Din suferintele familiei de albine

Cu toata truda si osteneala pe care o depun zi de zi, noapte de noapte si anotimp de anotimp, precum si de permanenta legatura cu mediul in care traiesc, matca, trantorii si albinele lucratoare sunt pandite de numeroase riscuri si bantuite de dureri ce le curma viata si toate dorintele.

In atare situatii, spiritul si munca lor se poate narui cu mult inainte ca gingasia florilor sa rascoleasca frumusetile luminii si linistea din intunericul stupului.

Inca din leaganele si suspinele adanci ale prunciei, existenta tumultoasa si plina de griji a familiei de albine poate fi cuprinsa de suferinte cumplite, ucigatoare.

Unele molipsitoare de la o familie la alta, altele care vin si trec adesea neobservate, bolile pot imputina multimea, pana la pieire.

Iata-le pe cateva:

Loca europeana este o boala molipsitoare care ucide progenitura aflata in stadiul larvar (necapacit).

Sadica bacterie ce provoaca boala este vehiculata prin intermediul hranei pe care albinele "doici" o ofera larvelor in crestere la vremea primaverilor tarzii si in prima parte a verilor invaluite de friguri si ploi dese, de lipsa florilor intristate si ele de-atata asteptare.

In celulele fagurilor, larvele atinse de molima incep sa se miste si sa-si schimbe pozitia fireasca, iar in toate nelinistile ce le cuprind devin moi si transparente, emanand treptat un miros acru si de putrefactie.

Apoi, lipsite de viata, ele se usuca, iar corpul capata forma unei cojite subtiri asemanatoare unui "papuc chinezesc".

Cutremuratoare trecere in nefiinta !

Loca americana se dovedeste a fi o molima care ucide in mod fulgerator toate bucuriile ascunse ale speciei, distrugand stupine intregi, pana la pieire.

La fel sau chiar mai periculoasa decat cea europeana, loca americana ataca progenitura aflata in stadiul de capacire.

Bacteria care provoaca suferinta puietului de sub amestecurile fine de ceara si propolis este purtata fara voie de laptisorul pe care albinele il ofera larvelor inainte de capacire.

Treptat, capacelele care acopera celulele cu puiet mort iau forma concava, devin mai inchise la culoare si de cele mai multe ori apar perforate.

In faguri, cadavrele emana miros de clei incins, iar continutul lor devine vascos si filant, bine prins de peretii celulelor.

Dupa aproximativ o luna de zile corpul larvelor moarte se lipeste de fundul celulelor in care apucasera sa se plamadeasca in dumnezeiescul drum spre lumina.

Acum, totul este pierdut !

Septicemia bantuie prin stupii uitati si intretinuti defectuos pe locuri umede si umbrite, incepand de primavara si pana toamna.

Boala ataca necrutator multimea, deoarece bacteria care o provoaca patrunde si se inmulteste cu repeziciune in hemolimfa lucratoarelor de toate categoriile.

Albinele devin din ce in ce mai triste, se deplaseaza greu pe faguri, isi imputineaza zborurile, corpul le devine fragil, iar articulatiile incep sa se descompuna.

Treptat, ele coboara spre urdinis, iar dupa un timp se amesteca cu nevazutul si vesnicia Pamantului, nu departe de florile ce le-au leganat si mangaiat dorurile nestinse.

Cumplita suferinta si despartire de miresme !

Boala neagra apare ca o umbra in care suferinta se manifesta prin depilatia si culoarea neagra a albinelor adulte.

Cauzele bolii continua sa ramana invaluite de multe mistere, dar familia se poate confrunta cu doua forme: boala neagra congenitala si boala neagra de padure.

In situatia bolii negre congenitale, pe rame isi fac aparitia tot mai multe albine de culoare neagra, lucioase si mult mai marunte, uneori luand chiar infatisarea unor furnici.

Trantorii napaditi de boala sunt neviabili, iar intreaga tristete si ingandurare ce cuprinde multimea este atribuita de obicei matcii.

Asemenea bolii negre congenitale si cea de padure determina aparitia depilarii si innegrirea in numar mare a albinelor.

In acest caz, lucratoarele suferinde devin indiferente si se retrag resemnate deasupra ramelor, in partea opusa urdinisului.

Toate se lasa cuprinse parca de suparari ascunse.

De-acolo, fara nici un fel de mila, suratele sanatoase cauta sa le alunge si sa le tarasca spre urdinis, ca pe un ultim drum.

Exemplar instinct de autoconservare si lupta pentru existenta !

Puietul varos este o boala provocata de o ciuperca trezita la viata de umiditatea excesiva care se poate instala in cuibul familiei de albine, de primavara si pana toamna.

Ataca si macina cu cruzime atat puietul necapacit, cat si pe cel capacit.

La inceput, in celulele fagurilor progenitura se ingalbeneste si se lasa stransa in fire fine de mucegai.

Pe masura ce boala pune stapanire pe cuib, tinerele larve isi pierd vizibil volumul, capatand forma si consistenta unor pietricele moi risipite haotic pe suprafetele fagurilor.

