Validarea antantelor anticoncurentiale verticale

VALIDAREA ANTANTELOR ANTICONCURENTIALE VERTICALE

SECTIUNEA I EVALUAREA ACORDURILOR VERTICALE

1.1.JUSTIFICAREA UNUI REGIM JURIDIC DIFERENTIAT

Legislatia romana si cea comunitara aplica un tratament deosebit pentru cele doua tipuri de antante – orizontale si verticale – pornind, in primul rand, de la deosebirile dintre acestea, deosebiri atat economice, cat si concurentiale.

Antantele orizontale sunt acele acorduri realizate intre operatorii economici care actioneaza la acelasi nivel al procesului economic, deci intre concurenti care-si organizeaza colaborarea, fiind astfel susceptibili, in principiu, sa incorseteze concurenta si chiar sa anihileze actiunea fireasca a mecanismelor pietei libere, cu consecinta diminuarii sau stagnarii dezvoltarii economice ori a afectarii consumatorilor.

Acordurile verticale, care unesc verigi situate la paliere deosebite ale procesului economic, au, de regula, aptitudinea sa eficientizeze activitatea intreprinderilor implicate, sa intensifice ritmul concurentei, sa determine imbunatatirea calitatii produselor si scaderea preturilor acestora.

Nu trebuie insa sa absolutizam nici efectele negative ale antantelor orizontale, dar nici efectele pozitive ale celor verticale123, intrucat, fata de complexitatea relatiilor concurentiale, realitatile pietei, de interactiunea fortelor care actioneaza pe piata, de specificul geografic, economic, social, politic, atat antantelor orizontale, cat si cele verticale, pot produce atat consecinte pozitive, cat si negative. Astfel, abordarea lor trebuie realizata cu prudenta.

In realizarea acestui obiectiv, pentru intregirea cadrului general al exceptarii instituit de Legea nr.21/1996, Consiliul Concurentei a adoptat o legislatie secundara, continand criteriile si modalitatile concrete de evaluare a celor doua tipuri de antante: Instructiunile privind aplicarea art.5 din Legea concurentei nr.21/1996 acordurilor de cooperare orizontala124 si Instructiunile privind aplicarea art.5 din Legea concurentei nr.21/1996 in cazul antantelor verticale125.

1.2. RESTRICTIILE VERTICALE – FACTOR DE CONCURENTA

Spre deosebire de acordurile orizontale, acordurile verticale, privesc bunuri complementare, produse de intreprinderi care, neaflandu-se la acelasi nivel al procesului economic, nu se afla, intre ele, in raporturi de concurenta directa.

Datorita acestor motive, regimul juridic instituit pentru antantele verticale a fost mult mai indulgent, acestea fiind considerate ca fiind mai putin periculoase decat cele orizontale, ele putand conduce la dinamizarea relatiilor economice prin rezolvarea eficienta a unor probleme concurentiale. Una din aceste probleme este cea a „pasagerului clandestin”, care poate aparea atat la nivelul comercializarii en-gros sau en-detail, cat si intre furnizori. Ea este legata de produse caracterizate prin anumite trasaturi de noutate, grad ridicat de tehnicitate, valoare mare etc., care necesita eforturi speciale pentru a fi impuse pe piata. Un distribuitor sau mai rar, un furnizor, poate profita de cheltuielile de promovare facute de concurentul sau. Distribuitorul sau furnizorul care investeste in activitatea de lansare si de reclama va trebui sa stabileasca, pentru s-si recupera investitia, preturi mai ridicate decat concurentii sai. Clientii vor prefera insa sa cumpere de la distribuitorul sau furnizorul pasiv, dar care ofera preturi mai avantajoase si care nu este, in fond decat un parazit comercial.

Pentru evitarea acestor solutii inechitabile, solutia care se impune poate consta in convenirea unor clauze de nonconcurenta si in instituirea unor protectii teritoriale prin intermediul acordurilor de distributie exclusiva sau selectiva care, cu aceasta menire construite, constituie factori de concurenta.

Dificultatile legate de asa-numitul „hold-up” pot fi rezolvate pe calea antantelor verticale. In acest caz, un furnizor sau distribuitor fac investitii considerabile ca suma si pe termen lung in vederea satisfacerii solicitarilor unui singur client. Specific acestor investitii este faptul ca ele nu pot fi folosite decat pentru activitatea comerciala a clientului pentru care au fost realizate, neputand fi utilizate pentru alte activitati comerciale.

