COMPONENTELE PRINCIPALE ALE PROCESULUI DE INVATAMANT - SPORT

COMPONENTELE PRINCIPALE ALE PROCESULUI DE INVATAMANT

Componente principale ale procesului de invatamant la educatie fizica:

cunostinte teoretice de specialitate;

indici morfologici si functionali;

calitati motrice;

deprinderi si priceperi motrice;

obisnuinte;

atitudini consecutive practicarii exercitiilor fizice si elemente din celelalte laturi ale educatiei;

1.CUNOSTINTE TEORETICE DE SPECIALITATE

Definitie: " reflectarea in constiinta celor ce practica exercitii fizice - sub forma unor perceptii, reprezentari, reguli, principii - a fenomenelor proprii activitati de educatie fizica si sport, precum si a interdependentei acestora". ( I.Siclovan, 1972).

In educatie fizica, alaturi de invatarea motrica, are loc un proces de invatare cognitiva, constand din dobandirea cunostintelor teoretice din domeniul educatiei fizice.

Principalele categorii de cunostinte teoretice care pot fi transmise in procesul practicarii exercitiior fizice sunt ( Gh. Mitra, A. Mogos, 1980, E. Firea, 1984, Gh. Carstea, 1999, M. Stanescu, 2002, S. Serbanoiu, 2004):

argumente privind importanta practicarii exercitiilor fizice;

denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare si articulatiilor;

elemente privind pozitiile, planurile si posibilitatile de miscare ale segmentelor corpului;

elemente minimale privind efortul de natura psiho- fizica ( parametrii, doyare, etc.) si ecoul sau la nivel functional ( frecventa respiratorie, si frecventa cardiaca);

regulamente de practicare a disciplinelor sportive;

denumirea elementelor si procedeelor tehnice, a actiunilor tactice specifice anumitor discipline sportive;

reguli privind conceperea, organizarea si desfasurarea, in conditii de eficienta, a activitatii de practicare a exercitiului fizic;

reguli de igiena individuala si colectiva care trebuie respectate inainte, in timpul si dupa desfasurarea activitatii de eucatie fizica;

reguli de nutritie asociate efortului fizic;

reguli de alcatuire a complexelor de influentare selectiva a aparetului locomotor;

reguli privind mecanismele de executare si exersare a actiunilor motrice specifice activitatii desfasurate;

recorduri, performante, personalitati din lumea sportului;

elemente de istoria si filozofia educatiei fizice si sportului ( olimpism, miscare olimica, jocuri olimpice etc.);

organizarea de intreceri, competitii sportive etc.

Metodologia formarii cunostintelor de specialitate.

Aceste cunostinte, se formeaza de regula simultan cu procesul de exersare a exercitiilor fizice.

Metode: explicatia, dialogul, convorbirea, expunerea.

In aplicarea acestor metode trebuie sa se tina cont de :

- categoriile de cunostinte transmise

- particularitatilor elevilor cu care se lucreaza.

- temele si obiectivele lectiei

Cerinte:

- atentie deosebita utilizarii unei terminologii adecvate

- transmiterea unor indicatii metodice, insotite de argumente logice, care sa ajute subiectii sa inteleaga utilitatea anumitor exercitii, a ordinii si dezvoltarii lor

-valorificarea optima a timpului alocat lectiei pentru transmiterea acestor cunostinte

Acesete cunostintele de specialitate pot fi incusite si in afara lectiei de educatie fizica, :

dirijat, prin temele pentru acasa pe care le formuleaza profesorul ( intocmirea de referate cu continut sportiv) sau prin recomandari privind vizionarea sau participarea la anumite competitii sportive.

spontan; ca urmare a mediatizari fenomenului sportiv

2. INDICI MORFOLOGICI SI FUNCTIONALI

Avand legatura cu obiectivul prioritar referitor la dezvoltarea armonioasa a organismului uman, indicii morfologici si functionali au o importanta deosebita. Obiectivul principal este obtinerea unor indici superiori armoniosi, in corelatie optima cu varsta subiectilor.

Intre indicii somatici -inaltime, greutate, perimetre, diametre si cei functionali ai organismului -frecventa cariaca, frecventa respiratorie, capacitate vitala trebuie ca existe un raport optim

Profesorul de educatie fizica trebuie sa cunoasca legile cresterii si dezvoltarii(legea cresterii si dezvoltarii asimetrice, legea ritmului diferit de crestere si dezvoltare, legea proportiilor,legea alternantei, legea maturatiei pubertare) si efectele practicarii exercitiilor asupra organismului, pentru a putea alege un anumit continut al instruirii eficient..

Metodica dezvoltarii indicilor morfologici si functionali.

Se realizeaza:

- in cadrul verigii privind influentarea selectiva a aparatului locomotor, intervenind si in directia prevenirii si corectarii unor atitudini fizice deficiente.

-pe parcursul lectiei pot fi executete astfel de exercitii, cu caracter compensator sau pentru realizarea unei stari de incalzire optime a organismului pentru exercitiile ce urmeaza a fi executate.

