Eschil cea 525-456 i.Hr.

Eschil cea 525-456 i.Hr.

Eschil ar fi putut gasi cateva puncte de plecare in evenimentele contemporane, dar a privit dincolo de ele, spre principiile durabilepe care le ilustrau si care puteau fi prezentate cel mai bine intr-o forma mitica, fara nici un fel de detalii efemere sau locale care sa distraga atentia. Daca Pindar ilumineaza evenimentele propriului timp prin mituri, Eschil merge mai departe si pune miturile sa ilustreze chestiunile care transcend prezentul si sunt adesea principii vesnice in spatele unei scene in schimbare.

C. M. Bowra, Landmarks in Greek Literature

Originile tragediei sunt obscure, dar cele mai multe autoritati in materie indica drept sursa ceremoniile religioase ale grecilor din secolul al Vl-lea i.Hr. si festivitatile religioase legate de cultul lui Dionisos. Aristotel credea ca tragedia isi are originea in cuvantarile „celor care conduc ditirambul', imnul coral in cinstea lui Dionisos. Traditia ii atribuie atenianului Thespis (de la care nu ni s-a pastrat nici o lucrare) meritul de a fi combinat pentru prima data cantecul coral cu dansurile si tirada unui actor mascat care a preluat rolul unui zeu sau erou dintr-o povestire dramatica si s-a angajat intr-un dialog cu corul. Traditia teatrala occidentala isi extrage primele compozitii dramatice de la Eschil. Numit Creatorul tragediei, Eschil a determinat, prin inovatiile sale, remarcabila inflorire a secolului artei dramatice ateniene care defineste si in prezent conventiile unei tragedii.

Nascut la Eleusis, in apropiere de Atena, in preajma anului 525 i.Hr., Eschil era fiul unui eupatrid, unul dintre aristocratii ereditari din vechea Grecie. Faptele cunoscute despre viata lui sunt putine la numar. A luptat impotriva persilor in lupta de la Maraton din 490, unde a fost ucis fratele sau, Cynegeirus. Relatarea luptei de la Salamina din piesa lui Persii este singura bazata pe un eveniment istoric contemporan si modul in care autorul il comenteaza, ca un adevarat martor ocular, ne face sa credem ca a participat la batalie. Stim ca Eschil a vizitat Sicilia cel putin de doua ori. intre 472 si 468 s-a aflat la curtea lui Hieron I din Siracuza, iar in 456 a calatorit din nou in Sicilia si a murit la Gela. Desi rolul lui in viata politica ateniana si simpatiile lui politice sunt conjuncturale, este incontestabil faptul ca, in piesele sale, Eschil s-a facut purtatorul de cuvant al uiltora dintre valorile centrale ale grecilor din remarcabila perioada de nflorire politica si culturala care a urmat dupa infrangerea persilor si dupa firmarea Atenei ca putere suprema in lumea greaca.

Eschil a scris, a jucat ca actor si a creat aproximativ 80-90 de piese le teatru, dintre care s-au pastrat pana in prezent doar sapte, reprezentand ele mai timpurii documente din istoria teatrului occidental. Conventiile vatraie mostenite de Eschil, pe care avea sa le transforme ulterior isi au mginea in ritualurile religioase obscure care includeau cantece executate le dansatori si un cor. Cuvantul grec tragoidia, de unde provine termenul nodern tragedie, inseamna „cantecul caprei', iar membrii corului tragic e numeau „cantaretii caprei', poate pentru ca o capra era premiul pentru :el mai bun cantec sau fiindca in timpul cantecului se sacrifica o capra ori entru a sugera legatura cu zeitatea vegetatiei, Dionisos, in cinstea careia

intonau cantecele la sarbatoarea sa anuala. Candva, pe la sfarsitul iecolului al Vl-lea i.Hr., atenienii au transformat cultul lui Dionisos intr-un oncurs de teatru cu participarea intregului oras, in care numeroase coruri ;e intreceau pentru a obtine un premiu in cadrul unui festival ce dura mai nulte zile. Cu prilejul Marilor Sarbatori Dionisiace de primavara, ce-sbrate intr-un teatru in aer liber care putea gazdui peste cincisprezece mii e spectatori, toate afacerile se suspendau, iar detinutii erau eliberati pe autiune in perioada respectiva, in prima zi se intonau imnurile corale raditionale, dupa care urma un concurs; in cadrul acestuia se prezenta in lecare zi un ciclu dramatic de trei tragedii urmate de o piesa comica. Cantecele corului erau insotite si de texte rostite de actori (barbati) ale ;aror masti si costume le permiteau spectatorilor sa ghiceasca ce roluri oaca. Lui Eschil i se atribuie meritul de a fi adaugat inca un actor la novatia lui Thespis, largind astfel posibilitatile dramatice ale spectacolului, u mai multe personaje pe scena in acelasi timp. Povestirile dramatizate e bazau pe mituri celebrate anterior de poeti intr-o lucrare de 1000-1500 randuri care puteau fi jucate in doua ore. Dupa cum afirma Aristotel, schil este cel care a redus elementul coral si a rezervat „rolul conducator uvantului vorbit'. Tot lui i se atribuie meritul de a fi dezvoltat conventiile u privire la dictiunea tragediilor, costumatia si efectele dramatice pectaculoase.

