ROLUL STATULUI IN ECONOMIE

rolul statului in economie

Intr-o economie de piata ideala toate bunurile si serviciile s-ar schimba in mod voluntar pe bani, la pretul pietei. Un asemenea sistem exploateaza la maximum resursele de care dispune societatea fara interventia statului. In realitate insa, nici o economie nu functioneaza exclusiv pe principiul "mainii invizibile". Mai mult, orice economie sufera de imperfectiuni, care determina aparitia unor fenomene negative, cum ar fi: poluarea, somajul sau saracia si bogatia excesiva. Din aceasta cauza, nici un stat din lume, indiferent cat de conservator ar fi, nu-si "ia mainile" in totalitate de pe economia nationala[1].

In economiile moderne, statul intervine sub diverse forme pentru a remedia deficientele aparute in mecanismul de functionare al pietei. Armata, politia, serviciul national de meteorologie si constructia de autostrazi intra, in mod obisnuit in atributiile statului. Activitati sociale utile precum, explorarea spatiului cosmic sau cercetarea stiintifica beneficiaza de sustinere financiara din partea statului. Statul este cel care reglementeaza unele activitati (de pilda activitatea bancara si cea de colectare a deseurilor) si le subventioneaza (agricultura si unele activitati bazate pe utilizarea tehnicii de varf). In sfarsit, insa nu in ultimul rand, statul impoziteaza veniturile cetatenilor, redistribuind o parte a acestora catre cei varstnici si nevoiasi.

Indiferent, insa, de activitatile pe care le desfasoara, statul indeplineste, intr-o economie de piata, cateva functii importante: de crestere a eficientei economice, de promovare a echitatii, de asigurare a stabilitatii si dezvoltarii macroeconomice si de reprezentare a tarii pe plan international.

1. Statul incearca sa corecteze deficientele mecanismului de functionare a pietei, cum ar fi monopolurile si poluarea excesiva pentru a incuraja eficienta economica.

Adam Smith a subliniat ca mecanismul pietei functioneaza cu cele mai bune rezultate numai in conditiile existentei unei concurente perfecte. Aceasta inseamna ca toate bunurile si serviciile au pret si se schimba pe piata. In plus, nici un producator sau consumator nu are o forta suficient de mare pentru a influenta pretul. Doctrina "mainii invizibile" este valabila pentru economiile in care toate pietele sunt perfect concurentiale. In acest caz, pietele realizeaza o alocare eficienta a resurselor, ceea ce face ca economia sa functioneze la limita posibilitatilor de productie. Cand in toate sectoarele economiei concurenta este perfecta, pietele, produc combinatia optima de rezultate utilizand cele mai eficiente tehnologii si cel mai mic volum de factori de productie.

Exista, insa, numeroase motive pentru care o piata nu poate fi acum perfect concurentiala. Cele mai importante se refera la: existenta formelor de concurenta imperfecta (exemplu monopolurile), la asa numitele externalitati (cum ar fi poluarea) si la bunurile publice (precum apararea nationala sau autostrazile). In fiecare din aceste cazuri, deficientele aparute in mecanismul de functionare a pietei conduc la o ineficienta a productiei si consumului, iar statul poate juca un rol hotarator in eliminarea acestora.

Una din marile deficiente ale economiei de piata moderne este provocata de concurenta imperfecta sau de asa numitele monopoluri. Concurenta imperfecta apare atunci cand unul din cumparatori sau vanzatori poate influenta pretul unui bun. De exemplu, daca o companie de telefoane sau un sindicat sunt suficient de puternice pentru a influenta pretul serviciilor telefonice, respectiv pretul muncii, putem vorbi de existenta unei anumite forme de concurenta imperfecta! Care sunt efectele?

Concurenta imperfecta contribuie la cresterea preturilor cu mult peste costuri si la scaderea achizitiilor efectuate de consumatori sub nivelul de eficienta. Existenta unor preturi constant ridicate si a unei productii permanent mici este semnul ineficientei asociate cu concurenta imperfecta. In realitate, in aproape toate sectoarele de activitate exista elemente de concurenta imperfecta. De exemplu, este posibil ca liniile aeriene sa nu aiba concurenta pe o anumita ruta si sa se confrunte cu mai multi rivali pe altele. Cazul extrem de concurenta imperfecta este cel al monopolului - un singur producator care determina pretul unui anumit bun sau serviciu. In ultima suta de ani, majoritatea statelor au inregistrat progrese in combaterea formelor extreme de concurenta imperfecta. Uneori, statul reglementeaza preturile monopolurilor, asa cum se intampla in prezent in serviciile publice locale. In plus, legislatia antitrust interzice practici precum: fixarea preturilor sau incheierea unor acorduri de impartire a pietelor.

