APARITIA, DEZVOLTAREA COMPANIILOR TRANSNATIONALE SI ROLUL LOR INTR-O ORDINE GLOBALA

Aparitia, dezvoltarea companiilor transnationale si rolul lor intr-o ordine globala

Intentia de a defini statutul juridic al companiilor transnationale[1] ca actori globali importanti, influentand intr-un grad ridicat scena politica internationala, a reprezentat o preocupare universala a comunitatii internationale si a doctrinei incepand abia din a doua jumatate a secolului XX .

Pana in acest moment, companiile transnationale au functionat la un nivel preponderent national, intr-un mediu descentralizat, intr-o lume inca dominata de prioritatea reglementarilor nationale, a barierelor guvernamentale vizand schimburile economice internationale, perioada in care acestea au preferat sa infiinteze agentii si filiale pe teritoriul altor state, altele decat cel al societatii - mama, dotate cu autonomie sporita.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, o noua ordine economica internationala a fost creata si penetrarea granitelor statale de catre fluxurile comerciale internationale a crescut, in timp ce tarifele si barierele vamale au inceput sa fie considerate obstacole la libertatea mondiala a comertului, din perspectiva statelor dar si a activitatilor corporatiilor transnationale.

In 1947, Carta de la Havana rezultat al Conferintei pe probleme de comert de la Havana, care incerca sa acrediteze ideea unei organizatii internationale de comert, nu a fost ratificata de toate statele participante, proiectul organizatiei esuand. Aceeasi Conferinta insa a initiat lucrarile preparatorii pentru Acordul General asupra Tarifelor si Comertului; iar la sfarsitul anului 1947, GATT a fost semnat de 23 de state, ca o expresie a preocuparii multialterale de a crea instrumente juridice pentru adaptarea strategiilor nationale economice la noile tendinte de internationalizare a comertului cu marfuri.

Dupa 1945 si distrugerea sistemului colonialist, caracterul omogen al societatii internationale a disparut iar companiile transnationale au devenit prezente importante pe plan international, alaturi de state care au ramas subiecte originare de drept international, precum si de alti actori: organizatii interguvernamentale, non-guvernamentale, sau chiar indivizii.

Astfel, procesul de eterogenizare a societatii internationale a reprezentat materializarea impactului asupra statelor si reglementarilor nationale, pe care l-au avut fluxurile transnationale de capitaluri, bunuri si servicii.

Companiile transnationale, ca actori globali, isi impun, folosind aceste forte economice transnationale, strategiile, scopurile si normele lor proprii de organizare si functionare, care alaturi de deciziile organelor de conducere ale societatii-mama, contravin de multe ori intereselor statului - gazda. Pentru a rezista expansiunii economice transfrontaliere, statele sunt nevoite, de multe ori in cadrul politicii lor de atragere a investitiilor directe, sa realizeze concesii in detrimentul economiilor nationale cu riscul de a crea in acest mod o tensiune intre interesul economic national si interesele marilor firme transnationale, pentru a rezista caracterului economic transanfrontalier al interdependentelor globale .

Reducand barierele schimburilor comerciale prin intelegeri bilaterale sau multilaterale, statele au creat implicit pentru companiile transnationale piete largi de desfacere si oportunitati pentru ca acesti actori non-statali sa se dezvolte si sa isi adapteze scopurile lor economice private la exigentele unei economii globale in care actorii decidenti nu mai sunt statele.

Cele mai agresive societati, incercand sa isi adapteze structurile de comanda la tendinta de internationalizare a schimburilor mondiale au fost corporatiile americane.

Intre 1950 si 1960, corporatiile au traversat o perioada de multinationalizare, starea contemporana de «corporatie» incepand dupa 1990 ca o tendinta de a forma o economie globala, independenta de presiunile statale, exclusiv bazata pe fluxurile transnationale private si pe un rol predominant al actorilor globali ca bancile private, institutiile financiare, companiile transnationale.

