Organizarea terenului arabil

Organizarea terenului arabil nu este o simpla lucrare de parcelare, ci solutionarea unei probleme economico-organizatorice complexe de amplasare, stabilirea numarului si suprafetei asolamentelor unitatilor de exploatare (sol, parcele, fasii), drumuri de exploatare, astfel incat sa se creeze conditiile optime pentru folosirea completa a pamantului, a dotarii si echiparii tehnice.

Organizarea teritoriului arabil respectiv a asolamentelor se realizeaza dupa ce s-au definitivat indicatorii de profil, dimensionarea ramurilor productiei vegetale si animale, amplasarea categoriilor de folosinta, comasarile de teren si rectificarile de hotare, stabilirea perimetrelor fermelor optim dimensionate, rational amplasate si delimitate.

In organizarea terenului arabil asolamentul reprezinta o masura de baza a productiei vegetale si valoarea lui nu poate fi inlocuita prin nici o alta masura, chiar daca conditiile de sol si cultivare sunt optime.

Organizarea terenului arabil in asolamente trebuie sa asigure cresterea capacitatii de productie a terenurilor, ameliorarea solurilor slab productive, prevenirea proceselor de degradare a solului (ca urmare a eroziunii, inmlastinirii, salinizarii, compactarii, acidifierii etc.) asigurand conditiile optime procesului de productie si insusirii favorabile plantelor in cultura prin eliminarea efectului negativ al diferitilor factori limitativi ai productiei si crearea cadrului pentru utilizarea unor tehnologii de cultura si de exploatare a terenului, sisteme de masini si tractoare, sistemului hidrotehnic.

In organizarea terenului arabil al exploatatiilor agricole in ansamblu importanta este amplasarea si organizarea asolamentelor ca baza pentru alocarea factorilor de productie si aplicarea tehnologiilor moderne recomandate de cercetarea stiintifica la conditiile specifice si a progresului tehnic, in cadrul unor forme optime amplasate si dimensionate.

Organizarea terenului arabil cuprinde urmatoarele aspecte principale:

principalele tipuri de asolamente;

numarul asolamentelor;

amplasarea masivelor de asolamente;

organizarea terenului asolamentelor (asolarea);

particularitati ale organizarii terenului arabil in corelare cu lucrarile de hidroamelioratii.

1. Asolamentul

In agricultura moderna notiunea de asolament are un sens mai larg, cuprinzand organizarea teritoriului in sole cu sistemul de rotatie a culturilor in spatiu si timp, la care se asociaza sistemul de lucrari de infiintare si intretinere a culturilor, de fertilizare si combatere a daunatorilor ce se aplica corespunzator fiecarei culturi.

1.1. Principalele tipuri de asolamente

In functie de specializare se deosebesc urmatoarele tipuri de asolamente: asolamente de camp (deseori specializate in cultura unei anumite plante); asolamente furajere; asolamente speciale (orez, legume, tutun s.a., precum si asolamente pentru terenuri erodate, pentru culturi erodate, pentru culturi irigate, pentru soluri saraturate etc.).

a. Asolamentele de camp se aplica la plantele cultivate indeosebi pentru cerintele de consum ale oamenilor, pentru producerea de materie prima pentru industrie si in secundar pentru cerintele ramurii cresterii animalelor.

Asolamentele de camp ocupa de obicei cea mai mare suprafata a terenurilor arabile dintr-o unitate ocupand sesuri, platouri si pante admise pentru cultura plantelor anuale evitand pe cat posibil terenurile cu puternice procese de eroziune si exces de umiditate.

Pentru asolamentele de camp se defalca terenurile cu fertilitatea cea mai buna.

Specializarea asolamentelor se face corespunzator zonei in care se afla situata unitatea si a conditiilor naturale si economice specifice.

Conditionat de proportia unei culturi sau grupe de culturi se disting asolamente specializate pentru porumb, grau, sfecla de zahar etc.

La introducerea a doua sau mai multe asolamente de camp cuprinzand diferite culturi (ex. cerealier cu sfecla de zahar) se are in vedere ca stabilirea masivelor de asolament sa corespunda cel mai bine din punct de vedere al conditiilor de sol, relief, umiditate s.a. cu cerintelor si particularitatilor ecologice de baza ale fiecarui asolament.

b. Asolamentele furajere - asolamente care au ca si scop producerea furajelor in cantitatea si sortimentul solicitat de specia de animale si tehnologia aplicata.

Asolamentele furajere pot fi de mai multe feluri:

asolamente furajere de ferma - au ca si scop producerea cantitatilor principale de furaje, de tip masa verde si suculente, atat pentru consumul in timpul verii cat si pentru insilozat. Rezulta de aici necesitatea amplasarii acestuia in imediata apropiere a fermelor de animale, pe soluri fertile si conditii favorabile de umiditate;

asolamente de pasune si fanete au ca si scop producerea fanului si a furajului verde pentru pasunat si se amplaseaza in apropierea pasunilor naturale in scopul crearii unor conditii optime de introducere a pasunatului rational al animalelor pe pasune si pe solele asolamentului;

asolamentul furajer de protectie - se aplica pe terenurile in panta care sunt supuse proceselor de eroziune, scopul principal fiind de a stavili eroziunea.

La amplasarea asolamentelor furajere in general trebuie avuta in vedere situatia surselor de apa existente si a constructiilor noi pentru alimentari cu apa prevazute in proiect.

c. Asolamentele mixte - asolamente ce cuprind plante sau grupe de plante din mai multe tipuri de culturi.

Cazul cel mai frecvent este atunci cand intr-o unitate sau subunitate de productie se organizeaza un singur asolament in care se incadreaza si culturile cerealiere si culturile furajere, dandu-i acestui asolament caracter de asolament agricol-furaje care ofera posibilitati mai largi pentru introducerea unei rotatii rationale a culturilor. In unele cazuri asolamentele mixte pot fi si furajere agricole, cand predomina solele furajere.

Intre asolamente mixte se incadreaza si mai multe din asolamentele de protectie.

Dat fiind ca atat legumele cat si furajele reusesc pe terenuri joase, se alcatuiesc adeseori asolamente mixte legumicole-furajere sau furajere-legumicole.

Acolo unde conditiile locale o cer se pot face si combinatii de plante din mai multe ramuri de cultura, creandu-se asolamente mixte complexe.

d. Asolamentele speciale - asolamente a caror realizare este determinata de anumite conditii specifice de productie (legumicole, rizicole etc.), sau de particularitati ale terenului pe care se aplica (de protectie, de nisipuri, de saraturi).

Indiferent de tipul de asolament la organizarea terenului arabil se are in vedere rezolvarea urmatoarelor probleme principale:

asigurarea folosirii depline si rationale a intregii suprafete in concordanta cu profilul unitatii exploatatiei si cu particularitatile naturale ale teritoriului in scopul materializarii unor structuri de culturi care sa asigure obtinerea celei mai mari cantitati de produse pe unitate de suprafata cu cele mai mici consumuri de munca si mjloace;

folosirea cu maximum de randament a tractoarelor si masinilor agricole;

organizarea rationala si productiva a muncii cu repartizarea permanenta a terenului pe subunitati de productie (ferme), ceea ce creeaza cointeresarea materiala in aplicarea intregului complex de masuri agrotehnice si agrochimice pentru sporirea productiei agricole in cadrul unor rotatii optime a culturilor;

crearea posibilitatilor pentru aplicarea masurilor agropedo-ameliorative si de combatere a eroziunii solului pe terenurile situate in pante;

corelarea cu lucrari de hidroamelioratii care sa confere conditii optime de exploatare cu suprafete reduse scoase din circuitul agricol, randamente maxime si care sa evite fenomenele de degradare a solului.

1.2 Numarul asolamentelor

Numarul asolamentelor care se aplica intr-o unitate este determinat de complexul conditiilor naturale, economice si agrotehnice, neexistand o regula generala privind aplicarea lor, ci de la caz la caz se aplica unul sau mai multe asolamente de camp, furajere s.a., asa cum cer conditiile locale, structura de culturi respectiv si profilul de productie.

In mod obisnuit intr-o exploatatie agricola se introduce un singur asolament de camp. Numarul lor este insa stabilit pe baza cunoasterii conditiilor specifice (concrete) urmarind folosirea cat mai rationala a pamantului prin cultivarea acelor plante care corespund cel mai bine particularitatilor naturale ale sale si corelarea cu structura zonala a suprafetelor pe culturi, urmand ca acestea sa corespunda conditiilor necesare obtinerii de productii constante si ridicate, sporirea fertilitatii solului si stavilirea procesului de eroziune.

Conditiile de baza ce determina introducerea a doua sau mai multe asolamente, sunt urmatoarele:

Categoriile de sol existente in unitate. Existenta unor suprafete compacte de teren cu soluri din grupe agroproductive diferite, se cuprind in asolamente distinctive avand o rotatie cu plantele cele mai corespunzatoare caracteristicilor acestor soluri. Amplasarea asolamentelor in asa fel ca sa cuprinda grupe de soluri cat mai apropiate din punct de vedere al fertilitatii lor, constituie un element de baza ce asigura amplasarea culturilor pe terenurile cele mai potrivite cerintelor lor si aplicarea unor agrotehnici diferentiate. Numai in conditiile existente unor suprafete mari de teren cu soluri diferentiate, solul este factor determinant in stabilirea numarului de asolamente. In conditiile existentei unor suprafete reduse de teren din fiecare grupa agroproductiva se introduce un singur asolament urmarindu-se insa o data cu stabilirea elementelor teritoriale de baza - sole si parcele - acestea sa corespunda pe cat posibil limitelor unitatilor de sol sau grupelor agroproductive.

Posibilitatile de irigare a culturilor, de asemenea, trebuie avute in vedere la determinarea numarului de asolamente, urmarindu-se ca suprafetele de teren amenajate pentru irigare sau care urmeaza a fi amenajate sa fie delimitate in asolamente separate.

Existenta unor limite obligatorii (tine de vale, cursuri de apa, cai de comunicatie etc.) determina, de asemenea in anumite conditii, crearea unui numar mai mare de asolamente. Astfel, cand terenul are o forma alungita, suprafata mare, iar in structura culturilor sunt plante greu transportabile (sfecla de zahar, cartofii etc.) este rational sa se organizeze un asolament separat pentru plantele greu transportabile amplasate cat mai aproape de caile de comunicatie cele mai accesibile.

Existenta unor unitati cu suprafetele mari de teren corelat cu amplasarea satelor, structura organizatorica si modul de organizare a muncii (ferme) se realizeaza asolamente pe ferme (trupuri sau masive) ca forma corespunzatoare de repartizare a pamantului in mod permanent.

Satul are o forma alungita iar unitatea este formata din mai multe sate, ce implica introducerea mai multor asolamente de camp in scopul evitarii deplasarii oamenilor si a masinilor, a reducerii distantei de transport. Existenta a doua sau mai multe sate determina numarul de asolamente numai in conditiile cand acestea sunt situate la o distanta mai mare de 2-3 km. Existenta unei distante mai mici nu justifica introducerea unui numar mai mare de asolamente deoarece ar avea ca urmare faramitarea terenului ceea ce nu este economic.

Relieful constituie, de asemenea, un factor determinat in stabilirea numarului de asolamente, acestea realizandu-se in masive judiciare compacte unitare din punct de vedere a reliefului si solului.

Pentru stabilirea numarului de asolamente se analizeaza in afara aspectelor enumerate si conditiilor economice concretizate prin: cheltuieli efectuate pentru transporturi de materiale diverse si deplasari in gol la locul de munca si inapoi; cheltuieli de intretinere a personalului administrativ; necesarul de investitii pentru constructia taberelor de camp si al altor constructii conditionate de numarul de asolamente si de subunitatile de productie. Marimea terenului arabil poate determina amplasarea mai multor asolamente de camp numai in cazul cand acest lucru este cerut si de o rationala organizare a muncii si anume ca fiecare asolament sa fie deservit de o formatie de lucru si eventual de tractoare. Asolamentele mici determina importante cheltuieli neproductive cu parcursuri in gol si nu creeaza posibilitatea folosirii agregatelor din cauza numarului mare de sole si reducerea suprafetelor lor. Felul si numarul asolamentelor furajere sunt conditionate de: amplasarea fermelor, speciile si numarul de animale, tehnologia aplicata in cresterea animalelor, locul si felul de intretinere a animalelor in timpul verii, suprafata si amplasarea pasunilor, relieful si solul, conditiile bune de mecanizare etc. Pentru a stabili felul si numarul asolamentelor furajere este necesara rezolvarea in prealabil a urmatoarelor probleme: stabilirea pentru fiecare ferma a necesarului de furaje suculente si fanuri, suprafata necesara si in cadrul carui asolament trebuiesc amplasate; repartizarea pasunilor pe ferme si grupe de animale; determinarea necesarului de masa verde pentru fiecare ferma, si intocmirea conveierului verde cu stabilirea suprafetei culturilor insamantate pentru productia de furaje verzi; amplasarea rationala a culturilor in functie de amplasarea fermelor, taberelor, pasunilor naturale etc.; organizarea interioara a acestor asolamente. In ultimii ani s-a conturat ideea renuntarii la asolamentul furajer. Astfel, culturile furajere pentru fan, bune premergatoare pentru grau se includ in rotatia asolamentului de camp. Porumbul siloz bun premergator pentru grau - se recolteaza din sole de porumb, care sunt mai aproape de locul de iernare a animalelor. Culturile ce produc furajele verzi se introduc in rotatia asolamentului de camp, dar numai in solele din jurul centrului fermelor sau pasunilor, sau li se repartizeaza o suprafata de teren speciala in rotatie libera.