3. CALITATI MOTRICE

Calitatile motrice reprezinta " insusiri ale organismului, concretizate in capacitatea de efectuare a actiunilor de miscare cu anumiti indici de forta, viteza, indemanare, rezistenta ". ( I.Siclovan, 1972).

Calitatile motrice sunt de doua feluri:

calitati motrice de baza: viteza, rezistenta, forta, capacitatile coordinative(indemanarea), supletea;

calitati motrice specifice anumitor ramuri sportive, reprezentate prin combinatii ale calitatilor motrice de baza.

Orice act motric sau actiune motrica implica in efectuarea lor toate calitatile motrice, dar cu pondere diferita.

3.1. VITEZA

Definitie - este " capacitatea organismului uman de a executa acte sau actiuni motrice, cu intregul corp sau numai cu anumite segmente ( parti) ale acestuia intr-un timp cat mai scurt, cu rapiditate ( repeziciune, iuteala) maxima, in functie de conditiile existente".

Forme de manifestare

a)     Viteza de reactie. Reactiile motrice sunt de doua feluri:

Simple - constau in raspunsuri motrice la excitanti cunoscuti, dar care apar spontan, inopinant(startul la probele de alergare din atletism) .

Complexe - implica elaborarea raspunsurilor motorii, in sensul alegerii, combinarii sau corectarii acestora; actiunea de raspuns nu a fost exersata in prealabil in acceasi relatie cu semnalul; raspunsurile sunt in functie de actiunile partenerilor sau adversarilor, conditii de intrecere ( in jocuri sportive,sporturi ve contact).

Este dependenta de urmatoarele elemente:

- aparitia excitatiei in receptor ;

- transmiterea pe cale aferenta;

- analiza semnalului ( care dureaza cel mai mult);

- transmiterea pe cale eferenta;

- excitatia muschilor;

b) Viteza de executie. - capacitatea de a efectua un act sau o actiune motrica, dar si mai multe asemenea acte sau actiuni motrice " singulare", adica nerepetabile.

Se masoara prin timpul care trece de la inceperea si pana la incheierea executiei .

Este determinata si de nivelul insusisii tehnicii de executie a deprinderilor si priceperilor motrice.

c)     Viteza de repetitie(frecventa miscarilor) - capacitatea de a efectua aceeasi miscare intr-o unitate de timp prestabilita; ea se refera la miscarile ciclice(Gh.Carstea,2000)

Este conditionata de:

- tempoul miscarii -densitatea miscarii pe unitatea de timp;

- ritmul miscarii - periodicitatea repetarii miscarii.

d)     Viteza de deplasare. - reprezinta capacitatea individului de a parcurge o distanta cat mai mare ,in timp cat mai scurt.

Gh.Carstea o considera o varianta a vitezei de repetitie

e)     Viteza de accelerare - capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei ,in timp cat mai scurt.(I.Siclovan,1972)

f)      Viteza in regimul altor calitati motrice

viteza in regim de forta, numita si detenta ;

viteza in regim de indemanare;

viteza in regim de rezistenta;

Factori ce conditioneaza viteza. Este determinata de urmatoarele categorii de factori: nervos, muscular, osos, psihic si motric. Ponderea lor este diferita in manifestarea formelor vitezei.

Factorul nervos :

rapiditatea cu care alterneaza procesele nervoase fundamentale pe scoarta cerebrala: excitatia si inhibitia;

coordonarea intramusculara - se refera la activitatea unitatolr motorii cu o frecventa care sa permita accelerarea contractiei si relaxarii muschilor implicati in miscare;

cooronarea intermusculara - realizata de centrii motori si reflectata in relatia dintre muschii agonisti si antagonisti implicati in realizarea unei miscari;

Factorul muscular :

tipul de fibre din structura muschiului ( fibrele albe sunt fibre rapide)

sursele de energie - substantele fosfagene existente la nivel muscular ( ATP, CP);

forta musculara;

elasticitatea musculara.

Factor osos:

- lungimea segmentelor

- inaltime.

Factorul psihic

-capacitatea de concentrare a atentiei

- nivelul motivatiei.

Factorul motric:

-nivelul de manifestare a celorlalte calitati motrice( in special forta )

Procedee metodice de dezvoltare - educare(Gh Carstea 2000)

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri maximale, in conditii normale de lucru. Acesta este procedeul metodic cel mai frecvent folosit pentru dezvoltarea vitezei.

-alergarea pe teren plat ;

-pase sau dribling cu mingea regulamentara pentru un joc sportiv etc.

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri supramaximale, folosindu-se conditii usurate de lucru.

-alergare la "vale" pe o panta usor inclinata,

- alergare pe teren plat cu echipament mai usor

- pase sau dribling cu minge mai usoara decat cea regulamentara.

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri submaximale, in conditii usor ingreuiate de lucru

alergare la " deal" pe o panta usor inclinata, etc..

