STRATEGII DIDACTICE SPECIFICE ACTIVITATILOR PSIHOMOTRICE

STRATEGII DIDACTICE SPECIFICE ACTIVITATILOR PSIHOMOTRICE

1 Metode specifice activitatilor de educatie psiho-motorie

Sistemul metodelor de predare-invatare, specifice procesului de invatamant la prescolari este utilizat si in activitatile de educatie psiho-motorie si fizica, dar avand unele particularitati de aplicare si ponderi diferite. Astfel sunt preponderente metodele bazate pe actiune (practice) si cele de transmitere si insusire a cunostintelor fata de metodele de explorare si descoperire.[1]

Metode de comunicare orala

Prin intermediul acestor metode se transmit copiilor cunostinte, informatii, reguli, directii, comenzi referitoare la miscarea, deprinderea sau priceperea ce urmeaza a fi executata.

In invatamantul prescolar se folosesc cu precadere povestirea prin intermediul careia se realizeaza legatura dintre universul cunoasterii copiilor si cerinta motrica ce urmeaza a fi indeplinita. Povestirea este o specie a naratiunii careia ii este caracteristica prezentarea unei intamplari simple, exemplare, de catre un participant la fapte, deci la persoana I.

La prescolari, povestirea trebuie sa fie simpla, neincarcata cu multe comentarii si fara multe episoade. Esentiala nu este retinerea episoadelor in succesiunea lor ci intelegerea cauzei pentru care actiunea evolueaza intr-un anumit fel, a motivelor care pun in miscare diferite personaje. Treptat, se trece la povestiri mai ample. Importanta este nu numai cantitatea de informatie, abundenta de fapte prezentate, ci si forma de redare.

Pentru a asigura intelegerea si reactia afectiva adecvata, in povestire educatoarea trebuie sa foloseasca stilul literar oral, intr-o forma cat mai ingrijita, sa apeleze la comparatii plastice, sa foloseasca imagini de o reala calitate estetica, cu posibilitati de sensibilizare adecvate varstei prescolare. Copilul trebuie sa cunoasca toate cuvintele si expresiile folosite in povestire sau sa i se explice cuvintele necunoscute pe parcursul povestirii, altfel existand riscul de a memora cuvinte al caror sens nu il cunoaste si de a le atribui semnificatii eronate.

Pentru copii prescolari, povestirea poate constitui si un procedeu metodic utilizat in cadrul metodei exersarii. In astfel de cazuri, organizand exersarea diferitelor exercitii fizice, educatoarea recurge la un fond de povestire, care se poate referi de exemplu la zborul pasarelelor, mersul piticului, mersul uriasului, saritura iepurasului etc. Pe baza acestor mici povestiri copiii isi pot insusi numeroase deprinderi si priceperi motrice.

Explicatia este metoda verbala prin care se progreseaza in cunoastere in sensul intelegerii caracteristicilor unui aspect din realitate, justificarii unei idei, descoperirii cauzelor unui fenomen sau a scopurilor unei activitati umane pe baza de argumente, adica prin desfasurarea unor demonstratii logice mai mult sau mai putin complexe, bazate pe rationamente logice concrete din punct de vedere formal.

Reprezinta metoda cu ajutorul careia educatorii, pe baza unei expuneri logice si argumentate a unor probleme referitoare la continutul instruirii, calauzesc gandirea celor pe care ii instruiesc catre formarea unor concluzii si generalizari utile pentru intelegerea constienta a activitatii lor.

Formele pe care le imbraca explicatia sunt multiple: descrierea, caracterizarea, definitia, naratiunea, demonstratia logica, iar fiecare dintre aceste forme de baza comporta variante .