Culturile pentru fan se introduc in asolamentul de camp in cazul ierburilor perene si in special a lucernei ca sola saritoare.

Tabel 2. Favorabilitatea principalelor culturi fata de rotatie.

< 2 ani; 2. < 2 ani; 3. < 2 ani; 4. 4 ani; 5. dupa 6-7 ani; 6. dupa 2-3 ani; 7. dupa 2-3 ani; 8. dupa 6 ani; 9. dupa 5-6 ani; 10. dupa 2-3 ani; 11. dupa 2 ani; 12. dupa 3-4 ani; 13. dupa 4-5 ani; 14. dupa 2-3 ani; 15. dupa 3-4 ani; 16. dupa 5-6 ani; 17. dupa 3-4 ani; 18. dupa 4-5 ani; 19. dupa 4-5 ani; 20. dupa 4-5 ani.

Intotdeauna trebuie urmarita introducerea unui numar cat mai mic de asolamente furajere, pentru a asigura o suprafata cat mai mare solelor si parcelelor. Adesea asolamentul de ferma si cel de pasuni si fanete se pot combina intr-un singur asolament furajer. Un singur asolament furajer se introduce atunci cand toate animalele se afla intr-un singur loc, in apropierea pasunilor. In cazul cand fermele de porcine sunt mari, iar solele folosite pentru pasunat sunt situate la distanta mai mare, pentru porcine se infiinteaza un asolament independent.

Deci, mai multe asolamente de ferma sau asolamente de pasuni si fanete se introduc atunci cand exista ferme mari situate la distante mai mari corelat cu modul de intretinere a animalelor (tehnologia aplicata in cresterea animalelor).

Numarul asolamentelor speciale este determinat de suprafata afectata diferitelor culturi, de modul de amenajare a terenului si organizarea muncii.

1.3. Amplasarea masivelor de asolamente

Asolamentele sunt expresia corelarii conditiilor teritoriale cu structura culturilor, cu potentialul de productie al diferitelor masive de teren, cu cerintele de exploatare a tractoarelor si masinilor agricole, a sistemelor hidroameliorative, organizarea muncii etc (fig. 13).

Fig. 13. Amplasarea, delimitarea si dimensionarea asolamentelor in cadrul unitatilor (exploatatiilor) agricole si fermelor.

Ca regula generala in organizarea rationala a terenului arabil, asolamentele se amplaseaza incepand cu:

cele furajere - conditionate de amplasamentul fermelor zootehnice (marimea, tehnologia);

cele legumicole - conditionate de sistemul de irigare, potentialul de productie al solului, caile de comunicatie si asigurarea fortei de munca;

pentru orez (daca este cazul si se intrunesc conditii) pe terenurile special amenajate;

de protectie pentru terenurile in panta mare care impun masuri speciale pentru prevenirea si combaterea eroziunii solului;

de camp, diferentiate pentru terenurile plane irigate sau neirigate si pentru terenurile in panta;

cu asolamente mixte.

Este o particularitate includerea in asolamente de camp a culturilor furajere ca bune premergatoare pentru culturile cerealiere cu, exceptia terenurilor afectate bazei furajere a marilor ferme zootehnice specializate ale unitatilor agricole sau asociatiilor economice unde se organizeaza asolamente furajere.

Structura culturilor este rezultata din planul de productie al unitatii (exploatatie, ferma) agricole. Amplasarea acestora in teritoriu (unitati si ferma) se face in functie de conditiile pedoclimatice, neluandu-se in considerare factorii de favorabilitate pentru fiecare cultura, stabilizat prin zonarea productiei pentru microzona in care se situeaza unitatea agricola, precum si particularitatile sociale economice ale fermei (traditii de cultura, rezultatele obtinute s.a.). La stabilirea tipului de asolamente si rotatiei culturilor (vezi tabel 2) se vor avea in vedere recomandarile cercetarii stiintifice pentru zona respectiva, care se vor adapta la conditiile naturale (sol, relief, microclimat), amenajari hidroameliorative existente, diferitelor programe nationale si locale adaptate la conditiile naturale, economice specifice fiecarei unitati si ferme. Totodata aceasta asigura conditiile organizatorico-teritoriale optime pentru concentrarea si specializarea productiei, exploatarea eficienta a terenurilor, a dotarii si echiparii tehnice.

Esenta acestui proces consta in determinarea unor asolamente corespunzatoare conditiilor naturale, dotarilor si echiparilor specifice echiparii fiecarei unitati (exploatatii) agricole si ferme optime dimensionate si amplasate, coreland urmatoarele elemente esentiale:

zonele de favorabilitate, ca expresie a conditiilor ecologice proprii fiecarui teritoriu;

profilul si structura culturilor, ca rezultanta a corelarii structurii culturilor cu zonarea productiei agricole si conditiile natural-economice specifice;

cerintele de exploatare, protectie si ameliorare specifice fiecarui teritoriu-irigat, neirigat, in panta si asigurarea unor legaturi functionate directe;

cerintele de rotatie a diferitelor culturi, coreland factorii tehnologici cu cei ecologici si teritoriali;

amplasarea corelata cu centrele de productie zootehnica (taurine, ovine) dependente de teren, care necesita asigurarea furajelor de volum in apropiere;

concentrarea productiei de legume in suprafete compacte de dimensiuni economice in zone irigate - in apropierea sursei de apa, pe terenuri fertile, in apropierea cailor de comunicatie si asezarilor populate cu surse sigure de forta de munca;

asigurarea gruparii economice a culturilor in functie de favorabilitate si potentialul de productie a solurilor, conditiile de relief si amenajare in cadrul unor rotatii rationale si diferentiate pe asolamente in cadrul structurii culturilor prevazuta (care sa asigure la fiecare cultura productiile totale planificate).

Sintetic, un singur asolament se organizeaza pentru:

ferme optim dimensionate cu conditii unitare de favorabilitate, relief si amenajare;

terenurile (reduse ca suprafata) din jurul fiecarui sat component al exploatatiei agricole (asociatiei, societate agricola, ferma);

fiecare trup de teren in conditii unitare de favorabilitate si dimensiune economica;

doua trupuri de teren apropiate, cu conditii de favorabilitate asemanatoare (apartinand unei unitati sau ferme) cu legaturi functionale;

terenurile din apropierea fermelor zootehnice;

suprafete de teren diferentiate in functie de conditiile de sol, relief, amenajare, irigatii (brazde, aspersiune) irigatii + desecari CES (combaterea eroziunii solului) etc., avand legaturi functionale.

Mai multe asolamente se organizeaza cand terenul unitatii agricole sau ferme:

se poate grupa in masive funciare diferentiate in ceea ce priveste relieful (lunca, terasa, panta) potentialul de productie al solului (pe baza cercetarii, bonitarii, cadastrului calitativ) asigurand aplicarea unor rotatii specifice si conditii de exploatare economica;

echiparea tehnica (canale, cai de comunicatie etc.) sau limitele naturale (paduri, fire de vale, cursuri de apa etc.) care separa masive funciare economice;

terenul este dispersat in mai multe trupuri sau apartin la mai multe sate (grupat in jurul acestora);

terenul prezinta diferentieri de amenajare: irigat (prin brazde sau prin aspersiune), irigat si desecat, cu lucrari de combatere a eroziunii corelat cu relieful, teren plan (de lunca sau terasa), teren in panta.

In toate cazurile structura organizatorica, respectiv cerintele de organizare a muncii (delimitarea fermelor, sectoarelor), cerintele de asigurare a rotatiei culturilor si posibilitatilor de amplasare in ansamblul teritoriului sunt factori determinanti.

1.4. Organizarea terenului asolamentelor

Terenul fiecarui asolament se imparte in sole, rezultate din corelarea structurii culturilor cu conditiile teritoriale de relief, sol, amenajare si echipare, astfel ca solele sa reprezinte suprafete compacte si egale, cuprinzand pe cat posibil o suprafata cat mai unitara si mai uniforma prin gruparea parcelelor limitrofe.

Ca regula generala, solele se amplaseaza sprijinite pe hotare, cai de comunicatie, limitele naturale obligate (paduri, cursuri de apa, lacuri, fire de vale, plantatii viticole, pomicole, hamei, pasuni si fanete etc.), limita aripilor de udare la irigare prin aspersiune, canalele de sector la irigarea pe brazde, cu agregate mobile sau semistationare, canale de desecare, asigurand compactitatea si evitarea fragmentarii nerationale a masivelor funciare, a dotarii echiparii tehnice in cadrul unor asolamente rationale (cu rotatia de 4 - 6 ani) corespunzator conditiilor teritoriale specifice fiecarui masiv de asolament.

Astfel, organizarea terenului asolamentelor nu este o simpla lucrare de parcelare ci solutionarea unei probleme economic-organizatorice complexe de amplasare coordonata a acestor elemente, in functie de zona in care se afla fiecare unitate, pe baza conditiilor natural-economice si organizatorice specifice.

1.4.1. Dimensionarea si amplasarea solelor si a parcelelor44

Solele si parcelele se caracterizeaza printr-o mare omogenitate din punct de vedere al fertilitatii solului, al conditiilor de relief, al configuratiei si capacitatii corespunzatoare pentru folosirea economica a tractoarelor si masinilor agricole si aplicarea diferentiata a complexului de masuri ale agrotehnicii (fig. 14).

Fig. 14. Delimitarea si dimensionarea solelor asolamentelor in unitatile si exploatatiile agricole.

Aceasta se obtine prin rezolvarea la proiectarea solelor si parcelelor a urmatoarelor aspecte:

dimensiunile laturilor si forma;

amplasarea in functie de relief;

amplasarea in raport de sol;

amplasarea fata de sat si centrele de productie;

amplasarea fata de limitele obligate existente (drumuri, cai ferate, poduri, constructii, retele de hidroamelioratii etc.).

Solele sunt parti ale asolamentelor, mai mult sau mai putin egale ca marime, care asigura executarea proceselor de productie mecanizate la maximum de randament, cu respectarea regulilor agrotehnice si de productie, folosind in acest sens mijloacele tehnice si forta de munca.

Numarul de sole in asolament se stabileste nu numai in functie de structura culturilor care, in conditiile intensificarii si specializarii productiei au o importanta mai redusa, ci in special dupa posibilitatile de amplasare cat mai corespunzatoare in functie de relief, sol si cerintele mecanizarii (structura culturilor si rotatia putandu-se schimba in raport de conditiile economice nou aparute, de starea agrotehnica a solurilor sau a conditiilor climatice).

1.4.1.1. Dimensiunile laturilor si forma solelor

Marimea laturilor (lungimea si latimea) ca si forma solelor si parcelelor are influenta directa asupra eficientei lucrarilor mecanizate, fiind conditionata de actiunea corelativa a urmatorilor factori:

organizarea proceselor de productie;

particularitatile teritoriului si suprafata solelor;

amplasarea drumurilor de exploatare.

Lungimea solelor are o mare importanta, determinand numarul intoarcerilor, ponderea deplasarilor in gol ale agregatelor ceea ce influenteaza direct productivitatea acestora.

Lungimea solei (atunci cand se lucreaza in intregime) sau a parcelei (cand se lucreaza pe parcele), constituie lungimea prestatiei de lucru pentru tractoare, prin urmare si pierderile agregatelor de tractoare pentru deplasarile in gol si intoarcerii, vor fi influentate direct de acestea. Dimensionarea optima a solelor trebuie privita ca o problema complexa, intrucat este determinata de o serie de factori cu implicatii asupra organizarii rationale a fondului funciar. Analiza numarului de parcursuri la hectar, durata unui parcurs, durata unei intoarceri, timpul total folosit la hectar pentru intoarcerea agregatelor, timpul total folosit la hectar pentru diferite lucrari, ca si cheltuielile de productie a dus la conluzia ca, in general, pentru toate culturile lungimea optima a solei - poate fi stabilita intre (800 - 1200 m).

Reluarea acestei probleme abordata de noi in anii precedenti a fost determinata de evolutia dotarii tehnice a agriculturii care face ca la un numar de culturi procesele tehnologice sa fie coplet mecanizate si de aici necesitatea de a cauta mijloacele de folosire a parcului de masini cat mai economic in vederea reducerii cheltuielilor de productie, mai ales daca se are in vedere ca cheltuielile cu mecanizare reprezinta cca., 45 % din totalul cheltuielilor.

1.4.1.2. Factorii determinanti in dimensionarea optima a solelor si parcelelor

Determinarea dimensiunii optime a solelor trebuie privita ca o problema complexa conditionata de o multime de factori ce au implicatii asupra organizarii rationale a fondului funciar insa rolul hotarator revine eficientei mecanizarii lucrarilor agricole.