Pentru acoperirea pierderilor rezultate din investitii, pe perioada derularii contractului se recurge la o serie de restrictionari verticale, de genul clauzelor de nonconcurenta al clauzelor de impunere a cantitatilor de produse, al distributiei exclusive etc.

Dificultatile patrunderii pe piete noi sau dificultatile rezultand din transferul de know-how pot fi surmontate tot prin intermediul antantelor verticale.

Astfel, in anumite conditii, pe anumite piete, restrictiile de concurenta pot conduce la efecte pozitive, benefice, atat pentru participantii la jocul concurentei dar, mai ales, pentru consumatorii finali.

Nu trebuie insa sa neglijam efectele nocive ale acestui tip de acorduri. Desi nesusceptibile de a afecta concurenta intre parti (intrucat acestea se afla pe paliere ale pietei), pot determina bariere de intrare sau de iesire de pe piata, excluderea unor furnizori sau a unor cumparatori, ori diminuarea, chiar eliminarea concurentei interbrand sau intrabrand, conducand la o adevarata „scleroza a pietei”126.

1.3. REGULI GENERALE DE EVALUARE A ACORDURILOR VERTICALE

Instructiunile privind aplicarea art.5 din Legea nr.21/1996 stabilesc un set de

reguli generale de evaluare a antantelor verticale.

1. Sunt considerate ca avand un potential mai crescut de nocivitate limitarile care reduc concurenta interbrand decat cele care reduc concurenta intrabrand, distributia selectiva, de exemplu, fiind mai putin periculoasa decat clauzele de nonconcurenta. S-a ajuns astfel la a se constata ca acele restrictii care privesc exclusivitati (de teritoriu, de clientela, de produse), prin subordonarea completa a uneia din parti fata de cealalta conduc la efecte mult mai grave decat intelegerile neexclusive. De asemenea, mult mai periculoase pentru concurenta sunt acele acorduri care au drept obiect produse sau servicii cu nume de marca, fiind instituita prezumtia ca marca, prin elementele de diferentiere pe care le induce, creeaza o substituibilitate redusa a produselor si serviciilor si, in consecinta, acordurile cu privire la produse si servicii care nu au nume de marca sunt mai putin daunatoare pentru concurenta.

2. Combinarea diverselor tipuri de restrictii verticale poate conduce la contracararea periculozitatii acestora. Astfel, sistemele de distributie exclusiva (unde concurenta intrabrand este redusa), pot constitui sursa unor cresteri nejustificate de preturi, tendinta ce poate fi contracarata prin instituirea unor clauze de quotas sau de recomandare a preturilor maxime de vanzare.

3. O alta regula priveste „retelele paralele” adica retelele de distributie construite pe criterii similare initiate de furnizori pe o anumita piata. Prin ele insele nu sunt nocive, insa atunci cand majoritatea furnizorilor fac apel la aceasta tehnica de distributie, pot apare consecinte negative importante, ajungandu-se la reducerea semnificativa a concurentei intramarca si instituirea unor bariere de piata. Totusi, se admite ca transferul de know-how in conditii firesti de securitate impune o serie de restrictii verticale menite sa-l protejeze, mai ales ca acest tip de operatiuni contribuie semnificativ la cresteri de eficienta economica.

4. Verificarea antantelor verticale care includ intreprinderi cu o cota cumulata de piata de peste 30% se face pe baza bilantului global in 2 timpi, adica se analizeaza intai impactul concurential si, in masura in care restrictiile sunt acceptabile, se analizeaza apoi impactul economic127.

Pentru a determina gradul in care o antanta verticala obstructioneaza concurenta, au fost identificati o serie de factori relevanti, printre care: pozitia pe piata a furnizorului, pozitia pe piata a concurentilor, pozitia pe piata a cumparatorului, barierele la intrarea pe piata, maturitatea pietei, nivelul de comercializare, natura produsului. Nu exista insa o ordine prestabilita a importantei acestor factori, ei aflandu-se intr-o permanenta interactiune si interdependenta.

A) Pozitia pe piata a furnizorului este direct proportionala cu segmentul din piata relevanta pe care acesta il detine, putand fi consolidata de anumite avantaje concurentiale, cum ar fi: avantajul „primului venit”, detinerea pozitiei de marca – lider, detinerea de brevete importante etc.

B) Pozitia pe piata a concurentilor poate fi determinata pe baza acelorasi criterii. Concurentii reprezinta forta de echilibru fata de furnizor. Riscurile de reducere a concurentei intrabrand sunt mai reduse atunci cand pe piata se afla mai multi concurenti cu putere mare de piata. Alta este insa situatia pe pietele cu oligopol, unde, cu cat oligopolul este mai restrans, cu atat mai mult creste posibilitatea incheierii unor intelegeri secrete ilegale.