Ineficienta mai apare atunci cand exista externalitati sau influente asupra mediului extern, care presupun schimbul involuntar al costurilor sau beneficiilor. Externalitatile sau efectele asupra mediului extern apar atunci cand firmele sau oamenii genereaza anumite costuri sau beneficii pentru alte persoane din afara pietei. In prezent, statele sunt interesate mai mult de externalitatile negative decat de cele pozitive. Pe masura ce populatia globului creste, iar productia de energie, substante chimice si alte materiale sporeste, efectele negative se transforma in amenintari majore la adresa societatii. In acest moment trebuie sa intervina statele. Reglementarile guvernamentale au drept scop mentinerea sub control a externalitatilor, legate de: poluarea aerului si a apei, mineritul de suprafata, depozitarea la intamplare a deseurilor, productia de alimente si medicamente periculoase pentru sanatatea omului sau productia de materiale radioactive. Elaborarea celor mai bune reglementari este o sarcina dificila. Acest lucru necesita efectuarea unor studii stiintifice si economice complexe, fiind totodata tinta unor intense presiuni politice. Cu toate acestea, putini sunt cei care doresc revenirea la un sistem economic fara reglementari, in care cei puternici fac legea.

Desi externalitatile negative atrag atentia in mod deosebit, externalitatile pozitive pot fi mult mai importante din punct de vedere economic. Din aceasta ultima categorie fac parte: construirea unei retele de autostrazi, crearea unui serviciu national de meteorologie, sustinerea financiara a cercetarii stiintifice fundamentale si imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. Acestea nu sunt bunuri care pot fi cumparate sau vandute pe piata. Productia lor nu poate fi asigurata de sectorul privat, pentru ca beneficiile sunt atat de dispersate la nivelul populatiei, incat nici o firma sau consumator nu dispune de stimulentul economic necesar furnizarii acestor servicii si incasarii profiturilor. Tipul extrem de externalitate pozitiva este cel al bunurilor publice. Acestea sunt marfuri a caror oferta are costul de extindere la o noua persoana egal cu zero si de consumul carora indivizii nu pot fi privati. Farurile sunt un exemplu tipic de bun public furnizat de stat. Acestea salveaza vieti si vapoare. Cel mai bun exemplu este apararea nationala. Cand o natiune isi apara libertatile si modul de viata, o face pentru toti fiii sai, indiferent daca acestia doresc sau nu acest lucru. Deoarece oferta privata de bunuri publice este in general insuficienta, statul trebuie sa incurajeze productia acestora. Cumparand bunuri publice, cum ar fi servicii de aparare nationala sau faruri, statul se comporta ca orice alt mare cumparator de pe piata. Orientand cererea de consum in anumite directii, el face ca resursele sa se indrepte in acele directii. Odata realizat acest lucru, mecanismul pietei incepe sa functioneze, directionand resursele spre firmele care construiesc tancuri sau faruri.

Pentru a putea plati bunurile publice si pentru a realiza programele de redistribuire a veniturilor statul trebuie sa gaseasca surse de venit. Aceste surse sunt reprezentate de impozitele percepute pe veniturile persoanelor fizice si juridice, pe salarii, pe vanzarea bunurilor de consum etc. Toate unitatile administrative - comuna, oras, stat - strang impozite pentru a-si acoperi cheltuielile. Impozitele par a fi un fel de "pret", in acest caz pretul pe care il platim pentru bunurile publice. Ele se deosebesc insa de preturi prin faptul ca nu se platesc benevol.

2. Statul promoveaza echitatea, redistribuind veniturile catre anumite categorii sociale prin intermediul sistemului de impozite si cheltuieli.

