Aparitia si definirea ecoturismului

Aparitia si definirea ecoturismului

Sub genericul de "turism durabil" se cuprind toate formele de turism, care, in dezvoltarea si practicarea lor, se bazeaza pe principii ecologice, adica fara sa deranjeze sau sa distruga mediul natural si construit, mostenirea istorica si culturala, ci, dimpotriva, sa le protejeze, conserve si sa le amelioreze sau sa le imbunatateasca.

Ecoturismul isi trage radacinile din miscarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursa importanta de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protectie. Cercetarile intreprinse in Kenya in anii 70 au aratat ca beneficiile economice ale turismului in arii salbatice au depasit cu mult vanatoarea, activitate care a si fost interzisa in anul 1977. La inceputul anilor 80, padurile tropicale si recifele de corali au devenit subiectul unor nenumarate studii stiintifice si filme documentare. Acest interes a condus la aparitia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetatorilor si reporterilor in zone salbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere in tari ca Ecuador si Costa Rica, si o adevarata industrie a inceput sa se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turisti, in principal naturalisti si iubitori ai vietii salbatice.

La inceputul anilor '80, intreprinzatorii din turismul bazat pe atractii naturale au inceput sa prospere in intreaga lume, odata cu interesul tot mai mare pentru mediu si pentru calatoriile in aer liber. Aparitia unor echipamente de calatorie si campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii si-au dat seama ca ar putea avea initiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupari locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curand, ei au invatat ca instruind si angajand localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de castigat si in acelasi timp puteau oferi populatiei locale beneficii importante. Touroperatorii care vand produse turistice in Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya si Nepal sunt printre primii care au avut astfel de initiative si pot fi considerati pionieri ai ecoturismului., desi nu au avut la indemana un set de principii, asa cum le cunoastem in prezent.

Ecoturismul poate fi privit asadar, mai intai ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu principii, studiat de cercetatori si organizatii non-guvemamentale inca de la sfarsitul anilor '80 si ca un segment de piata in plina evolutie, fiind o forma a turismului in arii naturale.

Exista multe trasaturi asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasa fata de mediu si nu in ultimul rand "verde', un cuvant la

moda pentru aceasta noua industrie. De aici si numeroase confuzii intre ecoturism si termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism.

Termenul de "turism responsabil" atrage atentia asupra faptului ca cea mai mare parte a activitatilor turistice nu sunt responsabile: populatia locala este exploatata, resursele naturale si culturale nu sunt respectate si ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil si sugereaza faptul ca toti cei implicati intr-o activitate turistica, turisti sau prestatori, trebuie sa adopte o atitudine responsabila fata de destinatia turistica. O varianta asemanatoare este "turismul constient", care incurajeaza o intelegere mai profunda a naturii, oamenilor si locurilor.

Un alt termen intalnit adesea este cel de "turism alternativ". Problema in acest caz este ca termenul se defineste prin ceea ce nu este, adica turismul traditional. Turistii nu isi descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinatiile pe care le aleg sunt tot cele care ii motiveaza de obicei: natura, religia, educatia, aventura, etc. Intentia si in acest caz nu este de a desemna o noua forma de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativa celei predominante in turismul clasic.

Termenul "turism verde" este folosit de obicei ca o versiune neacademica a turismului durabil.

Societatea "National Geografic" a lansat termenul de "geoturism", ca fiind: "forma de turism care sprijina sau imbunatateste caracteristicile geofizice ale unui spatiu - mediul inconjurator, cultura, estetica, patrimoniul si bunastarea locuitorilor".

Definirea ecoturismului

Pe masura ce ecoturismul se dezvolta si castiga popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definitii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul ca ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfasurata, asa cum se intampla cu alte forme de turism (turism de aventura, turism balnear, turism de afaceri, etc). Ecoturismul incorporeaza intotdeauna activitati diverse in mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea vietuitoarelor in habitatul lor natural, etc), dar poate include si activitati culturale. Ecoturismul are si o importanta Componenta educationala, este o sansa de a invata respectul pentru natura si pentru cultura locala, iar pentru unii o sansa de auto-reflectie inspirata de frumusetea imprejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obtinerea beneficiilor pentru comunitatea locala. Aceasta inseamna angajarea personalului de pe ^r plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor in luarea deciziilor si organizarea activitatilor turistice.

