Jocul si rolul lui in dezvoltarea copilului

JOCUL SI ROLUL LUI IN DEZVOLTAREA COPILULUI

1. NOTIUNEA DE JOC

In ceea ce priveste originea jocului nu este o simpla activitate sistematica a copilului asa cum sustin in psihologie adeptii teoriei biologiste, ca motivele jocului nu izvorasc din instinctele ancestrale ale stramosilor indepartati ale omului.

Este greu de admis ca prin jocurile sale copilul recapituleaza aceste instincte. Jocul nu poate fi explicat nici prin necesitatea de consumare a surplusului de energie.

Desigur copilul care se joaca ore intregi consuma multa energie, dar acest consum de energie se produce si in desfasdurarea altor forme de activitate cum ar fi invatatura, munca, fara ca activitatile respective sa se identifice cu jocul. De asemenea si copiii covalescenti se joaca ,desi nu dispun de un surplusul de energie. Tot asa de unilateral este si teoria dupa care jocul ar fi un exercitiu pregatitor. Conform acestei conceptii jocul ar fi activitatea prin care copilul ar putea exersa pentru viata de mai tarziu( din perioada maturitatii).

In realitate nu se poatre sustine ca prin joc copilul s-ar pregati in sensul stric al cuvantului pentru viata maturitatii, pentru activitatea profesionala.

Este evident ca jocul la varsta prescolara nu asigura cunostinte de specialitate si nici deprinderi profesionale, de indata ce se transforma in exercitiu jocul inceteaza de a mai fi joc. Atunci cand indeplineste rolul "soferului" sau al "doctorului" prescolarul nu realizeaza nici un fel de exercitiu sau activitate pregatitoare. El nu ajunge la vreun rezultat similar cu cel pe care il obtine adultul, adica cu profesia de sofer( transport de calatori) sau medic ( vindecarea bolnavilor).

Informatiile copilului referitoare la ceea ce face soferul, medicul sunt utile si necesare. El insa nu-l alarmeaza nici pe de o parte pentru activitatea de mai tarziu.

2. TIPOLOGIA JOCULUI

Clasificarea jocurilor a preocupat pe multi specialisti din domeniul pedagogiei. In scop didactic clasificarea are drept criteriu influenta formativa a jocurilor asupra dezvoltarii psihice a copilului, ea vizand dezvoltarea intelectuala, morala, estetica si fizica a copiilor

In functie de acest criteriu putem clasifica jocul astfel;

1.Jocuri de creatie- include jocurile in cadrul carora copilul alege tema si formuleaza regulile jocului. Jocul de creatie se desfasoara sub doua forme: ca joc cu rol, in care copiii indeplinesc anumite roluri sociale reale sau imaginare , utilizand jucarii sau alte obiecte sau ca joc de constructie in care copiii, avand la indemana materialele necesare, pot sa redea configuratia aproximativa a unor obiecte sau pot sa realizeze imbinari fantaziste.

2.Jocuri de miscare - satisfac in cea mai mare masura nevoia de miscare a copiilor, bazandu-se pe diferite miscari si reguli. Ca tip de joc ele ocupa o pozitie intermediara intre cele de creatie si cele sportive, apropiindu-se de cele de creatie prin trairile afective puternice pe care le genereaza si de cele sportive prin regulile dinainte fixate, prin formularea de comenzi si prin elementele de competitie pe care le cuprind.

Jocurile didactice - favorizeaza atat aspectul informativ al procesului de invatamant cat si aspectul formativ al acestuia. El trebuie sa imbine armonios elementul instructiv si exercitiul cu elementul distractiv, ceea ce duce la aparitia unor stari emotive complexe, care stimuleaza si intensifica procesele de dezvoltare psihica.

In functie de registrul psihologic specific copiilor se impart in: a) jocuri simbolice { jocuri cu reguli intrinseci) si b) jocuri cu reguli (jocuri nespecifice varstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci).

a. Jocurile simbolice

. in functie de evolutia comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi: jocuri simbolice primare si jocuri simbolice evoluate;

. in functie de acelasi criteriu, jocurile simbolice primare se grupeaza in: jocuri de manipulare sau jocuri-exercitiu si jocuri imitative;

. in functie de izvorul cunoasterii, jocurile simbolice evoluate pot fi: jocuri cu subiecte din viata cotidiana si jocuri cu subiecte din povesti si basme,

. in functie de domeniul care sugereaza simularea, jocurile cu subiecte din viata cotidiana sunt: jocuri de convietuire sociala si jocuri de constructie;

