Studierea strategiilor lecturii Braille pe baza analizei proceselor vicariante

Studierea strategiilor lecturii Braille pe baza analizei proceselor vicariante

Lectura Braille are mai multe particularitati, care o diferentiaza de lectura vizuala. Astfel, lectura tactila este esentialmente secventiala, in timp ce lectura vizuala, precum si lectura Braille realizata de vazatori sunt globale Privirea procedeaza prin fixari discrete, in timp ce indexul palpeaza punctele literelor Braille in mod mai mult sau mai putin continuu. Spre deosebire de lectura vizuala, lectura Braille la nevazatori se apropie mai mult de "lectura auditiva" realizata prin intermediul sintetizatoarelor vocale (Portalier, 1999, p. 67).

Simtul tactil, implicat in lectura Braille, mai ales sensibilitatea pulpei degetului aratator, poseda un numar important de receptori si de efectori, care releva complexitatea analizei perceptive tactil-kinestezice.

Cei mai cunoscuti receptori, dar care sunt mai putin amintiti in ceea ce priveste citirea Braille, sunt receptorii presiunii: discurile Merckel sunt receptori de adaptare lenta a caror sensibilitate este foarte mare. Ei intervin in abordarea proeminentei punctelor Braille. O modificare minima a reliefului punctelor Braille, datorita "tocirii" acestora prin lectura repetata a paginilor unor carti sau manuale scrise pe hartie, perturba in diferite grade lizibilitatea scrierii Braille si viteza citirii.

Dectectorii de viteza: corpusculii Meissner sunt receptori solicitati pentru a estima pragurile de sensibilitate tactila dinamica. Lectura Braille nu este posibila decat daca plaja tactila a indexului este mobila pe document.

Detectorii acceleratiei intervin pentru variatii de frecventa mai mari de 100 hz. Acest tip de receptori influenteaza viteza lecturii, mai ales la bunii cititori rapizi. Ei vor influenta variatile de viteza mai ales la sfarsitul cuvantului si la sfarsitul randului dintr-un text Braille.

Termoreceptorii si receptorii durerii intervin in cee ce priveste starea generala a aparatului tactil. Astfel, de exemplu, prilejul aplicarii unor teste de lectura in conditii de frig, Hatwell (1996) a constatat ca daca subiectilor nevazatori li s-a cerut sa isi incalzeasca mainile, acestia au dobandit o stare de confort si rapiditatea lecturii a crescut.

Efectorii si receptorii sistemului somato-kinestezic sunt inclusi in domeniul proprioceptiv. Dupa cum au remarcat Hatwell(1996) si Portalier (1999) acest aspect este rar abordat in studiile referitoare la Braille. Or, ei intervin intr-un numar important de parametrii in scrierea si citirea Braille, ca de exemplu, in pozitionarea generala a corpului in raport cu textul sau cu dispozia spatiala a punctelor Braille in raport cu sistemul sistemul autocentrat al subiectului (cu axa corporala). Destul de frecvent se pot intalni persoane nevazatoare care stau in pozitii neadecvate atunci cand citesc, plasand textul in pozitii incorecte.

Pornind de la aceste diferente intre simtul tactil implicat in citirea Braille si perceptia vizuala din lectura persoanelor vazatoare, se pune problema posibilitatii transferului intermodal al informatiilor vizuale asupra celor tactile si viceversa, respectiv problema vicariantei (compensarii) senzoriale (Portalier, 1999, p. 68).

Printre primii cercetatori care au studiat problema proceselor vicariante sub unghiul diferentelor individuale, au fost Reuchlin (1978) si Olmann (1990), dar studiile lor nu au vizat persoanele cu deficiente. In opinia lui Reuchlin, fiecare individ dispune de mai multe procese vicariante pentru a se adapta situatiilor in care se gaseste. Dar, la un anumit individ, numai unele dintre aceste procese sunt mai usor evocabile decat altele. Ierarhia acestei evocabilitati este diferita de la o persoana la alta, inclusiv datorita prezentei unor deficiente. Persoanele valide sunt mai favorizate datorita faptului ca beneficiaza de un registru mai larg al posibilitatilor pentru a ajunge la reusita intr-o anumita sarcina. Dar aceste persoane, desi poseda o gama larga de posibilitati, nu utilizeaza decat o mica parte dintre ele. In schimb, persoana cu deficienta vizuala valorizeaza mai usor functia adaptativa a unui raspuns. In acest caz, ne-am putea reprezenta eficacitatea unui proces in termeni de utilitate si de costuri in functie de investitia cognitiva.

