Din truda familiei de albine

Prin spiritul mantuitor al luminii, de dincolo de eternitatea stelelor si linistea inmiresmata a campurilor, albinele cuprind lumea in picaturi dulci, smulse din puterea caldurilor ce imbratiseaza Pamantul pana dupa amurgurile existentei noastre.

Din tacerile adanci ale padurilor si de peste suflul neclintit al florilor invesmantate in cumintenia scanteietoare a culorilor de tot felul, harnicele insecte continua sa trudeasca in zumzete proprii, logodite pentru vesnicie cu neprihana si neodihna creatoare.

In ritmuri de linisti si furtuni, fiecare albina in parte si toate la un loc aduc prin limpezimea pustie a vazduhului materii incarcate de profunda intelepciune.

De primavara si pana toamna, de dimineata si pana spre-nserari, harnicele fapturi saruta florile trezite, proaspete si surazande dupa somnul cuprins in nopti incarcate de linisti si vise.

Fara sa stie ca-n zborurile lor vremelnice peste livezi si campuri nasesc amorul timid al florilor, eternele fecioare se lasa cuprinse de vibratiile sublime ale libertatii indreptate parca spre adanci rugaciuni.

Simtind frumusetea surasurilor inlacrimate si tremurande ale petalelor deschise in splendori nedeslusite, ele se napustesc, una cate una si una dupa alta, peste imperiile graunciorilor de polen, purtandu-i cu stiinta sofisticata din floare in floare.

Aceasta impresionanta truda cunoscuta sub numele de p o l e n i z a r e, face ca pe Pamant sa fie mai multe seminte, flori si plante, mai multe roade, mai mult belsug si bucurii.

Din acest motiv, prin importanta sa, polenizarea plantelor de catre albine poate depasi cu mult valoarea celorlalte produse oferite de catre acestea.

Iata de ce, pe timpul chemarilor ascunse, intalnirile dintre albine si flori devin providentiale si zguduitoare.

Ele dau viata florilor, iar florile dau hrana "poporului" ca sa traiasca si sa se inmulteasca.

Imbrobodite de negura intunericului, spre dimineti de primavara si vara aceleasi flori capata culoarea si forma unor potire in care se aduna o seva miraculoasa impinsa de tacerile Pamantului spre a linisti parca adancul suferintelor noastre launtrice.

Cunoscuta sub numele de n e c t a r, aceasta seva - in fapt acest lichid dulce - este aspirat de catre albinele culegatoare cu ajutorul trompei si transportat in gusa spre intunericul stupului.

Acolo, dupa alte stiinte proprii, ele il aseaza picatura peste picatura in celulele hexagonale din preajma caldelor lacase in care-si duc somnul prunciei viitoarele surate.

Apoi, cu sarg, pe rand, alte categorii de albine apartinatoare aceluiasi "popor" il preiau

si-l imbogatesc continuu cu secretii salivare, ii elimina surplusul de apa prin ventilare permanenta si-l transforma in m i e r e.

In functie de provenienta florala a nectarului cautat si descoperit de catre albinele culegatoare in florile scanteietoare ale Pamantului, mierea poate fi: m o n o f l o r a sau

p o l i f l o r a.

Cea monoflora are la baza nectar provenit de la o singura specie de plante cu flori (salcam, tei, zmeur, floarea-soarelui, ceapa, menta, etc), iar cea poliflora aduna la un loc miresmele ganditoare si inlacrimate ale mai multor specii de plante cu flori (pomi fructiferi, fanete, etc).

Un alt tip de miere pe care albinele se invrednicesc sa ne-o ofere in tulburatoarele si nelinistitele lor stradanii este cunoscuta sub numele de m i e r e d e m a n a.

Aceasta miere, de regula putin mai vascoasa si cu nuante maronii-verzui, provine fie din seva eliminata de tulpinile unor plante in anumite perioade ale anului, fie din sucurile dulci pe care colonii de insecte minuscule (afide.si nu numai) le elimina pe frunzele agere si ascutite ale padurilor de conifere (brad, pin, etc).

Indiferent de provenienta, prin aromele rafinate de cand lumea, mierea de albine se recomanda a fi un produs natural dulce, generator de profunde energii.

Prelinsa parca din imparatiile nemarginite si inrourate ale zeilor, aceasta materie plamadita intre lumina si intuneric reprezinta deopotriva hrana glucidica a multimii si lava translucida, tamaduitoare a multor suferinte care ne pandesc pe noi, oamenii.

Iata de ce mierea de albine este recomandata si folosita cu succes in: alimentatia copiilor sugari si a sportivilor, afectiunile vezicii urinare, tratarea insomniei, combaterea tusei, prevenirea carceilor, tratarea arsurilor, cosmetica, etc.

