Coeziunea economica si sociala

COEZIUNEA ECONOMICA SI SOCIALA:

A.

Politica de coeziune reprezinta transferul de resurse, prin intermediul Fondurilor Structurale si de Coeziune, dinspre statele mai bogate spre cele mai putin bogate. Conform ce;lor stabilite in Actul Unic European, Comunitatea isi propune:

-Sa reduca diferentele dintre diferite regiuni in scopul dezvoltarii armonioase a intregii Comunitati

Prin coeziune nu se doreste o omogenizare a regiunilor ( lucru imposibil si daunator intr-o economie de piata libera), ci doar realizarea convergentei in dezvoltarea acestora si eliminarea disparitatilor dintre cele situatae la poli opusi.

Coeziunea raspunde principiului solidaritatii, econoomia europeana fiind definite de fapt ca "economie sociala de piata". Coeziunea inseamna sporirea oportunitatilor economice si sociale a regiunilor defavorizat, cu atat mai mult in contextual extinderii UE spre fostele state comuniste.

Politica de coeziune economica si sociala a avut un precedent prin Politica regionala, dezechilibrele existente intre regiunile Europei comunitare, aggravate de succesivele extinderi, afectand realizarea integrarii, cresterea tensiunilor inflationiste, piata interna si, aplicarea unor politici comune precum agricultura, industria, comertul, transporturi etc.

Dupa anul 2000, UE trebuia sa faca fata unor noi provocari precum globalizarea economiei, desavarsirea UEM si extinderea spre PECOS. De aceea Comisia a propus consolidarea financiara a politicii de coeziune. Prin propunerea sumei de 275000 MECU. A fost prevazuta si o reforma a Fondurilor structurale avand la baza o repartizare mai clara a responasabilitatilor. Aceasta reforma avea drept prioritati (PRINCIPII):

• CONCENTRARE- asigurarea unei concentrari sporite a fondurilor;
• DESCENTRALIZARE superioara (a fondurilor);
• SIMPLIFICARE a procedurilor, in special cele financiare.

In opinia Comisiei, existau mijloacele necesare unui raspuns adecvat in fata acestei provocari, in masura in care cei 15 erau dispusi sa demonstreze vointa politica de a a continua aplicarea unuia dintre principiile de baza ale UE

cel al soloidaritatii UE-15 ( intre statele bogate si sarace din grupul vechlor membri), "solidaritatea Nord-Sud;

finantarea solidaritatii UE- 27 ( intre vechii si noii membri), "solidaritatea Vest-Est".

In final cifrele aprobate au fost putin mai mici, dar asigurau continuitatea interventiilor structurale, in special a Fondurilor de Coeziune.

Politica europeana de coeziune sociala si economica se defineste ca avnd drept scop final reducerea diferentelo rin dezvoltarea dintre regiunile Uniunii cat si a celor dintre nivelul de trai al popoarelor care o compun prin intermediul transferului de resurse intre tarile mai bogate si cele mai putin prospere.

FONDURILE Structurale reprezinta principalele instrumente financiare ale politicii de coeziune. Acestea sunt:

FEDER- Fondul European de Dezvoltare Regionala, ajuta regiunile defavorizate;

FSE- Fondul Social European, contribuie la cresterea numarului de locuri de munca si la formarea profesionala;

FEOGA- Fondul European de Orientare si Garantii Agricole, vegheaza la adaptarea structurilor agricole si la dezvoltarea rurala;

IFOP- Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului, asigura adaptarea sstructurii sectorului piscicol.

Alte instrumente de aplicare a acestei politici sunt Fondurile de Coeziune ( acestea functioneaza din 1993 si sunt destinate sprijinirii suplimentare a celor 4 tari mai putin prospere- Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda- in scopul facilitarii pregatirii acestora pentru UEM prin cofinantarea proiectelor de mediu si retelelor transeuropene de transport) ce permiteau finantarea programelor de dezvoltare acolo unde se considera necesar. In afara transferurilor nerambursabile, prin aceste fonduri, statele member pot obtine credite avantajoase de la Banca Europeana de Investitii pentru completare sau finantare integrala a contributiei nationale.

