CICLICITATEA VIETII ECONOMICE

1. Ciclul economic - abordari conceptuale

2. Tipologia ciclurilor economice

3. Fazele ciclurilor economice

4. Cauzele evolutiei ciclice pe termen mediu

5. Politici economice anticiclice

1. Ciclul economic - abordari conceptuale

Realitatea economica ne arata ca evolutia micro si macroeconomica a cunoscut in timp directii diferite, viteze inegale, momente de accelerare, de incetinire, de stagnare, de crestere si descrestere, de continuitate si discontinuitate, de progres si regres. Toate acestea au conferit miscarii economice un caracter fluctuant.

Teoria economica a conceptualizat mai multe tipuri de fluctuatii: sezoniere, accidentale (intamplatoare) si ciclice.

Fluctuatiile sezoniere au loc, de regula, in interiorul unei an calendaristic fiind generate de cauze naturale sau sociale, avand un grad ridicat de previzibilitate. De exemplu principalele activitati ce se desfasoara in agricultura au un caracter sezonier (semanatul, intretinerea culturilor, recoltatul), situatii asemanatoare intalnindu-se si in domeniul industriei, constructiilor, turismului, etc. Variatii sezoniere ale activitatii economice se datoreaza si unor imprejurari sociale (obiceiuri si traditii, sarbatori religioase sau laice). Datele statistice ne arata ca in perioadele care premerg unele sarbatori au loc insemnate cresteri ale productiei si ale volumului de marfuri vandute. Ulterior acestor evenimente, au loc reduceri ale productiei si desfacerilor.

Fluctuatiile accidentale (intamplatoare) sunt generate de factori aleatori sau evenimente neasteptate: cataclisme naturale, evenimente politice si sociale deosebite, decizii neasteptate ale unor agenti economici, etc.

Fluctuatiile ciclice sunt determinate de cauze economice interne legate de mecanismul de functionare a vietii economice, de interdependentele dintre partile sale. Acestea sunt fluctuatii agregate si se reproduc cu o anumita regularitate, desi nu pot fi incadrate in termene riguroase, exacte.

Asemenea fluctuatii ciclice au inceput sa se manifeste dupa intrarea in secolul XIX, forma ciclica a activitatii economice conturandu-se cu claritate in tarile dezvoltate ale timpului, din spatiul economico-geografic european si al SUA. Incepand cu anul 1825, economia tarilor avansate ale lumii au cunoscut un fenomen economic nou - criza economica de supraproductie, care a ajuns sa se repete la intervale de 7,11 si 12 ani.

In caracterizarea ciclicitatii activitatii economice se porneste de la succesiunea si repetabilitatea in timp a unor stari ale economiei (numite faze ale ciclului) asemanatoare de la un ciclu la altul. In fiecare faza, starea si performantele agregate ale economiei au caracteristici diferite. Fazele miscarii ciclice se conditioneaza reciproc si, in unitatea lor, pregatesc premisele care asigura activitatii economice continuitate, schimbari calitative si progres. Caracterul fluctuant al activitatii economice, inscrierea fluctuatiilor intr-o anumita succesiune si repetarea acestei succesiuni cu o regularitate relativa reprezinta dovezi reale si concrete care au impus constatarea potrivit careia miscarea si evolutia economica se desfasoara intr-o forma ciclica si ca aceasta forma este obiectiv conditionata. De aceea, teoria economica a desprins concluzia ca ciclicitatea reprezinta forma normala de evolutie a activitatii economice.

Conceptul de ciclu, inainte de a fi folosit in stiinta economica a fost folosit in astronomie, fizica, biologie. Etimologic, termenul de ciclu provine de la grecescul ciclos care inseamna cerc, in stiinta economica putandu-se vorbi de ciclul de productie, ciclul economic, ciclul de afaceri si ciclul cresterii economice.

