Prin reasigurare se intelege operatiunea de impartire a riscurilor de asigurare intre mai multi asiguratori. Reasigurarea constituie asigurarea asiguratorului fiind o asigurare de al doilea grad, indirecta care leaga un asigurator direct (cedentul) de un reasigurator (cesionarul).
Reasigurarea deriva din necesitatea acoperirii unor riscuri deosebit de mari, in raport cu care o singura societate de asigurare nu poate face fata in eventualitatea producerii cazului asigurat. Ca atare s-a impus solutia dispersarii riscului, prin relatii de reasigurare, ale asiguratorului, cu terte societati de asigurare. exista dealtfel unele societati specializate exclusiv pe operatii de reasigurare.
Pe plan intern, pentru practicarea operatiunilor de reasigurare, se impune existenta mai multor societati de asigurare consolidate, autonome din punct de vedere organizatoric, functional si financiar. Ca urmare reasigurarea opereaza, pe plan practic, in legatura cu asigurarile externe (navale, de aviatie, de credite etc.) deci prin atragerea in acest scop a unor societati de asigurare straine. In perioada actuala s-au creat conditii pentru ca reasigurarea sa fie operanta si pe piata interna a asigurarilor.
Societatile de asigurare, in raporturile de reasigurare, apar intr-o dubla postura:
a) in calitate de reasigurati (cedente), cedeaza altor institutii de asigurare o parte din riscurile pentru care au incheiat asigurari interne sau externe;
b) in calitate de reasiguratori (cesionari) primesc in reasigurare de la alte societati de asigurare, din diverse tari ale lumii, diferite riscuri pentru care acestea au incheiat asigurari neavand insa potenta financiara pentru suportarea eventualelor pagube.
Operatiunea de primire in reasigurare poarta denumirea de reasigurare activa iar cele de cedare in reasigurare, reasigurare pasiva.
1. Reasigurari active. In acest caz, in calitate de reasigurator, societatea de reasigurare preia de la parteneri (terte societati de asigurare) o parte din riscurile aferente unor contracte de asigurari ale acestora; incaseaza partea corespunzatoare din prime cedate de parteneri; participa la plata unor cote parti din despagubiri, corelate cu riscurile preluate; suporta o cota parte din cheltuielile de achizitii si administrarea asigurarilor pe care le-a efectuat asiguratorul, proportional cu cota de risc preluata (cheltuieli care, la reasigurator, poarta denumirea de "refactii asupra primelor la asigurari primite in reasigurare")153
Reasiguratorul nu are relatii directe cu asiguratii, de pe piata externa, si nici obligatii fata de acestia, ci doar fata de societatea de asigurare partenera, deci cu care a incheiat tranzactii de reasigurare.
Cu ocazia primirii in reasigurare, reasiguratorul trebuie sa manifeste prudenta in acceptarea ofertelor de reasigurare, sa efectueze investigatii in acest scop, sa-si revizuiasca periodic portofoliul de contracte pentru a-si asigura o echilibrare in functie de riscuri, perioada, zone, dispersare etc.
2. Reasigurari pasive. In acest caz, societatea de asigurare in calitate de asogurator cedeaza, difuzeaza, o parte din riscurile aferente asigurarilor (in cazul tarii noastre, a celor externe) incheiate, altor societati care efectueaza reasigurari. Totodata asiguratorul, in calitatea sa dobandita, de reasigurat, cedeaza cota-parte corespunzatoare de prime; primeste de la reasigurator cote de participare la cheltuielile de achizitie si administrare a asigurarilor (adica "refactii asupra primelor la asigurari cedate in reasigurare"), pe care le evidentiaza ca venituri din activitatea de reasigurare. La producerea cazului asigurat societatile de reasigurare care au preluat cote din riscurile cedate de reasigurat, au obligatia de a participa la acoperirea pagubelor respective.
Societatile de asigurare, in materie de reasigurari pasive promoveaza extinderea sau restrangerea relatiilor cu partenerii (reasiguratori) , asiguratul in functie de portofoliul de contracte de asigurare, suportabilitatea riscurilor la asigurarile externe, marja de profit cedata si totala etc.
3. Retrocesiunea constituie o varianta a reasigurarii active (primire in reasigurare), cand reasiguratorul, preluand o parte din riscurile unor asigurari, de la reasigurati, cedeaza la randul sau altor societati de reasigurare, o parte din riscurile preluate si, corespunzator, o parte din cota de prime incasate. In acest cadru are loc o divizare, o pulverizare, a riscurilor asupra altor societati de asigurare.
4. Coasigurarea (participarea) constituie o metoda de dispersare a riscurilor dar in faza incheierii asigurarii. In acest caz, de la inceput, asiguratul incheie contractul de asigurare cu mai multe societati de asigurare, fiecare in parte preluand o anumita cota de risc pe care o suporta independent, contra unei cote parti din prima de asigurare. In coasigurare, asiguratul are relatii directe cu asiguratorii.
Dispersarea larga a riscurilor prin operatiuni de reasigurare si cuprinderea unui numar cat mai mare de obiecte asigurate creaza premisele unei situatii financiare bune, intrucat probabilitatea de dauna, potrivit legii numerelor mari, nu creste proportional cu numarul asiguratilor.
Reasigurarea ca activitate specifica, pe piata asigurarilor, a aparut in Evul Mediu pentru a remedia imprudenta anumitor asiguratori putin experimentati. Primele companii de reasigurari profesionale au fost create in sec.al XIX-lea sub presiunea amplificarii comertului international si a activitatii de asigurare.
Daca cel mai vechi contract de asigurare care ne parvine este datat in anul 1347 la Genova, cel mai vechi contract de reasigurare a fost datat in anul 1370 in acelasi oras. Este vorba de o polita maritima asigurata pentru voiajul de la Genova la Sluys (Bruges). Asiguratorul direct Giuliano Grillo a reasigurat polita pentru riscuri, pe distanta Cadix-Sluys154 transferandu-le asiguratorilor Goffredo Benana si Martino Sacco contra unei prime de reasigurare platita acestora.
Activitatea de reasigurare s-a dezvoltat intr-un ritm lent. Asupra scopului si moralitatii acesteia a planat indoiala. S-a ajuns chiar la considerarea reasigurarii ca fiind ilegala, fiind suspendata in Anglia, prin "Legea din 1746"155 . Revocarea acestei legi a avut loc in anul 1864. Desigur, evolutia activitatii de reasigurare a fost variata de la o tara la alta, dar se remarca intensificarea in a doua parte a secolului al XIX-lea..