C) Pozitia pe piata a cumparatorului sau puterea de contracarare este in legatura directa cu puterea de cumparare a acestuia. In determinarea pozitiei pe piata a cumparatorului, indicatori semnificativi sunt: marimea segmentului detinut pe piata achizitiilor, pozitia pe piata revanzarilor pe care actioneaza in prezent, marimea ariei geografice in care actioneaza, numarul marcilor sale proprii si perceptia consumatorilor finali asupra acestora. Trebuie sa semnalam faptul ca marimea puterii de cumparare este direct proportionala si cu fenomene negative, printre care: segmentarea pietelor, comportamente de excluziune.

D) Barierele la intrare – se masoara prin capacitatea intreprinderilor prezente pe o piata relevanta de a-si mari pretul peste nivelul concurentei – de obicei peste valoarea minima a costurilor totale medii ale diversilor agenti economici – si de a realiza astfel profituri exagerate, fara ca acest comportament sa atraga intrarea pe piata a unor noi competitori128. Barierele la intrare isi pot avea cauza intr-o multitudine de factori: acte normative, tarife de import, ajutoare de stat, avantajul „primului venit”, facilitati esentiale etc. Intrarea pe piata poate fi blocata sau ingreunata si de integrarea verticala. O piata este caracterizata prin bariere de intrare joase daca intrarile efective pe piata ale unor noi concurenti in masura sa afecteze pozitia pe piata a celor intrati deja ar fi realizabile intr-un an sau doi.

Barierele la intrare sunt de cele mai multe ori legate de asa-numitele bariere la iesirea de pe piata, care sunt reprezentate de costurile angajate pentru asigurarea penetrarii si stabilitatii pe o piata, greu sau imposibil de recuperat la iesirea de pe piata respectiva, cum ar fi cheltuielile cu publicitatea si promovarea produsului.

E) Stadiul de evolutie al pietei. O piata poate fi incipienta, in expansiune sau natura si statica ori in declin. In principiu, concurenta este dinamica in etapele initiale, in timp ce in cele finale stagneaza, impactul restrictionarilor fiind diferit, de la un stadiu la altul.

F) Nivelul de comercializare are in vedere distinctia dintre produsele si serviciile finale, pe de o parte si cele intermediare, pe de alta parte, efectele anticoncurentiale ale acordurilor verticale fiind mai puternice in cazul produselor finale.

G) Natura produselor, priveste produsele finale, facandu-se distinctie dupa cum acestea sunt omogene sau eterogene. Astfel, este mult mai probabila producerea unor consecinte negative in cazul produselor mai eterogene decat in cazul celor omogene (de obicei scumpe).

In analiza efectului nociv sau pozitiv al unor antante verticale, mai pot fi luati in considerare si alti factori: efectul cumulativ al retelelor, durata intelegerilor, caracterul „impus” sau „negociat” al acordului, cadrul legislativ, comportamentul general de piata etc.

Daca in urma analizei acestor factori rezulta, fara putinta de tagada, caracterul anticoncurential al antantei verticale se trece, in faza urmatoare, si anume cea a verificarii indeplinirii conditiilor economice necesare „rascumpararii antantei” si intrarii acesteia in legalitate.

SECTIUNEA II TIPURI DE ANTANTE VERTICALE ANALIZATE PE INSTRUCTIUNI

Instructiunile adoptate de Consiliul Concurentei unele dintre cele mai des

intalnite antante verticale care nu beneficiaza de exceptare categoriala potrivit regulamentului corespunzator.

2.1. EXCLUSIVITATEA DE MARCA

Exclusivitatea de marca reprezinta acea intelegere de nonconcurenta prin care cumparatorul, prin stipularea unei obligatii contractuale, este determinat sa-si satisfaca tot necesarul de produse apartinand unei anumite piete relevante de la un singur furnizor si, in mod complementar, sa nu achizitioneze, sa nu revanda si sa nu utilizeze produse sau servicii complementare. Exclusivitatea de marca se poate intalni numai sub forma clauzelor cuprinse in diverse acorduri (de exemplu, cel de distributie exclusiva, de distributie selectiva, de franciza).

Efectele anticoncurentiale produse de acest tip de acorduri se pot materializa in inchiderea pietelor pentru concurentii actuali sau potentiali, facilitarea antantelor oculte intre furnizorii angrenati in retele paralele. Asadar vizata este concurenta intrabrand. In evaluarea acestui tip de acorduri, elementul decisiv il constituie pozitia pe piata a furnizorului, dar si a concurentilor acestuia, un numar suficient de concurenti putand contracara perspectiva inchiderii pietei.

