Opimizarea climatului educational, o prioritate a scolii contemporane

OPIMIZAREA CLIMATULUI EDUCATIONAL, O PRIORITATE A SCOLII CONTEMPORANE

Optimizarea cliatului educational este o tema prioritara de cercetare pentru toate centrele mari de studii din lume. Acestea recunosc "declinul scolii traditionale" ca pe o problema reala, generata de inadecvarea scolii actuale la cerintele societatii supertehnologizate, de decalajul intre obiectivele scolare si nevoile reale, practice ale copiilor, de metodele educationale stresante, nediferentiate, de ignorarea vietii emotional-relationale a elevilor etc. Iata de ce in acest fragment de lucrare ne-am centrat atentia pe analiza vastelor probleme pe care le ridica parametrii actuali ai climatului educational, analiza indispensabila demersului de optimizare si eficientizare a activitatii scolare.

Declinul sistemului scolar actual Centre de studii din intreaga lume se preocupa astazi sa gaseasca solutii cat mai eficiente unei probleme cu care se confrunta sistemele educationale din toate tarile lumii: declinul sistemului scolar actual. Într-un interviu acordat presei in 1994, Linn Dority, care coopereaza la programul "EDUCARE" initiat de Institutul Tehnologic din Massachusetts, observa ca, in timp ce problemele globale au crescut, noi "nu am invatat sa supravietuim intr-o lume tehnologizata si ne cramponam de metode invechite in solutionarea conflictelor." Elevii "nu primesc o educatie adecvata, care sa fie "orientata spre inteligenta practica si aplanarea conflictelor", considerandu-se ca aceasta este o problema personala, ceea ce este fals: elevii constituie o parte a acestei probleme. Scopul educatiei lor este adaptarea, subordonarea si supunerea, aptitudinile intelectuale nefiind stimulate." Linn Dority deconspira astfel "programa analitica ascunsa" de care vorbea Alvin Toffler in "Al treilea val". Se pare ca suntem inca tributari unui invatamant organizat, cum spunea el, "dupa modelul fabricii". Acesta cuprinde, "in majoritatea tarilor industrializate, trei cursuri: unul de punctualitate, unul de supunere si unul de munca repetitiva, mecanica". Si inca ceva, remarca el: "copiii incep scoala la varste din ce in ce mai mici (.), iar numarul anilor de invatamant obligatoriu creste in mod irezistibil". [2:66]

În acelasi timp, "programa analitica" striveste sub valul informational initiativa, atitudinea creativa si aptitudinile particulare, lovind nemilos in sensibilitatea, nevoia de actiune si entuziasmul copilariei. Despre infinitele valente ale jocului, multi pedagogi ai epocii noastre parca nici n-au auzit. În consecinta, sub amenintarea unei programe supra-incarcate, s-a consolidat o scoala marcata de negativism, iritare, artificialitate si formalism, centrata mai mult pe profesor decat pe elev. O scoala ce "nu are timp" sa cunoasca, sa valorizeze si sa respecte ritmul propriu de dezvoltare al fiecarui copil, semanand mai mult cu un torent care-i striveste personalitatea. Nu este de mirare ca o astfel de scoala pune elevii pe fuga si ii complexeaza, transformandu-i in viitorii parinti nevrotici si dezadaptatii societatii de maine.

Tiberiu Kulcsar, in cartea sa "Factorii psihologici ai reusitei scolare", atragea atentia ca in 42,7% din cazurile de esec scolar nu sunt incriminati factori intelectuali, ci non-intelectuali, de ordin afectiv, volitional, motivational, social, dar si pedagogic. [3:53] Este nevoie, spune el, de "un grad minim de autoevaluare pozitiva" formata pe baza sentimentul de incredere in sine si de competenta, indispensabile echilibrului psihic" si succesului scolar. În loc sa fie preocupata de acest echilibru, scoala - marcata de obsesia elitismului - pune pe umerii micului scolar povara unor manuale de uz "academic", vazand in tot copilul un geniu din nastere sau, cel putin, - "un adult in miniatura". În consecinta, putem spune ca avem o scoala pentru cateva "varfuri", in care "restul" elevilor fac mai mult figuratie. Bucurandu-se mai rar de atentie, apreciere pozitiva si implicare in activitati scolare atractive si mai des de atitudini depreciative sau chiar violente, copilul isi pierde increderea in sine si ajunge sa-si petreaca cea mai frumoasa varsta "cu frica in san". Pleaca la scoala cu teama ca nu va face fata cerintelor si se intoarce spre casa cu groaza de a-i marturisi parintelui acest lucru.