Din cele de mai sus rezulta cateva idei cu valoare practica:

nu este recomandabil sa mai studiem procesele adaptative ale subiectilor cu deficiente prin raportare la valizi, deoarece persoanele cu anumite deficiente dezvolta adesea proceduri adaptative complet originale in raport cu modelele noastre normative. Daca testele psihologice utilizate repereaza numai elementele normative, atunci esecul testarii este evident, deoarece capacitatile compensatorii, procedurile originale de adaptare construite de subiect in conditiile deficientei nu sunt evaluate;

este necesara valorizarea mobilitatii, flexibilitatii si diversitatii proceselor care interactioneaza, mai mult decat un domeniu foarte ingust al unei competente;

o particularitate a rezultatelor obtinute de copiii cu deficiente la probele cognitive este marea variabilitate a acestor rezultate.

Pe plan educativ, aceasta idee se regaseste incepand cu domeniul interventiei timpurii la copiii cu deficiente vizuale si trebuie luata in seama in procesul instructiv-educativ si corectiv-compensator pe toate nivelurile de varsta. Dezvoltarea competentelor pe parcursul dezvoltarii copiilor cu deficiente vizuale nu urmeaza caile clasice ale dezvoltarii subiectilor valizi. Unii copii ajung la aceleasi rezultate, dar parcurgand etape diferite sub unghi cronologic (Hatwell, 1986). Experienta si observarea longitudinala a comportamentelor subiectilor va permite evidentierea acestor achizitii particulare. Aceasta abordare este insa dificila, deoarece necesita studii longitudinale pe un numar mare de subiecti. In opinia lui Portalier (1992;1999), exista tendinta tot mai evidenta de a considera ca, in situatii-problema precum citirea Braille, organismul este capabil de a dezvolta procese si strategii vicariante particulare, specifice, ignorate adesea sau cu posibilitate de aparitie mai slaba in cazul subiectilor valizi. Portalier a lansat ipoteza ca strategiile utilizate de nevazatori in lectura Braille evidentiaza procesele de tratare perceptiva si cognitiva puse in lucru de acesti subiecti.

In sfera psihologiei diferentiale, este interesant si util sa se distinga nivelurile de analiza, in functie de diferitele procese investigate, referitoare la diverse strategii utilizate. In ceea ce priveste citirea Braille, exista doua categorii de strategii, impuse de lectura unimanuala sau de lectura bimanuala, evidentiate prin "actograme" diferite (prin observarea si inregistrarea activitatii exploratorii tactil-kinestezice a subiectului in timpul citirii Braille).

Un aspect care l-a interesat pe Portalier (2001) a fost existenta sau nonexistenta unei diferente semnificative intre viteza mainii drepte si viteza mainii stangi in lectura Braille. Pentru a investiga acest aspect, 15 nevazatori au fost invitati sa citeasca in Braille-ul integral 800 de cuvinte, omogene ca dificultate, in lectura unimanuala dreapta si in lectura unimanuala stanga, inregistrand-se viteza lecturii. S-a constatat ca nu exista o diferenta semnificativa intre vitezele lecturii unimanuale drepte si stangi. Dar exista o diferenta semnificativa la p.<o1 intre viteza bimanuala (subvocalizata sau silentioasa) si fiecare dintre vitezele unimanuale, castigul in viteza mergand de la 25 % pana la 61 %. De asemenea, exista o relatie intre vitezele lecturii unimanuale drepte si stangi si lectura bimanuala. Cu cat este mai redusa diferenta intre viteza unimanuala superioara (rapida) si viteza unimanuala inferioara (lenta), cu atat lectura bimanuala este mai rapida. Pentru o tratare cognitiva eficienta, in opinia lui Portalier (2001, p. 19), este necesar ca viteza proceselor emisferei drepte si ale emisferei stangi sa fie echivalente.

