MANAGEMENTUL APELOR DE MUNTE

Managementul apelor de munte

Apele de munte cuprind o parte a retelei hidrografice care adaposteste ecosisteme acvatice, relativ sarace in raport cu celelalte ecosisteme acvatice. Avand in vedere ca aceste ape sunt in cea mai mare parte situate in zone dens impadurite, existenta si calitatile lor (debit, pH, limpiditate) depind in mare masura de acestea. Desi aparent asemanatoare, aceste ape prezinta o diversitate destul de mare, ceea ce justifica un management salmonicol, care se va baza pe un monitoring adevarat care va urmari parametri hidrologici si biologici. Studiile de management salmonicol vor trebui efectuate pe bazine sau bazinete hidrografice si vor urmari realizarea unei gospodariri diferentiate, ca si refacerea ecologica a potentialului salmonicol.

Ecosistemele din apele de munte

Apele curgatoare din tara noastra, in raport de altitudinea la care se gasesc, dar mai ales in functie de caracteristicile fizico-chimice si biologice, se impart, dupa P. Banarescu, in urmatoarele zone: zona pastravului, zona lipanului si moioagei, zona scobarului, zona mrenei, zona crapului, zona cleanului si zona bibanului. Salmonidele traiesc in primele trei zone. In cazul zonei pastravului se pot distinge, dupa unele pareri, trei subzone: a) subzona pastravului fantanel, care pleaca de la izvoare si cuprinde cele mai sarace si reci ape; b) subzona pastravului indigen si c) prin desprinderea tronsoanelor de ape reci ocupate de lipan si lostrita s-ar putea constitui o a treia subzona.

Din reteaua hidrografica a tarii noastre, numai circa 15% sunt ape propice pentru viata salmonidelor, cuprinzand izvoare, paraie si rauri, in general mici, distribuite din zona alpina, de la altitudini in jur de l 500 m, pana la circa 500 m. Lacurile alpine, ca si cele de baraj montane, sunt pe deplin apte pentru viata salmonidelor.

Elementele care definesc calitatile unei ape sunt: caracterele fizico-chimice, flora si fauna acvatica.

Piramida trofica din apele de munte cuprinde, de altfel, asa cum este normal, producatorii si consumatorii.

Figura 16. Piramida trofica in apele de munte

Apele de munte sunt caracterizate prin prezenta unei anumite flore si faune, care constituie sursa de hrana a pestilor ce le populeaza. Pe seama organismelor animale sau vegetale care sunt ingerate se realizeaza cresterea, dezvoltarea si inmultirea. Dupa natura hranei consumate, pestii pot fi fitofagi, carnivori sau omnivori. Fiecare specie de peste consuma o anumita hrana, fiind adaptata la gasirea, consumarea si digerarea ei. Hrana se modifica la aceeasi specie in raport cu varsta si, uneori, chiar in functie de sex. Modificari importante in componenta ei se inregistreaza in tot cursul anului, in raport cu modificarile ce apar in flora si fauna apei respective. Dupa natura hranei, pestii au adaptari morfologice care ii deosebesc relativ usor pe fitofagi de carnivori.

Flora si fauna apelor de munte constituie baza trofica a pestilor ce populeaza aceste ape. Dupa masura in care o specie consuma mai mult sau mai putin unele 'elemente ale faunei si florei acvatice, distingem: hrana principala, adica aceea cu care pestele se hraneste obisnuit, hrana secundara, care este consumata permanent, dar in cantitati de regula mai mici si hrana intamplatoare, care este consumata rar. In lipsa hranei principale, pestele este obligat sa consume, preponderent, sau chiar exclusiv, din speciile ce constituie pentru el hrana secundara sau intamplatoare. In acest caz, dupa Nicolski, ea se denumeste "hrana fortata".

