Cum il invatam pe copil sa inteleaga si sa foloseasca limbajul abstract

CUM IL INVATAM PE COPIL SA INTELEAGA SI SA FOLOSEASCA LIMBAJUL ABSTRACT

Unii copii cu autism sunt capabili sa invete sa ceara (sa solicite), sa identifice (respectiv) si sa eticheteze (pipaie) obiecte si actiuni concrete cu relativa usurinta, dar prezinta mai multe dificultati in invatarea altor parti de vorbire care pot fi considerate mai "abstracte" ca natura, cum ar fi adjectivele, adverbele, prepozitiile si pronumele. Exista multe teorii referitoare la cauzele care fac ca aceste "parti de vorbire" sa fie mai greu de invatat pentru copiii cu autism, dar aceasta s-ar putea datora faptului ca aceste cuvinte sunt "relationale" sau "relative". Cu alte cuvinte, cuvintele folosite se schimba in functie de ce anume este comparat, de perspectiva vorbitorului sau persoana care vorbeste si fata de persoana careia i se adreseaza. De exemplu, atunci cand este vazut langa un arbust, un copac este considerat "mai mare", dar atunci cand este conparat cu un zgarie nori, acelasi copac va fi considerat "mai mic". O minge care zace "pe" podea poate fi de asemena "langa" un scaun, dar in functie de locul unde este localizat cel care observa, "langa" ar putea arata foarte diferit! Daca vorbesc cu o persoana de genul feminin, ii spun "tu", dar daca ii spun ceva cuiva despre aceeasi persoana, o numesc "ea". Este usor sa vedeti cum pot copiii sa devina confuzi! In termeni comportamentali, este mult mai greu de obtinut controlul stimulilor atunci cand stimulul se schimba mereu!

Asa cum se intampla si cu alte parti de vorbire, de obicei o persoana are cel mai mult succes atunci cand foloseste motivatia sau dorinta copilului (operatiune de stabilire/ OS) pentru a-l invata sa ceara (solicite) folosind acele parti de vorbire. O data ce copilul foloseste aceste cuvinte pentru a solicita (cere) fara nici un imbold, copilul poate fi invatat sa identifice in mod receptiv si sa eticheteze (pipaie) folosnd acele cuvinte cu mult mai multa usurinta prin intermediul metodelor de transfer. Sa nu uitam la fiecare parte de vorbire pentru a stabili cum am putea manipula nevoia copilului de a cere folosind aceste "cuvinte abstracte". Este important sa retineti ca intrebarile folosite pentru a smulge raspunsul, la fel ca si obiectivul (obiectivele) de referinta reprezinta toate o parte din conditiile stimulente care specifica care raspuns va fi consolidat.

Adjectivele - Dupa ce s-au invatat substantivele si verbele, adjectivele sunt de obicei urmatoarea parte de vorbire pe care o predam unui copil. Adjectivele sunt cuvintele care descriu substantivele, incluzand cuvinte care descriu cum suna lucrurile, cum se simt, ce gust au, cum arata si cum miros. Exista anumite lucruri fundamentale care trebuiesc retinute atunci cand predati adjectivele copiilor cu autism. Intai, asigurati-va ca il invatati pe copil cuvantul pentru a descrie cum experimenteaza el senzatiile. De asemenea, fiti sigur ca copilul "prinde" trasatura corecta. In cele din urma, predati in asa fel incat sa evitati ca copilul sa inlantuie raspunsurile sau sa foloseasca adjectivele in mod nepotrivit. In cele din urma, folositi motivatia sau dorinta copilului pentru anumite articole pentru a-l invata pe copil sa solicite cu adjective si transferati apoi la toate celelalte functii (operanti verbali).

Este important sa intelegeti ca copiii autisti pot exmerimenta senzatiile intr-o maniera atipica. De exemplu, un lucru care pentru dumneavoastra poate miros "dulceag", poate mirosi "puturos" pentru copil. Asa ca, atunci cand predati adjectivele este important sa fiti constienti de felul in care actioneaza copilul la o anumita senzatie, si sa acordati eticheta potrivita pentru reactia lui. Tineti minte ca atunci cand predati adjectivele, il puneti de asemenea invata pe copil sa solicite (ceara) ca mediul lui sa fie schimbat prin faptul ca el nu spune cum anume experimenteaza el evenimentele. La fel cum un adult poate spune "Mi-e frig" ca o solicitare indirecta pentru ca cineva sa dea drumul la caldura, copilul poate fi invatat sa spuna "Prea tare!" ca o solicitare pentru ca cei din jur sa vorbeasca mai incet. Imbratisarea care este "draguta" pentru dumneavoastra ar putea "rani" copilul. Atunci cand copilul este capabil sa identifice aceste senzatii sau sa solicite o schimbare, aceasta ii permite sa aiba mai mult control asupra mediului sau si poate reduce "nevoia" pentru comportamentele negative care ar putea aparea daca copilul ar fi incapabil sa comunice in alt fel.

Este important ca atunci cand incepeti sa predati adjectivele ca articolele sa fie identice intru totul, cu exceptia descriptorului tinta. Multi copiii cu autism intampina greutati in a raspunde la mai multe trasaturi ale aceluiasi articol si daca folosim articole care difera prin mai mult de o singura trasatura pentru a preda un concept, nu putem fi siguri ca copilul "prinde" aspectil corect al obiectului. De exemplu, daca folosim o minge mare cu dungi si o minge mica cu stele pe ea pentru a preda "mare" si "mic", copilul ar putea invata ca "mare" inseamna lucruri cu dungi si "mic" inseamna lucruri cu stele. In schimb, ar trebui sa folosim doua mingi care au aceeasi culoare si aceeasi textura, dar marimi diferite.

Este important sa aveti grija sa folositi multe articole diferite intr-o varietate de combinatii cand predati adjectivele pentru a va ajuta sa va asigurati de faptul ca copilul nu a fost invatat din greseala sa foloseasca adjectivele pentru a solicita articolul sau sa inlantuie adjectivul si substantivul ca fiin noul nume al articolului dorit. De exemplu, nu dorim ca copilul sa inceapa sa spuna "albastru" pentru a solicita "mingea albastra" sau sa ceara toate lucrurile care sunt albastre prin pronuntarea "minge albastra". Pentru a exita acest lucru, il vom invata pe copil sa solicite o minge albastra, una rosie, una galbena, etc., la fel cum il invatam si sa ceara cani albastre, cani rosii si galbene. De fapt, ar trebui sa urmarim noul raspuns cu o combinatie diferita destul de repede. O alta cale de a evita aceasta confuzie este sa incepeti prin combinarea adjectivului numai cu solicitarile (cererile) cele mai puternice ale copilului sau cu acele solicitari pe care el le foloseste in mod consecvent fara nici un imbold. De asemenea este important sa-l invatati pe copil in ce situatii poate sa foloseasca adjectivele. De exemplu, daca sunt dispunibile doua cani diferite, este important ca el sa o descrie pe aceea pe care o vrea folosind adjective, dar daca ar fi disponibila o singura cana, nu ar fi potrivit sa foloseasca adjective. Nu dorim ca copilul sa inceapa sa foloseasca adjective pentru a solicita si eticheta (pipai) lucruri din mediul inconjurator tot timpul deorace comunicarea lui va suna foarte neobisnuit/ nu va suna natural. Ganditi-va cum ar fi daca un copil i-ar cere copilului de langa el "un creion lung, galben si ascutit" atunci cand creionul lui se rupe! In acest caz, simpla cerere pentru un creion ar fi mult mai potrivita.

Pentru a folosi dorinta sau motivatia (OS) copilului pentru a-l invata sa solicite cu adjective, incepeti prin a-i oferi doua sau mai multe alegeri diferite ale articolului dorit, cerandu-i copilului sa foloseasca adjective pentru a-si clarifica solicitarea (cererea). O data ce copilul este capabil sa solicite folosind adjective atunci cand este potrivit, incepeti sa le transferati la raspunsuri de pipaire (etichetare). Este folositor sa folositi sensul folosit in "experimentarea" adjectivelor in SD sau in intrebarea care ii este pusa copilului atunci cand transferati la un raspuns de pipaire. De exemplu, dupa ce un copil a cerut "mingea tare" fara nici un imbold, intrebati "Cum se simte mingea?" si/ sau "Cum se simte?" pentru a-l invata sa eticheteze (pipaie) "tare". (Observati ca dumneavoastra doriti sa puteti muta substantivul din SD, deoarece daca el este inclus, aceasta ii ofera copilului un "indiciu" ca nu ii cereti numele articolului). Apoi folositi SD-ul sau intrebarea "Ce fel de minge?" sau "Descrie mingea aceasta" pentru a-l invata pe copil sa combine adjectivele si substantivele intr-o "eticheta" (pipaire) din 2 cuvinte.

Raspunsurile receptive care contin adjective pot fi predate cand curatati jucariile sau cand un articol este necesar pentru a completa o sarcina. De exemplu, instructorul ar putea cere "prosopul mare" atunci cand are nevoie sa-si usuce mainile sau i-ar putea cere copilului sa gaseasca "masina mica" atunci cand curata jucariile. (Nota: Numai daca era prezent mai mult de un articol astfel incat sa fie necesara clarificarea.) Altii aleg sa predea intai adjectivele ca raspunsuri receptive (aratare, oferire, atingere), apoi sa le transfere la pipairi (etichetare, numire). Ordinea in care predati functiile (operatii) este mai putin importanta decat stabilirea functiei in care este cel mai probabil sa primiti un raspuns, apoi transferarea raspunsului la alte functii (operatii).

Cand il invatati pe copil sa raspunda la partea "trasaturilor" din raspunsurile TFC, cateodata il invatati adjective. Unii oameni considera ca nu este important sa fie siguri ca copilul a invatat sa solicite (ceara) si sau pipaie (eticheteze) adjectivul inainte de a-l preda ca o trasatura, dar este important ca acest lucru sa fie facut pentru a evita ca raspunsul sa nu devina o memorare pe de rost. De exemplu, ar fi mai bine sa-l invatati pe copil sa solicite si sa eticheteze "fierbinte/ rece" inainte de a-l invata sa raspunda la "ceva rece este (inghetata)". Cand copilul este invatat inversarea trasaturilor, ei raspund cu adjective ca raspunsuri intraverbale (nici un articol vizual prezent). Pentru a folosi exemplul de mai sus, daca copilul a fost invatat sa raspunda "rece" atunci cand este intrebat "Cum se simte inghetata?" si inghetata nu era prezenta, acesta ar fi un raspuns intraverbal. Sa fie capabil sa pipaie (eticheteze) rece este important pentru a evita ca acesta sa fie invatat ca un raspuns memorat sau pe de rost.

