinerarii sunt necesare hartile topografice si observatiile notate in timpul recunoasterii.

Metoda traverselor paralele este mult folosita in teritoriile slab fragmentate si cu invelis de sol variat. Limitele de sol pun in evidenta aceasta situatie prin interpretarea a doua traverse si pe baza observatiilor de micro si mezorelief pe teren.

In metoda circuitului, itinerariile sunt reprezentate prin linii cu o dispozitie cu relief accidentat si invelis complex de soluri. Stabilirea lor se face tinandu-se seama de relief si de reteaua hidrografica. Si pentru aceste itinerarii sunt necesare harti topografice.

Delimitarea unitatilor de sol este una dintre lucrarile cele mai importante in cartarea pedologica. La baza delimitarii acestor unitati trebuie sa stea raportul care exista intre conditiile naturale si procesul de formare a solului.

Solul reprezinta oglinda peisajului geografic, iar unitatile de sol, modul de impletire al factorilor naturali. Factorii naturali care pot furniza limite precise sunt relieful si vegetatia. Astfel, in cazul saraturilor, cartarea geobotanica este echivalenta cu cartarea pedologica. De asemenea, daca s-a ajuns la stabilirea unei interdependente intre sol si o anumita forma de relief, delimitarea unitatii de sol se reduce la delimitarea formei de relief. In cazul solurilor luate in folosinta agricola, delimitarea unitatilor de sol se face acolo unde culoarea, textura si structura solului se schimba.

Delimitarea este mai complicata in situatia in care trecerea intre unitatile de sol se face treptat iar limitele nu sunt clare. Atunci ea trebuie facuta cu ajutorul unui numar mai mare de profile secundare si de control. In acest mod limita devine o fasie mai lata sau mai ingusta, prin care se face trecerea de la o unitate la alta, iar pedologul cartator este obligat sa precizeze pana unde, in cuprinsul fasiei, domina caracterele uneia dintre unitatile de sol si unde se remarca saltul calitativ care indica transformarea unitatii respective in alta unitate.

In functie de scara de cartare se pot face unul sau mai multe sondaje in vederea stabilirii limitei.

Paralel cu identificarea limitelor pe teren se face si transportarea lor pe harta, tinand seama de toate punctele reper de pe harta. Exactitatea traseului pe harta a limitelor depinde de scara hartii, de detaliile de planimetrie si nivelment reprezentate pe harta si de complexitatea invelisului de sol.

In trasarea limitelor de sol exista anumite " limite " de toleranta, in functie de scara hartii si de felul in care limitele se evidentiaza pe teren.

Pentru hartile la scari mijlocii si mari se prevad urmatoarele limite de toleranta:

limite distincte pe teren = 2mm toleranta pe harta;

limite clare pe teren = 4mm toleranta pe harta;

limite neclare pe teren = 8mm toleranta pe harta.

In situatia in care invelisul de sol este foarte variat si nu poate fi reprezentat la scara hartii de cartare, suprafetele respective se reprezinta pe harta sub forma de complexe de soluri sau asociatii de soluri.

Prin complex de soluri se intelege o alternanta de diferite soluri pe suprafete mici, care se repeta mereu, pe distanta de metri sau sute de metri. De cele mai multe ori complexele de soluri sunt legate de un anumit microrelief ( exemplu: intr-un complex de soluri alcatuit din cernoziomuri gleizate si soloneturi, limitele se stabilesc dupa microrelief - soloneturile ocupa microdepresiile, iar cernoziomurile gleizate ocupa spatiile dintre ele; daca teritoriu este cultivat, golurile din cultura indica suprafete cu soloneturi).

Prin asociatii de soluri se inteleg suprafete alcatuite dintr-un sol predominant, dar la care sunt incluse si suprafete relativ mari de alte soluri, aflate intr-o stransa corelatie geografica. Cartarea acestora se face intocmai ca la complexele de soluri.

Cartarea propriu-zisa se incheie cu alcatuirea unei harti de soluri. In acest fel se face o prima lucrare a materialului obtinut in urma activitatii de teren.

Asupra probelor de sol luate din teren se vor executa o serie de analize de laborator necesare pentru o caracterizare cat mai completa a solurilor intalnite in teritoriul de cercetare.