Avand in vedere acest fapt s-au folosit in studiul nostru sisteme de masini agricole cu tractoare de mare productivitate si agregate complexe sau combinate si tehnologiile elaborate de Institutul de Economie Agrara si am ajuns la concluzia ca printre factorii ce determina dimensiunea optima a solei cei mai reprezentativi sunt:

timpul in gol;

pierderile de recolta ce se produc ca urmare a distrugerii plantelor in zona de intoarcere;

cheltuielile de productie, in principal cheltuielile de transport a productiei din parcela.

1.4.1.2.1. Timpul in gol

Timpul in gol este timpul de intoarcere la capatul solei care este un timp mers in gol, nelucrativ dar necesar tehnologic, deci este o parte componenta a timpului de lucru operativ (fig. 15).

Lungimea solei influenteaza direct asupra timpului de lucru operativ de aceea pentru elaborarea metodologiei de calcul a structurii si influentei fiecarei componente ale timpului s-a avut in vedere urmatoarea clasificare a timpului de lucru operativ. In efectuarea unei lucrari cu un anumit agregat viteza de lucru activ se considera constanta indiferent de lungimea solei (parcelei) la fel si timpul necesar pentru o intoarcere.

In vederea determinarii fiecarui timp in parte si a timpului operativ total dupa o metodologie unica s-au elaborat expresiile matematice de mai jos.

Fig. 15. Timpul de lucru operativ in agricultura.

Timpul necesar pentru parcurgerea distantei de 1 km s-a calculat prin raportarea distantei de 1 km la viteza de inaintare a agregatului (km/h) adica:

unde:

t_a - timpul necesar pentru 1 km in ore si zecimi;

V - viteza de inaintare a agregatului in km/h.

Daca se ia timpul (in ore si zecimi) necesar pentru o parcurgere in sarcina 1 km (ta), iar timpul necesar pentru o intoarcere (ti) durata totala pentru parcurgerea unui km inclusiv intoarcerea este dat de relatia:

_[2]

unde:

t_t/km - timpul total pe km parcurs;

t_a - timpul activ pentru distanta de 1 km (in ore si zecimi);

t_i - timpul necesar pentru o intoarcere (in ore si zecimi);

L - lungimea solei.

Se poate vedea ca avem, o functiune de timp hiperbola, iar timpul total pe km (t_t/km) este functia de lungimea solei .

a) Timpul necesar pentru lucru activ la hectar este in functie de viteza de lucru si de latimea de lucru a agregatului unde:

T_a/ha t_a [3]

unde:

T_a/ha timpul activ de lucru la hectar (ore si zecime);

I_ag - latimea de lucru a agregatului (m).

b) Calculul timpului necesar pentru intoarceri. In general intoarcerile la capatul parcelei (solei) se pot determina pe baza unui sir de cronometrari dar si prin calculele daca se cunoaste raza de intoarcere si viteza de deplasare in timpul intoarcerilor dupa formula:

_[4]

unde:

t_i - durata unei intoarceri (in ore si zecimi);

R - raza de intoarcere (in m) a agregatului;

I_d - deplasarea de la punctul de iesire din brazda pana la punctul de intoarcere in brazda pentru urmatorul parcurs (in m);

V_i - viteza de intoarcere a mijlocului de tractiune (km/ora).

Timpul necesar pentru intoarceri la hectar este in functie de durata unei intoarceri, lungimea solei si latimea de lucru a agregatului:

_[5]

Timpul necesar pentru lucru efectiv si pentru intoarceri la 1 ha este dat de relatia:

_[6]

Din formula se constata ca timpul total de lucru la hectar este invers proportional cu latimea de lucru a agregatului.

c) Calculul timpului necesar pentru servirea tehnologica (la ha) Servirea tehnologica consta in alimentarea masinilor cu samanta, ingrasaminte, insecticide, pesticide etc. este direct proportionala cu timpul de lucru efectiv pentru ca volumul materialelor cu care se alimenteaza masina se consuma numai in acest timp.

Timpul de servire tehnologica se stabileste pe baza de cronometrari dupa care se calculeaza sub forma de coeficient de timp din timpul de lucru efectiv pe baza formulei:

_[7]

unde:

K_al - coeficient de servire tehnologica (alimentare);

t_al - timpul necesar pentru alimentare;

n_al - numarul de alimentari pe lungimea de 1 km de lucru efectiv;

t_a - timpul necesar pentru 1 km parcurs (in ore si zecimi).

Timpul de servire tehnologica pentru un hectar de teren este:

_[8]

d) Calculul timpului necesar pentru servirea tehnica a tractorului si masinii Servirea tehnica intretinerea agregatului (tractor + masina) in timpul efectuarii lucrarii: gresaj, reglaj tehnologic, curatirea organelor active, se refera la timpul cat este in miscare agregatul sau si la timpul de alimentare. Acesta se stabileste pe baza de cronometrari. Determinand timpul de servire tehnica, acesta se raporteaza la timpul operativ total din care se scade timpul de servire tehnica obtinandu-se coeficientul de servire tehnica:

_[9]

unde:

K_i - coeficientul timpului de servire tehnica;

T_i - timpul de servire tehnica (in ore si zecimi);

T_or - timpul operativ total (in ore si zecimi).

Pe baza coeficientului K_i se poate calcula timpul necesar pentru servire tehnica la hectar pe baza formulei:

T_i / ha = (T₀ / ha + T_al / ha) x K_i [10]

e) Calculul timpului operativ total ce revine la hectar, la o lucrare Timpul operativ total este o suma a timpului efectiv de lucru la hectar + timpul de intoarceri la ha + timpul pentru servire tehnologica la ha + timpul pentru servire tehnica:

T_OT /ha = T_a /ha + T_i /ha + T_a /ha x K_al + (T_a /ha + T_a/ha x k_al + T_i /ha) x K_i [11]

unde:

T_OT /ha - timpul operativ total la ha (in ore si zecimi);

T_a /ha - timpul efectiv de lucru la ha (in ore si zecimi);

T_i /ha - timpul de intoarcere la ha;

K_al - coeficient de servire tehnologica;

K_i - coeficient de servire tehnica.

Singura variabila la hectar de care depinde timpul operativ total cand toate celelalte conditii sunt aceleasi pentru o lucrare este timpul de intoarcere in care la numitor este introdusa lungimea solei:

_[12]

1.4.1.2.2. Determinarea pagubelor produse prin distrugerea plantelor prasitoare in zona de intoarcere a agregatelor de prasit

Pagubele de recolta sunt proportionale cu:

latimea zonei de intoarcere;

latimea pneurilor tractorului si invers proportionale;

latimea agregatului;

lungimea solei.

In urma calculelor facute a rezultat ca paguba ce revine in cadrul unui asolament in care ponderea prasitoarelor este de cea 50 % este de 0,8 lei/ml latime a solei:

Paguba/ha = [13]

unde:

l_s - latimea solei;

p - paguba (lei/m);

s - suprafata solei.

Pagubele au fost diferentiate in functie de relief. Pentru terenul plan la productia de 7 000 kg/ha paguba este de 0,8 lei, pentru terenul in panta usoara la productia de 5 000 - 6 000 kg/ha de 0,6 lei/ml iar, pentru terenul in panta mare la productia de 4 500 kg/ha de 0,5 lei/ml. Suprafetei care trebuie sa fie culeasa manual pentru a permite recoltarea cu combina fara sa fie calcata recolta creste proportional cu latimea de intoarcere a agregatului si invers proportional cu lungimea solei:

S_man/ha = [14]

unde:

l_i - latimea necesara agregatului pentru intoarcerea la capatul solei;

L - lungimea solei (m).

1.4.1.2.3. Cheltuielile de transport a productiei din parcela

Pentru evaluarea masei din transport ce revine la hectar s-a luat structura medie a culturilor pe tara cu productii evaluate in perspectiva pe terenurile plane + ingrasarea cu balegar a 25 % din suprafata. A reiesit ca volumul de transport este de cca. 20 t/ha si ca in medie sunt necesare 4 transporturi pe ha. Costurile de productie pe ora de transport s-au calculat prin insumarea amortismentului si a reparatiilor pentru tractor + remorca + costul combustibilului + retributia orara de incadrare tarifara a mecanizatorului la transporturi. Din analiza cheltuielilor pentru transportul productiei din parcela rezulta ca acestea scad pe masura ce lungimea solei creste pana la raportul intre loturi de 3/1 dupa care se inregistreaza o crestere pentru orice suprafata, marimea cheltuielilor fiind direct proportionala cu suprafata parcelei. Lungimea solei are o importanta esentiala deoarece determina lungimea parcursurilor tractoarelor si masinilor agricole, cresterea ei fiind insotita de reducerea parcursurilor in gol, deci o crestere a productivitatii tractoarelor si masinilor agricole. Cheltuielile de productie pentru lucrarile agricole mecanizate cuprind amortismentul tractorului si masinilor agricole, reparatiile si intretinerile acestora, salariile mecanizatorilor si muncitorilor care le deservesc si costul carburantilor si lubrefiantilor.

Consumul de timp, carburanti si cheltuieli de productie s-au calculat pe urmatoarele etape: consumurile pe fiecare lucrare la hectar in functie de lungimea solei si agregatelor folosite, consumurile pe fiecare cultura la hectar, consumurile pe un asolament in functie de structura culturii din cadrul fiecarui asolament.

Redam variatia timpului total si in gol, a consumului de carburanti si a cheltuielilor in functie de lungimea solei la principalele lucrari agricole:

a) Arat la 25 cm + grapat + fertilizat. Se constata ca pe masura ce creste lungimea solei de la 200 m la 3 400 m cheltuieli se reduc ca efect al reducerii timpului in gol/ha de la 372 mii lei/ha la 200 m la 307 mii lei la 3 400 m . Consumul total de ore agregat scade de la 4,23 ore/ha la 3,49 ore/ha, timpul in gol reprezentand 17,1 % din timpul total la lungimea de 200 m si 1,3 % la lungimea de 3 400 m.

b) La semanat   paioase + fertilizat. Latimea de lucru a agregatului fiind mai mare, consumul de ore agregat/ha este mai mic respectiv de 0,87 ore/ha la lungimea de 200 m si 0,77 ore/ha la 3 400 m, cheltuielile scazand si ele de la 83 de mii lei/ha la 200 m la 79 mii lei/ha la 3 400 m48. Timpul in gol reprezinta 11,1 % din timpul total la 200 m si 0,8 % la 3 400 m.

c) Prasit + fertilizat porumb. Timpul de lucru scade de la 0,4 ore/ha la 200 m la 0,37 ore/ha la   3 400 m cheltuielile de la 39 mii lei/ha la 34 mii lei/ha, iar timpul in gol reprezinta 12,6 % din timpul total lungimea de 200 m si 1,1 % la 3 400 m .

d) Recoltat porumb. Timpul total scade de la 2,06 ore/ha la lungimea de 200 m la 1,48 ore/ha la   3 400 m, iar cheltuielile de la 1294 mii lei/ha la 929 mii lei/ha . Timpul in gol reprezinta 25,3 % din timpul total la lungimea de 200 m si 2,1 % la 3 400 m. Se constata ca timpul in gol are o influenta cu atat mai mare cu cat lungimea solei este mai mica si invers (tabel 3).

Tabel 3. Timpului in gol rezultat in urma efectuarii lucrarilor agrotehnice de baza pe sole cu diferite lungimi.

Daca timpul in gol de la lungimea de 200 m se reduce la jumatate la 400 m si scade pe masura ce lungimea solei creste, scaderea fiind mai substantiala pana la 1 200 m, de la aceasta lungime scaderea este mai mica.

Daca lungimea creste foarte mult influenta intoarcerii asupra timpului total este neglijabila.

Prin insumarea fiselor pe lucrari pe baza tehnologiilor elaborate de Institutul de Economie Agrara au rezultat fisele pe culturi (tabel 4).

Tabel 4. Influenta lungimii solei asupra timpului total/ha, asupra timpului in gol, a cheltuielilor de productie si a consumului de carburanti la principalele culturi agricole: grau si porumb.

Se constata ca timpul total, cheltuielile si consumul de carburanti la cultura graului scad pe masura ce lungimea solei creste. Considerand ca martor, lungimea solei de 200 m acestea scad de la 100 % la 81 % in cazul solei de 1 200 m si la cca. 79 % la 3 400 m. Timpul in gol scade de la 5,8 % la 3 400 m. Se constata ca scaderea timpului in gol este mare la lungimi mici ale solei: daca la 400 m acesta se reduce la jumatate, la 800 m la ¼, de la 1 200 m scaderea este mult mai lenta ceea ce ne confirma ca dimensiunea optima minima a solei este 1 200 m.

Fenomenul este acelasi si la cultura porumbului.