Primele societatii de reasigurare s-au constituit la mijlocul secolului al XIX-lea "Kolnische Ruch" din Koln, s-a constituit in anul 1846, si a inceput sa functioneze in anul 1851. In Elvetia, in anul 1863 s-a constituit "Swiss Reinsurance Company" , iar in Anglia, in anul 1867 a inceput sa functioneze "Reinsurance Company Ltd". Dar procesul continua, iar secolul al XX-lea marcheaza locul si rolul ascendent al reasigurarilor in relatiile economice internationale.
Reasigurarea s-a instituit datorita expansiunii ofertei de asigurare. Acoperirea realizata de resaigurator creeaza asiguratorului direct o securitate care ii permite sa se angajeze mai hotarat in subscrierea marilor riscuri si a perfectarii unui numar mai mare de contracte de asigurare.
Disponibilitatea reasigurarii exercita influenta asupra ofertei de asigurare asupra cererii de asigurare si asupra activitatii companiilor de asigurare.
Influenta reasigurarii asupra ofertei de asigurare se concretizeaza in cresterea posibilitatilor societatilor de asigurare de a-si angaja raspunderi mai mari de preluare a unor riscuri de a-si mari si diversifica portofoliul. Acesta, in conditiile in care o parte din riscurile preluate le poate dispersa (spulbera) prin reasigurare.
Influenta reasigurarii asupra cererii de reasigurare rezida in faptul ca reasigurarea fortifica increderea societatilor economice asigurate in capacitatea societatilor de asigurare de a prelua in asigurare riscurile grele si de a face fata, direct si indirect, cerintei de acoperire a pagubelor.
In plan financiar trebuie remarcata importanta efectelor indirecte care insotesc relatia tehnica intre asigurator si reasigurator. Ne referim la rolul jucat de marile companii de reasigurare in procesul de concentrare a ofertei de asigurari.
In teoria asigurarii se subliniaza existenta unei relatii intre reasigurare si tehnica statistica a asigurarii, dar aceasta relatie, in general, nu este suficient explicata.
Mecanismul asigurarii care permite societatilor de asigurare sa accepte riscurile pe care agentii economici nu si le asuma, are la baza o lege simpla, dar fundamentala - legea teoriei statistice a esantionului sau legea numerelor mari. Aceasta lege exprima convergenta in probabilitate: atunci cand volumul esantionului aleatoriu creste, frecventa de aparitie a caracteristicilor studiate sau media esantionului, tinde catre speranta matematica a caracteristicii.
Pentru ca legea numerelor mari sa poata fi aplicata se impune ca: a) evenimentele (riscurile) sa fie independente in probabilitate si b) sa urmeze aceeasi lege a probabilitatii. Aceste conditii nu sunt in mod general indeplinite in portofoliul de asigurari constituit la hazard.
Un portofoliu de asigurari caruia nu i se poate aplica conditiile legii numerelor mari poate conduce la rezultate tehnice foarte diferite, fata de cele pe care asiguratorul le-a anticipat asupra bazei statisticilor generale. Daca rezultatele sunt puternic negative asiguratorul va trebui sa dispuna ori sa-si constituie rezerve importante pentru a le compensa, in timp.
Pentru asigurator, o prima alternativa, o constituie realizarea unui portofoliu de asigurari de asa maniera incat sa fie satisfacute conditiile de aplicare a legii numerelor mari.
Pentru o societate de asigurare este dificila realizarea independentei in probabilitatea riscurilor, in cadrul asigurarilor directe. Alternativa reasigurarii constituie o modalitate de dispersie geografica a riscurilor incluse in portofoliul societatii de asigurare. Aceasta cu atat mai mult cu cat se stie ca exista corelatii negative intre randamentele tehnice ale ramurilor de asigurari, intrucat anumite ramuri, ca asigurarea de incendiu sau asigurarea de credite, urmeaza conjunctura economica, in timp ce altele, ca asigurarea accidentelor de munca sau asigurarea de transport, urmeaza o evolutie inversa.
Reasigurarea sau coasigurarea apar ca instrumente de divizare financiara a riscurilor.
Societatea de reasigurare functioneaza conform acelorasi principii ca si societatile de asigurare. Ele trebuie sa dispuna de un portofoliu diversificat si omogen gratie diviziunii financiare, fapt care permite retrocesiunea.
In teoria asigurarilor, analiza fundamentelor tehnice ale reasigurarii constituie norma atunci cand se expliciteaza functia reasigurarii. Tinand insa cont de studiul (mecanismul) diferitelor forme de reasigurare, aceasta analiza nu acopera decat o parte a realitatii.
In plan economic reasigurarea se fundamenteaza pe rolul atribuit de scopul esential - reducerea riscului societatii de asigurari mai precis reducerea probabilitatii de faliment.
Pentru cedent reasigurarea este o "achizitie de securitate financiara". Reiese ca ratiunea reasigurarii rezida nu doar in cerinta omogenizarii portofoliului de angajamente al cedentului ci, fundamental - in transformarea portofoliului global al asiguratorului, in a-i procura un supliment de speranta privind utilitatea si rentabilitatea activitatii sale.
Reasigurarea este "un schimb de moneda detinut cu certitudine contra unei creante aleatoare", este un 'activ financiar", un "titlu contingentat", o creanta conditionata garantand un anumit venit daca circumstantele precizate sunt realizate. Reasigurarea raspunde scopului de a prezerva bogatia, de a efectua un transfer de venit in spatiul circumstantelor, si din acest punct de vedere face parte din activele de acoperire.
Analiza economica a reasigurarii se integreaza cadrului analizei financiare in conditii de incertitudine.
Sub acest aspect asiguratorului ii revine doua probleme:
a) determinarea nivelului de retinere care omogenizeaza cel mai bine portofoliul sau de angajamente;
b) determinarea volumului (valorii) optim de detinere a fiecarui tip de active de reasigurare, in corelatie cu valorile optimale ale altor active si angajamentele portofoliului global.
Resigurarea fiind complementara asigurarii are un rol deosebit in procesul amplificarii pietei interne si internationle a asigurarilor, contribuie la realizarea stabilitatii economice internationale. Cateva din functiile pe care reasigurarea le indeplineste sunt sintetizate in continuare.
