Din punct de vedere istoric, concurenta si interesele divergente intre state au impiedicat eforturile depuse de-a lungul timpului pentru formularea unui cadru juridic multilateral privind investitiile straine directe si corporatiile transnationale.
In perioada 1960 - 1970, in fata mai multor instante internationale s-au purtat discutii aprinse cu privire la rolul investitiilor straine directe in progresul tarilor cu o economie subdezvoltata sau in curs de dezvoltare[1].
In 1967, organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), a adoptat proiectul Conventiei privind protectia proprietatii straine, enuntand principiile de drept international aplicabile in materie. Desi nu a fost niciodata ratificata, aceasta conventie a servit ca model pentru un numar mare de conventii bilaterale pentru promovarea si protectia investitiilor, incheiate intre tarile industrializate si tarile in curs de dezvoltare.
In 1972, Camera de Comert Internationala, in Ghidul privind investitiile internationale, a formulat recomandari practice adresate investitorilor straini, guvernelor lor si celor apartinand tarilor care primesc investit
In 1976, tarile membre OCDE au adoptat Declaratia si Deciziile privind investitiile internationale si societatile multinationale (revizuita in 1979). Aceste texte contin principiile de baza privind societatile multinationale, tratamentul national asupra intreprinderilor aflate sub control strain, obstacolele aflate in calea investitiilor straine si procedurile de consultare.
In 1979, in Cadrul Conferintei Organizatiei Internationale a Muncii, a fost adoptata Declaratia de Principiu Tripartita privind societatile multinationale si politica sociala, iar in 1980, un Cod privind practicile comerciale restrictive a fost adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Negocierile in cadrul Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD), privind un Cod international de conduita referitor la transferul de tehnologie au continuat, dar nu au condus la adoptarea unui instrument, iar discutiile in cadrul ONU referitoare la o Conventie internationala asupra platilor ilicite au fost suspendate in anul 1980[2].
Desi in ultimii ani au avut loc negocieri in cadrul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), organizatiei Mondiale a comertului (OMC), precum si in cadrul altor instante internationale, pentru adoptarea unui Acord Multilateral privind investitiile [3], aceste negocieri nu s-au finalizat si in prezent nu exista un instrument juridic international care sa acopere toate problemele si aspectele referitoare la investitiile straine directe.
In incercarea de a se stabili un consens international in ceea ce priveste regimul aplicat investitiilor straine, de-a lungul timpului, au fost adoptate mai multe instrumente internationale, care contineau prevederi referitoare la fenomenul de investitie.
Aceste documente au aparut in perioade si regimuri politice diferite. Unele se refereau numai la anumite aspecte ale investitiilor straine, altele au tratat problema in ansamblu.
Cadrul legal ce guverneaza regimul investitiilor straine este alcatuit din : dreptul cutumiar, instrumentele internationale si legislatiile nationale ale statelor.
In literatura juridica de specialitate[4], s-a afirmat ca la baza cadrului juridic privind investitiile straine se afla conceptul de suveranitate nationala. De asemenea, normele dreptului international, ca acelea privind tratamentul aplicat strainilor si cele referitoare la responsabilitatea statelor pentru prejudiciile aduse strainilor si proprietatilor lor, sunt parte integranta din acest cadru.
Aceste instrumente variaza in ceea ce priveste statutul si efectele juridice, aria de extindere si modul de abordare.
Multe din conventiile internationale economice - care au o vocatie universala, referitoare la probleme financiare sau comerciale sunt strans legate de problematica investitiilor straine.
Altele trateaza investitiile straine in particular, printre ele fiind de mentionat unele conventii adoptate in cadrul rundei Uruguay, cum ar fi acordul comercial referitor la servicii (GATS) si respectiv, Acordul comercial referitor la modalitatile de investire
(TRIMs)[6] .
De asemenea, investitiile straine sunt abordate si in alte instrumente internationale, cum ar fi Conventia Bancii Mondiale pentru reglementarea diferendelor referitoare la investitii intre state si resortisantii altor state (1965) si Conventia privind crearea Agentiei Multilaterale pentru Garantarea Investitiilor (MIGA) (1985).
Acest cadru juridic este completat de instrumentele internationale care, din anumite motive, nu au forta juridica obligatorie. Pot fi mentionate, in acest sens, Codul UNCTAD de conduita privind practicile comerciale restrictive si Declaratia Tripartita privind societatile multinationale si politicile sociale, elaborata in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, adoptate in 1970 si respectiv 1977 si mai recent, Indrumarile Bancii Mondiale privind cadrul juridic al tratamentului acordat investitiilor straine (World Bank Guidelines on the Legal Framework for the Treatment of Foreign Investmen ) .