Pietele nu realizeaza in mod necesar o distributie a veniturilor echitabila sau corecta din punct de vedere social. Economia de piata poate produce decalaje inacceptabil de mari in privinta veniturilor si a consumului. De ce este posibil ca organismul pietei sa ofere o solutie inacceptabila la intrebarea pentru cine? Motivul este acela ca marimea veniturilor este determinata de o varietate foarte mare de factori incluzand: efortul depus, gradul de pregatire, mostenirea, pretul factorilor de productie si norocul. Este posibil ca distributia venitului sa nu se realizeze intotdeauna corect. In plus, este stiut ca bunurile merg la cine ofera mai multi bani, si nu la cine are cea mai mare nevoie de ele. Mecanismul pietei isi indeplineste menirea, pentru ca produsele ajung in mainile celor ce au posibilitatea sa le plateasca.

In sensul reducerii inegalitatilor de venit statul poate introduce un sistem de impunere progresiva, percepand o cota de impozit superioara pentru veniturile mari si o cota inferioara pentru cele mici. Impozitele pe venit si mostenire sunt doua exemple de impunere progresiva. Deoarece cotele de impozit mici nu sunt de nici un folos celor care nu au nici un venit, statul poate apela la transferul de fonduri, care echivaleaza cu acordarea unor sume de bani catre populatie. In prezent, in categoria transferurilor de fonduri de la bugetul de stat se includ: ajutoarele acordate persoanelor in varsta, nevazatorilor, celor cu handicap si familiilor cu copii minori, precum si ajutoarele destinate somerilor. Statul poate subventiona uneori consumul categoriilor sociale cu venituri mici oferindu-le cupoane pentru achizitionarea de alimente, servicii medicale gratuite si locuinte ieftine.

Economia politica, ca stiinta nu poate raspunde la intrebari normative de genul "cat din venitul societatii ar trebui sa ajunga la familiile sarace"? aici avem de a face cu o problema politica care nu poate fi rezolvata decat la urne. Economia politica poate analiza costurile sau beneficiile diferitelor sisteme de redistribuire. Ea poate ajuta la elaborarea unor programe mai eficiente de crestere a veniturilor celor saraci.

3. Statul foloseste impozitele, cheltuielile guvernamentale si reglementarile monetare pentru a asigura stabilitatea si dezvoltarea macroeconomica, in vederea reducerii somajului si a inflatiei si pentru incurajarea cresterii economice.

Inca de la originile sale, capitalismul s-a confruntat periodic cu fenomene negative, ca inflatia si recesiunea. Astazi, datorita contributiei teoretice a lui J.M.Keynes si a adeptilor sai, stim cum sa mentinem sub control excesele ciclului economic. Folosind cu atentie politicile fiscale si monetare, statul poate influenta productia, somajul si inflatia. Politica fiscala a statului este sinonima cu puterea de a percepe impozite si cu puterea de a cheltui. Politica monetara presupune stabilirea marimii masei monetare si a ratelor dobanzii; acestea influenteaza investitiile care se fac in mijloacele de productie, precum si alte cheltuieli a caror marime depinde de rata dobanzii. Utilizand cele doua instrumente de politica macroeconomica, statul poate influenta volumul total al cheltuielilor, rata de crestere si volumul productiei, nivelul ocuparii fortei de munca si al somajului, nivelul preturilor si rata inflatiei cu care se confrunta economia.

In cea de a doua jumatate a secolului XX, guvernele tarilor industrializate au aplicat cu succes ideile revolutionare ale lui Keynes. Impulsionata prin masuri fiscale si monetare expansioniste, economia de piata a cunoscut, dupa cel de al doilea razboi mondial, o perioada de avant fara precedent. Dificultatile economice din anii '70 - inflatia puternica, somajul in crestere, incetinirea ritmului de crestere a productivitatii - i-au determinat pe unii sa devina mai sceptici in privinta capacitatii politicilor fiscale si monetare de a stabiliza economia. In anii '80, statele s-au preocupat mai mult de elaborarea unor politici macroeconomice care sa promoveze obiective pe termen lung, cum ar fi cresterea economica si productivitatea. De exemplu, in majoritatea tarilor industrializate s-au redus cotele de impozit cu scopul de a stimula productia si realizarea de economii, s-a incercat reducerea ritmului de crestere a cheltuielilor statului; de aceea, multi economisti au afirmat ca economiile persoanelor fizice vor scadea influentand negativ investitiile si inovatia. Unii au afirmat chiar ca statul ar trebui sa joace un rol important in sustinerea si protejarea sectoarelor noi, asa cum se intampla in Japonia si in alte tari din Asia de Est. In toate tarile dezvoltate se constata existenta unei economii mixte, in care piata este cea care determina nivelul productiei si al preturilor din majoritatea sectoarelor, in timp ce statul coordoneaza intreaga activitate economica prin intermediul programelor din domeniul fiscalitatii, al cheltuielilor bugetare si al reglementarilor monetare. Atat piata, cat si statul sunt elemente esentiale pentru buna functionare a economiei. O economie moderna nu poate functiona fara cele doua componente.

