DETERMINAREA CALITATII POPULATIILOR FAUNEI DE INTERES CINEGETIC

Determinarea calitatii populatiilor faunei de interes cinegetic

Determinarea cantitativa si calitativa a populatiei faunei de interes cinegetic se constituie ca un punct de plecare in managementul acestei faune. Acest lucru presupune insa investigarea unui numar minim de factori, precum factorii climatici, factorii geografici, solurile, vegetatia, activitatile din agricultura silvicultura, zootehnie si industrie, dezvoltarea turismului etc., in vederea stabilirii masurii in care fiecare in parte si in ansamblu influenteaza existenta faunei salbatice. O preocupare majora trebuie sa o constituie determinarea cantitativa si calitativa a hranei naturale si a adapostului natural din fiecare fond de vanatoare. Dupa Bayley, determinarea calitatilor populatiilor presupune: a) evaluarea indicilor caracteristicilor populatiei; b) evaluarea populatiilor; c) masurarea factorilor habitatului si d) indicii densitatii ecologice a populatiei. Echilibrarea raportului dintre cerintele efectivelor si oferta de hrana si adapost se constituie in obiectivul principal al culturii faunei de interes cinegetic.

Evaluarea efectivelor

S-au trecut in vedere deja in Capitolul 3 posibilitatile de evaluare a efectivelor speciilor faunei de interes cinegetic. Pe langa metodele de inventariere practicate la noi, exista multe metode folosite in alte tari, dintre care, probabil, unele vor putea fi aplicate si la noi, dupa verificari efectuate la nivelul unor fonduri de vanatoare. Astfel, tehnicile de marcare ar putea fi utilizate la pasari si la mamifere, ca si cea a inventarierii lasaturilor la unele ierbivore.

Indicii populatiei servesc ca baza de date pentru programele de gestionare a speciilor faunei cinegetice. Astfel, in primul rand, raportul de sexe (sex ratio) este necesar pentru exprimarea sporului natural. Densitatea efectivelor raportata la unitatea de suprafata este utila atat pentru examinarea interferentelor dintre specii, cat si pentru estimarea modului in care este valorificata capacitatea cinegetica a fondului de vanatoare.

Habitatul este si el obiectul unor observatii si evaluari. Astfel, in primul rand conteaza numarul habitatelor din zona studiata (fondul de vanatoare), ca si dimensiunile lor, aceasta deoarece fiecare habitat este caracterizat printr-o anumita troficitate pentru vant, asa cum am vazut deja in Capitolul 5, dar are si o anumita capacitate de adapostire a animalelor, posibil diferita de la o specie la alta. De aici apare utilitatea unor harti a habitatelor, care sa sugereze o corecta distribuire in teritoriu a speciilor faunei de interes cinegetic. O asemenea harta explica si necesitatea interventiilor in vederea ameliorarii minusurilor din anumite habitate. Ea evidentiaza de la caz la caz ponderea, importanta si valoarea fiecarui habitat. In unele tari astfel de harti ale habitatelor se realizeaza avand la baza fotografii aeriene. Acestea au avantajul ca, repetate la 5-10 ani, evidentiaza schimbarile in structura si intretinerea acestor habitate. Aceasta dinamica imprima schimbari in repartitia si efectivele speciilor. Aceste fotograme pot fi utile si in relevarea schimbarilor care au loc in caracterele habitatelor in decursul unui an, putand nu numai explica, ci chiar prevedea deplasarile sezoniere ale animalelor.

Indicii densitatii ecologice definiti de Bayley reprezinta numarul de animale existent in teritoriul luat in studiu raportat la cantitatea si calitatea resurselor unui habitat utilizat de animale. Aceleasi animale pot inregistra o densitate mai mare intr-un teritoriu sarac in resurse si invers, o densitate mica intr-un habitat bogat. Pentru acelasi habitat, densitatea este mica vara in raport cu resursele, devenind, pentru acelasi numar de animale, prea mare in raport cu resursele mult mai mici din timpul iernii. Daca specia nu este in stare sa isi controleze numarul indivizilor prin deplasarile sezoniere, exista pericolul unor mortalitati ridicate, care sa duca pana la disparitia ei in statiunea respectiva. Daca avem in vedere ca in aceeasi statiune putem avea ierni usoare si ierni grele, realizam multitudinea si amplitudinea situatiilor pe care le putem intalni.

Putem sa distingem cel putin doua situatii in care densitatea ecologica se poate schimba: atunci cand resursele habitatului se modifica si atunci cand numarul animalelor se schimba.

