Indicii bursieri-constructie si relevanta

Indicii bursieri-constructie si relevanta

Momentele nevralgice in evolutia economiei devin evidente pentru toti si aduc ingrijorare pentru scaderile uneori abrupte si bruste ale indicilor bursieri dintr-o tara sau mai multe, evolutii devenite adesea sursa de tensiune pentru tot mapamondul.

Indicii bursieri in diferitele lor alcatuiri,reflecta primordial evolutia cursurilor bursiere,pe o anumita piata, pe oanumita bursa si astfel exprima raportul intre cererea si oferta de capital generala.Daca pentru fiecare actiune cotata cursul exprima preferinte pentru societatea emitenta,indicele generalizat exprima preferinta medie a detinatorilor de capital de angajare in activitatea economica,fapt ce se manifesta,de pilda, prin predominanta celor ce vand asupra celor ce cumpara, si, ca rezultanta, scaderea generala a cursurilor.

Asemenea situatii apar in strinsa legatura cu fenomenul de recesiune,manifestate sau prezumate,ce determina retineri in investitii. Dimpotriva, preponderenta celor ce cumpara creaza conditii pentru o crestere lenta,dar continua, a cursurilor si prin aceasta,expresie a unei evolutii stabile de crestere economica.

Indicii bursieri se construiesc pe baza unui esantion de intreprinderi selectionate(ce se mentine in timp),ponderea acestora in grupa fiind determinata de capitalizarea bursiera, respectiv de coeficientul de capitalizare a rezultatelor (price earning ratio).

Coeficientul decapoitalizare arezultatelor are ca baza de calcul beneficiile nete pe actiune si ia in considerare deci randamentul fiecarei intreprinderi si prin aceasta masura in care proprietarul poate fi remunerat.

Literatura de specialitate subliniaza caracterul conventional al alcatuirii indicilor bursieri semnalind in acest sens cazul indicelui Dow Jones, ai carui alcatuitori considera, in anii de depresiune, o capitalizare de 10 ori, iar in perioada de avint depeste 20 ori. Ceea ce inseamna ca pe spatiul a 3 sau 4 ani cursul actiunilor (si deci valoarea indicelui) poate sa se majoreze de la 1 la 3, la o crestere reala a beneficiilor de la 1 la 15.

Folosit pentru comparatii in timp, rezulta ca indicatorul, exprima si gradul in care starea generala a economiei permite obtinerea unor profituri inalte si prin aceasta , o remunerare mai ridicata a proprietarior. Daca pornind de aici ne-am putea gindi la eventualele si posibilele comparatii internationale, acest lucru este exclus, deoarece normele de contabilitate sunt inca diferite de la tara la tara, gradul de impozitare variaza, iar metodele de camuflare a beneficiului printr-o anumita considerare a cheltuielilor si in special prin uflarea amortizmentelor si rezervelor sunt o practica generalas, dar diferita pentru fiecare tara.

Iata deci ca indicele bursier este semnificativ numai pentru bursa respectiva si are ca elemente constitutive: cursurile aferente unui esantion, stabilit de valori (de regula actiuni) ponderate functie de randamentul exprimat prin coeficientul de capitalizare.

Indicii bursieri s-au iplementat de mai multa vrema in practica vietii bursiere , ca un barometru urmarit, si adesea temut prn implicatiile sale.

In SUA indicele DOW JONES in conformatia sa initiala a avut mai multe ipostaze (pentru industrie, cu 30 mari intreprinderi industriale, pentru transpoturi (20 firme), pentru utilitati (15 unitati), sau compozit, cu toate cele 65 firme). Indicele Dow Jones Industrial a ramas , cel mai semnificativ, cunoscut si utilizat.

Evolutia postbelica a acestui indice, ilustrativa la modul general, subliniaza cresteri accelerate in ultimii 5 ani. Pornind de la nivelul 200 (1950), indicele atinge 1000(1965), se ridica la 1300(1985), pentru a ajunge la 2879(iunie 19990) si 6521 (decembrie 1996).

In Japonia indicele Nikkei, instituit in 1950 cuprinde 255 societati, iar in Anglia indicele Financial Times, si el indice din prima generatie, cuprinde numai 30 valori.

Acesti indici, desi sunt acum foarte cunoscuti, deoarece au capatat prestigiu conferit de patina vremii,sunt de fapt nesemnificativi, fie prin numarul restrins de valori, care nu sunt cele mai reprezentative, fie prin modul de indice, asa cum se procedeaza pentru indicele Nikkei.