4. Reprezentarea tarii pe plan international

In prezent statul joaca un rol esential in reprezentarea natiunii pe plan international si in negocierea acordurilor cu alte tari intr-o gama variata de probleme. Problemele internationale ale politicii economice se pot grupa in patru mari categorii.

a. Reducerea barierelor economice. O parte importanta a politicii economice implica armonizarea legislatiei si reducerea barierelor comerciale, astfel incat sa fie incurajate specializarea internationala si diviziunea muncii. In ultimele decenii s-au incheiat o serie de acorduri comerciale referitoare la reducerea taxelor vamale si a altor bariere care stau in calea comertului cu produse agricole, bunuri industriale si servicii.

b. Programele de asistenta. Tarile bogate dispun de numeroase programe destinate imbunatatirii vietii persoanelor sarace din alte tari ale lumii. Aceasta implica acordarea de ajutor extern direct, asistenta in caz de dezastru, asistenta tehnica, infiintarea unor institutii de genul Bancii Mondiale, care sa ofere credite cu dobanzi reduse tarilor sarace, precum si acordarea unor facilitati pentru exporturile destinate tarilor sarace.

c. Coordonarea politicilor macroeconomice. Natiunile au constatat ca interdependenta lor economica tot mai accentuata implica de fapt coordonarea politicilor macroeconomice, in vederea combaterii inflatiei si a somajului. Cursurile de schimb (pretul relativ al diverselor monede nationale) nu variaza de la sine. Crearea unui sistem valutar corespunzator este una din conditiile eficientizarii schimburilor comerciale internationale. Natiunile au constatat ca politicile fiscale si monetare ale altor tari pot influenta propria lor situatie economica. Mai ales in regiunile in care legaturile dintre state sunt foarte stranse, cum ar fi Europa Occidentala, tarile incearca sa-si coordoneze politicile fiscale si monetare astfel incat inflatia sau somajul dintr-o tara sa nu afecteze intreaga regiune.

d. Protejarea mediului inconjurator. Aspectul cel mai recent cu privire la politica economica internationala se refera la cooperarea interstatala in vederea protejarii mediului inconjurator, in situatia in care mai multe tari sunt afectate sau contribuie la degradarea acestuia. De-a lungul timpului, domeniile cele mai protejate au fost pescuitul si calitatea apei raurilor. In ultima vreme, ca urmare a semnalelor de alarma trase de oamenii de stiinta in legatura cu fenomene precum distrugerea stratului de ozon, defrisarile, incalzirea globala sau disparitia unor specii de plante si animale, natiunile au inceput sa analizeze posibilitatile de protejare a acestor resurse globale. Este evident ca problemele internationale legate de mediu pot fi rezolvate numai prin cooperarea dintre tari.

In cea mai mare parte, guvernele tarilor cu economie de piata se bazeaza pe forta rivalitatii si a concurentei cu scopul de a impulsiona activitatea in sectorul privat. Dar chiar si atunci cand cele mai importante decizii referitoare la alocarea resurselor sunt luate in sectorul privat, statul actioneaza ca un "caine de paza" pentru a impiedica exercitarea puterii de piata. Cand au putere de piata, firmele pot mari preturile peste nivelul concurential, nivel la care preturile sunt egale cu costurile marginale. Astfel de preturi mari contribuie atat la reducerea productiei sub nivelul de eficienta, cat si la obtinerea unor profituri mari de catre firmele care le practica. Intr-o societate democratica moderna, populatia cere statului sa puna capat abuzurilor generate de exercitarea puterii de piata.