Dintre determinarile care se efectueaza in laborator unele sunt comune iar altele specifice pentru anumite soluri.

Analize comune:

     determinarea humusului;

     determinarea bazelor schimbabile;

     determinarea capacitatii totale de schimb cationic;

     determinarea pH-ului;

     determinarea N, K, P asimilabile;

     determinarea compozitiei granulometrice;

     determinarea porozitatii si a gradului de structurare;

     determinarea stabilitatii mecanice si hidrice ale agregatelor, etc.

Analize specifice pentru anumite soluri:

     determinarea carbonatilor;

     determinarea sarurilor solubile;

     determinarea aciditatii hidrolitice si de schimb;

     determinarea aluminiului mobil, etc.

Natura analizelor depinde si de scopul pe care il urmareste cercetarea.

In faza de birou, cea mai importanta etapa este intocmirea hartilor de sol, acestea reprezentand rezultatul muncii de teren a pedologilor cercetatori.

Prima operatiune este stabilirea legendei care constituie principalul criteriu dupa care se apreciaza o harta. Legenda de soluri cuprinde doua parti: in prima parte sunt prezentate denumirile taxonomice ale solurilor, iar in a doua parte sunt prezentate texturile de la suprafata acestora si, acolo unde este cazul, a rocilor generatoare de sol.

Legenda pentru soluri (prima parte) in cazul hartilor la scara mica sau mijlocie cuprinde toate tipurile, subtipurile si complexele de soluri, insirate in succesiunea lor natural-geografica, dar care in parte urmareste firul unei clasificari, iar in cazul hartilor la scara mare, legenda de soluri reprezinta clasificarea de soluri adoptata.

Daca harta cuprinde atat zone de munte, cat si de campie, in legenda se vor separa solurile de munte cu cele de campie.

In legenda, unitatile de sol se noteaza prin simboluri (sau cifre), culori (sau hasuri) si semne. Semnele se folosesc de obicei, pentru marcarea pe harta a ivirilor izolate de soluri, care nu pot fi reprezentate la scara hartii respective.

Complexele de soluri se noteaza in legenda hartii prin tipurile sau subtipurile de sol predominante. Reprezentarea lor grafica se face fie prin dungi alternative divers colorate, fie prin colorarea fondului unitatii cu culoarea solului predominant, celelalte soluri fiind reprezentate prin semne.

In a doua parte a legendei se face referire la textura solurilor la suprafata, iar in unele cazuri si la textura rocilor de solidificare. Pentru solurile formate pe roci neconsolidate, reprezentarea grafica a texturii se face prin hasuri, iar pentru cele formate pe roci consolidate, reprezentarea se face prin semne.

Alcatuirea hartii de sol consta in desemnarea unei baze topografice in care sunt inscrise numai datele topografice absolut necesare. Acestea trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

     curbele de nivel → vor fi trasate pe baza topografica numai acelea prin care relieful este scos usor in evidenta:

     reteaua hidrohrafica a teritoriului → se consemneaza pe harta in totalitatea ei;

     reteaua de drumuri → vor fi reprezentate numai drumurile principale si caile ferate;

     localitatile →vor fi mentionate pe harta cu scop de orientare.

Dupa stabilirea bazei topografice simplificate se trece la definitivarea limitelor unitatilor de sol. Transpunerea limitelor unitatilor de sol se face la scara de intocmire a hartii. In unitatile de sol delimitate pe harta, se vor nota simbolurile, se vor desemna si apoi se va colora harta. Pe harta se vor nota si locurile unde s-au deschis profilele de sol.

Baza topografica simplificata, completata cu unitatile de sol si simbolurile respective, se trece pe hartie de calc si se multiplica.

In afara hartilor de sol se mai intocmesc si harti corelative cum sunt:

     harta geomorfologica (relieful);

     harta litologica;

     harta eroziunii solului;

     harta hidrogeologica;

     harta agropedoameliorativa;

     harta geobotanica.

Raportul pedologic este un text in care sunt prezentate rezultatele cercetarilor pedologice efectuate. Acesta constituie o explicare si completare a hartilor, prin descrierea conditiilor naturale, caracterizarea solurilor si indicarea problemelor de ordin practic. Raportul pedologic cuprinde mai multe parti descrise la punctul 2.2.