Pentru actuala doctrina de drept international, companiile transnationale constituie un subiect controversat, datorita a doua tendinte majoritare - una proclamand subordonarea companiilor transnationale legislatiei interne a statului-gazda sau a statului de origine, implicit faptul ca acestora, in ciuda puterii economice mari si a pozitiei detinute pe plan international, nu le este recunoscuta o veritabila personalitate juridica internationala. O alta opinie argumenteaza faptul ca ele reprezinta, dimpotriva, subiecte de drept international, datorita capacitatii lor juridice de a intra in relatii internationale cu alte subiecte de drept international, de a incheia contracte cu statele, de a contribui la dezvoltarea dreptului international.

Este insa unanim recunoscut companiilor transnationale un proces de dezvoltare spectaculoasa in ultimele decade, ele evoluand de la cateva sute de asemenea entitati in 1970, la peste 40.000 si aproape 250.000 de agentii, filiale si sucursale, in conditiile in care fenomenul marilor fuziuni intre companiile transnationale precum Exxon Mobile, cu un capital de 242 bilioane de dolari reprezinta de asemenea, o cauza a uriasei influente pe care acestea o exercita pe plan economic si chiar politic pentru lumea statelor .

Potrivit statisticilor ONU, companiile transnationale sunt adevarati lideri ai productiei de bunuri si servicii in comertul international determinand totodata prin activitatea lor si fluxurile transnationale de capital. Impulsul globalist este dat de alianta intre companiile transnationale, burse si banci, cu o tendinta de a avea avantaj asupra politicilor statelor, in special in sectorul economic-financiar.

Globalizarea[7], definita ca un sistem international care a inlocuit vechiul sistem de relatii al Razboiului Rece, bazat pe tendinta integrationista, pe inexorabila interconectare intre piete, state-natiuni si tehnologii pana la un nivel fara precedent, este fondata pe doi actori globali esentiali - organizatiile economice internationale si corporatiile transnationale.

Procesul democratizarii investitiilor, ca principala cauza pentru o crescuta participare a companiilor transnationale la afacerile economice internationale, a crescut pana la un nivel international atunci cand sistemul cursurilor fixe de schimb si al controalelor stricte asupra fluxurilor internationale de capital, stabilit dupa al Doilea Razboi Mondial, a esuat in prima jumatate a anilor 70.

La inceputul secolului XXI, companiile transnationale sunt considerate ca una din cele mai mari provocari pentru actuala ordine internationala economica. Potrivit expertilor, 90% din acestea sunt plasate in tarile dezvoltate din triada strategica : USA, Japonia, Uniunea Europeana[10]- si detin piete specializate precum industria de masini, industriile de cercetare si chimie sau industria de petrol. Unii autori precum Martin Carnoy considera ca deciziile companiilor transnationale influenteaza intr-o masura mare economiile nationale, intentionand sa neglijeze conformarea cu politicile comerciale ale statelor.

In ultima decada a secolului XX, puterea economica a acestor companii a sporit la peste 50%, procesul de concentrare al capitalurilor inregistrand in 1997-1998 cel mai inalt nivel si apoi orientand eforturile lor in directia de a controla bancile nationale, in consecinta, piata financiara nationala.

Originea schimbarilor majore din sistemul economic international, bazat pe internationalizarea productiei, pe dezvoltarea rapida a investitiilor straine directe si a comertului international, a aparut ca un motiv pentru companiile transnationale de a deveni agenti responsabili in noul context economic international, in particular in ceea ce priveste directionarea investitiilor straine directe bazate pe strategii private transnationale.

Distributia companiile transnationale reflecta in lume marea discrepanta dintre tarile in curs de dezvoltare si puternicele state industrializate avand investitii straine directe in numar mare si care prezinta cel mai crescut grad de atractivitate pentru activitatile comerciale si investitiile CT-urilor.

La mijlocul anilor 1990, dupa estimarile ONU, erau aproape 45.000 de societati- mama, dintre care 37.000 erau localizate in statele dezvoltate membre ale OECD. Daca, in 1996, companiile transnationale controlau un stoc de investitii straine directe estimat la 3,2 trilioane de dolari, investitiile acestora au crescut in 1996 la 7 trilioane de dolari.