. in functie de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povesti si basme pot fi: jocuri-dramatizari si dramatizari.

b. Jocurile cu reguli

. in functie de natura obiectivelor educationale, jocurile cu reguli pot fi:

jocuri didactice si jocuri distractive;

. in functie de domeniul dezvoltarii, jocurile didactice pot fi: jocuri de miscare (jocuri motrice) si jocuri psihice (jocuri pentru dezvoltarea psihica);

. in functie de obiectivele prioritare, jocurile de miscare pot fi: jocuri motrice simple si jocuri motrice complexe (jocuri motrice competitive):

. in functie de laturile dezvoltarii vietii psihice, jocurile psihice pot fi; jocuri cognitive si jocuri de expresie afectiva;

. in functie de sarcinile didactice specifice dezvoltarii intelectuale, jocurile cognitive pot fi: jocuri senzoriale si jocuri intelectuale;

. in functie de directiile dezvoltarii intelectului, jocurile intelectuale pot fi: jocuri de memorie si jocuri de inteligenta;

. in functie de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice simple si jocuri didactice complexe;

. in functie de specificul constructiei actiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi: jocuri cu subiect si jocuri fara subiect etc.

In denumirea jocurilor simbolice si a jocurilor cu reguli se pastreaza toate denumirile corecte cu larga circulatie.

c. Categorii de jocuri rezultate din enumerare

Prin enumerarea jocurilor se ajunge la intregirea imaginii de ansamblu a jocurilor care se practica in gradinita (jocuri aflate deja in circulatie sau jocuri necunoscute azi):

Jocurile de manipulare poarta, in general, numele materialelor si al juca­riilor pe care le manuieste copilul: jocuri cu materiale marunte, jocuri cu mate­riale din natura, jocuri cu materiale reziduale, jocuri cu bile, jocuri cu castane, jocuri cu betisoare, jocuri cu forme geometrice (din lemn sau din material plas­tic), jocuri cu papusi, jocuri cu alte jucarii s.a.

Jocurile imitative. Acestea poarta numele actiunilor sociale transfigu­rate: "Tinem papusa in brate', "Hranim papusa' ; "Papusa doarme'; "Masina merge'; "Citim revista (ziarul)"

Jocurile de convietuire sociala se raporteaza la cunoastere, motivatie si indemanare: "De-a mama si copilul', "De-a gospodina', "De-a soferii', "De-a cosmonautii's.a.

Jocurile de constructie, la fel, se raporteaza la cunoastere, motivatie si la priceperea de a construi: "Construim podul", "Construim blocuri', (din diferite materiale destinate activitatilor de constructie.

Jocurile-dramatizari apar in functie de impresiile pe care le produc povestile si basmele invatate: "De-a Ridichea uriasa', "De-a Scufita Rosie' "De-a Casuta din oala' s.a.

Dramatizarile sunt sugerate si au la baza scenarii elaborate de specialisti sau de cadrele didactice: "Capra cu trei iezi'; "Sarea in bucate' s.a.

Jocurile motrice simple se realizeaza cu sau fara jucarii si materiale: alergari, tarari, catarari, saritul corzii, mersul pe tricicleta si pe bicicleta, patinajul, schiul, jocuri la diferite aparate care prezinta securi­tate s.a.

Jocurile motrice complexe se desfasoara mai cu seama in cadrul activi­tatilor(lectiilor) de invatare dirijata (de educatie fizica): exercitii de mers variat, mers in formatii, "Trecem peste obstacole', "Ne pastram echilibrul', concursuri sportive s.a.

Jocuri senzoriale: jocuri pentru sensibilizarea auzului, jocuri pentru sensibilizarea pipaitului, jocuri pentru sensibilizarea gustului si a mirosului jocuri pentru educarea simtului echilibrului, jocuri pentru sensibilizarea vazului.

Jocuri intelectuale: jocuri fonematice, jocuri pentru imbogatirea vocabu­larului, jocuri pentru cunoasterea mediului inconjurator, jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri cu text si cant, jocuri pentru dezvoltarea operatiilor gandirii, jocuri logice, jocuri de atentie s.a.

