Dezinformarea

Dezinformarea

In epoca noastra, dezinformarea este o problema la ordinea zilei. Dezinformarea este o arma redutabila utilizata in sens unic, fara posibilitati de replica. Efectele sale ascunse adesea nu pot fi scoase la iveala decat odata cu trecerea timpului. Este un fenomen complex, care nu poate fi supus unei analize simpliste, ci se inscrie mai degraba in zona numeroaselor interpretari.

La fel ca in multe cazuri, cand definirea unor fapte, evenimente si procese sociale se face cu dificultate si, definire dezinformarii nu este tocmai usoara de facut. Dificultatea in a defini conceptul de dezinformare rezulta din incercarea de ai preciza continutul diferentiindu-l de alte concepte invecinate (propaganda, publicitatea, reclama, intoxicarea etc.). Din perspectiva procesului comunicational dezinformarea , este considerata, "orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina la receptori (numiti tinte in teoria dezinformarii) anumite atitudini, reactii, actiuni, dorite de un anumit agent social"(Dictionar de sociologie,1933,p.169). Dezinformatorul poate fi o persoana, un grup social, o organizatie sau institutie etc. De asemenea, dezinformarea este privita si dintr-o perspectiva instrumentala, pentru a raspunde si unei ratiuni practice. Vladimir Volkoff, autor a numeroase lucrari despre dezinformare publicate in Franta si, in mare parte aparute si la noi, defineste dezinformarea incercand sa se desprinda de concepte invecinate cum sunt: minciuna pura si simpla, care nu are nevoie de explicatii; siretlicul de razboi, care consta in a da crezut ca ataci la stanga cand de fapt urmeaza sa ataci la dreapta; intoxicarea factorilor de decizie adversi, care consta in actiunea de a-i insela in privinta mijloacelor de productie, a starii stocurilor, a datei actiunii planuite; propaganda alba, care consta in a incerca sa faci astfel incat ideile sa-ti fie impartasite; propaganda neagra, care consta in difuzarea unei propagande si in a o atribui inamicului; influenta, care consta in a face agitatie nu cu intentia de-a schimba cursul evenimentelor intr-o directie data, ci, la un mod mai general, pentru a destabiliza societatea adversa. Volkoff defineste dezinformarea ca fiind "Manipulare a opiniei publice (si nu a indivizilor) in scopuri politice (astfel ar putea fi vorba de publicitate) prin mijloace indirecte de tratare.(altfel ar putea fi vorba de propaganda).a unei informatii veridice sau nu (nu veridicitatea informatiei e ceea ce conteaza, ci felul in care este ea prezentata) (Vladimir Volkoff,2007,p.24). Aceasta definitie, arata Volkoff,se poate aplica la fel de bine unei actiuni exercitate de catre o natiune asupra alteia, cat si de catre un stat asupra propriei sale populatii sau de catre mass-media asupra consumatorilor.

Actiunile de dezinformare sunt produse de organizatii specializate, militare sau paramilitare etc. si sunt, de regula, elemente componente ale unor strategii. Actiunile de dezinformare presupun existenta unor comanditari (cei care comanda actiunile de dezinformare), a unor specialisti (planificatori si controlori), a unor intermediari intre acestia (agenti de influenta sunt cei mai importanti, fiind de regula lideri de opinie). Si a unor relee (indivizi care sunt utili in amplificarea si propagarea dezinformarii si care nu sunt constienti de rolul pe care il joaca).

Exista numeroase metode de transpunere in practica a actiunilor de dezinformare. Vladimir Volkoff, de pilda, identifica in lucrarile sale 12 "moduri profesioniste" de trucare a informatiei:

- inversarea faptelor: prezentarea agresorului drept victima va avea un efect imediat asupra opiniei publice, care, prin mecanisme de psihologie colectiva, va simpatiza cu victima;

- amestecul intre adevar si minciuna: atunci cand evidenta unor fapte nu pot fi negata, se adauga alte amanunte inventate, care altereaza, la fel, raportul agresor-victima in favoarea primului. De fapt, se induce in opinia publica o stare de indoiala cu privire la identitatea agresorului: oare victima este total inocenta?. Nu cumva victima a inceput conflictul?;