Exista un anume dezacord intre profesionisti in ceea ce priveste daca adjectivele ar trebui sau nu sa fie invatate ca perechi opuse. Unii considera ca facand asa duce la mai multa confuzie pentru copil si altii cred ca acest lucru il ajuta pe copil sa invete valoarea relationala a termenilor. Cuvintele care au antonime clare, cum ar fi "mare/ mic", "ud/ uscat", "fierbinte/ rece", "lung/ scurt" par sa fie usor invatate impreuna, dar acest lucru nu este intotdeauna necesar. Unele adjective nu au antonime clare cum ar fi "stralucitor" sau "flocos". Adjectivele pot fi invatate in izolare cu exemple si non-exemple ale adjectivelor tinta daca copilul intampina greutati in a invata tintele invatate impreuna. Daca ne gandim mai mult, cele mai multe articole de care se bucura un copil pot fi gasite in forme diferite care permit predarea adjectivelor. Unele idei de a combina adjectivele cu obiectele dorite cuprind:

Mare/ mic, lung/ scurt, dungat/ compact, plin/ gol si baloane de culori diferite.

Ud/ uscat, nisip colorat diferit.

Moale/ tare, aspru/ neted, mingi de culori diferite.

Lung/ scurt, lucitor/ tern - bete cu panglici diferit colorate.

Marimi diferite si culori si "mecanisme" sau "roti" care se invart.

Titireze de culori si marimi diferite.

Slabanog/ gras, mare/ mic, inalt/ scund, moale/ tare, forme lipicioase ale animalelor preferate si personaje din carti sau de pe casete video.

Marimi diferite si culori ale canilor in care se poate pune suc si/ sau sucuri de temperaturi si feluri diferite.

Diferite temperaturi ale apei atunci cand face baie sau cand se spala pe maini. Folositi tablete pentru a schimba culoarea apei din baie intr-o anumita culoare!

Diferite culori de creioane, markere, hartie si plastilina si creioane ascutite/ tocite sau carioci pentru copiii carora le plac activitatile plastice.

Diferite feluri de prajituri sau inghetata.

S-ar putea sa nu fie posibil sa predati atat numarul si varietatea exemplelor care sunt necesare pentru a generaliza reactia corecta la adjective. Trebuie folosita o mare varietate de obiecte. Metodele de predare pentru etichetare (pipaire) si cela receptive pot fi folosite pentru a va asigura ca a-ti predat exemple destule. La inceput sunt folosite doua articole identice si copilului i se cere sa identifice in mod receptiv si sa eticheteze (pipaie) exemple multiple. Dupa ce sunt stapanite obiecte identice, invatati-l pe copil sa eticheteze (pipaie) folosind adjective cu articole care nu sunt identice.

De asemenea este important sa fiti siguri ca predati toate "rangurile" diferite in cadrul unui anumit adjectiv care este predat. De exemplu, atunci cand predati "rosu", invatati-l o gama larga de nuante de rosu pentru a fi sigur ca copilul este capabil sa generalizeze pipairea. Atunci cand predati concepte de marime aveti grija sa predati ca un obiect poate fi considerat "mare" atunci cand este langa altul dar "mic" in comparatie cu altceva.

Incepem prin a preda adjectivele care sunt cat mai diferite posibil (antonime), apoi incepem sa comparam diferentele mai mici. Adjectivele comparative (mare, mai mare) si cele superlative (mare, mai mare, cel mai mare) pot fi predate de indata ce copilul este capabil sa aticheteze (pipaie) antonimele.

Prepozitiile - prepozitiile sunt cuvinte care descriu locatia substantivelor si ele sunt intotdeauna in relatie cu un alt obiect. Ele reprezinta una dintre partile de vorbire care este cel mai greu de predat copiilor cu autism. Aceasta s-ar putea datora faptului ca aceleasi "cuvinte" pot "parea" atat de diferite, in functie de obiectele folosite si de locatia vorbitorului si a ascultatorului. Mai mult, aceeasi locatie poate fi descrisa folosind multi termeni diferiti! In termeni comportamentali, exista o oarecare dificultate in obtinerea controlului stimulului deoarece stimulii multipli (adica obiectul la care va referiti, alte obiecte prezente, intrebarea folosita) controleaza raspunsul si multi dintre acesti stimuli pot varia mult.

Pentru a vedea cat de greu este pentru un copil sa invete prepozitiile, incercati acasa un mic experiment. Puneti un articol intr-o anumita locatie, apoi chemati in camera diferite persoane ca sa-i descrie locatia. Veti observa probabil ca persoane diferite descriu pozitia in relatii cu obiecte diferite astfel incat o persoana poate descrie pozitia ca fiind "in colt" si alta poate spune ca este "dupa canapea" si alta inca ar putea spune ca este "intre canapea si perete", iar alta ar putea spune ca este "langa canapea". Toate raspunsurile pot fi corecte dar toate sunt diferite! O alta sursa de confuzie poate fi felul in care folosim prepozitiile. Cei mai multi oameni ar fi de acord ca mergem "pe" o bicicleta si "intr-o masina", dar cum calatorim "in" caruta sau "cu" caruta? Dar in ceea ce priveste trenul? Un leagan? Ne plimbam "prin" sau "pe" iarba? Pestii inoata "in" sau "sub" apa? Cei mai multi oameni nu sunt consecventi in felul in care folosesc prepozitiile si copilul poate auzi cuvinte diferite pentru a descrie aceeassi pozitie de la oameni diferiti.

Un mod prin care il puteti invata pe copil sa inteleaga si sa foloseasca prepozitiile corect este de a mentine aceeasi consistenta cu instructori diferiti. Grupul trebuie sa cada de acord asupra termenilor care sa fie folositi cu anumite obiecte cum ar fi cei prezentati mai sus. Un alt considerent important este acela ca prepozitiile ar trebui sa fie intotdeauna predate in combinatie cu un alt obiect pe care il folositi pentru a preda pozitia. De exemplu, predati "in cutie" si "in afara cutiei" decat sa predati numai "in" si "in afara"! In timp ce "in" poate fi destul de clar daca este predat singur, un articol care este "in afara" poate fi de asemenea "pe podea" daca obiectul referent nu este inclus in raspuns.

Unul din cele mai usoare feluri in care il puteti invata pe un copil prepozitiile este de a folosi articolele care sunt puternic dorite plasate in pozitia tinta. Cand copilul solicita (cere) articolul, spuneti-i pozitia (la inceput imbolditi-l, apoi estompati imboldul). De exemplu, daca atunci cand predati "sub" aveti o cutie intoarsa cu fundul in sus, cand copilul isi cere jucaria "Pooh", spuneti-i ca se afla "sub" cutie. Atunci cand se joaca cu Pooh l-ati putea indruma pe copil sa-l aseze pe Pooh "sub cutie" si puneti-l sa sara "peste cutie". Apoi scoateti alte obiecte, cum ar fi un lighean si o carte si lasati-l pe copil sa ceara (solicite) ca Pooh sau alte personaje sa sara "peste carte" sau "sub lighean". Prin amestecarea pozitiilor tinta si a obiectelor referente, va puteti asigura de faptul ca copilul invata sa raspunda intr-o maniera flexibila. Din nou, aveti grija sa transferati la toate functiile (operanti verbali), incluzand cererea (solicitarea), receptivul (identificarea), pipairea (etichetarea) si intraverbalul (raspunsul la comportamentul verbal al altora).

Daca copilului ii place sa se miste, cel mai bun loc de a-l invata prepozitiile poate fi pe terenul de joaca! Urcati-va sub si peste bare, dati sus si jos balansoare, mergeti in susul si in josul topoganelor, mergeti in si in afara constructiilor. Mergeti prin si in jurul tunelelor. Unor copii le place sa o faca pe seful cu adultii, asa ca lasati-l pe copil sa va spuna unde sa mergeti! (cerere) O data ce el foloseste prepozitiile pentru a servi acestei functii, transferati la alte functii.

Unor copii le place sa se joace de-a "Gaseste jucaria" cu un adult. Pentru a juca acest joc, ascundeti pe rand o jucarie preferata. O persoana ascunde jucaria si cealalta poate face 3 incercari referitoare la pozitia ei. Daca nu este ghicita pozitia, persoana care a ascuns jucaria ii spune celeilalte unde sa o gaseasca. Acest joc poate fi destul de greu si trebuie folosit cu copiii care sunt capabili sa solicite (ceara) informatii privitoare la pozitii, folosind intrebarile "Unde" si intrebarile "Este/ Sunt" si care pot raspunde la intrebarile intraverbale "da/ nu", dar care mai au totusi anumite confuzii in privinta prepozitiilor.

Un alt joc mai greu care poate fi folosit pentru a preda prepozitii de un nivel mai ridicat este de a pune o bariera intre 2 copii care au amandoi hartie si creioane. Un copil ajunge sa fie "seful" si ii spune celuilalt copil ce anume sa deseneze si unde. De exemplu, un copil i-ar putea spune celuilalt sa deseneze o casa in mijlocul foii, un soare in colt si un copac langa casa. Acesta reprezinta un joc bun pentru amandoi copii deoarece daca copilul care nu este "seful" are vreo intrebare, el trebuie sa-l intrebe pe "sef" pentru clarificari! (cerere de informatii) Cand desenul este gata, lasati-i pe copii sa-si compare desenele si vedeti cum ele sunt diferite! Din nou, acest joc ar trebui folosit pentru copiii care sunt capabili sa solicite informatii folosind intrebarile "Unde"!

Pronumele - pronumele sunt de asemenea foarte grele pentru copiii cu autism deoarece termenul folosit depinde de cine este vorbitorul si cui i se adreseaza el, la fel ca si de prezenta sau "cunostinta" pe care o are ascultatorul despre referent! Mai mult, multor copii cu autism le place sa aiba cate un nume pentru fiecare lucru, astfel incat faptul ca "mama" poate fi numita "ea", "ei" si "tu" poate fi destul de frustant! De asemenea, pronumele sunt de obicei greu de invatat deoarece daca vrem sa-l imboldim pe copil sa raspunda asa cum se asteapta de la el, de cele mai multe ori trebuie sa inversam pronumele. De exemplu, daca il invatam pe copil sa raspunda la "Nasul cui?" prin pronuntarea "nasul meu" atunci cand il imboldim, trebuie sa spunem "nasul meu" chiar daca aceasta am putea-o spune pentru a ne referi la propriul nostru nas! Tendinta multor oameni este de a-l consolida pe copilul care raspunde corect cu "nasul meu" prin a-i spune "Asa este! Este nasul tau!" care aduce si mai multa confuzie.

In cele din urma, cand il invatam pe copil sa foloseasca pronumele, trebuie sa avem grija sa-l invatam sa le foloseasca corect atat ca "pipaire" (etichetare in prezenta unei persoane) cat si "intraverbal" (folosind pronumele pentru a vorbi de lucruri care nu sunt prezente) si sa folosim "comportamente comunicative" aditionale cum ar fi indicarea pentru a clarifica referentul. Ganditi-va la copilul care s-ar putea duce la profesor intr-o clasa de copiii si ar spune "Ea mi-a luat mingea"! Copilul este prezent in camera dar profesorul nu are nici o idee cine este "ea"! este important sa-l invatati pe copil sa indice sau macar sa se uite la persoane la care se refera atunci cand da un raspuns la pipaire.