Flora. Vegetatia apelor de munte este mai saraca in specii decat cea a altor ape. Principalele grupuri de vegetale ce se intalnesc in apele de munte sunt: algele, muschii si fanerogamele. Ele nu constituie hrana salmonizilor, in schimb favorizeaza dezvoltarea unor organisme animale care intra in hrana acestora si, prin schimburile de gaze ce le intretin, maresc procentul de oxigen. Din grupa algelor, cele mai des intalnite sunt speciile din ordinele: Rhodophyta, Cyanophyta, Diatomea etc. Din Bryophyta (muschi): Fontinalis antipyretica, Brium albicans sau Limnobium palustris sunt destul de des intalnite. Fanerogamele sunt reprezentate de: Nasturtium officinale (macrisul de balta), Veronica beccabunga, specii de Carex, de Ranunculus etc. (fig. 17).

FIGURA

Fauna. Este constituita din numeroase organisme vii, care, in marea lor majoritate, servesc drept hrana salmonidelor. Speciile intalnite sub pietre, in nisipul din fundul albiei sau pe plante sunt destul de numeroase si variate, avand ca trasatura comuna adaptarea, intr-o forma sau alta, la conditiile apelor de munte: curent rapid, ape limpezi, reci si bine oxigenate. Se disting, in functie de marimea lor, doua grupuri: microfauna si macrofauna.

Microfauna cuprinde vietuitoarele zooplanctonului, care impreuna cu fitoplanctonul constituie planctonul, acesta fiind o asociatie de fiinte mici, inferioare, ce traiesc impreuna, constituind in special hrana puietului de peste. Principalii constituenti ai microfaunei din apele de munte sunt crustaceele mici: cladocerele de 0,3-5 mm sunt reprezentate de Bosmina longispina si Daphnia longispira, iar capopodele sunt reprezentate mai ales de Cyclops strenuus.

Macrofauna este constituita din viermi, moluste, crustacei, insecte etc. Spre exemplificare, amintim, dintre viermi, specii de Oligochaeta, care au o talie variabila, iar dintre moluste micul melc Ancylus, care nu depaseste 4-5 mm. Dintre crustacei, cea mai raspandita specie este Gammarus pulex. Se poate aprecia ca speciile din clasa Insecta au cea mai mare importanta in hrana salmonidelor, in raport cu celelalte grupe de vietuitoare. Multe din insecte, in stadiul larvar, traiesc in apa, si astfel intra in categoria de hrana endogena; ulterior, sub forma de adulti, intra in hrana exogena. Ordinele Trichoptera, Plecoptera, Ephemeroptera, Coleoptera. Hemiptera si Diptera sunt mai importante din acest punct de vedere. Trichopterele, in stadiul de larva, isi construiesc casute din nisip. Aceste larve poarta denumirea de "carabeti". Cele mai raspandite trichoptere din apele de munte sunt din genurile Drusus si Rhyncophyla. Dintre plecoptere, cele mai importante pentru hrana salmonidelor sunt cele din genurile Perla si Perlodes. Dipterele sunt reprezentate prin mai multe specii din familiile Simuliidae si Leptididae.

Importanta fiecarei specii este variabila, in functie de loc, anotimp si de pestii ce le consuma.

Factori si relatii ce influenteaza salmonidele

Studiul biologic al apelor de munte comporta analizarea raporturilor dintre vietuitoare si mediul anorganic care le influenteaza existenta, precum si relatiile dintre populatiile de vietuitoare, cu accentul asupra populatiilor de pesti.

Amenajarea si valorificarea apelor de munte este o sarcina destul de dificila si complexa, in care intervin un mare numar de factori si influente de care trebuie sa se tina seama. De aceea, cunoasterea lor este o conditie absolut necesara pentru realizarea acestui obiectiv, la nivelul exigentelor actuale. Valorificarea stiintifica a apelor de munte ar permite o productie anuala de 20-100 kg/ha, ceea ce reprezinta un aport economic si alimentar demn de luat in consideratie.