Ciclul economic a fost studiat de diversi cercetatori printre ei putandu-i aminti pe K. Marx, C. Juglar (se pare ca el a folosit prima data termenul de ciclu pentru a caracteriza evolutia economica in 1860), J. Kitchin, N. Kondratiev, J. Schumpeter, W. Mitchell, J. Tinbergen, A. Hansen, s.a.

O sinteza a definitiilor date ciclului economic ar fi urmatoarea : un ansamblu, un agregat de fluctuatii economice concomitente care se succed in aceeasi ordine, se repeta cu o anumita regularitate si dau continut mecanismului interactiunii dintre impulsurile aparent dezordonate ale activitatii economice si sistemul economic.

2. Tipologia ciclurilor economice

Pe baza datelor statistice acumulate pentru economii diferite, s-au identificat mai multe tipuri de cicluri economice care se suprapun si se intrepatrund. Astfel, luand in considerare durata lor, in stransa legatura cu cercetatorii care le-au studiat, se detaseaza prin importanta lor:

- ciclurile lungi (seculare) sau Kondratiev, de la numele economistului rus care le-a studiat pentru prima data, cu o durata medie de 40-60 ani. Acest tip de ciclu este legat de revolutiile tehnologice majore.

- ciclurile Kuznets, dupa numele economistului american S. Kuznets au o durata de 15-20 de ani, observatiile empirice cele mai probante ale acestui tip de ciclu referindu-se la sectorul constructiilor de locuinte. Ele se mai numesc hipercicluri.

- ciclurile Wheeler (dupa numele economistului american) au o durata de 100, 500 sau 1000 de ani, fiind cicluri climaterice care se apropie de ciclurile civilizatiilor

- ciclurile propriu-zise (decenale) sau Juglar, dupa numele economistului care le-a studiat mai in detaliu. Acestea variaza de la 4-6 ani pana la 10-12 ani. Acest tip de ciclu se mai numeste conjunctural, mediu sau de afaceri.

- ciclurile scurte, cu o durata de la 6 luni pana la 3 ani (mai importante sunt ciclul inflationist si cel al variatiei stocurilor), cunoscute si sub denumirea de cicluri Kitchin, minore sau hipocicluri

- cicluri sezoniere sau intraanuale, care au loc si se desfasoara in interiorul anului calendaristic

Dupa relatia input - output[5], avem:

- cicluri de productie (intervalul dintre inregistrarea intrarii in flux a materiilor prime si obtinerea produselor finite)

- cicluri ale cresterii economice

- cicluri de afaceri. Acestea au fost observate din timpuri stravechi (in Vechiul Testament se mentioneaza cei 7 ani rodnici, urmati de altii 7, neproductivi), avand o durata medie de 5-7(10) ani. Aceste cicluri sunt socotite varianta americana a ciclurilor Juglar, putand atinge toate sectoarele unui sistem economic.

3. Fazele ciclurilor economice

Studiul ciclurilor economice a scos in evidenta faptul ca acestea cuprind si parcurg anumite faze, stadii sau momente.

Exista opinii conform carora ciclul economic parcurge doua faze: una descendenta (descrescatoare), de restrangere a dimensiunii activitatilor, numita cel mai adesea depresiune, si alta ascendenta (crescatoare), de prosperitate economica.

Alti specialisti au identificat in interiorul unui ciclu trei faze: prosperitate, criza si lichidare (depresiune).

Cea mai raspandita opinie considera ca un ciclu economic are patru faze:

faza ascendenta (numita si avant, sau, in unele lucrari, expansiune)

faza de criza, ce reprezinta punctul culminant sau varful ciclului

faza descendenta (numita si depresiune sau contractie; in unele lucrari - recesiune)

faza de redresare (reluare sau inviorare), care cuprinde si punctul de minim al ciclului

Pentru a exemplifica ciclul cu patru faze redam urmatorul grafic:

PIB

PCS CR

EX

PCS CR

R

PCI

0 A B C D E Timpul

Fig. nr. 1. Fazele ciclului economic

Interpretarea este urmatoarea: A - faza de expansiune dintr-un ciclu precedent, incheiata cu punctul de cotitura superior (PCS) ce precede criza (CR) - considerata aici prima faza din ciclul considerat; B - faza de recesiune, ce se incheie cu punctul de cotitura inferior (PCI); C - faza reluarii cresterii economice; D - faza de expansiune, finalizata prin boom si un nou PCS (maximul activitatii); E - faza de recesiune in ciclul urmator

Deoarece in economie exista o diversitate de cicluri care se intrepatrund, am ales sa caracterizam trei dintre cele mai importante cicluri: ciclul scurt, ciclul lung si ciclul decenal (Juglar)

Ciclul scurt (Kitchin) actioneaza in interiorul ciclului mediu (Juglar), intre doua crize sau manifestari de criza, contribuind la modificarea amplitudinii expansiunii sau contractiei caracteristice ciclului Juglar, reprezentand o miscare ciclica pe parcursul a circa 40 de luni, afectand ansamblul ramurilor unei economii.

In cazul ciclurilor scurte putem vorbi de doua faze: expansiunea (cresterea stocurilor, cresterea productiei) si incetinirea (destocarea, incetinirea productiei), trecerea de la una la alta neimplicand declansarea unei crize economice.

Ciclul lung (secular) se desfasoara sub forma unor unde lungi cu o durata de de 40-60 de ani. Istoria economica consemneaza faptul ca acest interval de timp este dominat de un anumit mod tehnic de productie, care domina timp de 20-30 de ani, isi dezvaluie capacitatile de progres, dupa care intra in conflict cu posibilitatile oferite de natura si alte resurse economice pe care s-a bazat, scade eficienta economica, pregatindu-se terenul pentru trecerea la un nou mod tehnic de productie. Se poate vorbi de doua mari faze de evolutie cu o durata de 20-30 de ani fiecare:

faza ascendenta - caracterizata prin prosperitate economica si ritmuri relativ inalte de crestere a venitului national, a investitiilor, productiei, desfacerilor, cresterea nivelului de trai;

faza descendenta - caracterizata prin incetinirea ritmurilor de crestere a productiei, investitiilor, a veniturilor, cresterea somajului, a inflatiei, etc.

Pentru perioada ultimelor doua secole prezentam undele ciclului lung:

Tabelul 1. Evolutia ciclurilor lungi

Alternarea celor doua faze ale ciclului lung au fost explicate in mod diferit de catre specialisti, printre cauzele cele mai frecvent invocate amintim: perfectionarile tehnice si tehnologice si atragerea in circuitul economic a unor resurse noi (in special materii prime si energetice); cheltuielile masive ale statului pentru pregatirea si ducerea razboaielor (in faza ascendenta are loc pregatirea razboaielor, acestei perioade corespunzandu-i o cresterea investitiilor, a capitalului tehnic, a gradului de ocupare a mainii de lucru, a veniturilor; faza descendenta este datorata costurilor mari reclamate de restructurarea economiei in perioada postbelica si de reducerea cheltuielilor militare); evolutia productiei si a stocului de aur, fenomenele circulatiei monetare; evolutia productiei agricole.

In prezent, cea mai larga recunoastere o are teza conform careia cauza principala a ciclului lung o constituie evolutia ciclica a cercetarii stiintifice si inovarii tehnologice, in stransa legatura cu ciclul schimbarilor structurale din economie. Datele statistice indica faptul ca varfurile descoperirilor stiintifice si inovatiilor tehnologice s-au plasat in fazele descendente ale ciclurilor lungi. Astfel primului ciclu Kondratiev ii corespund inovatiile din industria textila si metalurgie, celui de al doilea - inovatiile din domeniul cailor ferate si siderurgiei, celui de al treilea - inovatiile din industria automobilului, din industria electrica si chimica, iar actualului ciclu - inovatiile din electronica, robotica, telematica, biotehnologie, dar mai ales NTIC (noile tehnologii informatice si de comunicatii).