Dupa ce iarna se pierde in departari, iar zapezile se lasa chemate de glasurile paraielor pornite parca sa cutreiere Pamantul, la margini de paduri primele flori primavaratice incep a se bucura de caldura si lumina.

Pe rand, pomii fructiferi de tot felul se pregatesc sa-si deschida florile incarcate de miresme si balsamuri.

Treptat, generatiile de albine care au iernat pier unele dupa altele pe drumuri necunoscute, pana dincolo de stelele care izvorasc singuratice pe imensa cupola a Cerului.

Locul lor este luat de alte si alte lucratoare tinere.

Stimulate de splendorile naturii primavaratice, primenita si ea ca pentru o lunga sarbatoare, generatiile tinere devin capabile sa secrete un produs fluid absolut necesar cladirii fagurilor.

In contact cu aerul caldut din intuneric aceasta secretie nu este altceva decat c e a r a.

Produsa de catre albine si obtinuta de catre om prin diverse tehnici de topire a fagurilor claditi, aceasta materie glandulara este inconfundabila si purificatoare.

Iata de ce, ea este de neinlocuit si folosita in farmacie, cosmetica, diverse industrii, etc.

Probabil de-aici s-a nascut urarea: "sa fim harnici ca albinele, dulci ca mierea si curati ca ceara".

De undeva, de pe indepartatele carari tainuite ale vazduhului, unele culegatoare aterizeaza pe scandura de zbor a stupului asemenea unor mici si ciudate corpuri extraterestre dirijate parca de puterea ascunsa a luminii.

Ele poarta pe picioarele din spate doua ghemotoace magice aproape egale, la fel de colorate (in nuante de la alb pana la negru) si de marimea unor bobite mai marisoare de roua.

Aceasta splendida incarcatura nu contine altceva decat graunciorii de p o l e n ai florilor - acele minuscule si plasmuitoare parti barbatesti vegetale fara de care campurile ar fi poate mai triste, mai singuratice.

Albinele aduna polenul din flori cu atata repeziciune si indemanare, astfel incat, nici macar privirea noastra atenta nu poate distinge perfect intregul mecanism propriu acestei formidabile stradanii.

Odata aduse in stup, ghemotoacele sunt descarcate fie in celulele de pe fagurii situati la marginile cuibului, fie in cele din preajma zonelor cu puiet, sub coroanele de miere capacite cu pojghite fine de ceara.

Apoi, tasate in celulele de pe suprafetele fagurilor, ghemotoacele de polen sunt supuse treptat unei fermentatii lipsite de aer (anaeroba) transformandu-se intr-o pasta dulce-amaruie, cunoscuta sub numele de p a s t u r a.

Prin calitati deosebite, atat polenul cat si pastura reprezinta hrana ideala de natura proteica care mentine "poporul" in brazda adanca si nesfarsita a existentei sale.

In acelasi timp, la fel ca si mierea, polenul si pastura s-au dovedit si continua sa se dovedeasca tamaduitoare a multor suferinte omenesti.

Din acest motiv, cele doua produse ale albinelor sunt recomandate si folosite in cazul lipsei poftei de mancare, a bolilor hepatice si biliare, a tulburarilor intestinale si cerebrale, a afectiunilor prostatei, surmenajului fizic si intelectual, etc.

Pe timp calduros si fara vant, de dupa cotloanele nevazute ale naturii, incepand de primavara si pana toamna, o categorie de albine ajunse intr-un stadiu si mai specializat de culegatoare aduc in stup o materie cleioasa, tamaduitoare si incarcata de balsamuri.

Aceasta dumnezeiasca substanta, carata asemenea ghemotoacelor de polen si filtrata parca prin suflul inlacrimat ale mugurilor proveniti de la diferite plante este cunoscuta sub numele de

p r o p o l i s

Cu nuante rosietice-maronii, prin continutul bogat in rasini alese si uleiuri eterice rafinate, amestecate cu mici cantitati de ceara, propolisul este utilizat de catre albine pentru a ermetiza pe cat posibil interiorul stupului.

Totodata, prin proprietatile sale antiseptice, acest admirabil si complex medicament natural asigura in mod voluntar starea de sanatate a "poporului" si a intregii sale progenituri.

Prezenta propolisului in cuibul familiei continua sa fereasca albinele de multe molime ce le-ar fi putut curma existenta de-a lungul miilor si miilor de ani.

Motivat de calitatile binefacatoare ale acestui produs recoltat si agonisit de catre albine, omul l-a folosit si continua sa-i utilizeze tainele in multe din suferintele sale (arsuri, boli respiratorii si digestive, cosmetica, etc).

Primavara si vara, cand miresmele florilor aduna multimea de albine in alaiuri de bucurii, in celulele fagurilor matca depune din ce in ce mai multe oua.

Dupa primele trei zile, din acele oua, micile larve, asemanatoare unor virgulite caligrafice facute parca dintr-o miscare de condei, incep sa infrunte viata cu toate bucuriile si necazurile ei.