Putini dascali sunt atenti la efectele atitudinii lor asupra copilului emotiv, lent sau, dimpotriva, impulsiv din fire ori marcat de o problematica speciala. Descurajat, marginalizat, "dat pe mana oprobiului clasei", lipsit de intelegere, sprijin si afectiune copilul se poate transforma incet-incet in "monstrul" social de maine. Complexul de superioritate - sindromul Superman care da megalomani, mitomani, escroci si infractori tot mai numerosi - se dezvolta intotdeauna pe fondul unui puternic complex de inferioritate trait in copilarie sau adolescenta. "Dar ce putem face?"- vor spune cei mai multi - "suntem legati de maini si de picioare cu .PROGRAMA SCOLARA!"

Alfred Binet reclamase deja, cu un secol in urma, "pasivitatea scolii" ce priveste copilul ca pe "o urna" in care se toarna cunostinte. În plus, spunea el, observand dezinteresul pentru personalitatea si aptitudinile individuale ale copilului, scoala este "haina de gata si nu haina pe masura" pentru copil. [4:28] Aceleasi probleme ale scolii intampinasera inaintea lui si alti psihologi si pedagogi de elita. În 1801 Pestalozzi remarca: "Intrarea in scoala este o data insemnata in viata copilului care, liber pana atunci in miscarile sale, se vede deodata inchis intr-o camera adesea intunecoasa si prost aerisita, supus unei IMOBILITATI contrare tuturor instinctelor sale, intr-un cuvant introdus intr-un alt mediu la care trebuie sa se adapteze vrand-nevrand [6: 33].

Ca si el, Rousseau, Tolstoi, Kerchensteiner, Bertohold Otto si apoi Claparède si Binet frapati de aceeasi discordanta intre nevoile copilului si oferta scolara, lasa in urma capodopere educationale care inca nu au fost valorificate de scoala actuala. În locul "cultului pentru viata" [5, par. 101] pe care ei l-au avut, pedagogii cu pretentii de "oameni de stiinta", au impus cultul sistemelor artificiale obositoare si adesea absurde, denumite pana astazi "programe scolare". Iata de ce, Maria Montessori s-a oprit cu atata vehementa asupra conceptului de "om de stiinta", care pentru ea nu era cel ce fabrica solutii din condei sau in laborator, ci acela care "cunoaste natura" adevarata a copilului si o respecta. Ea a avut curajul sa uimeasca intreaga Lume, opunand pedagogiei "stiintifice" realitatea unei scoli in care rolul conducator in activitate nu il avea programa scolara ci "copilul insusi : traind si dezvoltandu-se cu ajutorul muncii fizice si intelectuale, acesta ajunge sa delimiteze anumite niveluri de cultura ce corespund in medie varstelor sale succesive" [5:295] si sa participe activ la propria sa formare. "Casa dei bambini", deschisa de ea pentru copiii cu nevoi speciale la 6 ian.1907 in cartierul San Lorenzo din Roma, venea sa ofere solutii problemelor educationale si "nu doar sa puna in lumina dificultatile si pericolele existente in scolile obisnuite, cum facea asa zisa "pedagogie stiintifica". Este si motivul pentru care aceasta prima "Scoala Montessori" a devenit in scurt timp o adevarata "Mecca a educatiei" pentru intreaga lume. [5: 55 - 83] De atunci si pana astazi scolile Montessori s-a extins cu repeziciune, obtinand succese remarcabile in toata Lumea.