Ca un alt exemplu, ganditi-va la copilul care vine acasa si mama lui il intreaba: "Ce ai facut aztazi la scoala?". Copilul raspunde: "Am construit un castel cu el"! mama nu are nici o idee la cine se refera "el". Este important sa-l invatati pe copil sa foloseasca numele persoanei la care se refera pentru "a stabili referentul" inainte de a folosi pronumele ca raspuns intraverbal.

Una dintre greselile care apar de obicei ca rezultat al greutatii inerente in invatarea copiilor autisti de a folosi pronumele este evitarea completa a folosirii lor! In schimb, oamenii vor folosi numele lor proprii si/ sau al copilului in locul pronumelui potrivit. De exemplu, un parinte ar putea sa imboldeasca "Kevin vrea sa se joace afara". Bine-nteles, dupa ce ani intregi copilul afost consolidat pentru a spune "Kevin vrea sa se joace afara", va fi foarte greu sa-l invatati sa foloseasca "Eu" corect atunci cand se refera la el insusi! Sau, atunci cand rasfoiesc un album foto, parintii l-ar putea invata pe copil sa raspunda cu numele lui atunci cand este intrebat "A cui este asta?" in timp ce se uita la o poza cu el. Raspunsul obisnuit ar trebui sa fie "A mea" si nu numele copilului in acest context.

Pronumele cum sunt "el, ea, lui, ei, etc" nu ar trebui folosite la inceputul pregatirii limbajului, dar este important sa incepeti sa-l invatati pe copil sa se refere la el insusi ca "Eu" si "Mie" chiar de la inceput pentru a evita sa trebuiasca sa "luptam impotriva" propriei predari mai tarziu.

Eu/ Mie/ Mine

Primele pronume pe care le invata multi copii sunt "Eu" si "Mie". Acestea sunt de obicei invatate prin intermediul solicitarii (cererii) cand copilul incepe sa ceara cu "Eu vreau ". "Mie" poate fi invatat cand copilul solicita o actiune. De exemplu, atunci cand copilul cere "impinge" intrebati "Pe cine sa imping?" si imbolditi-l sa raspunda "pe mine"! aveti grija sa aveti alte persoane sau papusi disponibile pentru a le impinge astfel incat copilul sa nu inceapa sa inlantuie "impinge-ma" intr-o singura solicitare pentru "impinge". O data ce sunt fluente ca solicitari (cereri) aceste pronume pot fi transferate la pipairi (etichetari) destul de usor prin a-l intreba "Pe cine sa imping?" si sa imbolditi "pe mine" sau "Cine vrea niste suc?" si sa imbolditi "eu".

Meu/ Al meu

Cele mai usoarepronume care sunt apoi invatate sunt de obicei "meu" sau "al meu". Intai predati aceste raspunsuri ca o solicitare (cerere) pentru a tine un articol pe care cineca incearca sa vi-l ia. De exemplu, in timp ce incercati cu blandete sa luati un camion de jucarie, imbolditi-l pe copil sa spuna "camionul meu" si sa-l traga inapoi (ca cei mai multi copiii mici!). este important sa-l invatati pe copil "sa-si apere lucrurile" in felul acesta, mai ales daca ei merg la cresa sau intr-un mediu prescolar. Este mult mai bine decat sa loveasca sau sa accepte pasiv ca un alt copil sa-i ia jucariile! O data ce copilul reactioneaza atunci cand incercati sa-i luati camionul, intrebati "Al cui camion?". Cel mai probabil copilul va raspunde "camionul meu" ca un raspuns de pipaire (etichetare) pentru ca tocmai a spus asa. Fiti caraghiosi! Incercati sa va incaltati cu pantoful copilului cand va pregatiti sa iesiti afara si dati-i lui pantofii dumneavoastra pentru a-l imboldi sa solicite "Pantoful meu!". "Al meu" poate fi invatat intr-un mod asemanator. Copilul este invatat doar cuvintele "al meu" in loc de combinatia "meu" si obiect.

Al meu/ Al tau

Cel mai bine este sa nu incepeti sa predati "al meu" si "al tau" prin darea de instructiuni receptive. De obicei, noi sugeram predarea atat a raspunsurilor receptive (indicare/ atingere) cat si a celor de etichetare (pipaire) in acelasi timp. Aceasta se intampla deoarece copilul va eticheta (pipai) articolul, actiunea in timp ce il/ o identifica in mod negativ. Pentru a transfera de la un raspuns reeptiv, eticheta (pipairea) trebuie sa fie inclus in timp ce copilul indica. Tineti minte, transferam comportamentul copilului la o situatie noua, ceea ce nu este pozibil in cazul pronumelor "al meu" si "al tau". In schimb, aceasta sarcina ar necesita o inversare a pronumelor. De exemplu, unele din primele obiective in ABLLS cuprinde invatarea copilului de a identifica parti ale corpului pe el insusi si pe altii. Multi folosesc SD-urile "atinge nasul meu" si "atinge nasul tau" pentru a preda aceasta capacitate. Oricum daca i se cere "atinge nasul meu" si copilul raspunde prin a-si atinge si a spune "nasul meu", aceasta ar fi o folosire nepotrivita a pronumelui si nu ar putea fi transferat la pipairea "Al cui nas?". In schimb, puneti-l pe copil sa pipaie parti din corpul papusilor, animale, imagini ale oamenilor, etc. Tinta de pipaire a articolului si/ sau predarea pipaitului combinatiei posesor/ posesiune. Asteptati ca sa predati pronumele dupa ce copilul stapaneste multe alte capacitati.

I: "Atinge nasul cainelui."

S: atinge si spune "Nasul cainelui."

I: "Bine! Acest nas este"

S: "Al cainelui."

I: "Al cui nas?"

S: "Al cainelui."

I: "Spune-mi despre asta."

S: "Nasul cainelui."

Mai tarziu, cand copilul este pregatit sa inceapa sa invete pronumele, poate fi folosita aceeasi activitate pentru a preda alte pronume posesive cum ar fi "al lui", " a ei", care nu necesita inversari de pronume.

Alte metode de predare folosite pentru predarea posesivelor "al meu" si "al tau" pot cuprinde folosirea comentariilor contingente. Cu comentariile contingente, copilul este invatat sa pipaie (eticheteze) ceva din mediul inconjurator prin urmarirea "modelului" oferit de instructor, dar nu prin imitarea directa. Acesta reprezinta de multe ori o metoda care are succes in invatarea copiilor autisti din moment ce ei au o tendinta de a imita (tip/ ecou/ duplicat).

I: "Lanterna mea este galbena." (arata spre lanterna copilului si ii da imbold fonetic .250.)

S: "Lanterna mea este albastra."

I: "Spune-mi despre aceasta lanterna." (in timp ce arata spre lanerna copilului)

S: "Lanterna mea este albastra."

Apoi , reprezenati "Spune-mi despre aceasta lanterna" cu imboldul deplin de "Lanterna ta este galbena." Contunuati pana cand copilul este capabil sa descrie fiecare articol folosind referentii corecti de pronume. Folosirea "Spune-mi despre" ca SD reduce efectele inversarii pronumelui. "Al meu" si "al tau" pot fi de asemenea invatate cu usurinta atunci cand va jucati. Invatati-l pe copil sa pipaie al cui rand este. Icepeti cu instructorul si cu copilul spunand "Randul meu" la timpul potrivit dar intrebati "Al cui rand?" numai dupa ce copilul a spus deja "Randul meu". Dupa ce acesta este stapanit, incepeti sa spuneti "randul tau" de fiecare data cand tocmai a trecut randul instructorului si imbolditi-l pe copil sa faca la fel. O data ce copilul spune in mod consecvent "randul tau" fara nici un imbold, transferati la pipaire prin intrebarea "Al cui rand?" in urma raspunsului sau initial. In cele din urma, o data ce sunt stapanite amandoua, amestecati-le.

La un anumit punct, copilul are nevoie sa invete sa inverseze pronumele, dar acesta ar trebui sa fie condus dupa ce multe alte pronume au fost stapanite. Predati doar cate un pronume pe rand. Cand predati, va fi important sa oferiti imbolduri de tip ecou puternice inainte ca copilul sa raspunda. De exemplu, spuneti copilului "atingeti genunchii" apoi intrebati "Ai cui genunchi?" si imbolditi "Ai mei". Asteptati ca copilul sa va imite apoi puneti din nou intrebarea pentru a obtine un raspuns neimboldit. O data ce copilul raspunde cu "ai mei" in mod consecvent, fara nici un imbold, introduceti "al tau".

I: "Atinge-mi nasul."

S: (atinge nasul)

I: "Al cui nas? Spune ,al tau'."

S: "Al tau."

Pentru unii copii, cel mai usor este sa asteptati pana cand l-ati invatat pe copil sa solicite (ceara) informatii folosind "Al cui?" si "Cine?" apoi predati pronumele in legatura cu aceste cereri. De exemplu, puneti o bucata din bomboana preferata a copilului pe podea si imbolditi-l sa intrebe "A cui bomboana?", spuneti-i "Este a ta!" sau "Este bomboana ta!". El va invata repede intelesul lui "al tau". Apoi incepeti sa-l intrebati "Acui este bomboana?" dupa ce ati raspuns la intrebarea lui si imbolditi-l sa raspunda "a mea". Din cand in cand, atunci cand el raspunde "A cui bomboana?" spuneti "Este bomboana mea!" si luati bomboana sau cereti-i lui sa v-o dea. (Aveti grija! Poate fi tentant.) Intrebati "A cui bomboana?" si imbolditi-l sa raspunda "A ta". Bine-inteles, daca copilului nu-i plac bomboanele, poate fi folosita orice consolidare.

Al lui/ A ei/ Al nostru

Acestea sunt tot pronume posesive si avantajul invatarii lor consta de obicei in faptul ca ele nu necesita inversarii intre instructor si copil. Acestea sunt pronume folosite pentru a eticheta (pipai) sau pentru a raspunde intraverbal la stari de proprietate. Asa cum s-a descris mai sus, aceste pronume pot fi invatate cu parti ale corpului. Se sugereaza ca daca folositi aceasta metoda de predare, copilul este de asemenea invatat sa indice referentul.

(sunt prezente imaginea unui baiat, a unei fete si a unui caine)

I: "Atinge camasa lui." (imboldul cu intarziere de 0 secunde)

S: (atinge camasa baiatului)

I: "Atinge camasa lui." (estompeaza imboldul)

S: (atinge camasa baiatului)

I: "Camasa aceea este "

S: "A lui."

I: "A cui camasa?"

S: "A lui."

Continuati cu alte pronume posesive pentru fata (a ei) si pentru caine (zgarda lui).

Pronumele posesive pot fi invatate de asemenea in legatura cu pronumele subiective.

(imagini cu oameni facand anumite actiuni cu obiecte)

I: "Gaseste ,El canta la chitara lui'."

S: (arata si spune) "El canta la chitara lui."

I: "Ce se intampla?"

S: "El canta la chitara lui."

I: "Gaseste ,Ea canta la chitara ei'."

S: (arata si spune) "Ea canta la chitara ei."

I: "Ce se intampla?"

S: "Ea canta la chitara ei."