Potrivit statisticilor ONU si ale Organizatiei Mondiale a Comertului din 1997, doar 8% din stocurile de investitii straine directe a fost furnizat de tarile in curs de dezvoltare, ceea ce a reprezentat aproape 15% din fluxurile economiei internationale.

Sfarsitul anilor 90 a cunoscut un proces al cresterii puterii companiilor transnationale devenind o autentica expresie a globalizarii, dominand comertul intre tarile dezvoltate si controland fluxurile internationale de capital. Cea mai importanta crestere a companiilor transnationale a fost in sectorul bancar, unde capitalurile sociale au atins un ritm de peste 7% in fiecare an. The Economist considera, in 1999, ca aceste companii trec printr-un spectaculos proces de fuziuni internationale majore, implicand capitaluri de peste 100 bilioane de dolari.

In ordinea economica contemporana, companiile trec printr-un stadiu specific, de

la multinationalizare la transnationalizare ca societati comerciale axate pe un element transnational, precum: provenienta capitalului; organele de conducere ale companiei aflate in diferite state; inexistenta unei legaturi juridice bazate pe asumarea unei nationalitati, cu un anume stat. Principala caracteristica a unei astfel de societati este caracterul sau transnational, greu, aproape imposibil de incadrat in prevederile unei legislatii nationale, sub un regim juridic uniform.

Principalele cauze identificate in procesul de crestere a puterii companiilor transnationale sunt: reducerea interventiei statale in economie, cresterea exporturilor in tarile in care s-au redus taxele de vama si expansiunea comertului liber.

Potrivit Raportului World Investment/New York, 199, primele corporatii transnationale, precum Ford Motor Company/USA, General Electric Company/USA, General Motors/USA, Toyota Motors/Japan, Shell Royal Dutch/Great Britain and Holland, Hitachi/ Japan, Exxon Corporation/ USA, IMB/USA, Mitsubishi/ Japan, Itochu Corporation /Japan sunt grupate in statele hi-tech avansate din cadrul triadei strategice si capitalul lor sau vanzarile totale realizate fiind superioare produsului national brut al mai multor state.

Ordinea economica contemporana este caracterizata, de asemenea, de prezenta unui mare numar de societati transnationale de dimensiune mica si mijlocie, reprezentand aproape 50% din numarul total de companii transnationale in USA, Canada, Japonia si aproape 50% in Franta si in Marea Britanie. Multe companii transnationale mici si mijlocii sunt originare din statele in curs de dezvoltare, interesate sa investeasca in sectorul tertiar.

Marele proces de transfer de putere de la economiile nationale la libertatea comertului si la piata globala, calificata ca fiind cel mai important proces de schimbare din ultima jumatate a secolului XX in economia politica mondiala, este partial datorat puterii si influentei acestor companii si a retelelor lor care opereaza asa cum am aratat la nivel global.

Economistii intentioneaza sa recunoasca acestor companii calitatea de a fi organizatii centrale, motoare ale cresterii activitatii economice, forte conducatoare ale tranzactiilor internationale de comert. In 1998, vanzarile inregistrate de primele 50 de companii transnationale erau de aproape 3,4 trilioane de dolari si veniturile lor depaseau 130 bilioane de dolari.

Autori precum C. Kindleberger afirma ca statul este deja o forma de organizare depasita de actorii transnationali; alte opinii acrediteaza ipoteza unei integrari progresive a economiei globale, a internationalizarii productiei, ca fiind cauze pentru transferul puterii economice de la stat la pietele internationale, inclusiv la companiile transnationale. Intr-o vedere de ansamblu, peste un sfert din comertul global este realizat in cadrul acestora.

Daca in prima etapa a activitatii lor internationale, companiile transnationale erau specializate in extragerea minereurilor si in exploatarea plantatiilor agricole, a doua modificare importanta in dezvoltarea istorica a acestora a fost etapa multinationalizarii; cea de a treia schimbare majora avand ca prioritate piata serviciilor.