Acest efort de solidaritate se baza pe ideea ca diferentele nu numai ca prejudiciau regiunile si grupurile sociale defavorizate, dar exprimau incapacitatea UE de a-si valorifica imensul potential economic, tehnologic si uman. Pentru a obtine beneficial maxim UE trebuie sa exprime un model de dezvoltare.

B. Etapele de dezvoltare ale politicii: principii, obiective si fonduri destinate indeplinirii obiectivelor.

De la inceput politica de coeziune conomica si sociala a reprezentat una dintre cheile constructiei europene. De fiecare data cand UE a realizato etapa fundamentala in evolutia sa, aceasta politica a facut un salt cantitativ si calitativ.

AUE din 1986, a pus bazele politicii de coeziune economica si sociala conceputa, initial, ca politca de sprijin in fata provocarilor pe care le aducea trecerea, incepand cu 1993, la Piata Unica. Ideea de baza era aceea de a face ca regiunile cele mai defavorizate sa poata folosi totalitatea oportunitatilor oferite de catre Piata Unica evitand ca diferentele regionale excessive sa determine tensiuni ce ar fi pus in dificultate crearea noului spatiu economic unificat.

Tratatul de la Maastricht, intrat in vigoare in 1993, a recunoscut coeziunea ca unul dintre obiectivele esentiale ale UE (alauri de Piata Unica si UEM);

Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare in mai 1999, a confirmat rolul essential al coeziunii economice si sociale. Acesta includea un capitol referitor la munca in care se recunostea explicit importnata si responsabilitatea UE in lupta impotriva somajului.

Sumele destinate coeziunii economico-sociale nu inlocuiau efortul national, ele avand doar rolul de "actiuni complementare" celor rezultate din propriile politici nationale ale statelor member, conform principiului subsidiaritatii.

In profida efectelor combinate ale statelor membre si ale Comunitatii, reducerea diferentelor era un process lent, asa cum a fost confirmat in Raportul asupra Coeziunii Economice si Sociale din 1996.

Cele mai importante concluzii:

Se obtinusera succese notabile, diferentele dintre veniturile medii/locuitor ale statelor member reducandu-se considerabil, de-a lungul ultimilor 10 ani;

Pe de alta parte, insa, diferentele de venituri dintre regiunile UE se mentineau;

Desi Fondurile Structurale permisesera crearea a 1 mil de noi locuri de munca, in privinta somajului diferentele dintre regiuni se agravasera;

Consecinta a somajului ridicat, fenomenul excluderii sociale facea obiectul unor serioase preocupari la nivelul intregii UE;

Ultimele evolutii indicau o crestere a convergentei regionale reale, concretizata printr-o apropiere a veniturilor medii ale regiunilor mai sarace fata de cele ale regiunilor mai prospere.

EFECTE CONCRETE ale politicii:

Pentru perioada 1994-1999 obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale au fost astfel stabilite:

OBIECTIVUL 1- regiuni mai putin dezvoltate;

OBIECTIVUL 2- zone industriale in reconversie;

OBIECTIVUL 3- lupta impotriva somajului si actiunile in favoarea insertiei profesionale;

OBIECTIVUL 4- prevenirea mutatiilor industriale;

OBIECTIVUL 5A- adaptarea structurilor agrare si piscicole;

OBIECTIVUL 5B- zone rurale vulnerabile ce nu se regaseau in Obiectivul 1;

OBIECTIVUL 6- zone arctice cu o densitate a populatiei foarte scazuta.

In timp ce prima reforma din 1998 a fost legata de crearea Pietei Unice, reproiectarea politicii de coeziune propusa de catre Comisia europeana trebuia inteleasa intr-un triplu context:

Globalizarea economiei;

Implementarea ultimei faze a UEM;

Extinderea UE catre PECOS.