Pronumele la plural pot fi de asemenea invatate intr-o maniera asemanatoare, daca avem doi sau mai multi oameni care sa fie "proprietarii" obiectului. De exemplu, "Ne spalam masina noastra" sau "Ei isi fac curat in casa lor". Pronumele la singular si la plural ar trebui de asemenea sa fie predate intr-un fel amestecat astfel incat copilul sa poata raspunde intr-o maniera flexibila (Exemplu: Ea se joaca cu papusa ei. Ea face curat in casa lor.).

Eu/ El/ Ea/ Tu/ Noi/ Voi/ Ei/ Noua

Acestea sunt pronumele "subiective". Cu alte cuvinte, ele sunt folosite pentru a se referi la subiectul unei propozitii, etichetand (pipaind) un articol care se vede sau care poate fi folositintraverbal atat timp cat "referentul" sau persoana despre care vorbiti a fost stabilita deja.

Daca copilul are o jucarie preferata, spuneti-i ca vreti intr-adevar sa va jucati cu ea dar ca altcineva o are. Apoi, imbolditi-l sa intrebe "Cine?". Ar trebui sa fie prezenti atat o persoana de genul masculin cat si una de genul feminin. La inceput imbolditi printr-o indicare adaugata la "El/ Ea" are jucaria dar estompati imboldul de indicare. O data ce copilul poate gasi usor persoana corecta pe baza pronumelui pe care i l-ati dat, trasnferati la pipaire (etichetare) prin intrebarea "Cine are jucaria?". Aveti grija ca copilul sa vorbeasca si sa indice ca parte a raspunsului sau la inceputul procesului de atare. De asemenea, aveti grija ca copilul sa se adreseze instructorului in timp ce pronumele se schimba in "tu" daca el se adreseaza persoanei care tine jucaria. O data ce copilul stapaneste "El/ Ea", dati articolul la persoane diferite si imbolditi-l pe copil sa raspunda corect, in functie de persoana careia i se adreseaza, la fel si in functie de persoana care are jucaria.

(o persoana de genul masculin, una de genul feminin si copilul sunt prezenti si jucaria preferata - o lanterna data din mana in mana)

I: (da jucaria barbatului) "Spune-mi. Cine are lanterna?"

S: (arata spre barbat dar se uita la instructor si spune) "El o are."

I: "Spune-i lui."

S: "Tu ai lanterna."

I: (ii da lanterna copilului) "Cine are lanterna?"

S: "Eu o am."

I: (ii da lanterna femeii) "Cine are lanterna?"

S: (arata spre femeie dar se uita la instructor si spune) "Ea o are."

I: "Spune-i ei."

S: "Tu ai lanterna."

Observat-i ca copilul este imboldit sa dea o propozitie intreaga ca raspuns la "Spune-i" mai degraba decat sa raspunda la intrebari cu o fraza. Aceasta se intampla pentru a evita ca copilul sa invete gresit sa retransmita mesajele prin pronuntarea "tu ai" sau "el are".

O alta modalitate de a preda pronumele subiective este aceea de a-l invata pe copil sa arate imagini de barbati, femei, animale prin inceperea cu un raspuns receptiv si predarea simultana a raspunsului de etichetare (pipaire). Aveti grija sa predati in combinatie cu toate celelalte parti de vorbire (verbe, adjective, etc.) ca sa fiti siguri ca raspunsurile se generalizeaza la o varietate de forme de propozitii.

(instructorul are o varietate de barbati si de femei diferite cu ocupatii variate. Copilul a fost invatat deja raspunsurile faza prin intermediul TFC si al transferurilor de inversare)

I: "Atinge ,El stinge focul'."

S: (atinge pompierul barbat si spune) "El stinge focul."

I: "Spune-mi despre pompier."

S: (arata si spune) "El stinge focul."

I: "Atinge ,Ea are un fluture'."

S: (atinge femeia pompier si spune) "Ea are un fluture."

I: "Spune-mi despre pompier."

S: (arata si spune) "Ea are un fluture."

I: "Gaseste ,Ea are o palarie galbena'."

S: (atinge si spune) "Ea are o palarie galbena."

I: "Spune-mi despre pompier."

S: (arata si spune) "Ea are o palarie galbena."

O data ce copilul raspunde corect, incepeti sa renuntati la imboldurile dumneavoastra receptive si spuneti doar "Spune-mi despre acest pompier". Copilul poate da mai multe raspunsuri diferite dar aveti grija ca el sa foloseasca pronumele corect.

Pentru a preda pronumele plurale, spuneti-i copilului ca cativa oameni merg in locul lui preferat (parcul) si imbolditi-l sa intrebe "Cine?". Raspundeti "Noi! Puneti pantofii!". Transferati la pipaire (etichetare) prin intrebarea "Cine merge in parc?" si imbolditi "Noi". O data ce ajungeti in parc, uitati-va in jur pentru a vedea alti copii care se joaca la diferite echipamente si intrebati "Cine se joaca la leagan?" imboldind "Noi". Apoi, "Cine se joaca la topogan?" imboldind "Ei". Transferati la "Spune-mi ce se intampla?" astfel incat copilul sa dea intreaga propozitie "Noi ne jucam la leagan" si "Ei se joaca la topogan." (Nota: exista argumente pro si contra invatarii copilului sa foloseasca formele contractante inainte de a invata sa foloseasca verbele auxiliare cu acordul corect dintre subiect si predicat. Autorul prefera sa se concentreze pe predarea comunicarii functionale care se potriveste cu ce este auzit de obicei in mediul inconjurator mai degraba decat sa se concentreze pe "gramatica corecta".)

O alta strategie de predare este de a-l lasa pe copil sa "dirijeze" (solicite) oameni diferiti sa faca anumite actiuni apoi predati pipairile folosind pronumle potrivite in contextul actiunii consolidante.

O divesitate de barbati si de femei prezente. Copilul este "seful". Mai inainte a fost randul instructorului sa fie seful pentru a modela solicitarea ca doi sau mai multi oamnei sa indeplineasca o actiune.

(Mama si tata sar)

I: "Cine sare?"

S: (se uita la instructor ,arata spre parinti) "Ei."

I: "Spune-i lui Kate." (o alta persoana prezenta)

S: "Ei sar."

I: "Spune-i mamei si tatei."

S: "Voi sariti."

I: "Hai si tu si eu sa sarim!"

S: (sare cu instructorul)

I: "Cine sare?"

S: "Noi."

I: "Spune-i mamei."

S: "Noi sarim."

Pronumele pot fi predate de asemenea daca il invatam pe copil sa faca "comentarii contingente". Cu alte cuvinte, incepeti sa-l invatati pe copil sa eticheteze (pipaie) aspecte din mediul inconjurator intr-o maniera asemanatoare, dar nu exacta, cu felul in care faceti dumneavoastra. De exemplu, in timp ce colorati, a-ti putea incepe cu pipairi usoare, cum ar fi "Creionul meu este rosu". Apoi aratati spre creionul copilului si imbolditi-l sa spuna "Creionul meu este albastru". Variati aceasta prin a spune "Eu am o minge mare" si imbolditi-l pe el sa spuna "Eu am o minge mica". Atunci cand copilul raspunde la acestea fara nici un imbold, incepeti sa adaugati alte pronume, cum ar fi "Ea are o camasa rosie" sau "El isi imbratiseaza cainele" si aratati spre o alta imagine pentru ca el s-o eticheteze. Incepeti prin a arata acelasi sex pentru a evita confuzia dar puteti amesteca sexele o data ce copilul raspunde consecvent fara sa aiba nevoie de nici un imbold. De asemenea, estompati imboldul dumneavoastra de aratare, astfel incat copilul sa aleaga el care articol vrea sa-l pipaie (eticheteze/ descrie).

Lui/ Ei/ Lor/ Noua

Acestea sunt "pronumele complementare" sau pronumele care se refera la complementul propozitiei. Copiii care se dezvolta obisnuit intampina de obicei greutati in diferentierea folosirii potrivite a pronumelor si, dat fiind felul in care acestea sunt folosite, este usor sa intelegeti de ce. Ganditi-va ca de obicei noi modelam folosirea acestor pronume prin faptul ca ii dam copilului instructiuni.

Exemplu: "Da-i mingea lui."

Daca am fi folosit numele unei persoane in locul pronumelui, ultimul cuvant ar fi devenit subiectul raspunsului de pipaire.

I: "Da-i mingea lui Sarah."

S: (ii da mingea lui Sarah)

I: "Cine are mingea?"

S: "Sarah are mingea."

Asadar, ar fi perfect rezonabil si logic sa presupunem ca raspunsul la "Cine are minge?" dupa ce i s-a cerut "Da-i mingea lui." Ar fi "Lui ar mingea". Nu-i asa?

Pentru a evita aceasta confuzie, autorul prefera sa-l invete pe copil sa foloseasca pronumele obiectului dupa ce preda pronumele subiective si sa includa pronumele subiective in predarea initiala pentru a usura predarea diferentei dintre utilizarile potrivite.

(imagini cu barbati si femei care dau anumite lucruri altor persoane)

I: "Arata-mi, El i-a dat mingea Ei!"

S: (arata si spune) "El i-a dat mingea Ei."

I: "Ce s-a intamplat?"

S: "El i-a dat mingea Ei."

I: "Cine a dat mingea?"

S: "El."

I: "Cui i-a dat mingea?"

S: "Ei."

Sau, intr-un format de joc, puneti-l pe copil sa solicite o actiune impreuna cu alti oameni care cer aceeasi actiune. Variati oamenii care solicita actiunea si care fac actiunea astfel incat sa poata fi invatate toate formele pronumelui. De asemenea, variati persoanele carora li se adreseaza copilul pentru a-l invata sa diferentieze folosirea pronumelor in functie de persoana careia i se adreseaza.

(mai multi barbati si femei care se joaca de-a prinsul mingii)

S: "Arunca mingea mie."

I: "Cine a aruncat mingea?"

S: "El."

I: "Cui i-a aruncat-o?"

S: "Mie."

I: "Spune-mi ce s-a intamplat?"

S: "El mi-a aruncat mingea mie."

I: "Arunca mingea la mine."

S: (arunca)

I: "Spune-mi ce s-a intamplat."

S: "Am aruncat mingea la tine."

I: "Spune-i tatei ce s-a intamplat."

S: "Am aruncat migea ei."

(femeia este cea care arunca)

S: "Arunca mingea la mine."

I: "Ce s-a intamplat?"

S: "Ea a aruncat mingea la mine."

I: "Spune-i ei."

S: "Tu ai aruncat mingea la mine."

Pronumele de obiect plurale pot fi invatate in acelasi fel sau daca avem "echipe". (este randul nostru. Arunca mingea la noi. Noi am aruncat mingea lor.)

