Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie
Caracteristici ale mediului decizional actual

Caracteristici ale mediului decizional actual


Caracteristici ale mediului decizional actual

Mediul decizional (economic) contemporan se caracterizeaza prin urmatoarele[1]:

a)     inasprirea competitiei pe piata. Preferintele consumatorilor s-au schimbat fata de situatia din anii'50-'60, cand optiunile consumatorilor spre un produs/serviciu sau altul erau ghidate de preturi. Diversificarea ofertelor in ziua de astazi a determinat cresterea nivelului de concurenta, iar actorii de pe piata au constatat ca intre criteriile consumatorilor se regasesc calitatea produselor si serviciile post-vanzare (garantii, service, suport tehnic etc.). Oportunitatile de dezvoltare pe pietele caracterizate de o concurenta acerba apar fara atentionari prealabile si trebuie exploatate prompt. In caz contrar, efectele pozitive care ar fi urmat sunt pierdute. Astfel, decidentii sunt confruntati cu reducerea din ce in ce mai mult a intervalului de timp necesar pentru a adopta decizii, iar obiectivele potentiale ale procesului investitional sunt diversificate (si nu intotdeauna corelate);

b)     modificarea modului de organizare si functionare a firmei. Managementul ultimilor ani reflecta concepte precum:

firma virtuala, holonica (un grup de unitati economice care, actionand intr-o maniera integrata, este capabil sa se autoconfigureze pentru a profita de orice oportunitate de afaceri aparuta[2]);

reingineria firmei si a proceselor (reengineering). Conceptul de reengineering presupune refundamentarea si reproiectarea activitatii unei firme pentru a obtine imbunatatiri semnificative si de durata in ceea ce priveste costurile, veniturile, calitatea. Scopul reengineering - ului este de a optimiza desfasurarea tuturor proceselor ce intervin in activitatea firmei, maximizarea rezultatelor cu un consum optim de resurse. Necesitatea reengineering - ului poate avea drept cauze  performante financiare nesatisfacatoare ale firmei, concurenta, scaderea cotei de piata si a vanzarilor, identificarea unor noi oportunitati de afaceri etc.

Aceste elemente implica marirea numarului de decidenti, care au, in multiple cazuri, perspective diferite, precum si la diversificarea continutului proceselor decizionale[3];

c)     progresul tehnic a capatat o amploare fara precedent in ultimii ani;

d)     schimbarile legislative, sociale, politice (mai ales in Romania, datorita integrarii in Uniunea Europeana) afecteaza profund mediul de afaceri, generand un plus de nesiguranta pentru toti actorii implicati in procesul decizional. Pe de o parte, se constata cresterea numarului de alternative decizionale raportat la o situatie data, pe de alta parte incertitudinea si riscul asociate fiecarei alternative creste. Este de asemenea contraindicata adoptarea de decizii fundamentate pe cazuri precedente (situatii similare care au aparut in trecut), deoarece schimbarea mediului poate afecta rezultatele noilor decizii;



e)     explozia informationala se reflecta in cresterea volumului de date, informatii, cunostinte care intra si circula in sistemul informational al firmei, concomitent cu diversificarea surselor de informatii. Decidentii sunt afectati, la fel ca si in cazul precedent, cu diversificarea alternativelor decizionale.

In plus, in literatura de specialitate s-au definit o serie de limite care afecteaza performantele decidentului uman[4]:

a)     limitele cognitive: omul este confruntat cu o cantitate din ce in ce mai mare de informatii, pe care nu le poate stoca si procesa in functie de necesitatile la un moment dat;

b)     limitele economice: costurile obtinerii datelor, informatiilor si cunostintelor trebuie controlate;

c)     limitele de timp: asa cum s-a mentionat anterior, mediul economic ii pune pe decidenti, din ce in ce mai des, in fata unor situatii care impun adoptarea rapida a unor decizii, fie pentru corectarea unor evolutii negative care se pot agrava in timp, fie pentru a profita de aparitia unor oportunitati.

Din toate aceste considerente se poate concluziona ca managerii, factorii de decizie au nevoie de tot ajutorul pe care il pot primi in procesul decizional.



Filip, Gh. (2005) - "Decizie asistata de calculator", Editia a II-a, Editura Tehnica, Bucuresti

Patrick McHugh, Giorgio Merli, William A. Wheeler III - Beyond BPR - Towards the Holonic Enterprise, Ed. John Wiley & Sons Ltd., Chichester, England, 1995

Filip, Gh. (2005) - "Decizie asistata de calculator", Editia a II-a, Editura Tehnica, Bucuresti

Filip, Gh. (2005) - "Decizie asistata de calculator", Editia a II-a, Editura Tehnica, Bucuresti





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.