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri alternative ( " maximale si submaximale", " maximale si supramaximale", "supramaximale - submaximale"), tempouri imprimate de factori externi.

Cerinte in instruire( A.Dragnea, 1993, V.Tudor, 1999):

durata exercitiilor de viteza trebuie sa fie circa 5 - 6 s pana la maximum 40 - 43 s;

pauzele dintre repetari trebuie sa fie suficient de lungi pentru a permite revenirea functiilor vegetative, dar nu si reducerea starii de excitabilitate optima la nivelul scoartei cerebrale ca urmare a lucrului cu viteza maxima;

subiectii trebuie sa aiba structura exercitiilor bine insusita;

exercitiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la inceputul lectiilor, in conditiile unui sistem nervos odihnit si ale unui organism cu nivel optim de incalzire.

CAPACITATILE COORDINATIVE(INDEMANAREA)

Definitie: Dupa A.Dragnea si A.Bota, termenul de indemanare, utilizat de multi autori in lucrarile de specialitate, pare restrictiv in raport cu bogatia ( complexitatea) manifestarii acestor capacitati. Aceeasi autori definesc capacitatile coordinative " un complex de calitati preponderent psiho-motric, care presupune capacitatea de a invata rapid miscari noi, adaptarea rapida si efeicienta la conditii variate, specifice diferitelor tipuri de activitati, prin restructurarea fondului motric existent".

Forme de manifestare a capacitatiilor coordinative. Capacitatiile coordinative se prezinta se prezinta sub urmatoarele forme:

Capacitatile coordinative generale: necesare insusirii si efectuarii tuturor actelor si actiunilor

motrice.

2. Capacitatile coordinative specifice: evidentiate in practicarea diferitelor ramuri si probe sportive.

3. Capacitatile coorinative in regimul altor calitati motrice: ( in regim de viteza, rezistenta, forta)

Factorii de conditionare a capacitatilor coordinaative. Este determinata de urmatoarele categorii de factori( A.Dragnea, 1993):

biologici:

mobilitatea proceselor nervoese fundamentale excitatia si inhibitia;

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe caile aferente si eferente;

calitatea analizatorilor implicati in receptionarea informatiilor;

calitatea inervatiei musculare care determina contractia si relaxarea;

valoarea surselor energetice existente in organism;

motrici:

nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice ( viteza, forta, rezistenta, mobilitate si combinatiile dintre acestea);

numarul si complexitatea deprinderilor motrice stapanite .

psihologici:

capacitatea de anticipare a desfasurarii miscarii;

anticiparea evolutiei viitoare a conditiilor in care se executa miscarea

calitatea proceselor cognitive ( perceptii, reprezentari);

memoria ( de scurta si lunga durata):

gandirea rapida cu toate procesele sale .

Procedee metodice de dezvoltare-educare.

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii constante, evident intr-un numar mare de repetari si intr-un timp indelungat;

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii complexe, in sensul cresterii dificultatilor de executie comparativ cu conditiile normale

-introducerea de unor acte sau actiuni motrice suplimentare,

-micsorarea suprafetei de lucru, etc.

Efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii variabile, care sa preantampine orice situatie viitoare posibila.

-exersare in sali de sport cu dimensiuni diferite

-exersare pe suprafete diferite,etc

Metodica dezvoltarii capacitatilor coordinative in cadrul educatiei fizice. Trebuie sa se tina cont de stadiile cresterii si dezvoltarii organismului ( J.Weineck, 1994; A.Dragnea, 1993; V.Tudor, 1999):

intre 3-6 ani se va insista asupra insusirii unui numar cat mai mare de deprinderi motrice simple;

intre 6 -10 ani, accentul se va pune pe ameliorarea capacitatii de coordonare segmentara,; precizia si orientarea spatio- temporala se vor vor aborda;

perioada 10 - 14 ani se caracterizeaza prin ameliorarea capacitatii de invatare motrica, manifestata mai ales la nivelul indicilor de stocare a informatiei si de diferentiere temporala; se vor aborda precizia si orientarea spatio- temporala;

intre 14 si 18 ani, ca urmare a modificarilor proportiilor, cresterii extremitatilor, se inregistreaza o scadere a capacitatii de coordonare segmentara, mai ales in cazul miscarilor complexe;

Cerinte de care trebuie sa se tina seama in procesul de dezvoltare a capacitatilor coordinative :

abordarea capacitatilor coordinative se realizeaza la inceputul lectiei de educatie fizica, ca si in cazul vitezei, pe fond de odihna si incalzire corespunzatoere a organismului;

nu se recomanda abordarea capacitatilor coordinative si vitezei in cadrul aceleiasi lectii;

intre exercitii trebuie programate intervale de odihna optime ca durata, care sa permita revenirea marilor functii ale organismului la valori adecvate reluarii efortului.

3.3 FORTA

Defintie: reprezinta " capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de invingere, mentinere sau cedare in raport cu o rezistenta externa sau interna, prin contractia uneia sau mai multor grupe musculare". ( A. Dragnea, 1993).