In prezent turismul reprezinta, cel mai important si dinamic sector al economiei mondiale, dezvoltarea lui concentrandu-se in asezarile cele mai atractive, dar, in acelasi timp, cele mai sensibile din punctul de vedere al factorilor culturali si de mediu. Devastarea mediului, survenita din dorinta de "dezvoltare" si folosire a naturii pentru satisfacerea necesitatilor turistice, a devenit un fapt greu de neglijat. De aceea, turismul ecologic, ca o alternativa a turismului de masa, are menirea sa respecte integritatea peisajelor naturale si a biodiversitatii ecologice, are capacitatea de a genera beneficii economice, precum si a contribui la conservarea resurselor naturale si a celor culturale ale comunitatilor locale.

Aparitia notiunii de ecoturism poate fi aliata la declararea primului parc national din lume "Yellowstone" din SUA, in anul 1872. Miscarea de conservare a biosferei din perioada postbelica a transformat ecoturismul intr-o sursa importanta de venituri pentru ariile naturale ce aveau nevoie de protectie. La inceputul anilor 80, intreprinzatorii din turismul bazat pe atractii naturale au inceput sa prospere in intreaga lume, odata cu interesul lor, tot mai mare, pentru mediu si pentru calatoriile in aer liber[1].

Conceput initial ca alternativa a turismului de masa, ecoturismul apare ca o solutie in combaterea efectelor negative si minimalizarea impacturilor asupra ecosistemelor naturale.

Notiunea de ecoturism a fost definita cu ocazia seminarului national privind ecoturismul, organizat de Consiliul de Experti pentru Mediul Inconjurator din Canada (CEAC), in anul 1991. Manifestarea a reunit reprezentantii guvernului, universitatilor, grupurilor de protejare a naturii si operatorilor sectorului turistic si a concluzionat ca "ecoturismul este o experienta a calatoriei care pune in lumina natura, contribuind la conservarea ecosistemelor si respectand integritatea comunitatilor-gazda"[2].

Ecoturismul, ca o forma a turismului durabil, definit si ca un turism "defensiv", turism "verde", turism "orientat spre natura", turism "bland", reprezinta o sursa de realizare a conservarii atat a biodiversitatii, cat si a patrimoniului cultural, apare ca o strategie pentru asigurarea dezvoltarii socioeconomice a destinatiei ecoturistice. Conform OMT (2001), turismul durabil este definit drept intalnirea "nevoilor turistilor curenti si regiunilor-gazda, in acelasi timp, protejand si sporind oportunitati pentru viitor. Dezvoltarea lui este asigurata de managementul tuturor resurselor, in masura in care nevoile economice, sociale si estetice sunt gestionate in scopul asigurarii si mentinerii integritatii culturale, proceselor ecologice esentiale, diversitatii biologice si sistemelor de sustinere a vietii"[3].

In opinia lui D. Weaver (2002), ecoturismul constituie "o forma de turism care se bazeaza pe experiente de studiere si apreciere a mediului natural, precum si altor componente ale sale, toate cuprinse in contextul social din arealul respectiv". El sustine ca protectia mediului si culturii, in maniera principiilor dezvoltarii durabile, vor imbogati resursele naturale si culturale de baza ale destinatiei si vor promova viabilitatea desfasurarii acestei activitatii[4].

In viziunea autorilor V. Miron, V. Gututui, ecoturismul reprezinta "calatoriile in ariile naturale pentru a invata despre comunitatile-gazda, generand posibilitati economice in sprijinul conservarii si protectiei ecosistemelor"[5].

Gabriela Stanciulescu considera ca ecoturismul este "o forma de turism al carui scop principal este conservarea mediului inconjurator si care pune accent pe educatia turistilor in ceea ce priveste protejarea si conservarea mediului inconjurator. Ecotuirsmul are un potential insemnat in dezvoltarea comunitatilor locale, oferind medii interesante din punct de vedere ecologic si asociate cu asezari etnice traditionale"[6]

Lista definitiilor ar putea continua, pentru ca fiecare organizatie sau autor a incercat sa impuna o varianta proprie. Multitudinea definitiilor si lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretari din partea celor implicati. Chiar daca ei sunt de acord asupra criteriilor de baza, ponderea acestora in produsul turistic este diferita.