In cele din urma, aveti grija ca copilul sa diferentieze toate situatiile in care este si in care nu este adecvat sa foloseasca pronumele. Luati-l pe copil afara pe hol cu o alta persoana, departe de ceilalti oameni si puneti o anumita persoana sa faca o actiune. Intrebati-l pe copil daca Tati (care asteapta in camera) poate vedea ce s-a intamplat. Cand copilul raspunde "Nu" amintiti-i ca Tati are nevoie sa stie cine a indeplinit actiunea. Pregatiti-l pe Tata sa intrebe "Ce s-a intamplat?" atunci cand grupul intra din nou camera. Copilul ar trebui sa raspunda fie prin a spune numele persoanei (adica Mama a cantat un cantec) sau prin a arata in timp ce retransmite "Ea a cantat un cantec".

Adverbele - adverbele sunt cuvinte care sunt folosite pentru a descrie actiuni. Adverbele pot fi invatate prin construirea pe cerintele copilului pentru actiuni (solicitari). De exemplu, daca copilul va cere sa mergeti, intrebati-l cum ar trebui sa mergeti "repede" sau "incet". Daca va cere sa cantati, cum vrea el sa cantati "tare" sau "mai incet?". Daca bateti la toba, imbolditi-l sa va spuna sa "cantati mai incet!". "Ajutati-l" sa sara pe salteaua elastica Tinandu-l de solduri si lasati-l pe el sa ceara (solicite) sa sara "sus" sau "jos". Cand il dati in leagan, el vrea sa-l impingeti "mai tare" sau "mai incet?" Vea el sa se dea repede sau incet? Sus sau jos? La fel ca atunci cand predati alte parti de vorbire, o data ce copilul cere (solicita) folosind adverbele, este mult mai usor sa-l invatati sa eticheteze (pipaie) si sa le identifice in mod receptiv. Pentru a preda pipairea, transferati de la cerere. De exemplu, o data ce el va solicita in mod consecvent "sa mergeti incet" intrebati-l "Cum merg?" pentru a-l invata sa pipaie (eticheteze) "incet".

Pentru a obtine raspunsul din doua cuvinte adverb si verb, spuneti "Spune-mi ce se intampla?" pentru a obtine "mergi incet" sau "incet mergi". Imbolditi-l pe copil sa raspunda in ambele feluri astfel incat el sa fie flexibil in combianrea propozitiilor in fraze mai tarziu. Adverbele pot fi gasite in diferite propozitii, asa ca nu dorim ca el sa "se impotmoleasca" in folosirea numai a unei singure forme de propozitie. De exemplu, am putea spune "el mergea incet in josul strazii" sau "el incet mergea in josul strazii" sau "el mergea in josul strazii incet" pentru a descrie acelasi eveniment. Dorim ca copilul sa aiba aceasta flexibilitate in folosirea formelor propozitiilor.

Pentru a-l invata pe copil sa raspunda receptiv, puneti doua obiecte identice sa indeplineasca doua actiuni identice cu un singur adverb care difera. De exemplu, puneti o jucarie Pooh sa danseze repede si alta sa danseze incet. Cereti-i sa le identifice pe fiecare. Daca faceti o cursa cu masini, intrebati-l care a coborat rampa repede si care incet. Puneti doua persoane sa cante la toba si intrebati-l care canta tare si care incet.

Un moment potrivit sa-l invatati adverbele este atunci cand il invatati pe copil sa imite viteza unei actiuni. Pe masura ce invata sa faca aceasta, incepeti sa pipaiti adverbele care merg cu actiunile. Lasati-l sa va spuna cum sa indepliniti actiunile. La fel ca si cu alte parti de vorbire, vrem sa fim siguri ca am predat toti operantii verbali (functiile) adverbelor. Adverbele intraverbale pot fi predate daca il invatam pe copil sa identifice lucruri care alearga rapid apoi invatati-l reversul astfel incat el sa poata raspunde la "Cum alearga tigrul?" fara nici un stimul vizual prezent. In timp ce toate aceste parti de vorbire mai "abstracte" pot fi mult mai grele de invatat pentru unii copii autisti, le putem preda daca suntem consecventi si exacti in predarea noastra si valorificati interesele copilului pentru a fi siguri ca predarea acestor parti de vorbire este in beneficiul copilului.

CONSTRUIREA PROPOZITIILOR

Cand ar trebui sa incepem sa lucram la propozitii?

Raspunsul la aceasta intrebare depinde in functie de fiecare copil, dar, in general, combinatiile de doua cuvinte ar trebui tintite de indata ce copilul are cel putin 50 de "cuvinte" pe care le foloseste pentru a solicita (cere) si care pot fi identificate receptiv si etichetate (pipaite) fara nici un imbold. Decizia asupra momentului si a modului in care cuvintele se combina in propozitii si fraze trebuie sa ia in considerare capacitatile curente ale copilui. De exemplu, cat de multe cuvinte poate imita copilul cu succes? Imita (tip ecou) copilul in mod spontan propozitii lungi? Este copilul capabil sa solicie cu cuvinte singur fara nici un imbold? Repeta copilul doua sau mai multe cuvinte fara imboldire?

Asa cum s-a mai discutat, unii copii cu autism nu prezinta deloc greutati in folosirea propozitiilor intregi intr-o maniera de tip ecou sau imitativa. Acesti copii s-ar putea sa foloseasca propozitiile intr-o maniera "taie si lipeste", dar au grutati in combinarea cuvintelor in propozitii intr-o maniera flexibila. Pentru acesti copii, este foarte important sa le impatiti propozitiile pentru a fi siguri ca ei folosesc fiecare "bucata" pentru o varietate de functii si apoi sa construiti inapoi combinatiile de cuvinte avand grija sa continuati din cand in cand, sa puneti intrebari care necesita rapsunsul dintr-un singur cuvant. De exemplu, chiar daca un copil este capabil sa spuna "Vad o soseta mica rozie pe jos"; atunci cand el intra in contact cu aceasta propozitie, este de asemenea important ca el sa fie capabil sa raspunda la "Ce este asta?" (soseta) "Ce culoare are?" (rozie), "Unde este soseta?" (pe jos), "Ce marime are soseta?" (mica). Mai mult, ar fi impotant sa fiti siguri ca copilul este capabil sa foloseasca aceeasi forma de propozitie pentru a eticheta (pipaie) diferite marimi si culori de sosete pe care le vede pe jos sau in alte locuri.

Alti copii pot fi capabili sa foloseasca cuvinte independente pentru a solicita si eticheta articole fara nici un imbold, dar intampina mari greutati in combinarea cuvintelor. Poate exista o intrerupere in articularea cuvintelor atunci cand copilul incearca sa foloseasca cuvinte cu mai multe silabe si/ sau cand doua sau mai multe cuvinte sunt combiante. Pentru acesti copii, va fi important sa mariti usor lungimea propozitiilor lor, pe masura ce copilul va avea mai multe greutati in producerea corecta a cuvintelor, pe masura ce creste complexitatea afirmatiilor.

Asa cum se intampla in cazul intregii predari daca copilul manifesta comportamente de evadare sau se opreste spontan din a solicita si a eticheta lucruri, priviti la greutatea sarcinilor si indreptati-le ca atare. Nu dorim sa pierdem progresul prin incercarea de a combian cuvintele prea devreme!

Ar trebui copiii sa fie invatati sa foloseasca toate "cuvintele mici" cum ar fi "un", "l"-ul (articolul hotarat) pentru a produce propozitii corecte din punct de vedere gramatical sau este in regula sa invete modul "telegrafic" sau "de copii" de a combina cuvintele?

Aceasta este o intrebare care se pune adesea si exista un anumit dezacord intre profesionisti in ceea ce priveste raspunsul corect. Probabil ca cel mai bine este ca decizia sa fie bazata pe nevoile si istoria de invatare a fiecarui copil, cat si pe varsta copilului.

Copiii care se dezvolta normal incep de obicei sa formeze propozitii pentru prima data care sunt gresite din punct de vedere gramatical si treptat invata sa produca terminatii de cuvinte si propozitii corecte. Problema consta in aceea ca o data ce unii copii cu autism au invatat o "regula" sau un anumit mod de a spune ceva, de obicei este foarte greu sa-l schimbe! Pentru acesti copii, va fi important sa-i invatati forme gramaticale corecte sau forme adecvate situatiei chiar de la bun inceput. "Regula degetului" este aceea ca daca copilul este capabil sa imite forma corecta cu usurinta, predati-o, dar nu accentuati terminatiile cuvantului cu pretul de a constru afirmatii mai lungi.

Pe de alta parte, daca un copil intampina dificultati majore in combinarea cuvintelor in propozitii si prezinta mai multe greutati de articulare atunci cand lungimea si complexitatea cuvintelor si a propozitiilor creste, ar fi in beneficiul lui daca l-ati invata mai multe tipuri de propozitii "telegrafice". Scopul nostru este de a-l invata pe copil sa comunice cat mai mult posibil. "Cuvintele mici" care au un inteles prea mic sau deloc, intr-o propozitie, pot fi inlaturate ca copilul sa fie capabil sa comunice idei mai complexe. De exemplu, sa presupunem ca un copil nu este capabil sa imite mai mult de 4 silabe. Daca el incearca orice expresie/ propozitie mai lunga de 4 silabe, pronuntia lui devine de neinteles. Pentru acest copil, daca il invatam sa spuna "citeste cainele mare rosu" pentru a solicita cartea Clifford poate sa aiba mai mult succes decat daca incercam sa-l invatam sa ceara aceeasi carte spunand "Eu vreau sa citesc cartea Cliffor" deoarece "Eu vreau" are o "valoare comunicativa" prea mica si adauga prea mult la lungimea ei iar "Clifford" este un cuvant greu din cauza amestecului "cl". Ideea este, uitati-va la ce este mai important, ca copilul sa fie capabil sa comunice cu dumneavoastra si invatati-l un fel prin care sa va spuna bazat pe capacitatile lui curente. Daca un raspuns trebuie sa fie consolidat in mod consecvent, el este probabil prea greu pentru copil in acest moment si este probabil ca copilul nu va folosi acest raspuns in mod functional. Retineti, noi dorim ca copilul sa ne abordeze tota ziua, spunandu-ne ceea ce vrea!

In ce ordine ar trebui sa fie invatate combinatiile de cuvinte?

Acestea reprezinta o alta arie in care exista un oarecare dezacord intre profesionisti. Dr. Partington si Dr. Sundberg recomanda sa fie urmarit un continuum de dezvoltare si sugereaza urmatoarea ordine:

- Substantiv + Substantiv (doua pipairi stapanite impreuna - minge, masina)

- Substantiv + Verb (minge rostogolindu-se) observati ca combinatiile Verb + Substantiv sunt date ca exemple in manual.

