Poveste - Painea de aur si gradina fermecata

Poveste - Painea de aur si gradina fermecata

A fost odata ca niciodata, intr-un tinut indepartat, un tanar print care traia intr-un castel minunat. Desi avea tot ce-i putea dori inima, printul era rasfatat, egoist si nemilos.

Intr-o buna zi, printul porunci sa vina la curtea sa brutarul tinutului care sa ii faca o paine de aur. Cand ajunse la castel si auzi acestea, brutarul se gandi in fel si chip cum sa faca. Avand trei fete, omul se gandi ca acestea vor gasi o rezolvare. Se duse la fata cea mare si-i spuse:

Printul mi-a poruncit sa-i pregatesc o paine de aur. Cum sa fac?

Dar fata nu intelese si nu fu in stare sa-i raspunda.

Trecu noaptea, veni si a doua zi. Omul se duse la brutarie si cazu pe ganduri pana seara, dar nimic nu hotari. In aceeasi seara, se duse la cea de-a doua fata, mijlocie, si-i povesti si ei de cerinta facuta de print. La fel si ea, nu intelese nimic.

Mai trecu o noapte. Dimineata, omul se duse iar la brutarie, se gandi tot pana la apusul soarelui si nici de data asta nu ghici despre ce-i vorba. Iar seara, pleca si la cea de-a treia fata, mezina, careia ii povesti totul. Ea ii raspunse:

Tata, despre asta nici nu merita sa te framanti. Cum te vei duce maine la castel, spune-i printului: "Ca sa-ti fac o paine de aur, trebuie faina, drojdie si apa tot din aur. Daca-mi vei da toate astea, atunci am sa-ti fac."

A doua zi, brutarul se duse la curtea printului. Dupa raspunsul primit, printul ii promite brutarului ca ii va da toate aceste ingrediente, dar ca painea trebuie sa fie gata in 3 zile, pentru a fi servita la nunta sa. Omul accepta si, timp de 3 zile, incearca in fel si chip sa-i faca painea printului. Insa ingredientele nu se legau nicicum din cauza apei de aur, asa ca omul se duce iar la fiicele sale sa le ceara sfatul. Primele doua nu stiu nici acum cum sa-si ajute tatal, dar mezina ii propune un truc:

- Ascunde apa de aur si pune, in schimb, apa pe care ti-o voi da eu!

Tatal asculta de fiica cea mica si iata ca painea incepuse sa creasca si sa se coaca. Brutarul se vedea tare fericit si nu stia cum sa-i multumeasca fiicei sale.

Veni si ziua nuntii printului, iar brutarul trebui sa mearga cu painea la castel. O aseza pe masa printului, iar acestuia nu-i venea sa creada! Era chiar o paine de aur! O gusta si ii se paru delicioasa. Dar logodnica sa, femeie foarte rea si invidioasa, isi dadu seama ca apa folosita nu fusese cea de aur si incepu a-l acuza pe bietul brutar:

Esti un hot! Ai cerut toate acele ingrediente doar ca sa-l jefuiesti pe print! striga ea.

Printesa, cum credeti? incerca omul sa se scuze.

Printul, auzind acestea, il intreba pe brutar:

E adevarat ca n-ai folosit apa de aur?

Omul lasa capul jos, rusinat si resemnat, iar printul intelese adevarul. Porunci, atunci, ca brutarul sa fie inchis in turnul castelului pentru totdeauna. Degeaba incerca brutarul sa-si ceara iertare, caci printul, nemilos cum era, mai rau facea. Zilele treceau si omul incepuse sa renunte, cu gandul ca acolo-si va gasi sfarsitul.

Pe cand acestea se-ntamplau, mezina brutarului isi cauta disperata tatal prin tot tinutul, neafland despre tragedia sa. Merse ea ce merse, tot intreband de tatal sau, pana se gandi sa mearga si la castel, poate stia cineva unde ar fi putut fi. Ajunsa la curtea printului, fata afla de la o bucatareasa ce se intamplase de fapt. Plina de furie, ceru sa-si vada tatal. Slugile de la castel, insa, i-au spus ca printul nu o va lasa sa-l vada pentru ca acum este prizonierul sau.

