Metamorfoze ale liberalismului neoclasic in perioada interbelica si la inceputul perioadei postbelice

Metamorfoze ale liberalismului neoclasic in perioada interbelica si la inceputul perioadei postbelice

Noile realitati ale perioadei interbelice i-au pus pe reprezentantii liberalismului neoclasic in fata unor probleme deosebit de complexe pentru care nu erau pregatiti sa raspunda rapid si convingator. O asemenea situatie nu putea fi insa acceptata cu usurinta (cu atat mai mult cu cat multi dintre acestia erau laureati ai premiului Nobel pentru economie) si prin urmare, ei au actionat in sensul adaptarii la noile provocari.

Adaptarea liberalilor neoclasici la situatia noua din perioada interbelica si apoi la inceputul perioadei postbelice a fost un imperativ care decurgea atat din gravitatea faptelor pe care ei nu le-au putut observa si, cu atat mai putin, prevedea, cat si din amplificarea criticilor care le-au fost adresate de oponenti, in special de keynesisti, radicali si marxisti.

Prima lor reactie in acest sens a constat intr-o incercare de examinare autocritica a propriei paradigme. Aceasta i-a condus spre concluzia ca au acceptat cu prea multa usurinta ideea pasivitatii statului (principiul "laissez-faire") de la predecesorii lor, liberalii clasici sau manchesterieni, acuzandu-i, pe aceasta baza, de lipsa de maturitate. In al doilea rand, ei au recunoscut excesul lor de subiectivitate in analiza economica, importanta exagerata acordata psihologiei si comportamentului individual al agentilor economici, precum si aversiunea lor fata de informatiile concrete, fata de studiul istoric al economiei.

CC

Ca raspuns la sfidarile venite din partea practicii sociale si a controverselor doctrinare ale timpului respectiv, din sanul gandirii economice liberale neoclasice au pornit mai multe miscari de adaptare la cerintele realitatii printre care:

a)     preocuparea unor ganditori neomarginalisti de perfectionare a calculului economic rational, avand ca rezultat crearea unei noi discipline de granita, econometria, spre sfarsitul deceniului trei al secolului XX, la care au contribuit in special R. Frisch, I. Fischer si Fr. Divisia;

b)     efortul neoliberalilor germani, in frunte cu Walter Eucken (1891-1950), cunoscuti si sub denumirea de "ordoliberali", de a depasi "razboiul" steril al metodelor (inductie sau deductie, istorie sau teorie, etc.), propunand ca veriga de legatura, intre metodologia scolii neoclasice si a celei istorice, studiul morfologiei sau al structurii diferitelor sisteme economice, iar ca obiectiv practic faurirea economiei sociale de piata;

c)     combaterea vehementa a proprietatii colective si a interventiei excesive a statului in economie, respectiv a dirijismului si a planificarii centralizate de catre publicistii ultraliberali, mai ales F.A. Hayek si L. Von Mises, invocand ca argument pericolul incalcarii drepturilor democratice ale individului;

d)     combaterea ideii pasivitatii statului liberal in cadrul Colocviului W. Lippmann, tinut la Paris in anul 1938, propunand activizarea statului contemporan in directia infaptuirii unei concurente loiale, fara ca acesta sa intervina insa in procesul formarii libere a preturilor pe baza mecanismului pietei.

Cei mai reprezentativi ganditori neoclasici si neoliberali de la mijlocul secolului XX au fost: F.A. Hayek, L. Van Mises, W. Euken, W. Ropke, L. Erhard in Austria si Germania; L. Robbins si J. Hicks in Marea Britanie; Scoala de la Chicago in frunte cu Milton Friedman, iar mai recent G. Becker in SUA; J. Rueff si M. Allais in Franta; U. Papi si L. Einaudi in Italia, etc. Economistul american de origine romana Anghel N. Rugina se incadreaza, de asemenea, in acest curent de gandire economica.

Laureat al Premiului Nobel pentru economie din anul 1974, Friedrich A. Hayek s-a format ca cercetator si profesor universitar in spiritul ideilor Scolii psihologice de la Viena, denumita si Scoala austriaca. Predand cursuri de stiinte economice si politice in mai multe tari (Austria, Germania, Anglia, SUA), Hayek a avut avantajul de a cunoaste direct realitatea in gandirea economica din aceste tari, ceea ce i-a usurat munca de elaborare teoretica. Pe plan politic, Hayek a fost un ultraliberal

Rezultatele investigatiilor sale s-au materializat intr-o vasta opera scrisa (1931-1979), acoperind domenii foarte diverse ale stiintelor sociale, de la economie politica si sociologie la politica si filozofie, inclusiv epistemologie. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este "Calea spre servitute"

Sinteze conceptiei neoliberale a lui Friedrich A. Hayek despre societate si economia ei, in conditii de libertate si legalitate, este cuprinsa intr-o suita de trei lucrari recente publicate sub genericul "Lege, legislatie si libertate" in intervalul 1973-1979.

Conceptia lui F.A. Hayek despre societate si economia ei se deosebeste atat de liberalismul clasic, care credea in existenta unei "ordini naturale", cat si de ganditorii contemporani care vor sa foloseasca in studiul fenomenelor sociale metode imprumutate din stiintele naturii. Combatand scientismul contemporan, F.A.Hayek reproseaza specialistilor in stiinte sociale faramitarea excesiva a obiectului lor de studiu, diviziunea excesiva a muncii de cercetare in acest domeniu, specializarea exagerata, avand drept consecinta negativa nesocotirea legaturilor care exista in realitate intre economie, drept, societate, cultura, stiinta, le reproseaza deci cunoasterea partiala a obiectului studiat.

In centrul preocuparilor lui F.A. Hayek stau principiile si logica unei civilizatii a libertatii

Lucrarile lui F.A. Hayek pun in discutie numeroase probleme de interes real si avertizeaza impotriva unor greseli si efecte negative ale unor masuri unilaterale de politica economica. Ele constituie o pledoarie elocventa pentru libertate si initiativa creatoare in economie.

Criticand orientarile antiliberale din gandirea economica, el nu tine seama insa, in suficienta masura, de conditiile istorice reale ale economiei contemporane de piata, comparativ cu mecanismele ei mai simple de pe timpul lui A. Smith si cu modelul mintal al acestor mecanisme.

CC

In aceste conditii, din lucrarile sale razbate o nota de idealizare a mecanismului pietei si preturilor, respectiv de simplificare a fizionomiei reale a economiei contemporane, subapreciind performantele metodologice si teoretice ale unor ganditori de orientare antiliberala ocolind sau subapreciind unele probleme economice contemporane de mare complexitate si gravitate care au slabe sanse sa fie rezolvate cu ajutorul mecanismelor spontane la nivel macroeconomic, cum ar fi, de exemplu, subdezvoltarea, subnutritia multor milioane de oameni, cauzele si implicatiile razboaielor si ale cursei inarmarilor, poluarea mediului ambiant, etc.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care au fost miscarile de adaptare la cerintele realitatii pornite din sanul gandirii economice liberale neoclasice? ( 4 puncte)

2. Reprezentanti ai gandirii neoclasice si neoliberale. ( 2 puncte)

3. Cum este privita in conceptia lui Hayek societatea si economia, fata de conceptia liberalismului economic clasic? ( 2 puncte)

4. Ce subapreciaza Hayek in lucrarile sale? ( 2 puncte)

Total puncte posibile 10/ realizate.

Timp de lucru: 12 min.