Ecoturismul este prin definitie o forma de turism care respecta principiile dezvoltarii durabile. Totusi, este important sa mentionam faptul ca toate formele de turism si toate activitatile turistice ar trebui sa tinda spre o dezvoltare durabila. incepand cu planificarea si dezvoltarea infrastructurii turistice si terminand cu activitatea de marketing, toate operatiunile turistice trebuie sa aiba in vedere criterii durabile din punct de vedere economic, social, cultural si de mediu.

Intrucat ecoturismul a fost initial doar o idee si nu o disciplina, multe organizatii l-au promovat fara a-i cunoaste principiile de baza. Eforturi pentru stabilirea unor principii si criterii de acreditare recunoscute pe plan international au fost initiate inca din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte incet, data fiind diversitatea domeniilor, experientelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune in care se practica ecoturismul sa dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare si criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan international.

Societatea Internationala de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 pana in prezent intr-un set de principii redate mai jos, care au fost acceptate si preluate de tot mai multe organizatii, guverne, firme private, universitati si comunitati locale.

In cadrul Summitului Mondial al Ecoturismului (Quebec, 2002), s-au formulat un set de recomandari adresate guvernelor, sectorului privat, organizatiilor nonguvernamentale, institutelor de cercetare, agentiilor de dezvoltare si comunitatilor locale privind desfasurarea activitatii de ecoturism, bazate pe urmatoarele reguli

profitabilitatea afacerilor, care se desfasoara de catre toti proprietarii, investitorii, managerii si angajatii, comunitatile locale si organizatiile de conservare din ariile naturale;

minimalizarea efectelor negative ale afacerilor ecoturistice si contributia acestora la conservarea ecosistemelor fragile si a mediului in general;

cooperarea cu organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale implicate in protejarea ariilor naturale si conservarea biodiversitatii, in vederea asigurarii concordantei operatiunilor ecoturistice cu planurile de management si reglementarile din zona respectiva;

utilizarea materialelor si produselor, precum si a resurselor umane si logistice locale pentru garantarea autenticitatii produsului ecoturistic si sporirea beneficiilor care raman in comunitate;

pregatirea si perfectionarea continua a fortei de munca pentru garantarea calitatii prestatiei ecoturistice;

conservarea integritatii valorilor culturale, descrierea si valorificarea cu respect a traditiilor, obiceiurilor si istoriei locale;

promovarea comportamentului etic in randul clientilor fata de destinatia ecoturistica vizitata, sprijinirea si educarea comunitatii locale privind initiativele de conservare;

diversificarea activitatilor ecoturistice in destinatiile respective si extinderea operatiunilor spre alte destinatii, pentru evitarea supraaglomerarii care ar ameninta durabilitatea, pe termen lung, a activitatii.

Fig. 1. Recomandari privind desfasurarea activitatii de ecoturism

Dezvoltarea unei afaceri ecoturistice necesita, inca din faza de concepere si pana la operarea propriu-zisa, satisfacerea unei combinatii de factori ce reflecta importanta mediului natural si a comunitatii locale pentru gestiunea rationala a tuturor resurselor antrenate.

Determinarea costurilor privind conservarea zonelor naturale protejate si a monumentelor istorico-culturale, atractive pentru turisti, permite planificarea si administrarea eficienta si justificata a ecoturismului

In anul 2002, Megan Empler Wood, in lucrarea Ecoturism: Principles, practices and Politices for Sustainability, defineste principiile ecoturismului:

Minimizarea impactului negativ asupra naturii si culturii, impact ce ar putea distruge destinatia turistica.

Educarea turistului cu privire la importanta conservarii.

Sublinierea importantei unor operatori responsabili, care sa coopereze cu populatia si cu autoritatile locale, in vederea satisfacerii nevoilor comunitatii.

Furnizarea de fonduri pentru conservare si pentru managementul ariilor naturale protejate.

Accentuarea necesitatii unei zonari turistice regionale si a planificarii fluxurilor de turisti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinatii ecoturistice.