Integrarea armonioasa a copilului in activitatea de tip scolar este con­ditionata de numerosi factori. Intre acestia, jocul poate indeplini un rol important, cu aspecte particulare la diferite nivele de desfasurare a pro­cesului instructiv-educativ, deoarece prin specificul sau, este in masura sa valorifice si sa dezvolte numeroa­sele resurse psihice existente

FUNCTIILE JOCULUI

Jocul favorizeaza dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacitatilor de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte si fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentari dupa modelul actiunilor con­crete cu obiectele in timpul jocului.

Patrunderea copilului in universul raporturilor de convietuire a oamenilor (care le ofera profilul moral al unui anumit mod de viata) se realizeaza tot prin intermediul jocului. Aici, copilul capata simtul raspunderii pentru respec­tarea unor reguli, i se formeaza insusiri morale cum ar fi: curajul, solidarita­tea, solicitudinea, spiritul de colectiv, si hotararea. Jocul este prilejul reali­zarii educatiei estetice a copilului, care se initiaza in tainele frumosului si invata sa-l creeze.

Teoria lui Ed. Claparède cu privire la joc isi are radacinile in "teoria exercitiului pregatitor' a lui Karl Gross cu care este de acord in pri­vinta fundamentului biologic al acestuia. Claparède afirma ca: ". . . punctul de vedere biologic prea neglijat de psihologi poate sa ne ofere o intelegere mai profunda a activitatii mintale'(op.cit.).Cu aceasta optica, considera jocul drept un exercitiu pregatitor pentru viata de adult, fiind de aceeasi parere cu K. Gross care subliniaza ca, de fapt copilul nu se joaca pentru ca e tanar, ci e tanar pentru ca simte nevoia sa se joace. Jocul ar avea rolul de a actiona la copil nu instincte (ca la animale), ci functii motrice sau mintale; activitatea copilului se exprima prin joc. Ceea ce intereseaza este modul in care reuseste copilul sa-si exercite functiile motrice si mintale prin intermediul unor activitati similare cu cele ale adultului, desi copilul inca nu are de unde sa cunoasca natura nevoilor adultului. Claparède considera ca tipul de joc este determinat pe de o parte de nevoile copilului, iar pe de alta parte, de gradul dezvoltarii organice si il apreciaza ca agent de dezvoltare, de expansiune a perso­nalitatii in devenire. Cu privire la functiile jocului aprecia urmatoarele:

Functia principala a jocului este aceea de a permite individului sa-si realizeze eul, sa-si manifeste personalitatea, sa urmeze, pentru moment, linia interesului sau major, atunci cand nu o poate face prin activitati serioase. Astfel, jocul, dupa Claparède, ar fi inlocuitor al activitatii serioase. Individul este obligat sa recurga la joc din doua motive:

- pentru ca este incapabil sa presteze o activitate serioasa din cauza dezvoltarii insuficiente;

- din pricina unor imprejurari care se opun indeplinirii unei activitati serioase care sa satisfaca dorinta respectiva (interdictiile adultului). Asadar, obstacolele in discutie pot fi de doua feluri: externe (un mediu nepotrivit) sau interne (cenzura morala). In final este vorba - de fapt - de o sustragere a individului din reali­tate prin crearea unei realitati libere, potrivite satisfacerii nevoii sale de realizare.

Jocul devine astfel un fenomen de derivare explicat in felul urmator de Claparède: "curentul dorintelor noastre, al intereselor care alcatuiesc eul nostru cauta o iesire in fictiune, prin joc, atunci cand realitatea nu-i ofera cai suficiente de manifestare'.

Incercand sa raspunda daca jocul este sau nu instinct, el precizeaza ca jocul se inrudeste cu instinctul in sensul ca declanseaza printr-un stimul intern sau extern activitati neinsusite, ratiune pentru care poate fi apreciat impuls instinctiv.

Alaturi de functia derivarii, socotita cardinala, jocul este socotit ca fiind util si din alte motive (functii secundare):

a)     Rolul de divertisment. Jocul inlatura plictiseala pricinuita de lipsa activitatii. Functia jocului este si in acest caz aceea de a introduce elemente pe care mediul nu le ofera (rolul de divertisment fiind in directa legatura cu functia de derivare).

b)     Jocul - element odihnitor. Este vorba, de fapt, nu atat de repaus, cat de o eliberare din constrangerea muncii (referire valabila pentru adult). Desi practicat adesea cu mai multa intensitate decat munca, jocul oboseste mai putin, pentru ca raspunde tendintelor de afirmare refulate, gatuite de necesitatile muncii (subliniaza Claparède) si de aceea lasa impresia nu numai ca nu oboseste, ci chiar ca relaxeaza.

c)     Jocul - agent de manifestare sociala - functie conform careia jocul ar exercita la copil tendintele sociale, dar fara putinta de a le si mentine (partizan al orientarii biologice, accentueaza functiile motrice si intelectuale ale jocului in detrimentul celei sociale, pe care o considera ca un caz particular).

d) Jocul - agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generatie la alta.