In plus, statul are rolul de a ameliora neajunsurile pietelor acolo unde oamenii nu dispun de informatii sau de posibilitatea de a se apara singuri. Reglementarile guvernamentale stabilesc standarde minime pentru siguranta lucratorilor, obliga firmele producatoare de medicamente sa demonstreze siguranta si eficacitatea noilor medicamente si urmaresc aplicarea masurilor de securitate de catre companiile aeriene. Statul reglementeaza, de asemenea, activitatea bancara si cea a televiziunilor prin cablu, incearca sa protejeze consumatorii impotriva publicitatii mincinoase si a prezentarii unor informatii financiare false etc.

Cum pot rezolva statele neajunsurile pietelor si excesele puterii monopolurilor fara sa afecteze eficienta concurentei de pe piata libera? Raspunsul la aceasta intrebare s-a dovedit a fi o mare dilema.

Uneori, interesul public impune introducerea de reglementari intr-un domeniu bine limitat, alteori, reglementarile guvernamentale creeaza mai multe probleme decat solutii. Statele incearca, de asemenea, sa promoveze concurenta si sa impiedice abuzurile monopolurilor prin interzicerea anumitor tipuri de practici anticoncurentiale.

& Intrebari

Prin prisma abordarii micro si macroeconomice a fenomenului economic, specificati care este structura cererii si a ofertei totale, globale (agregate).

Explicati indicatorii macroeconomici de rezultate in sistemul conturilor nationale.

Precizati cauzele principale ale aplicarii si a sporirii rolului statului in economia contemporana.

Continutul proceselor economice; in ce consta programarea macroeconomica ?

Functiile indeplinite de statul contemporan pe plan economic.

Probleme rezolvate

Problema 1. In Sistemul Conturilor Nationale (SCN), componentele PNB au fost:

consum de capital (A) 45.918 u.m.

venit net din strainatate (VS) 5.619 u.m.

cheltuieli de consum (C) 293.569 u.m.

importuri (H)  125.194 u.m.

exporturi (X)  108.538 u.m.

subventii (S)  5.833 u.m.

consum guvernamental (G) 91.847 u.m.

taxe pe cheltuieli (T) 75.029 u.m.

investitii (I)  88.751 u.m.

modificari de stoc (M) 4.371 u.m.

Sa se determine:

1. P.I.B. in pretul pietei;
2. P.N.B. in pretul pietei;
3. P.N.B. in pretul factorilor;
4. Venitul national.

Rezolvare:

a. P.I.B. in pretul pietei = C + I + G+(M-H) = 461.877 u.m.

b. P.N.B. in pretul pietei = P.I.B. in pretul pietei + VS = 467.496 u.m.

c. P.I.B. in pretul factorilor = P.I.B. in pretul pietei - T + S + VS = 398.300 u.m.

d. Venitul national = P.N.B. in pretul pietei - A = 352.382 u.m.

Problema 2. Sa presupunem ca o tara produce 1000 banite de porumb in anul 1 si 1010 banite in anul 2. Pretul unei banite este de 2$ in anul 1 si 2,50$ in anul 2. In acest caz PIB nominal (P Q) va fi de 2$ x 1000 = 2000$ in anul 1 si 2,50$ x 1010 = 2525$ in anul 2. PIB nominal a crescut cu 26,25% in al doilea an fata de primul.

Rezolvare:

Pentru a determina productia reala utilizam deflatorul PIB, folosind anul 1 ca an de baza. Deflatorul PIB este in anul 2, P₂ = 2,50$/2$ = 1,25, PIB real (Q) este egal cu PIB nominal (P Q) impartit la deflatorul PIB. Prin urmare, PIB real a avut valoarea de 2000$/1 = 2000$ in anul 1, si 2525$/1,25 = 2020$ in anul 2. Astfel, cresterea PIB real, care tine seama de modificarea preturilor, este de 1% si este egal, asa cum ar trebui, cu cresterea productiei de porumb.

Problema 3.

Pe baza datelor din tabelele urmatoare sa se determine principalele corelatii macroeconomice.

Tabel a. Produsul intern brut nominal, pe categorii de utilizari in Romania

(Metodologia SEC 1995)

miliard lei preturi curente

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2001, pag. 278.

Tabelul b. Indicii PIB real, pe categorii de utilizari in Romania

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2001, pag. 278.

Tabelul c. Dinamica PIB in Romania

%

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2001, pag. 277.