Companiile transnationale exercita un rol esential[17] in sectoare specifice ale activitatii economice, precum:

sectorul bancar si financiar, in care companiile transnationale isi constituie adevarate monopoluri pe sistemul bancar mondial, cu investitii directe straine de 200-300 bilioane; stocurile de investitii straine directe ale acestora au fost estimate ca fiind de aproape 2000 bilioane; primele 100 de banci detin peste 4500 agentii, sucursale, filiale, dominand piata financiara cu 75-80%

in comertul international, companiile transnationale isi impun produsele lor inalt-competitive pe toate pietele nationale; peste 50% din comertul global cu bunuri este controlat de ele, ca si manipularea nivelurilor de transfer a preturilor in comertul intern al agentiilor, filialelor si sucursalelor aceleiasi companii;

la nivel tehnologic, prin investitii straine directe constituind contributii la cresterea nivelului tehnologic de dezvoltare a statului-gazda;

pe planul dezvoltarii economice a statului gazda, prin contributia cu resurse financiare, tehnologice, de management, prin crearea de locuri de munca, prin crearea si dezvoltarea intreprinderilor, sau prin retehnologizarea si modernizarea intreprinderilor;

in sectorul serviciilor, in special in cel hotelier, bancar, de calatorii, al industriei de transport, datorita calitatii de sectoare aducatoare de mare profit al acestora;

in problemele legate de mediu, prin reducerea emisiunilor poluante sau prin influentarea adoptarii unor legislatii mai putin restrictive fata de investitiile poluante;

in introducerea unui management modern in statele gazda, prin pregatirea personalului, prin furnizarea de experienta, prin schimburi intre companiile transnationale si in cadrul agentiilor, sucursalelor si filialelor acestora;

in domeniul politic, ca o consecinta a importantei lor pentru productia si exporturile statului gazda si al statului de origine al societatii-mama;

in plan juridic, ca un subiect de drept controversat, considerat de unii autori ca un adevarat subiect de drept international dotat cu personalitate juridica internationala, participand la codificarea dreptului transnational ca parte a dreptului international si vazut de altii ca un subiect de drept intern, supus legislatiei nationale a statului de origine sau al statului-gazda .

Factorii care impulsioneaza dezvoltarea companiilor transnationale sunt: dezvoltarea investitiilor internationale; localizarea productiei langa sursele de materii prime; crizele energetice si ecologice orientand aceste companii catre tari cu legislatii non-restrictive in materie de protectie a mediului sau bogate in resurse energetice naturale; cresterea angajarilor; monopolurile hi- tech detinute de un mic grup de companii transnationale.

Ultima decada a anilor 90 a inregistrat o crestere constanta in procesul expansiunii acestora prin fenomenul fuziunilor, precum a aratat in 1999 ziarul The Economist.

Operatiunile de fuziune si achizitii intre companiile transnationale se dezvolta cu o viteza si cu o intensitate fara precedent; aliantele strategice in industria de masini, intre Renault si Nissan - o tranzactie estimata sa duca noul grup la pozitia a patra in lumea constructorilor de masini; fuziunea dintre Amoco/Marea Britanie si Atlantic Richfiled-Arco/ USA in industria de petrol, facand grupul Amoco cel mai important producator privat de petrol din lume, cu un capital de 190 de bilioane de dolari; crearea unei a treia mari banci in USA, Fleet Bosto, cu active de 18 bilioane, printr-o operatie de fuziune de 16 bilioane intre Financial Group si Bank Boston sunt cateva exemple reflectand tendinta concentrarilor de capital, ca o materializare a rolului crescut al acestora pe plan international.

In studiul realizat de Keinichi Ohmae , schimbarea radicala din sistemul international este vazuta ca o noua etapa in dezvoltarea companiilor transnationale, ca o desprindere a acestora si a retelelor lor din cadrul national distinct si ca un proces de creare a unei noi economii globale, fara frontiere, bazate pe interconectarile intre ele care nu apartin vreunui stat. Pentru Ohmae si Robert Reich , epoca economiilor nationale eficiente si a politicilor de stat la nivel economic international a trecut.