Mai mentionam faptul ca trecerea de la vechiul mod tehnic de productie la cel nou presupune o perioada de tranzitie in care se deruleaza o criza structurala, a carei durata se prelungeste pe parcursul fazei descendente. Ea impune adaptari profunde in comportamentul si actiunile agentilor economici, soldandu-se cu incetinirea pe termen scurt a cresterii nivelului de trai, iar pentru unele categorii ale populatiei, cu scaderea acestuia.

Ciclului decenal (Juglar) ii este dedicata o bogata literatura, continand o mare varietate de puncte de vedere, atat asupra duratei lui cat si asupra numarului fazelor si a denumirii acestora. Modelul ideal al unui ciclu de afaceri este analizat prin intermediul caracteristicilor principalelor faze ale acestuia:

Faza de expansiune - presupune o conjunctura economica favorabila, afacerile fiind prospere, cererea pentru bunurile de consum fiind in crestere. Pe acest fond are loc un proces investitional sustinut pentru modernizarea capacitatilor de productie existente si crearea altora noi (tehnologiile, care sunt un rezultat al inovatiilor dintr-o perioada anterioara, isi gasesc materializarea in imbunatatirea factorilor de productie). Anticiparile privind marirea cererii de bunuri de consum vor duce la cresterea productiei si gradului de ocupare a fortei de munca. Bancile acorda relativ usor creditele, atat intreprinzatorilor cat si populatiei (depasind limitele prudentei), cresterea agregata fiind stimulata artificial si prin cresterea lenta, dar de durata a preturilor (aceasta este favorizata si de amplificarea concurentei pentru accesul la factori de productie limitati).

Optimismul manifestat in economie, increderea in progresul si cresterea economica vor fi in curand "franate" de nivelul limitat al capacitatilor de productie existente, in conditiile folosirii depline a fortei de munca active. Se atinge asa-numitul punct de cotitura superior ("boom"), ce va determina o reducere a ritmului de crestere a PIB si a investitiilor, aparand curand manifestarile specifice crizei ciclice. Concomitent, cererea de forta de munca scade, iar cresterea somajul devine ceva normal. Se inregistreaza o reducere a ratei profitului, datorita unor cauze precum: sporirea costurilor (se folosesc factori de productie mai scumpi sau avand un nivel calitativ mai redus), marirea stocurilor, etc. Operatiunile bursiere, in special cele speculative, anticipeaza uneori inversarea conjuncturii, generand un sentiment de neincredere intre operatorii bursei. In fata noilor fenomene, bancile vor introduce mai multa rigoare in acordarea creditului, maresc rata dobanzii, fapt ce franeaza sau reduce investitiile, amplificand sentimentul de incertitudine la numerosi agenti economici.

Aceste fenomene pot marca trecerea la o noua faza a evolutiei ciclice - recesiunea. Aceasta reprezinta incetiniri neintentionate si deci abrupte ale ritmului cresterii economice. Intreprinderile mai slabe isi restrang sau isi incetinesc activitatea, altele intampina dificultati din cauza diminuarii cererii si/sau cresterii costurilor. Dinamica productiei incetineste si poate ajunge negativa in unele ramuri sau pe ansamblu, ca urmare a reducerii comenzilor, corelandu-se cu restrangerea masei monetare, stagnarea sau reducerea cursului titlurilor si ampla depreciere a cursului valutar. Agentii economici sunt obligati sa opereze mari reduceri la costuri si promovarea vanzarilor, apeland la reinnoirea capitalului fix, la imbunatatirea calitativa a celorlalti factori, inovatiile tehnice, inventiile jucand un rol major in perioada de recesiune. Depresiunea sau intervalul de cotitura inferior este o perioada in care activitatile economice se afla la cele mai scazute cote ale lor, economia putand sa ramana in aceasta stare un interval mai scurt sau mai lung, in functie de momentul si intensitatea actiunii factorilor ce vor imprima tendintele specifice starii de revigorare.