1. Functia de protectie a asiguratorilor se realizeaza prin favorizarea dispersiei sau pulverizarii riscului, care favorizeaza cresterea capacitatii de asigurare a societatilor de asigurare. Mai mult este favorizata pulverizarea unor riscuri in afara pietei nationale a asigurarilor, cu deosebire a unor riscuri grele.
2. Functia de stabilizare a ratei (pierderilor) daunelor. Prin contractele de reasigurare pentru protectia impotriva catastrofelor incheiate pe perioade mari de timp se realizeaza dispersarea pierderilor in timp, deci o stabilizare a ratei pierderilor.
3. Functia de dispersare a riscurilor. Se infaptuieste prin practica reciprocitatii reasigurarii, intre asiguratorii primari. In acest fel, prin dispersia riscurilor pe baza reasigurarii reciproce, fiecare societate (reasigurat si reasigurator) isi mareste si isi echilibreaza portofoliul riscurilor pentru care si-a angajat raspunderea.
4. Functia de stimulare a volumului activitatii societatilor de asigurare cedente. Pe de o parte, aceste societati pot prelua in asigurare riscuri mai numeroase, mai variate si mai grele. Pe de alta parte, creste flexibilitatea asiguratorului cu privire la dimensiunile, tipurile si volumul riscurilor pe care le poate ceda in reasigurare.
5. Functia de liberalizare a afacerilor pe piata asigurarilor. Consta in faptul ca reasigurarea favorizeaza retragerea cedentului la momentul considerat oportun, dintr-o anumita categorie de afaceri, dintr-o anumita zona sau pentru o anumita perioada de timp, prin cedarea partiala sau totala a unor riscuri, in reasigurare. Totodata aceasta functie rezida in faptul ca societatea cedenta este libera sa reintre in afaceri de reasigurare fara restrictii, prin negocieri si cu respectarea normelor si conventiilor recunoscute pe plan international.
6. Functia de consultanta a reasiguarii se releva prin faptul ca societatilor de asigurari, cedente li se ofera prin intermediul reasigurarii servicii specifice, operatiuni de brokeraj in reasigurari, comisariat de avarie si operatii de mandat etc.
Asigurarile si reasigurarile sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate prin existenta unei mari diversitati de tipuri si categorii de afaceri.156 Ca urmare nu se poate vorbi de piata unica a asigurarilor si reasigurarilor, ci de existenta unor variate piete ale asigurarilor si reasigurarilor, particularizate prin specificul lor in functie de natura tranzactiilor, tipurile de societati, proceduri si cutume etc.
Piata reasigurarilor este apreciata ca fiind o piata de asigurare de gradul II, in cadrul careia se stabilesc raporturile dintre reasigurati (cedenti) si reasiguratori.157
Piata resigurarilor a inregistrat o crestere deosebita in ultimii douazeci de ani, principalele cauze fiind: cresterea economica, dinamica structurii pietelor si climatul afacerilor de asigurare.
Cresterea economica a marcat puternic procesul dezvoltarii tarilor industrializate ale lumii, dupa al doilea razboi mondial. Ca o consecinta, amplificarea schimburilor economice externe a impulsionart extinderea pietei reasigurarilor internationale.
Mutatiile produse pe pietele nationale de asigurari prin instituirea unor masuri protectioniste sau chiar a monopolului de stat in domeniul asigurarilor, in diferite tari ale lumii, cu deosebire in tarile in curs de dezvoltare, au restrans capacitatea de angajare a pietelor nationale. Societatile nationale de asigurare, in mod practic, sunt puse in situatia sa apeleze la facilitatile pe care le ofera resigurarile internationale.
Climatul afacerilor directe pe pietele nationale ale asigurarilor isi pune amprenta si influenteaza gradul de deschidere a companiilor interne de asigurari fata de piata reasigurarilor. Concurenta pe piata asigurarilor interne, nivelul redus al veniturilor societatilor de asigurare si alti factori au generat patrunderea acestora pe piata resigurarilor.
Spre finele deceniului al noualea al secolului al XX-lea in lume actionau 376 de companii profesionale de reasigurari, dintre care 75% (3% functionau in urma cu 100 de ani) au o vechime mai mica de 25 de ani, 12% au o vechime intre 25 si 50 de ani, 8% intre 50 si 75 de ani, iar 2% au o vechime intre 75 si 100 de ani.158
Evolutia si amplificarea pietei reasigurarilor, pe plan international, nu a fost lipsita de dificultati fiannciare, de falimente ale unor societati de reasigurare, de fraude si scandaluri publice, intrzieri la plata sumelor cuvenite etc.
Cele mai mari piete internationale de reasigurare sunt piata Londrei, a Europei continntale, a SUA si a Japoniei, fiind concentrate in marile centre comerciale financiare ale lumii.
Piata reasigurarilor se caracterizeaza prin faptul ca ea reuneste atat societati de asigurare, cat si societati de reasigurare, fapt pentru care o societate poate avea simultan calitatea de cumparator si vanzator de reasigurare.
Piata internationla a reasigurarilor din Londra este cea mai veche si cea mai mare piata de reasigurare de pe glob, avand o pozitie de monopol in raport cu celelalte piete din lume.
Fiind o piata combinata de asigurari si reasigurari ea cuprinde: subscriptori Lloyd's care accepta asigurari directe si reasigurari; companii britanice de asigurari directe si reasigurari; companii britanice profesionale de reasigurari; reasiguratori profesionali din alte tari care actioneaza prin filiale si sucursale inregistrate in Marea Britanie; companii generale din alte tari care activeaza prin filiale, sucursale de asigurari si reasigurari pe piata Londrei; brokeri specializati de asigurari si reasigurari.
Pe piata londoneza a asigurarilor si reasigurarilor, pozitia centrala o detine piata Lloyd's.
Piata europeana a reasigurarilor este reprezentativa in Germania, Franta si Elvetia. Se remarca in mod deosebit pe pietele acestor tari companiile Munich Re, infiintata in anul 1880, Swiss Re, infiintata in anul 1864, o serie de societati de reasigurari profesionale. Alte mari centre europene de reasigurari se situeaza in tarile scandinave, in Italia si in Olanda.
In SUA piata reasigurarilor se caracterizeaza prin dimensiunile sale deosebit de mari si prin sfera de manifestare - prioritar interna. Reprezentativa este piata New York, dar nu este unica, pietele infiintate la Chicago si Miami fiind mai putin active.