Explicatiile date trebuie sa fie, pe cat posibil, accesibile din punct de vedere al continutului si al exprimarii, ceea ce implica o buna cunoastere a posibilitatilor varstei si ale copilului. Cel putin pentru cunostintele esentiale la varsta respectiva adultul va verifica intelegerea explicatiilor, mai exact intelegerea justa a argumentelor. Simpla repetare a unei explicatii de catre copil nu este o dovada suficienta a intelegerii. Vor trebui exploatate in special contexte practice, reale de aplicare. Imbinarea explicatiei cu observatia dirijata, cu demonstratia, cu experienta creste mult sansele de realizare a intelegerii. In ciuda dovezilor impresionante de ingeniozitate, de originalitate, de multe ori fortuita, din explicatiile copilului, adultul nu trebuie sa-i intretina infantilismul prin oferirea unor explicatii nerealiste, ci sa-l atraga spre realism si spre logic, fara sa-i descurajeze gandirea libera, imaginatia. Explicatiile fanteziste pot fi alese uneori ca amuzament constientizat tacit, sau explicit atat de adult cat si de copil sau pentru a-l sensibiliza, pentru a-i provoca o anumita atitudine, folosind ambiguitatea, posibilitatea existentei unui plan imaginat suprapus planului real.

Elevul si prescolarul caruia i se ofera explicatii, este invitat sa participe la constituirea de explicatii, simte nevoia ca in situatii problematice sa explice, sa argumenteze, exploateaza eficient multe analogii, concentreaza afectivitatea pozitiva in sensul dezvoltarii, cunoasterii, se simte pus in valoare, avantajat de progresele cunoasterii sale.

Importanta metodei consta in faptul ca prin intermediul ei se asigura stapanirea temeinica a unor cunostinte de specialitate referitoare la cerintele executarii corecte a diferitelor exercitii fizice, la influenta pe care o au acestea asupra dezvoltarii fizice armonioase sau la perfectionarea calitatilor, deprinderilor si priceperilor motrice.

Explicatia trebuie sa indeplineasca cateva conditii de baza:

- sa fie logica, pentru a putea fi inteleasa usor;

- sa fie concisa, pentru a nu pierde timp prea mult din cel alocat unei activitati;

- sa fie clara, adica intr-un limbaj cat mai accesibil subiectilor care se instruiesc;

- sa fie oportuna, adica sa fie folosita atunci cand este nevoie.

Observatia consta in urmarirea independenta, premeditata, intentionata, cu scop, realizata planificat si sistematic uzand, daca e nevoie, de instrumente tehnice. Ea este o metoda de cunoastere directa a realitatii, subiectul cunoscator aflandu-se in contact direct, senzorial cu realitatea de cunoscut. Observatia in educatie fizica trebuie sa fie intotdeauna dirijata de conducatorul procesului didactic. In consecinta este o observare realizata pe baza unui ghid de observare precis stabilit.

In educatie fizica se poate vorbi de observare sub forma unei observari a executiei unor colegi sau a altor subiecti (educatoarea). Aceasta observare, a executiei altor subiecti, poate fi realizata si in concursuri sau competitii sportive. Se pot observa atat aspecte pozitive cat si aspecte negative. Sesizarea aspectelor pozitive si negative subliniaza, din punctul de vedere al copiilor, participarea activa si constienta a acestora la procesul de instruire, iar din punct de vedere al educatoarei, cunoasterea subiectilor prin prisma executiei diferitelor sarcini motrice. Metoda observatiei are o semnificatie deosebita in pregatirea copiilor deoarece le stimuleaza gandirea creatoare, imaginatia si le imbogateste, pe baza celor observate, cunostintele cu privire la posibilitatile de executie a diferitelor acte si actiuni motrice.

Demonstratia este metoda invatarii pe baza contactului copilului cu materialul intuitiv natural, contact prin care se obtine reflectarea obiectului invatarii la nivelul perceptiei si reprezentarii. A demonstra in educatie fizica inseamna a prezenta copiilor si elevilor executia concreta si corecta a actelor si actiunilor motrice care urmeaza a fi insusite.