Alti factori care sunt luati in considerare in evaluarea exclusivitatii de marca sunt si cei referitori la intinderea si durata obligatiei de nonconcurenta, nivelul de comercializare.

Daca in urma analizei tuturor acestor factori se concretizeaza grave efecte anticoncurentiale, va putea fi posibila salvarea antantei numai daca furnizorul detine o pozitie mai redusa pe piata, putandu-se apela si la substituirea unor restrictii verticale cu altele, mai putin periculoase in contextul dat.

2.2. DISTRIBUTIA EXCLUSIVA

Nici acest tip de acorduri nu are o existenta de sine statatoare, reprezentand obiectul contractului cunoscut sub denumirea de concesiune exclusiva. Acest contract consta in aceea ca o parte – concesionarul, isi pune intreprinderea sa de distributie in serviciul unui alt comerciant sau fabricant – concedent -, pentru a asigura intr-un teritoriu determinat, pentru o perioada limitata si sub supravegherea concedentului, exclusivitatea distributiei produselor al caror monopol de revanzare ii e concedat.

Exclusivitatea teritoriala poate fi simpla sau reciproca. Ea este simpla atunci cand ea nu-l leaga decat pe furnizor care se angajeaza sa nu furnizeze nici unui alt distribuitor in teritoriul determinat, fara a atinge libertatea de aprovizionare distribuitorului si este reciproca atunci cand si distribuitorul este tinut sa nu cumpere decat de la furnizor.

Principalele efecte anticoncurentiale ale acestui tip de acorduri vizeaza concurenta intrabrand si conduc la segmentarea pietelor, efectele anticoncurentiale fiind mult mai accentuate in cazul pietelor cu multiple sisteme de distributie exclusiva deoarece sunt facilitate intelegerile frauduloase la nivelul furnizorilor si al distribuitorului.

Evaluarea acestui tip de acorduri se realizeaza tinandu-se cont, in primul rand de pozitia pe piata a furnizorului si a concurentilor sai, concurenta intrabrand fiind cu atat mai redusa cu cat pozitia furnizorului este mai puternica. In privinta concurentilor in eventualitatea in care sunt mai multi concurenti puternici atunci concurenta intrabrand este scazuta, insa acest efect este surmontat prin cresterea concurentei interbrand, pe cand, in situatia in care, numarul concurentilor scade, scade atat concurenta interbrand, dar si intrabrand. Incheierea de antante oculte este favorizata de distributia exclusiva multipla. Cu cat marcile sunt mai cunoscute si cota de piata cumulata pentru marcile distribuite de distribuitorul multiplu creste, cu atat se mareste si posibilitatea de obstructionare a concurentei.

Printre criteriile de evaluare a unei astfel de intelegeri trebuie sa se regaseasca si verificarea efectelor pe care le poate produce combinarea sistemului de distributie exclusiva cu alte restrictionari verticale. O deosebita nocivitate prezinta asocierea cu cumpararea exclusiva (exclusivitate reciproca), care creste riscurile de reducere a concurentei intrabrand si de impartire a pietei. Pe de alta parte, atunci cand distributia exclusiva se combina cu exclusivitatea de marca, se pot produce efecte benefice pentru concurenta, deoarece distribuitorul exclusiv este stimulat sa-si concentreze eforturile asupra marcii respective.

2.3. ALOCAREA EXCLUSIVA A CONSUMATORILOR

Alocarea exclusiva a consumatorilor are in vedere vanzarea produselor de catre un furnizor unui singur distribuitor in scopul revanzarii acestora catre un anumit segment de cumparatori.

Criteriile de acordare a dispensei individuale pentru acest tip de acorduri sunt similare celor utilizate in cazul distributiei exclusive, cu particularitati impuse de natura restrictionarilor concurentiale pe care le implica. Astfel, fragmentarea pietei in functie de consumatori este susceptibila de a reduce optiunile acestora, limitand, in acelasi timp posibilitatile distribuitorilor neautorizati, de a obtine produsele in cauza. Cu toate acestea, acest sistem de distributie este un potential generator de concurenta, mai ales ca este vorba de acele produse noi, necunoscute, de produsele complexe si de cele care necesita adaptare la exigentele clientului individual, in cazul carora distribuitorii trebuie sa faca investitii de adaptare adeseori costisitoare, constand in echipamente specifice, specializari sau know-how129.