La nivel regional, printre documentele care se refera la problematica investitiilor straine pot fi mentionate :
Codurile de Liberalizare, adoptate in decursul timpului de catre OCDE, sunt exemple semnificative in domeniu, iar Decizia 291 din 1991 a Pactului Andean, este o alta ilustrare , mai ales din perspectiva istorica. Investitiile straine directe sunt tratate la nivel regional in special in contextul integrarii si cooperarii economice. Grupul Rio avand ca principal partener Statele Unite. Latin American Integration Association (LAIA) sau Asociacion Letinoamericana de Integracion (ALADI) care prevede printre altele acordarea unor credite preferentiale stateolor semnatare. Cazul tratatelor care formeaza adevarate uniunu vamale sunt Asociatia Europana a Liberului Schimb (ALES), care a pus bazele Uniunii Europene, precum si a Acordului de Comert Liber Nord Atlantic (NAFTA). Trebuie amintit aici si unul din cele mai vechi acorduri de integrare din Asia si chiar din lume ASEAN (Association of South - East Asian Nations), fondat in 08.08.1967.
Mai poate fi mentionat, in acest context, Energy Charter Treaty care, asa cum reiese din denumire, acopera numai sectorul energetic. De asemenea, Conventia Lome, incheiata intre Comunitatea Economica Europeana (CEE) si tarile ACP (Africa Caraibe si Pacific), contine prevederi referitoare la regimul investitiilor straine. Mai poate fi adaugata Declaratia OCDE privind investitiile internationale adoptata in 1976 si ulterior revizuita, iar in 1994, statele din cadrul Acordului de Cooperare Asia - Pacific (APEC), au adoptat un set de principii referitoare la investitii, principii ce nu au forta juridica obligatorie.
Deasemeni, se cuvin a fi mentionate: Protocolul privind protejarea si promovarea reciproca a investitiilor in cadrul MERCOSUR (Colonia Protocol), adoptata la 17 ianuarie 1994, Acordul de Comert Liber Cartagena, Protocolul pentru promovarea si protejarea investitiilor statelor care nu apartin MERCOSUR, respectiv, Protocolul de la Buenos Aires, incheiat la 5 august 1994[8] .
Conventiile bilaterale privind protejarea si promovarea investitiilor reprezinta un fenomen extrem de important in cadrul retelei internationale juridice ce reglementeaza investitiile straine. In general, o conventie bilaterala contine definirea termenului de investitie, stipuleaza drepturile si obligatiile partilor, repatrierea profiturilor si modul de solutionare a diferendelor. In fapt, prin incheierea acestor conventii bilaterale se incearca crearea unui climat favorabil din punct de vedere juridic pentru investitorii straini. In cadrul conventiilor bilaterale specifice privind regimul investitiilor straine, se cuvin a fi mentionate si conventiile de evitare a dublei impuneri.
Aceste conventii sunt considerate importante pentru protectia pe care o ofera investitiilor din tarile exportatoare de capital. In prezent, aceste conventii acopera toate regiunile geografice majore ale lumii si reglementeaza probleme diferite, cum ar fi : tratamentul si exproprierea investitiilor dintre cele doua state - parti la conventie, transferurile curente si reglementarea diferendelor referitoare la aceste investitii, precum si modul de intrare pe piata a investitiilor in tarile respective.
Referitor la intrarea investitiilor si admiterea lor, in conventiile bilaterale exista doua abordari. In acordurile incheiate de tarile europene problematica este tratata in articolele cu caracter general privind incurajarea sau promovarea investitiilor. In aceste conditii, articolele de referinta contin prevederi ce mentioneaza ca fiecare stat - parte la conventie va admite patrunderea pe piata nationala a investitiilor ce apartin celuilalt stat. Aceasta obligatie este urmata de un articol ce prevede faptul ca respectivele investitii vor fi admise in concordanta cu legislatia statului care primeste investitia, existenta la data incheierii conventiei.
A doua abordare in materia conventiilor bilaterale, este accea intalnita in conventiile incheiate de Statele Unite, privind regimul investitiilor straine care au exercitat de-a lungul timpului, o influenta considerabila in practica conventiilor bilaterale din acest domeniu.
Aceste conventii sunt, in general, axate pe politica internationala de reducere a interventiei guvernelor straine, care impiedica sau influenteaza negativ dezvoltarea investitiilor si urmaresc " dezvoltarea unui sistem international, bazat pe tratamentul national si pe principiile natiunii celei mai favorizate, care sa permita investitiilor sa raspunda mult mai detasat cerintelor pietei " . In conventiile bilaterale incheiate de Statele Unite, nu exista o clauza separata privind intrarea si admiterea pe piata a investitiilor straine, problema fiind tratata in capitolul general referitor la standardele tratamentului acordat investitiilor straine.
Conventiile bilaterale sustin ca fiecare stat sa acorde investitorilor din statul contractant tratament egal cu cel acordat propriilor investitori sau un tratament cel putin la fel de favorabil cu cel acordat investitorilor din lumea a treia (tratamentul celei mai favorizate natiuni). In general, conventiile bilaterale incorporeaza ambele conditii si de multe ori le combina cu o a treia, in care solicita ca investitiile respective sa primeasca, in orice eventualitate, un tratament corect si echitabil din partea statului care primeste investitia. Majoritatea conventiilor bilaterale contin prevederi prin care solicita statelor sa permita transferul de capital fara intarziere datorita procedurilor respective privind investitiile.