In privinta lecturii bimanuale, Portalier (1999; 2001) a emis doua ipoteze: a) viteza lecturii bimanuale este corelata cu vitezele unimanuale dreapta si stanga; b) strategiile lecturii bimanuale evidentiaza niveluri diferite ale tratarii senzorio-motorii si cognitive.

In cercetarea diferitelor procese specifice lecturii bimanuale, Portalier (1999) a vizat:

a)     Lectura Braille bimanuala, in care indexul drept este acompaniat de indexul stang - tratare simultana.

b)     Lectura Braille bimanuala, cu degetele aratatoare separate:

indexul drept - tratare semantica (identificarea literelor Braille).

indexul stang tratare spatiala (reperarea liniei urmatoare).

c) Lectura Braille bimanuala, cu indexul drept si cel stang separate: tratare in paralel versus tratare secventiala.

Portalier (1999) a realizat o investigatie asupra unui numar de 15 nevazatori congenitali - studenti, cercetatori, kinetoterapeuti, informaticieni - cu varste cuprinse intre 20 si 54 ani, carora li s-a dat sa citeasca texte de dificultate identica, in Braille integral, cuprinzand 823 caractere, corespunzatoare a 186 cuvinte, lectura fiind bimanuala. S-au inregistrat "actogramele" si viteza lecturii, in functie de strategiile utilizate. In investigatie s-a pornit de la urmatoarele intrebari: a) viteza lecturii bimanuale coreleaza cu vitezele indexului drept sau ale indexului stang ? b) strategiile adoptate influenteaza viteza lecturii Braille?

Astfel, in functie de strategiile utilizate, viteza lecturii a fost urmatoarea:

Strategia 1 - indexul drept acompaniat de cel stang: 65,4 cuvinte/minut.

Strategia 2 - explorare disjuncta, cu repartizarea sarcinilor pentru indexul drept si cel stang: 124,6 cuvinte/minut.

Strategia 3 -explorare disjuncta, cu tratare diferentiata paralela/secventiala: 138,5 cuvinte/minut.

Diferenta de viteza a lecturii este semnificativa la pragul de semnificatie p <.o1 intre strategia 1 si strategia 2 (in avantajul strategiei 2) si intre strategia 1 si strategia 3 (in avantajul strategiei 3), dar nesemnificativa intre strategia 2 si strategia 3.

Cand degetele aratatoare sunt utilizate impreuna (strategia 1) plaja tactila creste, desigur, dar viteza tratarii nu se amelioreaza, chiar daca este mai mare in raport cu lectura unimanuala cu indexul cel mai rapid. Intra-devar, in conditiile in care toate degetele sunt departate, daca distanta dintre degetul mare si degetul mic este mare, suprafata se distribuie pe doua plaje tactile diferite.

Deci, se poate emite ipoteza ca functiile alocate indexului stang sunt diferite de cele ale indexului drept. Analiza fina a "actogramelor" ne permite sa presupunem ca indexul stang micsoreaza ambiguitatea in privinta indentificarii unor caractere Braille intalnite mai rar in lectura (de exemplu: à, ç, ô, ï, w, y) pe care indexul drept nu le-a recunoscut. In acest caz, functia indexului stang se apropie de cea pe care o are in strategia 2 (tratare spatiala).

Strategia 2 presupune o repartizare a sarcinilor, astfel incat indexul drept citeste textul, in timp ce indexul stang repereaza randul urmator. Acest reperaj pregatitor permite indexului drept sa desfasoare o lectura fluenta a randului respectiv. Aceasta tratare distribuita intre cele doua degete aratatoare contribuie la o imbunatatire evidenta a vitezei lecturii. Dar cea mai eficienta lectura bimanuala, atat sub unghiul fluentei, cat si al vitezei, o realizeaza persoanele care recurg la strategia 3, caracterizata prin explorarea disjuncta cu cele doua degete aratatoare, tratarea fiind diferentiata, respectiv paralela si secventiala.

Analiza in detaliu a "actogramelor" pe o perioada temporala de ordinul a 850 milisecunde, a evidentiat trei episoade in timpul lecturii a doua propozitii scrise pe doua randuri.