Unele specii au capacitatea de a-si controla numarul de indivizi prin diverse mijloace. Astfel, hrana abundenta determina o ponta mai ridicata si un procent mai bun de supravietuire. Sunt si specii care isi controleaza efectivul prin migratii sau deplasari sezoniere, atunci cand hrana se imputineaza.

In cazul in care specia nu poate controla numarul de indivizi se inregistreaza, odata cu scaderea resurselor, o inrautatire a conditiei fizice si de calitate a animalelor, care conduce mult mai usor la imbolnaviri cu o rata ridicata a mortalitatii.

Indicii cei mai obisnuiti ai conditiei fizice a unui animal sunt dimensiunile corpului, de regula greutatea sau rezervele de grasime raportate la varsta, sex, anotimp etc.

in ce priveste conditia fizica a animalelor ea poate fi evaluata prin observatii de la oarecare distanta. Unii autori fac in acest sens unele precizari pe specii. Astfel, Bayley il citeaza pe Riney, care sugereaza observarea la ungulate a regiunii pelviene a animalelor. Aici se produc schimbari destul de usor remarcabile: in cazul lipsei de hrana ele prezinta o oarecare concavitate in masa muschilor, pe cand convexitatea lor indica o stare fizica buna. Starile de boala, epuizarea sau varsta mai inaintata produc unele modificari ale culorii, luciului si pozitiei firelor de par din blana. O usoara cocoasa si fire albe de par in zona capului indica o varsta mai inaintata la urs. O intarziere in procesul de schimbare a parului indica o stare fizica precara. Unii autori recomanda ca indice al populatiei lungimea animalelor raportata la greutatea lor.

Examinarea speciilor vegetale care constituie hrana preferata a erbivorelor, desigur pentru fiecare specie in parte, conduce la un indice inalt al densitatii ecologice daca numarul lor este in scadere.

Stabilirea cat mai exacta a efectivelor speciilor faunei de interes cinegetic constituie un obiectiv, asa cum am aratat, de prima importanta. Din acest considerent s-au creat si utilizat numeroase metode de recenzare directa sau prin sondaje pentru majoritatea speciilor mai importante. Astfel, distingem:

inventarieri in suprafete de proba care trebuie sa reprezinte cel putin 10-20% din suprafata totala.

in teren deschis acoperit de asociatii de ierburi sau culturi agricole se vor alege suprafete de 100 ha, reprezentand in total 10% din suprafata fondului de vanatoare, proportional repartizate pe natura culturilor sau pe tipuri de asociatii erbacee. Rezultatele medii pe natura de cultura vor fi raportate la intreaga suprafata.

in teren acoperit de paduri suprafetele de 100 ha vor fi repartizate pe principalele tipuri de padure, tinandu-se cont si de repartizarea arboretelor pe clase de varsta si avand in vedere ca ele sa reprezinte cel putin 20% din suprafata paduroasa. Rezultatele vor fi raportate la intreaga suprafata, tinandu-se cont de ponderea de reprezentare a tipurilor principale de padure.

inventarierea dupa urme, care nu se poate desfasura decat in anumite conditii: posibilitatea identificarii urmelor in prezenta unui strat de zapada proaspata, efectuarea lucrarii concomitent pe o suprafata cat mai mare pentru a se evita recenzarea aceluiasi individ de mai multe ori.

inventarierea din puncte de observare presupune stabilirea unui anumit numar de locuri (suficiente sa permita observarea a 60-70% din teritoriu), din care se vor efectua observatii si inregistrari de exemplare pe specii, sexe si clase de varsta (unde este posibil). Pe fiecare punct se vor calcula observatiile medii, a caror suma la nivelul intregului fond de vanatoare va insemna efectivul total.

inventarierea prin fotografiere se poate practica in suprafete deschise (neacoperite de vegetatie). Se practica in fasii parcurse cu aparatul de zbor, fasii ale caror suprafete trebuie sa reprezinte cel putin 10% din suprafata care se inventariaza. O varianta mai eficace, care se aplica in toate conditiile de teren este fotografierea intensitatii emanatiilor calorice ale animalelor, care, apoi, prelucrata cu ajutorul unui program special da indicatii asupra speciilor probabile, dar mult mai precise in ceea ce priveste numarul de exemplare. Metoda se bazeaza pe faptul ca fiecare animal are o anumita emisie calorica, care insa difera in functie de varsta, perioada din an, stare fizica individuala, putand genera erori in privinta speciilor care au emisii calorice apropiate.