Inteligenta emotionala - o forta interioara neglijata educational Cu aproape un secol in urma, H. Wallon spunea ca "ÎNTRE EMOTIE SI ACTIVITATEA INTELECTUALA exista aceeasi evolutie, acelasi antagonism. Înainte de orice analiza, sensul unei situatii se impune prin activitatile pe care le trezeste, prin dispozitiile si atitudinile pe care le provoaca. În dezvoltarea psihica aceasta intuitie practica precede cu mult puterea de discriminare si competitie." [7: 98"]. Psihologul prefigura astfel un nou concept, pe carte mai tarziu avea sa-l impuna Daniel Goleman: INTELIGENTA EMOTIONALA. Acest concept ar trebui sa suscite toata atentia scolii actuale, care, de regula, ignora dezvoltarea abilitatilor emotional-relationale ale copiilor.

Cercetatorii in domeniu au descoperit ca, in afara neocortexului, adica a creierului care controleaza capacitatile intelectuale, dispunem de un creier emotional (paleocortexul), numit de P. Broca si "creierul limbic". Mult mai vechi, mai experimentat si mai puternic, acesta din urma gestioneaza starile emotionale, fiind totodata gazda proceselor de comunicare ce tin in mare masura de sfera inconstientului si pe care azi le numim "paranormale". La sfarsitul secolului XX, Damasino avea sa explice faptul ca intre cele doua "creiere" exista o tensiunea constanta, reflectata in "lupta dintre pasiune si ratiune: buna cooperare intre cele doua creiere genereaza armonie interioara, in timp ce competitia lor, indiferent de natura ei, "ne face nefericiti" [9:36]. D. A. Damasino atragea totodata atentia asupra faptului ca emotiile sunt "indispensabile ratiunii."

Recenta descoperire ca abdomenul si inima dispun de mici "creiere" − retele specializate de zeci de mii de neuroni − schimba total perceptia asupra controlului cerebral. De fapt, spun savantii, in ceea ce priveste inteligenta emotionala este mai corect sa vorbim de un sistem inima - creier, care dispune prin intermediul celor doua ramuri − simpatica si parasimpatica −ale sistemului nervos periferic de "o acceleratie", ce controleaza reactiile de tip "lupta sau fugi" si de o "frana" cu ajutorul careia se induc starile de relaxare, de calm 9: 54]. Cum am vazut, scoala apasa mai tot timpul pe "acceleratie" perturband astfel functiile organismului micului scolar pana la inducerea unui adevarat "haos fiziologic".

E. Ockel, T. Kulcsar, M. Gilly, confirma prin studiile lor efectele grave ale suprasolicitarii intelectuale si emotionale asupra sanatatii copilului. De aceea, proiectele educationale experimentate de Rousseau, Pestalozzi, Montessori, Wallon, Binet s.a. nu s-au construit pe programele "gramaticalizate" la maxim ale scolii traditionale, care ignora complet personalitatea emotionala a copilului, ci pe nevoile individuale ale copilului privit in primul rand din perspectiva trairilor sale interioare. Ei i-au lasat copilului libertatea de a-si alege activitatile care corespund cel mai bine aptitudinilor, curiozitatii si simtirii sale naturale, ajutandu-l astfel sa-si descopere singur fortele interioare si sa le puna in actiune, amplificate la maxim de forta emotionala a entuziasmului de a lucra din proprie initiativa, deci de a primi credit maxim in activitatea destinata propriei formari. În schimb, scoala "moderna" se incapataneaza sa ramana insensibila la nevoile cele mai presante ale copilului, lasand viata lui emotionala in bataia tuturor vanturilor. Excluzand din grija sa educatia inteligentei emotionale, scoala actuala, obsedata de un elitism mai potrivit "metaomului" - (omului complet computerizat propus de savantul Max Moore) − s-a trezit amenintata vital chiar de aceasta forta subtila. În 1995 D. Goleman atragea atentia asupra previziunilor unui criminalist american care "sustinea ca ne aflam in pragul unei " furtuni de delincventa" ce urmeaza sa se abata asupra noastra in urmatorii 10 ani". [8:343] Profetia - sustinuta pe baza unei cresteri explozive a criminalitatii in randul minorilor- s-a implinit deja: de curand, specialistii americani in domeniu anuntau dublarea numarului de delincventi criminali si cazurilor de suicid in randul tinerilor, fata de perioada in discutie. Cu toate acestea, sistemul scolar continua sa ignore o problema cruciala a omenirii de azi: LIPSA EDUCATIEI EMOTIONALE.