Globalizarea economiei

Politica de coeziune trebuia sa contribuie la realizarea omogenitatii interne care sa asigure oportunitati egale de participare la competitia mondiala a tutror regiunilor comunitare

UEM

Participarea la UEM nu s-a facut fara consecinte economice, atat pentru statele participante cat si pt regiunile acestora (mentinerea efortului de reducere a deficitului public, intreaga evolutie comunitara demonstra interdependenta dintre deficit si somaj, un stat care participa la UEM nu mai putea recurge la fluctuarea ratelor de schimb in scopul facilitarii adaptarii economiei sale). Avand in vedere toate acestea, UE avea nevoie mai mult ca oricand de o politica regionala eficienta inteleasa ca instrument de ajustare structurala.

Extinderea

"Marea extindere " a UE constituia, in sine, o provocare fara precedent pt politica de coeziune. Cele 10 state din Europa Centrala si de Est candidate la aderare , aveau o populatie ce depasea 100 mil de locuitori, dar un PIB/locuitor care cu greu ajungea la 30% fata de media comunitara. Necesitatile lor de capital erau enorme in toate sectoarele: infrastructura, industrie, servicii, agricultura.

Acesti viitori membri ai UE erau deci destinatari certi ai Fondurilor structurale si de Coeziune.

In fata acestor noi provocari, Comisia europeana a reiterat ideea continuarii aplicarii principiului solidaritatii comunitare fata de regiunile si grupurile sciale aflate in dificultate.

In 1998 foat aprobata in Comisie propunerea de Regulament privind Fondurile Structurale si de Coeziune cat si ce referitoare la Perspectivele Financiare. Noua perspective financiara adoptata in 1999 atribuia, in functie de populatie, suprafata si PIB/locuitor, "ajutorul de preaderare". Majoritatea acestor ajutoare urmau a fi destinate dezvoltarii infrastructurii si protectiei mediului.

In afara consolidarii financiare ropriu-zise, Comisia propunea si o reforma a ajutoarelor comunitare, realizata pe baza definirii cu precizie a responsabilitatilor. In acest fel se garanta cresterea responsabilitatilor participantilor in raport cu nivelul de interventie al fiecaruia.

Referitor la aspectele financiare, reforma propusa de catre Comisie era exprimata prin 3 principii:

CONCENTRARE (sau concentrare consolidate);

DESCENTRALIZARE (continuarea descentralizarii gestionarii fondurilor);

SIMPLIFICARE (simplificarea metodelor, in special a celor financiare).

CONCENTRARE

Pentru a utilize cat mai bine resursele financiare disponibile, avand in vedere noile provocari si presupunand o alegere rationala a strategiilor si prioritatilor, Comisia recomanda o concentrare a interventiilor pe regiunile si grupurile siciale care aveau dificultati importante. Acesta concentrare trebuia sa aiba o tripla dimensiune:

Tematica;

Financiara;

Geografica.

Concentrare tematica

Cele 7 obiective ale Fondurilor Structurale se reduceau la 3:

OBIECTIVUL 1: dezvoltarea si ajustarea structurala a regiunilor mai putin dezvoltate;

OBIECTIVUL 2: reconversia economica si sociala a zonelor cu deficiente structurale, indifferent daca era vorba despre zone industriale, urbane, rurale sau dependente de pescuit;

OBIECTIVUL 3: adaptarea, modernizarea politicilor si sistemelor de educatie si formare cat si a celor in favoarea crearii de noi locuri de munca.

Pe de alta parte numarul Initiativelor comunitare trecea de la 13 la 3, urmand a fi destinate:

Cooperarii transfrontaliere, transnationale si interregionale destinate a stimula dezvoltarea si sistematizarea terioriului European;

Dezvoltarii rurale;

Cooperarii transnationale in lupta impotriva discrminarilor si inegalitatilor referitoare la accesul pe piata muncii, cu precadere in vederea asigurarii de oportunitati egale pt femei si barbate.

Concentrare financiara

Regiunile mai putin prospere urmau a fi marile beneficiare ale consolidarii financiare. Astfel, aproape 2/3 din Fondurile Structurale mergeau la regiunile cele mai putin dezvoltate ( Obiectivul 1). In plus, Comisia propunea ca toate statele membbre al caror PIB/locuitor era mai mic de 90% din media comunitarasa continue a beneficia de fonduri de Coeziune.