In comparatie cu alte conventii bilaterale care permit ca investitorii sa fie subiectul unor restrictii privind intrarea pe piata a investitiilor, restrictii ce pot fi concepute si aplicate de statul care primeste investitia, conventiile bilaterale incheiate de Statele Unite, asigura investitorii ce fac subiectul acordului, de faptul ca, in principiu, comparativ cu alti investitori, nu vor beneficia de drepturi mai putin avantajoase.
Exproprierea este un alt capitol din cadrul conventiilor bilaterale. Investitiile straine pot fi expropriate numai pentru o cauza de utilitate publica, iar anumite conventii adauga faptul ca masurile de expropriere nu vor fi discriminator Toate conventiile prevad compensatii in caz de expropriere si contin formulari precum " prealabila, adecvata si efectiva " sau " deplina compensatie ".
In ceea ce priveste reglementarea diferendelor, majoritatea conventiilor bilaterale recurg la arbitraj, mai mult de jumatate mentanand jurisdictia Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor privind Investitiile, creat prin Conventia pentru reglementarea diferendelor referitoare la investitii intre state si resortisantii altor state, semnata la Washington, la 18 martie 1965.
Multe tari, cu o economie in dezvoltare sau foste state socialiste, au initiat legi speciale care guverneaza regimul investitiilor straine pe teritoriile lor. In general, ele au incercat sa codifice intr-un singur act toate regulile nationale referitoare la acest subiect.
Abordarea acestor legi se concentreaza asupra impactului economic si al beneficiilor pe care investitiile straine le vor declansa in statul respectiv. De exemplu, in legea privind investitiile straine din Angola[10] , o investitie este autorizata numai pe baza evaluarii privind potentialul investitorului cu privire la generarea de noi locuri de munca, cresterea exporturilor, a produselor si a serviciilor necesare economiei nationale.
Aceste acte rezerva statelor care primesc investitia dreptul de a actiona in concordanta cu legile nationale privind admiterea investitiilor straine pe piata. Ele acorda un rol prioritar intereselor economice ale statelor respective. De asemenea, difera de conventiile bilaterale prin faptul ca, in ceea ce priveste tratamentul acordat investitorilor straini, prevad standardul "tratamentului national ". Un numar infim de astfel de legi contin articole prin care consacra formula " corect si echitabil " . Aceste acorduri contin restrictii si in ceea ce priveste transferul profiturilor si de capital, care poate fi exercitat numai in concordanta cu legislatia nationala. Doar in cateva din aceste coduri este permis transferul total si fara restrict
Controlul restrictionar impus de aceste legi este generat de abordarea economica si politica a respectivelor tari fata de investitiile straine. Ele promoveaza politici protectioniste ce urmaresc ca investitiile straine sa nu aiba efecte negative dincolo de limitele general acceptate.
Rezultatul acestei inhibari cauzate dezvoltarii investitiilor straine a fost caracterizat ca fiind negativ pentru tarile respective si economia lor. Acest efect este dublu : nu numai investitorul va fi lipsit de oportunitatile de afaceri generate de piata respectiva, dar, in acelasi timp nici statul nu va beneficia de rezultatele investitiei straine directe, si in particular, de cresterea productivitatii in economie[11].
Aceste coduri ce confera putere aproape absoluta statului care primeste investitia, sunt contrare principiului transparentei, iar in practica incurajeaza foarte mult coruptia. Tocmai de aceea multe tari au eliminat o parte din restrictiile in acest domeniu.
Una din abordari este aceea prin care se consacra principiul intrarii libere pe piata a investitiilor si specificarea exceptiilor de la regula. De exemplu, Legea privind investitiile straine din 1992 a Moldovei[12] statueaza ca investitiile straine pot fi efectuate in toate ramurile economiei cu conditia ca ele sa nu incalce securitatea statului, normele privind legislatia antimonopol, normele pentru protejarea mediului, precum si normele morale. Codurile privind investitiile din tarile subsahariene francofone, urmeaza adesea aceasta abordare.
Referitor la reglementarea diferendelor, majoritatea legislatiilor nationale consacra mecanismele specifice precum concilierea sau arbitrajul independent. Aceste coduri recurg frecvent la institutiile Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor privind Investitiile.
In literatura juridica de specialitate, au fost identificate urmatoarele instrumente ce contin referiri la investitiile straine[13] :
o Carta de la Hanovra pentru o Organizatie Internationala a Comertului din 24 martie 1948
A fost elaborata la Havana, Cuba, in cadrul Conferintei Organizatiei Natiunilor Unite privind comertul si forta de munca. Carta a urmarit infiintarea unei Organizatii Mondiale a Comertului, care avea ca obiect liberalizarea graduala a comertului si combaterea fenomenelor de monopolizare. Ea contine prevederi relevante pentru investitiile straine, respectiv reglementari pentru controlul practicilor comerciale respective, protejarea securitatii investitiilor straine si afirmarea dreptului statelor importatoare de capital de a controla conditiile patrunderii pe piata a investitiilor straine. Carta a intampinat o puternica opozitie politica si nu a fost niciodata ratificata de numarul de state cerut.
