Mesteri

MESTERI

"Arta este act de credinta".

Sf. Dionisie Areopagitul¹⁾

Civilizatia lemnului in cultura specifica Arcului Carpatic polarizeaza sentimente si energii umane elevate, afirmate, pentru optica noastra, derutant de major - vizavi de conditia de taran a creatorului si de faptul ca multe sunt, in fond, obiecte strict utilitare.

Expresii ale unei inteligente remarcabile, capabile sa transfere un "continut sufletesc intr-un material concret, etern" ²), componentele acestei civilizatii majore propulseaza atentiei noastre, pentru un capitol aparte, pe creatorii - majoritatea anonimi -, ce s-au autointitulat, hipermodest, "mesteri" (ca acel neantrecut mester Pascu de pe Salage, care lucreaza in satele din jurul Sighetului in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, semnandu-se pe fruntare sau pe grinzile de tavane cu rugamintea sa fie pomenit" ³⁾.

Indubitabil se poate spune despre acesti mesteri, cel putin ca:

Erau tarani romani. Asa ii designeaza denumirile rurale ale pieselor din lemn ale constructiilor; terminologii identificate in limbajul mesterilor de pe intreg spatiul intra si extracarpatic ⁴⁾.

Ca vechimea mestesugului trebuie impinsa catre originea nemului romanesc: asa pledeaza, irecuzabil, obarsia latineasca a denumirilor unor unelte de lucru, materiale sau elemente fundamentale ale constructiilor de lemn ⁵⁾.

Pentru un eventual catalog al cioplitorilor de pecetare, cateva motive ne indeamna la o posibila clasificare in mesteri mari, carturari sau analfabeti si epigonii acestora.

1) Mesteri mari

Majoritatea prescurnicerelor pe care le cunoastem au inaltimea medie de 10 cm. Sunt obiecte mici. Dar asa mici cum sunt ele, cel putin cateva au niste forme ale caror linii de contur parca se largesc, se inalta, cresc pana ce micile obiecte par constructii monumentale. Aceasta senzatie de monumentalitate nu le-o putea imprima decat marii mesteri; fauritorii constructiilor de mari dimensiuni - biserici, troite sau porti.

fig. nr. 1

fig. nr. 2

fig. nr. 3

fig. nr. 4

Dintre operele lor pomenim "bisericile maramuresene datate cert intre secolele XIV -XVIII (Ieud, Sarbi, Budesti etc) precum si cateva case-monument din satele Calinesti, Sarbi, Berbesti⁶⁾". Oricum, numai unii ca acestia puteau fauri silueta "monumentala" a catorva prescornicere, ca: Turla bisericii (fig.nr.l), pe care dac-ar fi vazut-o Heidegger recita inca odata: "In dulcele azur infloreste turla bisericii cu sclipiri de metal" (Holderlin⁷⁾ ) sau Coada randunicii din Cuhea (fig.nr.2), in care parca se imbuca grinzile masive ale unei biserici. Cat despre rastignirea din Salistea de sus (fig.nr. 3) si Troita mare din figura nr. 4, ele designeaza o subgrupa, specializata, a marilor mesteri: "crucerii" ⁸⁾ .

Acest ultim pecetar constituie, intr-un fel, o exceptie - prin dimensiunile sale exagerate, de urias intre prescornicere. Cei aproape 30 de centimetri ai inaltimii sale nu erau necesari, pentru functia sa cultica; dar romanul respectiv a dorit sa aiba si sub acoperisul casei sale o troita, aidoma celora care erau presarate benefic pretutindeni unde intalnim pana astazi "topice de tipul: La troita, La troita de lemn, La troita de piatra, La troita din deal, La troita din vale, La troita de hotar, La troita din ogoare" ⁹) . Ca o litanie de seara, intru omagierea acestor cruceri, poetul psalmodiaza:

"Nu-i rascruce fara troita rapa cu mort

Din napraznica ispitire

Nu-i albastrime de cer indeajuns de curata

Sa nu aiba nevoie de inca o stralimpezire

Oriunde-i locul ei cel mai ravnit

Se potriveste cel mai bine

Cu lepadarea de sine" (Ioan Alexandru¹⁰⁾).