Formele de manifestare ale fortei: Autorii care au abordat aceasta calitate motrica, in functie de formatia profesionala, prezinta o serie de criterii de clasificare, cum ar fi:

In functie de masa musculara implicata:

forta generala - cu participarea principalelor grupe musculare;

forta locala - cu participarea a una sau cateva grupe de muschi;

In functie de activitatea prestata:

forta generala - solicitata in general de activitatea cotidiana a individului;

forta specifica - dezvoltata de actele motrice implicate intr-un anumit tip e activitate.

In functie de lucrul mecanic efectuat:

forta dinamica(izotonica) - apare atunci cand prin contractie musculara se efectueaza lucrul mecanic; se subimparte in:

- forta maxima ( cea mai mare forta care poate fi dezvoltata de sistemul neuromuscular,

in cadrul unei contractii musculare),

- forta- viteza ( capacitatea sistemului neuromuscular de a invinge o rezistenta cu cea

mai mare viteza de contractie posibila),

-rezistenta - forta dinamica ( capacitatea musculara de a rezista la oboseala in efortul de

lunga durara);

forta statica - apare in conditiile contractiei izometrice, fara efectuarea de lucru mecanic, ci doar cu dezvoltare de tensiune interna;

forta mixta - pentru invingerea rezistentei alterneaza contractiile musculare statice cu cele dinamice.

In functie de modificarile care apar la nivelul fibrelor musculare in timpul contractiei se poate vorbi despre:

forta izometrica ( statica) - muschiul nu isi modifica lungimea;

forta pliometrica ( in regim de cedare) - cu cresterea lungimii fibrelor;

forta miometrica ( in regim de invingere) - cu scurtarea lungimii totale a fibrelor musculare.

Raportata la greutatea corporala, se poate vorbi despre:

forta absoluta - cand forta dezvoltata nu ia in considerare greutatea corporala;

forta relativa - cand forta dezvoltata este raportata la greutatea corporala .

In functie de combinarea cu alte calitati motrice:

forta in regim de viteza ( forta exploziva);

forta in regim de rezistenta;

forta in regimul capacitatilor coordinative.

Factori ce conditioneaza forta. :

factori centrali:

capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale;

capacitatea de coordonare a muschilor ( coordonare intramusculara, coordonare intermusculara); nivelul tonusului muscular;

factori periferici:

-diametrul muschiului implicat in contractie ( grosimea, sectiunea transversala a fibrei musculare este direct proportionala cu valoarea fortei);

- lungimea muschiului si unghiului dintre segmente;

-volumul muschiului;

-structura muschiului ( prezenta fibrelor rapide fazice favorizeaza dezvoltarea fortei)

- rezervele energetice ( cantitatea de ATP si CP);

factori psihici:

motivatia,

starile emotionale

-concentrarea atentiei,

- vointa

factori metodici:

intensitatea contractiei musculare;

durata sau amplitudinea contractiei musculare;

factori de mediu: radiatiile ultraviolete favorizeaza actiunea glandelor suprarenale, care mobilizeaza hormonii sexuali masculini;

Procedee metodice de dezvoltare- educare.

a)     Procedeul " cu greutati" ( inclusiv propriul corp):

a. 1. Cresterea continua a incarcaturii, raportandu-se totul la posibilitatile maxime pentru exercitiul respectiv. Daca vrem sa facem mai multe repetari in aceeasi activitate, atunci rate de crestere a incarcaturii va fi mai mica ( de exemplu 5%: 60% - 65% - 70% etc.). Daca vrem sa facem mai putine repetari in aceeasi activitate, atunci rata de crestere a incarcaturii va fi mai mare ( de exemplu 10%: 60% - 70% - 80% etc.).

a. 2. Cresterea si descresterea continua a incarcaturii. La aceasta varianta. Rata de crestere si descrestere a incarcaturii trebuie sa fie aceeasi. Se folosesc cel putin urmatoarele doua modalitati:

- aceeasi marime a ratei ( de crestere si descrestere) ca la varianta anterioara, dar se reduce la jumatate numarul repetarilor dintr-o lectie:

valori procentuale mult mai mici ale ratei ( de crestere si descrestere) ca la varianta anterioara, dar cu un numar de repetati mai mare.

a. 3. Varianta metodica in trepte., sunt necesare pentru formarea ei minimum doua repetari cu aceeasi incarcatura ( 60% - 60%; 65% - 65%; 70% - 70%; 80% - 80% etc. sau 60% - 60%; 70% - 70%; 80% - 80% etc

a. 4. Varianta metodica in val. Se bazeaza pe alternarea cresterii si a descresterii incarcaturii de la o repetare la alta. Regula principala ca sa se formeze " valul" este ca intodeauna rata de crestere sa fie mai mare decat rata de descrestere. In functie de diferenta dintre cele doua rate de se obtin " valuri mari" ( cand cele doua rate sunt apropiate valoric: 60% - 70% - 62% - 72% - 64% - 74% etc.,unde, ca exemplu, rata de crestere este de 10%, iar cea de descrestere de 8%), " valuri medii" ( cand rata de descrestere este jumatete - ca valoare - din rata de crestere ( 60% - 70% - 65% - 75% - 70% - 80% etc.) si " valuri mici" ( cand intre cele doua rate sunt mari diferente valorice: 60% - 70% - 67% - 77% - 74% - 84% etc., unde, de exemplu, rata de crestere este de 10%, iar cea de descrestere este de 3%.