- Adjectiv + Substantiv (mare minge, mic camion)

- Verb + Adjectiv + Substantiv (saritoare minge rosie)

(nu toate acestea se preteaza la limba romana; ele trebuiesc adaptate)

Pe de alta parte, Dr. Carbone sugereaza urmatoarea ordine care sa fie folosita atunci cand predati etichetarile:

- Substantiv + Substantiv (minge si pantof)

- Verbe

- Fraze/ Constructii purtatoare + substantive (Este o minge)

- Substantive + Verbe (minge rostogolindu-se)

- Adjective

- Pipairi de articole cand i se spune trasatura, functia, clasa

- Pipairi de trasatura, functie, clasa cand i se spune articolul

- Adjectiv + Substantiv + Verb (alb urs alergand)

- Pipairi de trasatura

- Pipairi cu constructii purtatoare, proprietati si verb (Este o rosie minge care se rostogoleste)

- Pipairi cu constructii purtatoare, proprietati si verb (2 proprietati) (Este o mica, rosie minge care se rostogoleste)

In descrierea succesiunii care sa fie folosita pentru a preda solicitarile, Dr. Carbone sugereaza urmatoarea:

- Solicitari de articole, activitati si actiuni prin cuvinte independente

- Cereri de alte actiuni

- Cereri cu constructii purtatoare

- Alte cereri de a opri o activitate si de a fi ajutat

- Alte cereri de atentie

- Cereri de informatii (pune intrebarile cine, ce, unde, cand, cum, care, al cui, de ce)

- Cereri de evenimente viitoare

- Cereri folosind adjective, prepozitii, adverbe, pronume

In cele din urma, atunci cand ne uitam la modul in care copiii care se dezvolta normal invata sa combine cuvintele (Bloom si Lahey, 1978, Brown, 1973) vedem ca copiii incep intai sa combine o serie de cuvinte independente izolate fara a respecta o anumita ordine. Aceste cuvinte izolate pot sa apara cu sau fara jargon co-existent. De exemplu, un copil ar putea sa spuna "mami" (uitandu-se la mami) "cutu" (aratand catelul) pentru a solicita atentia mamei catre un caine. Pauzele dintre cuvinte, accentul egal si modelele de intonatie care coboara separa cele 2 cuvinte ca constructii individuale. Cand copiii incep sa combine cuvinte, ei fac de obicei acest lucru intr-o maniera care indica relatia dintre cuvinte. De exemplu, cand "substantivul" completeaza actiunea, substantivul vine inaintea verbului. (Exemplu: mami sta, cutu musca) Cand substantivul este lucrul asupra caruia se exercita actiunea, de obicei el urmeaza verbul (exemplu: loveste mingea, bea sucul, etc). Urmatoarele combinatii sau relatii semantice sunt de obicei primele care sunt folosite de catre copiii care se dezvolta normal:

- Agent + actiune = substantiv + verb (mami impinge)

- Actiune + obiect = verb + substantiv (mananca banana)

- Agent + obiect = substantiv + substantiv (baiatul (loveste) mingea)

- Actiune + pozitie = actiune + substantiv (de sarit pat)

- Entitate + pozitie = substantiv + substantiv (mami bucatarie)

- Posesor + posesie = substantiv + substantiv (pantofii mamei, pantofii tatei)

- Entitate + atribut = adjectiv + substantiv (rosie masina, cana sparta)

- Demonstrativ + entitate = pronume + substantiv (prajitura de acolo, aceasta papusa).

Mai mult, cercetarile felului in care invata limbajul copiii care se dezvolta normal demonstreaza ca atunci cand copiii incep sa achizitioneze propozitii mai lungi, de obicei ei fie combina combinatii de cuvinte invatate mai inainte sau dezvolta una cum ar fi "tati arunca" si "arunca mingea" fiind combinate in "tati arunca mingea" sau invata intai "mare minge", "arunca mingea" si apoi le combina "arunca mingea mare".

Asa cum stim, copiii autisti nu se dezvolta de obicei conform unui continuum "tipic", oricum, daca ne uitam la literatura de dezvoltare in combinatii cu functiile specifice (operanti verbali) ale limbajului nu pot oferi cele mai bune informatii de care avem nevoie pentru a stabili cum si ce anume sa predam in legatura cu combinatiile de cuvinte.

Daca acceptam ca solicitarea (cererea) reprezinta singurul operant verbal (functia limbajului) care intalneste direct nevoile copilului, ea pare sa urmeze faptului ca cererea ar trebui sa fie folosita pentru a preda cele mai multe combinatii de cuvinte, la fel cum este folosita pentru a preda "primele cuvinte". Copilul ar trebui sa fie intai invatat sa clarifice solicitarile folosind combiantii din 2 cuvinte si apoi aceste cereri (solicitari) ar trebui sa fie transferate la etichetari (pipairi) din 2 cuvinte. Ordinea cuvintelor care a fost invatata (adica substantiv + verb, adjectiv + substantiv, etc./ va depinde de solicitarea pe care o face copilul si de "gramatica" corecta a combinatiei cand este transferata la o etichetare. De exemplu, in loc de a cere (solicita) numai o cana, copilul ar putea fi invatat sa solicite una din doua cani disponibile care ar necesita folosirea unui adjectiv pentru a clarifica solicitarea. Pentru predarea initiala, instructorul ar putea spune fiecare optiune intr-o maniera interogativa "Cana rosie? Cana albastra?". Sau, instructorul ar putea astepta ca copilul sa se intinda spre o anumita cana, sa dea un imbold de tip ecou solicitarii si apoi sa renunte la imboldul de tip ecou. In cele din urma, raspunsul poate fi transferat la SD, "Care anume (cana) o vrei?".

Cand transferam la pipaire, instructorul va spune numai "Spune-mi despre asta". Sau, "Descrie asta", imediat dupa ce copilul a folosit o combinatie de 2 cuvinte pentru a obtine acelasi raspuns din 2 cuvinte ca o pipaire. Mai tarziu, instructorul va repeta SD-ul pentru raspunsul de pipaire (SD= "Descrie asta" in prezenta canii albastre) pentru a-l separa mai departe de procesul de transfer.

Daca un copil solicita o anumita actiune din partea unei anumite persoane, cum ar fi "mamei merge", tinta transferului de pipaire ar fi "mamei mergand" (substantiv + verb). Pe de cealalta parte, daca copilul solicita ca asupra unui articol sa se exercite actiunea, cum ar fi "deschide sucul", transferul la pipaire ar fi "Ce faci?" R="Deschid sucul" (verb + substantiv). In oricare dintre cazuri, ar trebui sa fie dat un imbold da tip ecou, avand in vedere faptul ca forma verbului se schimba.

Folosind motivele de mai sus pentru alegerea tintelor rezulta intr-o mai putina concentrare asupra anumitor combinatii care sa fie invatate intr-o maniera succesiva si in schimb se concentreaza pe o varietate larga de diferite combinatii de cuvinte, in functie de obiectele si de actiunile care il intereseaza pe copil. Substantivele, verbele, adjectivele, prepozitiile si adverbele pot fi toate alese in combinatie cu fiecare.

TEHNICI DE PREDARE PENTRU COMBINATIILE DE

CUVINTE/ FORMAREA PROPOZITIILOR

transferuri de la solicitare la pipaire - o modalitate de a invata combinatiile este de a transfera de la solicitare (cerere) asa cum sa descris mai sus. Copilului i se cere intai sa-si clarifice cererea, apoi raspunsul este transferat la pipaire. Exemplu:

I: "Care minge o vrei?"

S: "Mingea albastra."

I: "Spune-mi despre asta."

S: "(Este o) minge albastra."

combiantii de construire a pipairii - aceasta metoda de predare implica folosirea raspunsurilor pe care le stapaneste copilul pentru "a construi" afirmatii din ce in ce mai lungi. Exemplu:

I: "Ce face baiatul?"

S: "Loveste." (raspuns stapanit)

I: "Ce loveste el?" (atingand mingea)

S: "Minge." (raspuns stapanit)

I: "Asa este! Baiatul loveste mingea. Ce se intampla?"

S: "Baiatul loveste mingea." (ecou)

I: "Bravo! Spune-mi ce se intampla." (proces de transfer)

S: "Baiatul loveste mingea." (consolidare MARE!)

O data ce copilul este capabil sa foloseasca consecvent constructiile poentru a raspunde, ele pot fi combinate pentru a forma chiar si afirmatii mai lungi. Exemplu:

I: "Ce se intampla?"

S: "Sania zboara."

I: "Care sanie?"

S: "Sania mica."

I: "Unde zboara ea?"

S: "Pe cer."

I: "Spune-mi despre asta."

S: "Sania mica zboara pe cer."

afirmatii de extindere - o tehnica care este folosita des cu copiii care se dezvolta normal este de a consolida afirmatiile lor corecte si de asemenea adaugarea unui cuvant, constructie in plus pentru a pipai evenimentul din mediul inconjurator. Aceasta tehnica poate fi de asemenea folosita cu copiii autisti si are mai les succes la copiii cu ecou puternic. Exemplu:

S: "Masina" (aratand imaginea unei masini intr-o carte)

I: "Asa este! Masina rosie."

S: "Masina rosie."

Aceasta se poate infapttui de asemenea folosind o sarcina de tipul "completare". Exemplu:

I: "Spune-mi despre asta."

S: "Mami doarme."

I: "Bine! Mami doarme"

S: "In pat."

I: "Da! Spune-mi despre asta."

S: "Mami doarme in pat."

comentarii contingente - o data ce copilul a invatat sa faca comentarii care sunt asociate cu comentariile dumneavoastra, este usor de predat o varietate de forme de propozitii. Ati putea incepe prin a le preda pe acestea prin solicitari simple. Exemplu:

I: "Vreau o pisica." (in timp ce luati pisica

S: "Vreau un caine." (imboldit in timp ce ia un caine)

Mai tarziu pot fi invatate alte forme de propozitii. Exemplu:

I: "Eu am un marker rosu."

S: "Eu am un marker albastru."

Lucrurile de care sa tineti seama cand predati combinatiile

1. continuati cu raspunsurile din cuvinte independente cand este adecvat. Amintiti-va sa continuati sa mergeti inapoi si aveti grija ca copilul sa fie capabil sa dea raspunsuri din cuvinte independente si sa raspunda in mod adecvat la intrbari.

2. intrebati-l pe copil imprejurarile in care este nevoie de mai multe informatii. Dorim sa fim siguri ca-l invatam pe copil cand este si cand nu este necesar sa foloseasca descriptorii si clasificarii. De exemplu, sa presupunem ca copilul este la gradina zoologica la raionul de fluturi cu sute de fluturi prezenti si el vrea ca mama sa vada un anumit fluture. In acest context, daca spune "Mami, uita-te la fluture!" nu ar constitui destula informatie. Ar fi nevoie ca el sa solicite ca mama sa se uite dupa un anumit fluture intr-o anumita pozitie: "Mami, uita-te la fluturele cu albastru si alb din varful custii!". Pe de alta parte, daca ar fi numai un singur fluture prezent ingradina si copilul ar dori sa i-l arate mamei, daca el ar spune "Mami, uita-te la fluturele cu portocaliu si negru de pe floarea purpurie." ar suna intradevar cam "ciudat" deoarece ar constitui ma multa informatie decat este necesara in aceasta situatie.

3. aveti grija sa consolidati combinatiile corecte chiar daca nu obtineti combinatia la care va ganditi dumneavoastra! Este usor sa ne concentram mult asupra unei tinte incat uitam sa ascultam cu adevarat ce spune copilul! De exemplu, daca aveti in minte o tinta "culoare + substantiv" atunci cand il intrebati pe copil care eticheta ar dori-o, aveti grija sa consolidati daca el solicita "etiucheta de caine lucioasa"!