Printul, auzind harmalaie in castel, vru sa vada ce se intamplase. Fata, indarjita, ii spuse printului ca a ei fusese ideea apei, pentru ca painea sa poata creste. Auzind acestea, printul porunci eliberarea brutarului si intemnitarea fetei pentru tradare si furt. Fata se supuse deciziei pentru a nu-i pune in pericol viata tatalui sau si ramase captiva in turnul castelului.

A doua zi, printul iesi sa se plimbe in gradina castelului. Admirand florile si vremea frumoasa din acea zi, ramase pe ganduri pentru o vreme, cand, deodata, o batrana urata si stramba aparu langa el. Printul se rasti:

- Ce cauti aici, babo? Cum ai intrat in castelul meu?

- Printule, rogu-te, da-mi o floare din minunata ta gradina si-ti voi indeplini o dorinta! spuse batrana.

Printul nu crezu si continua:

Pleaca de-aici! Cum sa rup o floare din gradina mea pentru tine?! Florile mele sunt prea frumoase pentru tine, nu le meriti!

Femeia ii spuse sa nu se lase pacalit de aparente, dar cand acesta o alunga din nou, uratenia femeii se topi si o minunata zana aparu in schimb. Printul incerca sa-si ceara iertare dar era prea tarziu, caci ea vazuse deja ca nu exista dragoste in sufletul sau. Ca pedeapsa, zana il condamna la intemnitare in turn, in locul fetei brutarului, iar aceasta sa devina printesa in locul sau. Zana ii spuse ca totul va putea reveni la normal doar atunci cand va cunoaste bunatatea si dragostea. Rusinat de ceea ce facuse, printul ramase izolat in castel. Totul era schimbat acum la castel: slujitorii devenisera nobili, iar nobilii le luasera locul.

Dar printul nu se schimba deloc, era pe zi ce trece mai rau si mai furios. Nu voia sa vada pe nimeni din afara, toti ii pareau inferiori. Intr-o buna zi, se gandi sa profite de bunatatea fetei si o ruga, printre lacrimi de crocodil, sa-i faca o fereastra, pentru a putea vedea lumea de afara si a n-o uita. Fata, sensibila si credula, accepta si porunci sa i se faca o fereastra la turn. Dupa ce aceasta a fost gata, printul isi facu un plan de evadare din turn. Cat timp fusese print, placandu-i florile si natura foarte mult, poruncise plantarea acestora peste tot in castel. Astfel ca si pe turn erau plante agatatoare de care el se folosi pentru a evada. Ajutat de slujitorii cei noi, el a reusit sa iasa din castel si sa i se piarda urma.

Colindand tinutul in lung si-n lat, cautand cate ceva de mancare, printul ajunse la curtea unui tamplar. Il ruga sa-l ajute cu mancare si niste bani, dar tamplarul ii spuse:

- La mine vei gasi unde sa-ti pui capul sa te odihnesti si un codru de paine nu-ti va lipsi, ca sa-ti astamperi foamea. De bani nu poate fi vorba, cat timp nu te pricepi la nimic. Din ziua in care vei stapani, insa, o meserie, vei primi si bani.

Si printul accepta pentru ca nu prea avea incotro. Dar bani nu primi luni si luni de zile, stapanul lui gasind mereu cate un cusur in tot ceea ce-i facea printul, ca nu cumva sa fie silit sa-i dea vreun ban. Azi asa, maine-asa, sleit de munca, printul ii ceru bani intr-o buna zi tamplarului. Acesta, ii rase in fata, batjocorindu-l:

Ce vrei tu, bani? Ha-ha! Ti se pare ca muncesti destul pentru bani? Nu ti-ajunge tot ce-ti ofer? Pentru bani trebuie sa muncesti, ce faci tu e joaca, nu munca.

Dar sunt aici de foarte mult timp si cred ca mi se cuvine ceva!

Tamplarul, auzind acestea, se infurie pe loc si incepu sa dea cu pumnii cand in stanga, cand in dreapta, pana il lasa pe print ranit pe podeaua casei. In acea noapte, printul reusi sa fuga, cautandu-si alta gazda si blestemand ziua in care nu i-a oferit batranei o floare.

Merse el ce merse, batu la usa mai multor case din jur si apoi la usa celor mai de departe, dar nimeni nu se arata voios sa mai hraneasca inca o gura, ba sa-i mai dea si bani pe deasupra, dupa cum voia printul, lipsindu-se toti de munca lui. Dar tot mergand asa, vazu o casa superba, inconjurata de flori de tot soiul, unele pe care nici macar el nu le vazuse niciodata. Uimit de frumusetea lor, printul intra in gradina casei si incepu sa le admire. Stapanul casei, care dormea pe prispa, auzi miscare si se trezi indata:

Ce cauti omule? spuse el ridicandu-si palaria de pe fata rosiatica.