2.4. DISTRIBUTIA SELECTIVA

Distributia selectiva reprezinta acea modalitate de promovare a produselor prin intermediul unor distribuitori selectionati in functie de natura produsului, carora li se impune interdictia de a revinde catre distribuitori neautorizati, astfel incat singurii cumparatori posibili sunt numai dealerii autorizati si consumatorii finali. Aceasta modalitate de distributie vizeaza, in principal, produsele finale de marca.

Desi poate parea legitim ca un fabricant sa impuna anumite conditii pentru comercializarea produselor si serviciilor sale, totusi efecte novice implicate de acest tip de inetelgeri pot consta in diminuarea concurentei intra-marca, obstructionarea unor distribuitori130 si stimularea antantelor frauduloase intre furnizori sau cumparatori.

Din analiza distributiei selective, s-a observat ca efectele anticoncurentiale difera ca intensitate intre cele doua forme ale sale: distributia selectiva pur calitativa si distributia selectiva cantitativa.

In cazul distributiei selective pur calitative, selectarea distribuitorilor se realizeaza exclusiv pe criterii obiective, impuse de natura produsului: specializarea personalului de vanzare, service furnizat la punctul de vanzare, comercializarea unor produse de gama etc.

Pentru ca o retea de distributie selectiva sa nu fie susceptibila, per se, sa afecteze concurenta, ea trebuie sa indeplineasca 3 conditii cumulative:

q    Distributia selectiva sa fie necesara, datorita naturii produsului, pentru mentinerea calitatii si pentru utilizarea corespunzatoare a acestuia131;

q    Distribuitorii agreati sa fie selectionati pe baza unor criterii obiective, de ordin calitativ (de exemplu: formarea si calificarea personalului, anumite orare de functionare, modalitati specifice de expunere a sumelor distinctive), aplicate in mod uniform si nediscriminatoriu

q    Criteriile sa fie subordonate strict cerintelor impuse de natura produsului, fara fantezii aleatorii sau rigori excesive.

Daca selectia distribuitorilor are la baza criterii obiective, calitative si

nondiscriminatorii, reteaua este pertinenta si are drept la existenta. In consecinta, clauzele prin care i se asigura etanseitatea, de pilda care interzic distribuitorilor sa cedeze produsele unor comercianti neautorizati, ori care nu permit fabricantului sa controleze stocurile sau facturile, in scopul depistarii si sanctionarii vanzarilor in afara retelei, sunt perfect licite132

Pe de alta parte, continand, in plus, si alte criterii de selectie care conduc la plafonarea numarului distribuitorului, distributia selectiva calitativa, nu este, in principiu, admisibila, deoarece ea se opune ideii de distributie adecvata. Impunerea atat a conditiilor cantitative, cat si a celor calitative pot avea efecte anticoncurentiale importante, insa, in mod exceptional, criteriile cantitative pot fi validate, in cazul in care productia fabricantului este redusa sau cand acestea sunt impuse de specificitatea deosebita a produsului133.

In cadrul acestor retele de distributie selectiva, constrangerile care ii leaga pe dealeri de fabricanti determina mariri ale costurilor si slabesc, ipso facto, capacitatea de concurenta prin preturi. Prin urmare, o anume rigiditate este inerenta in orice retea de distributie, dar aceasta nu trebuie sa fie accentuata prin clauze sau practici care ar elimina complet concurenta prin preturi.

Cei mai importanti factori de analiza din punct de vedere concurential a acordurilor de distributie selectiva sunt mai ales in conditiile unei insuficiente concurente inter-marca, pozitiile pe piata ale furnizorului si ale concurentilor sai. In consecinta, cu cat furnizorul ocupa un segment de piata mai mare, cu atat concurenta intra-marca se diminueaza. Cu cat insa puterea economica a celorlalti furnizori este mai semnificativa, cu atat, in principiu, minusurile din cadrul competitiei intrabrand sunt compensate cu plusurile inregistrate de concurenta interbrand. Totusi, atunci cand o piata este caracterizata printr-o multitudine de retele de distributie selectiva, creste riscul existentei unor bariere inalte la intrarea pe piata.

Cu toate acestea, distributia selectiva si-a dovedit aptitudinile economice prin contributia sa la cresterea economiilor de scara si virtutiile proconcurentiale in rezolvarea unor delicate probleme, cum sunt cele ale „pasagerului clandestin”, sau ale construirii „imaginii” de marca pentru produsele de factura speciala: noi, complexe de lux. De aceea, in situatii deosebite, sunt admisibile chiar si combinatii deosebit de periculoase ale acesteia cu alte tipuri de restrictii verticale, cum ar fi cu distributia exclusiva.