Necesitatea recurgerii la aceasta metoda provine din faptul ca in cunoasterea unor obiecte si fenomene ea este uneori de neinlocuit, alteori este cea mai eficienta si, in multe cazuri, favorizeaza invatarea. De exemplu, niciodata, oricat de amanuntit se explica, nu se poate forma copilului o reprezentare adecvata despre aspectul exterior al unei pasari pe care nu a vazut-o, despre un timbru vocal pe care nu l-a ascultat etc.

Unele transformari sunt mai corect si mai rapid intelese daca sunt si privite. Un exercitiu de gimnastica este mai usor de reprezentat si de copiat dupa demonstratie decat prin explicatie. Deci obiectul demonstratiei il constituie individual si procesualitatea, iar specificul ei il constituie contactul senzorial cu obiectul ei in vederea formarii unor perceptii si reprezentari cat mai exacte si cat mai bogate. Acest nivel al cunoasterii este, de obicei, depasit prin apelul la alte metode: explicatie, observatie etc.

Prin metoda demonstratiei se urmareste formarea unor reprezentari si notiuni clare cu privire la structura si executia unor deprinderi motrice si a exercitiilor fizice. Metoda demonstratiei este cu atat mai eficienta cu cat demonstratia exercitiilor fizice este insotita de explicatie.

Aceasta metoda a demonstratiei poate fi folosita in mai multe forme cum ar fi :

a. Demonstratia nemijlocita a exercitiilor:

este efectuata de educatoare sau de catre un copil care cunoaste bine exercitiile;

exercitiul demonstrat stimuleaza dorinta copiilor de a efectua actiunea respectiva de miscare, cel putin la nivelul calitatii modelului prezentat;

demonstratia sa tina seama de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor

b. Demonstratia cu ajutorul planselor, a diapozitivelor sau filmelor;

se refera la prezentarea intuitiva a unor acte si actiuni motrice;

valoarea instructiva a acestor materiale intuitive consta in faptul ca imbogateste cunostintele copiilor si le fixeaza corespunzator cerintelor esentiale ale executiei;

plansele si schemele sunt recomandate atat inainte de lectie cat si in timpul desfasurarii acesteia;

prezentarea de diapozitive sau filme care infatiseaza executii fizice corecte;

se face, de obicei, inainte de inceperea lectiei.

Metoda demonstratiei este o metoda caracteristica a educatiei fizice deoarece cu ajutorul ei se insusesc acte si actiuni motrice a caror executie ar fi foarte greu de realizat fara perceperea sau existenta modelului. Pentru folosirea eficienta a acestei metode sunt necesare a fi respectate cateva reguli:

- demonstratia sa fie corecta din punct de vedere al structurii si continutului actelor si actiunilor motrice, sa redea fidel si sa constituie un model de urmat;

- demonstratia sa fie efectuata in functie de nivelul de intelegere si de pregatire al elevilor pentru a contribui la formarea unei reprezentari utile;

- demonstratia va fi efectuata intotdeauna intr-un loc din care sa poata fi observata de toti subiectii care participa la activitate;

- demonstratia va fi precedata, insotita si urmata de explicatii complete sau partiale in functie de dificultatea exercitiilor si de nivelul de pregatire al copiilor si elevilor.

Algoritmizarea este o metoda de instruire, folosita in educatia fizica, care presupune efectuarea unui "lant"(serii) de exercitii fizice dirijate, integrate la nivelul unei scheme de actiune didactica, ce urmareste indeplinirea sarcinii de instruire conform obiectivelor prestabilite. Cu alte cuvinte, algoritmizarea reprezinta metoda prin care insusirea si perfectionarea unei deprinderi motrice se realizeaza pe baza unei programarii a celor mai functionale exercitii intr-o succesiune bine determinata.