Este cunoscut faptul ca diversele asociatii de plante si animale (biocenoze) din apele de munte, impreuna cu mediul abiotic in care traiesc, constituie ecosisteme. Acestea realizeaza un permanent schimb de energie, constituind un ciclu, pornind de la prelucrarea energiei luminoase si utilizarea ei de catre producatorii reprezentati de planctonul vegetal, plante verzi si unele bacterii, care prin fenomenul de fotosinteza produc biomasa vegetala. Pe seama acesteia traiesc consumatorii, care pot fi primari (zooplancton, pesti fitofagi etc.), secundari si tertiari, constituiti din pestii carnivori (pastrav, lipan, lostrita etc.). In final, intra in actiune organismele descompunatoare, care readuc in circuitul materiei substantele minerale componente, provenite din degradarea resturilor organice animale sau vegetale.

Asociatiile de plante si animale, intre care se stabilesc relatii de interdependenta, constituie un lant trofic, iar fiecare etapa a acestuia constituie un nivel trofic. Fiecare peste isi are locul sau, unde-1 gasim ocupand o anumita nisa ecologica, in care consuma, se odihneste, se reproduce, se misca si moare. In acest context, transformarile energetice din ecosistem inregistreaza un bilant periodic, care este reflectat de productivitatea sa. Se distinge o productie bruta, care este reprezentata de cantitatea de biomasa produsa intr-un an de un nivel trofic sau de unul din constituentii sai. Productia neta este egala cu productia bruta, minus energia consumata prin respiratie. Productia totala a ecosistemului este compusa din productia primara, constituita din plantele acvatice si fitoplancton, productia secundara, constituita din consumatorii primari (pestii fitofagi) si productia tertiara, reprezentata de consumatorii secundari (pestii carnivori), intre producatori si categoriile de consumatori exista raporturi cantitative, ca si in cazul ecosistemelor terestre.

Productivitatea ecosistemelor acvatice este influentata, in primul rand, de calitatile apei ca mediu de viata al organismelor acvatice. In acest sens, un rol insemnat il joaca proprietatile fizice ale apei, cum sunt: capacitatea calorica, densitatea, transparenta, proprietatile chimice, ca si caracterele dinamice ale apei (ape statatoare, ape curgatoare). Toate acestea determina o anumita distributie a organismelor acvatice, in functie de exigentele lor.

Rolul factorilor alimentari

Cantitatea si calitatea hranei disponibile intr-un anumit habitat influenteaza atat productia, cat si numarul speciilor care vor trai in acel mediu. Valoarea nutritiva a hranei este diferita, servind in mod diferentiat in crestere, reproducere sau in mentinerea vitalitatii. De aici, necesitatea de a cunoaste stocul de hrana existent in apa respectiva, dar, in acelasi timp, de a stabili valoarea nutritiva a fiecarui element din care se compune. Studierea factorilor alimentari incepe cu productia primara si continua cu studiul transformarii biomasei primare in productie secundara si apoi tertiara.

Productivitatea piscicola este influentata de cantitatea de plancton, a carui abundenta este influentata de lumina, temperatura apei si de pH-ul ei. Bentosul (totalitatea nevertebratelor de pe fundul apei) constituie, de asemenea, o sursa principala de hrana, a carei abundenta poate inregistra schimbari in functie de anotimp, adancimea apei, viteza curentului etc. Productia primara, adica dezvoltarea vegetatiei acvatice, este posibila in raport de continutul apei in azot, fosfor, potasiu si calciu. Prin intermediul energiei solare, aceste elemente sunt combinate in corpul plantelor cu hidrogenul din apa, cu carbonul si oxigenul din bioxidul de carbon dizolvat in apa, dand nastere primei verigi din lantul alimentar. In acest proces de biosinteza un rol il joaca si elemente ca manganul, borul, zincul, fierul, magneziul, clorul, sodiul, potasiul, cuprul si sulful, care sunt necesare in cantitati foarte mici. In apa se mai pot gasi dizolvate gaze si o serie de substante care joaca un rol important in alimentatie, ca factori limitativi sau favorizanti. Astfel, printre cei mai importanti se situeaza oxigenul, a carui lipsa poate duce chiar la moartea pestilor (iarna sub gheata). Un rol insemnat il joaca bioxidul de carbon care, in anumite proportii, poate stimula asimilatia clorofiliana dar, in acelasi timp, poate afecta existenta pestilor de apa rece, ca si hidrogenul sulfurat sau azotul. Procentul de saruri de calciu si magneziu este, de asemenea, de mare insemnatate. Se cunoaste ca o productie maxima piscicola corespunde, de obicei, si unei anumite concentratii a calciului in apa (10-25 miligrame/litru).