Ar merita mai multa osteneala completarea unui catalog al celor cativa "mesteri mari": Fiul lui Lupu, Pascu din Salaj, Dan Chindris, Ples Ionas etc etc, "apartinand unor vechi familii, atestate inca in secolul al XlV-lea, ai caror descendenti sunt si astazi mesteri cu renume"¹¹⁾. Pana cand (datorita altor cercetari) se vor ivi dintre neguri de vremi chipurile lor adevarate, ei raman "ascunsi" sub Masca pecetarului cruciform din Sacel (fig.nr.5), despre a carui alcatuire minunata s-ar putea scrie cateva pagini. Remarcam, aici, macar cateva elemente decorative sau simbolice: colti de lup, funie torsada, capul lui Adam, Triada, iar deasupra - renumita Coloana a cerului. Este o compozitie demna de mesterii mari, care - deocamdata -raman cu masca!

fig.nr. 5

2) Carturari si analfabeti

Spune-se la sfanta carte ca "Spiritul sufla unde-i este voia" (Ev. Ioan 3,8)¹²⁾ si ca "talantii" se impart unora 5, altora 2 sau 1 (Ev. Matei 25,14 u). Pare-se ca romanilor li s-au impartit cam multi talanti si-n sufletul multora a "suflat" Spiritul - aprinzand scantei de geniu.

Pecetarul de la Hoteni (din fig.nr.2, cap. II) nu putea fi lucrat decat de un intelectual iubitor de arta, iar cel din zona Cernauti (fig.6 cap. IV) are literele sacre increstate pe agnet de catre un adevarat carturar.

fig. nr. 6

fig. nr. 7

fig. nr. 8

fig. nr. 9

Primul isi etaleaza cunostintele si iscusinta atat prin armonia generala a pecetarului, prin paralelismul perfect al partilor componente, prin finetea si raritatea ornamentatiei florale, cat si prin ideea incorsetarii intregului turn cu patru contraforturi ca de cetate; opera de rafinament a unui mestesugar, cu infinita arta cioplita; inscriptia de pe postamentul pecetarului confirma data creierii "1826", urmata de o delicata dedicatie de suflet: "si la Ma/rie se fi-/e poman(a)" (vezi fig. nr. 6,7,8 si 9).

Al doilea isi afirma stiinta de carte nu numai prin grafia perfecta si atenta cizelare a literelor; prin suportul independent, ca patru placi de postament, a fiecarei grupe de litere; prin eleganta funiei, ce imbratiseaza cele 4 placi, cu trup reliefat si distinct de baza care margineste intreaga pecete a agnetului; ci mai ales prin semnul de prescurtare, liniuta de abreviere, trasa deasupra literelor IC si XC (fig.nr.6, cap.IV), semn ignorat de nestiutorii de carte, care incresteaza literele nu numai neuniform, ci chiar gresit: in fig. nr.10 ultima litera, A, este scrisa cu picioarele in sus, ca litera V, insasi ornamentatia trupului pecetarului fiind simpla si naiva - cateva segmente liniare, cruci si icsuri.

fig. nr. 10

Alti mesteri, precum creatorii grupului de pecetare din fig. 11, or fi fost pastori de oi, ca prea au preferinta pentru "coarnele de berbec"¹³⁾.

Cum s-or fi numit unii sau altii nu prea stim. Doar cel care a daltuit prescornicerul "Regele regilor" din Cuhea (fig. 11 cap. V) si-a invesnicit numele pe cele patru laturi ale pecetarului (fig. nr. 12, 13, 14 si 15). Descifrarea cirilicelor este simpla: Fa/cut Ta/na/sii. Evident, acest mester, Tanase, era stiutor de carte; se vede si dupa literele pecetii agnetului (fig. 16).

O grafica aparte au agnetele pecetarelor mai batrane: Ciclop (fig. 17; pecetarul la fig.5 cap.II); Vrajitoarea (fig. 18 si 19); Piramida (fig. 20 si 21); Spic de grau (fig.22; pecetarul la fig.2 cap. I); o confruntare a acestora cu manuscrise cirilice din secolele XVII-XIX ar putea furniza elemente tentante pentru un specialist !

fig. nr. 11

fig.nr. 12

fig. nr. 13

fig. nr. 14

fig. nr. 15

fig. nr. 16

fig. nr. 17

fig. nr. 18

fig. nr. 19

fig. nr. 20

fig. nr. 21

fig. nr. 22

3) Epigoni

Ipostaza a maximei concentrari ontologice a fiintei nationale, academie a spiritului romanesc, satul vrea sa ramana locul unde se naste vesnicia (Blaga¹⁴⁾). Din aceasta fortareata spirituala a fiintei romanesti pulseaza spre lume si astazi raze ale eternului geniu popular, care innobileaza acest pamant, numit de Eminescu "parte inasprita a Europei"¹⁵⁾.

Satele Maramuresului istoric, de pe Tisa si Viseu, Iza, Mara si Cosau alcatuiesc, pana astazi, o adevarata "tara a culturii lemnului"¹⁶⁾. Din oricare parte a Romaniei urci la Maramures, din primul sat intalnit in cale simti ca ai intrat intr-un mediu aparte, in care lemnul are destinatie aproape sacra; atmosfera intregii zone este o cupola sub care obiectele de lemn par vestalele unor temple ale familiilor maramuresene.