Piata reasigurarilor din Japonia are o capacitate interna maxima pentru toate riscurile si o mare stabilitate. Sunt reprezentative doua companii specializate: Toa pentru reasigurari generale non-viata si Jisai pentru resigurari de cutremure.
Se afla in proces de dezvoltare, piete internationale ale reasigurarilor, in tari ale Americii Latine si din Africa, dar acestea nu sunt consolidate.
Pietele nationale ale reasigurarilor detin o pondere mica in volumul total al tranzactiilor de reasigurare. O piata nationala a resigurarilor impune un proces dinamic al dezvoltarii economice in tara respectiva si a schimburilor economice internationale, functionarea in regim comercial si concurential a mai multor societati de asigurari directe, cu o structura comparabila a portofoliului, a evolutiei dinamice a ofertei si cererii de asigurari si o legislatie corespunzatoare acestui scop.
Operatorii principali ai pietei reasigurarilor sunt: reasiguratul si reasiguratorul.
1. Reasiguratul este reprezentat de societatea de asigurari directe care cedeaza o parte din angajamentele sale in reasigurare. Mai poarta denumirea de cedent sau de cumparator de reasigurari, in sens larg.
Cu acest sens larg de cumparator de reasigurari, reasiguratul poate aparea sau poate fi reprezentat pe piata reasiguarilor de catre: companii de asigurari, companii captive de asigurari, reasiguratori, companii de stat de asigurari si reasigurari, pool-uri de subscriere.
- Companiile de asigurari directe, apar in prim plan in calitatea de reasigurati, prin faptul ca din volumul de angajamente de asigurari directe (riscuri preluate) cedeaza in reasigurare o cota parte, prin ofertare, mai multor reasiguratori, care pot accepta sau pot refuza.
- Companiile (societatile) captive de asigurari, adica societati de asigurari sau reasigurari detinute ori aflate sub controlul altor societati cu profil diferit de profilul asigurari.
Ele au ca obiect asigurarile si reasigurarile de bunuri din domeniul specific societatii care le genereaza fluxul de operatiuni de asigurare si reasigurare.
Societatile captive de asigurari sunt constituite, dupa caz, ca asociatii mutuale sau ca societati pe actiuni. Unele isi desfasoara activitatea in tara de origine a companiei de care depind, dar cele mai multe (85%) isi desfasoara activitatea pe plan international, ele avand sediul in tari considerate ca "paradis fiscal".
- Reasiguratorii, ca societati specializate de reasigurare, pot avea si calitatea de cedenti (de cumparatori de reasigurari) in cazul operatiunilor de retrocesiune, catre alti reasiguratori, pentru riscuri grele preluate initial in tranzactia de reasigurare.
- Societati de stat de asigurari pot fi cedenti (sau cumparatori) reprezentativi de reasigurari in acele tari in care se mentine monopolul de stat in asigurari sau in unele tari in curs de dezvoltare cum sunt Argetina, Brazilia, Chile, Kenya, Nigeria si altele. Dar asemenea companii de asigurari de stat functioneaza si in Germania, in Franta, in Norvegia si desigur in fostele tari socialiste, intre care si in Romania.
- Societatile de stat de reasigurari apar in calitate de cedenti, deci de cumparatori de reasigurari, in cazul retrocedarii unei parti din riscurile preluate in reasigurare de la societatile de asigurare.
- Pool-urile de subscriere reprezinta aranjamente organizatorice variate care au loc pe piata asigurarilor pentru a reduce cererea de reasigurari. Pool-urile pot fi, dupa caz, nationale care mobilizeaza capacitatea de asigurare directa a marilor riscuri sau regionale.
2. Reasiguratorul este reprezentat de societatea de reasigurare cesionara, care accepta primirea riscurilor in reasigurare, in schimbul unei cote parti din primele de asigurare.
In calitate de ofertanti (vanzatori) de reasigurari, pe piata internationala a asigurarilor, pot opera, dupa caz: companii profesionale de reasigurari, corporatia Loyd's, companii de asigurari directe, agentii de subscriere, companii de stat de asigurari si reasigurari, pool-uri de asigurari si reasigurari.
- Companiile profesionale de reasigurari sunt societati specializate in operatiuni de reasigurare si detin ponderea principala in volumul tranzactiilor ce survin pe piata reasigurarilor. Mai reprezentative sunt companiile Munich Re (Munchen-Germania), Swiss Re (Zurich-Elvetia), General Re (Stamford-SUA), Skandia International (Stokholm-Suedia), Cologne Re (Koln-Germania), Generali (Triest-Italia) s.a.
In ultima vreme au luat fiinta si unele societati comune (Joint ventures) de reasigurari, avand parteneri din tari diferite, asa fiind societatea "Europa Reinsurance" - 1990, cu participarea unor firme din M.Britanie, Olanda, Germania si Franta.
- Corporatia Lloyd's, ca organizatie de subscriptori individuali, structurata in circa 300 sindicate specializate, actioneaza prin intermediul brokerilor de reasigurare si in calitate de ofertant sau vanzator de reasigurari, in domeniul asigurarilor maritime, asigurarilor auto, asigurarilor de aviatie, asigurarilor pe termen scurt pentru viata si al asigurarilor generale.
- Companiile de asigurari directe realizeaza in afara asigurarilor directe, o intensa oferta de reasigurari active, comparabila cu cea a societatilor de reasiguari specializate. Unele dispun de compartimente specializate de (primiri-cedari) reasigurare, altele desfasoara aceste operatii prin agentii de subscriere sau brokeri.
- Agentiile de subscriere sunt specializate in prestarea serviciilor de asigurari. Ele "vand" sau "cumpara" asigurari si reasigurari pentru clienti - societati de asigurare si resigurare contra unor comisioane sau a unei cote din profitul afacerilor.
- Societatile de stat de asigurari si reasigurari apar in calitatea de ofertanti (vanzatori) de reasigurari in multe tari ale lumii, dezvoltate sau in curs de dezvoltare, urmarindu-se pastrarea rezervelor valutare, provenite din asigurari si reasigurari, in tara.
- Pool-urile de asigurari si reasigurari nationale sau regionale se constituie si opereaza, evident, si in legatura cu oferta de vanzare a reasigurarilor (primiri in reasigurare) cu deosebire in tarile in curs de dezvoltare. Ele pot conduce la reducerea costului operatiilor de reasigurare si la dezvoltarea unor piete zonale in domeniul asigurarilor si reasigurarilor.