4. aveti grija sa predati cuvinte intr-o larga varietate de combinatii pentru a evita ca ra spunsurile sa fie imlantuite impreuna. De exemplu, predati obiecte multiple cu acelasi adjectiv (minge mare, casa mare, camasa mare, pantaloni mari) si acelasi obiect cu adjective multiple (camasa mare, camasa albastra, camasa cu dungi, camasa calda).

5. aveti grija sa nu cereti prea mult incat sa nu mai faca nici un efort. Daca observati o scadere in solicitari (cereri) dupa ce ati inceput sa predati combinatiile de cuvinte, raspunsul tinta ar fi prea greu pentru copil. De exemplu, daca un copil solicita cu cuvinte independente faranici un imbold dar se opreste sau reduce mult solicitarea atunci cand se adauga un adjectiv, retrageti-va un pic sau consolidati fiecare raspuns ca un cuvant independent si combianti cuvintele ca un model pentru copil fara sa solicitati combinatia drept raspuns.

S: "Prajitura."

I: ""Care anume?

S: "Mare."

I: "Prajitura mare." (in timp ce ii da copilului prajitura)

(daca copilul incepe sa solicite o prajitura cu cuvantul "mare", aveti grija sa-l puneti sa spuna "prajitura" inainte de a primi prajitura!)

6. unii profesionisti sugereaza sa incepeti cresterea lungimii propozitiilor cu fraze/ constructii purtatoare. In timp ce acest lucru ar putea fi bun pentru unii copii, functia de accentuare a cuvintelor este folosita pentru a dezvolta afirmatiile in cazul copiilor care au dificultati in imitarea constructiilor mai lungi.

CONSTRUIREA CAPACITATILOR SOCIALE

CARE APAR

Pentru multi parinti este foarte important ca copiii lor sa invete sa se joace cu si sa le faca placere sa fie in compania altor copii. Mai ales daca parintii sunt ei insisi foarte sociabili, va fi foarte dureros pentru ei sa-si vada copiii singuri si izolati. Poate ca ei simt ca copilul lor "se simte singur" si emotiile pe care parintii le asociaza cu "singuratatea" nu sunt unele pe care sa le doreasca pentru copilul lor.

Cand ne gandim pe cine alegem noi, ca adulti, pentru a ne petrece timpul si pentru a socializa, in general este acceptat faptul ca alegem sa fim in preajma oamenilor care sunt consolidanti pentru noi. Acesti prieteni pot fi consolidanti deoarece lor le place sa faca aceleasi lucruri sau sa vorbeasca despre aceleasi subiecte ca si noi. Ei ne pot face complimente, ne pot sprijini cand avem un necaz, sau ne pot oferi orice alt tip de consolidare generalizata. Si noi facem la fel pentru ei. De obicei nu alegem sa fim in preajma oamenilor care nu ne plac sau care sunt dusmanosi. Mai mult, in timp ce putem tolera mai multi oameni care in general nu ne consolideaza, pentru a lucra sau participa in diverse organizatii, noi nu alegem sa fim in preajma lor decat daca suntem nevoiti. In acest caz, valoarea consolidanta a activitatii sau a muncii poate compensa "neplacerea" de a suporta un individ. Ocazional, oamenii pe care i-am considerat initial "antipatici" s-ar putea sa ne placa mai tarziu dupa ce au fost "asociati" suficient cu alte conditii consolidante.

Daca intelegem si acceptam acest lucru, despre cauzele si persoanele pe care le alegem pentru a socializa, aceasta ne ofera o patrundere psihologica in felul in care i-am putea invata pe copiii nostri "capacitatile sociale". Primul pas important este de a asocia (imperechea) alti copii cu lucruri pe care copilul le gaseste placute (consolidare). Aceasta reprezinta aceeasi metoda pe care o folosim atunci cand il invatam prima data pe copil sa se bucure de compania adultilor. Descoperim ce tipuri de atingeri, sunete, miscari, gusturi si privelisti (stimuli) ii fac placere copilului si i le oferim fara sa asteptam nimic in schimb (consolidare non-contingenta).

Problema consta in faptul ca alti copii s-ar putea sa nu fie atat de interesati sau atat de priceputi in a oferi aceasta consolidare non-contingenta copilului. De fapt, copiii, prin propria lor natura minunata, au tendinta de a fi zgomotosi, activi, hotarati si destul de imprevizibili. Copiii mici au tendinta de a fi in mod natural "egocentrici" si mai ales ei ar lua decat ar da. Aceste comportamente naturale, copilaresti s-ar puteaa sa fie neplacute pentru unii copii cu autism datorata naturii sistemului lor senzorial. Daca se intampla asa, fortandu-i sa intre in contact cu copiii care se dezvolta normal pentru perioade lungi de timp ii putem face sa-i asocieze pe acesti copii cu conditii neplacute sau pedeapsa, facand astfel si mai greu procesul de invatare a acestor deprinderi sociale.

Mai mult, la probabilitatea ca copilul se va indeparta de copiii care se dezvolta normal, se adauga si faptul ca incercarile gresite de socializare pot de fapt sa conduca la cresterea comportamentului propriu stimulator. Este important sa retineti ca o incarcatura prea mare de informatie senzoriala poate fi intr-adevar destul de dureroasa pentru copilul cu autism. Cand copiii se afla intr-o situatie dureroasa, comportamentele lor proprii-stimulatoare au tendinta de a creste cu o masura de aparare impotriva supra-incarcarii. Asa cum stim, comportamentele proprii-stimulatoare se consolideaza automat. Cu atat mai mult ei se angajeaza in aceste comportamente, cu atat mai mult ele vor aparea si in viitor. Este crucial ca copilului sa nu i se permita numai "sa stea si sa se stimuleze" in clasa, respingand tot ce se petrece in jurul lui. Pentru observatorii nepregatiti, s-ar putea sa li se para ca copilul se pricepe bine sa se distreze singur, dar observatorii pregatiti pot face diferenta dintre joaca "stimulatorie" si cea solitara.

Ce ar trebui sa facem atunci? Sa tinem copilul izolat daca contactul cu alti copii pare sa fie neplacut? Autorul sugereaza ca nu este necesar acest lucru si ca de fapt este destul de important sa stabilim modificarile din mediul incoonjurator care ne-ar putea ajuta sa desensibilizam copilul autist fata de mediu. Scopul nostru nu este izolarea sociala ci o crestere treptata a abilitatii copilului de a tolera mediul inconjurator si de a invata sa se bucure de compania altor copii. Intre timp, daca asociem doar un singur copil cu consolidarea, acest lucru poate fi condus in timpul jocului sau in alte situatii controlate si monitorizate cu grija.

1. Modificati

Stabiliti daca se pot face unele schimbari in mediul inconjurator pentru a-i perminte copilului sa se simta in largul lui. Unele idei pe care le aveti in vedere cuprind urmatoarele. Daca copilul a manifestat sensibilitate la diferite tipuri de lumina, poate ca acest lucru poate fi schimbat. Li se permit copiilor sa sumble din centru in centru sau exista limite cu privire la numarul de copii care pot fi intr-un centru in acelasi timp? De multe ori, prezenta unui numar mai mic de copii in mediul inconjurator apropiat va fi mai tolerabila. Limitarea numarului de copii permisi in fiecare centru, folosind betele sau orice alte tipuri de materiale poate fi de ajutor. In timpul sedintelor in grup sau in cerc, copilul poate sta mai departe de restul grupului daca prea multa "apropiere" este greu pentru copil sa o tolereze. Daca vi se pare ca exista tendinta de a fi prea multa confuzie si imprevizibilitate in timpul sedintelor de tranzitie, poate ca copilul ar putea evolua chiar inainte sau chiar dupa ceilalti copii. Modificarile specifice care sunt necesarepot fi stabilite numai pe o baza individuala deoarecce fiecare copil cu autism difera in ceea ce priveste lucrurile pe care poate si pe care nu poate sa le tolereze.

Din nefericire, copilul nu este capabil sa ne spuna ce il deranjeaza astfel ca noi putem presupune pe baza comportamentelor lui in anumite si/ sau decoruri asemanatoare din trecut. In timp ce nu dorim sa-l supunem in mod intentionat pe copil la ceva ce el ar putea considera neplacut, noi trebuie de asemenea sa avem grija sa nu consolidam nici un compostament negativ prin indepartarea conditiilor aversive care urmeaza imediat dupa un composrtament negativ (consolidare negatva). Asadar, este mult mai bine sa va faceti un plan dinainte si sa evitati situatiile care pot fi dificile mai degraba decat sa reactionati dupa ce copilul "ne spune" ca nu se simte in largul lui prin singurul fel pe care il cunoaste.

2. Desenzibilizati

Pentru a-l desensibiliza pe copil fata de o clasa plina cu alti copii, luati-l in clasa pentru foarte scurte perioade de timp, consolidati mult inainte ca copilul sa arate vreun semn de "necaz" si plecati hotarat dupa ce l-ati consolidat. Gradat mariti perioadele timpului petrecut in clasa, pe masura ce copilul este capabil sa tolereze mediul inconjurator. De obicei este folositor sa aduceti in clasa toate consolidarile preferate ale copilului, macar la inceput pentru a asocia decorul cu consolidarea. Multi parinti au descoperit ca este de ajutor sa viziteze decorul cand nu nunt prezenti si alti copii. Copilul si parintele se joaca in acest decor cu toate jucariile preferate ale copilului si toate consolidarile favorite ii sunt acordate cu libertate. Asocierea "locului" il face sa fie mult mai usor tolerant atunci cand ajung ceilalti copii.

3. Asociati

Asocierea initiala cu alti copii este de cele mai multe ori condusa cel mai bine numai cu un singur copil prezent. Poate ca un copil un pic mai mare poate fi trecut pe lista pentru a ajuta sa-l invatati pe copilul autist. Unor copii le place intr-adevar sa fie "ajutor de profesor" si vor accepta bucurosi acest rol. Este important sa oferiti consolidare copilului care se dezvolta normal pentru eforturile sale. Intai, puneti-l pe copil sa-i livreze toate consolidarile preferate ale copilului fara nici o cerere. Jucati cu copilul autist jocurile preferate, incluzandu-l si pe copilul care se dezvolta normal . vorbiti cu copilul care se dezvolta normal despre cum ii place si cum nu-i place sa i se vorbeasca, sa fie atins, sa se joace, etc. si consolidati-l pe copilul care se dezvolta normal atunci cand el/ ea ia acesti factori in considerare atunci cand se joaca cu copilul.

Incercati sa treceti pe lista ajutorul unuia sau a doi copii din clasa daca copilul este inscris intr-o clasa cu copii care se dezvolta normal. Daca copilul este intr-un decor separat/ independent, verificati posibilitatile de a trece pe lista un copil de acesta varsta din scoala. Poate ca puteti recruta o clasa intreaga, cu anumiti copii care sa fie recompensati pentru completarea muncii lor sau pentru ca au demonstrat un comportament adecvat prin a le permite sa participe. Din nou, aveti grija ca consolidarea pentru copiii care se dezvolta normal sa fie foarte "densa". In curand, toti copiii din clasa normala se vor stradui pentru sansa de a deveni "un prieten special"! Acest tip de "curs special inverat" este de obicei foarte eficient pentru copilul autist care intampina greutati in a tolera diferite decoruri sau grupuri mari de oameni.