Concentrare geografica

La acel moment, obiectivele regionalizate ale fondurilor Structurale includeau 50% din populatia UE. O asemena dispersare nu permitea intotdeauna atingerea a "masei critice" necesare pt ca interventiile sa aiba un impact real. De aceea Comisia ar fi dorit ca a sfaristul perioadei 2000-2006 zonele subventionate , conform Obiectivului 1 si noului Obiectiv 2, san u cuprinda mai mult de 40% din populatia comunitara . pentru a reusi Comisia propunea aplicarea stricta a criteriului PIB/locuitor pentru regiunile Obiectiv 1. astfel, beneficiau de acest obiectiv doar regiunile avand un PIB/locuitor inferior a 75% din media comunitara.

Exceptie:

Regiunile ultraperiferice (I-le Canare, Azore, Madeira, Departamentele de peste Mari);

Zonele cu o densitate redusa din Suedia si Finlanda, incluse in fostul Obiectiv 6.

In privinta noului Obiectiv 2, Comisia propunea ca populatia cuprinsa in acesta san u reprezinte mai mult de 18% din cea totala a UE. Cocentrarea geografica avea sa se realizeze progresiv. In acest sens, regiunile sau zonele care incetau sa fie subventionate incepand cu 1 ian 2000 urmau a primi un sprijin tranzitoriu.

DESCENTRALIZARE

In scopul unei distribuiri mai clare a responsabilitatilor, se avea in vedere descentralizarea in mai mare masura a interventiilor financiare realizate prin intermediul Fondurilor Structurale.

Descentralizarea continea doua msuri in favoarea statelor membre:

Extinderea cooperarii;

Un control superior al eficacitatii interventiilor.

Extinderea cooperarii:

Comisia trebuia sa se asigure ca agentii economici si sociali impartaseau propunerile transmise de catre statele membre. In regulamentul prezentat de catre Comisie se defineau 3 categorii de interlocutor ice urmau a fi a sociati la etapele de execuatre a programelor:

Autoritatile regionale si locale;

Interlocutorii economici si sociali;diverse alte organisme competente.

Imbunatatirea controlului privind eficacitatea interventiilor

Comisia continua sa fie garantul executiei corecte a bugetului comunitar si, de aceea, statele membre trebuiau periodic sa raspunda in fata acesteia de felul in care au fost utilizate Fondurile Structurale. In caz de neindeplinire a programelor sau de constatare a unor fraude in gestionarea acestora, Comisia putea sa suspende platile sau sa reduca sumele .

Comisia propunea introducerea unui nou instrument, "Rezerva de Eficacitate", al carui nivel de creditare urma a fi stability pana l jumatatea per 200-2006. suma atribuita depindea de cuantificrea tuturor rezultatelor obtinute privind calitatea gestiunii, gradul de executie financiara, respectarea principiului aditionalitatii (conform caruia interventiile prin Fond. Structur, se aduagau efortului national darn u il substituiau).

SIMPLIFICARE

Dorinta Comisiei de a garanta exercitarea imbunatatita a responsabilitatilor sale dar si o mai mare eficacitate derularii programelor era insotita de aceea a simplificarii metodelor . se propunea simplificarea gestiunii financiare. Aceasta masura aducea si dobandirea unei transparente sporite.

Ajutorul destinat noilor state membre:

Comisia a propus o strategie de ajutor structural pt statele candidate, in scopul pregatirii acestora pt aderare la UE:

Noul instrument Structural de Preaderare (ISPA sfera sa de actiune cat si functionarea propriu-zisa urmau a fi similare Fond. de Coez.

Programul PHARE intarit;

Noul Instrument pt Dezvoltare Agrara si Rurala- SAPARD

Mai tarziu, cand se va fi produs aderarea primelor state candidate, Fond Structur si de Coeziune ca si normele lor de functionare urmau a se aplica acestora de o forma integrala.