2.5. FRANCIZA COMERCIALA

Franciza comerciala134 este un acord incheiat intre doua parti, numite francizor si beneficiar, prin care primul licentiaza celui de-al doilea drepturi de proprietate intelectuala legate de marci de comert, sigle comerciale sau transfer de savoir-faire, in scopul utilizarii si distribuirii produselor si serviciilor, si ii acorda asistenta comerciala sau tehnica pe durata executarii contractului, in schimbul unei redevente.

Franciza comerciala poate fi franciza de servicii – francizatul ofera un serviciu sub emblema, numele comercial sau chiar marca francizorului – si franciza de distributie – beneficiarul se limiteaza la vanzarea anumitor produse in magazine care poarta semnele distinctive ale francizorului. Franciza de distributie, poate fi clasificata in franciza producatorilor – care vizeaza vanzarea de catre francizat a produselor fabricate de francizor sau in contul sau si care poarta marca sau numele sau, si franciza distribuitorilor sau a difuzorilor – vizeaza vanzarea produselor fabricate de terti si selectionate de francizor si francizat in colaborare, sau achizitionate de francizat in baza mandatului acordat de francizor.

Esential pentru franciza este intotdeauna transferul de savoir-faire in scop comercial.

Franciza comerciala face obiectul unui regulament de exceptare pe categorie, instructiunile tratand doar cateva particularitati ale restrictionarilor verticale generate de franciza, si anume: - cu cat know-how-ul transferat este mai important, cu atat limitarile concurentiale implicate de antanta sunt tratate cu mai multa ingaduinta; obligatia de nonconcurenta este intotdeauna admisibila pe durata intelegerii, in masura in care este indispensabila pentru conservarea identitatii comune si prestigiului retelei francizale. In schimb, clauzele de nonconcurenta postcontractuala pot fi extrem de periculoase pentru concurenta, in masura in care ele depasesc interesul unei protectii rezonabile a retelei cu privire la drepturile de proprietate industriala ale francizorului sau identitatea comuna si prestigiul retelei, impiedicand accesul pe piata al vechilor distribuitori din retea.

2.6. VANZAREA EXCLUSIVA

Vanzarea exclusiva reprezinta acordul care contine obligatia impusa direct sau indirect furnizorului de a vinde produsele sau serviciile care fac obiectul intelegerii unui singur cumparator din cadrul unui teritoriu delimitat, in vederea revanzarii sau a unei utilizari specifice. Ea poate avea ca obiect fie produse finale, fie produse intermediare caz in care mai poarta si denumirea de vanzare industriala.

Dintre efectele nocive asupra concurentei, cel mai periculos este cel legat de impiedicarea accesului pentru ceilalti cumparatori si, in consecinta, principalul factor de evaluare este reprezentat de cota de piata detinuta de distribuitor pe piata achizitiilor din amonte. Cat priveste pozitia cumparatorului pe piata ofertei din aval, acesta constituie un factor important in functie de care se determina efectele negative ale acordului fata de consumatori. Posesia unor parti sub 30% pe ambele piete este insa de natura sa declanseze o prezumtie de neutralitate din punct de vedere concurential a acordului analizat.

2.7. VANZAREA LEGATA SAU CUPLATA

Vanzarea legata sau cuplata este acea intelegere prin care furnizorul conditioneaza vanzarea unui produs – produs comandat – de cumpararea unui alt produs – produs impus – de la furnizorul insusi sau de la o alta intreprindere pe care acesta o desemneaza. Vanzarea legata intra sub regimul juridic al restrictiilor verticale numai atunci cand conduce la exclusivitate de marca pentru produsul impus.

Pentru a se aprecia daca doua produse sunt distincte, se analizeaza daca, in lipsa conditionarii, cumparatorii le-ar achizitiona de pe piete diferite135.

Dintre efectele anticoncurentiale ale vanzarilor legate, mentionam inchiderea pietelor pentru produsele impuse, practicarea unor suprapreturi, cresterea barierelor la intrarea pe piata pentru ambele produse.

Analiza concurentiala a acestui tip de antanta se axeaza, in principal pe factorul pozitiei pe piata a furnizorului si a concurentilor acestuia. Daca se observa un numar mare si o pozitie puternica a concurentilor, atunci consumatorii sunt protejati. Pe de alta parte, pozitia furnizorului poate fi fortificata de o clauza de neconcurenta pentru produsul comandat.