Specialisti din domeniu considera ca pentru invatarea si perfectionarea elementelor unei deprinderi si/sau priceperi motrice este nevoie de cinci serii de exercitii fizice:

1 - prima serie va cuprinde exercitii de pregatire fizica generala, stabilite in raport cu calitatile motrice necesare efectuarii de catre subiecti a elementelor, deprinderilor si priceperilor ce urmeaza a fi insusite;

2 - seria a doua cuprinde insusirea pozitiilor initiale, intermediare si finale ale elementelor ce compun deprinderea;

3 - cea de a treia serie include actiuni care asigura conditii pentru executarea elementelor deprinderilor si priceperilor motrice;

4 - seria a patra prevede exercitii care asigura aprecierea miscarilor in spatiu, timp si in functie de gradul de incordare musculara pretins de elementele respective;

5 - seria a cincea cuprinde studiul partilor elementelor si invatarea lor propriu-zisa, la inceput in conditii usurate si cu ajutorul cadrelor didactice.

Metoda algoritmizarii presupune asadar, stabilirea principalelor cerinte ale deprinderii ce urmeaza a fi insusite (de catre cadrul didactic), precizarea pentru fiecare cerinta in parte a celor mai eficiente exercitii si numai dupa aceea trecerea la invatarea practica a elementelor respective.

Algoritmizarea este valoroasa prin faptul ca implica selectarea celor mai functionale exercitii, care pot asigura nu numai o mai rapida insusire a deprinderilor, ci si un nivel superior al randamentului elevilor.

Exersarea reprezinta repetarea constienta si sistematica a exercitiilor fizice pentru indeplinirea obiectivelor cadru de referinta si operationale ale educatiei fizice. Este o metoda de baza a educatiei fizice deoarece cu ajutorul ei se insusesc toate actele si actiunile motrice.

Unii specialisti din domeniu considera exersarea ca facand parte din metoda sau metodele practice, poate si datorita formelor sub care aceasta poate fi intalnita. In educatie fizica exersarea poate fi intalnita in urmatoarele forme:

exersarea pentru formarea deprinderilor si priceperilor motrice;

exersarea pentru asigurarea dezvoltarii fizice armonioase si corecte;

exersarea pentru dezvoltarea sau educarea calitatilor motrice;

exersarea pentru educarea capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice.

Exersarea se efectueaza in scopul insusirii constiente si corecte a deprinderilor, priceperilor si a calitatilor motrice. In educatie fizica si nu numai, reusita exersarii depinde de:

efectuarea actelor si actiunilor motrice activ si constient pe tot parcursul timpului destinat dezvoltarii si perfectionarii deprinderilor si calitatilor motrice;

daca este bine efectuata exersarea scurteaza timpul de insusire a deprinderilor si calitatilor motrice;

exersarea fiecarei miscari se va face corect, utilizandu-se ritmuri si amplitudini convenabile fiecarei faze de formare a deprinderilor motrice;

exersarea, mai ales in perioada invatarii si consolidarii deprinderilor motrice, trebuie efectuata in conditii cat mai variate.

Exersarea dispune de nenumarate procedee care inlesnesc invatarea actelor si actiunilor motrice, dintre acestea cele mai importante sunt exersarea globala si exersarea fragmentara a exercitiilor.

Exersarea globala este indicata in cazul exercitiilor mai usoare, mai simple, care au la baza miscari naturale care nu solicita eforturi deosebite din partea copiilor si a elevilor. Exersarea globala prezinta avantajul ca asigura un numar mare de executii, lucru deosebit de important in pregatirea subiectilor. In cazul in care exersarea globala se foloseste la insusirea unor exercitii mai complexe se poate recurge la:

usurarea conditiilor de efectuare a exercitiilor, de exemplu folosirea unor mingi mai usoare sau coborarea fileului la volei etc;

modificarea ritmului in care se face executia, adica un ritm mai incet pentru ca elevi sa poata percepe miscarile mai bine etc;

Exersarea fragmentara este indicata in cazul exercitiilor mai complexe, oferind posibilitatea repetarii si consolidarii separate a diferitelor parti componente ale exercitiilor. Aceasta exersare este indicata in urmatoarele cazuri:

exercitiile sunt complexe, chiar daca nu au elemente grele de executat;

unele componente ale exercitiilor sunt greu de executat in exersarea lor globala:

exersarea globala nu este posibila de executat din motive psihice, adica teama de inaltime, de aparate etc.