Pe baza consumurilor la hectar pe fiecare cultura s-a determinat consumul pe asolamente de cate 100 ha in functie de structura culturilor in cadrul fiecarui asolament. O analiza comparativa a catorva tipuri de asolamente zonale au evidentiat urmatoarele:

un asolament de 4 ani in rotatie clasica: grau, porumb, grau, floarea soarelui + porumb, prezinta o reducere in cazul unei dimensiuni optime a solei sau parcelei, de 15 % a timpului total de lucru o reducere a timpului in gol de 5 ori ceea ce face ca cheltuielile de productie sa se reduca cu 32 %, iar consumul de carburanti sa scada cu 12 %;

intr-un asolament de 5 ani cu rotatia grau, porumb, floarea soarelui, grau, porumb, timpul total de lucru se reduce cu 20 %, timpul in gol scade de 5 ori ceea ce determina reducerea cheltuielilor de productie cu 25 % si a consumului de carburanti cu 15 %;

pentru un asolament pe teren in panta cu o rotatie simpla leguminoase anuale, cereale paioase, porumb + floarea soarelui, timpul total de lucru scade cu 12 %, timpul in gol se reduce de 4 ori, cheltuielile de productie cu cca. 20 %, iar consumul de carburanti cu 22 %;

un asolament de 5 ani cu rotatie grau, trifoi, grau, porumb + cartofi, porumb, timpul total de lucru se reduce cu 30 % prin dimensionarea optima a solei sau parcelei, timpul in gol se reduce de 5 ori determinand o reducere a cheltuielilor de productie cu 255 000 lei si a consumului de carburanti cu 12 %.

Analiza a confirmat ca eficienta culturilor este conditionata de dimensiunile solelor si parcelelor, o dimensiune optima minima de 1200 m a solelor si parcelelor asiguand o reducere a cheltuielilor cu cca. 20 %. In ceea ce priveste variatia, numarul de kilometri parcursi la executia lucrarilor mecanizate daca numarul de km/ha este de 20-25 km la grau, 25-26 km/ha la porumb, floarea soarelui, soia 38-40 km/ha sfecla, cartofi si ierburi perene pentru fan, cu cat dimensiunea parcelei este mai mica cu atat numarul de parcursuri cresc exponential, contribuind la degradarea solului prin tasare, la risipa de energie.

S-a analizat si problema restrictiilor pe care le impun utilajele prevazute cu cutii, rezervoare, buncare si am constatat ca lungimea optima de 1 200 m este asiguratoare pentru exploatare economica a acestora (semanatoarea de paioase SUP-29 deserveste parcela de 2 600 m deci 3 parcursuri, semanatoare de prasitoare SPC 8 500 m (67 parcursuri), combina de recoltat porumb C-14U - 1 200 m, combina de recoltat floarea soarelui 1 300 m, masinile de erbicidat 5 200 m (4 parcursuri), masini de fertilizat cu ingrasaminte chimice 7 300 m (6 parcursuri).

La masinile de imprastiat ingrasaminte organice si cele de administrat amendamente nu are influenta lungimea solei deoarece lucrarile se executa pe teren liber, la fel si pentru combina de recoltat cereale unde se deschid culoare de trecere.

In ceea ce priveste latimea solelor si parcelelor, aceasta se stabileste in functie de suprafata lor si de lungimea rationala stabilita in conditiile date.

Latimea solelor si parcelelor ca si stabilirea raportului dintre laturi sunt conditionate de suprafata solei si lucrarile ce se efectueaza in directia transversala.

Latimea solelor, ca si a parcelelor se determina practic prin impartirea suprafetei cu lungimea optima. Raportul cel mai favorabil intre lungime si latime este de ½ - ⅓, fara insa a avea latimi mai mici de 400 - 600 m.

La stabilirea dimensiunilor optime, forma solelor si a parcelelor constituie un element important pe linia asigurarii unui randament superior.

Acesta impune pe cat posibil sa se proiecteze sole avand forma de dreptunghi regulat sau forme apropiate de acestea, trapez dreptunghiular cu laturile lungi paralele si pe cat posibil drepte, care sa corespunda directiei de efectuare a principalelor lucrari, in special in cazul asolamentelor cu suprafete insemnate de culturi prasitoare, iar tesirea laturilor scurte sa nu fie sub un unghi de 20 - 30°.

Neluarea in considerare a acestor aspecte determina ca in asemenea parcele, aproape jumatate din timp sa se consume pentru intoarcerile si deplasarile in gol, concomitent cu inrautatirea calitatii lucrarilor, uzura sporita si pericolul pentru deteriorarea masinilor.

La solele in forma de trapez, pierderile au fost mai mari la lungimea optima a solei cu 7 %, iar sole in forma de triunghi au variat de la 25-35 %.

1.4.2. Amplasarea solelor in functie de relief

Daca in conditiile de teren ses, cerintele mecanizarii exercita influenta cea mai puternica asupra organizarii terenului arabil in ceea ce priveste dimensiunile laturilor si forma solelor si a parcelelor, in conditii de teren in panta, factorul determinat in organizarea terenului arabil il constituie relieful, deoarece influenta reliefului asupra productiei agricole este multilaterala.

Solul, regimul de apa si de caldura, textura, fertilitate, gradul de eroziune a solului s.a. ca rezultat al tuturor acestor cauze pe diferite elemente ale reliefului creeaza conditii inegale pentru dezvoltarea plantelor.

In complexul lucrarilor de organizare a teritoriului, incepand cu stabilirea unei structuri corespunzatoare a culturilor, indicarea masurilor pentru marirea capacitatii de infiltratie si a capacitatii de retinere a apei si incheind cu proiectarea si executarea unor lucrari speciale de evacuare dirijata a apelor ce se scurg pe versanti s.a., organizarea asolamentelor pentru terenurile in panta constituie prima masura pentru protectia solului.

Solele si parcelele se orienteaza in mod obligatoriu cu latura lunga pe directia curbelor de nivel, creandu-se astfel posibilitatea executarii lucrarilor agrotehnice pe aceeasi directie si introducerea masurilor de combatere a eroziunii solului (culturi in fasii, benzi inierbate, agroterase, plantatii antierozionale etc.).

Pentru executarea mecanizata a lucrarilor, latura lunga a solelor poate avea abatere fata de curba de nivel de 3-5 %, in functie de valoarea pantei, natura solului si regimul precipitatiilor.

La amplasarea solelor, se urmareste pe cat posibil ca marimea, forma si directia de lucrare sa contribuie la combaterea eroziunii. In acest caz, se recomanda sole si parcele inguste, orientate pe curbele de nivel. Deoarece apa ce se scurge pe panta nu-si amplifica forta de erodare proportional cu panta, ci intr-o masura mult mai mare, se recomanda ca latimea solelor sa fie de pana la 4° cca. 400 m, pana la 5° cca. 280 m, pana la 10° cca. 100 m.

Masuri si lucrari de prevenire si combaterea eroziunii

Creand cadrul pentru aplicarea tuturor masurilor antierozionale, organizarea teritoriului isi exercita functia sa principala pentru organizarea terenurilor arabile in panta, reducerea pierderilor de sol, conservarea si ridicarea fertilitatii solului, asigurarea randamentului maxim al masinilor, cresterea productiei agricole si reducerea cheltuielilor.

Prin modul de amplasare a elementelor teritoriale, organizarea terenului arabil ofera baza pentru aplicarea complexului de lucrari si masuri agrotehnice (araturi si desfundari pe curbele de nivel, biloane de pamant, brazduiri, pregatirea terenului pentru insamantari pe directia curbelor de nivel, aplicarea de ingrasaminte si amendamente, lucrari si masuri biologice (asolamente de protectie, culturi in fasii, culturi anuale de acoperire, culturi anuale intercalate, benzi inierbate permanent sau schimbatoare, agroterase, benzi de arbusti, perdele antierozionale).

Pe terenurile arabile in panta, organizarea teritoriului are in primul rand rolul de alegere a culturilor si amplasarea acestora pentru protectia solului. Pe solurile cu rezistenta mica la eroziune, cum sunt cele cu textura usoara, prasitoarele se pot cultiva fara lucrari speciale pana la panta de 3 %, crescand aceasta limita pana la 6 % pe soluri cu rezistenta mijlocie si pana la cel mult 10 % pe solurile rezistente la spalare. In mod obisnuit peste panta de 10 % eroziunea devine vizibila si uneori periculoasa, daca nu se iau si alte masuri in afara executarii lucrarilor pe curbele de nivel.

"Reducerea sub limita critica a pierderilor de sol se realizeaza atat printr-o alegere, amplasare si rotatia rationala a culturilor cat si printr-o rationala aplicare a lucrarior agrotehnice" .

Pe terenurile in panta executarea lucrarilor solului si in special araturile au ca rol principal inmagazinarea unei cantitati cat mai mari de apa provenita din precipitatii concomitent cu stavilirea scurgerilor de apa si sol. Lucrarile de combatere se aplica diferentiat in functie de conditiile pedoclimatice si orografia terenului. In concordanta cu acest din urma factor, se aplica aratura ,,pe curba de nivel" pe versantii mai framantati cu lungimea solei mai scurta si panta mai mare (20 %) orientandu-se perpendicular pe linia de cea mai mare panta si de ,,contur" urmarindu-se traseul curbelor de nivel, aplicandu-se pe sole mari cu panta uniforma.

Aratura cu biloane prin prelungirea cormanei de la brazda a doua are rolul de a crea valuri succesive de 15-20 cm cu care constituie obstacole in calea scurgerii apelor si retin uniform si in totalitate zapada.

Brazduirea se realizeaza prin trasarea pe sole a unor rigole pe directia curbelor de nivel situate la distanta de 5-10 m retinand apa si scurgerile superficiale de sol.

De asemenea si lucrarile de pregatire a terenului in vederea insamantarii ca si aplicarea ingrasamintelor se executa numai pe directia curbelor de nivel deoarece urmele lasate de organele active ale grapelor, cultivatoarelor, semanatorilor sau rotilor agregatelor pot deveni zone de colectare si scurgere a apelor, respectiv de erodare a solului.

Efectul masurilor agrotehnice este amplificat de masurile si lucrarile cu caracter biologic, care prin modul de amplasare si insamantare a culturilor, constituie o buna si permanenta protectie, filtrand si retinand solul erodat. In acest complex de lucrari un rol de seama il detin asolamentele de protectie in care dominante sunt leguminoasele perene si anuale, cerealele paioase si plantele de nutret anuale.

"Pe baza cercetarilor riguroase, a celor expeditive, executate in tara noastra, s-a stabilit urmatoarea grupare a culturilor de camp, in raport cu protectia pe care o ofera solul impotriva eroziunii :

culturi foarte bune protectoare: leguminoase si graminee furajere dupa al doilea an de folosinta;

culturi bune protectoare: cereale paioase, leguminoase si graminee furajere dupa al doilea an de folosinta;

culturi mijlocii protectoare: cartoful, floarea soarelui si porumbul".

Pentru terenurile in panta se urmareste in stabilirea asolamentelor, asigurarea unei valori antierozionale si de protectie cat mai ridicate.

Cultura in fasii este direct legata de cresterea suprafetei cultivate cu porumb si grau pe terenurile in panta, prin alternarea culturilor pe versant astfel incat, fasiile cu prasitoare sa fie cuprinse intotdeauna intre fasiile cu paioase sau leguminoase, realizandu-se in acest fel stavilirea eroziunii solului, prin micsorarea vitezei apei de scurgere si retinerea debitului solid provenit din fasiile cultivate cu prasitoare.

Latimea fasiilor se stabileste in raport cu inclinarea terenului si regimul precipitatiilor.

In lucrarile de specialitate se prezinta metodele pentru calculul latimii fasiilor cultivate pe terenurile arabile in panta printre care si metoda de calcul cu valoarea eroziunii medii anuale admisibile.

In baza calculelor de proiectare au rezultat urmatoarele latimi pentru fasii (tabel 5).

Tabel 5. Latimea fasiilor la culturile pe teren arabil (m).

Limita inferioara corespunde solurilor cu rezistenta mica la eroziune, iar cea superioara solurilor foarte rezistente.

Premiza de calcul a acestor latimi este ca suprafata ocupata de prasitoare sa fie egala cu suprafata paioaselor si leguminoaselor la un loc. In alte raporturi intre prasitoare si restul culturilor latimea fasiilor se reduce sau creste proportional.

Prin proiectul de organizare a teritoriului se prevede cultura in fasii. Parcelarea se executa in asa fel incat sa fie obligatorie executarea tuturor lucrarilor solului pe curbele de nivel.

Benzile inierbate ce se insamanteaza cu graminee sau leguminoase cum ar fi lucerna, sparceta, trifoiul, dau bune rezultate in zonele cu precipitatii peste 550 mm anual. Latimea benzilor tampon variaza in raport cu inclinarea versantului, de la 2,5 m pana la 6 m .

Pentru zonele mai umede unde cresterea ierburilor este asigurata si se poate inchega un covor vegetal continuu, sistemul culturilor cu benzi inierbate reprezinta ea mai eficienta metoda biologica pentru prevenirea scurgerilor de suprafata si indirect a eroziunii.

Se recomanda ca in partea de amonte a tarlalei benzile inierbate sa fie de 4-6 m, in partea de mijloc 6-8 m, iar in treime din aval de 8-10 m.

Latimea fasiilor si a benzilor se alege in asa fel ca sa corespunda cu multiplul latimii semanatorilor .

In scopul interceptarii scurgerilor de suprafata si a prevenirii eroziunii solului un rol de seama il au valurile de pamant.