Managementul salmonicol va avea, in lumina celor prezentate, cateva obiective insemnate:

A.      Crearea de conditii propice pentru realizarea unei productii primare cat mai mari in apele de munte, astfel incat sa se creeze premizele unei productii piscicole corespunzatoare. In acest sens, joaca un rol important lucrarile transversale pentru atenuarea vitezei apei, ca si o politica de consolidare a malurilor, prin sistemele de inradacinare a arborilor de pe mal. In aceste conditii, productia primara se va putea dezvolta in maluri, unde se va instala si zooplanctonul, adapostindu-se si microfauna.

B.      Studierea si instalarea pestilor consumatori primari, ca si a consumatorilor secundari, reprezentati de salmonide. Instituirea de zone de protectie si zone tampon, mai ales pentru speciile periclitate (lostrita si lipan). Pe baza studiilor de biodiversitate, se va stabili profilul alimentar care va sta la baza alegerii celei mai potrivite specii din fam. Salmonidae, pentru repopularea sau popularea bazinelor hidrografice. Desigur, nu vor putea fi neglijate nici caracteristicile fizico-chimice ale apelor, ca si exigentele pestilor. Ca urmare, va fi posibila o oarecare raionare a speciilor de salmonide, pe baza careia se vor stabili nevoile de alevini sau chiar de peste adult ce ar trebui produsi anual in statiunile piscicole, pentru populari si repopulari.

Productivitatea apelor de munte

Desigur ca acest titlu se refera, in primul rand, la productia de peste a apelor de munte. In acest sens, actiunea de bonitare a apelor se realizeaza utilizand formula:

in care: P = productivitatea piscicola, in kg la un km lungime

B = capacitatea biogenica, cu valori intre 1 si 10, corespunzatoare scarii lui Leger; se stabileste pentru fiecare fon de pescuit, respectiv pentru fiecare tronson al apei respective

L = latimea medie a albiei

K = coeficient care reprezinta natura habitatului si este rezultatul cumularii factorilor K₁, K₂, K₃, K₄, K₅ (K₁ = temperatura medie anuala; K₂ = pH-ul apei; K₃ = specia de peste: salmonide = 1, ciprinide = 1,5 - 2; K₄ = varsta pestilor: peste 6 luni = 1, sub 6 luni = 1,5; K₅ = tipul bazinului de acumulare: tip urban = 0,2 - 1, tip pastoral-pasune = 1,1 - 1,3, tip faneata = 1,4 - 1,8)

Productivitatea piscicola este o parte a transferurilor de energie si a productivitatii ecosistemelor acvatice. In acest sens, se distinge o productivitate primara, respectiv cea produse de fiinte care utilizeaza asimilarea clorofiliana, si o productivitate secundara, respectiv cea realizata de fiinte apartinand categoriei consumatorilor. Daca analizam raportul intre productivitatea primara si cea secundara, vedem ca prima trebuie sa fie mai mare de cel putin cateva ori decat a doua. In cazul salmonidelor, fata de productia primara a ecosistemelor pe care le populeaza, biomasa lor reprezinta 5,5 - 22% (dupa Dajos, 1971).

Este evident ca pentru a actiona asupra productivitatii salmonicole trebuie sa marim productivitatea primara.

Apele de munte - resursa de odihna si recreare

Odata cu amplificarea preocuparilor profesionale si solicitarea intensa pentru rezolvarea problemelor din ce in ce mai complexe de la locul de mnca, se impune ca absolut necesara recrearea, ca o reala posibilitate de refacere a potentialului de munca al fiecarei persoane.