Se atribuie acestor indici din prima generatie lipsa de relevanta, din moment ce sunt excluse din sfera lor actoare importante al caror rol a crescut tot mai mult in viata economica a tarilor respective. Astfel, indicele Dow Jones nu cuprinde nici o companie bancara,de asigurari si nici o intreprindere de comunicati, de constructii etct. Aprecierea este valabila si pentru celelalte tari: CAC40 (Franta), DAX (Germania) etc.

Cu timpul s-au constituit noi indici denumiti din generatia a doua care,prin numarul mai mare de societati cuprinse,cat, si prin importanta si reprezentativitatea societatilor incluse in indici, au sporit in mod necesar,gradul lor de semnificatie.

Astfel, pentru piata SUA, indicele bancii de afaceri Standard and Poor 500, pentru piata Japoneza indicele TOPIZ (cuprizand 1165 de actiuni, indicele englez Financial Times 100, ca si indicele FAZ(cu 100 actiuni), valabil pentru bursele germane, sunt indici de mare reprezentativitate si implicit cu semnificatie in reflectarea evolutiei bursei de actiuni.

Atribute si functii noi pentru indici bursieri

Interesul pentru intarirea semnificatiilor indicilor bursieri creste si in legatura cu noile functii ce se atribuie acesora, pe scara din ce in ce mai larga, contracte de vinzare-cumparare bazate pe evolutia indicilor bursieri.

Asa, de pilda, in SUA se practica contracte la termen bazate pe indici Standard and Poor 500 si 100, precum si NYSE (NewYork Stock Exchenge) Compozite index ce cuprinde 1500 valori. In Anglia indicele Financial Times 100, in Franta indicele CAC 40 si in Germania indicele DAX(30 actiuni) servesc drept suport unor asemenea operatii.

Contractele de acest gen ,contractiile specifice de speculatie bursiera, iau drept baza de amplificare sau reductie asumelor angajate indicele bursier.Astfel un agent economic care are unnportofoliu de detinere de actiuni incluse intre valorile indecelui bursier si care se asteapta la scaderea cursurilor acestora va incheia,in momentul respectiv un contract de vanzare la termen(sa zicem in valoare de 2.60 milioane). Daca asteptarile vor fi implinite, la termenul stabilit acelasi agent va rascumpara contractul respectiv, acum la o suma mai redusa( sa zicem2.45 milioane), data fiind evolutia cursurilor bursiere. Diferenta (0.15 milioane) reprezinta un castig pentru detinator care, de fapt, ii poate acoperi (integral sau in parte) scaderea valorica a detinerilor sale, provenind din diminuarea cursurilor.

Dupa cum se vede, contractele la termen bazate pe indicii bursieri sunt,mai ales, eficiente in aproteja pe detinatori de actiuni al caror portofoliu are componente structurate pe acest indice.

In acelasi sens indicii actioneaza puternic si in structura detinerilor investitorilor institutionali, in special asocietatilor de investitii.

Aceste institutii sunt denumite si gestionari, intru cat au ca principala functie investirea in actiuni a capitalurilor incredintate intr-o structura sa optimizeze veniturile obtinute din dividente, care devin astfel baza de remunerare a acestori capitaluri.

Asa cum se intampla uneori(se apreciaza ca in SUA pentru un sfert din detinatoti) gestionarii sunt tentati sa dea propriuluiportofoliu de detineri aceeasi structura cu cea pe care o are un indice bursier dat. Astfel se creaza premizele unor identitati intre portofoliul detinerilor investitorilor institutionali si profilul indicelui.

O asemenea situatie face deosebit de semnificativa pentru evolutia plasamentelor investitorilor, insasi evolutia indicelui, care devine realmente un mod de expresie a acestuia. Dar asa cum sublinia, pe buna dreptate, un expert de la Deutsche Bank, prin aceasta 'dispare pur si simplu functia de gestiune'. Se elimina astfel ideile proprii, de angajare si functionare a capitalului, a diferitilor gestionari, care acum, se orienteaza in plasamente dupa profitul indicelui, deci intr-un cadru uniformizat. Se produce de fapt insasi 'moartea pietei', respectiv lipsa conditiilor de orientare libera in ce priveste negocierea de actiuni, pe un principal segment al pietei.

Analiza fundamentala vizeaza, in principal, determinarea evolutiei pe termen mediu si lung a cursurilor unui anumit titlu mobiliar, fie independent, fie in corelatie cu alte titluri sau cu evolutia pietei bursiere in general. Analiza fundamentala se realizeaza cu ajutorul unui sistem de metode si terhnici statistice, la baza caruia stau o serie de cconcepte proprii: rentabilitate, risc, utilitate, diversificare, volatilitate etc.