Valurile cu baza larga se executa pe pante pana la 10 % si au o latime cuprinsa intre 9 - 12 m si adancimea santului de 30 - 45 cm, valurile cu baza ingusta cu latimea de 4 - 7 m si adancimea santului de 40 - 60 cm.

Dupa inclinare, valurile sunt orizontale sau inclinate.

Valurile de pamant orizontale se amplaseaza pe curbele de nivel si se construiesc cu scopul de a retine intreaga cantitate de apa care se scurge, fapt pentru care sunt recomandate a se executa in zonele de stepa si silvostepa, cu precadere in Dobrogea si Moldova.

Valurile inclinate se construiesc cu o panta longitudinala cuprinsa intre 0,2-0,8 % in zone cu precipitatii mai abundente unde plantele sufera din cauza excesului de apa.

Plantatiile si perdelele de protectie au rol in regularizarea scurgerilor si combaterea eroziunii solului pe terenurile arabile in panta indeosebi in zonele de silvostepa din Moldova si Dobrogea unde asezarea cat mai uniforma a zapezii pe versanti cat si aplicarea irigatiei prin aspersiune este impiedicata din cauza vanturilor puternice.

De asemenea, acestea au rol de regularizare a scurgerilor pe versanti fiind conditionate de relief si gradul de eroziune.

Plantatiile pe cumpenele dealurilor, pe zonele de cornisa precum si plantatiile de protectie din jurul ravenelor si torentilor se aplica in toate regiunile cu terenuri in panta.

Pentru ravene active si terenuri degradate se prefera impadurirea totala in scopul regularizarii scurgerilor de suprafata pe bazin si pentru o folosire rationala a terenului care nu mai poate fi destinat pentru alte folosinte agricole.

1.4.3. Amplasarea solelor in raport de tipul de sol

Solul influenteaza asupra mediului de amplasare a solelor in special in cazul cand masivele de asolament nu prezinta omogenitati in ansamblu. Diferitele unitati de sol existente pe teritoriul asolamentului se deosebesc prin fertilitatea lor, ceea ce influenteaza masurile agrotehnice si metodele de lucrare a solului (epocile semanatului, recoltatului etc.).

Cerintele de baza ale agrotehnicii in scopul executarii lucrarilor odata pe intreaga suprafata a solelor sau parcelelor si pentru a se folosi aceleasi masuri de ridicare a fertilitatii reclama ca la proiectare sa se urmareasca crearea de sole care sa cuprinda soluri cu aceleasi proprietati.

Uniformitatea solelor ca sol si relief este conditie de baza teritoriala pentru corecta executare a lucrarilor agricole si aplicarea agrotehnicii diferentiate.

Realizarea de asolamente in care solele sa fie uniforme din punct de vedere al proprietatilor, duce la scoaterea variatiilor la recoltele totale ale diverselor culturi dupa anii de rotatie a asolamentului, insa acest lucru nu poate fi realizat cu usurinta decat in regiunea de campie, unde diferentierea este mult mai mica si mult mai dificil de realizat, in regiunile mai accidentate unde amplasarea solelor este legata si de conditiile de relief, respectiv lupta impotriva eroziunii, iar insusirile solului variaza foarte mult. In acest caz trebuie urmarita omogenitatea pe parcela care urmeaza a fi lucrata separat.

In amplasarea solelor in raport de sol (aceasta costituie numai o conditie a organizarii terenului arabil) nu trebuie neglijate dimensiunile, laturile si forma solelor, amplasarea justa fata de relief care au intaietate in activitatea practica.

1.4.4. Amplasarea solelor fata de sat, centrele de productie si forma perimetrului

Amplasarea solelor tinand seama de pozitia satelor si a centrelor de productie are scopul realizarii unor drumuri cat mai scurte, determinate de transporturile ce se fac de la centrele de productie spre sole, pe de o parte, si transporturile de recolte de pe sole spre centrele de productie, precum si deplasarile intre centrele de productie, sate si sole a masinilor, atelajelor si oamenilor cerute de procesul de productie.

Amplasarea radiala a solelor fata de centrul gospodaresc si sat ar prezenta cea mai rationala asezare din punct de vedere al volumului de transporturi. Dar acest lucru se realizeaza de regula numai in cazul unei amplasari a terenului masivelor de asolamente in jurul satului, fiind conditionat de particularitatile existente in fiecare exploatatie (limite obligate, relief etc.).

Ca regula generala, trebuie urmarit ca in functie de conditiile concrete din fiecare unitate, amplasarea solelor sa fie facuta corelat cu reteaua de drumuri clasate si de exploatare in scopul realizarii celor mai scurte legaturi intre camp, centrele de productie si sate.

Se disting ca mod de rezolvare a acestei probleme urmatoarele tipuri principale de parcelare:

sistemul radiar - se realizeaza cand terenul este comasat in jurul centrului de productie si a satului, solele au o dispozitie radiara fata de centrul de productie si sat, cea mai corespunzatoare din punct de vedere al transporturilor in conditiile introducerii unor asolamente cu importante suprafete de culturi intensive;

sistemul arborescent - se aplica in cazul cand terenul are o forma alungita conditionat de suprafata si latimea sa. Teritoriul este strabatut de 1-2 drumuri principale ce asigura legatura centrului de productie si a satului cu toate solele asolamentului prin reteaua de drumuri secundare ce delimiteaza perpendicular pe aceste sole si parcele;

sistemul complex - determinat de existenta unor masive funciare cu o suprafata mai mare de teren ceea ce impune necesitatea amplasarii mai multor drumuri principale in concordanta cu dimensiunile solelor, urmarindu-se pe cat posibil ca aceste drumuri sa fie rectilinii, fara franturi la intersectia cu drumurile secundare - din dorinta de a asigura egalitatea solelor sau continuitatea drumurilor secundare - si paralele cu laturile perimetrului pentru a permite cea mai corespunzatoare parcelare a terenului;

sistemul liniar - se realizeaza in conditiile unor perimetre lungi si inguste prin dispunerea transversala a elementelor teritoriale care se sprijina pe limitele de hotar ce coincid si cu drumurile principale.

Aprecierea amplasarii solelor fata de centrele de productie se determina prin stabilirea distantelor medii intre acestea, care constituie baza calculului economic, privind amplasarea solelor si a parcelelor, exprimat prin cheltuielile de transport, timpul necesar pentru deplasarea oamenilor etc. Pentru a se aprecia mai just amplasarea solelor si a parcelelor aceste calcule se fac pe variantele propuse pentru parcelare, cea mai economica varianta fiind determinata cu conditia respectarii si a celorlalte cerinte impuse de rationala amplasare a solelor.

1.4.5. Amplasarea solelor fata de limitele obligate

La proiectarea solelor trebuie sa se urmareasca ca amplasarea sa se sprijine pe limitele obligate existente, in scopul crearii unui ansamblu rational pe intregul perimetru organizat. Limitele obligate, care isi exercita influenta asupra amplasarii solelor cele mai frecvente sunt: hotarele, caile de comunicatie (drumurile clasate, caile ferate si rampele de trecere), masivele de paduri sau perdele de protectie, canalele de irigatie si desecare, vaile cursurilor de apa, lucrarile de combatere a eroziunii solului s.a.

In general, hotarele au o influenta hotaratoare asupra organizarii teritoriului, pe aceste limite sprijinindu-se amplasarea solelor fata de hotare corelate cu reteaua de drumuri, se stabileste orientarea solelor si a parcelelor constituind baza de plecare pentru detasare. Canalele principale de irigatie si desecare, limita sectoarelor de irigare in cazul irigarii prin aspersiune, constituie baza de sprijin a limitelor solelor si parcelelor, ceea ce creeaza conditii corespunzatoare pentru folosirea terenului, a dotarilor si echiparii tehnice. Un deosebit interes prezinta reteaua drumurilor de exploatare care se impune a fi reconsiderata cu prilejul intocmirii proiectelor de organizare a teritoriului pe ansamblul unitatilor (comunelor). Proiectarea izolata, fara ansamblarea cu vecinii a adus adesea la neracordarea retelei pe drumuri proiectate de pe teritoriul unei unitati cu cele de pe teritoriul unitatilor (exploatatiilor) vecine. De asemenea, este necesar sa se tina seama de lucrarile de combatere a eroziunii existente a solului, limitele de paduri, perdele de protectie si zone de protectie, sursele de alimentare cu apa sau lucrari de imbunatatiri funciare.

Sprijinirea hotarelor solelor sau a parcelelor pe limitele obligate reprezinta, in general, cea mai corespunzatoare rezolvare a amplasarii solelor si parcelelor, ceea ce are ca rezultat evitarea fragmentarii terenului si crearea celor mai eficiente conditii pentru exploatarea terenului.

1.4.6. Egalitatea solelor

Pentru asigurarea stabilitatii suprafetelor cultivate in diferiti ani de rotatie a asolamentului si prin urmare pentru asigurarea conditiilor pentru realizarea unor productii globale constante la diferite culturi pe ani de rotatie a asolamentului este necesara proiectarea pe cat posibil egala a solelor asolamentelor.

Solele egale ca dimensiuni usureaza planificarea anuala a productiei, calculul necesarului de forta de munca, necesarul de masini agricole, tractoare si mijloace de transport, necesarul de ingrasaminte, incarcatura egala a subunitatilor de lucru, organizarea evidentei si a controlului lucrarilor. Totusi, deplina egalitate a solelor poate fi realizata cu respectarea si a celorlalte conditii numai in cazuri favorabile cand masivul de asolamente este situat de obicei pe un teren uniform intr-un singur trup si cu o configuratie adecvata. In cazul existentei unor limite obligate pe teritoriu, egalitatea nu se poate realiza decat prin adaugarea sau taierea unor mici portiuni care sunt incomode la prelucrare si intretinere. Este mai rational sa se admita o oarecare diferenta in ceea ce priveste egalizarea solelor cu conditia respectarii cerintelor mai sus mentionate si crearea unor sole pe limite obligate, asigurand conditiile pentru desfasurarea eficienta a proceselor de productie mecanizate. Nu este deloc justificat ca prin dorinta de a realiza sole si parcele egale, in conditiile existentei unor insemnate limite obligate, sa se faca anexarea sau detasarea unor suprafete mici de teren care de cele mai multe ori au o configuratie neregulata si sunt amplasate izolat de sola. Egalitatea solelor nu trebuie inteleasa in detrimentul crearii unei rationale exploatari a terenului, a inrautatirii conditiilor de mecanizare si organizarea proceselor de productie in ansamblu. Nu este justificata nici solutia de a lasa in afara asolamentului suprafete de teren din dorinta de a crea o egalitate absoluta a solelor, ceea ce de fapt duce la o faramitare a terenului nejustificata si in ultima instanta la folosirea neeconomica a pamantului. Marimea abaterilor se determina in functie de complexitatea conditiilor teritoriale privind amplasarea solelor. Cu cat este mai mare suprafata solelor, cu atat procentul de variatie admisibil fata de suprafete mici ale solelor poate fi mai mare.

Ca exemplu, sunt edificatoare trei comune pentru modul de organizare a teritoriului: comuna Gheorghe-Doja - judetul Ialomita, cu terenul situat in conditii de irigare, comuna Santana - judetul Arad, cu terenul situat in conditii de desecare si comuna Sanpetru - judetul Mures, cu terenul situat in conditii de terenuri in panta.

Adecvat conditiilor natural-economice specifice, in concordanta cu prevederile zonarii si profilarii agricole si strategiei stabilite, organizarea exploatatiilor si a terenului agricol a asigurat conditiile:

valorificarii optime a resurselor funciare, a dotarii si echiparii tehnice;

modernizarea, dezvoltarea si realizarea unui echilibru optim intre diferitele ramuri si activitati;

crearea unei structuri teritoriale corespunzatoare exploatarii economice, inlaturand dispersarea, intrepatrunderea, izolarea, intercalarea diferitelor trupuri de teren, parcele, folosinte, respectiv rationala amplasare si dimensionare a tuturor folosintelor;

imbunatatirea conditiilor de exploatare a (perimetrelor) unitatilor si fermelor prin comasari de teren si rectificare de hotare;

organizarea diferentiata a terenului fiecarei categorii de folosinta in unitati de exploatare (ferme, asolamente, tarlale, sole, parcele) de dimensiuni si forme optime (corespunzatoare sistemelor recomandate de cercetarea stiintifica agricola), drumuri de exploatare;

stabilirea la nivelul parcelelor a masurilor si lucrarilor agropedoameliorative.

In aceste noi forme organizatorice se realizeaza conditiile pentru foloirea optima a terenurilor, a parcului de masini si tractoare, a amenajarilor de imbunatatiri funciare, in cadrul unor sisteme de agricultura rationale, capabile sa asigure un profit maxim producatorilor (tabel 6, 7).

Tabel 6. Fondul funciar pe detinatori si categorii de folosinta.

Tabel 7. Fondul funciar pe detinatori si categorii de folosinta.

Fig. 16. Model de organizare a exploatatiilor si a terenului agricol. Comuna Gheorghe Doja, jud. Ialomita.

