Piata muncii - Continutul si specificitatea pietei muncii

Piata muncii - Continutul si specificitatea pietei muncii

Piata muncii s-a format si functioneaza in corelatie cu rolul determinat al muncii in dezvoltarea economico-sociala si cu exigentele generale ale teoriei pietei si pretului. Aceasta piata releva un complex de relatii in care se regasesc, in cea mai

mare parte, raporturile dintre oameni si evolutia lor in timp si spatiu, punandu-si amprenta pe tipul de civilizatie.

Piata muncii reprezinta ansamblul actelor de vanzare-cumparare a fortei de munca, a relatiilor specifice acestora, ce au loc intr-un spatiu economic; ea releva intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea, pe aceasta baza, a conditiilor pentru angajarea salariatilor, negocierea si fixarea salariilor in functie de performantele lucratorilor, realizarea moblitatii salariilor si fortei de munca pe locuri de munca, firme, zone etc.

Omul este mai mult decat o marfa, astfel ca piata muncii are un loc deosebit in teoria si practica economica, fiind o piata derivata si cea mai reglementata. Ea este eterogena, cuprinzand mai multe segmente delimitate pe genuri de activitati, pe zone economice, pe profesii sau meserii, pe categorii si niveluri de calificare, pe sexe si varste etc. Ca piata derivata, ea primeste influentele celorlalte piete si, totodata, genereaza efecte ce se regasesc in toate sectoarele economico-sociale.

Piata muncii se comporta, pe de o parte, ca orice piata si, pe de alta parte, are caracteristici proprii, determinate de specificul uman al obiectului cu care opereaza si de cel al serviciilor generate de acesta si pe care intreprinzatorii le cumpara.

Experienta istorica arata ca, in esenta, piata muncii implica intotdeauna stabilirea de raporturi intre purtatorii ofertei si cei ai cererii de munca. Aceasta determina anumite specificitati referitoare la ajustarea ofertei si cererii, la formarea pretului muncii, la existenta unui sistem de norme si valori sociale, precum si de institutii specializate.

In acest sens, relevam cateva caracteristici.

Piata muncii reflecta legaturile reciproce intre realitatile demografice care determina oferta de munca si cele ale dezvoltarii economico-sociale care genereaza cererea de munca.

Piata muncii are un rol esential in cadrul interdependentelor care asigura dinamismul economiei. Dar nu trebuie absolutizata aceasta relatie, deoarece nu intotdeauna si peste tot exista o corelatie stransa, liniara, intre factorul munca si cresterea economica. Unele resurse de munca nu se manifesta pe piata muncii ca atare, chiar daca ele sunt creatoare de bunuri economice. Exigentele juridico-sociale, ca si cele privind ocuparea si protectia sociala nu solutioneaza automat nici problemele pietei si nici pe cele cu care se confrunta dezvoltarea economiei.

Piata muncii presupune negocierea permanenta intre purtatorii ofertei de munca si cei ai cererii de munca, sub aspect cantitativ, calitativ si structural. Ea faciliteaza intalnirea intre locurile de munca disponibile si lucratorii disponibili, fiind principalul model de parteneriat intre patron si angajat.

Munca este un atribut numai al omului, constituind un consum de energie fizica si intelectuala intr-un scop concretizat, de obicei, in bunuri economice.

Aspectele demogarfice, de pregatire, de educatie determina valoarea fortei de munca la un moment dat.

Modalitatea prin care se realizeaza unirea intre forta de munca si celelalte elemente ale unei activitati economice este caracteristica fiecarui sistem real al economiei. In conditiile economiei cu piata concurential-functionala se foloseste, in acest scop, mecanismul specific al pietei muncii, adica negocierea concretizata in angajarea omului ca salariat. Dar pe piata muncii nu se negociaza intregul potential de munca al unei tari, deoarece persoanele care au in posesie si ceilalti factori de productie ii combina pe toti in mod direct fara a apela la mecanismul pietei muncii.

Piata muncii este reglementata in cel mai inalt grad si inregistreaza cele mai multe influente din partea multor factori.