Într-un intreg capitol din cartea lor "Cum sa ne eliberam de frica de ceilalti" , psihologii C. André si P. Legeron atrag atentia asupra faptului ca, deja, "OMUL ESTE UN FACTOR DE STRES PENTRU OM" [10: 70]. Ei pun tracul, timiditatea, inhibitiile, anxietatea, fobia sociala pe seama unor cauze ce tin de: "factori genetici, procese biologice, moduri educationale, presiuni culturale, sau alte elemente de istorie individuala." În acest istoric individual climatul educational al copilariei joaca un rol esential. Ar fi de ajuns ca cei ce realizeaza programele scolare sa-si aminteasca propriile stari de tensiune care le-au generat atatea probleme afective, de relationar, sau de sanatate in copilarie.

Un mediu tensionat, conflictual poate genera cu usurinta "haosul fiziologic" atat de bine descris de catre David Servan-Schreiber in cartea sa "Vindeca stresul, anxietatea, depresia fara medicamente si fara psihanaliza". Acest haos compromite imunitatea organismului si epuizeaza inima copilului, fapt confirmat deja de cercetarile Edithei Ockel sintetizate in cartea "Cat poate fi solicitat copilul in procesul educational". Cercetatorii din Pittsburg au observat, de asemenea, ca activitatile stresante, starile de enervare si chiar simpla evocare a unor evenimente negative din trecut, pot determina incetinirea activitatii mecanismelor imunitare in urmatoarele sase ore, reducand secretia de imunoglobuline A (IgA), ce reprezinta "prima linie de aparare a organismului impotriva agentilor infectiosi. Dimpotriva, trairile pozitive pot amplifica productia de IgA in urmatoarele 6 ore

Sa ne gandim acum la faptul ca cei mai multi copii petrec, asa cum am aratat, mai tot timpul anului scolar "cu frica in san". De aceea, nu este de mirare ca numarul copiilor care prezinta tulburari gastrice, cardiace, insomnii, dureri de cap, infectii si alergii de tot felul, dar si stari psiho-emotionale perturbate este din ce in ce mai mare. În ciuda acestui fapt suntem in continuare nepregatiti sa inteleagem, sa protejem si sa sprijinim corect dezvoltarea copilului.

Scoala sau familia: a cui este vina? Am asistat cu vreo doi ani in urma, intr-un vestit spital de psihiatrie, la o scena care atunci m-a uluit, dar pe care apoi am inteles-o perfect. Doamna profesor doctor in psihiatrie infantila a iesit la un moment dat din cabinet si a spus ferm puzderiei de pacienti, (parinti si copii), care umpleau sala pana la refuz: "Plecati! Acum! Sa nu va mai vad aici!" Nici nu ma observase! Cand am intrat in cabinet am aflat cu surprindere un lucru ingrozitor: cabinetele de psihiatrie infantila sunt asaltate pur si simplu de parintii si chiar invatatorii deranjati de comportamentul copiilor lor. "Apoi, daca nu li se pune copiilor, sanatosi dar gresit educati sau extrem de stresati scolar, un diagnostic si nu se intorc acasa cu o plasa de medicamente pe post de garant al linistii lor, multi parinti reclama incompetenta medicului vizitat" Iata inca o capcana in care sunt prinsi deopotriva medicul silit in acest mod sa inventeze adesea un diagnostic numai pentru a da satisfactie parintelui ca, la o adica, exista o solutie de-a gata pentru problema lui si copilul care, daca n-a fost bolnav pana atunci decat de."proasta educatie", acum risca realmente sa se imbolnaveasca psihic de la efectele adverse ale medicamentelor, medicamente de care poate deveni apoi dependent pe viata.

