Scoala de la Chicago si dezvoltarea gandirii economice neoliberale

Scoala de la Chicago si dezvoltarea gandirii economice neoliberale

Infiintata de F. Knight (1885-1973) in perioada interbelica, apoi condusa de H. Simons si M. Friedman Scoala de la Chicago reuneste o serie de economisti de orientare liberala, respectiv neoliberala F.A. Hayek, G. Stigler, etc.) care s-au opus in mod sistematic dirijismului, respingand categoric ideea socialismului, radicalismului si marxismului.

In perioada postbelica, seful Scolii de la Chicago a devenit M. Friedman, denumit si "Adam Smith al secolului nostru". El are contributii insemnate in domeniul metodologiei cercetarii economice, in apararea economiei contemporane de piata ca suport al libertatii de alegere si al suveranitatii consumatorului, dar mai ales in probleme monetare teoretice si practice, de istoria preturilor, precum si in domeniul microanalizei.

Profesor de stiinte economice la Universitatea din Chicago, iar acum cercetator in cadrul Institutului Hoover din SUA, Friedman a publicat 26 de carti si peste 200 de studii, primind in anul 1976 Premiul Nobel pentru economie.

Dintre lucrarile lui mai reprezentative amintim: "Eseuri in stiinta economica pozitiva" (1953), "Capitalism si libertate" (1962), "Libertatea de a alege" (1979-1980), precum si cu prilejul decernarii Premiului Nobel pentru economie "Inflatie si somaj" (1976).

Dupa aprecierea sa, valoarea cognitiva a unei teorii economice depinde de capacitatea ei previzionala, de confirmarea ei ulterioara de catre mersul evenimentelor si nu de coerenta ei logica sau de realismul premiselor ei.

Un instrument util folosit atat in teoria economica "pozitiva" cat si in economia normativa il constituie modelele economico-matematice. M. Friedman se indoieste de utilitatea modelelor complicate, globale si econometrice, propunand, in schimb, folosirea unor modele empirice, pe scara mai redusa, care permit previziuni realiste.

Spre deosebire de J. M. Keynes, care considera ca principalul pericol pentru stabilitatea economiei il constituia somajul, M. Friedman este de parere ca pericolul principal pentru aceasta deriva din cresterea inflatiei.

Spre deosebire de F.A. Hayek, care respingea categoric orice forma de politica macroeconomica, M. Friedman sustine necesitatea unei politici macroeconomice ca factor echilibrant si stimulator al eficientei si cresterii economice, desi in principiu, este aparatorul liberului schimb si adversarul interventiei statului in economie (al "mainii vizibile" a statului), asa cum a demonstrat in lucrarea sa "Capitalismul si libertatea"

Continutul politicii monetare preconizata de monetaristi in frunte cu M. Friedman este combaterea inflatiei si asigurarea stabilitatii preturilor, considerand nu numai justificat, ci si util somajul. In legatura cu aceasta, acesta a introdus notiunea de "rata naturala a somajului" in sensul ca, pana la un anumit punct, somajul este urmarea fireasca a mecanismului pietei, avand consecinte pozitive pentru aceasta si deci trebuie considerat ca ceva normal si nu ca un prilej de ingrijorare, asa cum le pare dirijistilor si somerilor insisi.

Caracteristica politicii economice preconizata de monetaristi o constituie preocuparea de a consacra o regula generala in legatura cu politica monetara si nu de preconiza si justifica diferite masuri de directionare ale statului in acest domeniu.

In principiu, monetaristii considera ca politica monetara este principalul instrument pentru "acordul fin" al economiei, pentru echilibrarea ei in cazul in care scad investitiile si exporturile, deci creste somajul.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Cine a fost seful Scolii de la Chicago? ( 2 puncte)

2. Care au fost lucrarile semnificative ale lui M. Friedman? ( 1 punct)

3. Deosebiri de conceptii intre M. Friedman, pe de o parte, si Keynes, Hayek, pe de alta parte. ( 3 puncte)

4. Care este continutul politicii monetare preconizata de monetaristi? ( 2 puncte)

5. Care este regula general-valabila propusa de monetaristi in legatura cu politica menetara? ( 2 puncte)

Timp de lucru: 12 min.