Politici antiinflationiste

Politici antiinflationiste

Generalizata in economiile contemporane, inflatia a impus ample dezbateri teoretice si experiente practice pentru a fi redusa si pusa sub control in vederea cu sacrificii minime din partea agentilor economici.

Avand in vedere dimensiunile diferite ale inflatiei, conditiile concrete ale diferitelor tari si economii nationale, politicile antiinflationiste pot fi abordate sub numeroase unghiuri: dupa scoala (doctrina) economica, care sta la fundamentul programelor antiinflationiste, dupa obiectivele imediate urmarite, dupa instrumentele (parghiile) folosite prioritar in vederea reducerii si stapanirii sale etc.

Dupa obiectivele imediate urmarite putem distinge:

A. programe pentru prevenirea sau reducerea efectelor negative pe care le suporta anumiti agenti economici de pe urma inflatiei;

B. programe si masuri pentru reducerea inflatiei prin minimizarea costurilor sociale ale acesteia.

A. Din randul primei categorii de masuri se detaseaza prin importanta indexarea totala sau partiala a salariilor si altor categorii de venituri.

Indexarea reprezinta o componenta antiinflationista, avand ca obiectiv compensarea puterii de cumparare pe care au pierdut-o salariatii si alte categorii de persoane cu venituri fixe. Indexarea (salariilor, pensiilor, burselor, alocatiilor de somaj, numite generic venituri fixe) reprezinta o tehnica ce permite evolutia veniturilor in functie de cresterea preturilor pentru a influenta puterea de cumparare a veniturilor.

Indexarea se realizeaza:

a. prin acordarea periodica a unor sporuri absolute de venituri daca rata inflatiei depaseste un anumit prag, convenit prin conventiile sociale: guvern-patronate-sindicate;

b. majoritatea procentuala a veniturilor cand IPC atinge un prag convenit. Majorarea procentuala a veniturilor poate fi:

- totala (indexarea totala) cand veniturile cresc cu acelasi procent ca si rata inflatiei. De mentionat ca majorarea veniturilor are loc dupa ce s-au majorat preturile, ceea ce genereaza o pierdere de venituri reale din partea beneficiarilor acestora. In plus, indexarea totala mentine sau chiar accentueaza spirala inflationista.

Indexarea partiala inseamna indexarea veniturilor cu o anumita cota procentuala din rata inflatiei, daca sunt indeplinite mai multe conditii. Se practica mai multe forme de indexare partiala. Indexarea este, in consecinta, o masura de protectie sociala.

B. Strategiile antiinflationiste pentru reducerea inflatiei au ca obiectiv stoparea inflatiei sau cel putin micsorarea acesteia, cu cele mai mici costuri sociale posibile.

Reducerea ratei inflatiei vizeaza actiuni de politica economica diferite in functie de optiunile doctrinare si conditiile concrete din economie: reducerea cererii agregate, prin micsorarea masei monetare si cresterea costului banilor, stimularea ofertei agregate, un mixt intre cele doua tipuri de politica economica.

Strategia standard promovata de FMI s-a bazat si se bazeaza pe reducerea cererii agregate prin cooperarea politicilor fiscale si monetare restrictive pentru a determina o redimensionare a masei monetare aflata la dispozitia agentilor economici pentru achizitii, corelata cu oferta de bunuri marfare. In fond, ea vizeaza reducerea ecartului inflationist absolut si relativ.

Strategia FMI se bazeaza pe masurile clasice de reducere a masei monetare (cresterea rezervelor obligatorii, a ratei rescontului, a restrictiilor in acordarea creditelor, politici de open-market promovate de banca centrala, actiuni pe piata schimburilor etc).

Masurile de politica bugetara si fiscala vizeaza: reducerea cheltuielilor bugetare reale sau mentinerea celor nominale la niveluri strict controlate, cresterea obligatiilor fiscale pentru firme si a fiscalitatii pentru menaje, in special pe seama impozitarii indirecte.

Masurile de politica monetara si fiscala restrictive pot fi:

- lente, de mici proportii, graduale;

- bruste, dure, rapide si de mari proportii.

Prima optiune va duce la restrangerea cresterii economice, cresterea lenta a ratei somajului peste cea naturala, iar inflatia se poate reduce lent, in timp.

Cea de-a doua optiune duce la reducerea brusca si substantiala a inflatiei (strategia cold turkey - "curcanul rece"), o recesiune de mari proportii, sporirea rapida, dar pentru o perioada scurta a ratei somajului, urmand ca, dupa o perioada de timp, productia si ocuparea sa revina la niveluri anterioare, dar inflatia sa ramana restransa.

Pentru care din cele doua categorii de masuri se opteaza? Nu exista solutii tip: depinde de gradul de suportabilitate a economiei si de climatul social din tara.

Ambele solutii au fost experimentate in diferite tari. Ca regula, in tarile dezvoltate au dat rezultate mai bune masurile din cea de a doua categorie.

Pe langa masurile incluse in strategia standard a FMI sunt posibile si alte actiuni care sa completeze solutiile de politica monetara si bugetara.

a) Politica veniturilor care presupune actiuni directe asupra salariilor si preturilor, mergand, in situatii extreme, pana la inghetarea acestora (practicata, spre exemplu, in SUA pentru o perioada de trei luni in intervalul 1973-1974). Politica veniturilor poate da rezultate partiale doar daca este conjugata cu masuri care vizeaza stimularea ofertei totale (dar lasa neschimbata alocarea resurselor si preturile relative) si reducerea cererii totale, mai ales reducerea sau eliminarea deficitului bugetului de stat. De regula, ea presupune incheierea unui pact social guvern-sindicate-patronate.

b) Practicarea unor stimulente fiscale pentru cei care realizeaza sporuri de productivitate si nu maresc preturile si salariile peste un anumit procent (desi controlul aplicarii unei asemenea masuri este foarte dificil).

Esentiale si definitorii sunt acele masuri si parghii economico-financiare care stimuleaza cresterea productivitatii factorilor de productie si reducerea costurilor, care conciliaza aspiratia fireasca de crestere a cererii agregate, insotita de majorarea productiei si a ofertei pe cale intensiva. In economiile puternic racordate la schimburile internationale si la care in mod inevitabil inflatia importata ar genera sporirea costurilor de productie (si pe aceasta baza a preturilor) singura solutie de fond pentru reducerea sau prevenirea procesului inflationist este obtinerea unei dinamici a productivitatii factorilor de productie care sa devanseze potentialul de crestere a costurilor, ceea ce inseamna consolidarea economiei reale, printr-o crestere a ofertei si imbunatatirea ei, calitativa si structurala.