Faza de redresare (reluare, inviorare) se caracterizeaza prin schimbarea directiei evolutiei economice, avand loc reluarea, treptata, a cresterii economice. Declansarea actiunilor de reinnoire a capitalului fix activ, duce la o stimulare a cererii de prodfactori si la un grad de ocupare sporit in sectoarele ce produc bunuri investitionale. Cresterea veniturilor din aceste sectoare va produce un efect de antrenare, manifestat prin sporirea cererii solvabile de satisfactori, care, la randul ei, influenteaza pozitiv cresterea productiei in sectoarele ce produc bunuri de consum si bunuri de investitii. Surplusurile relative de resurse financiare obtinute de banci vor fi oferite, la dobanzi reduse, agentilor economici, care isi sporesc anticiparile optimiste si pregatind terenul pentru o noua faza de expansiune.

Ciclurile economice reale nu prezinta o evolutie care sa se incadreze strict in cele prezentate. Nu sunt excluse unele dereglari sau scaderi partiale de productie in faza de expansiune, insotite de recuperari rapide si, invers, unele cresteri de productie in faza de recesiune. Realitatea ne demonstreaza ca nici un ciclu economic nu s-a asemanat cu altul, pentru ca au diferit cauzele care l-au generat si intensitatea cu care au actionat.

4. Cauzele evolutiei ciclice pe termen mediu

In literatura economica intalnim opinii diferite referitoare la cauzele evolutiei ciclice pe termen mediu. Explicatiile difera incercand fiecare sa surprinda anumite aspecte ale vietii economice.

Teoriile cu privire la cauzele ciclurilor de afaceri se pot grupa in teorii bazate pe:

- cauze exogene sistemului economic

- cauze endogene sistemului economic

- cauze de tip endogen-exogen

Teoriile bazate pe actiunea unor factori exogeni sistemului economic explica fluctuatiile ciclice prin influenta pe care au razboaiele, revolutiile, cresterea sau descresterea populatiei, modificare conditiilor atmosferice, inovatiile tehnologice, diverse evenimente politice, sau descoperirea unor noi surse de materii prime. Se considera ca fluctuatiile sunt cauzate de evenimente externe care se produc cu o anumit regularitate si care genereaza un efect de feedback asupra sistemului economic.

Teoriile care pun fluctuatiile economice pe seama unor cauze endogene sistemului economic explica ciclicitatea prin fenomenele si procesele economice care se produc in interiorul mecanismului de desfasurare a vietii economice, si care, prin actiunea lor, genereaza un lant repetitiv de cresteri si scaderi in intensitatea vietii economice.

Dupa marea criza din 1929-1933 s-au spulberat convingerile privind capacitatea de autoreglare a economiei pentru asigurarea echilibrului dintre economii si investitii, in conditii de deplina ocupare. Astfel, in explicarea ciclului decenal, au aparut ca determinante cauzele de tip endogen-exogen. Conform acestora ciclurile rezulta din conjugarea actiunii unor factori interni sistemului economic, interdependentelor din cadrul sau si a unor circumstante exogene lui. S-a demonstrat ca sistemul economic contine mecanisme destabilizante care genereaza fluctuatii ciclice, iar factorii exogeni (naturali, sociali, politici, etc.) pot favoriza sau frana actiunea acestora.

Dintre teoriile cele mai cunoscute care incearca sa explice evolutia ciclica a economiei vom prezenta doar cateva.

Teoria monetarista explica ciclurile economice pe baza expansiunii sau a contractiei ofertei de bani si de credite din economie. Cresterea creditului poate stimula expansiunea economica, dar, de la un anumit punct al intensitatii sale, creditul poate genera tensiuni financiare, rupand echilibrul dintre economii si investitii, intre cererea agregata, globala si cea monetara. Aceasta marcheaza trecerea la faza de criza si apoi la cea de depresiune. Mai nou, adeptii monetarismului considera ca miscarea ciclica este rezultatul politicilor de credit adoptate si promovate de bancile centrale: cand reduc artificial rata dobanzii, ele stimuleaza initierea fara suficienta fundamentare economica a unor proiecte de investitii care la un anumit moment se dovedesc irealizabile (de exemplu prodfactorii sunt mai scumpi decat s-a anticipat). Nerealizarea lor va duce la instaurarea unei stari de recesiune.