Jocul nu este o actiune fara utilitate imediata, dar generatoare de distractie si reconfortare, de sentimente de placere si de bucurie. Datorita spontaneitatii, jocul reclama o imbinare armonioasa intre cerintele situatiei de joc si aptitudinile celor care se joaca.

Chateau spune ca jocul ofera posibilitatea aparitiei unor potentialitati care se concretizeaza selectiv si apare ideea ca jocul este o pregatire pt munca.

Leontiev sustine ca jocul este o modalitate de exprimare a vietii psihice mai ales la varsta prescolara de exercitare a personalitatii : originea jocului rezulta din decalajul dintre cerintele mediului extern si posibilitatiule copilului.

Jocul ca activitate didactica specifica, indeplineste multiple functii : de  distractie, de creativitate in conformitate cu varsta, in final de modelare si formare a personalitatii copiilor. Incorporate in activitatile didactice, elementele de joc imprima un caracter mai viu si mai atragator, aduc varietate si o stare de buna dispozitie, de veselie, de destindere prevenind aparitia oboselii.

In procesele de interactiune din cadrul jocului au loc procese de invatare, importante pentru dezvoltarea sociala, cognitiva si psihomotorie. Jocul pleaca de la ideea ca are un scop, dar este deschis modificarilor, finalul sau nefiind previzibil.

Nivelul jocului exprima nivelul dezvoltarii psihice a copilului, dar jocul este si un stimulator principal al dezvoltarii psihice, confirmand si prin acceasta locul lui fundamental in viata prescolarului.

Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare la care este evidenta o lupta a contrariilor, un efort de depasire, avand rol de propulsare in procesul obiectiv al dezvoltarii ; jocul este o realitate permanenta, cu mare mobilitate pe scara varstelor. Evolutia sa in raport cu dezvoltarea perscolaritatii sau scolaritatii mici, cu alte activitati umane, cu unele mecanisme ale vietii sociale, ii determina, in diverse momente, loc si rol diferite, dar cert este faptul ca el nu lipseste, indiferent de varsta omului.

Jocul din cadrul perioadei prescolare se schimba in perioada scolara mica si se transforma in joc didactic. El este cel care imbina elementele distractive cu cele de munca, de invatare.

Rolul si importanta jocului didactic consta in faptul ca el faciliteaza procesul de asimillare, fixare si consolidarea cunostintelor, iar datorita caracterului sau formativ influenteaza dezvoltarea personalitatii personalitatii copilului.

Instruirea si educarea elevilor prin scoala are drept caracteristica dominanta organizarea pe clase si lectii, dupa norme si reguli elaborate pe baza generalizarii experientei didactice.

Ca sistem hipercomplex, unitar si dinamic, conditia de baza a unei functionari eficiente este organizarea. Dintre toate tipurile de relatii in care intra factorii , componentele sistemului, cea mai puternica relatie este aceea dintre continut si forma, concretizata in modul de organizare pe clase si lectii.

Acest mod s-a dovedit a fi cel mai eficient pentru realizarea obiectivelor educationale, motiv pentru care, de aproape trei secole, a rezistat si s-a practicat in toate tarile. Si in zilele noastre, forma clasica de organizare a procesului de invatamant este lectia. In cadrul lectiei continutul devine activ, transformandu-se in stimuli ai capacitatilor necesare invatarii scolare.

Comunicarea cunostintelor ca sarcina didactica dominanta, care a determinat tipul de lectie cu aceeasi denumire, nu are nici o valoare psihopedagogica daca nu este pusa in relatie directa cu consolidarea, ca baza necesara formarii capacitatilor si deprinderilor, obiective de mare importanta pentru dezvoltarea intelectuala, estetica, morala.Si cum poate consolida copilul lectiile mai bine, daca nu prin joc. In clasele primare jocul se transforma in joc didactic.

Jocul didactic este un important mijloc de educatie intelectuala care pune in valoare si antreneaza capacitatile creatoare ale scolarului. El este folosit pentru cunoasterea realitatii pe o cale mai accesibila deoarece copiii descopera unele adevaruri noi pentru ei, angajandu-se in eforturi de gandire ce le ofera satisfactii. Ei sunt participanti nemijlociti la propia formare si, antrenati in joc, ei sunt capabili sa depuna eforturi mari pentru indeplinirea sarcinilor date.