o metoda larg practicata in unele tari este inventarierea numarului de cuiburi (fazan, potarniche), care se poate face in zonele de cuibarit.

inventarierea concentrarilor determinate prin adunarea in locuri de imperechere (cerb, cocos de munte etc.). Aceasta presupune cunoasterea acestor locuri si supravegherea lor in perioadele cand au loc concentrarile. Suma inregistrarilor efectuate in toate punctele va constitui efectivul pe fond. Nu vor fi cuprinse in inventariere unele exemplare, fie neinteresate de imperechere, fie gonite din aceste locuri de catre exemplare mai puternice.

inventarierea vizuinilor si barloagelor se practica la vulpi, bursuci, marmote, ursi. Ea trebuie aplicata atunci cand aceste adaposturi sunt ocupate. Exista si situatii in care unele exemplare, mai ales in iernile usoare, gasesc adaposturi mai putin eficiente care le multumesc.

inventarierea prin tehnici radar presupune initial marcarea tuturor exemplarelor, dupa care inventarieri succesive arata deplasarile animalelor, obiceiuri ale lor in tot timpul anului. Practic, odata animalele marcate, nu mai este necesara decat marcarea puilor si eliminarea celor moarte. Este una dintre cele mai eficiente metode pentru managementul fondului de vanatoare.

In evaluarea efectivelor trebuie aleasa metoda sau eventual metodele prin care se apreciaza ca vom obtine cele mai bune rezultate, dupa care alegerea momentului de inventariere reprezinta al doilea pas important.

De regula, exista o inventariere de primavara in luna martie, care evalueaza efectivul de reproductie, dupa care inventarierea de toamna (reproducatori si pui) poate oferi procentul sporului anual.

Daca in cele de mai sus ne-am referit la recensamantul colectiv, putem avea si un recensamant individual, care are in vedere anumiti indivizi la care putem urmari si inregistra varsta, sexul si valoarea trofeului.

Datele obtinute prin inventarieri se prelucreaza corespunzator metodei utilizate. Datele medii se utilizeaza pentru stabilirea densitatii medii prin raportarea la suprafata apta pentru specia la care ne referim. Un fond de vanatoare poate cuprinde mai multe habitate, dintre care unele nu sunt apte sa asigure hrana si adapostul unei specii, acestea, pe o harta speciala a fondului de vanatoare fiind reprezentate prin pete albe. De aici rezulta ca, practic, ar fi nevoie de o harta pentru fiecare specie cu habitatele optime, habitatele acceptabile si petele lor albe.

O metoda interesanta de stabilire a abundentei-densitatii la vanatul mic este descrisa de specialistii americani (Game Survey) se bazeaza pe parcurgerea terenului de catre cativa observatori, care in felul acesta alunga animalele si inregistreaza numarul de exemplare alungate pe ora si pe observatori. Aceasta metoda are aplicabilitate doar in conditii similare de teren, in privinta adapostului, conditiilor de fuga ale exemplarelor gasite si metodei de practicare a vanatorii.

Inventarierile repetate ale efectivelor permit stabilirea tendintelor populatiei. Examinarea acestor inregistrari arata ca in mod curent avem trei forme ale variatiei masei indivizilor unei populatii: a) in decursul unui an; b) periodica pe parcursul mai multor ani si c) neregulate.

Schimbarile din cursul unui an reprezinta influenta factorilor, exemplarele prinse de carnivore, vanarea, bolile, accidentele etc.

Fluctuatiile reprezinta modificarile efectivelor pe parcursul mai multor ani consecutivi sub influenta factorilor cosmici (pete solare), fluctuatiilor climatice, variatiei intensitatii radiatiilor ultraviolete, actiunii periodice a unor factori antropogeni s.a.m.d. cercetarile au scos repede la iveala cicluri de 4, 6 si 10 ani. Ciclurile biologice au fost excelent exemplificate de A. Comsia prin graficul ce reprezinta influenta evolutiei populatiei de iepure american asupra rasului american (figura 4).