Nimic nu caut, imi plac foarte mult florile dumitale. Nu am mai vazut nicaieri in lume soiul asta, tu de unde-l ai?

Ei.. asta-i o poveste lunga si nu am timp sa ti-o spun acum.

Dar sunt minunate! Te rog spune-mi si promit sa te ajut cu orice ai avea nevoie.

Omul statu putin pe ganduri, apoi il pofti inauntru pe vizitator. Ii oferi acestuia un pahar cu apa si un colt de paine si, vazandu-l infometat, se gandi sa profite de el. Incepu sa-i povesteasca cum fusese el prin nu stim ce tinut indepartat din Africa si ca acolo se lupta cu un monstru cu sapte capete numit Katamyla. Printul, fascinat, urmarea fara sa clipeasca. Omul continua povestea si ii spuse printului ca a ajuns la un palat fermecat, a urcat in turnul acestuia si acolo a gasit aceasta floare minunata, pe care a adus-o cu el acasa si a plantat-o in curtea sa. Dupa ce termina povestea, ii spuse printului:

Ei bine, acum ca ai aflat secretul trebuie sa ma asculti orice ti-as cere.

Asa am fagaduit, asa sa fie, ii raspunde printul.

Omul ii spuse ca este, de fapt, gradinar si ca va trebui sa-l ajute in gospodarie, la ingrijitul florilor, sa deretice prin casa si sa faca mancare. Printului ii fuse data o odaie numai pentru el, cu un pat moale si cald si pana si un dulapior pentru putinele sale lucruri. In odaia sa se gasea, insa, si o camara incuiata. Printul isi intreba stapanul, iar acesta ii raspunse:

Eu iti dau tot ce-ti trebuie, dar tu ma asculti orbeste. Sa nu iesi din cuvantul meu. Ai voie sa umbli peste tot, ca trebuie sa deretici peste tot, si nu uita sa faci sa sclipeasca toata casa de curatenie. Dar sa nu cumva sa deschizi usa de la camara aceea orice s-ar intampla, ne-am inteles? Oricum, numai eu stiu unde este cheia, tu ia aminte, insa, la ceea ce ti-am spus si vei vedea ca aici nu-ti va lipsi nimic si, daca vei fi ascultator, si eu voi fi bun cu tine.

Bine, iti fagaduiesc sa-ti respect porunca, mormai printul, gandindu-se numai la ce putea fi ascuns acolo, incat nimeni nu putea sa vada.

Zis si facut. Gradinarul pleca dimineata in zori la casele instarite din jur si, cand se intorcea, seara tarziu, gasea totul in perfecta ordine. Printul rezista ispitei o zi, doua, noua, o luna, doua, dar, intr-o noapte, auzi un zgomot in odaia sa. Gradinarul, convins ca printul doarme, luase cheia din locul ascuns, descuie usa si, fara sa-i pese, isi vedea de treaba in camara, asa ca printul vazu tot. Gradinarul folosea fel de fel de ingrediente secrete si poate chiar magice, se gandi printul, pentru a face o licoare pe care o punea florilor sale. De aceea erau atat de frumoase si de diferite soiuri! Povestea din Africa fusese o minciuna!

Spre dimineata, gradinarul incuie camara, puse cheia la loc si pleca la munca, fara sa fi observat ca printul il spionase. Asadar, el a putut sa ia cheia linistit, de unde vazuse ca o tinea gradinarul, si dupa ce a descuiat, a deschis incet-incet usa de la camara. Vazu toate licorile produse de gradinar si se hotari sa-l infrunte in chiar acea seara. Va trebui sa-i dea ceva in schimbul secretului sau.

Seara, gradinarul sosi obosit acasa si gasi cheia de la camara pe masa. Intelese ce se intamplase, se aseza linistit la masa si astepta sa i se puna de mancare. Printul sosi cu mancarea si il infrunta pe gradinar. Ii spuse ca ii aflase secretul si ca va trebui sa-l invete si pe el tot ce facea pentru ca nimeni altcineva sa nu mai afle. Gradinarul accepta si, de a doua zi, incepu sa-l invete pe print tainele gradinaritului. Licorile folosite erau facute din diferite plante proaspete, culese in fiecare dimineata de catre gradinar.