Dar copiii cu care fugim astazi disperati catre spitalelor de psihiatrie sunt aceiasi copii care inca nu implinisera doi ani cand noi ne amuzam ca ni se urca in cap, ca ne trag palme, ca ne pun dulceata in pantofi si, desigur, ca intorc toata casa pe dos in fata musafirilor! Sunt aceiasi copii a caror ingamfare si al caror limbaj obscen sau agresiv ne umplea altadata de admiratie: eram chiar bucurosi ca de o mare realizare de fiecare palma primita sau de fiecare fir de par smuls din barba ori din capul bunicilor! Cum s-or fi transformat peste noapte copilasii acestia amuzanti, mereu pusi pe sotii (pe cat de ingenioase pe atat de distructive!) in adolescentii capriciosi, lenesi, nemultumiti, lacomi, duri, razbunatori, interesati doar de propria lor placere, neiertatori cu noi cand nu ne mai ajung banii pentru nesfarsitele lor capricii, aroganti si obraznici, de care se leapada nu doar scoala, (putin constienta de propriile ei greseli), ci si familia?

Ce usor am uitat ca delincventii, sadicii, drogatii, perversii, chiulangii, depresivii, ratatii scolilor de astazi erau candva jucariile noastre preferate, trofeele de care eram cu atat mai mandri cu cat erau mai agresive, "starurile" noastre, carora le statea atat de bine cu pistolul de jucarie in mana, sau cu gelul de par, oja si rujul in posetuta la varsta de trei ani, indiferent de sex, atat acasa cat si la gradinita sau la scoala. S-a gandit cineva ca viitorul comportamental al copilului este scris chiar in primii trei ani si ca responsabilizarea timpurie a parintilor este mai utila decat pedeapsa ulterioara? Pentru ca, pana la urma, indiferent ca este vorba de notele mici, de un diagnostic psihiatric insotit de un tratament medicamentos pe viata, sau de caderea copilului in dizgreatie sociala si condamnarea lui juridica, vorbim tot de o pedepsire crunta a ceea ce altadata am tolerat si am stimulat noi, adultii, .

Ce educatie derutanta! Pentru aceste greseli greu de reparat scoala da vehement vina pe familie.Asa cum am vazut, familia nu poate fi absolvita de propria ei responsabilitate si de propria ei vina cu privire la greselile educationale, desi pentru mai multi copii "cei sapte ani de acasa" au devenit "cei sapte anidin gradinita". Dar cine educa familia de astazi, care traieste intr-o lume trepidanta, coplesita de stresul muncii in viteza si al saraciei, intr-o lume in care instinctul parental nu mai este de ajuns: educatia de astazi, cum odserva Ecaterina Vrasmas intr-una din putinele carti care se ocupa de "Consilierea parintilor", nu se mai poate face dupa ureche?

Pe de alta parte, scoala "elevata" care se plange astazi obsesiv de indolenta parintilor adauga "palmaresului educational" al copilului greseli si mai grave: autosuficienta, rigiditatea alternand cu libertinismul, ignorarea particularitatilor intelectuale si de dezvoltare ale copilului, indiferenta in fata problemelor emotional-relationale si de rezistenta la efort ale acestuia, dispretul la adresa familiei care l-a crescut cu mari eforturi adesea, faptul ca majoritatea elevilor fac figuratie in clasa, manualele inadecvate, orarul epuizant centrat pe nevoile profesorilor si nu pe cele ale copiilor, garbovirea si desensibilizarea treptata a elevilor siliti sa invete matematica si-n orele de educatie fizica, muzica, desen, religie sau dirigentie, ore vitale pentru sanatatea si educatia lor