Teoriile subconsumului au avut si ele un anumit rol in explicarea evolutiei ciclice. Conform acestora, prezenta inegalitatilor si a fenomenelor de injustitie in societatea capitalista va genera diminuarea veniturilor sau mentinerea veniturilor scazute pentru o mare parte a populatiei. Ca urmare cererea acestei parti a populatiei va scadea, antrenand scaderea productiei si cresterea somajului. Acesta din urma va deveni un factor suplimentar de diminuare a cererii si de accentuare a dezechilibrului pietei, cu influente cumulate asupra productiei si asupra declansarii si agravarii crizei economice.

Teoria supraacumularii de capital considera ca evolutia ciclica a activitatii economice isi are originea in fluctuatiile investitiilor. Astfel, cresterea investitiilor stimuleaza consumul, generand un proces cumulativ de crestere economica. Recesiunea va surveni ca urmare a insuficientei de lichiditati, mai intai in sectorul producator de bunuri de capital. Aceasta va afecta intregul sistem economic, mai ales cand structurile productive create in faza de expansiune lanseaza pe piata bunuri economice care nu mai pot fi absorbite. Teoria a suferit unele corecturi, in sensul incercarii demonstrarii faptului ca fazele de criza si de recesiune nu se mai explica prin insuficienta lichiditatilor ci prin deteriorarea rentabilitatii investitiilor si, implicit, a capitalului fix existent ce depaseste trebuintele reale ale economiei. J. Schumpeter in lucrarea "Teoria dezvoltarii economice" apreciaza ca randamentul ridicat al investitiilor masive efectuate intr-o perioada scurta de expansiune face ca piata sa fie inundata de produse noi pe care nu le poate absorbi. Scaderea cererii va duce la declansarea recesiunii, care se transmite tuturor sectoarelor economice.

Teoria keynesista, dupa numele lui J.M. Keynes, considera ca succesiunea fazelor ciclului economic este strans legata de evolutia eficientei marginale a capitalului si de dinamica ratei dobanzii. Dezvoltand aceasta teorie, P. Samuelson a elaborat modelul evolutiei ciclice pe baza interdependentei dintre multiplicator si accelerator, actiunea conjugata a acestora fiind in masura sa explice fie expansiunea, fie criza economica.

Teoria marxista explica declansarea crizelor economice de supraproductie datorita contradictiei fundamentale a sistemului economic capitalist si a unor contradictii derivate ajunse la un anumit grad de maturizare: tendinta de crestere mai rapida a productiei decat a cererii solvabile, aparitia de neconcordante intre structura ofertei si cea a cererii ducand la formarea unei "supraproductii relative" si la reducerea ratei profitului.

Teoria ciclului real de afaceri pune la baza fluctuatiilor ciclice modificarile inregistrate de oferta agregata, care afecteaza atat nivelul productivitatii cat si al output-ului, generand modificarea costului resurselor. Aceste modificari sau "socuri" ale ofertei pot fi determinate de modificarea tehnologiilor de fabricatie, evolutia preturilor la materiile prime, unele interventii ale statului in economie. Astfel, modificarea preturilor materiilor prime in sensul cresterii lor va afecta nivelul costurilor de productie a agentilor economici, ducand la scaderea ofertei agregate si a nivelului ocuparii fortei de munca.