Acolo, in adancul celulelor care alcatuiesc fagurii de cuib, fragedele fapturi isi traiesc o vreme visele prunciei intr-un lichid dulceag-acrisor, de culoare albicioasa-galbuie.

La inceput mai putin, iar treptat din ce in ce mai mult, aceasta materie, relativ gelatinoasa este cunoscut sub numele de l a p t i s o r d e m a t c a - in fapt o secretie glandulara a albinelor tinere (doici) pe care acestea o daruiesc deliberat si in mod diferentiat, dupa stiinte proprii, drept hrana unica intregii progenituri in stadiul larvar si matcii, pe tot parcursul vietii sale.

Cum in primele 72 de ore ale stadiului larvar progenitura, in special cea din care se vor "naste" matcile, este hranita cu cantitati mai mari de laptisor, obtinerea produsului in stare proaspata reclama aplicarea cu constinciozitate a unor tehnici continue, de inalt profesionalism apicol.

In fapt, aceste tehnici folosite de catre om constituie un fel de sublime provocari la care albinele raspund prompt printr-un profund simt al conservarii dragostei lor fata de spiritul matern al matcii.

Datorita calitatii de exceptie a substantelor pe care le contine (proteine, glucide, lipide si vitamine), laptisorul de matca este utilizat cu prioritati multiple in industria farmaceutica si cosmetica.

Totodata, in stare proaspata si in amestec controlat cu miere, valorosul produs poate fi folosit cu foarte bune rezultate in stari de oboseala fizica si intelectuala, in combaterea imbatranirii premature exagerate, etc.

Adu-ti aminte !

Nu-i asa ca dupa ce neprihanita faptura si-a lasat acul in piele, o durere usturatoare ti-a cuprins pentru cateva clipe intreaga faptura ?

Ei bine, aceasta stare de suferinta si inconfort ti-a fost data de otrava scursa din "saculetul" cu venin al albinei, prin canalul minuscul al acului ce-l poarta ascuns in partea din spate a corpului !

Daca din intamplare, agera insecta a apucat sa-si fixeze temuta arma in apropierea vreunei articulatii care te chinuia ai putut constata o usoara stare de amorteala, iar pentru o vreme, chiar diminuarea durerii in zona respectiva.

Motivat de asemenea experiente aparent empirice dar utile sanatatii sale, prin educarea vointei, omul a manifestat tot mai mult interes fata de v e n i n u l a l b i n e l o r.

Astazi, prin procedee relativ sofisticate (socuri electrice), fara ca albinele sa fie omorate prin retinerea acului, produsul de secretie le este recoltat si folosit ca substanta activa foarte valoroasa in diverse preparate farmaceutice, indeosebi antireumatismale si nu numai.

Totusi . atentie !

Nu toti oamenii suporta la fel de bine veninul albinelor !

In situatiile in care la scurt timp, dupa o simpla intepatura, pe langa durerea usturatoare isi fac aparitia si unele stari de rau (sufocari, ameteli, contractii musculare, etc) se impune prezentarea de urgenta la medic.

Iata de ce, pentru unii semeni hipersensibili la veninul albinelor, dorinta de a lucra cu ele poate deveni o simpla iluzie !

Pacat !

In vreme ce primavara pune stapanire de-a binelea peste campuri si flori, in celulele mai mari ale fagurilor, matca incepe sa depuna oua nefecundate din care se vor "naste" trantorii - acei juni neprihaniti care, pana-nspre toamna colinda vazduhul in aparente rataciri, la chemari ascunse de destine.

Ei nu fac parte din jocul intamplarilor, dar, datorita faptului ca, adesea, in numar prea mare pot stanjeni relatiile de nutritie ale "poporului", unii apicultori au conceput si elaborat diverse modalitati de a le limita prezenta in cuib, inca din stadiul larvar.

Astfel, in ultima zi a acestui stadiu, larvele de trantori sunt scoase din celulele fagurilor si stoarse la un loc de intregul continut corporal.

Apoi, in urma operatiunii de strecurare a acestei materii rezulta un lichid alb-laptos, cu gust dulceag - amarui, numit a p i l a r n i l.

Prin continutul sau bogat in substante tamaduitoare, apilarnilul este utilizat in industria farmaceutica si cosmetica.

Cine poate si vrea cu adevarat sa se bucure de truda albinelor va trebui sa inteleaga ca viata si zumzetul lor este un fel de vis scurt, tulburator, efemer si deopotriva continuu.

Fiecare picatura de miere, de ceara, de laptisor sau venin, fiecare ghemotoc de polen ori propolis, aduna la un loc dorinta si munca fara margini a fiecarei lucratoare de a-si indestula si apara "poporul" in mijlocul caruia s-a plamadit si a imbratisat vazduhul cu toate cararile lui infinite.