Totusi, nu stim cu precizie cat de mult din dezvoltarea si inovatiile agediei se datoreaza geniului lui Eschil, pentru ca avem foarte putine ate despre predecesorii si contemporanii lui. Si nici nu putem sa-i urmarim volutia artistica, deoarece doar cateva din lucrarile lui au supravietuit, iar eea ce a ramas nu poate fi datat cu precizie. A castigat prima victorie la tarile Sarbatori Dionisiace in anul 484 i.Hr., urmata apoi de treisprezece au douazeci si opt de nominalizari consecutive, desi totalul mai mare de ictorii poate fi pus pe seama premiilor obtinute dupa moartea lui, sau a acordarii privilegiului unic de a-si prezenta piesele in concursuri succesive. Dar chiar si un numar mai mic indica o mare popularitate si recunoasterea meritelor artistului. Printre piesele lui se numara Persii, Cei sapte contra Tebei, Bocitoarele, Prometeu inlantuit. Fiecare dintre ele este cea de-a treia piesa dintr-o trilogie in care primele doua s-au pierdut, ceea ce face si mai dificila interpretarea cu acuratete a intentiei si ansamblului general. Dar Orestia este singura trilogie tragica pastrata in intregime, o forma inventata sau perfectionata de Eschil, care a devenit ulterior o regula a concursului atenian. Desi cele trei piese puteau sa nu fie corelate, Eschil era un maestru al legaturii dintre teme, fiind considerat primul dramaturg care a explorat implicatiile mai largi ale aceluiasi mit si a extins astfel tragedia la o scala cu adevarat epica.

Trilogia orestiana (Agamemnon, Purtatori de libatii si Eumenidele), bazata pe scrierea lui HOMER [1], combina teme din Iliada, si Odiseea si se refera la caderea Casei lui Atreus ca urmare a unei serii de asasinate vindicative comise pe parcursul a trei generatii. Agamemnon, care isi ucisese propria fiica pentru a-si asigura succesul impotriva troienilor, se intoarce acasa si este la randul sau ucis de Clitemnestra, sotia lui, si de amantul acesteia, Egist. Asasinarea lui Agamemnon trebuie sa fie razbunata de fiul lui, Oreste, ceea ce declanseaza dilema morala daca se poate face dreptate prin incalcarea importantei legaturi de sange dintre mama si fiu. Oreste este urmarit apoi de Furii, femei cu serpi in loc de par pe cap, mai intai la Delfi, unde Apollo nu poate sa-1 apere, apoi la Atena, unde zeita Atena, patroana orasului, organizeaza procesul acestuia. Oreste este achitat si Furiile sunt convinse sa devina protectoarele Atenei. Acest rezumat sec nu reda nici pe departe maretia si amploarea realizarii lui Eschil in Orestia, lucrare care exploreaza teme politice si religioase fara a pierde nici o clipa din vedere legatura cu problemele umane esentiale. Eschil studiaza suferinta umana si semnificatia acesteia si pune in discutie modul in care poate fi infaptuita justitia atunci cand civilizatia inlocuieste vechea ordine a razbunarii.

Lucrarile indraznete ale lui Eschil sunt prezentate in scene admirabile sub aspectul expresiei poetice si al spectacolului. Vechii critici sustineau ca metoda lui avea drept scop sa „uimeasca' astfel, dupa unii autori, prima aparitie a Furiilor in Eumenidele i-a facut pe copiii din public sa lesine si pe femei sa avorteze. Forta si intensitatea conceptiei dramatice a lui Eschil este imbinata cu maretia limbajului si un model de imagistica si simboluri care tes o unitate tematica in jurul dramei. Lucrarile lui pot fi comparate cu realizarile lui DANTE [9] din Divina Comedie si marile tragedii ale lui SHAKESPEARE [16], iar Eschil ramane unul dintre cei mai mari dramaturgi din lumea occidentala care au reusit sa imbine explorarea profunda a temelor umane universale cu drama poetica de mare intensitate emotionala.