Teoria implicarii statului in economie este strans legata de curentul monetarist friedmanian. Adeptii acestuia apreciaza ca oscilatiile ciclice sunt generate de interventia statului si determina dereglari in circulatia monetara. Acestea vor antrena fluctuatii ale productiei si ale ocuparii fortei de munca. Cresterea mai accelerata a masei monetare decat a produsului intern brut genereaza inflatie, reducerea puterii de cumparare, neutilizarea unei parti a capacitatii de productie, somaj, toate acestea pregatind terenul pentru stagnare sau recesiune. Desigur, exista si adepti ai interventiei statului in economie, ce explica fluctuatiile ciclice prin necorelarea interventiei si ineficienta parghiilor, instrumentelor si politicilor elaborate si folosite de stat.

In prezent in diferite analize se regasesc, sub o forma sau alta, toate explicatiile evolutiei ciclice enuntate, accentul cazand mai ales pe cele de natura endogena, generate de inadecvarea mecanismelor de influentare si reglare a economiei reale.

5. Politici economice anticiclice

Pentru atenuarea undelor ciclurilor economice, agentii economici si guvernele au inceput sa conceapa si sa adopte masuri, scenarii, strategii si politici in acest sens. Fundamentate la inceput de J.M. Keynes, politicile anticriza se constituie intr-o componenta importanta a politicii economice generale, grupandu-se azi in doua mari categorii: influentarea cererii agregate ("demand-side economics) si influentarea ofertei agregate (supply-side economics).

Politicile anticiclice care au ca obiectiv influentarea cererii agregate, pornesc de la teoria lui Keynes, dupa care evolutia ciclica se datoreaza modificarilor nedorite ale cererii agregate (in special a cererii pentru bunurile de investiti) in raport cu evolutia ofertei agregate. Ele pot fi grupate in trei mari categorii: politica cheltuielilor publice, politica monetara si politica fiscala.

Politica cheltuielilor publice consta in cresterea cheltuielilor efectuate de la bugetul statului in faza de recesiune, prin aceasta urmarindu-se cresterea cererii agregate si impulsionarea productiei si trecerea la expansiune. Cheltuielile publice sunt orientate in special spre achizitii de stat, investitii cu caracter socio-cultural si spre investitii in intreprinderi publice.

Politica monetara si de credit se foloseste de principalele parghii - rata dobanzii, masa monetara, creditul. Acestea se aplica diferentiat in functie de fazele ciclului economic. Astfel, in conditii de boom (avant) prelungit se apeleaza la sporirea ratei dobanzii, impunerea de restrictii la acordarea de credite, inasprirea controlului asupra masei monetare, urmarindu-se franarea cererii de moneda si implicit a cererii de bunuri de consum , incetinirea investitiilor si a activitatii economice in ansamblul ei. In faza de recesiune se poate actiona in sens invers.

Politica fiscala se concretizeaza in folosirea sistemului de impozite si taxe in scopuri anticiclice. In fazele de criza si depresiune se recurge la reducerea impozitelor pe venituri si la diminuarea taxelor percepute asupra consumului, in acest fel sporind veniturile nete ale agentilor economici si populatiei, incurajandu-se cererea pentru consum si pentru investitii. Acest fapt poate fi favorizat de aplicarea sistemului cotelor progresive de impozit care permite ca platile pentru impozite sa se diminueze relativ mai mult decat contractia veniturilor. In faza de avant (boom) economic se poate proceda invers.

Aceste trei tipuri de politici se aplica corelat si tinand cont de situatia concreta a altor variabile si interdependente din economie, accentul fiind pus pe un tip de politica economica sau altul, dupa caz.

Politicile anticiclice bazate pe influentarea cererii au inregistrat prima aplicare coerenta in SUA, prin programul administratiei Roosevelt - "New Deal" - pentru depasirea marii crize economice din anii 1929-1933. In perioada postbelica asemenea programe au inceput sa fie adoptate de toate tarile din Europa Occidentala, de Canada si Japonia obtinandu-se amplitudini relativ reduse ale fluxurilor economice in intervalul 1944-1973. La aceste rezultate au contribuit si modificarile structurale care au avut loc in economiile dezvoltate, care au limitat fluctuatiile cererii agregate, conferindu-i un grad mai ridicat de stabilitate. Este vorba de asa-numitii stabilizatori automati ai cererii agregate, din randul carora amintim[11]:

- sistemul fiscal progresiv asupra veniturilor, care actioneaza in directia atenuarii scaderii cererii si consumului agregat in perioadele de criza (recesiune) si in directia ingradirii cresterii cheltuielilor de consum in faza de expansiune;

- generalizarea acordarii asistentei pentru somaj si a ajutorului social pentru anumite categorii ale populatiei;

- "institutionalizarea" unei rigiditati relative a preturilor, salariilor si a altor categorii de venituri in raport cu evolutia conjuncturii economice;

- cresterea rolului firmelor mari, care prin politica de gestiune a stocurilor si a programelor de investitii pe termen lung, a importantelor resurse de autofinantare, mentin un trend relativ stabil al investitiilor, independent de faza ciclului economic.

Alaturi de acesti stabilizatori, in tarile dezvoltate se remarca si un alt gen de stabilizatori - discretionali - constand in interventii politice deliberate in favoarea folosirii unor parghii adecvate in functie de fazele ciclurilor.

Eficienta politicilor de provenienta keynesista a inceput sa fie pusa sub semnul intrebarii dupa criza din anii 1973-1974, cand masurile adoptate au determinat cresterea cheltuielilor publice si a deficitelor bugetare, fara o reducere semnificativa a somajului. In aceste imprejurari s-au revigorat in forme noi politicile orientate spre influentarea ofertei. Acestea pornesc de la ideea ca pentru a influenta conjunctura in situatii nefavorabile (stari de recesiune sau depresiune) este esentiala ameliorarea stimulentelor pentru a-i incita pe producatori sa mareasca oferta agregata.

Pentru aceasta se sustin doua genuri de masuri (politici):

- efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurentei si preturilor libere, prin atenuarea rolului centrelor de forta economica (oligopoluri, monopoluri, centre sindicale), care pot obtine venituri relativ stabile independent de evolutia ofertei. Este vorba de "redescoperirea pietei", primul obiectiv al politicii economice fiind acela de a veghea la buna functionare a pietei libere, concurentiale in conditiile asigurarii unei initiative cat mai largi prin reducerea reglementarilor, intarirea si garantarea respectarii drepturilor de proprietate privata.

- folosirea unor parghii economice care sa imbunatateasca perspectivele de profit ale producatorilor, stimulandu-i sa-si mentina sau sa-si sporeasca oferta de marfuri. In acest sens, s-a demonstrat ca reducerea ratei fiscalitatii si a ratei profitului i-a incurajat sa produca mai mult, cu efecte benefice asupra activitatii economice in ansamblul ei.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

miscari economice cu caracter fluctuant; fluctuatii sezoniere; fluctuatii accidentale (intamplatoare); fluctuatii ciclice; ciclul economic

cicluri lungi (seculare) sau Kondratiev; cicluri Kuznets; cicluri Wheeler; cicluri propriu-zise (decenale) sau Juglar; cicluri scurte; cicluri sezoniere; cicluri de productie; cicluri ale cresterii economice; cicluri de afaceri

ciclul economic cu doua faze; ciclul economic cu trei faze; ciclul economic cu patru faze; faza ascendenta (avant, expansiune); faza de criza (punctul culminant sau varful ciclului); faza descendenta (depresiune, contractie, recesiune); redresarea (reluare, inviorare); ciclul scurt (Kitchin); ciclul lung (secular); ciclul decenal

cauze exogene sistemului economic; cauze endogene sistemului economic; cauze endogene-exogene; teoria monetarist; teoriile subconsumului; teoria supra acumularii de capital; teoria Keznesista; teoria marxista; teoria ciclului real de afaceri; teoria implicarii statului in economie

politici anticiclice de de influentare a cererii agregate; stabilizatori automati ai cererii; stabilizatori discretionali; politici orientate spre influentarea ofertei; reforme structurale; parghii economice care sa imbunatateasca perspectivele de profit ale producatorilor