Pe zi ce trece, printul devenea din ce in ce mai priceput la preparatul licorilor si ingrijitul florilor. Incepuse, chiar, sa plece cu gradinarul pe la diferite case din jur unde avea grija de flori. Dupa mult timp de studiu, printul ajunse cel mai iscusit gradinar din tinut.

Dar sa lasam asta si sa ne-ntoarcem la castelul de unde a pornit povestea. In tot acest timp, din cauza blestemului zanei, toate florile printului se ofilisera. Gradinari din toata lumea venisera sa cerceteze si sa le repare, dar nimeni nu reusise. Ducandu-i-se faima in tot tinutul, fata brutarului devenita acum printesa auzi ca exista un gradinar extraordinar care i-ar putea vindeca florile. Il chema la castel, iar acesta veni indata, caci credea ca se poate intampla vreo minune si s-ar putea intoarce ca print.

Ajuns la castel, fata il conduce prin gradina, unde-i arata toate florile ofilite si cazute. Cand le vede, printul se intristeaza, dar nu intelege acest sentiment pentru ca nu-l mai traise niciodata. Promite, insa, sa faca tot ce poate pentru a rezolva problema. Ceru sa i se dea o camera unde sa stea singur. Fata incuviinta si astfel printul se afla din nou in castelul sau. Cand ramase singur, printul incepu sa planga amar, de tristete pentru florile rapuse de blestemul sau.

A doua zi, printul cobori in gradina pentru a avea grija de flori. Acolo, o gasi pe printesa. Sfidator, o alunga si ii spuse ca nu poate sa lucreze bine daca mai e cineva langa el. Fata isi ceru iertare si pleca in castel, dar il urmari de la fereastra camerei sale. Vazu cum turna diferite licori din diferite sticlute, in functie de soiul florii. I se paru ciudat si continua sa-l urmareasca. Florile se ridicau, infloreau peste zi, dar noaptea iar se ofileau si a doua zi erau la fel de uscate ca si in ziua precedenta. Azi asa, maine-asa, printul nu stia ce sa mai faca.

Merse la printesa si ii spuse ca nu are cum sa le vindece. Fata intelese si, in schimbul muncii lui, il pofti sa ramana la cina in acea seara. Printul accepta surprins si, in acea seara, cobori la cina. Dupa ce mancara si baura pe-ndelete, fata ii propuse printului o plimbare prin gradina. Printul accepta si cei doi se plimbau acum la lumina lunii. Tot uitandu-se la fata, printului ii parea din ce in ce mai frumoasa, dar refuza sa accepte acest lucru. Fata, incepu, si ea, sa aiba sentimente pentru print. Tot vorbind ei, la un moment dat ajunsera langa o fantana. Se asezara pe marginea ei, privindu-se ochi in ochi. Fata ii atinse mana si o trecu un fior. Printul se ridica repede si pleca de langa ea. Se duse langa florile cataratoare de pe turn si le mangaie. Dintr-o data, planta inflori in culori vii si se intalta cat mai sus pe turn. Cei doi ramasera muti de uimire, apoi fata ii spuse:

Atinge alta!

Printul incuviinta si atinse o alta floare care, si aceasta isi reveni imediat. Astfel, ajunse sa mangaie toate plantele din gradina si acestea inflorira indata. Uimiti, cei doi ramasera un timp in gradina, admirand florile. Deodata, aparu zana care ii spuse printului:

- Printule, ti-am fagaduit ca totul se va intoarce la normal cand vei cunoaste bunatatea si dragostea. Iata, acum, le-ai aflat. Fata brutarului te iubeste si ea, iar tu ti-ai aratat bunatatea fata de aceste minunate flori pe care tu singur le-ai vindecat, odata cu sufletul tau! Ridic, astfel, blestemul si-ti doresc viata lunga si fericita!

Printului nu-i venea sa creada! Fericit, isi imbratisa iubita si o saruta. Acum putea fi fericit. Indata pusera la cale nunta la care il chemara si pe tatal fetei si pe surorile acesteia, dar si pe gradinarul care il ajutase pe print.

Si a tinut nunta 7 zile si 7 nopti si poate mai tine inca. Si-au trait fericiti pan' la adanci batraneti.