b) Procedeul in circuit

" Circuitul" - ca procedeu metodic - a fost creat pentru dezvoltarea- educarea fortei principalelor grupe musculare ale organismului uman de englezii Morgan si Adamson. Nu se includ in circuit exercitii care se adreseaza indemanarii, vitezei, tehnicii, tacticii etc.

Se lucreaza:

- frontal - toti elevii efectueaza aceleasi exercitii in aceeasi ordine,

- pe grupe - care isi schimba locul in sensul "acelor de ceasornic";

. Exercitiile trebuie sa indeplineasca cel putin patru conditii:

-sa fie simple;

-sa fie cunoscute de subiecti;

-sa se cunoasca posibilitatile maxime ale fiecarui subiect la exercitiile respective;

-sa fie astfel dispuse, ca ordine de efectuare, incat sa nu se angajeze succesiv musculatura aceluiasi

segment corporal.

Dupa numarul exercitiilor, circuitele pot fi:

- scurte, formate din 4 - 6 exercitii;

- medii, formate din 8 - 9 exercitii;

- lungi, formate din 10 - 12 exercitii.

Dozarea efortului fizic in cadrul " circuitului". Conform celor care l-au creat, ar fi functionala doar urmatoarea formula individualizata de dozare a efortului fizic: posibilitatile maxime la exercitiul respectiv supra doi, plus rata de crestere.

Pentru a fi posibila aplicarea unei asemenea formule, trebuie sa se lucreze cu putini subiecti si sa se dispuna de o baza materiala foarte buna.

In lectia de educatie fizica nu sunt posibile aceste conditii . S-a ajuns la efectuarea exercitiilor din circuit si a pauzelor dintre acestea " contratimp". De regula, mai ales in educatia fizica, timpul de lucru este mai mic decat cel de pauza ( 20 secunde lucru si 30 secunde pauza; 30 secunde lucru si 45 secunde pauza etc.). Foarte rar se ajunge la egalitate intre timpul de lucru si cel de pauza ( 15 secunde lucru si 15 secunde pauza; 20 secunde lucru si 20 secunde pauza etc.).

c) Procedeul izometriei

Se foloseste pentru dezvoltarea masei musculare , de regula dupa 14 - 15 ani.

Rezistenta de invins prin contractie musculara este imobila, deci imposibil de a fi deplasata ( o bara fixa, un zid construit, o haltera foarte grea etc.).

Durata contractiei musculare trebuie sa fie de 10 - 12 secunde. Pauza maxima intre contractiile musculare este de 90 - 120 secunde si trebuie sa fie numai activa. Intr-o lectie se recomanda sa se efectueze sase - opt contreactii izometrice, care se pot repeta intr -o saptamana doar de doua trei ori.

d) Procedeul Power - Training

Se foloseste pentru dezvoltarea fortei explozive, actionandu -se prin trei grupe de exercitii:

exercitii cu haltere;

exercitii cu mingea umpluta ( " medicinala");

exercitii acrobatice

U n program de lucru, dupa intemeietorii procedeului, cuprinde 12 exercitii, adica cate patru din fiecare grupa. Deci sunt trei serii intre care se face pauza de trei - cinci minute. In fiecare serie se incepe cu executia fiecarui exercitiu de cate sase ori. Daca viteza de executie a exercitiilor este corespunzatoare, se trece in aceasi activitate la cate 12 repetari pentru fiecare exercitiu. Cand se constata ca si cele 12 repetari se fac cu viteza corespunzatoare se creste incarcatura ( fata de posibilitatile maxime individuale ) si se reia lucrul cu sase si, apoi, cu 12 repetari. Nu se folosecte in lectia de educatie fizica.

e) Procedeul contractiilor musculare izotonice intense si rapide

Se mai numeste si procedeul " eforturilor dinamice" si se foloseste tot pentru dezvoltarea- educarea fortei explozive, adica a fortei in regim de viteza. Exercitiile se executa cu amplitudine maxima si intr -o maniera cat mai apropiata sau chiar identica cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice.

f) Procedeul eforturilor repetate pana la refuz

Este folosit cu incarcaturi ale efortului fizic de 35 - 40 % pentru incepatori si 55 - 60 % pentru avansati. Are mare accesibilitate deoarece nu poate produce accidente asupra organismului subiectilor.