Mecanismul ciclurilor biologice se desfasoara pe fondul factorului trofic. Hrana abundenta, eventual insotita de conditii climatice favorabile (ierni usoare) determina organisme individuale rezistente, fecunditate mare (lot de pui marit, eventual mai multe loturi anuale), conditii favorabile de crestere a puilor, spor anual marit, mortalitate infantila scazuta, ducand la o populatie in ascendenta calitativa si cantitativa, pana ajunge la densitatea maxima pe care o poate suporta terenul. Hrana se imputineaza pentru un numar prea mare de indivizi (densitate peste cea normala), care slabesc fizic, sunt astfel expusi bolilor, le scade fecunditatea, dau loturi mai mici de pui slabi, mortalitatea infantila creste s.a.m.d., populatia scazand atat numeric, cat si calitativ pana reuseste sa se redreseze si, treptat, reia ciclul de crestere. In unele cazuri, fluctuatiile pot fi accentuate de concurenta mai multor factori favorabili sau nefavorabili, aducand uneori populatia in pragul disparitiei. Se pot astfel genera situatii periculoase, in care managerul trebuie sa procedeze cu maximum de atentie, mai ales atunci cand animalele se gasesc in teritorii situate in afara optimului lor stational. In optimul lor stational speciile inregistreaza de regula fluctuatii mici, uneori chiar imperceptibile. Ciclicitatea acestor fluctuatii a fost studiata de numerosi autori care au indicat cicluri de la 2-4 ani pana la zeci si chiar sute de ani, incercand sa explice cauzele lor. Ei au gasit ca aceste cicluri nu numai ca nu sunt intamplatoare sau izolate, ci ele facand parte din fenomenele ce caracterizeaza evolutia populatiilor. Cunoasterea ciclurilor, pe langa importanta lor stiintifica, prezinta si o importanta practica. Colonizarea unor specii se poate face, de exemplu, in anii de recesiune ai pradatorilor ei. Popularea speciilor ce formeaza obectul colonizarii trebuie sa se faca doar atunci cand, dupa o perioada de recesiune, specia respectiva incepe sa-si refaca efectivul.

Variatiile numerice neregulate ale populatiilor nu au un caracter ciclic, ele fiind generate atat de actiunea unor factori naturali, cat si a unor cauze antropice. Populatia unei specii lovite de cauze cu caracter catastrofal (incendii, inundatii, epizootii etc.) va supravietui loviturii daca ii vor ramane in viata un numar de indivizi care sa asigure densitatea minima necesara autoreproducerii si autoconservarii, respectiv limita inferioara de supravietuire.

Cele prezentate despre dinamica populatiilor sub influenta diferitilor factori permit o interpretare corecta a rezultatelor inventarierilor, mai ales cand dispunem de date pe perioade indelungate. Desigur ca, asa cum s-a aratat, preocuparile au in vedere individul asupra caruia s-au mentionat o parte din tehnicile de inventariere practicate. Se pare ca dintre ele ar rezulta trei de baza: numararea, utilizarea indicilor si marcarea. Varietatea speciilor si situatiilor demonstreaza insa ca utilizarea si a altor metode, combinarea lor sau folosirea lor in paralel permite o mai buna evaluare a efectivelor, ceea ce este neindoielnic de dorit.

Fenologia in lumea animala. Fenologia in cazul vegetatiei este bine cunoscuta, dar ea se intalneste si in lumea animala. Este adevarat, multe date nu sunt verificate, fiind estimate sau preluate din alte tari, astfel ca, in primul rand, se impune o studiere a lor. Observatiile efectuate pe mai multi ani releva ca si fenologia animala, ca si cea vegetala este influentata puternic de vreme. Se impune inregistrarea sistematica a aparitiei si incetarii perioadelor de imperechere, perioada depunerii pontei, clocitul, datele despre gestatie, fatarea s.a.m.d., in paralel cu evolutia temperaturilor si lungimea zilei.

Un loc aparte trebuie sa il ocupe observatiile asupra speciilor migratoare. In cazul acestora influentele nu se limiteaza la vremea locala, ci concura si vremea din locurile de plecare.

Structura pe clase de varsta

In procesul de studiere a efectivului unei specii, de importanta semnificativa este si stabilirea varstei indivizilor, ceea ce ar permite cunoasterea structurii populatiei pe clase de varsta. O buna reprezentare a claselor tinere reflecta o evolutie numerica pozitiva a populatiei, pe cand o reprezentare slaba a tineretului va semnifica pericolul imbatranirii si reducerii numerice a populatiei.

Recensamantul reprezinta deci cumularea unui numar de informatii in toate directiile mentionate mai sus si care sa permita efectuarea primului pas catre amenajarea stiintifica a terenurilor ocupate de fauna salbatica. El trebuie sa asigure date cat mai apropiate de realitate. Concomitent, recensamantul trebuie sa determine raspunsul populatiilor la modificarile accidentale sau deliberate din mediul inconjurator, lucru care nu poate fi realizat satisfacator decat prin inventarieri repetate in cursul unui an si de-a lungul a numerosi ani.