T1  T2 T3 D (index drept)

T3 S (index stang)  T2 T3 D (index drept)

T1: la inceputul lecturii indexul stang si cel drept sunt utilizate impreuna, concomitent.

T2: in timp ce indexul drept citeste singur aceasta parte, indexul stang tranziteaza spre al doilea rand.

T3: este faza specifica strategiei 3, in care simultan indexul drept si indexul stang citesc doua zone diferite ale textului (in medie, acoperind 7 caractere Braille). Aceasta faza particulara a lecturii (T3 - strategia 3) mentine viteza cea mai performanta, deoarece prin aceasta strategie se citesc doua portiuni diferite ale textului, in aceeasi perioada timp. Persoanele nevazatoare care utilizeaza aceasta strategie nu sunt in mod explicit constiente de modul in care realizeaza lectura.

Aceasta strategie de lectura nu este prezenta decat la cei mai buni lectori in Braille, care sunt si foarte experimentati.

Portalier (2001), in cadrul altei cercetari, a investigat 9 buni cititori care utilizau lectura Braille bimanuala (strategia 3 - tratare in paralel versus tratare secventiala), fiind rugati sa citeasca un text de 800 cuvinte, in care s-au introdus la inceputul randului stersaturi, pseudo-cuvinte sau non-cuvinte. Investigatia a avut scopul de a raspunde la urmatoarele intrebari: a) la ce nivel de tratare se situeaza informatia indexului drept si a indexului stang ?; b) cum integreaza sistemul de tratare perceptiva erorile de la inceputul randului = indexul stang ? Rezultatele investigatiei sunt prezentate in Tabelul I.

Tabelul I

Procentajul opririlor din explorarea disjuncta simultana (strategia 3), in functie de pozitia indexului stang pe caracterul Braille (dupa Portalier, 2001, p. 2o)

Concluzia desprinsa din aceste observatii a fost ca in lectura intervin doua niveluri de tratare: unul in paralel, adica lectura tactila simultana a doua portiuni ale textului, si altul al tratarii cognitive secventiale a textului (cand nu se constata prezenta unei erori decat dupa ce s-a efectuat tratarea informtiilor cu indexul drept).

Ansamblul sistemului de tratare a textului Braille, in opinia lui Portalier, este reglat printr-o interventie a memoriei, care produce retragerea temporara a tratarii cognitive de catre indexul stang, dupa cum rezulta din schema de mai jos.

Index stang ----► Registru ----- ----- ---------------► Registru senzorial cognitiv

(intermodalitate ▌

tactila, kinestezica, ▌

proprioceptiva) ▌

Interventie ▬▬► ▌

Tratare mnezica ▌

perceptiva ▌

in paralel ▼

Tratare

Index drept -----►Tratare in ----- ----- -----------------► cognitiva

paralel secventiala

In ansamblul strategiilor de explorare bimanuala din timpul lecturii Braille pot sa apara mai multe configuratii de utilizare a mainilor: explorare conjugata, in care cele doua degete aratatoare parcurg concomitent acelasi pasaj al textului, si mai multe forme de explorare disjuncta. In doua dintre aceste forme, un singur deget aratator, fie stangul fie dreptul, este in contact cu textul, celalalt fiind angajat in reintoarcerea pe randul textului sau ramane imobil. A treia forma se observa cand mana stanga, atingand noul rand, prin miscarea de retur, incepe baleiajul acesteia in timp ce mana dreapta continua lectura randului precedent. Apare, astfel, o perioada de explorare disjuncta simultana, in timpul careia cele doua degete aratatoare percep in paralel informatia de pe portiuni distintce ale textului (Bertelson, Mousty, 1991, p. 312).

Explorarea disjuncta simultana este, fara indoiala, unul dintre aspectele cele mai uimitoare ale performantei lectorilor Braille. La lotul de subiecti investigati de Bertelson si Mousty aceasta strategie se intalneste aproape la fiecare rand al textului, in lectura majoritatii subiectilor. In schimb, Millar (1987) a descris strategii de explorare bimanuala la elevi, lectori ai Braille-lui care nu practicau explorarea disjuncta simultana, ei disociind foarte putin mainile. Rezultatele obtinute de Millar nu sunt in contradictie cu cele ale lui Bertelson si Mousty, deoarece subiectii (investigati de acesti doi cercetatori belgieni) care nu practicau lectura conjugata nu prezentau si strategii de explorare disjuncta simultana.