Constituie instrument de reglementare a raporturilor dintre reasigurat si reasigurator, cu privire la obiectul reasiguarii, riscuri cedate-primite, conditiile reasigurarii, durata, modul de decontare, costul, clauzele de preavizare si arbitraj.
Definitiile date acestui instrument sunt variate: contractul de reasigurare reglementeaza "o noua asigurare efectuata printr-o noua polita pentru acelasi risc care a fost initial asigurat, ambele polite fiind in vigoare in acelasi timp".159 Un contract de reasigurare constituie "un acord intre doua companii dintre care una accepta sa cedeze, iar cealalta accepta sa preia o afacere de reasigurare in conformitate cu prevederile specificate".
In esenta contractul de reasigurare este actul scris, cu caracter bilateral, prin care reasiguratorul preia de la asigurator un risc sau o parte a riscului, in schimbul unei prime de reasigurare, obligandu-se sa plateasca acestuia despagubirea cuvenita pentru pagubele generate de riscurile produse.
Contractul de reasigurare se considera incheiat in momentul in care a fost semnat de catre reasigurat si reasigurator.
Trasaturile contractului de reasigurare pot fi sintetizate astfel:
a) este conditionat de existenta prealabila a contractului de asigurare care il motiveaza si il justifica;
b) comporta valabilitatea in acelasi timp cu contractul de asigurare, perioada in afara careia nu are relevanta;
c) este un act distinct care se incheie intre reasigurator si reasigurat, asiguratul direct (primar) nefiind parte;
d) despagubirea, in corelatie cu paguba, este operanta in limita angajamentelor asiguratorului, prin contractul de asigurare directa.
In practica reasigurarii, perfectarea contractului de reasigurare are la baza anumite principii si anume: interesul, buna credinta, indemnizarea si realitatea existentei obiectului reasiguarii.
Interesul asigurabil se afla in corelatie cu obiectul, bunul asigurat, cu suma asigurata si deci cu limita despagubirii, precum si cu riscul acoperit prin asigurare. Interesul asigurabil, in contextul reasigurarii se releva ca un drept patrimonial pe care asiguratul si respectiv reasiguratul (ca cedent) doresc sa si-l (pastreze) conserve ori sa-l obtina. Intr-o alta formulare, interesul asigurabil reflecta obligatia patrimoniala pe care cele doua parti incearca sa o evite.
Buna credinta constituie un principiu esential in reasigurari datorita caracterului international al tranzactiilor, extensiei zonale a riscurilor cedate-preluate in reasigurare, metodelor si formelor de reasigurare, in cadrul carora unele ofera informatii limitate reasiguratorului cu privire la natura si mai ales amploarea riscurilor. Conventiile internationale precizeaza obligatia informarii reciproce a partilor implicate in contractul de reasigurare, ca principala forma de relevare a bunei credinte.
Principiul indemnizarii este conditional pentru orice contract de reasigurare. In principiu, reasiguratorul despagubeste reasiguratul/cedentul/ numai pentru dauna sau partea din paguba, pentru care cedentul este raspunzator fata de asigurat. Marimea despagubirii depinde de felul contractului (politei) de asigurare directa si prin aceasta de raspunderea asumata de asigurator fata de asigurat.
Principiul raspunderii ca obiect ale reasigurarii se releva prin aceea ca, spre deosebire de asigurare in care obiectul in constituie bunurile, persoanele etc., obiectul contractului de reasigurare il constituie raspunderea pe care asiguratorul si-a asumat-o prin contractul de asigurare. De fapt, riscul de a nu face fata acestei raspunderi asumate il face pe asigurator sa-si ia masuri de protectie prin reasigurare.
Caracterele juridice ale contractului de reasigurare sunt, in principiu, similare contractului de asigurare. Deci, contractul de reasigurare are caracter consensual, sinalgamatic, oneros, aleatoriu in privinta producerii riscului, comporta o executare succesiva si este un contract de adeziune. In plus, are elemente de extranietate intrucat partile contractante apartin, de regula, unor tari diferite.
Pentru a dobandi validitate contractului de reasigurare trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, intre care: a) faptul ca partile sa aiba capacitatea de a incheia contracte (capacitate juridica si de exercitiu etc.); b) vointa partilor de a genera o relatie juridico-economica; c) exprimarea ofertei si manifestarea acceptului; d) existenta obiectului contractului; e) caracterul posibil si licit al realizarii obiectului contractului.
Asa cum s-a remarcat anterior, contractul de reasigurare se incheie, in majoritatea tarilor lumii, in forma scrisa. Exista insa exceptii. Legea americana accepta si contractele de reasigurare in forma verbala.
Fara a fi standardizat, orice contract de reasigurare contine, principial, urmatoarele elemente: denumirea partilor contractante, sediul lor, tipul contractului, riscurile acoperite, limita valorica si teritoriala a raspunderii, data intrarii in vigoare a contractului, durata si data expirarii contractului, cazuri de forta majora, nivelul primei de reasigurare si modalitatile de plata, rezerva de prime, daunele in suspensie, retinerea cedentei, comisionul, brokeraj, modul de plata a despagubirii, riscurile excluse, modul de reglementare a diferendelor dintre partile contractante, alte clauze.
In legatura cu elementele contractului de reasigurare cateva explicatii se impun.
a. Partilor contractante le revin obligatii specifice. Reasiguratul se obliga sa plateasca prima de reasigurare la termenele convenite si sa instiinteze reasiguratorul asupra mersului tranzactiei. Reasiguratorul se obliga, fata de reasigurat, sa asigure protectia bunurilor reasigurate, in schimbul primei incasate.
b. Clauza referitoare la erori si omisiuni, in contractul de reasigurare, precizeaza obligatia oricareia dintre parti de a le semnala celeilalte parti, imediat dupa descoperirea lor, pentru a se putea face rectificarile corespunzatoare.
c. Diferendele dintre parti se reglementeaza, de regula, pe cale amiabila, prin conciliere sau prin arbitraj, procedura juridica fiind o exceptie.
d. De mare importanta sunt clauzele generale. Astfel, definirea termenelor, pentru a nu se crea confuzii, prin interpretarea lor, trebuie sa fie bine precizata.