Metode de corectare a greselilor de executie

Alte metode folosite in activitati, dar cu o pondere mai mica sunt: observarea executiei colegilor, metoda de corectare a greselilor de executie, metode de asigurare si sprijin, metoda algoritmizarii, tratarea diferentiata, modelarea.

Interventia verbala presupune atentionarea prin cuvant a executantilor asupra greselii de executie sesizata de educatoare. Se exprima in termeni adecvati, scurt si precis. Ea poate fi adresata grupei sau unora dintre copii.

Interventia prin intermediul gesturilor si semnelor. In situatia de aparitie a greselilor de executie, interventia verbala poate fi completata sau inlocuita prin mimica, gesturile sau semnele cadrului didactic.

Interventia nemijlocita asupra copilului in timpul executiei. Aceasta metoda se aplica in cazul in care unul sau mai multi copii nu reusesc executii corecte si cand celelalte metode nu dau rezultate. Atunci educatoare intervine direct trecand copilul prin miscare pas cu pas. Actiunea asupra copilului trebuie sa fie caracterizata de tact, gingasie evitandu-se bruscarile, duritatile sau atentatul la pudoare. Se aplica individual.

Metode de asigurare si aprijin

Prin aceste metode cadrul didactic sprijina copilul in procesul de invatare ti ii asigura permanent integritatea corporala:

Asistarea copiilor in timpul exersarii presupune situarea educatoarei langa executant si insotirea acestuia pe parcursul executiei. Se foloseste la exercitiile care prezinta un risc de accidentare si contribuie la eliminarea sentimentului de teama al copiilor crescand indicele de siguranta.

Asigurarea este metoda prin care cadrul didactic intervine direct asupra executantului in cazul aparitiei iminente a pericolului de accidentare. Atunci cind copilul se dezechilibreaza, aluneca, se impiedica sau cade se intervine prin prinderea imbratisarea, sustinerea sau oprirea copilului.

Ajutorul si spijinul sunt metode prin care se intervine direct in anumite momente ale exersarii pentru a usura executia unor elemente mai dificile. Se folosesc mai ales in faza de invatare, aplicandu-se numai copiilor care intampina reale dificultati.

Metode de verificare si evaluare

Pentru a verifica cunostintele, deprinderile si calitatile motrice se folosesc urmatoarele metode:

Probele de control - sunt structuri motrice avand continut bine precizat pe care le sustin copiii la anumite intervale de timp pentru a obtine informatii asupra gradului in care copiii si-au insusit elementele de continut predate. Determinarea nivelului cantitativ si calitativ se face prin masurarea lungimii, inaltimii, cronometrarea timpului, observarea calitatii executiei, respectarea succesiunii exercitiilor, inregistrarea greselilor de executie, numararea exercitiilor realizate liber sau intr-un timp dat.

Pentru verificarea practica cu structuri foarte precis determinate care se sustin in conditii precizate si stabilite se folosesc testele. Ele permit determinarea obiectiva a rezultatelor si au o scara de apreciere a valorilor inregistrate.

2 Mijloace specifice activitatii de educatie psiho-motorie.

Mijlocul fundamental si preponderent folosit in toate activitatile de educatie psiho-motorie este exercitiul fizic. Exercitiul fizic reprezinta un act sau o actiune motrica efectuata constient, conform unor norme metodice, in vederea realizarii unui obiectiv specific educatiei fizice spre deosebire de numeroase acte sau actiuni motrice care se desfasoara corespunzator propriei experiente. De aici putem trage concluzia ca orice miscare (exercitiul fizic) devine mijloc al educatiei psiho-motorii si fizice numai daca este constient efectuata, conform unor norme si reguli metodice in vederea realizarii unui obiectiv specific educatiei fizice.