Un alt factor ce trebuie analizat este cel referitor la puterea economica a consumatorilor, deoarece daca cumparatorii nu detin o putere de cumparare semnificativa, atunci lor le pot fi impuse usor clauze ineduitabile.

Daca in urma bilantului concurential sunt identificate importante efecte negative, se trece la efectuarea bilantului economic (numai daca, intreprinderea furnizoare nu detine pozitia dominanta pe piata).

Acest tip de acorduri poate genera si efecte pozitive, de genul: achizitionarea unor cantitati mai mari din produsul impus (atunci cand acesta nu este fabricat de furnizor), asigurarea unei anumite uniformitati si standardizari a calitatii.

Pentru a putea fi acordata dispensa individuala trebuie sa mai se demonstreze si caracterul indispensabil al restrictiilor.

2.8. PRETURILE DE VANZARE RECOMANDATE SI MAXIME

Preturile de vanzare recomandate si maxime pot constitui obiectul unor clauze din cadrul mai multor tipuri de acorduri (distributie selectiva, exclusiva, franciza) si ele sunt, in principiu admisibile, spre deosebire de preturile minime impuse.

Pretul recomandat este pretul pe care producatorul, importatorul sau vanzatorul en-gross il propune vanzatorului cu amanuntul fara caracter obligatoriu, acestuia ramanandu-i disponibilitatea deplina sa determine pretul de vanzare.

Pretul maxim este pretul impus, dar numai in ceea ce priveste limita sa superioara, revanzatorul fiind liber sa-si stabileasca propriul pret de la acest plafon in jos.

Desi aceste preturi sunt considerate licite, ele sunt totusi purtatoarele unor practici anticoncurentiale majore. Astfel, pe de o parte, exista riscul ca toti sau majoritatea revanzatorilor sa perceapa pretul recomandat sau maxim ca punct de referinta favorit al furnizorului si sa-l adopte ca pret efectiv de vanzare; iar pe de alta parte, exista pericolul formarii unor antante oculte si frauduloase intre furnizori (mai ales pe pietele cu oligopol restrans), datorita schimbului de informatii cu privire la pret si restrangerii concertate a posibilitatii de reducere a preturilor de vanzare. Si intr-un caz si in celalalt, consecinta consta in practicarea nejustificata a unor preturi uniforme, de natura sa submineze grav intensitatea si chiar existenta concurentei.

3.2. REGULAMENTUL DE EXCEPTARE PRIVIND INTELEGERILE VERTICALE

Optiunea legiuitorului pentru exceptarea in bloc a acordurilor verticale este

generata de potentialul benefic al acestora pentru concurenta (mai ales concurenta legata de pret si imbunatatirea calitatii serviciilor), insa, in acelasi timp nu trebuie minimalizate eventualele consecinte grave anticoncurentiale, ceea ce impune o abordare atenta si pragmatica, in functie de context.

3.2.1. Domeniul de aplicare

Art.4 din regulament enuntata cu titlu de principiu, ca sub incidenta reglementarii cad practicile restrictive de concurenta vizate de art.5 alin.1 si 2 din Legea concurentei nr.21/1996 convenite intre doi sau mai multi agenti economici care opereaza la niveluri diferite ale lantului de productie – distributie, referitoare la conditiile in care partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite produse ori servicii. Asadar, regulamentul are in vedere acordurile de cumparare si de distributie, referitoare atat la produse finite, cat si la bunuri intermediare, care pot fi revandute de cumparator, utilizate ca inputuri pentru fabricarea propriilor sale produse, sau inchiriate catre terte parti.

Spre deosebire de regulamentele referitoare la acordurile orizontale, in cazul regulamentului privind exceptarea acordurilor verticale legiuitorul nu mai enumera categoriile de intelegeri exceptate, acestea fiind numai exceptate in Instructiunile conexe.

In afara antantelor verticale tipice, regulamentul se aplica si unor intelegeri verticale atipice, cu conditia intrunirii unor conditii specifice, enuntate in regulament in alin. 2-4 ale art.4:

a)  – intelegeri verticale incheiate intre o asociatie de agenti economici si membrii sai sau intre o astfel de asociatie si furnizorii sai;

b)  – intelegeri verticale care contin dispozitii cu privire la cesiunea catre cumparator sau utilizarea de catre acesta a drepturilor de proprietate intelectuala;

c)   – intelegeri verticale convenite intre agenti economici concurenti.

Mentionam insa ca aplicarea regulamentului este exclusa in privinta

acordurilor  verticale care cad sub incidenta altor exceptari de grup, precum si in privinta acordurilor orizontale.