C.     Analizati influenta extinderilor din 2004, 2007 asupra politicii de coeziune con. Si sociala.

Politica de coeziune economica si sociala a constituit un capitol conflictive al negocierilor de aderare. Pt a intelege acest fenomen, trebuie sa pornim de la constatarea ca PIB-ul mediu/locuitor al PECOS- calculate in putere de cumparare- echivala la acel moment cu 32% din media UE. Diferentele dintre tari erau si ele mari, de la Slovenia care depasea 60% din media comunitara, pana la Roamania si Bulgaria care se situau putin peste 20%.

Diferentele erau atat de mari incat chiar cresteri economice de 5% annual pana in 2005-2006 nu permiteau majoritatii PECOS realizarea unui PIB/locuitor mai mare de 40% din media comunitara pt acest orizont de timp.

Un studiu realizat in Europa confirma ca, pe ansamblul PECOS, scurtarea perioadelor tranzitorii si, deci integrarea deplina in UE a acestora nu se va putea realize fara o implicare economica si financiara profunda, rapida si suficienta a UE.

Dimensiunea schimbarilor provocate de extindere era ilustrata si de cresterea suprafetei si a populatiei UE ce depaseau pe cele ocazionate de celelalte extinderi. Problema se agrava, pt ca aceasta crestere importanta in suprafata si populatie , era insotita de o reducere seriaoasa a mediei comunitare a PIB-ului/locuitor, cele zece PECOS- avand un PIB/locuitor mediu de 32% in putere de cumparare- situandu-se la mare distanta de cele patru tari membre "sarace" ce inregistrau in momentul aderarii in jurul a 70% din media comunitara.

Ceea ce preocupa foarte mult UE, in special statele receptoare de ajutoare structurale, era constatarea ca extinderea atragea o crestere specataculoasa a populatiei cuprinsa in Obiectivul 1 (regiuni mai putin dezvoltate), populatie ce urma sa se dubleze fata de UE-15. mentinerea vechilor criterii facea ca 60% din populatia UE sa se regaseasca in zone de Obiectiv 1, ceea ce era contrar principiului concentrarii fondurilor, principiu fundamental pt eficacitatea interventiilor de tip structural. S-a ajuns, astfel, la concluzia ca era necesar sa se modifice criteriile de eligibilitate si a reducerii corespunzaoare a dimensiunilor zonelor eligibile pt Obiectivul 1.

Era dificila anticiparea costurilor aplicarii politicii regionale ( sau de coeziune) asa cum exista ea, in cazul cuprinderii si a celor 10 PECOS, dar unele estimari vorbeau despre sume de ordinal a 26-28 mld EURO annual- 1/3 din resursele anuale anuale ale UE.

Dar, pe de alta parte, aplicarea politicii regionale in totalitatea sa reclama din partea PECOS- datorita regimului de cofinantare- sume reprezentand 17% din media PIB-uului lor, ceea c ear fi insemnat 7% din PIB-ul Sloveniei, dar 34% din cel al Romaniei sau Bulgariei. In general, se aprecia ca statele de coeziune nu pot cofinanta cu mai mult de 4% din PIB-ul lor politica regionala daca nu se doreau dezechilibre majore ale economiilor acestora, ceea ce reducea a priori limita maxima a finantarii UE la acest nivel.

Toate acestea ridicau cel putin trei probleme ce nu-si gaseau solutionarea:

Asigurarea unor fonduri comunitare considerabil mai mari intr-un context in care majoritatea UE-15 "miza" pe plafonarea sau chiar diminuarea bugetului UE;

Asigurarea unei capacitate superioare de absorbtie a noilor state membre;

Asigurarea unor importante resurse proprii la nivelul fiecarei PECOS, dat fiind regimul de co-finantare in care se atribuiau aceste fonduri.

Pe de alta parte, aderarea unor state mai sarace decat membrii UE-15, facea ca "bogatia relative" a regiunilor defavorizate din UE-15 sa creasca statistic, ceea ce atragea reducerea sau chiar anularea fondurilor structurale pe care acestea le primeau. Acesta eventualitate diminua entuziasmul pt extindere al respectivilor beneficiary deoarece, in afara efectului favorabil indirect al acesteia, extinderea avea pt ei si un efect direct tradus in pierderea anuala a multor mld de EURO.