e. Durata contractului se impune a fi stabilita riguros avand in vedere faptul ca, in principiu, asemenea contracte se incheie pentru o perioada de un an, prelungindu-se automat atunci cand una din parti nu a solicitat in scris rezilierea.
f. Limitele valorice si geografice ale raspunderii se precizeaza in contractele de reasigurare, intrucat reasiguratorul nu-si extinde raspunderea in afara acestora.
g. Un loc aparte il detine stabilirea, prin contractul de reasigurare, a nivelului primei brute de reasigurare, a modului de stabilire si de plata, a modului de calcul a primei nete, a nivelului comisionului platit de reasigurator cedentului pentru acoperirea cheltuielilor de administrare.
h. In mecanismul derularii contractului de reasigurare, operatiunile cele mai importante se refera la decontarile ce intervin intre reasigurat si reasigurator. Asemenea operatiuni implica reflectarea riguroasa in evidentele financiar-contabile a sumelor datorate si remise reciproc intre parti, respectiv in conturi deschise atat la societatea cedenta, cat si la reasigurator. Periodic, partile au obligatia sa-si comunice si sa confirme drepturile si obligatiile reflectate in aceste conturi pentru a putea proceda la reglarea soldurilor.
Contractele de reasigurare pot fi: obligatorii, facultative si mixte.
Contractul de reasigurare obligatoriu invedereaza faptul ca reasiguratul se obliga sa cedeze iar reasiguratorul se obliga sa accepte in reasigurare categoriile de riscuri precizate in contract, in proportiile si in limitele stabilite. In baza acestui contract selectia riscurilor de catre parti (reasigurat si reasigurator) nu este posibila. Reasiguratul cedeaza riscurile subscrise sau o cota parte din ele, indiferent de natura lor (riscuri grele sau usoare), iar reasiguratorul este obligat prin contract sa le accepte. Reasiguratul este dezavantajat, in timp ce reasiguratorul este avantajat tocmai de imposibilitatea selectarii de catre asigurat a riscurilor retinute.
Contractul de reasigurare facultativ invedereaza faptul ca reasiguratul poate propune iar reasiguratorul poate sa accepte sau sa refuze reasigurarea. Raspunderea nu decurge automat. Reasiguratul este pus in situatia de a promova actiuni de ofertare a riscurilor care urmeaza a fi cedate in reasigurare. Resiguratorul are posibilitatea de a se informa cu privire la riscurile disponibile a fi cedate in reasigurare si cu privire la cele retinute de asigurator in raspunderea directa. Desi reasiguratul este avantajat prin posibila preselectie a riscurilor retinute sau oferite, totusi reasiguratorul are la randul sau latitudinea de a accepta sau nu riscurile oferite in reasigurare.
Contractul de reasigurare mixt se caracterizeaza prin faptul ca reasiguratul actioneaza pe principiul facultativitatii, el putand sa cedeze sau nu anumite riscuri in reasigurare. In schimb, reasiguratorul ste obligat sa accepte riscurile respective precizate prin contract. Intr-un asemenea contract se are in vedere o categorie de riscuri si nu un singur risc.
Desigur, reasiguratul este avantajat, oferindu-i-se posibilitatea de a-si omogeniza portofoliul de asigurari pentru un anumit risc. iar operatiunile de administrare sunt mai simple.
Practica a impus corelarea metodelor si a tehnicilor de reasigurare cu formele de asigurare, natura si amploarea riscurilor asigurate, cu obiectul asigurarii si desigur cu interesul reasiguratului si reasiguratorului pentru tranzactia de reasigurare.
Reasigurarea, in functie de natura si complexitatea riscurilor cedate si acceptate, se realizeaza prin modalitati variate de repartizare a riscurilor intre reasigurat si reasigurator. In practica internationala a reasigurarilor s-au impus doua metode de repartizare a riscurilor: 1) in mod proportional pe baza sumei asigurate si 2) in mod neproportional pe baza daunei.
Consta in aceea ca repartizarea riscurilor intre parti se face prin divizare proportionala a sumelor asigurate, in una din urmatoarele variante: reasigurarea prin sistemul cota-parte sau reasigurarea prin sistemul excedentului de suma asigurata.
In aceasta varianta reasiguratorii participa cu un anumit procent, o anumita cota, la toate riscurile subscrise de reasigurat, indiferent de suma asigurata insa in limitele prevazute in contract
Principalele caracteristici ale variantei sunt urmatoarele:
a) existenta identitatii de interese ale partilor si inregistrarea aceluiasi nivel al indicatorului rata daunei la reasigurat si reasigurator;
b) posibilitatea cedentului de a subscrie de a-si angaja prin asigurare, riscuri ce depasesc capacitatea financiara proprie, in ideea cedarii ulterioare, in reasigurare, a unei cote parti, fara o selectie structurala prealabila;
c) fiind o reasigurare continua, cu reinnoirea automata, in lipsa notificarii rezilierii la termen, acesta varianta de reasigurare comporta o administrare simpla si ieftina;
d) se preteaza tranzactiilor initiate de societatile de asigurare (cedente) mici, varianta fiind favorabila ambelor parti implicate in contractul de reasigurare. Reasigurarea proportionala in varianta "cota-parte" favorizeaza reasiguratorul intrucat portofoliul sau are in principiu aceeasi structura cu portofoliul de asigurari al reasiguratului, aceeasi dispersare si difuzare a riscurilor, iar reasiguratul nu are posibilitatea selectiei riscurilor. Evident, in aceasta varianta reasiguratul este dezavantajat, pentru ca in portofoliul sau de asigurari riscurile sunt variate (grele sau usoare) si deci s-ar impune cedarea lor selectiva, in reasigurare. In practica tarii noastre acest sistem se aplica in cazul contractelor de reasigurare la asigurarile: "aviatie" (casco si raspundere civila), "incendiu" (bunuri apartinand statului aflate in strainatate), "maritime" (protectie si indemnizare) "auto" (casco si raspundere civila pentru autovehiculele aflate in afara granitelor tarii).
5.1.2. Reasigurarea proportionala in varianta "excedent de suma asigurata". In aceasta varianta, reasiguratul stabileste anticipat o suma fixa ("retinere proprie" sau "plinul de conservare") cu care va participa la fiecare cesiune de reasigurare, urmand ca diferenta, adica "excedentul" pana la limita prevazuta in contract sa se difuzeze, prin cedare catre reasiguratori. Participarea fiecarui reasigurator la preluarea "excedentului" de suma asigurata, are loc in procente dinainte stabilite.