Un loc destul de insemnat il joaca, fara indoiala, recrearea legata de cursul apelor sau de ambianta lacurilor. O prima constatare este ca acestea au o capacitate limitata de absorbtie a turistilor, in conditiile in care pastrarea caracterului salbatic al zonei se impune ca absolut necesara. Desigur, punctual, in locuri bine alese se poate recurge la amenajarea unor moteluri, cu locuri de campare etc., de la care accesul in teritoriu sa fie permis doar "pe jos". Fireste ca legislatia este chemata sa reglementeze o multime de aspecte practice, pornind de la nealterarea cadrului natural, pana la excluderea tuturor formelor de poluare.

Managementul recreerii pe apele de munte, curgatoare sau statatoare, trebuie sa rezolve probleme precum folosirea albiilor de rauri ca depozite de gunoi, extragerea necontrolata a arborilor si arbustilor din lunca sau de pe malurile apelor, asigurarea securitatii turismului, elaborarea de reguli si regulamente, amenajarea pe zone de interes (drumetie, pescuit etc.), problemele de cautare si salvare a eventualilor turisti rataciti sau accidentati, reglementarea numarului de turisti, precum si accesul acestora, reglementarea transportului - individual sau in comun, prevenirea si combaterea incendiilor, organizarea unor puncte de vizitat, ocrotirea siturilor de interes din zona etc.

Managementul trebuie sa aiba in vedere formele de relief,asociatiile vegetale, caracterul natural-salbatic al cursului apei, ca si orice alte forme de impact antropogen. Astfel, siluetele unor stanci izolate, mici denivelari, stancarii in combinatie cu vegetatia, chiar sub forma unor grupe de arbori, arbori izolati, covoare vegetale al caror aspect este schimbator in functie de anotimp si este dinamizat de elemente ale faunei, pasari si mici mamifere etc. Un element important il constituie cascadele, bulboanele, cataractele, care vor trebui puse cat mai bine in valoare din punc de vedere peisagistic.

Dintre activitatile antropogene, captarile de apa, drumurile, pasunatul, mineritul pot avea un impact cu caracter negativ sau pozitiv, care trebuie avut in vedere atat in amenajarea, cat si in managementul teritoriului.

Un lucru extrem de important il constituie debitul apei si panta terenului, nefiind de neglijat oscilatiile debitului, fiind clar ca, la debite minime, vor trebui initiate si aplicate alte masuri, diferite de cele din perioadele cu debite maxime.

Dezvoltarea activitatilor de recreare pe rauri produce, in mod previzibil, un impact deosebit asupra apei solului, vegetatiei si faunei. Astfel, malurile pot fi erodate pe anumite portiuni, se poate produce tasarea solului prin traficul turistilor (pietonal) sau, mai ales, al mijloacelor auto, daca circulatia acestora nu este bine organizata. Sa nu uitam nici vetrele de foc ce insotesc turismul, asociate cu utilizarea nerationala a lemnului local, ceea ce poate afecta semnificativ aspectul vegetatiei.

Aceste aspecte mentionate duc la concluzia ca managementul activitatilor legate de valorificarea recreativa a raurilor de munte trebuie sa realizeze un proiect in care, pe langa partea de amenajare, vor fi necesare masuri ferme privind limitarea utilizarii, protejarea mediului, asigurarea curateniei etc. Cursurile de apa trebuie astfel ingrijite, incat sa-si pastreze atractivitatea, respectand capacitatea de suport a fiecarei statiuni. Acest deziderat pretinde cercetari privind capacitatea de absorbtie a vizitatorilor, limitarea accesului acestora, reglementarea accesului autovehiculelor, reglementarea camparii etc.

Gestionarea recreerii pe raurile de munte poate fi realizata de catre unitatile care administreaza pescuitul, silvicultura sau valorificarea resurselor oferite de pajisti.