Unul dintre motivele pentru care, de exemplu, nu a primit acceptul grupurilor oamenilor de afaceri americani interesati si implicit al Congresului Statelor Unite, a fost faptul ca prevederile sale referitoare la investitiile straine erau nesatisfacatoare si incomplete, in special cu privire la compensarea in caz de expropriere, dar si faptul ca includeau dreptul mentionat anterior, al statelor importatoare de capital de a exercita controlul patrunderii pe piata a investitiilor straine. Principiile inscrise in Carta de la Havana au stat la baza actului constitutiv al Acordului General pentru Tarife si comert (GATT).
In 1949, Camera de Comert Internationala de la Paris a elaborat Codul International privind Tratamentul Egal al Investitiilor Straine (International Code of Fair Treatment for Foreign Investment), ca raspuns la tendintele din acel moment, care priveau investitiile straine ca pe o modalitate de sprijin a dezvoltarii economice. Codul prevedea interzicerea impunerii unei politici discriminatorii sau a unor masuri legale sau administrative menite sa aduca atingere investitiilor straine (cu exceptia investitiilor din domeniul apararii nationale). In acelasi timp, subiect al obligatiilor din cadrul Conventiei Fondului Monetar International, investitorii straini aveau dreptul la transferul liber de capital, titluri, dividende, beneficii si alte fonduri legate de operatiunile de afaceri sau imprumuturi.. Potrivit aceluiasi cod, proprietatea investitorilor nu putea constitui obiectul unei exproprieri, decat in conditiile si cu respectarea procedurii legale si numai dupa plata efectiva a unei despagubiri corespunzatoare valorii de piata a investitiei, potrivit normelor dreptului international. Codul a fost prezentat ca un model de urmat in negocierile bilaterale si multilaterale " pentru a fi luat in consideratie de catre guverne, de Consiliul Economic si Social al ONU (ECOSOC), precum si de opinia publica din toata lumea " . In literatura de specialitate, s-a afirmat ca prevederile acestui cod, referitoare la investitiile straine, erau extrem de avantajoase pentru investitorii straini.Codul nu a fost niciodata adoptat.
In 1957, Camera de Comert Internationala a propus ca ECOSOC, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si alte organisme internationale sa organizeze o conferinta a grupurilor interesate care sa redacteze un model de conventie internationala urmand liniile celei din 1949. A fost o propunere careia, ulterior, nu i s-a dat curs.
o Rezolutia 626 / VII a Adunarii Generale a ONU, privind dreptul de exploatare libera a bogatiilor si resurselor naturale, adoptata in 1952. Reprezinta o parte importanta din procesul de formare a normelor internationale in materie si are o autoritate substantiala in practica. Exercitand o influenta puternica in ceea ce priveste problema compensatiei in cazul exproprierii, s-a concluzionat ca este parte integranta din dreptul cutumiar ce reglementeaza investitiile straine.
o Tratatul de la Roma incheiat in 25 martie 1957, intre Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, prin care a fost creata Comunitatea Economica Europeana (CEE). Acest tratat este un exemplu decisiv al eforturilor de cooperare internationala in acest domeniu.
o Acordul privind Unitatea Economica Araba din 1957. este o conventie cu un caracter regional si are o forta juridica obligatorie.
o Conventia internationala privind protectia mutuala a drepturilor proprietatii private in statele straine, a fost redactata de o organizatie privata, respectiv " Society to Advance the Protection of Foreign Investments " (Koln 1957). Aceasta conventie, combina cu un proiect redactat de un grup de juristi in aprilie 1959, a devenit cunoscuta ca Abs./Shawcross Draft Convention on Investments Abroad. Sunt primele incercari de redactare a unei conventii multilaterale privind investitiile straine, ce apartin unor grupuri din domeniul privat.
Aceste doua initiative au fost combinate intr-un singur proiect de conventie in 1959, care mai tarziu a fost folosit de catre Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. Proiectul a fost inaintat de catre Republica Federala Germania, Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, pentru a fi luat in consideratie.
o Conventia privind responsabilitatea internationala a statelor pentru prejudiciile aduse strainilor (The Draft Convention on the International Responsability of States for Injuries to Aliens) a fost redactata de profesorii Louis B. Sohn si Richard R.Baxter de la Harvard Law School in 1961. La cererea Secretariatului ONU, ei au redactat o versiune la zi a proiectului Harvard din 1929 privind responsabilitatea internationala a statelor pentru prejudicii aduse strainilor.