Principalele trasaturi ale acestei variante de reasigurare sunt urmatoarele:
a) capacitatea contractuala este structurata, in raport cu "plinul de conservare", intr-un multiplu de "plinuri";
b) reasiguratul, procedand la selectia riscurilor, se poate debarasa de anumite categorii de riscuri, chiar daca va renunta in favoarea reasiguratorilor, la o cota mai mare din primele incasate in asigurarea directa;
c) modul de administrare este mai complicat iar cheltuielile aferente sunt mai mari, pentru ambele parti.
Reasigurarea proportionala in varianta "excedentului de suma asigurata" realizeaza omogenizarea raspunderii retinute de reasigurat. Reasiguratul are posibilitatea de a selecta riscurile, intrucat in "plinul de conservare" el va putea include riscurile mici, care sunt avantajoase, va putea sa tina seama de intinderea daunei, de marimea medie a sumelor asigurate si de posibilitatile sale financiare.
Reasiguratorul are certitudinea ca reasiguratul este direct interesat si ca are posibilitatea de selectare a riscurilor.
Aceasta varianta de reasigurare se practica de societatile de asigurare din tara noastra in cazul asigurarii marfurilor, in timpul transportului extern (cargo) si a asigurarii navelor (casco).
In reasigurarea proportionala, repartizarea primelor de asigurare si a daunelor intre reasigurat si reasiguratori se realizeaza proportional.
Imbina reasigurarea in varianta "cota parte" cu reasigurarea in varianta "excedent de suma asigurata".
Sub aspectul tehnicii procedurale, reasiguratulretine o cota parte din suma asigurata a contractelor de asigurare individuale, iar diferenta o cedeaza in reasigurare, in varianta "cota parte". Dupa depasirea limitei raspunderii, in varianta de reasigurare "cota-parte", intreaga diferenta se reasigura in varianta "excedent de suma asigurata".
Reasigurarea mixta are doua secvente. Prima, in care se aplica tehnica reasigurarii in varianta "cota-parte" si care avantajeaza ambele parti implicate. A doua, in care se aplica tehnica reasigurarii in varianta "excedent de suma asigurata", pentru acea parte din suma asigurata cedata in reasigurare, care nu a fost preluata de reasiguratorui, integral, in cadrul primei proceduri,si care ii dezavantajeaza pe reasiguratori.
Daca cedarea in reasigurari are loc care aceiasi reasiguratori atat in prima secventa-varianta "cota-parte", cat si in a doua "varianta excedent de suma asigurata" atunci reasigurarea mixta realizeaza avantaje pentru ambele parti. In caz contrar, reasiguratorii implicati doar in reasigurarea "excedent de suma asigurata vor fi dezavantajati.
S-a impus ca urmare cerintei de acoperire a unor riscuri grele, mai putin cercetate din punct de vedere statistic, generatoare de pagube greu de estimat. Apoi, s-a impus si ca urmare unor masuri de politica economica si financiara nationala sau regionala (zonala), cum ar fi evitarea fluxurilor de iesire a valutei din tara sau protectia unor interese zonale.
Tehnica acestei forme de reasigurare impune acordul mai multor societati de asigurare nationale sau regionale, de constituire a unui pool de reasigurare (aranjament) caruia ii revine sacina de a prelua ofertele de cedare in reasigurare, de la societatile componente si a le repartiza membrilor pool-ului pe baza cotelor de subscriere.
Administrarea pool-ului de reasigurare se face de catre un oficiu constituit in acst scop. Operatiile de cedare-preluare in reasigurare se limiteaza la societatile de asigurare membre ale pool-ului, fapt care tempereaza efectele concurentei si micsoreaza cheltuielile de administrare.
In mod evident, cand oferta de cedare in reasigurare nu se acopera de catre membri pool-lui, atunci diferenta se plaseaza in afara pool-ului.
Mecanismul derularii reasigurarii proportionale poate fi completat in mod succint cu aspectele care urmeaza:
1. La incheierea contractului de reasigurare proportionala se impune precizarea datei la care incepe raspunderea asumata de resigurari si data expirarii acestuia. La data expirarii contractului de reasigurare, resiguratorul poarta rasunderea pentru un numar de "daune in suspensie" ce vor fi platite.
2. "Clauza operativa" este importanta, intrucat permite stabilirea obligatiilor partilor contractante referitoare la cerarea/acceptarea partii de risc.
3. Modificarea unor clauze din contractul de reasigurare sau reziliere implica negocieri si acordul de vointa al partilor.
4. La stabilirea primei de reasigurare cuvenita reasiguratorului se tine seama de prima de asigurare bruta la asigurarile (riscurile) cedate, de cota parte din suma asigurata cedata in reasigurare si de scazamintele practicate (refactii )asupra primelor la asigurari cedate in reasigurare.
5. Administrarea daunelor revine societatii de asigurare cedente, care va aviza asiguratorul asupra producerii sinistrului (daunelor) intr-un termen rezonabil.
6. Plata daunelor de valoare mica are loc prin deconturile trimestriale, in timp ce plata daunelor mari se face la cererea cedentei imediat ce dosarul de dauna a fost intocmit, analizat si acceptat.
7. Rezerva de prime si rezerva de daune la societatea cedenta reprezinta parghii prin care reasiguratul forteaza comportamentul loial al reasiguratorului.
8. Retragerea si redistribuirea portofoliului se inscrie ca o clauza care, poate interveni pe parcurs sau la terminarea contractului, cand da dreptul ambelor parti de a retrage cesiunile exstente. Efectul este variat in functie de posibilitatile cedentului de a replasa portofoliul retras.
A aparut mai tarziu fiind cauzata de teama ca riscurile grele nu vor putea fi plasate integral prin contractele de reasigurare proportionala.
Reasigurarea neproportionala se intemeiaza pe doua principii esentiale si anume:
a) principiul conform caruia in cazul producerii daunelor reasiguratorului va avea soarta asiguratului are, in acest caz, aplicare limitata;
b) principiul partajarii selective a rezultatelor, conform caruia reasiguratorul participa numai la acoperirea acelor daune care depasesc o anumita limita valorica stabilita de societatea cedenta si retinuta in cadrul raspunderii sale proprii.