Sa adaugam la toate aceste elemente de climat educational nefavorabil, cornul si laptele nedigerabil de catre multi dintre elevi cu intoleranta la lactoza si care pot lesne sa dezvolte diverse forme alergice la lapte, cipsurile, produsele fast-food responsabile de tulburarile digestive si obezitatea multor copii cu intoleranta la aceste produse, discotecile si interneturile intunecate ca niste guri ale mortii care-i absorb cu nesat pe firavii copii plictisiti in clase sau in apartamentele lipsite de vreo perspectiva practica, actionala, drogurile, tigarile si alcoolul vandute la poarta sau chiar in incinta scolii, bandele de elevi mai mari ocupate cu "protectia" contra cost a celor mici, bataile interscolare intre asemenea bande si violurile in grup tolerate de scoala incapabila sa faca echipa cu psihologi, asistenti sociali si ofiterii care asigura "paza si protectie" sau cu politia care adesea in loc sa sprijine victimele, le sugereaza sa-si retraga plangerile pentru a nu sifona imaginea scolii sau a infractorilor, adesea copii de bani gata care-si permit sa impuna in scolile subventionate de proprii parinti propria ordine , lipsa de interes pentru disciplina scolara atat de precara, lipsa de respect pentru personalitatea unica a fiecarui copil si o .Iata doar cateva din cauzele infractionalitatii, devierilor psihice, tulburarilor de dezvoltare si sanatate, agresivitatii si instrainarii care marcheaza astazi educatia scolara. În sprijinul acestei concluzii vine si raspunsul la intrebarea legata de aspectele ce caracterizeaza climatul scolar actual pe care am adresat-o unui numar de 100 de studenti in cadrul unei cercetari mai vaste asupra climatului educational: mai mult de 75% din studentii chestionati de noi l-au caracterizat ca fiind stresant, conflictual, discriminator si generator de frici, nelinisti, sau tulburari fiziologice.

Maria Montessori - aceasta inegalabila "descoperitoare a copilului" - recunoaste "marea dificultate de a disciplina omul". Dar, cu marea ei putere de intelegere, remarca faptul ca atunci "cand copilul se misca, raspunde unor cerinte naturale"; si afirma: "A-i spune copilului: "Stai locului cu mine!" nu inseamna a-l lamuri, ci a-l confunda cu un adult". "Copiii dezordonati in miscarile lor sunt, inainte de toate, copii cu mintea nehranita, care sufera de "foame mintala" [5: 281- 282]. Atitudinea multor educatori este ghidata de conformarea la "obligatiile impuse de programa scolara" si nu de intelegerea profunda, empatica a lumii copilului, de feed-backul real si de grija pentru adaptare continua a metodelor de lucru la nevoile copiilor.

Asa cum am aratat deja, copilul are cateva nevoi fundamentale, care corespund nivelelor "Piramidei lui Maslow": de securitate (ocrotire), de iubire, (apartenenta), de pretuire, de autorealizare dar si de a alege liber, de a fi util, de a se misca si a intra in relatie cu lumea, de a cerceta si intelege. Orice incalcare, restrictionare, ignorare a acestor nevoi il poate deruta si il poate pune in conflict cu sursa disconfortului sau. Acest conflict este declansat in mod automat de mecanismele sale de autoaparare si se poate traduce fie direct prin atitudini negativiste ori agresive, fie indirect prin construirea automata de "masti sociale".