o Codurile OCDE de liberalizare a operatiilor curente si a transferurilor de capital The OECD Codes of Liberalisation of Current Invisible Operations and of Capital Movement ) au fost adoptate la 18 decembrie 1961. Ulterior, noi membri au adreat la organizatie - Japonia (1964), Finlanda (1969), Australia (1971), Noua Zeelanda (1973) - si, implicit, la aceste coduri. Pana in 1980, normele ce reglementau dreptul de stabilire a investitiilor straine au fost explicit excluse din Codul privind transferurile de capital. Incepand cu anul 1984, codul a introdus prevederi referitoare la acest drept, mentionand ca tarile-membre nu trebuie sa mentina politici sau practici care sa impuna bariere investitirilor nerezidenti in comparatie cu cei rezidenti.
o Rezolutia 1803 / XVII a Adunarii Generale a ONU, privind suveranitatea permanenta asupra resurselor naturale (1962) a fost votata in formul unei declaratii cu 87 de voturi pentru, 2 impotriva si 12 abtineri (in pricipal de Uniunea Sovietica si Tarile din Europa de Est). Este singura rezolutie revizuita ce a avut suportul Statelor Unite, deoarece contine prevederi semnificative in ceea ce priveste dreptul de compensare acordat in cazul unei nationalizari, drept acordat in conformitate cu normele dreptului international.
o Conventia pentru reglementarea diferentelor referitoare la investitii intre state si resortisantii altor state, semnata la Washington, la 18 martie 1965. Are un caracter multilateral si forta juridica obligatorie. Adoptata prin rezolutia Directorilor Executivi ai Bancii Mondiale, a avut ca scop, in principal, incurajarea investitiilor straine, ca o modalitate de accelerare a dezvoltarii economice a statelor cu o economie in dezvoltare, prin instituirea unei proceduri multilaterale de reglementare juridica a diferendelor intre investitorii straini si statele ce primesc investit
o Proiectul de Conventie privind protectia proprietatii straine (Paris 1967), elaborat in cadrul OCDE. Nu a fost niciodata adoptat, dar a servit ulterior ca baza pentru conventiile bilaterale privind investitiile. Rezolutia Consiliului OCDE din 12 octombrie 1967, a statutat ca aceasta conventie contine principiile recunoscute referitoare la protectia proprietatii straine, combinate cu mijloace de aplicare a acestor principii in practica . Acest proiect de conventie a fost elaborat in intentia de a fi un instrument multilateral aplicabil tuturor tarilor, nu numai celor apartinand OCDE.
o In 1972, Camera de Comert Internationala a emis Indrumarile privind investitiile internationale (ICC - Guidelines for International Investments). Aceste indrumari nu au forta obligatorie.
o Declaratia din 21 iunie 1967 a guvernelor tarilor - membre OCDE, privind investitiile internationale si societatile multinationale. Cooperarea intre tarile - membre OCDE in domeniul investitiilor directe internationale este bazata pe aceasta declaratie si deciziile sale procedurale.
In continutul acestei declaratii si ale respectivelor decizii se consacra angajamentul tarilor - membre de a acorda societatilor controlate de capital strain si care opereaza pe teritoriul lor, tratament nu mai putin favorabil decat acela acordat societatilor nationale in aceeasi situatie.
o Al doilea instrument, Indrumarile privind societatile multinationale, reprezinta un cod care contine indrumari si linii de ghidare adresate societatilor multinationale si a fost elaborat plecand de la premisa ca aceste corporatii trebuie incurajate pentru a aduce o contributie pozitiva la economiile statelor - membre. Este un obiectiv semnificativ si a reprezentat o contributie importanta in domeniul adoptarii unui instrument care sa regleze practicile societatilor transnationale, dat fiind faptul ca in principal, sediile acestor corporatii sunt localizate in statele - membre OCDE.
Indrumarile sugereaza faptul ca statele - membre au datoria morala de a supraveghea ca activitatile acestor companii sa nu fie exercitate in detrimentul economiei statelor, in special a celor cu o economie mai putin dezvoltata.
o Conventia privind crearea Agentiei Multilaterale pentru Garantarea Investitiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency) din 1985. Este adoptata sub egida Bancii Mondiale si are un caracter multilateral.
O atentie considerabila a fost acordata recent inlaturarii barierelor impuse fenomenului investitiilor straine in statele cu o economie in dezvoltare. Multe tari au adoptat legislatii moderne privind promovarea investitiilor straine si au concluzionat, in acest scop, tratate bilaterale cu tarile exportatoare de capital.
Necesitatea de a furniza investitorilor straini anumite garantii financiare impotriva riscurilor noncomerciale, existente in statele in dezvoltare, a aparut si s-a dezvoltat ca o modalitate de a imbunatati climatul privind investitiile in aceste tari si, implicit, de a stimula curgerea investitiilor catre ele. Aproape toate statele dezvoltate si chiar doua tari cu o economie in dezvoltare, au stabilit programe oficiale de furnizare de garantii impotriva riscurilor noncomerciale pentru nationalii lor care investesc in statele in dezvoltare sau cu o economie in tranzitie.
Ideea crearii unei agentii pentru garantarea multilaterala a investitiilor a aparut in anul 1950. Ea a fost abordata de mai multe ori sub auspiciile Bancii pentru Reconstructie si Dezvoltare in perioada 1962 - 1972.