Profesorii pot fi de obicei de ajutor in a stabili care copii ar fi niste candidati buni. Chemati-i pe paritii copilului pe care vreti sa-l propuneti inainte de a vorbi cu copilul. In timp ce unii parinti s-ar putea sa se teama de o situatie sau o tulburare pe care nu o inteleg, cei mai multi sunt nerabdatori sa ajute. Aveti grija sa puneti accent pe beneficiile pentru copilul care se dezvolta normal, la fel si pe cele pentru copilul dumneavoastra. Lasati-l pe parinte sa afle ca profesorul l-a recomandat pe copilul lui datorita atitudinii lui altruiste si recunoasteti ca aceasta atitudine se datoreaza faptului ca parintele i-a oculat acest altruism ca fiind o valoare in propria lor casa! Oferiti-va sa va intalniti cu parintele inainte si permiteti-va sa va cunoasca copilul. Oferiti-le informatii despre autism in general si despre copilul vostru in particular. Uneori, marea majoritate a oamenilor au o conceptie gresita despre natura autismului si ca fiecare copil este atat de diferit incat nu este posibil ca ei sa il "cunoasca" pe copilul lor pe baza informatiilor primite din media. De obicei oamenii se tem de lucrurile pe care nu le inteleg astfel incat cu cat le dati mai multe informatii, cu atat mai putin parintii isi vor exprima ingrijorarile.

Copiii care se dezvolta normal si care se vor implica in astfel de roluri de sprijin de obicei castiga o gramada de incredere in sine si de mandrie de a-i ajuta pe ceilalti. Mai mult, acesta este de multe ori un prim pas in a intelege cum si de ce oamenii sunt toti diferiti si speciali. In acest timp, va fi usor sa-i convingeti pe parinti si pe profesori cat este de important pentru noi toti sa intelegem si sa fi sensibili la diferentele dintre noi.

Copiii care se dezvolta normal de multe ori incep sa-l sprijine in clasa pe copilul cu autism, la sala de mese sau pe terenul de joaca. De exemplu, copilul l-ar putea informa pe un alt elev sau pe profesor ca copilului cu autism "nu-i plac sunetele tari" sau ca "are nevoie de o pauza". Acest lucru poate fi foarte folositor pentru clasa in general deoarece deseori exista atat de multe lucruri care necesita atentia profesorului astfel incat el/ ea nu este capabil "sa se prinda" care sunt nevoile speciale ale copilului cu autism. Cu cat exista mai multi oameni care sa fie constienti si sensibili la comportamentele copilului, cu atat este mai probabil ca problemele sa fie rezolvate inainte de a incepe o criza! Mai mult, prieteniile lungi, stranse, sunt adesea formate intre copii, permitand oportunitati aditionale pentru copilul cu autism de a participa la decoruri sociale, cum ar fi zilele onomastice si zilele de joaca.

4. Solicitati (cereti)

O data ce copilul autist il observa pe prietenul lui pentru consolidare, invatati-l pe copilul care se dezvolta normal cum sa-l imboldeasca pe copil pentru a-si solicita consolidarile lui. Modelati tehnicile de imboldire adecvate, pe rand cu copilul care se dezvolta normal. Consolidati abilitatea copilului de a imboldi corect. Copiii pot invata foarte repede si pot deveni profesori minunati! Solicitarile timpurii ar trebui sa fie pentru copil cele mai puternice consolidari si situatiile multiple ar trebui sa fie imaginate pe parcursul intregii zile scolare. De exemplu, lasati-l pe copilul care se dezvolta normal sa-i livreze snacksurile la ora gustarii si jucariile cand este timpul de joaca.

Pentr "tinerii invatacei" sau pentru cei care de abia incep sa tolereze sa fie in compania altor copii, procesul de socializare ar trebui sa aiba loc gradat si cu atentie. Intimp ce produsul final pe care il dorim este acela ca copiii sunt capabili sa invete in acelasi decor, trebuie sa fim siguri sa il plasam pe copil intr-un cadru pe care el il poate tolera, la fel ca si sa invete in acest cadru.

Daca nu este posibil sa-l introduceti treptat pe copil intr-un decor de clasa, parintii au mentionat de multe ori succesul incepand cu acest proces treptat intr-o clasa care este indreptata spre o activitate preferata a copilului. De exemplu, un copil care iubeste muzica poate fi inscris cu suuces intr-o clasa de muzica pentru copii sau un copil caruia ii place miscarea poat fi inscris intr-o clasa de gimnastica.

DETERMINAREA GRADULUI DE PREGATIRE PENTRU SCOALA

Exista trei facori majori pe care trebuie sa-i avem in vedere cand ne gandim la plasarea unui copil cu autism intr-un cadru al unei clase normale. Tuturor parintilor le place sa-si vada copilul ca progreseaza intr-un decor al unei clase obisnuite, dar este important sa realizeze unde anume nevoile copilului lor vor fi satisfacute. Pentru a stabili plasarea adecvata, trebuie sa ne uitam la urmatoarele trei conditii:

scopurile la care va lucra copilul in acel an;

ce medii si servicii aditionale sunt disponibile;

capacitatile de predare ale personalului care executa instruirea.

Fiecare copil cu nevoi speciale are dreptul unui Plan de Educatie individualizat (IEP). Acest plan este dezvoltat atat de protagonisti din diverse domenii cat si de parintii copilului. IEP-ul stabileste scopurile si obiectele pe careechipa le considera potrivite pentru acel copil distinct. Este important ca scopurile alese sa poata fi atinse si sa poata fi masurate. Ele ar trebui sa fie caracteristice si sa fie derivate din capacitatile pre-necesare pe care le manifesta deja copilul. IEP-ul ar trebui sa identifice capacitatile cruciale pe care copilul trebuie sa le invete pentru a achizitiona capacitati aditionale fara o instruire de specialitate. Scopul este de a-l ajuta pe copil sa devina cat mai independent posibil si de a-i descreste nevoile lui/ ei pentru medii inconjuratoare restrictive.

Dupa ce echipa a dezvoltat IEP-ul, urmatorul pas este sa privim implementarea. In acest moment este important ca echipa sa se uite la scopurile care au fost tocmai scrise si sa stabileasca unde apare procesul de predare. Acesta reprezinta un pas important in proces. Este important sa privim decorul curent al clasei copilului (inclusiv colegii lui, personalul de instruire, organizarea, etc.). S-ar putea sa nu fie pozibil sa se lucreze la anumite obiective in acel decor (adica sa-l invatam pe copil sa lucreze la comportamentul de conversatie daca toti colegii lui sunt non-verbali). Este responsabilitatea echipei de a stabili decorul adecvat pentru ca instruirea sa apara. Cele mai multe dintre plasarile pentru copiii cu autism implica o combinatie a decorurilor educationale. Fiecare copil ar trebui sa fie invatat cu cat mai putine restrictii posibil. Decorul ar trebui sa fie stabilit de abilitatea fiecarui copil de a functiona si de a participa in cadrul acestui decor. Succesul din cadrul decorului este determinat de abilitatea copilului de a invata din acel mediu. Echipa are nevoie sa se uite nu numai la istoria de invatare a unui anumit copil, dar si la disponibilitatea resurselor care pot fi oferite acelui copil. Echipa trebuie sa se uite la marimea clasei, la procentul cati elevi sunt la un profesor si la pregatirea de fond pe care o au instructorii. Este important pentru ca profesorul clasei sa fie pregatit in mod adecvat pentru a implementa metodele de predare eficiente pentru acel anumit copil.

Avantajul major de a fi inclus intr-un decor al unei clase normale/ tipice este reprezentat de modelele continui de limbaj tipic si de interactiunea sociala. Copiii sunt capabili nu numai sa invete cuvintele corecte de spus, ci si cand anume sa le foloseasca. Exista multe oportunitati pentru modelarea limbajului adecvat pe care copilul sa le imite.

Acestea fiind spuse, este important ca echipa sa stabileasca daca copilul va beneficia de la aceste modele. Este copilul verbal? Prezinta copilul capacitati care apar la lumina de imitare verbala si de imitare motorie? Are copilul capacitati de comunicare de baza care sa-i permita sa abordeze aspectele critice ale modelelor? Au cei din jurul lui capacitatile necesare pentru a-l ajuta pe copil? Initiaza ei interactiunea? Sunt ei capabili sa-l angajeze/ antreneze pe copil?

Cand se gandeste la includere, echipa trebuie sa se uite si la dezavantajele includerii. In primul si cel mai important rand, includerea da drumul la scaderea abilitatilor pentru o instruire individualizata. Copilul invata acum cu grupul si trebuie sa invete capacitati noi cu un timp foarte mic sau chiar deloc 1:1. Copilul trebuie sa fie capabil sa inteleaga instructiunile receptive cu usurinta si sa aiba puternice capacitati de imitare. Este greu pentru profesor sa acorde instruire individualizata si consolidare individualizata. Lauda si implinirea sarcinii servesc drept consolidare primara in cadrul clasei. Rar se intampla ca profesorul sa fie capabil sa capteze motivatia individuala a copiilor.

Un alt lucru care trebuie avut in vedere este comportamentul copilului. Decorurile generale sunt adeseori mai putin tolerante fata de comportamentele disruptive din cauza elementelor negative pe care le pot avea asupra celorlati copii. In cadrul unui decor general, functia comportamentului copilului s-ar putea sa nu poata fi determinata. In schimb, comportamentul poate fi tratat topografic (adica daca vreun copil tipa/ loveste alt copil, el va fi scos din activitate). Daca functia acelui comportament reprezenta un mijloc de evadare, atunci comportamentul a fost consolidat in mod gresit. S-ar putea ca instructorii sa nu fi avut pregatirea sau timpul necesar pentru a se dedica complexitatii comportamentului si s-ar putea ca ei sa fi consolidat, fara sa vrea, comportamente proaste de adaptare.

In mod evident, exista o multime de lucruri care trebuie avute in vedere atunci cand stabiliti daca un copil este pregatit pentru un decor general. Este important sa aveti in vedere toti factorii. Cheia o reprezinta individualitatea. Intai stabiliti care sunt nevoile educationale ale copilului si apoi stabiliti care este cel mai bun loc pentru implementare. S-ar putea sa descoperiti ca o combinatie de decoruri reprezinta cea mai buna situatie pentru copil. Indiferent de ce decizii luati, aveti grija sa aveti date exacte cu privire la rata/ proportia de achizitii a copilului si aveti grija sa va intalniti ca o echipa cat mai frecvent. Nevoile unui copil s-ar putea sa se schimbe pe parcursul anului. Este important sa-i revizuiti realizarile si sa adaptati situatiile asa cum se cere.