Un paradox al educatiei: complexele de inferioritate Mesajele care afecteaza educatia copilului in mod profund si total nu sunt totdeauna cele stabilite de programele scolare sau de pedagogi. Acelea, cel mai adesea, sunt receptionate sub presiunea puternicelor mijloace de coercitie ale scolii si familiei. De aceea, insusirea cunostintelor vizate de programa scolara va fi mereu in plan secund, ca o obligatie artificiala chiar si pentru cel mai bun elev, nemotivata altfel, pentru o lunga perioada de timp, decat de competitia cu grupul de referinta, ori de dorinta de a-si multumi parintii sau educatorii. Este, deci, fie o chestiune de dependenta fie una ce tine de competitie si de imagine. Saussure spunea ca omul "este singurul animal obsedat de propria sa imagine". Iar copilul invata de mic aceasta obsesie . I se pun la indemana pentru a-si procura aceasta otrava a vietii toate instrumentele necesare: oglinda, calificativele verbale ale celorlalti, competitia scolara, etc. Toate il silesc pe copil sa creasca intr-o continua nesiguranta si neincredere legata de imaginea sa, de care simte ca depind fundamental evolutiile sale viitoare. Aceasta nesiguranta cizeleaza rapid mecanismele sale de autoaparare: din "palaria" inchipuirii, va iesi un lung sir de masti sociale impletite din firele nevazute ale minciunii, falsificarii, ipocriziei, vicleniei etc. ce vor sta in rafturile mintii, gata pregatite pentru carnavalul vietii. Numai ca, in curand, aceasta incercare de protejare a eului adevarat se va dovedi generatoare fie de noi probleme relationale fie de cumplite conflicte interioare: constiinta si "sentimentul de comuniune sociala" (Adler) cu care se naste copilul il indeamna sa iubeasca, sa ierte, sa dovedeasca bunatate si devotament fata de semeni. Dar teama ca ceilalti vor ridiculiza "slabiciunea" sau neindemanarea lui il silesc sa-si puna masca peste masca; astfel complexele de inferioritate se amplifica, impletindu-se cu cele de vinovatie. Coplesita de ele, vocea copilului de altadata abia daca se mai aude. Ce pierdere cumplita pentru lumea de astazi

De la "scoala cazarma" la "scoala surasului" În a sa "Pledoarie pentru inocenti" Jean Vial "condamna cu energie", impreuna cu prietenul sau Fernand Oury, " scoala cazarma definita prin gigantism - scoala ce se remarca atat prin efective abuzive cat si prin rigoare si dogmatism. () Cum sa nu ti se ingusteze mintea de atatea -isme?", se amuza el. În consecinta, Vial pleda pentru o "SCOALA A FLORILOR", adica pentru "o scoala cu aspect si dimensiuni "umane", (ca mica scoala rurala), incurajat si de concluzia reprezentantilor UNESCO ce remarcasera ca scoala sateasca de proportii mici "este cea mai buna dintre scolile posibile". Într-adevar, florile lumii umane ar trebui sa creasca printre celelalte flori ale Naturii si nu intre betoanele reci, sumbre, care le intuneca perspectiva, rupandu-i de realitate si umbrindu-le bucuria de a trai. Într-o scoala cu sute sau mii de elevi, este greu sa te simti protejat si respectat, iubit si ascultat. Dar, se intreaba Vial, "Cine va salva scoala de dimensiuni umane?" [11: 372 Si, adaugam noi, cine ii va reda copilului bucuria, entuziasmul si nerabdarea de a frecventa aceasta scoala?

Bibliografie:1. Siewert, H. - Cum sa ne calculam coeficientul de inteligenta, Gemma Press, Bucuresti, 1998; 2.Toffler, A. - Al treilea val, Ed. Politica, Bucuresti, 1983; 3.Kulcsar, T. - Factorii psihologici ai reusitei scolare, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1978; 4. Binet ,A. - Ideile moderne despre copii, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975. 5.Montessori, M. - Descoperirea Copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977; 6. Pestalozzi, J. H. - Cum isi invata Gertruda copiii, EDP, Bucuresti, 1977; 7.Wallon, H. - Evolutia psihologica a copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975; 8.Goleman, D. - Inteligenta emotionala, Ed. Curtea veche, Bucuresti, 2001; 9. Servan-Schreiber, D. - Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza, Elena Francisc Publishing, 2004; 10.André, Christoph. si Legeron , P. - Cum sa ne eliberam de frica de ceilalti, Ed. Trei, 2003; 11. Vial, J - Pledoarie pentru inocenti, (in Antologia pedagogilor francezi contemporani, EDP, Bucuresti, 1977).