- motivarea motivului: scopul actiunilor sunt prezente opiniei publice ca fiind in beneficiul "victimei"sau interesului colectiv si nu ale dezinformatorului;

- modificarea circumstantelor: se face abstractie de avantajele uneia dintre parti, exacerbandu-se in acelasi timp asa-zise avantaje ale parti adverse;

- estomparea: inundarea unui fapt sub o avalansa de alte amanunte fara legatura cu faptul in cauza, dar care atrag in mai mare masura atentia publicului;

- camuflajul: este o varianta a estomparii, in care personajului negativ i se atribuie un rol pozitiv, minimalizand actiunile sale reprobabile, in timp ce relele comise de cealalta parte sunt exacerbate;

- interpretarea: fara a fi trunchiate in vreun fel in prealabil, faptele pot fi interpretate intr-un mod favorabil sau nefavorabile;  

- generalizarea: permite diminuarea responsabilitatii uneia dintre parti, demonstrand ca acelasi lucru s-a intamplat in multe alte cazuri;

- ilustrarea: inundarea unui fapt sub o avalansa de alte amanunte fara legatura cu faptul in cauza, dar care atrag in mai mare masura atentia publicului;

- mediatizarea inegala: in prezentarea unui fenomen, aspectele negative sunt tratate expeditiv, sumar, trunchiat, in vreme ce eventualele aspecte pozitive (sau trasaturile negative ale adversarului) sunt reliefate pe larg, cu insistenta;

- mediatizarea egala: este utilizata mai ales in faza finala a unei operatiuni de dezinformare, cand opinia publica tinde deja sa imbratiseze teza dezinformatorului. Pentru a da aparenta de obiectivitate, fiecareia dintre parti i se acorda conditii "egale" de mediatizare;

- combinarea: intr-o actiune de dezinformare nu se utilizeaza o singura metoda, nici macar, nici macar in diferite stadii ale desfasurarii procesului. Sunt folosite simultan mai multe metode, in parale sau combinate. Amploarea si scenariul concret al combinatiei depind de maiestria celor care o pun in practica.

Daca dezinformarea este practicata de institutii specializate, contrarea ei este de asemenea atributul unor organizatii sau institutii specializate. "Antidoturile" dezinformarii, in opinia lui Vladimir Volkoff (2007, p.114), sunt de trei categorii:

- la nivel elementar, antidotul merge de la simpla mefianta (refuz sa ma las pacalit) si pana la verificarea sistematica a informatiei, ceea ce nu inseamna citirea a doua ziare care, asa cum se intampla cel mai adesea, spun aproximativ acelasi lucru, ci, de fiecare data cand acest lucru e posibil, interogarea surselor insesi;

- in ce priveste gandirea, se practica examenul, comparatia, confruntarea, traducerea formulelor in limbaj concret, refuzul ideologiilor, efortul permanent, acceptarea ordinii logice ne amintim ca limbajul e cel ce a pus ordine in strigate;

- in ce priveste societatea, se incearca prezervarea legaturilor sociale organice si evitarea pulverizarii lor in indivizi si regruparea lor in clase si partide care il lasa pe Om fara aparare, se acorda o mai mare incredere familiei decat pietei si nu se face un idol din libertatea anarhica, stiind perfect ca libertatea adevarata traieste din propriile sale limite precum biliardul din muchiile sale si piscina din marginile ei.

"Este adevarat ca astazi, mai mult ca oricand, ne aflam in plina "epoca a dezinformarii"- afirma amiral Pierre Lacoste in prefata lucrarii lui Henri-Pierre Cathala, Epoca dezinformarii, Editura Militara, Bucuresti, 1991,p.11. - Este necesar deci ca in aceasta privinta societatea noastra sa faca o cura de dezintoxicare; sa fie aparate libertatile individuale in cadrul carora figureaza in primele randuri libertatea de a judeca in deplina cunostinta de cauza faptele si oamenii. Agresorii s-au bazat intotdeauna pe ignoranta si pe frica pentru a-si slabi adversarului. Intelegerea clara a obiectivelor, a metodelor si a mijloacelor folosite pentru a manevra opiniile publice ale statelor libere ne va permite sa facem fata cu calm si incredere tuturor incercarilor de destabilizare".