Autori precum Bartlett si Goshal[22] au identificat patru tipuri de companii, caracterizate prin diferite elemente precum:

companiile multinationale, cu o puternica baza locala, depinzand de diferite legislatii nationale

companiile internationale, derivate dintr-o companie-parinte si respectand o strategie globala, exploatand abilitatile si know-how-ul societatii-mama;

companiile gobale, centralizand operatiile la o scara globala;

companii transnationale, cu activitati dispersate in unitati autonome si specializate cu competente globale si know- how propriu.

Analizad gradul de frecventa in crearea acestor companii, autori precum Leong si Tan[23] au descoperit ca, in realitate, cel mai comun tip este compania multinationala, inspirand o tendinta in studierea economiei globale si a impactului noilor actori in ordinea internationala orientata catre contestarea ubicuitatii si a omnipotentei modelului corporativ transnational.

Realitatea testelor empirice reveleaza puternica legatura intre companiile internationale existente si statul de nationalitate al companiei, implicit, reveleaza capacitatea pietei nationale de a se adapta la fluxurile transnationale prin persoane private cu scop lucrativ, supuse, ca subiecte de drept intern, legislatiei si controlului lor.

Rolul companiilor internationale, ca instrumente de stat pentru a gestiona tendintele globaliste nu trebuie supraestimat si nici gradul de internationalizare al activitatilor lor, o analiza cantitativa reveland ca 65%-70% din valoarea adaugata a companiilor multinationale este realizata in teritoriul statului de origine. In ciuda acestui fapt, activitatile companiilor transnationale in alte state raman in continuare importante si variate. Unii autori[24] avertizeaza asupra faptului ca nu trebuie sa se confunde economia globala cu un nivel in continua crestere a investitiilor internationale si nici comertul cu o economie globala decisa exclusiv de noii actori, de fortele pietei globale si de deciziile companiilor transnationale.

In prezent, putem observa ca puternica legatura intre cele mai avansate si industrializate state si cele mai puternice companii transnationale din cadrul triadei strategice ilustreaza rolul important al economiilor nationale, dar, in acelasi timp, existenta discrepantelor intre statele in curs de dezvoltare si triada strategica in gestionarea fluxurilor transnationale de capitaluri si bunuri.

Din contra, cei care sustin rolul important al acestor companii insista asupra faptului ca marimea, centralizarea procesului de decizie si flexibilitatea globala a acestora creaza o ocazie fara precedent pentru noii actori de a influenta scena schimburilor internationale. De aici insa si pana la a afirma ca statul in epoca globalizarii este sortit sa dispara intrucat nu poate controla sau gestiona fluxurile transnationale de capital, marfuri si persoane, este deja cale lunga, deoarece structura statului se dovedeste a fi una flexibila si dinamica, supusa si ea adaptarilor si transformarilor, dovada procesul de integrare regionala inceput in Europa si concretizat prin aparitia Uniunii Europene.

Nu putem sa nu remarcam, atunci cand vorbim de companiile sau corporatiile transnationale, despre influentele pe care acestea le exercita asupra pietelor de capital din tarile in care isi desfasoara activitatea.

Prin expansiunea companiilor transnationale majoritatea economiilor au devenit mult mai deschise, creandu-se posibilitatea ca imense sume de capital sa se miste liber, in cautarea profitului si a celui mai favorabil amplasament economic.

Fenomenul globalizarii pietelor de capital a determinat un ritm mai ridicat de crestere a economiei mondiale prin permisiunea acordata capitalului de a iesi din tarile unde productivitatea era scazuta si de a fi transfer in tarile cu productivitate ridicata, a determinat depasirea crizei datoriei prin oferirea unui acces mai mare la piata internationala de capital, sprijinirea economiilor de tranzitie in vederea integrarii in sistemul economic international, precum si miscarea capitalurilor de la tarile cu un excedent al conturilor curente catre cele cu deficit .

De asemenea, nu putem sa nu amintim ca activitatea companiilor sau corporatiilor transnationale se situeaza de multe ori deasupra autoritatilor fiscale din tarile respective reducandu-se astfel posibilitatea efectuarii de controale asupra legalitatii activitatilor economice desfasurate.