Aceasta caracteristica rezulta din specificul muncii, ca si din cerinta de a asigura protectia salariatului, de a controla competitia loiala prin intermediul organizatiilor sindicale, de a permite gruparea intreprinzatorilor care angajeaza munca salariata. Piata muncii este o piata cu concurenta imperfecta, putand fi apreciata sub diverse forme ale acesteia. Fie ca piata de monopol, fie ca piata de oligopol, in functie de gradul de organizare si de constituire a cererii si ofertei de catre patronate si sindicate. De pilda, concurenta de oligopol este realizata de uniunile sindicate, iar concurenta de oligopson, de asociatiile patronate, atunci cand acestea fixeaza anumite standarde privind regulile de angajare. De asemenea, se poate manifesta o concurenta de monopson, atunci cand intr-un domeniu exista un singur cumparator de munca. Sau, datorita influentei sindicatelor, vanzatorii de munca pot sa influenteze oferta de munca prin existenta unor intelegeri de tip closed shops, care limiteaza accesul persoanelor intr-un domeniu de munca (asociatii medicale, uniuni ale jurnalistilor, asociatii in domeniul financiar-contabil etc.). In timp au fost create in plan national si international diverse institutii si mecanisme legislative care accelereaza sau franeaza piata muncii.

Pe aceasta piata se realizeaza negocierea colectiva, participarea, concertarea sociala, fara a fi exclus conflictul. Negocierile pot fi: intre guvern, patronate si sindicate pentru stabilirea contractului colectiv de munca; intre angajat si angajator pentru incheierea contractului individual de munca.

Prin reglementarile sale, piata muncii trebuie sa prezinte o anumita flexibilitate care sa duca la o mai mare competitivitate si sa influenteze sistematic, in mod favorabil, cresterea economica.

Accentuarea concurentei pe plan intern si international a generat o noua provocare pe piata muncii, aceea a accentuarii flexibilizarii si dereglementarii.

Desigur, nu poate fi vorba de o unica solutie in acest sens nici la nivelul institutiilor national, nici la nivelul celor internationale.

Piata muncii inregistreaza in decursul timpului o segmentare specifica.

In conditiile actuale ale economiei cu piata concurentiala se adanceste considerabil diviziunea sociala a muncii, astfel ca nu se poate trata nevoia globala de forta de munca, in relatie cu nevoile capitalului. Forta de munca este structurata pe varste si sex, pe categorii profesionale, pe grade de calificare, pe zone geografice si pe oportunitati de ocupare.

In functie de parametrii de performanta, pot fi delimitate: piata principala a muncii, caracterizata prin niveluri ridicate de stabilitate si siguranta a locului de munca si de salarizare, precum si piata secundara a muncii, caracterizata prin parametrii specifici activitatii economice, respectiv instabilitate mai accentuata, salarizare modesta etc.

De asemenea, piata muncii mai poate fi segmentata in: piata muncii caracteristica nivelului macroeconomic, drept vocatie prioritara (care favorizeaza formarea conditiilor generale de angajare a salariatilor, principiile de dimensionare si ierarhizare a salariilor, toate cuprinse in contractul colectiv de munca), si piata muncii caracteristica nivelului microeconomic, unde se stabilesc concret cantitatea si structura de baza a contractelor si angajamentelor asumate de intreprinzatori, precum si conditiile reale ale ofertei de munca.

Piata muncii reflecta felul in care se asigura resursele de munca pe ramuri, sectoare, profesii si niveluri de calificare.

Aceasta se infaptuieste prin intermediul tendintei de egalizare pe ramuri, sectoare si profesii a costurilor si a veniturilor factorilor de productie necesari activitatilor economice. In stransa relatie cu acest aspect, piata muncii are si o insemnata functie sociala, in sensul ca ea implica si negocierea unor elemente ce tin de conditiile de munca si de ansamblul calitatii vietii. Toate acestea se coreleaza cu functia formativ-culturala a fortei de munca, ce se realizeaza prin calificare, profesionalism, educatie, ca si prin recalificare si reconversie. Aceasta asigura o mai mare mobilitate si o mai usoara adaptare a fortei de munca la exigentele dezvoltarii economice, pe un trend accelerat al eficientei ei.

Daca pe oricare alta piata cumparatorul stie exact ce cumpara sau la ce se poate astepta dupa achizitionarea bunului respectiv, pe piata muncii, insa, acest lucru nu se poate intampla cu usurinta. Angajatorul nu este sigur de productivitatea, de aptitudinile celui pe care il angajeaza, iar aceasta informatie nu va fi posibila nici imediat dupa angajare. Acesta poate, in schimb, sa-l testeze pe salariat sau sa solicite informatii de la fostul angajator, insa acest lucru nu este suficient si nici exact, fiind si costisitor. Totodata, exista lipsuri informationale la salariati deoarece ei nu cunosc suficient de bine mediu de munca. In ambele cazuri putem vorbi de existenta unei asimetrii informationale pe piata muncii. Educatia in acest caz este utilizata de lucratori pentru a semnaliza pe piata muncii nivelul de productivitate obtinut. Notiunea de "semnal al pietei" (market singnaling) reprezinta un remediu pentru inlaturarea imperfectiunilor care apar pe piata muncii.