1.5. Particularitati ale organizarii terenului arabil in corelare cu lucrarile de hidroamelioratii

Asa cum spunea profesorul I. M. Gheorghiu, fondatorul imbunatatirilor funciare in Romania, lucrarile de hidroamelioratii au rolul de a asigura regularizarea regimului apei (aducerea, evacuarea, redistribuirea) pe terenurile amenajate, astfel incat sa se realizeze in optimum conditiile de productie si de ameliorare (ulterioara) a solurilor, iar in corelare cu organizarea teritoriului, crearea conditiilor pentru exploatarea eficienta a terenurilor amenajate .

Simpla executare a lucrarilor de hidroamelioratii nu contribuie instantaneu, nici la imbunatatirea terenurilor slab productive si neproductive si nici a solurilor cu fertilitate limitata de absenta sau excesul de apa. Numai in conditiile unui regim hidrologic regularizat prin aplicarea diferentiata a unor lucrari suplimentare agropedoameliorative se poate asigura obtinerea productiilor preconizate.

De asemenea, trasarea retelei hidroameliorative, fara a lua in considerare totalitatea conditiilor de relief, a dotarilor si echiparilor tehnice, creeaza greutati in explotarea terenurilor pe zeci de ani. De aceea, proiectarea, executarea si exploatarea amenajarilor de imbunatatiri funciare se face in corelare cu lucrarile de gospodarire a apelor, hidroenergetice, silvice, cai de comunicatie, in acord cu interesele proprietarilor de terenuri, cu documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului, tinand seama de cerintele de protectie a mediului. In mod deosebit amenajarile de imbunatatiri funciare din domeniul agricol se realizeaza in corelare cu organizarea teritoriului agricol58.

Aceasta reprezinta continuarea unui concept dezvoltat in perioada de modernizare a agriculturii romanesti in care s-au si realizat marile sisteme de irigatii si desecari, punerea cat mai deplina in valoare a capacitatii de productie a terenurilor agricole, ridicarea fertilitatii pamanturilor slab productive, a unor suprafete cat mai mari de terenuri neproductive, prevenirea si imbunatatirea unor fenomene naturale care influenteaza negativ productivitatea terenurilor59.

Astfel, organizarea teritoriului in corelare cu lucrarile de hidroamelioratii constituie un sistem unitar de punere in valoare a terenurilor, si apoi prin realizarea documentatiilor de promovare a investitiilor pe faze de proiectare (studii de prefezabilitate, de fezabilitate si proiecte tehnice) in corelare cu organizarea teritoriului, ceea ce asigura crearea conditiilor optime de exploatare agricola si hidrotehnica, de aplicare coordonata a lucrarilor agropedoameliorative, dezvoltarea agriculturii integrata ansamblului economiei nationale.

Organizarea teritoriului in conditiile lucrarilor de hidroamelioratii este rezultanta conceptului promovat de a integra tot ce se construieste unei conceptii de ansamblu si de a subordona totalitatea dotarilor si echiparilor tehnice pentru agricultura dezvoltarii intensive, modernizarii, cerintelor de ameliorare, cresterea potentialului productiv si exploatarea eficienta a terenurilor, sistemelor hidroameliorative si mijloacelor mecanice.

Problema a capatat amploare in conditiile marilor sisteme de irigatii si desecari care comporta investitii initiale importante si care prin suprafata care se realizeaza, limitele obligate create de sistemele hidrotehnice pentru exploatarea si termenul indelungat de functionare sporeste considerabil grija pentru amplasarea, trasarea si dimensionarea retelei hidrotehnice pentru a asigura atat exploatarea hidroameliorativa cat si agricola optima .

In acest context, conditionat de functia organizarii teritoriului (asigurarea dezvoltarii echilibrate a economiei in profil teritorial, valorificarea superioara a resurselor si amplasarea coordonata a tuturor investitiilor) a aparut si s-a dezvoltat dupa anul 1962, odata cu trecerea la amenajarea marilor sisteme, organizarea teritoriului in corelare cu lucrarile de irigatii si desecari, integrate dezvoltarii productiei agricole.

In acest proces trei aspecte s-au impus prin legitatea lor:

pamantul nu este numai suportul pentru lucrarile de hidroamelioratii, dar acestea sunt o conditie pentru punerea cat mai deplin in valoare a capacitatii de productie a terenurilor agricole, ridicarea fertilitatii pamanturilor slab productive, redarea in productia agricola a unor suprafete cat mai mari de terenuri neproductive, prevenirea si atenuarea unor forme naturale care influenteaza negativ productivitatea terenurilor, imbunatatirile funciare si organizarea teritoriului constituind un proces continuu si conditionat in evolutia terenului pe care se realizeaza;

amplasarea si trasarea lucrarilor de imbunatatiri funciare se realizeaza optim numai in corelare cu folosinta de perspectiva (armonizand optim pretabilitatea terenurilor pentru diferite folosinte, favorabilitatea acestora pentru culturi si cerintele utilizarii optime a terenurilor, investitiilor si fortei de munca), urmarind crearea cadrului pentru rezolvarea integrala a influentei factorilor naturali nefavorabili si valorificarea pentru productia agricola a terenurilor amenajate, precum si controlul evolutiei solului si a regimului hidrologic;

Natura nu este rectangulara, iar experienta atesta ca sistemul de a trasa schema hidrotehnica conditionat numai de relief, volumul de terasament si investitie specifica, creeaza greutati in folosirea judicioasa a pamantului si a apei, a exploatarii terenurilor si a sistemei de masini, cu implicatii directe asupra economicitatii productiei agricole realizate in sistem, (perimetru) zeci de ani. Numai amenajarea integrala si diferentiata a terenului coreland schema hidrotehnica, agregatele si instalatiile (echipamentele), limitele ploturilor de irigatie si a sectoarelor de desecare-drenaj cu cerintele de exploatare a terenului, masinilor si tractoarelor in realizarea unor sole (parcele) optim amplasate si dimensionate este rationala61.

In acest context, lucrarile de hidroamelioratii integrand ansamblul de lucrari tehnice si agregate (instalatii) care au rolul de a regulariza regimul apei (de la suprafata solului, din sol si subsol) pentru crearea conditiilor favorabile dezvoltarii culturilor si exploatarii terenurilor, se definesc ca un factor generator al productiei agricole restructurarii si organizarii folosintelor de teren si asigurarea conditiilor de exploatare eficienta a terenurilor amenajate.

In ansamblul acestui proces factorul definitor il constituie schema hidrotehnica ca ansamblu de canale, constructii si instalatii care (colecteaza, transporta si evacueaza apele in exces in cazul desecarii, asigur captarea, aducerea si distribuirea pe suprafata terenurilor cultivate a cantitatii de apa necesare plantelor in cazul irigarii) prin modul de amplasare asigura aducerea (evacuarea) redistribuirea apei pe terenul amenajat in contextul dotarilor , echiparilor si limitelor obligate naturale si construite existente, ceea ce creeaza conditiile pentru exploatarea eficienta a terenului sistemului hidroameliorativ, a masinilor si tractoarelor. In acest concept cei care organizeaza teritoriul sunt in primul rand cei care il echipeaza, si care prin modul de trasare a schemei hidrotehnice a retelei de drumuri principale a tehnicilor de amenajare si ameliorare a terenurilor, conditioneaza sistemul de agricultura, eficienta mijloacelor tehnice si respectiv economicitatea productiei.

De fapt, aceasta este rezultanta conceptului promovat de a subordona realizarea lucrarilor de hidroamelioratii cerintelor productiei agricole, prin eliminarea (atenuarea) factorilor respectivi in intensificarea productiei agricole (seceta, exces de umiditate, eroziune, saraturi etc., crearea conditiilor pentru restructurarea folosintelor de teren si imbunatatirea exploatarii terenurilor amenajate, instituirea ca obligatoriu a sistemului de realizare concomitenta (corelata) a proiectelor de hidroamelioratii cu organizarea teritoriului) subordonat cerintelor de exploatare eficienta a terenurilor amenajate, a dotarii si echiparii tehnice - constituie premiza necesara pentru promovarea unor sisteme rationale de agricultura .

Experienta a dovedit ca stabilirea schemei hidrotehnice numai pe baza volumului de terasamente, a orografiei terenului si cerintelor tehnice-constructive creeaza greutati in folosirea judicioasa a terenului si a apei. Faptul ca lucrarile de hidroamelioratii au o durata de exploatare de 35 - 40 ani, pentru realizarea lor sunt necesare investitii foarte mari si odata executate pe teren nu mai pot suferi modificari decat cu noi investitii, a impus necesitatea ca lucrarile de hidroamelioratii sa se proiecteze corelat cu organizarea teritoriului.

Semnificatia problemelor creste considerabil daca avem in vedere ca prin suprafata prin care se desfasoara si volumul de investitii alocate, hidroamelioratiile constituie cea mai dinamica forta de productie a agriculturii, menita sa asigure punerea in valoare a noi suprafete pentru agricultura, ridicarea potentialului de productie a terenurilor si crearea conditiilor pentru exploatarea eficienta a terenurilor amenajate. Aceasta decurge din recunoasterea urmatoarelor functii esentiale ale organizarii teritoriului in conditiile lucrarilor de hidroamelioratii:

delimitarea suprafetelor pe care apar ca eficiente lucrarile de hidroamelioratii in complexitatea factorilor naturali si economici, precum si in concordanta cu prevederile zonarii productiei agricole, a programelor nationale pentru imbunatatiri funciare, gospodarirea apelor si amenajarea benzilor hidrografice, planurile de amenajarea teritoriului si localitatilor, protectia mediului etc.;

lucrarile de hidroamelioratii si organizarea teritoriului sunt un proces continuu conditionat de cerintele societatii si evolutiei organizarii terenului pe care se realizeaza pentru valorificarea integrala a resurselor funciare integrate strategiei si programelor de dezvoltare prin crearea cadrului pentru rezolvarea integrala a factorilor naturali nefavorabili (exces de umiditate, seceta, eroziune, saraturare etc.), valorificarea terenurilor neproductive si slab productive, ameliorarea si cresterea capacitatii de productie a pamantului;

rationala folosire a fondului funciar, prin restructurarea, reamplasarea folosintelor si prin imbunatatirea delimitarii intre fondul funciar agricol si forestier, comasarea terenurilor si rectificarea hotarelor in concordanta cu totalitatea elementelor obligate si in special cu traseul retelei hidrotehnice si al cailor de comunicatie in conditiile reamplasarii folosintelor (pe baza pretabilitatii terenurilor pentru diferite folosinte si a favorabilitatii solurilor pentru diferite culturi), a organizarii teritoriului fiecarei unitati (exploatatii) agricole si ferme, adecvat profilului si echiparii tehnice preconizate, stabilirea unor sisteme de agricultura specifice terenurilor amenajate;

trasarea schemei hidrotehnice integrate limitelor obligate existente (naturale sau construite) urmarind utilizarea judicioasa a reliefului, o suprafata minima ocupata cu lucrari, ameliorarea conditiilor pedologice si hidrologice, cu consumuri reduse de materiale si energie, realizand principalele unitati teritoriale de baza - ploturi de irigare, sectoare de desecare - drenaj, parcele de forme si dimensiuni care sa asigure mecanizarea integrala a lucrarilor agricole si evitarea unor situatii care conditioneaza nefavorabil economicitatea exploatarii (situatii care trebuiesc evitate: necorelarea schemelor de desecare cu cele de irigare; trasarea retelei de canale conditionat numai de relief, volum de terasamente si investitia specifica; lipsa paralelismului antenelor de la un plot la altul si a distantei intre antene; depasirea canalelor de desecare cu limita ploturilor de irigare; perpendicularitatea conductelor sub presiune pe canale de desecare etc.);

trasarea retelei de drumuri agricole de exploatare ca o completare a retelei de drumuri de interes general, asigurand accesul direct la terenurile si obiectivele agricole, statiile de pompare etc., deplasarea masinilor si utilajelor pentru exploatarea optima a teritoriului si a sistemului hidroameliorativ, evitand fragmentarea nerationala a terenurilor, ocuparea unor suprafete minime de teren si cheltuieli de executie, intretinere si functionare.

Desigur, aceste aspecte sunt diferentiate pe cele trei trepte principale de organizare teritoriala - amenajarea, organizarea interunitati si organizarea in cadrul unitatilor, adecvat specificului acestora, precum si in cadrul fazelor de proiectare, studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, proiecte tehnice, pentru promovarea institutiilor .

1.5.1. Proiectarea lucrarilor de hidroamelioratii in corelare cu organizarea teritoriului

Sintetic organizarea teritoriului in corelare cu lucrarile de hidroamelioratii, are rolul de a asigura regularizarea regimului apei pe terenurile amenajate astfel incat sa se realizeze la nivel optim conditiile de productie si de ameliorare (ulterioara) a solurilor, iar prin trasarea retelei hidrotehnice si de drumuri, crearea conditiilor pentru exploatarea eficienta a terenurilor, sistemei de masini si tractoare si a sistemului hidrotehnic.

Studiile au evidentiat faptul ca echiparea teritoriului, respectiv schema hidrotehnica (functionand pentru valorificarea, deservirea masivelor funciare in cadrul carora sunt amplasate) prin traseul, volumul investitiilor si timpul indelungat de functionare, conditioneaza folosirea eficienta a fondului funciar si structura teritoriului, respectiv organizarea teritoriului.