Necesitatea utilizarii studiilor sociale si de mediu, precum si a unor programe de monitorizare pe termen lung, pentru evaluarea si minimizarea impactului.

Lupta pentru maximizarea beneficiilor economice ale tarii gazda, ale comunitatilor si firmelor locale si mai ales ale locuitorilor din zona ariilor naturale si protejate.

Asigurarea unei dezvoltari a turismului care nu depaseste o anumita limita a schimbarii din punct de vedere social si al mediului, limita determinata de cercetatori in colaborare cu rezidentii.

Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate in armonie cu mediul natural si cultural, minimizand utilizarea combustibililor fosili si conservand vegetatia si fauna locala.

In prezent nu exista o definitie unanim abordata dar exista definitii agreate si predominant acceptate, adoptate si utilizate. In definirea ecoturismului s-au implicat un numar mare si variat de specialisti precum si o mare varietate de organisme profesionale, economice, atat la nivel national cat si international.

Ecoturismul este vazut ca o forma de turism alternativ si trebuie sa includa spre definire urmatoarele elemente:

a. produsul are la baza natura si elementele sale;

b. managementul ecologic in slujba unui impact minim;

c. contributie la conservare;

d. contributie la bunastarea comunitatilor locale;

e. educatie ecologica

Ecoturismul reprezinta una dintre formele turistice cu cea mai mare tendinta de crestere in ultimii ani, cu precadere in ariile protejate. Prin promovarea acestei forme de turism, multe tari ale lumii care considera ca ariile protejate sunt o parte esentiala a ofertei turistice, au facut ca turismul in natura si ecoturismul sa reprezinte elemente importante ale industriei turistice.

Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului, cu deosebire in zonele protejate si a principiilor sale are o dubla tinta: pe de o parte valorificarea integrata a resurselor naturale si culturale de exceptie, cu imbunatatirea calitatii vietii in comunitatile locale, iar pe de alta parte satisfacerea motivatiilor si cerintelor turistilor in concordanta cu conservarea mediului pentru generatiile viitoare. 

Dezvoltarea ecologica a turismului in zone protejate vizeaza in principal patru planuri:

economic prin cresterea gradului de valorificare a resurselor, indeosebi a celor mai putin cunoscute, pentru reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate;

ecologic prin asigurarea utilizarii rationale a tuturor resurselor, reducerea si eliminarea deseurilor, reciclarea lor, asigurarea conservarii si protectiei mediului, scaderea procesului de sustragere a terenurilor agricole si forestiere din circuitul agricol si silvic;

social prin sporirea numarului de locuri de munca, mentinerea unor meserii traditionale, atragerea populatiei in practicarea diferitelor forme de turism;

cultural prin valorificarea elementelor de civilizatie, arta si cultura deosebite, care exprima o anume identitate culturala si dezvolta spiritul de toleranta.

Decizia de a practica ecoturismul este generata de necesitatile de echilibru, diferentiere, identificare si economisire. Printre multiplele motivatii turistice, ecoturismul se bazeaza pe[7]

Motivatii educationale si cognitive

studierea si explorarea frumusetii naturii;

asistarea la evenimente interesante si deosebite ce au loc in urma unor fenomene naturale;

cunoasterea monumentelor naturii, rezervatiilor naturale, parcurilor si ariilor naturale protejate s.a.

Motivatii de relaxare si placere

odihna, relaxarea si evadarea din rutina si tensiunea vietii cotidiene;

petrecerea de vacante frumoase in cadrul unui mediu natural, altul decat localitatea de resedinta;

acumularea de noi experiente psihologice prin schimbarea modului de viata si raspunsul la necesitatile fiziologice si morale deosebite (consumul unor specialitati gastronomice necunoscute, amintiri noi etc.);

schimbarea climatului, regiunii si a atmosferei pentru mobilizarea organismului la influenta factorilor de mediu;

realizarea hobby-urilor, recreerea, plimbarea, agrementul.

Motivatii sportive si de refacere a sanatatii, ca:

vizitarea zonelor ecologice cu disponibilitati de resurse naturale benefice pentru sanatate, cu efecte curative si terapeutice;

practicarea pescuitului, vanatoarei.