In art.3 regulamentul prezinta intelegerile verticale carora nu le este aplicabila regula prohibitiva din art.5 alin.1 din Legea nr.21/1996 si care, in consecinta nu intra sub incidenta exceptarii regulamentare, asa-numitele white clauses: acordurile de importanta minora (de minimis); cele intervenite intre intreprinderi apartinand aceluiasi grup si cele de agent propriu-zise.

3.2.2. Conditiile cerute pentru aplicarea regulamentului

Si de data aceasta legiuitorul introduce clauza de „seif harbour” prin

stabilirea unui prag valoric al cotei de piata, a carui depasire atrage evaluarea individuala a antantei in conformitate cu criteriile continute de art.5 alin.2 din Legea concurentei. Limita de exceptabilitate este de 30% parti de piata detinute de furnizor pe piata pe care acesta isi vinde produsele sau serviciile care fac obiectul acordului. In cazul intelegerilor verticale care contin obligatii de vanzare exclusiva, cota de piata care se ia in considerare in raport de pragul de 30% este aceea detinuta de cumparator pe piata pe care acesta isi achizitioneaza produsele sau serviciile care fac obiectul intelegerii (art.7).

CONTINUTUL acordului, este o alta conditie ce trebuie indeplinita pentru a putea fi operabile dispozitiile de favoare instituite de regulament. In acord partile nu trebuie sa includa asa-numitele black-causes. Specific pentru antantele verticale este faptul ca unele dintre aceste clauze negre isi extind efectele asupra intregului acord, conducand la excluderea de la aplicarea exceptarii legale, iar altele produc doar efecte limitate, fara sa afecteze soarta restului contractului, avand drept consecinta doar indepartarea lor din corpul contractului.

In categoria clauzelor negre care atrag excluderea intregului acord de la beneficiul exceptarii, intra:

a)   – restrangerea libertatii cumparatorului de a-si determina pretul de vanzare;

b)  – impartirea pietei direct sau indirect in functie de teritoriu sau de categoriile de clienti;

c)   – restrictionarea vanzarilor active sau a vanzarilor catre consumatorii finali, in cadrul sistemelor de distributie selectiva care opereaza la nivelul comercializarii en-detail;

d)  – restrictionarea livrarilor incrucisate intre distribuitorii din cadrul unui sistem de distributie selectiva;

e)  – restrictionarea convenita intre un furnizor de parti componente si un cumparator care le utilizeaza in procese de fabricatie, care limiteaza libertatea furnizorului de a vinde partile componente ca piese de schimb catre consumatorii finali, prestatori de reparatii sau alte servicii, neabilitate de catre cumparator pentru o prestare a acestor servicii conexe.

In categoria clauzelor negre care nu sunt considerate decisive pentru

viabilitatea intregului acord se inscriu:

orice clauza directa sau indirecta de nonconcurenta, pe perioada derularii acordului, cu o durata nedeterminata sau mai mare de 5 ani;

orice clauza directa sau indirecta de nonconcurenta posterioara executarii intelegerii;

orice obligatie directa sau indirecta care determina membrii unui sistem de distributie selectiva sa nu vanda produsele anumitor furnizori concurenti.

In cazul existentei unor astfel de clauze, sanctionarea aplicata este

asemanatoare nulitatii partiale specifice dreptului civil, astfel incat exceptarea celorlalte restrictionari verticale continute de intelegere nu va fi afectata.

DURATA EXCEPTARII. Fara a fi prevazuta expres, durata exceptarii rezulta implicit din ansamblul prevederilor regulamentare, ea fiind egala cu durata acordului.

Dinamismul relatiilor economice, a caror evolutie este adesea imprevizibila, impune insa un caracter relativ securitatii juridice castigate in temeiul regulamentului. In consecinta, potrivit art.8 din regulament, in situatia in care retelele paralele de restrictionari verticale similare acopera mai mult de 50% din piata relevanta, Consiliul Concurentei poate decide tratarea acestora in contextul exceptarii individuale.

In acelasi timp, destinul acordului este legat de evolutiile de ansamblu ale pietei. La fel ca in cazul regulamentelor privind exceptarea restrictiilor orizontale si acest regulament pune la dispozitia Consiliului Concurentei un instrument eficient pentru remedierea disfunctionalitatilor concurentiale ivite pe parcursul executarii intelegerii: dreptul de a retrage beneficiul exceptarii pe categorii, chiar in absenta oricarui culpe din partea intreprinderilor implicate.