In realizarea acestui concept experienta de proiectare de 40 de ani pentru marile sisteme de irigatii si desecari a impus respectarea urmatoarelor principii de baza la proiectarea sistemelor:

crearea cadrului pentru ameliorarea integrala a factorilor naturali nefavorabili si valorificarea pentru productia agricola a terenurilor neproductive sau slab productive, ameliorarea si ridicarea capacitatii de productie a pamantului;

o conceptie generala de amenajare si echipare a teritoriului in concordanta cu totalitatea retelelor de echipare tehnica existente sau prognozate pentru a evita fragmentarea excesiva a terenurilor si crearea unor forme necorespunzatoare exploatarii agricole;

trasarea retelei de canale integrate limitelor obligate existente (naturale sau construite) urmarind utilizarea judicioasa a reliefului, o suprafata minima ocupata cu lucrari, mentinerea si ameliorarea conditiilor pedologice si hidrologice, cu consumuri reduse de materiale si combustibil;

trasarea canalelor de desecare la distante specifice conditiilor fiecarui teritoriu, armonizand zonele de drenaj cu cele ocupate de canale deschise pentru a asigura concomitent cu functionalitatea un grad maxim de mecanizare a exploatarii terenului;

corelarea intre retelele de desecare si irigare pentru a asigura concordanta limitelor ploturilor de irigare pe canale de desecare trasate pe cotele de comanda (sau alte limite obligate), precum si realizarea concordantei hotarelor cu reteaua de canale si cai de comunicatie, creand forme teritoriale corespunzatoare exploatarii agricole, sistemelor hidrotehnice (stabilite prin regulamentul de exploatare) si structura organizatorica a unitatilor (exploatatiilor);

crearea conditiilor pentru delimitarea unitatilor, fermelor, solelor (parcelelor) in conditii optime (sprijinire de hotare, cai de comunicatie, canale, asigurand cerintele de exploatare a sistemelor hidrotehnice, a sistemei de masini si tractoare, prin marime si forma) corespunzatoare cerintelor tehnologice si economice (asigurand capacitatea si evitand fragmentarea nerationala si formarea necorespunzatoare a masivelor funciare) corespunzator conditiilor specifice fiecarui bazin hidrografic, zona natural-economica, unitatea agricola si ferma;

amplasarea si dimensionarea retelei de drumuri agricole de exploatare ca o completare a retelei de drumuri de interes general pentru a asigura accesul in fiecare sola (parcela), exploatarea eficienta a sistemului hidrotehnic, sistemei de masini si tractoare concomitent cu ocuparea unor suprafete de teren minime.

In conditiile legislatiei pentru proiectarea investitiilor lucrarile de hidroamelioratii s-au realizat in corelare cu lucrarile de organizare a teritoriului pe faza de proiectare cu urmatoarele particularitati principale adaptate noii legi a investitiilor :

pentru fazele de proiectare a investitiilor studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, proiecte tehnice, documentatiile se elaboreaza prin colaborare, la comanda proiectantului general asigurand solutia optima de trasare a schemei hidrotehnice, organizare si amenajare teritoriala, intr-o conceptie unitara pe intreg sistemul si specificul fiecarei unitati;

pentru faza dupa realizare (executie) organizarea teritoriului se realizeaza dupa executia in teren a lucrarilor de hidroamelioratii pentru unitatile si fermele din sistem, asigurand restructurarea folosintelor, dispunerea elementelor teritoriale, hotare (de unitati si ferme), asolamente, sole, parcele, drumuri de exploatare pentru a corespunde cerintelor tehnico-economice ale amenajarii si exploatarii terenurilor (pe baza caietului de sarcini).

Astfel, un amplu program de realizare corelata a lucrarilor de hidroamelioratii cu organizarea teritoriului, respectiv a cerintelor exploatarii eficiente terenurilor amenajate, incepand cu studiile de prefezabilitate si fezabilitate continuand cu proiectele tehnice si incheind cu organizarea teritoriului dupa executia investitiilor, succesul activitatii este asigurat prin colaborarea proiectantilor de hidroamelioratii si organizarea teritoriului, incepand cu delimitarea sistemului (zonei) de amenajat si stabilirea bazei topografice unitare.

Limitele sistemului (perimetrului) integrate in schema generala de amenajare a bazinului hidrografic si a prevederilor planurilor de amenajari teritoriale a judetelor (comunelor) se realizeaza completand studiul conditiilor generale de relief, sol si hidrografie cu totalitatea elementelor planimetrice existente in teritoriu, pentru o rationala integrare in dezvoltarea de ansamblu, pe limite obligate si de perspectiva, in ideea unei amenajari integrale luand in considerare totalitatea factorilor naturali si economici. Pe aceasta baza, principalele momente in procesul elaborarii documentatiilor tehnico-economice pentru promovarea investitiilor in lucrari de hidroamelioratii corelate cu organizarea teritoriului (care asigura rezolvarea integrala a influentelor nefavorabile ale factorilor naturali, valorificarea resurselor funciare neproductive sau slab productive, ridicarea capacitatii de productie a pamantului, ameliorarea si protectia impotriva proceselor de degradare a fertilitatii intr-un cadru rational organizat si echipat) sunt:

definitivarea schemei hidrotehnice principale in conformitate cu conceptul ca "Natura nu este rectangulara";

trasarea retelei de canale conditionat numai de volumul de terasamente si investitia specifica creeaza greutati in folosirea judicioasa a pamantului si a apei, a exploatarii terenului, dotarii si echiparii tehnice. Aceasta impune ca schema hidrotehnica sa se integreze in totalitatea elementelor planimetrice existente in teritoriu (cai de comunicatie, asezari populate, limita padurilor etc.) hotarele unitatilor agricole si administrative, astfel ca prin trasarea retelei hidrotehnice sa se realizeze masive funciare compacte cat mai ordonate, corespunzator conditiilor de relief, evitand fragmentarea excesiva, neconditionata a teritoriului;

definitivarea traseului schemei hidrotehnice rezulta numai coreland totalitatea elementelor teritoriale adecvat particularitatilor fiecarui sistem si unitati agricole - pentru realizarea unor perimetre compacte tuturor unitatilor cuprinse in sistem. Aceasta constituie baza pentru repartitia terenului pe ferme (in masive funciare integrate conditiilor de relief, amenajare, limite obligate si avand legaturi functionale cu satele si centrele de productie).

In ansamblul perimetrelor stabilite, corespunzator traseului schemei hidrotehnice principale, trasarea schemei hidrotehnice secundare se realizeaza in conditii optime numai adecvat specificului teritoriului fiecarei unitati agricole (ferme), in cadrul unor masive funciare compacte, sprijinite pe limite obligate si avand legaturi functionale directe cu satele si centrele de productie. In acest concept, definitivarea schemei hidrotehnice principale si secundare a retelei de drumuri principale, poduri si podete se realizeaza astfel in conditii mai bune, asigurand o folosire mai judicioasa a pamantului si a apei, a exploatarii terenurilor in conditiile unor masive funciare favorabile unei organizari rationale.

Subliniem ca executia lucrarilor de hidroamelioratii conditioneaza imbunatatirea delimitarii terenurilor diferitelor folosinte, a hotarelor intre diferitele ramuri si detinatori prin uniformitatea conditiilor de productie (ameliorate), a terenurilor si traseul schemei hidrotehnice, a retelei de drumuri de exploatare poduri si podete. In aceste conditii, reamplasarea folosintelor de teren urmarind sporirea suprafetelor agricole, in concordanta cu conditiile natural-economice si planurile de dezvoltare in perspectiva, rectificarea limitelor si lichidarea folosintelor neeconomice dispersate in teritoriu, punerea in valoare pentru agricultura a terenurilor neproductive, creeaza conditiile unei noi structuri teritoriale de folosire a terenurilor. In acelasi timp, reteaua de drumuri de exploatare, poduri si podete, amplasata ca o completare a retelei de drumuri si interes general asigura conditiile exploatarii rationale a terenurilor si sistemelor cu suprafete minime (normate) de teren ocupat.

Stabilirea masurilor si lucrarilor agropedoameliorative si de transformare a folosintelor de teren pentru integrarea in investitia de baza este o conditie esentiala pentru valorificarea integrala a teritoriului (avand la baza studiile de pretabilitate a terenurilor pentru diferite folosinte si a favorabilitatii solurilor pentru diferite culturi) si rezolvarea influentelor nefavorabile ale factorilor naturali, valorificarea resurselor funciare neproductive sau slab productive, ridicare a capacitatii de productie a pamantului si protectia impotriva proceselor de degradare a fertilitatii.

Aspectele sintetizate evidentiaza ca organizarea si amenajarea integrala a teritoriului se realizeaza numai ca efect al stabilirii de la faza de prefezabilitate si fezabilitate a investitiilor de baza, a investitiilor pentru lucrarile de transformarea folosintelor si a masurilor agropedoameliorative, care asigura baza proiectelor tehnice ce se realizeaza in fazele urmatoare pentru punerea completa in valoare a resurselor de teren si apa. Ca efect al acestei elaborari concomitente pe faze de proiectare se creeaza conditiile pentru aprecierea reala de catre factorii de decizie a eforturilor necesare pentru punerea in valoare a resurselor funciare si intensificarea productiei agricole prin executia lucrarilor de hidroamelioratii corelate cu organizarea teritoriului.

Pe baza studiilor de prefezabilitate si fezabilitate aprobate la elaborarea proiectelor tehnice pentru lucrarile de hidroamelioratii si pentru organizarea teritoriului, in aceeasi elaborare coordonata a problemelor la nivelul sistemului (perimetrul ameliorativ) si unitatilor agricole, se definitiveaza solutiile de restructurare a folosintelor de teren, comasarea terenurilor si rectificarea hotarelor, schema de organizare a terenurilor amenajate in corelare cu variantele de schema hidrotehnica. Adecvat conditiilor create ce definitiveaza traseul retelei hidrotehnice secundare a retelei de drumuri, poduri si podete corelate cu perimetrul unitatilor si fermelor, organizarea teritoriului si asolamentelor, se stabileste modul de folosinta a terenurilor si masurilor, a lucrarilor agropedoameliorative (pe surse de finantare, sectoare de productie si unitati beneficiare), adecvat sistemelor de agricultura preconizate.

La faza de dupa executia lucrarilor de hidroamelioratii, proiectele de organizare a teritoriului se realizeaza la nivelul fiecarei unitati agricole si ferme, dupa reanalizarea in teren a lucrarilor hidrotehnice, asigurand organizarea teritoriului intre unitati in cadrul unitatilor corespunzator solutiilor stabilite la faza de proiectare si rezultata dupa executie pentru exploatarea eficienta a terenurilor amenajate si a sistemului hidroameliorativ, adaptat conditiilor natural-economice, dotarilor si echiparilor sistemului, canale, statii de pompare, drumuri, poduri, podete executate, conform regulamentului de exploatare a sistemului. Astfel, in final pe ansamblul fiecarei unitati agricole organizarea teritoriului defineste (in concordanta cu elementele de sinteza, care decurg din studiile si proiectele tehnice aprobate) profilului de perspectiva (corespunzator zonarii productiei agricole) precum si a conditiilor teritorial-organizatorice specifice din unitate, dimensionarea si delimitarea fermelor, folosintelor si organizarea lor, trasarea drumurilor agricole principale si secundare etc. Se stabileste modul de folosinta a terenului (inainte si dupa amenajarea si organizarea), pe unitate si ferme, adecvat potentialului de productie al diferitelor masive de teren (favorabilitatea solurilor pentru diferite culturi dupa amenajare), precum si localizarea la nivel de sola si parcela a masurilor si lucrarilor agropedoameliorative.