O analiza detaliata a vitezei baleiajului in cursul diferitelor faze ale explorarii a aratat ca la lectorii buni nu se produce nici o incetinire in timpul explorarii simultane. In timpul acestor faze, care pentru lectura in proza normala se intind in medie in jurul a 0,5 secunde pe un rand al textului, se percep de doua ori mai multe informatii tractile.

Explorarea conjugata pare a pune in lucru o priza de informatie tactila in paralel. Mai multe tipuri de date arata ca acest mod operatoriu este eficace. Mai intai, cand subiectii sunt confruntati cu un text mai dificil, de exemplu - cuvinte amestecate aleatoriu in loc de proza normala - lectorii adopta strategii care implica un lung segment de explorare bimanuala. Printr-un studiu experimental, mentionat de Bertelson si Mousty (1991, p. 313), s-a scos in evidenta faptul ca toti lectorii citesc mai rapid cu doua degete aratatoare alaturate decat cu indexul lor preferat singur. In sfarsit, analiza fina a vitezei in diferite faze arata o usoara accelerare in timpul timpul fazei bimanuale a lecturii Braille, in raport cu fazele care nu implica decat un deget (Mousty, 1991, p. 312). Procesele puse in joc in lectura conjugata, in care cele doua degete aratatoare obtin la un scurt interval aceleasi date tactile, sunt cu certitudine foarte diferite de cele ale explorarii disjuncte simultane.

Din aceste cercetari rezulta ca strategiile elaborate de persoana nevazatoare, in special faza lecturii bimanuale simultane, permit in mod practic o diviziune in doua modalitati a tratarii datelor tactile din textul Braille. Aceste date pun in evidenta marea plasticitate a creierului, care in acest caz permite efectuarea unei duble tratari, in paralel si secvential, reunite prin interventia memoriei de lucru.

Un asemenea model al tratarii diferentiate a semnalelor senzoriale se regaseste si in alte proceduri vicariante, precum cele utilizate de traducatorii in limbajul semnelor pentru persoanele cu surditate. In aceste cazuri, traducatorul efectueaza simultan o activitate cognitiva de traducere si continua sa inregistreze discursul verbal, care, momentan stocat in memorie, se elibereaza pentru o noua traducere in limbajul semnelor. In opinia lui Portalier (1999, p. 72), aceste date ar putea fi aplicate si in cazul persoanelor valide, confirmandu-se modularitatea registrului senzorial.

Mai multi cercetatori, printre care Dubern (1992), au investigat factorii care pot influenta preferinta pentru o anumita mana in lectura Braille si care pot influenta cresterea vitezei lecturii, mai ales prin cooperarea dintre cele doua maini. A utiliza cele doua maini in lectura Braille este mult mai important decat a privilegia doar o mana. Pentru cresterea vitezei lecturii Braille se impune, deci, sa se favorizeze lectura bimanuala, care este, in medie, cu 35 %, in raport cu lectura unimanuala.

Cercetarile realizate de Mousty si colaboratorii (1992) demonstreaza existenta unei mari variabilitati inter-individuale in modul de abordare a textului Braille (de exemplu, timpul acordat lecturii bimanuale poate fi mai lung sau mai scurt, in functie de subiecti), dar o mare stabilitate intra-individuala. Se stie, de asemenea, ca subiectii care de la inceput au invatat sa scrie si sa citeasca in Braille, au o mai mare viteza a lecturii decat cei care initial au invatat scrierea si citirea obisnuita. Lectura Braille, caracter cu caracter, este fragmenta, in timp ce lectura vizuala permite o abordare mai globala a textului. Invatarea codului Braille necesita o perioada mai mare de timp, care difera in raport cu capacitatile cognitive si tactile, precum si cu motivatia subiectilor. De asemenea, se considera ca exista o corelatie pozitiva intre nivelul de eficienta obtinut la Braille si progresul scolar si, adesea, cel profesional al nevazatorilor.