Totodata, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecatii, memoriei, atentiei, spiritului de observatie, la cultivarea obisnuintei cu munca intelectulala si cea independenta. El constituie un mijloc si un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunostiinte, de echilibrare a procesului de invatare si a activitatii de joc, putandu-se desfasura atat in cadrul activitatilor libere cat si in cele comune. Este un prilej de a completa unele lacune, de a asimila si de a folosi cunostinte noi, de a -si dezvolta limbajul spre aspec fonetic, lexical, gramatical.

4.JOCUL SI ROLUL LUI IN DEZVOLTAREA COPILULUI.

Jocurile si distractiile sunt mai intense la varstele copilariei si tineretii.  Stim cu totii ca toti copii de varsta ante sau prescolara se joaca tot timpul. Aceasta le confera conduitelor lor multa flexibilitate si mai ales le dezvolta imaginatia si creativitatea; tot prin joc este exprimat si gradul de dezvoltare psihica. Spunem de multe ori : <<Se comporta ca un copil>> sau <<Parca nu e maturizat>>; aceasta datorita unei exagerate antrenari in distractii care conduce la o personalitate nematura, puerila.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop si fixarea anumitor reguli, ca in final sa se poata realiza o anumita actiune ce produce satisfactie.

Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirma prin intermediul activitatilor pe care le desfasoara, dar copilul nu are alta posibilitate de afirmare decat cea a jocului. Mai tarziu, el se poate afirma si prin activitate scolara.

Activitatea scolara se valorifica prin note, acestea se sumeaza in medii, rezultatul final al invatarii fiind tardiv din punct de vedere al evaluarii, pe cand jocul se consuma ca activitate creand bucuria si satisfactia actiunii ce o cuprinde.

Copiii care sunt lipsiti de posibilitatea de a se juca cu alti copii de varsta asemanatoare fie din cauza ca nu sunt obisnuiti, fie din cauza ca nu au cu cine, raman nedezvoltati din punct de vedere al personalitatii. Jocul ofera copiilor o suma de impresii care contribuie la inbogatirea cunostintelor despre lume si viata, totodata mareste capacitatea de intelegere a unor situatii complexe, creeaza capacitati de retinere stimuland memoria, capacitati de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacitati de a lua decizii rapide, de a rezolva situatii - problema, intr - un cuvant dezvolta creativitatea.

Fiecare joc are reguli. Atunci cand un copil vrea sa se joace cu un alt grup de copii, el accepta regulile in mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite, adoptate si respectate de grupul respectiv inainte ca el sa intre in joc.

Pentru omul adult, jocul provoaca placere, distreaza, amuza, contribuind mai ales la reenergizarea sa. Contribuie decisiv si la anularea oboselii, fiind in acest caz un element de psihoterapie.

Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe langa consumul nervos chiar si la cele mai simple jocuri, si efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseste cu desavarsire. Vom vedea foarte des copii jucandu-se fotbal, sau plimbandu-se cu bicicleta, si nu jucand table sau sah pe o banca dintr-un loc linistit asa cum fac de obicei adultii.

Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. In functie de varsta si de capacitatea de intelegere si actiune, copilul manifesta preferinte diferite pentru joc, pe masura trecerii de la o etapa la alta a dezvoltarii psihice. Copilul mic tinde sa participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuseste sa se integreze conditiilor impuse de joc.

Un copil cu o personalitate mai puternica nu se resemneaza, ci depune eforturi pentru a face fata. Ceilalti, cu o personalitate mai slaba, renunta, spunandu-si <<Ei sunt mai mari.eu sunt mic..>>. Pentru copiii mai mari jocurile usoare nu prezinta interes, pentru ca nu le ofera posibilitatea de a se antrena, de a-si etala puterile cu colegii lor de joc.

Exista cateva lucruri de remarcat: in primul rand, jocul fortifica un copil din punct de vedere fizic, ii imprima gustul performantelor precum si mijloacele de a le realiza. In al doilea rand, jocul creeaza deprinderi pentru lucrul in echipa, pentru sincronizarea actiunilor proprii cu ale altora, in vederea atingerii unui scop comun. In al treilea rand, jocul provoaca o stare de buna dispozitie, de voie buna, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte si de a se distra,dandu-i parca mai multa pofta de viata.