Eficienta lui este vizibila doar la ultimele exercitii, deci dupa instalerea oboselii reale.

Metodica dezvoltarii fortei in cadrul educatiei fizice.

Cerinte care trebuie respectate in procesul de instruire:

la varsta prescolara se va evita antrenementul de forta pura ( J.Weineck, 1992);

intre 6-7 si 10 ani, se vor folosi exercitii dinamice de dezvoltare a fortei, evitandu -se cele statice;

pana in jurul varstei de 11 - 12 ani, atat la fete cat si la baieti, se inregistreaza o evolutie asemanatoare a indicilor de forta; acest lucru ramane valabil doar pana la aceasta varsta

intre 10 si 14-15 ani se pot utiliza exercitii in care incarcatura este propriul corp sau greutati de circa 1 - 2 kg; pana la varsta de 14 ani, cuplul forta - viteza poate fi dezvoltat fara restrictii;

intre 11 si 13 ani, greutatile cu care se poate lucra sunt de maximum 30% din greutatea corpului; peste 14 ani, se pot folosi chiar exercitii cu incarcaturi ce depasesc greutatea corporala a subiectilor( L. Baroga, 1980);

REZISTENTA

Definitie: - capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durata relativ lunga si o intensitate relativ mare,mentinand indici constanti de eficacitate optima; deci este capacitatea umana de a depune eforturi fara aparitia starii de oboseala sau prin invingerea acestui fenomen.(Gh.Carstea,2000)

Forme de manifestare.

a)     Dupa ponderea participarii in efort a grupelor musculare si a marilor functii organice:

Rezistenta generala, - aproximativ 70% din grupele musculare si solicitandu-se mai mult sistemele nervos central, cardio-vascular si respirator;

Rezistenta specifica, de doua feluri:

-regionala ( cand in efort se angreneaza intre 1 3 si 2/3 din grupele musculare )

- locala ( cand in efort se angreneaza mai putin de 1/3 din musculatura).

b)     Dupa procesele metabolice care furnizeaza energia :

rezistenta anaeroba - alactacida, pentru eforturile pana in 10 secunde

lactacida pentru eforturile cuprinse intre 10 secunde si doua minute,

rezistenta aeroba,, specifica pentru eforturile peste doua minute

c)     Dupa durata efortului:

Rezistenta de scurta durata intre 2-10 minute

Rezistenta de durata medie intre10-30 minute

Rezistenta de durata lunga peste 30 minute

d)     Dupa natura efortului:

rezistenta in efort cu intensitate constanta;

rezistenta in efort cu intensitate variabila.

e)     Dupa modul de combinare cu alte calitati motrice:

rezistenta in regim de viteza;

rezistenta in regim de indemanare;

rezistenta in regim de forta ( numita si rezistenta musculara locala).

Factorii de conditionare ai rezistentei. (,A.Dragnea si colaboratorii 2006)

Rezistenta aeroba este conditionata de:

• factori morfologici:

-tipul de fibre musculare - fibrele lente ( rosii) sunt favorabile;

- cantitatea de mioglobina; -

-numarul de mitocondrii;

• factori fiziologici:

-capilarizarea si reglarea periferica;

- capacitatea cardiovasculara ( VO2 maxim, debit cardiac, debit sistolic) si pulmonara;

- coordonarea intra- si inter- musculara;

• factori metabolici

rezervele energetice ( glicogen si lipide);

• factori psihici: vointa, motivatia.

Rezistenta anaeroba este determinata de:

• tipul fibrelor musculare - fibrele albe ;
• rezervele energetice - ATP, CP, glicogenul muscular;
• rezistenta la acidoza, respectiv la acidul lactic acumulat intracelular si in sange.

In cazul ambelor tipuri de rezistenta se adauga stabilitatea proceselor nervoase fundamentale

( excitatia si inhibitia)

Procedee metodice de dezvoltare- educare

a)     Procedee metodice bazate pe variatia volumului efortului fizic:

a.1. procedeeul eforturilor uniforme; intensitate constanta si creste volumul( exprimat prin durata, distanta, numar de repetari etc.) in aceeasi activitate sau de la o lectie la alta

a.2. procedeul eforturilor repetate; intensitetea constanta , dar creste numarul de repetari in aceeasi unitate de efort ( fie in aceeasi activitate, fie de la o activitate la alta;

b) Proceee metodice bazate pe variatia intensitatii efortului fizic:

b.1. procedeul eforturilor variabile, unitate de efort constanta , dar se modifica intensitatea, in sens de crestere si descrestere:

b.2. procedeul eforturilor progresive, unitate de efort constanta , dar se modifica intensitatea, numai in sens de crestere ( fie pe parcursul unitatii de efort, fie de la o unitate de efort la alta).

c) Procedeul metodic "cu intervale", care se bazeaza atat pe variatia volumului, cat si a intensitatii efortului fizic.

Variatia volumului efortului fizic se realizeaua numai de la o activitate la alta; deci nu in aceeasi activitate.