Conventia[15] pentru crearea Agentiei pentru Garantarea Multilaterala a Investitiilor a fost adoptata sub egida Bancii Mondiale la 11 octombrie 1985. Prin aceasta conventie, MIGA este consacrata ca o organizatie internationala autonoma si care beneficiaza de personalitate juridica deplina, avand ca principal obiectiv incurajarea in scopuri productive a investitiilor straine in statele - membre.
In prezent, statele - membre sunt in numar de 148, din care 21 de tari din categoria celor industrializate, iar 127 din cele cu o economie in dezvoltare.
MIGA urmareste, in principal, stimularea dezvoltarii resurselor economice pentru tarile - membre prin :
emiterea de garantii in domeniul investitiilor impotriva riscurilor noncomerciale;
realizarea unei arii largi de activitati promotionale.
Conventia contine prevederi ce ofera garantii in domeniul a patru mari categorii de riscuri noncomerciale:
riscurile transferului de valuta ce rezulta din politicile protectioniste ale statelor ce primesc investitii sau intarzieri in conversia ori transferul in valuta investitiei a sumelor ce revin investitorilor din investitie;
riscurile pierderii generate de actiuni administrative sau legislative ori omisiuni ale guvernului, ce au ca efect pierderea de catre investitor a proprietatii, controlului sau beneficiilor rezultand din investitie;
nerespectarea contractelor guvernamentale, respectiv cazurile in care investitorul nu are acces la un forum competent, se confrunta cu intarzieri nejustificate in justitie sau nu are posibilitatea de a executa o hotarare definitiva sau o decizie arbitrara, care a fost solutionata in favoarea lui;
exproprierea si riscurile de razboi sau alte conflicte civile.
Riscul transferului de valuta este definit de articolul 11 (a) (i), ce incearca sa cuprinda toate formele de restrictii existente. Aceste restrictii trebuie sa cuprinda toate formele de restrictii existente. Aceste restrictii trebuie sa fie imputabile guvernelor statelor respective, deci sa fie impuse de o agentie publica sau alt organ al administratiei. Articolul prevede si situatia in care un guvern este in culpa, in sensul ca nu a actionat intr-o perioada rezonabila de timp privind solutionarea cererii de transfer.
Articolul 11 (a) (ii) defineste riscul exproprier El se refera si la masuri precum nationalizare, confiscare, sechestre etc., atribuite guvernului ce primeste investitia. Acest articol distinge intre actiunile executivului si masurile luate de organele judiciare in exercitiul functiunii, precum si intre cele intreprinse de un guvern pentru a reglementa activitatile sale economice, care au caracter obiectiv pentru mentinerea ordinii publice si masurile care sunt prin natura lor discriminator
Riscul nerespectarii contractului este prevazut de articolul 11 (a) (iii). Investitorului i se va asigura o despagubire corespunzatoare numai in cazurile in care nu exista un forum sau o instanta competenta careia sa i se poata adresa, cand recurgerea la o astfel de instanta presupune intarzieri nejustificate in solutionarea cererii sale sau cand, dupa obtinerea unei decizii definitive in favoarea sa, investitorul nu o poate executa.
Articolul 11 (a) (iv), se refera la riscurile generate de razboi sau alte conflicte civile. Ele includ revolutii, insurectii, lovituri de stat si alte evenimente politice similare.
Pentru a fi eligibil operatiilor MIGA, un investitor trebuie sa beneficieze de nationalitatea unui stat - membru, altul decat statul in care urmeaza a fi efectuata investitia. Oricum, in anumite circumstante, investitiile intreprinse de nationali ai tarii care primeste investitia sunt, de asemenea, admisibile. O corporatie este eligibila daca este incorporata sau are principalul sediu intr-o tara membra sau majoritatea capitalului este detinut in proprietate de un membru sau mai multi membri ai Agentiei sau de nationalii lor. O corporatie proprietate de stat este eligibila numai daca opereaza pe o baza comerciala.
Articolul 15, al Conventiei prevede " Agentia nu va incheia un contract de garantie fara ca guvernul statului ce primeste investitia sa nu fi aprobat, in prealabil, emiterea unei garantii de catre Agentie impotriva riscului desemnat a fi acoperit ". Acest articol subliniaza recunoasterea suveranitatii statelor ce primesc investitii in ceea ce priveste admiterea investitiilor straine pe teritoriul lor, precum si a tratamentului acordat.
o Negocierile pentru proiectul Codului de conduita privind corporatiile transnationale, din cadrul ONU, au inceput in 1997. Eforturile s-au concentrat asupra unor probleme cum ar fi : formularea unor referinte corespunzatoare la obligatiile din dreptul international, reglementarea diferendelor intre tarile care primesc investitii si corporatiile transnationale, formularea exacta a unui standard al tratamentului national al corporatiilor transnationale si implicatiile eforturilor recente in materie, in special ale altor organizatii internationale, cum ar fi GATT, pentru prevederile unui cod asupra caruia deja se convenise ad referendum.