Dac-am incerca intocmirea unei liste a creatorilor contemporani ai acestui Frumos, ar trebui sa inscriem sute de nume din zeci de localitati. Arhicunoscuti in lume, chiar pe nume !, sunt cativa cioplitori cu renume: crucerii din Sapanta, portarii din Vadul Izei si multi altii, "inregistrati nominal de Francisc Nistor care, in lucrarea sa "Poarta maramureseana" (p.28-30) le da nu numai numele, ci si portretele"¹⁷⁾ . Dar in cartea noastra ne ocupam de pecetare de aceea vi-1 prezentam pe Pop Patru a Niti (fig.23) din satul mirific Breb de la poalele Gutaiului (fig.24) ^18}

Taran tipic maramuresean, in credinta, in vorba si in port; tata a patru "coconi"; ziua ara, doineste, taie lemne sau coseste; noaptea, cand ai casei dorm, el ciopleste pecetare, fuse cu zurgalai sau alte minuni din lemn. E-adevarat ca, la-nceput, prin deceniul sase al acestui veac, parintele Mircea Antal, sesizand ca peste orice lucru facut de mana lui Patru in gospodaria sa a pogorat si o picatura din marele Frumos - l-a indemnat sa ciopleasca si cateva pecetare. Dar de atunci, mereu-mereu, la fereastra casei lui Patru staruie pana tarziu in noapte o raza de geniu. Intru lumina ei, spiritul stramosilor calauzeste mana mesterului spre linii si forme cu inalte intelesuri; si astfel lucrurile mainilor sale devin: fus cu zurgalai, spargator de nuci sau pecetare, dorite sau adorate nu numai de frumoasele fete si pioasele bunici din Maramures, ci si de iubitori de frumos din tara si de pe mapamond. Cand ciopleste in lemn Patru asa il vad cei de la Muzeul Brukenthal, care-1 invita in

fig. nr. 23

fiecare august la Dumbrava Sibiului. Intr-o seara de noiembrie a anului sacru 1989 m-au vrajit si pe mine: graiul, portul si mainile lui Patru Pop a Niti din Breb. Pe prispa casei din barne de brad a parintelui Mircea Antal, mesterul Patru mi se confesa, la ceas de taina: Drag mi-a fost mie lucrul frumos; acasa la parintii mei, Petre si Ileana, dar si cand am ajuns fecior fost-am vanator de munte la Sinaia si Brasov, si-am ramas inca doi ani in armata, ca armurier; apoi drag mi-a fost sa trec pe jos, peste Gutin, pana la Sisesti, in pelerinaj, de Sfanta Marie, ca m-a impresionat Leul Lucaciu si romanii ce cred in Dumnezeu si in el; am mai citit si niste carticele de istorie, stiu ceva si despre jertfa Brancoveanului Bucuria mea cea mare este ca baiatul Ion, constructor in Borsa, lucreaza frumoase pecetare - stiti, parinte, ca aschia nu sare departe de taietor !

fig. nr. 24

Da, Patrule, stiu ca inca badea de la Mircesti spus-a ca: Din vultur, vultur naste si din stejar, stejar rasare.

Ca Pop Patru sunt multi mesteri atinsi de aripa Spiritului, care "sufla" prin satele romanesti. Ei prin lucrul mainilor lor "daltuiesc eternitatea"²⁰⁾ acestui popor; cel care ciopleste si, apoi, cea care pecetluieste prescura - creiaza si utilizeaza un obiect care sacralizeaza; cioplitul si pecetluirea devanseaza, printr-o profunda traire - momentul liturgic; ca o permanenta legatura intre pamant si transcendent, aceasta traire urca, in spirala, spre Cer; iar predarea, din generatie in generatie, a mestesugului si sacralizarii creiaza, prin arta si credinta, nemurirea acestui neam evlavios.

Note:

1) Apud Dizionario Universale della Litteratura Contemporanea, Ed. Mondadoni, 1959, v. I, p.894, cit. de Nedic Lemnaru in v. Nichifor Crainic, Poezii alese 1914-1944, Ed. Roza Vanturilor, Bucuresti, 1990, p.99

2)Panait Cerna, Lirica de idei, Ed. Univers, Bucuresti, 1974, p.19, apud Al.Stanciulescu-Birda, o.c, p.24.

Dr. arh. Andrei Panoiu, Din arhitectura lemnului in Romania, Ed.Tehnica, Bucuresti, 1977, p.35.