Pe langa exercitiile fizice simple, in activitatile de educatie psiho-motorie se folosesc si actiuni motrice complexe, in care se inlantuie mai multe exercitii cu continut diferit. Aceste actiuni complexe pun copilul in situatia de a efectua in succesiuni diferite deprinderile si priceperile motrice insusite pe un fond de efort prelungit si variabil ca solicitare. Din aceasta categorie fac parte:

structuri de exercitii de front si formatii;

structuri de exercitii de dezvoltare fizica;

structuri continand 2-3 elemente de gimnastica acrobatica si ritmica;

structuri continand mai multe procedee apartinand unui joc sportiv;

structuri care pot include cateva deprinderi si priceperi motrice din toate categoriile;

"stafetele" care reprezinta structuri motrice complexe, executate sub forma de intrecere;

parcursurile (traseele) aplicative care includ pe langa priceperi si deprinderi motrice de baza si deprinderi utilitar-aplicative;

jocul dinamic (de miscare) care reproduce prin acte si actiuni de miscare, aspecte din natura, din viata oamenilor.[5]

Activitatile de educatie psiho-motorie utilizeaza si mijloace specifice apartinand celorlalte laturi ale educatiei, cum sunt: cantecul, poezia, muzica, gruparea, regruparea, numaratoare, reguli, norme, comportamente etc.

Aparatura de specialitate

Alaturi de exercitiile fizice, in activitatile de educatie psiho-motorie, materialele didactice reprezinta mijloacele cele mai importante. Cu ajutorul lor se asigura formarea a numeroase deprinderi si priceperi motrice de baza si utilitar-aplicative cum ar fi: aruncarea, prinderea, saritura, echilibrul, transportul, catararea, escaladarea, tractiunea, impingerea, materialul didactic fiind cel care conditioneaza miscarile. De aceea in gradinite trebuie sa se asigure in cantitati si dimensiuni corespunzatoare urmatoarele materiale: mingi, corzi, obstacole mici, banci de gimnastica, mingi umplute, scari fixe, scari mobile, franghie, bastoane, cercuri, saltele. Pentru dezvoltarea calitatilor motrice sunt eficiente: galetuse, cosulete, popice, stegulete, panouri, tinte. Imprimarea ritmului se poate face cu ajutorul fluierului, a tobei, iar in cazul unor jocuri dinamice pot fi utilizate masti sau componente semnificative ale anumitor animale (coada de vulpe, blana de iepuras). In dotarea educatoarei trebuie sa se afle ruleta, cronometru, tija de masurat inaltimea.

Factorii naturali de calire

Relieful, temperatura, aerul, soarele, apa, zapada, gheata reprezinta elemente naturale care corect folosite amplifica efectul practicarii exercitiilor fizice asupra organismului copiilor. Aceste elemente naturale sunt considerate mijloace asociate ale educatiei psiho-motorii si fizice. Desfasurarea acestor activitati in aer liber ori de cate ori conditiile naturale permit acest lucru trebuie sa constituie regula de baza pentru orice educatoare contribuindu-se astfel de pe o parte la cresterea influentelor exercitiilor fizice asupra copiilor, iar pe de alta parte la calirea progresiva si cresterea rezistentei organismului la schimbarile factorilor de mediu si imbolnaviri.

Conditii, masuri igienice

Acestea se refera atat la igiena individuala ( echipament curat, reguli precise de alimentatie, viata si depunere a efortului fizic etc.), cat si la cea colectiva ( calitatea si functionalitatea bazelor sportive, folosirea unor materiale comune, amenajarea spatiului de lucru).