Acest cod are o pozitie particulara deoarece este produsul celor mai indelungi si mai mari eforturi de a redacta un instrument acceptat in mod universal privind tratamentul si obligatiile investitorilor straini, este sub auspiciile unei organizatii internationale si este multilateral prin scopul sau. Negocierile in privinta acestui cod au fost suspendate in iulie 1992.
o Acordul comercial referitor la modalitatile de investire (The Draft Decision by the Contracting Parties of the GATT on Trade-Related Investment Measures, < TRIMs >),20 decembrie 1991 si Acordul comercial referitor la servicii (Draft General Agreement on Trade in Services) reprezinta o parte a Proiectului Actului Final din cadrul rundei Uruguay a negocierilor comerciale la nivel multilateral ce au avut loc sub auspiciile GATT. Organizatiiele si institutiile internationale, respectiv, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si Banca Mondiala tind sa sustina globalizarea prin demersurile de promovare a unor norme multilaterale uniforme care sa asigure un tratament favorabil pentru ISD si operatiunile CMN.
o Acordul Multilateral pentru Investitii (AMI) lansarea negocierilor a fost stabilita de catre OCDE la intalnirea ministeriala din 1995. Acest acord continea prevederi precum cea care vizeaza obligativitatea extinderii oricarei facilitati suplimentare acordate unui investitor sau proiect investitional asupra tuturor celorlalti investitori, echivalenta cu aplicarea principiului natiunii celei mai favorizate. Aceste prevederi au marit temerile cu privire la instituirea unei prea mari puteri a firmelor transnationale in raport cu guvernele nationale. Franta a conditionat semnarea acordului de trei conditii : exceptarea domeniului culturii de la aplicarea acordului; nelegitimarea extrateritorialitatii legilor (dreptul de a extinde aplicarea unei legi nationale pe teritoriul altor state, cu trimitere directa la doua legi americane care sanctioneaza firmele care investesc in Iran, Libia si Cuba); neacceptarea politicilor de dumping ecologic si social, sau altfel spus, interzicerea modoficarii legislatiilor din domeniul social sau cel al mediului inconjurator in scopul atragerii ISD. Aceste probleme, impartatite si de alte tari au facut ca MAI sa nu poata fi semnat
o Dezvoltarea standardelor internationale privind tratamentul acordat investitorilor straini, a constituit un punct important pe agenda de lucru a grupului Bancii Mondiale si, in acest sens, se cuvin a fi mentionate Indrumarile Bancii Mondiale privind tratamentul investitiilor straine directe din 1992.
Indrumarile Bancii Mondiale sunt adresate exclusiv statelor care primesc investitii si acopera activitatile si politicile lor privind investitorii straini. Ele statueaza ca aplicarea lor este complementara conventiilor bilaterale si multilaterale in acest domeniu, care sunt in prezent in vigoare, contin prevederi referitoare la problematica renegocierii si a exproprierii, precum si cu privire la solutionarea diferendelor.
o Acordul de comert Liber Nord Atlantic (NAFTA) din 1992. Este o conventie cu caracter regional, incheiata intre Canada, Mexic si Statele Unite; continand referiri liberale privind problematica investitiilor straine.
o Acordul de la Marrakesh din 1994, prin care a fost creata Organizatia Mondiala a Comertului. Acest instrument multilateral contine in una din anexele sale, prevederi referitoare la investitiile straine directe.
o Principiile privind investitiile din cadrul APEC (APEC Non-Binding Investment Principles). Este un instrument cu caracter regional, adoptat in cadrul Acordului de Cooperare Asia - Pacific si contine un set de principii referitoare la investitii, principii ce nu au forta juridica obligatorie.
o Recomandarile Consiliului OCDE privind mita in cadrul afacerilor internationale. Nu are forta juridica obligatorie.
o Energy Charter Treaty. Instrument cu un caracter regional a fost finalizat in decembrie 1994. Desi initial acest tratat a fost conceput in scopul de a proteja investitiile tarilor din vest in fostele tari comuniste din Europa de Est, ulterior, prin negocieri, prevederile sale au devenit universal valabile.
Capitolul din tratat consacrat investitiilor, contine prevederi antidiscriminatorii privind regimul investitiilor si care permit investitorilor, la fel ca si modelul NAFTA, sa recurga la procedura arbitrajului international in conditiile in care statul - gazda incalca angajamentele privind acordarea unui tratament investitorului strain care nu este mai putin favorabil decat cel acordat investitorului autohton. De asemenea, contine prevederi care se refera la tratamentul aplicat investitorilor, promovarea si protejarea investitiilor, precum si expropriere.