Variatia intensitatii efortului, care este semnificativa pentru acest procedeu metodic, se realizeaza - daca este necesar - numai in aceeasi activitate, de la o repetare la alta a unitatii de efort.

Metodica dezvoltarii rezistentei.(J.Weineck,1992)

copii si adolescentii au o capacitate de efort anaerob redusa, de aceea se vor folosi metode de instruire care sa solicite capacitatea de efort aerob;

intre 7 si 10-11 ani, se va viza dezvoltarea rezistentei generale, prin eforturi de lunga durata, in tempouri uniforme;

capacitatea aeroba creste progresiv pana la 10 - 12 ani;

se poate interveni asupra acestei calitati motrice in primul stadiu al pubertatii, ca urmare a existentei unor proportii optime intre dimensiunea si greutatea inimii, precum si cea a plamanilor;

in timpul copilariei si adolescentei, metoda eforturilor continue este cea mai adecvata; se va evita metoda eforturilor repetate care sa includa distante care solicita glicoliza anaeroba;

SUPLETEA

Definitie: " Capacitatea unui sportiv e a executa miscari cu mare amplitudie, in una sau mai multe articulatii prin el insasi sau sub actiunea unor forte extreme". (J. Weineck,1992). Unii autori folosesv si termenul de mobilitate.

Formele de manifestare ale supletei. Formele de manifestare ( R. Manno, 1972):

supletea generala - exprimata prin intermediul mobilitatii principalelor articulatii ale corpului

( centura scapulara, coxo - femurala, coloana vertebrala);

supletea specifica - solicitata in cadrul anumitor ramuri si probe sportive - aruncarea sulitei, inot etc.;

supletea activa - caracterizeaza amplitudinea maxima a unei miscari executete prin contractia musculaturii agonistice:

supletea pasiva - caracterizeaza amplitudinea unei miscari efectuate sub afectul unei fotre externe. Depinde de capacitatea de intindere si de relaxare a muschilor antagonisti ( D. Harre, 1979, citat de C. Bota, 1997);

- supletea mixta - manifestata in conditiile de alternare a supletei active cu cea pasiva.

Factori de conditionare ai supletei. Supletea este determinata de un complex de factori morfo - functionali din care fac parte(J.Weineck,1994):

Structura articulatiei - mobilitatea cea mai mare se manifesta la nivelul articulatiei coxo - femurala:

masa musculara, tonusul muscular, capacitatea de intindere musculara, capacitate de intindere a tendoanelor si ligamentelor;

varsta - la copii, mobilitatea este cea mai mare comparativ cu adultii si varstnicii;

sexul - persoanele de sex feminin prezinta o mobilitate mai mare decat cele de sex masculin;

temperatura mediului ambiant - mobilitatea articulara si elasticitatea musculara au valori optime intr-un mediu cald;

oboseala

ritmul diurn - valori scazute ale supletei se inregistreaza dimineata comparativ cu amiaza.

Metodica dezvoltarii supletei. In procesul de instruire destinat dezvoltarii supletei se va avea in vedere urmatoarele aspecte ( J. Weineck, 1992):

la varsta prescolara, ca urmare a particularitatilor aparatului musculo - articular, nu se impun exercitii speciale destinate dezvoltarii ei;

intre 6 si 10 ani se recomanda cresterea numarului de exercitii destinate mobilitatii articulatiilor coxo- femurale si sacpulo- humerale;

specialistii trebuie sa aiba in vedere ca intre 10 si 14 ani mobilitatea se amelioreaza doar in directiile in care se intervine asupra ei;

in perioada pubertatii, caracterizata printr-un puseu de crestere important, se recomanda sa se intervina asupra mobilitatii generale, dar se vor exercitiile care sa suprasolicite aparatului locomotor;

4.DEPRINDERILE SI PRICEPERILE MOTRICE

Deprinderile motrice

Definitie: deprinderile reprezinta " abilitati dobandite care permit obtinerea unor rezultate optime, cu maximum de siguranta si minimum de cheltuiala energetica", B. Knapp ( 1963).

M. Epuran ( 1993 ) considera ca deprinderile reprezinta " calitati ale actelor motrice invatate, care prin exersare dobandesc indici superiori de executie: coordonare, precizie, viteza, usurinta, plasticitate, automatizare".

Caracteristici:

-Deprinderile se insusesc in practica vietii, mai ales in copilarie, sau in procese de instruire special organizate ( educatie fizica, antrenament sportiv etc.).

- Deprinderile motrice se insusesc prin repetari multiple, care au ca rezultat formarea legaturilor temporale, a stereotipurilor dinamice si - ca atare - a reflexelor conditionate, in baza fenomenului fiziologic al conexiunii dintre anumiti centrii din scoarta cerebrala.

- Sunt conditionate de factori oboectivi si subiectivi:aptitudini motrice,motivatia,nivelul instruirii

-Unele elemente sau parti ale deprinderilor motrice se pot automatiza, ,ceea ce permite economie de energie nervoasa si andreptarea atentiei subiectului catr rezultatele actiunii motrice

- Elementele componente ale unei deprinderi se inlantuiesc logic, depind unele de altele, se combina rational.

