Interoperabilitatea

Interoperabilitatea

La nivelul Comunitatii Europene au existat, inca din deceniul al IX-lea al secolului recent incheiat, preocupari pentru reabilitarea transportului feroviar, pentru cresterea increderii in acest mod de transport si, implicit, pentru extinderea sa, avandu-se in vedere importantul lui rol strategic, implicatiile in amenajarea teritoriului si calitatea sa majora de serviciu public. Dar, din ratiuni mai mult politice, administratiile feroviare nationale si-au realizat reglementari operationale proprii, dezvoltandu-se practic intr-un mediu institutional si tehnic inchis.
Disparitia 'cortinei de fier' dintre Est si Vest, precum si dezvoltarea unor retele nationale de mare viteza (in Franta, Italia, Germania, Spania) au creat premisa realizarii unei retele feroviare trans-europene, a carei viabilitate este strans conditionata de asigurarea continuitatii circulatiei trenurilor si a unei functionalitati integrate intr-un sistem unic. In acest sens, s-au trasat coridoare comerciale continentale de transport feroviar - Romania fiind traversata de doua dintre acestea:

- Coridorul IV (Curtici, Arad, Deva, Alba Iulia, Sighisoara, Brasov, Bucuresti, Constanta), respectiv

- Coridorul IX (Ungheni, Iasi, Pascani, Bacau, Adjud, Buzau, Ploiesti, Bucuresti, Giurgiu) - si s-a demarat, la nivel european, un ambitios program de armonizare tehnica si legislativa in domeniu, program menit sa asigure interoperabilitatea la frontiere.
Interoperabilitatea reprezinta capacitatea sistemului feroviar transeuropean de mare viteza de a permite circulatia ne intrerupta si in conditii de siguranta a trenurilor, a caror dotare tehnica trebuie sa corespunda nivelurilor specifice de performanta. Aceasta presupune, in fapt, asigurarea tuturor reglementarilor tehnice si operationale, care trebuie elaborate si realizate tehnic, in vederea satisfacerii cerintelor esentiale prestabilite, vizand in principal doua concepte:

- interoperabilitatea tehnica - care impune realizarea liniei de cale ferata, a liniei de contact si a echipamentelor de semnalizare atat la sol, cat si pe locomotiva, pentru atingerea scopului propus, si

- interoperabilitatea operationala - care inseamna posibilitatea ca trenurile sa circule pe diferitele retele europene, echipate cu instalatiile specifice, care sa asigure respectarea urmatoarelor determinari de operare:

- trenul nu se opreste la granita;

- locomotiva nu se schimba la granita;

- mecanicul nu se schimba;

- mecanicului nu i se cere sa indeplineasca nici o alta activitate in afara celor acceptate in cadrul acestui sistem
Asadar, sistemul feroviar transeuropean se constituie din:

- infrastructuri feroviare (linii, instalatii de semnalizari si centralizari, linie de contact), nou-construite sau amenajate pentru a fi parcurse cu viteze mari, si

- din material rulant conceput special pentru aceste viteze, iar rolul interoperabilitatii este acela ca transportul feroviar sa beneficieze de toate avantajele care decurg din realizarea unui spatiu fara frontiere interioare prin interconexiunile retelelor nationale de mare viteza.
In acceptiunea Directivei 2001/16/CE a Parlamentului European si a Consiliului Europei din 19 martie 2001 privitoare la interoperabilitatea sistemului feroviar transeuropean, elementele constituente de interoperabilitate sunt: infrastructurile, materialul rulant si compatibilitatea dintre ele.