Aceasta forma de reasigurare se afla in extindere, comporta o gestionare usoara si costuri mici de administrare.
5.2.1. Reasigurarea neproportionala in varianta "excedent de dauna" consta in aceea ca reasiguratul participa la acoperirea fiecarei pagube cu o suma fixa dinainte stabilita numita "prioritate", reasiguratorilor revenindu-le obligatia de a acoperi "ecedentul de dauna", adica a sumei care depaseste "prioritate" pana la o anumita limita. In cazul ivirii unei daune, daca aceasta este sub nivelul prioritatii, intreaga suma o suporta reasiguratul, iar daca depaseste prioritatea, obligatia sa se inscrie in limitele prioritatii, restul suportandu-se de reasigurator.
Prin contractul de reasigurare in varianta "excedent de dauna", de fapt, reasigurarea se face numai pentru valoarea care depaseste "prioritatea" sau "fransiza". Excedentul de dauna se structureaza pe trepte sau niveluri (I, II, III). Ca urmare, reasiguratorul in functie de nivelul asupra caruia isi angajeaza raspunderea, solicita ca nivelul de raspundere anterior sa constituie pentru reasigurat fransiza.
Aceasta varianta de reasigurare necesita un volum redus de cheltuieli de administrare, pentru reasigurari, dar implica un mare efort pentru reasigurat si nu realizeaza nici omogenizarea portofoliilor reasiguratorilor.
cateva avantaje ale reasigurarii neproportionale in varianta "excedent de dauna" pot fi retinute si anume:
a) societatea de asigurare cedenta beneficiaza numai de acoperirea pagubelor mari, care i-ar putea crea mari dificultati financiare;
b) reasiguratorul nu-si asuma raspundere pentru pagubele mici care se incadreaza in limita prioritatii stabilite, dar in acelasi timp isi poate retine o mare parte din primele icnasate la asigurarea directa;
c) gestionarea reasigurarii in varianta excedent de dauna este simpla iar cheltuielile de administrare sunt reduse.
Neajunsurile acestei variante se refera la: dificultatea stabilirii nivelului primei de asigurare, baza de calcul fiind precara; protectia oferita de reasigurator prin despagubire este limitata, iar asistenta financiara acordata societatii cedente este redusa.
5.2.2. Reasigurarea neproportionala in varianta "oprire dauna"
Consta in faptul ca retinerea reasiguratului "prioritatea" se stabileste pentru toae daunele aparute in cursul unui an, intr-o suma echivalenta cu volumul primelor incasate sau un procent fata de volumul primelor de asigurare incasate (80%, 110% etc.). Deci, daca daunele in totalitatea lor depasesc volumul de prime sau procentul stabilit din volumul de prime, partea din daune care depaseste nivelul precizat anterior cade in sarcina reasiguratorilor pentru a fi acoperita.
In aceasta varianta, deoarece raspunderea reasiguratului se limiteaza, de la inceput, pentru pagubele ivite in cursul unui an, restul revenind reasiguratorilor, aceasta varianta poarta si denumirea de varianta "excedentului de paguba anual".
Pe de alta parte, in aceasta varianta de reasigurare nu exista o corelatie intre sumele asigurate si marimea cotei-parti din paguba repartizare intre cedent (reasigurat) si reasigurator. Repartizarea pagubelor intre subiectele contractului de reasigurare se face in sume fixe.
Prima de reasigurare, in acest caz, se stabileste prin procedeul denumit "costul arderii" (burning cost) sau rata daunei, ca o suma fixa, determinata pe baza de date statistice obtinute intr-o perioada de cinci ani, conform relatiei:
in care:
Ca reprezinta "costul arderii" exprimat in procente;
D - valoarea pagubelor (daunelor) inregistrate in perioada de referinta;
Pa - valoarea primelor de asigurare incasate in perioada de referinta.
In practica acest indicator se reduce, in favoarea reasiguratorului la un punct de 80% - 70% dupa care se aplica asupra valorii primelor de asigurare incasate in anul de reasigurare, de catre cedent.
Modalitatile de reasigurare si variantele acestora se pot aplica in functie de natura riscului, de structura portofoliului de asigurare pe ramuri si subramuri, de experientele pe care reasiguratii si reasiguratorii au dobandit-o, in timp.
Reasigurarea neproportionala in varianta "oprire de dauna" ofera cateva avantaje semnificative, atat pentru reasigurat cat si pentru reasigurator, si anume:
a) realizeaza o protectie foarte buna pentru societatea cedenta, vizand rezultatele anuale;
b) permite gestionarea simpla si eficienta a tranzactiilor de reasigurare.
Totusi, se remarca dificultatile ce survin la stabilirea primei de reasigurare neputandu-se garanta profitul societatii cedente.
Mecanismul reasigurarii neproportionale comporta relevarea anumitor aspecte specifice.
1. Momentul inceperii sau intrarii in vigoare a contractului de reasigurare neproportionala este de regula stabilit astfel incat sa corespunda cu inceperea exercitiului (anului) financiar al societatii cedente, iar durata lui se fixeaza la un an cu posibilitatea de reinnoire anuala pana la rezilierea lui.
2. Clauza operativa are rolul de a defini si preciza clar obligatiile partilor privind cedarea/preluarea riscurilor.
3. Calculul primei de reasigurare in contractul de reasigurare neproportionala este dificil. Nivelul primei este efectul actiunii fortelor si a modului in care s-a negociat, tranzactia respectiva pe piata reasigurarilor.
4. Societatea cedenta are obligatia sa notifice reasiguratorului daunele pe categorii (daune mari si alte daune), sa realizeze demersul evaluarii pagubelor si sa prezinte in temeiul convenit dosarul complet prin care se solicita despagubirea. Plata daunelor are loc la termenele precizate prin contract. Pentru daunele in supensie cedentul intocmeste la finele fiecarui an o situatie pe care o remite asiguratroului.
5. In cadrul reasigurarii neproportionale constituirea rezervei de prime si a rezervei de daune nu este obligatorie.
Programul de reasigurari se intocmeste de societatile de asigurare, anual, in functie de: portofoliul de contracte de asigurare, posibilitatile financiare ale acestora, interesele asiguratilor si ale economiei nationale, coeficientul de risc, lista reasiguratorilor si relatiile promovate cu acestia, situatia financiara a reasiguratorilor si gradul de colaborare in cadrul reasigurarii.
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