Simtind pericolul in care se afla progenitura, albinele lucratoare se straduiesc din rasputeri sa curete celulele de larvele pietrificate si sa le scoata afara pe urdins.

Impresionanta dorinta de bine si grija pentru ziua de maine!

Melanoza este o boala care afecteaza in mod grav si ireversibil aparatul genital al matcii.

Cu toata grija pe care albinele o au fata de matca, uneori se intampla ca laptisorul oferit drept hrana sa fie infestat de o ciuperca minuscula, aducatoare de suferinta.

Chinuite de boala, matcile isi pierd mobilitatea, li se atrofiaza ovarele si isi inceteaza ouatul.

In partea terminala a abdomenului lor se formeaza un dop de secretii uscate, iar suferinta inceteaza odata cu moartea.

Teribile chinuri !

Nosemoza isi face aparitia spre sfarsitul iernii si inceputul primaverii.

Zdruncinate de nelinisti, de imputinarea hranei si de vremea inca instabila de-afara, lucratoarele care au iernat incep sa se agite si sa consume cu mai multa lacomie ultimele rezerve de miere si pastura din faguri.

In situatiile in care nu pot efectua la timp zborurile de "curatire", in intestin isi face aparitia, in mod miseleste, un parazit microscopic care impiedica digestia si implicit asimilarea hranei de catre albine.

Cele bolnave devin din ce in ce mai lipsite de vlaga, prezinta abdomenul balonat si diaree abundenta de culoare brun-galbuie, urat mirositoare.

In incercarile nereusite de a mai gasi cararile vazduhului, ele cad si se petrec pe rand in tihna nefiintei, asemenea unor stelute stinse printre frumusetile galaxiilor.

Cu cata osteneala se suporta durerea !

Acarioza apare ca o teribila suferinta indurata de catre albinele lucratoare si chiar de catre matci.

In cautarile de a se perpetua, femelele parazite se instaleaza si incep sa depuna oua in aparatul respirator al albinelor.

La scurta vreme, lucratoarele devin din ce in ce mai triste si tremurande.

Cu aripile departate de corp, ele nu mai pot zbura, iar apoi se asfixiaza si mor in chinuri nedeslusite.

Diabolica moarte !

Varrooza este o boala grava, produsa de un paduche care ataca cu repeziciune si virulenta atat puietul in stadiul larvar, cat si cele trei categorii de indivizi care alcatuiesc familia de albine.

In perioada de inmultire femelele parazite isi depun ouale in celule, alaturi de progenitura aflata in stadiul larvar.

La putina vreme, noi generatii de paraziti se vor lafai si infrupta cu hemolimfa plapandelor larve, pana cand acestea din urma se vor transforma in albine si vor ecloziona de sub capacelele de ceara.

Mai mult, o buna parte dintre albinele si trantorii care se "nasc" in prezenta varroozei, vor prezenta corpul mic, aripi rudimentare sau chiar lipsa totala a acestora.

In functie de intensitatea atacului, paduchii continua sa se napusteasca peste "popor", sleindu-i treptat puterile si chiar valoarea genetica.

Uneori, atacul paduchilor, vizibili cu ochiul liber, poate fi atat de mare, incat intreaga familie se vede obligata sa dispara in necunoscut, parasind chiar stupul care-o gazduieste.

Apocaliptica lupta cu suferinta !

Intoxicatiile invaluie multimea de albine in suferinte inimaginabile.

Asemenea stari pot aparea pe tot parcursul anului, fie din cauze cunoscute, multe insa si necunoscute.

Uneori, de primavara si pana toamna, harnicele fapturi infrunta peste culorile imperiale ale florilor tot felul de otravuri risipite, cu sau fara stiinta, de catre semeni care le nesocotesc existenta si modul de viata.

Alteori, dincolo de toata darnicia naturii, campurile aduna peste intinderi si plante al caror nectar si polen este toxic pentru albine.

Cu manifestari lente, atunci cand cuprind un numar mai mic de lucratoare, sau violente, cand macina un numar mare de albine, intoxicatiile ucid fara crutare, chiar din somnurile prunciei, toate categoriile de indivizi care alcatuiesc familia.

Prezenta zecilor, sutelor si uneori miilor de albine moarte sub scandura de zbor, in dreptul urdinisului, poate fi socotita marturia sigura a unui "popor" decimat si sortit pieirii.

In asemenea situatii, tabloul suferintelor ascunse printre dulceturi si balsamuri pare fara de sfarsit.

Atat intunericul cat si lumina duc viata spre moarte !

Dincolo de toate suferintele care le pun la incercare viata si truda, albinele pot sa cada prada furnicilor, viespiilor, moliilor, ursilor si altor neamuri de vietuitoare nepoftite.

Uneori, in zborurile grabite spre lumina, inegalabilele fapturi pot fi culese, iar apoi inghitite cu lacomie de tot felul de pasari si chiar de insecte mai mari decat ele.

Alteori sunt purtate de vanturi si furtuni, iar apoi risipite si inecate in apele Pamantului, fara ca cineva sa le planga sau sa le strige pe nume.

Ele se sting in necunoscut asemenea unor fragede lumanari care continua sa ne lumineze si sa ne fascineze mintea si sufletul .