Prin abordarea problemelor de la general la particular si prin corelarea, faza la faza de proiectare a tuturor documentatiilor tehnico-economice pentru lucrari de hidroamelioratii si organizarea teritoriului (subordonat cerintelor agriculturii) se realizeaza o amplasare rationala a retelei hidrotehnice si ameliorarea generala a resurselor funciare, ceea ce ofera baza folosirii rationale a teritoriului dotarii si echiparii tehnice a unitatilor agricole, avand ca efecte principale:

a) Valorificarea superioara a tuturor terenurilor si crearea cadrului pentru desfasurarea, in conditii optime, a procesului de productie, asigurand exploatarea ordonata si eficienta a terenurilor prin:

valorificarea pentru productia agricola a terenurilor neproductive sau slab productive, protectia impotriva proceselor de degradare a fertilitatii, imbunatatirea generala a modului de folosire a terenurilor, respectiv reamplasarea si redimensionarea folosintelor de teren pe baza studiului pretabilitatii terenurilor pentru diferite folosinte si a favorabilitatii solurilor pentru diferite culturi si punerea in valoare a terenurilor neproductive;

crearea de masive funciare cat mai compacte pentru fiecare folosinta, de dimensiuni economice (prin lichidarea dispersarii in parcele mici, izolate, intercalate) rational amplasate fata de totalitatea elementelor teritoriale si in primul rand reteaua hidrotehnica;

integrarea in zonele si microzonele agropedoclimatice (zonarea productiei agricole) ca baza pentru stabilirea unor structuri de productie diferentiate - corespunzator prevederilor de plan si zonarii, respectiv a unor sisteme de agricultura specifice, corespunzator conditiilor naturale, potentialul de productie pe fiecare ferma, lucrarilor de imbunatatiri funciare etc.;

imbunatatirea capacitatii de productie a pamantului si stabilirea lucrarilor agropedoameliorative in completare si in corelare cu lucrari de imbunatatiri funciare.

b) Crearea conditiilor organizatorico-teritoriale cat mai favorabile desfasurarii activitatii prin:

delimitarea unor perimetre compacte, stabilite, pentru fiecare unitate agricola si ferma in corelare cu relieful si totalitatea limitelor naturale si construite, cu cerintele de exploatare a amenajarilor (irigatii, desecari), avand legaturi functionale directe cu satele si centrele de productie, asigurand cadrul pentru exploatarea eficienta a terenurilor, sistemelor hidroameliorative, a sistemei de masini si tractoare;

amplasarea si delimitarea fermelor pentru asigurarea conditiilor teritoriale optime in organizarea, conducerea si exploatare precum si integrarea in ansamblul unitatilor, comunelor si sistemului hidrotehnic.

c) Asigurarea conditiilor de concentrare si specializare a productiei:

stabilirea resurselor funciare pe fiecare ferma optim amplasata si dimensionata, in concordanta cu cadastrul funciar, restructurarile de folosinta, recuperarile sau redarile in circuitul agricol, lucrarile de imbunatatiri funciare si masurile agropedoameliorative necesare;

stabilirea unor structuri de culturi diferentiate corespunzator resurselor potentiale (fondul funciar, forta de munca si amplsarea satelor, caile de comunicatie etc.) ale fiecarei ferme, integrate in structura si profilul unitatii agricole.

d) Crearea cadrului teritorial optim de folosire a terenurilor arabile, sistemei de masini si tractoare, sistemelor hidrotehnice - corespunzator cerintelor tehnologice si economice:

organizarea terenului arabil in asolamente rationale, rotatii de culturi corespunzatoare recomandarilor I.C.C.P.T. - Fundulea si a statiunilor zonale de cercetari agricole, in cadrul unor sole optime ca amplasare, dimensiuni si forma, sola reprezentand in toate cazurile unitate de cultura, exploatare, amenajare si organizarea muncii;

reamplasarea (corectarea traseului) retelei de drumuri de exploatare agricola ca o completare a retelei de drumuri de interes general, asigurand deservirea fiecarei parcele, sole si sistem hidrotehnic si ocuparea unor suprafete minime.

Aspectele sumar prezentate evidentiaza ca numai in conditiile elaborarii concomitente a lucrarilor de organizarea teritoriului cu lucrarile de hidroamelioratii la proiectarea investitiilor se realizeaza valorificarea unitara a teritoriului, un traseu optim al schemei hidrotehnice si retelei de drumuri, imbunatatirea delimitarii folosintelor agricole, amplasarea rationala a hotarelor diferitilor detinatori, creand conditiile optime de exploatare a terenurilor, dotarilor si echiparilor tehnice, ordonarii spatiului rural.

1.5.2. Particularitati ale organizarii teritoriului in corelare cu lucrarile de irigatii

Dimensionarea optima a solelor si parcelelor pe terenurile amenajate pentru irigatii sunt conditionate de metodele de irigare si tipul instalatiei (agregatului) de udare folosit, care determina suprafata medie pe o pozitie, iar in functie de numarul de pozitii pe zi si durata de revenire se determina suprafete ce se uda la o singura udare de o instalatie (agregat) care este in acelasi timp si parcela de lucru a instalatiei respective (tabel 8).

Tabel 8. Suprafata parcelelor dictate de metoda si instalatia de udare folosita.

In tabelul de mai sus se prezinta principalele instalatii si metodele de udare (aspersiune si brazde) cu suprafata ce se poate iriga la o singura udare si respectiv pe sezon (daca udarile se repeta si se respecta durata de revenire). Se poate vedea ca parcelele de lucru (suprafata ce revine pe un agregat) este intre 17 - 30 ha care se pot considera si ca multiplu pentru dimensionarea unor sole optime in cadrul asolamentelor care trebuie sa cuprinda unul sau mai multe sectoare de irigare. Cea mai raspandita metoda de irigatie este cea prin aspersiune cu aripi de ploaie de 300 m si respectiv 400 m, in functie de distanta intre antene.

Lungimea si suprafata solelor pe terenurile amenajate pentru irigatii sunt conditionate de doi factori: distanta intre antene si durata de revenire. Lungimea solelor poate cuprinde de la doua pana la cinci antene, care in sistemul actual de irigatii prin aspersiune lungimea solei reprezinta un multimplu de 612 m sau 800 m.

Latimea solei trebuie sa fie un multiplu al latimii de udare al agregatului (este in functie de durata de revenire avand efect de durata asupra cheltuielilor de productie suplimentare si consumurile suplimentare de munca si combustibil pentru executarea lucrarilor agricole).

In marile exploatatii (ferme) agricole la distanta intre antene de 612 m cu revenirea udarilor la 12 zile suprafata optima a solei este de 119 ha cu o lungime de 3 antene (1836 m) si latimea de 648 m. Este acceptabila si suprafata de 73 ha (la lungimea de 3 antene 1 224 m cu aceeasi latime de 648 m). Lungimile solelor pe o antena (612 m) si de 4 si 5 antene nu sunt acceptabile pentru ca, cheltuielile si consumurile de munca si combustibil cresc. La distanta intre antene de 612 m si revenirea udarilor la 8 zile suprafata optima a solei este de 80 ha (lungimea de 1 836 m - 3 antene - si latimea de 432 m). Este acceptabila si marimea solei de 53 ha cu lungimea de 2 antene. Nu sunt acceptabile lungimile de o antena si de peste 3 antene.

La distanta intre antene de 800 m cu revenire a udarilor de 12 zile, suprafata optima a solei este de 103 ha avand lungimea de 2 antene si latimea de 648 m. Este acceptabila si suprafata de 155 ha la o lungime de 3 antene. Lungimile de o antena si peste 3 antene nu sunt acceptabile.

La distanta intre antene de 800 m si revenirea udarilor la 8 zile suprafata optima este de 70 ha cu lungimea de 1 600 m si latimea de 432 m. Este acceptabila de asemenea si lungimea de 2 400 m (3 antene). Ca si in cazurile precedente, lungimile la distanta de o antena si peste 3 antene nu se recomanda.

1.5.3. Particularitati ale organizarii teritoriului in corelare cu lucrarile de desecare si drenaj

Amenajarile de desecare si drenaj au drept scop prevenirea si inlaturarea excesului de umiditate de la suprafata terenului si din sol in vederea asigurarii conditiilor folosibile de utilizare a terenurilor.

Avand in vedere ca desecarea, in sensul larg al cuvantului cuprinde totalitatea masurilor si lucrarilor ce au drept scop inlaturarea excesului de apa (din sol si de la suprafata in scopul crearii unui regim de aeratie, termic, biologic si nutritiv favorabil cresterii si dezvoltarii in bune conditii a plantelor cultivate) si include atat lucrarile de desecare propriu-zise cat si masurile suplimentare cu caracter agrotehnic sau ameliorativ, studiul acesta are in vedere definirea unui concept unitar de organizare si amenajare a terenurilor cu exces de umiditate.

De fapt, prescriptiile de proiectare a lucrarilor de desecare a terenurilor agricole (inclusiv a celor irigate) in vederea asigurarii unui regim de aer, apa si saruri in sol, favorabil dezvoltarii plantelor cultivate definesc complexul de lucrari pentru inlaturarea excesului de apa de la suprafata terenului si din sol (provenit din precipitatii, ape freatice, scurgeri si infiltratii din zonele invecinate sau pierderi de apa de la irigatii) si se aplica atat la obiectivele noi cat si la completarea sau modernizarea celor existente .

Se considera ca inlaturarea excesului de umiditate se realizeaza printr-un complex de lucrari hidrotehnice si agrotehnice, ceea ce situeaza in prim plan problema proiectarii schemei hidrotehnice cu luare in considerare a reliefului si continutul de argila al solurilor ca factorii determinanti in rezolvarea principalelor probleme ameliorative, concretizate in principal in schema hidrotehnica care trebuie sa rezolve regimul apelor de suprafata si subterane, cat si crearea conditiilor de exploatare a terenurilor si respectiv a sistemei de masini si tractoare in conditii economice. In acest context o schema hidrotehnica rationala este adaptata corespunzator conditiilor de teren, schemele stabilite devenind reprezentative pentru exploatarea agricola, volumele de apa evacuate si de lucrari, putand fi determinate prin formule cunoscute si practice. Se releva ca cercetarea diferitilor factori si parametri tehnici si economici (corespunzator conditiilor date) vor permite obtinerea unei serii de solutii privind schema hidrotehnica cea mai favorabila. O diagnoza corecta a problemelor necesita o analiza atenta a tuturor datelor disponibile si a unor cercetari suplimentare corespunzator particularitatilor fiecarui caz, pornind de la natura si originea excesului de umiditate. Dar, in toate cazurile apare logica sistematizarea tipurilor de scheme hidrotehnice de desecare (desecare-drenaj, drenaj), in care solutiile de desecare cu canale sub tuburi sunt dictate de canalele colectoare deschise sau conducte, al caror traseu este in acelasi timp conditionat de reteaua de drenaj adecvata conditiilor teritoriale, relief si sol, in interrelatia conditionarilor hidropedologice, hidrogeologice si agronomice.

S-au impus pentru diferentiere doua conditionari de baza:

agronomice - cuprinzand nivelul apei freatice pentru asigurarea unor nivele optime de umiditate pentru diferite perioade de timp si diferite perioade de crestere a plantelor de cultura;

de proiectare hidrotehnica - pentru a se realiza stabilizarea apei freatice la 0,75-1,00 m adancime, in perioada de crestere a plantelor.

Organizarea teritoriului in corelare cu lucrarile de desecare are rolul de a asigura regularizarea regimului apei pe terenurile amenajate astfel incat sa se realizeze in continuu conditiile de productie si de ameliorare (ulterioara) a solurilor, iar prin trasarea retelei hidrotehnice si de drumuri, crearea conditiilor pentru exploatarea eficienta a terenurilor, sistemul de masini si tractoare si a sistemului hidrotehnic.

Noi consideram ca echiparea teritoriului, respectiv trasarea schemei hidrotehnice, functionand pentru deservirea masivelor funciare (in cadrul carora sunt amplasate) prin traseul lor, volumul investitiilor, timpul indelungat de functionare, conditioneaza folosirea eficienta a fondului funciar respectiv organizarea teritoriului.

Pentru realizarea acestui concept se impune respectarea urmatoarelor principii:

organizarea cadrului pentru rezolvarea integrala a factorilor naturali nefavorabili si valorificarea pentru productia agricola a terenurilor neproductive sau slab productive;

o conceptie generala de amenajare si echipare a teritoriului in concordanta cu totalitatea retelelor de echipare tehnica existente sau prognozate pentru a evita fragmentarea excesiva a terenurilor si crearea unor ferme necorespunzatoare exploatarii agricole;

trasarea retelei de canale integrate limitelor obligate existente (naturale sau construite) urmarind utilizarea judicioasa a reliefului, o suprafata minima ocupata cu lucrari, mentinerea si ameliorarea conditiilor pedologice si hidrologice;

trasarea canalelor de desecare la distante specifice conditiilor fiecarui teritoriu, armonizand zonele de drenaj cu zonele de canale deschise pentru a asigura concomitent cu functionalitatea un grad maxim de mecanizare a exploatarii terenului;

corelarea intre retelele de desecare si irigare pentru a asigura suprapunerea limitelor ploturilor de irigare pe canale de desecare (trasate pe cotele de comanda) sau alte limite obligate, precum si realizarea perpendicularitatii hotarelor pe canale de desecare creand forme teritoriale corespunzatoare exploatarii agricole, seturilor de udare, tractarii mecanizate a aripilor etc. stabilite prin regulamentul de exploatare;

crearea conditiilor pentru delimitarea unitatilor, fermelor, asolamentelor, solelor (parcelelor), in conditii optime - sprijinite de hotare, cai de comunicatie, canale, asigurand cerintele de exploatare a sistemelor hidrotehnice, a sistemei de masini si tractoare prin marimea, forma corespunzatoare cerintelor tehnologice si economice (asigurand capacitatea si evitand fragmentarea nerationala a masivelor funciare) corespunzator conditiilor specifice fiecarui bazin hidrografic, unitati agricole si ferme;

amplasarea si dimensionarea retelei de drumuri agricole ca o completare a retelei de drumuri de interes general pentru a asigura accesul in fiecare sola (parcela), exploatarea eficienta a sistemului hidroameliorativ, sistemei de masini si tractoare, concomitent cu ocuparea unor suprafete de teren minime.

Stabilirea si dimensionarea optima a solelor si sectoarelor de desecare, se realizeaza in mod rational numai prin corelarea permanenta pe faze de proiectare a lucrarilor de imbunatatiri funciare si organizarea teritoriului adecvat particularitatilor acestuia (relief, amenajare, sistem de agricultura etc.).