Organizatia comunicanta si Relatiilor Publice versus relatii cu publicul

In prezent, comunicarea si informatiile reprezinta principalele surse si dimensiuni ale existentei fiecaruia dintre noi, dar si a existentei si functionarii eficiente a oricarei organizatii sanatoase.

Pentru a-si realiza scopul organizational in functie de stabilirea unor obiective realiste si pentru a-si asigura o functionalitate eficienta bazata pe integrare tuturor elementelor de identitate esentiale, in vederea obtinerii unor performante, orice organizatie trebuie sa-si organizeze fluxurile comunicationale si procesele de comunicare atat cu mediul intern, cat si cu mediul extern. Aceasta organizare se bazeaza, in esenta, pe proiectarea comunicarii organizationale.  Astfel, pentru a putea fi caracterizata drept organizata, comunicarea organizationala trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici:

sa fie orientata spre finalitate, adica sa reflecte un plan general si obiectivele asumate de organizatie;

sa fie multidirectionala (verticala - de sus in jos, de jos in sus - sau orizontala) ;

sa fie instrumentala, adica sa se sprijine pe o varietate de suporturi in functie de obiectiv ;

sa fie adaptativa, adica sa foloseasca sistemele de informare specifice fiecarui sector de activitate si sa concorde cu cultura organizationala promovata ;

sa fie flexibila, adica sa integreze comunicarea informala si sa creeze structurile care sa o favorizeze (apud D.Iacob, 2002:94).

Toate aceste caracteristici ale comunicarii organizationale se rasfrang fie asupra relatiilor cu publicul, fie asupra Relatiilor Publice practicate de o organizatie. Din aceasta perspectiva, relatiile cu publicul asigura autoorganizarea, adica capacitatea organizatiei de a reface echilibrul comportamentelor sale in raport cu perturbatiile ivite in interactiunile cu mediul (intern sau extern), pe cand Relatiilor Publice determina autoinstruirea, care reflecta capacitatea organizatiei de a folosi experientele anterioare pentru optimizarea propriei activitati.

In acest perimetru, al comportamentelor organizatiei si a legaturilor dintre ele, Relatiilor Publice se remarca ca fiind un proces extrem de complex ce vizeaza realizarea si mentinerea structuralitatii optime a organizatiei, precum si observarea permanenta a "invelisului" organizational, a granitelor dintre organizatie si mediu, garantandu-se starea deschisa si activa a intrarilor si iesirilor. La randul lor, din punct de vedere managerial, relatiile cu publicul gestioneaza functionarea granitelor organizatiei, cu scopul de a asigura permanenta feed-back-ului, a conexiunii dintre iesiri si intrari, precum si potentialului de adaptare a organizatiilor la noile influente si noile solicitari ale mediului extern.

Cu alte cuvinte, relatiile cu publicul sunt responsabile de "stapanirea activa a mediului", pe cand Relatiilor Publice contribuie la "construirea identitatii de sine" a organizatiei, ambele obiective reprezentand indicatori de adaptabilitate sau criterii de apreciere a sanatatii organizationale.

Instrumentul managerial strategic pe care il folosesc atat relatiile publice, cat si relatiile cu publicul pentru a-si indeplini aceste obiective este insasi comunicarea, ca expresie a flexibilitatii si eficientei organizationale. Aceasta insa va avea impact asupra acestor obiective numai daca efortul Relatiilor Publice si cel al relatiilor cu publicul va raspunde la cea de-a doua intrebare din modelul lui H.D. Lasswell - "Cui comunica o organizatie