Acest fapt favorizeaza transferarea cu usurinta a sumelor de bani rezultate din activitatile comerciale existand chiar riscul disimularii acestora in scopul sustragerii de la plata obligatiilor datorate statului sau atunci cand mijloacele financiare nu sunt dobandite pe cai ilicite chiar savarsirea unor infractiuni de spalare a banilor.

Prin spalarea internationala a banilor s-au impus costuri considerabile economiei mondiale, avand drept consecinta si deteriorarea operatiunilor eficiente ale economiilor nationale si, prin promovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lenta a pietei financiare, reducerea increderii publice in sistemul financiar international si, ca rezultat reducerea sistemului de crestere a economiei mondiale .

Confruntati cu aceste probleme, factorii politici de decizie ai tarii ar fi fortati sa-si inaspreasca politica fiscala pentru a incerca sa creeze un surplus bugetar care sa fie folosit pentru neutralizarea efectelor monetare ale influentelor de capital.

Trebuie in acelasi timp sa mentionam, fara a dori sa facem aprecieri negative asupra activitatilor desfasurate de companiile sau corporatiile transnationale, ca datorita internationalizarii acestei activitati s-a dezvoltat in paralel o criminalitate transnationala care a urmarit ascunderea profiturilor prin trecerea succesiva a acestora in tarile in care companiile isi desfasoara activitatea.

Si pentru a localiza criminalitatea transnationala in cadrul criminalitatii internationale trebuie sa amintim clasificarea prezentata de magistratii italieni GIOVANNI GRASSO si GIAOCCHINO POLIMENI potrivit carora exista trei acceptiuni ale conceptului de criminalitate internationala, in care putem enumera criminalitatea internationala prin difuziune, criminalitatea internationala proprie si criminalitatea transnationala .

Criminalitatea internationala prin difuziune este caracterizata prin tendinta fiecarei infractiuni de a se repeta cu caracteristici similare in mai multe state, specificul international fiind dat de repetarea unui anumit tip de infractiuni pe teritoriul mai multor tari, cu precizarea faptului ca actul criminal poate interesa sau nu mai multe state.

Criminalitatea internationala proprie este reprezentata de categoria infractiunilor contra pacii si omenirii, care afecteaza valori apartinand comunitatii internationale si care impun statelor adoptarea unor sanctiuni penale fata de cei responsabili.

In fine, criminalitatea transnationala cuprinde infractiunile a caror savarsire se poate realiza sau desfasura pe teritoriile mai multor state chiar daca infractiunile sunt savarsite de persoane refugiate in strainatate sau care trec peste granite produsul sau profilul infractiunii savarsite in tara lor (infractiuni nationale).

Infractiunile de spalare a banilor murdari fac parte din cea de-a treia categorie a criminalitatii organizate transnationale, cercetarea si sanctionarea acestora presupunand adoptarea unor masuri noi in functie de procedeele savarsite de infractori. Acestea se materializeaza in noi forme de extradari, noi modalitati de realizare a comisiilor rogatorii, a executarii sentintelor penale straine, a sechestrului si confiscarii bunurilor provenite din infractiuni comise in exterior, precum si in noi modalitati de colaborare in vederea efectuarii cercetarilor economice, financiare, bancare si patrimoniale in exterior .

Prin urmare expansiunea companiilor si corporatiilor transnationale a determinat si o regrupare a autoritatilor care luate prin surprindere de dezvoltarea transnationala a acestora s-au organizat pentru contracararea cu eficienta a unor eventuale fapte ilicite.

Cooperarea internationala presupune o conlucrare atat in domeniul prevenirii infractiunilor cat si a sanctionarii acestora, o colaborare intre bancile nationale si o unificare a sistemelor informative impunandu-se chiar constituirea unei banci de date internationala centralizata pentru toate operatiunile financiare monitorizate de tarile membre .

De asemenea, cooperarea internationala urmareste o actiune comuna contra paradisurilor fiscale pana la intarzierea platilor prin intermediul bancilor in aceste zone, precum si a platilor operatorilor internationali care efectueaza speculatii la bursa sau a acelor societati sau persoane fizice care au sediul in tari care prezinta paradisuri fiscale .