Toate reglementarile organizatiilor internationale cat si experienta au demonstrat ca pentru atragerea investitiilor straine, este necesar a fi creat un climat atractiv si care sa beneficieze de stabilitate. Principalele masuri ce trebuie luate de statele care primesc investitii, pentru asigurarea unui climat favorabil acestora, constau in absenta unor masuri administrative oneroase privind intrarea lor si, in general, a cerintelor privind proprietatea sau controlul lor, ca o conditie a patrunderii pe piata. Aditional la reglementarea absentei unui astfel de control, statele pot oferi anumite facilitati investitorilor, ca rezultat al politicilor de privatizare, stimulente fiscale sau economice, precum si crearea unor zone economice speciale si zone libere la export. De asemenea, statele pot oferi garantii constitutionale privind dreptul de proprietate, garantii ce pot fi implementate prin incheierea unor conventii bilaterale.
Cerintele pentru asigurarea unui climat favorabil investitiilor straine difera de la un stat la altul, dar, in principal, ele se clasifica in trei mari categorii:
Aspectele economice si financiare care includ : cadrul macroeconomic, respectiv balanta de plati a unei tari, deficitul sau bugetar, rata inflatiei; cadrul microeconomic, respectiv nivelul de mobilitate al factorilor de productie si dimensiunea concurentei libere pe piata, sistemul de preturi si calitatea institutiilor insarcinate cu managementul economiei; politicile comerciale ale statului respectiv; caracteristicile sectorului financiar si trasaturile infrastructurii de baza, incluzand serviciile publice si profesionale, precum si posibilitatea de a procura din strainatate bunuri si servicii care nu sunt disponibile pe piata interna.
Aspectele legislative care implica nu numai faptul de a furniza un suport in acest sens, investitiilor, dar mai ales de a beneficia de o retea legislativa pozitiva, in atitudinea sa fata de acest fenomen, atat in substanta, cat si in modalitatea in care prevederile legale sunt aplicate. O protectie inadecvata, in fapt si in drept a proprietatii si a drepturilor contractuale, corelata cu proceduri ineficiente si inflexibile din legislatia interna in domeniul solutionarii diferendelor reprezinta factori notorii care contribuie la descurajarea investitiilor straine.
Aceasta situatie incurajeaza coruptia si atrage investitori ce urmaresc un profit pe termen scurt, generat de avantajele pe care eludarea legii sau o legislatie inadecvata le creeaza.
Afirmarea in legislatia anumitor state a unor politici restrictioniste privind investitiile straine, contribuie la reducerea posibilitatilor de afaceri pe terirtoriul lor si, implicit, a beneficiilor ce decurg din aceste oportunitati, iar, in particular, la declinul factorilor de productie din economia nationala.
Un cadru legislativ favorabil investitiilor straine presupune adoptarea unor prevederi legale, in acest domeniu, sub forma unor acte normative stabile, care sa confere siguranta investitorilor straini. Multe din statele cu o economie in dezvoltare sau in tranzitie, constiente de acest fapt, au reglementat problematica admiterii si operarii pe teritoriul lor a investitiilor straine sub forma unor legi sau chiar a unor legi speciale, respectiv coduri.
Aspectele politice, informationale si culturale care depind foarte mult de integrarea pietei locale in cadrul practicilor comerciale internationale, de stabilitatea politica interna si de relatiile statului respectiv cu alte state de la care poate obtine asistenta financiara pentru investitiile locale sau piete pentru export. Disponibilitatea sistemului informational este, de asemenea, relevant. In aceasta categorie se include si atitudinea generala a opiniei publice si a autoritatilor oficiale ale statului in cauza, fata de problema investitiilor straine si, implicit, fata de investitori.
V.Investir dans le tiers monde, Politiques et mesures d'incitation apliquees par les pays membres du CAD de l'OCDE a l'egard des investissements etrangers directs dans les pays an developpement, OCDE, cinquieme edition revisee, novembre 1982, p.3-5
Multilateral Agreement on Investment , Report by the Chairman of the Negotiating Group, 28 April 1998, OECD Doc, Report ; World Trade Organization Doc.
A.A. Fatouros, Tovards an International Agreement on Foreign Direct Investment ? ICSID Review, Foreign Investment Law Journal, volume 10, 1995, p.188
Antonio R. Parra, Previsions on the Settlement of Investment Disputes in Modern Investment Laws, Bilateral Investment Treaties Instruments on Investment, ICSID Review, 1992, p. 292
Ibrahim F.I. Shihata, Recent Trends Relating to Entry of Foreign Direct Investment, ICSID Review, volume 7, number 2, fall 1992, p. 56
Franziska Tsehofen, Multilateral Approches to the Treatment of Foreign Investment, ICSID Reviw, Foreign Investment Law Journal, volume 7, number 2, fall 1992; Peter muchlinski, Multinational Enterprises and the Law, Blackwell, Oxford UK a Cambridge USA, 1995 si International Development Law Institute Materials, DLC-14E, 1997, Handbook 4
Commentary on the Convention Establishing the Multilateral Investment Guarantee Agency, World Bank Doc., 1999
Katia Tieleman- " The Failure of the Multilateral Agreement on Investment " Case Study for the UN Vision Project on Global Public Policy Netwqrks, www.globalpublicpolicy.net
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