Ex. Pt exercitiul financiar 200-2006, era vorba despre 213 mld EURO- interventii structurale ( cca 30 mld/an), din care statele de coeziune (Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda) primeau aproape jumatate. Daca aceasta situatie nu era bine gestionata putea transforma state si regiuni ce s[rijineau procesul de extindere (Spania, Grecia si Portugalia) in state si regiuni ce manifestau retinere pt acest process. Tocmai de aceea acest gen de probleme trebuia abordat cu luciditate si intelegere atat de catre UE cat si de catre PECOS.

Desi cu ocazia dezbaterilor prilejuite de Perspectivele Financiare ale UE 200-2006 s-a acreditat si ideea posibilitatii finantarii extinderii prin bugete comunitare care sa depaseasca plafonul maxim de 1,27% din PIB-ul comunitar, opinia majoritara era ca acest lucru nu era de dorit. Cei care doreau o crestere a bugetului UE-27 sustineau ca, pe termen lung, nu va fi posibila mentinerea politiclor comunitare specifice UE-15 si participarea simultana la acestea a noilor state. Ceilalti sustineau ca este posibil daca statele de coeziune UE-15 renunta- in baza principiului solidaritatii- din partea lor de "tort" in favoarea noilor state de coeziune si daca se realizeaza o reforma pe fond a bugetului UE.

Era dificila gasirea formulei care sa permita:

Mentinerea politicilor UE-15 intr-o UE-27;

Sprijinirea in continuare a regiunilor defavorizate din UE-15

Sprijinirea unor vaste regiuni apartinand PECOS;

Alocarea acelorasi sume ( sau a unora in crestere nesemnificativa ca urmare a cresterii usoare a PIB-ului total comunitar, rezultat al integrarii unor PECOS incepand cu 2004) pt Politici regionale intr-o Europa de 15 si una de 27.

Afirmatiile Comisiei potrivit carora realizarea extinderii fara marirea pragului maxim al fondurilor comunitare era posibiula, cel putin pana la 2006, parea hazardanta mai ales daca privim modul in care urmau a fi disponibilizate sumele necesare. Era vorba, spunea Comisia, despre:

O mai buna gestionare a banilor printr-un control riguros al cheltuielilor;

Aplicarea principiului "concentrarii resurselor" (reducerea sferei de aplicare a programelor atat in suprafata, dar mai ales in populatie);

Utilizarea posibilelor reserve bugetare, situate intre 0 % si 0,15% din buget.

Comisia Europeana, in analizele sale, a plecat de la ipoteza ca primele aderari se vor produce dupa anul 2002, dar inainte de sfarsitul exercitiului financiar 2000-2006, ceea ce nu excludea o rediscutare a sprijinului financiar dedicate noilor membri dupa aceasta data. Pt a realize extinderea inca in exrcitiul financiar 2000-2006, UE era pregatita sa aloce atat fondurile prevazute la capitolul preaderare dar si altele.

Existau nenumarate mecanisme care se puteau utilize pt a "tempera" impactul bugetar al extinderii. Printer acestea:

Acordarea unor perioade tranzitorii pt PAC;

Limitarea sumelor destinate ajutoarelor structurale prin predeterminarea nivelelor reale ale capacitatii de absorbtie a fiecarei PECOS;

Aplicarea progresiva a politicilor comune.

De-a lungul dezbaterilor, PECOS au inregistrat un castig important prin separarea sumelro dedicate lor atat la capitolul "pre-aderare" cat si a celor de "post-aderare" ca urmare a unei initiative spaniole. In acest fel a fost posibila aparitia in premiera a unor capitole separate, ceea ce garanta, pe de o parte, acestor state sumele promise, iar, pe de alta, membrilor UE-15 ca nu vor fi afecati de extindere intr-o alta masura decat cea negociata.