-Deprinderile motrice sunt unice si ireversibile, adica nici o executie nu seamana cu alta si elementele componente se inlantuiesc intr-un singur sens.

Etapele formarii deprinderilor motrice si principalele lor obiective(Gh.Carstea,2000)

a)     Etapele initierii in bazele tehnice de executie a deprinderii motrice, in care sunt specifice urmatoarele principale obiective:

formarea unei reprezentari clare asupra deprinderii respective, prin explicatii si demonstratii in mod speciali ( acest obiectiv este identic cu asa - numita faza de " formare a imaginii mentale":

formarea ritmului general deexecutie cursiva a deprinderii motrice respective;

descompunerea deprinderii motrice, daca este necesar si posibil, in elemente componente si exersarea analitica a acestora;

preantampinarea sau corectarea greselilor tipice de executie.

In aceasta prima etapa predomina volumul efortului fizic.

b)     Etapa consolidarii deprinderii motrice, cu urmatoarele obiective principale:

realizarea tehnicii de executie a deprinderii in concordanta cu caracteristicile spatiale, temporale si dinamice optime;

intarirea legaturilor temporale prin exersarea deprinderii in conditii relativ si predominant constante, standardizate, fiind create premisele si pentru executarea acesteia in conditii variate;

corectarea, cu prioritate, a greselilor individuale de executie a deprinderii motrice.

In aceasta etapa creste rolul intensitatii efortului fizic si al controlului sau autocontrolului nivelului de executie a deprinderii motrice respective.

c)     Etapa perfectionarii deprinderii motrice, cu urmatoarele principale obiective:

sporirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi, prin desavartirea procedeelor tehnice specifice;

exersarea deprinderii motricecu precadere in conditii cat mai variate ti apropiate de cele intalnite in prectica, mai ales in cea competitional - sportiva;

includerea deprinderii in inlantuiri de alte deprinderi motrice si executarea acestor " combinatii" cu usurinta, cursivitate si eficienta.

In aceasta etapa intervine si complexitatea efortului fizic la realizarea obiectivelor propuse. Este etapa in care se face si trecerea de la deprinderi la priceperi motrice complexe.

Tipurile sau categoriile de deprinderi motrice - se pot stabili dupa mai multe criterii:

a)     Dupa nivelul automatizarii:

deprinderi motrice elementare, care sunt complet automatizate,desfasurandu-se stereotip ( mers, alergare ,saritura).

deprinderi motrice complexe, care sunt partial automatizate. ( jocurile sportive, gimnastica, sarituri, lupte, aruncari).

b)     Dupa finalitatea folosirii:

Deprinderi motrice de baza si utilitar- aplicative. Ele sunt folosite, cu precadere, in viata cotidiana dar si in practicarea unor ramuri sau probe sportive ( mers, alergare, saritura, aruncare- prindere, tarare, catarare, escaladare, tractiune - impingere, transport de greutati- obiecte etc.).

Deprinderi motrice specifice ramurilor si probelor sportive.

c)     Dupa nivelul participarii sistemului nervos la formarea si valorificarea deprinderilor:

Deprinderi motrice propriu - zise, care se formeaza prin repetari stereotipe, efectuate de foarte multe ori ( gimnastica, patinaj etc.).

Deprinderi perceptiv- motrice, care sunt influentate, in formare si valorificare, de ambianta ( schi, oina, tir cu talere).

Deprinderi inteligent motrice, care sunt influentate, in formare si valorificare, de partenerii si adversarii de intrecere ( box, lupte, judo, scrima etc.)

Priceperile motrice

Definitie: priceperea poate fi definita " ca posibilitatea de a folosi constient cunostintele si deprinderile motrice - experienta motrica insusita anterior - in corelatii noi si an conditii schimbatoare". ( Gh. Mitra, A. Mogos, 1980).

Reprezinta rezultate ale invatarii motrice, care urmaresc valorificarea capacitatii intelectuale si motrice a subiectului, prin adaptarea acestora la sarcini motrice noi.

Tipuri de priceperi motrice.Priceperile motrice se impart in:

Priceperi elementare (" modalitati de actiune, in cadrul carora se organizeaza un raspuns motric pe baza cunostintelor si a unor capacitati motrice, in conditiile initiale ale invatarii"),

Priceperi superioare (" caracterizate printr-o mare complexitate structural- functionala, ingloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi diferite, toate putand fi actualizate si mobilizate pentru rezolvarea unei situasii complexe si schimbatoare".) M. Epuran, 1976).

Specific priceperilor, elementare sau superioare este constientizarea situatiei si alegerea celor mai adecvate mijloace, adaptate situatiei. Priceperile superioare sunt caracterizate printr-o mare complexitate functionala, ingloband cunostinte teoretice, experienta personala, deprinderi diferite