Ibid., p.28-30: "Talpile, din trunchiuri masive de stejari se numesc "ursi", peste care se pun "blanile" (de citit animalele de rand) care alcatuiesc peretii, incheiate la capete in "catei" (cepurile); urmeza in partea superioara o coroana (cununa) a fruntarelor, ale caror capete iesite inafara se chiama "cai". Acestia sunt dublati adesea de alti "tragatori" (tiranti de legatura sau grinzi de rand), care alcatuiesc in mod obisnuit intreaga structura a tavanelor si suporta "capriorii". Peste coloana tragatorilor se inalta randurile de "capriori" ("cornii"), solidarizati in partea superioara pe perechi, printr-un element orizontal, care constituie "capra". Coama sarpantei pe care se aseaza capriorii ca si orice alta grinda scurta si groasa aflata in structura podului, se chiama "magar". Culmea acoperisului - creasta sau crestetul - este impodobita cu "ciocarlani", "cocosi" , "carstei" sau alte capete de pasari si animale, iar varfurlie acoperisurilor sant strajuite de catre "tapi", elemente care incoroneaza ansamblul rigid de imbinari constituit din coroana cailor, grinzile tragatorilor, capriori si capra etc [] Chiar si textura de sindrila a invelitorilor este fasonata dupa modele purtand denumirea de "bot de rata", "coada randunicii", "solz de peste", "fagure de albina" etc.

Trebuie sa retinem ca, potrivit intelegerii din vorbirea populara, totdeauna talpa casei zace la colturi pe cate un calcai de piatra. Usa se incuie cu o broasca. Strasina si lucarna podului au si ele o geana a lor, fereastra un ochi etc, toate referirile pornind de la o identificare cu trasaturile (sau elementele) caracteristice ale corpului omenesc.

In mod asemanator sunt cunoscute si denumiri ca: pop (popa), baba, tatuc, sau: picior, gheara, aripa, cioc, bot, trup, gat, ureche, cap, barba (barbie), dinte, masea, falca, frunte (fruntar), umar, inima ,buric, incheietura, cot etc []. Dar acest sistem constructiv, atat de unitar, s-a pastrat numai la noi, si numai prin traditie, dobandind in vorbirea romaneasca un anume sens simbolic, pe care mesterul popular il ilustreaza totdeauna prin incercarile sale ca elementele respective sa fie fasonate si asezate in opera, astfel incat sa reproduca in chip realist sau stilizat functia (figura) detinuta in ansamblul de care vorbim".

Ibid., p.29-30: "care isi trag obarsia in limba latina, asa cum sunt: casa (cassa), acoperis (cooperimentum), perete (parientem), usa (ustia), poarta (porta), cos (cossum), bucatarie (buccata), curte (curtem, cohortem), broasca (brosca), cal (caballus), capra (capra), caprior (caprelus), catei (cattella), coama (coma), creasta (crista), cuc (cuccus), dinte (dentem), fruntar (frontale), gros-si (grosus), incheietura (clavare), jug (jugum), masele (maxilla), pana (penna), par (palus), tampla (templa.templum), urs (ursus) etc. Aceasta terminologie o identificam intr-o desavarsita unitate in limbajul mesterilor de pe intreg spatiul intra si extra carpatic cu acelasi inteles in Maramures si in Bucovina, in Hunedoara si in Muntii Apuseni, in Gorj, Valcea, Arges sau in tinutul Neamtului, totdeauna desemnand elemente proprii unui sistem constructiv al lemnului".

Mihai Dancus, Zona etnografica Maramures, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1986, p.123.

Din textul unei conferinte tinute de Heidegger, la 6 octombrie 1951 la Bühlerhohl, cf. Martin Heidegger, Originea operei de arta, Bucuresti 1982, Ed. Univers, p.166 si p.183 - Note.

Vezi la A. Panoiu, o.c, p.35-36 - nume de mesteri din Transilvania si "arta crucerilor".

R.Vulcanescu, o.c, p. 472. La id.ibid. vezi si nume de sate, ca: Troita (jud.Mures), Cruceni (Arad), Crucisor (Maramures) sau topice cu termeni de cruce: campul Crucea Ciorii (Bistrita), movila Crucea Corbului (Braila), gorganul Crucea Lupului (Teleorman), Movila cu Cruce (Buzau), Piscul Crucii (Prahova)

Troita de camp , in v. Imnele Maramuresului, p.242.

Mihai Dancus, o.c, p.118-122: "Casa familiei Codrea Dumitru din Berbesti are inscriptia in limba latina: AEDIFICAVIT (F; L; S; M) A: 1704 M: KILIUS VOLPHANSI ("Ridicata anul 1704 fiul lui Lupu"), incrustata pe mestergrinda din lemn de stejar [] V. Casa Bizau din Bogdan Voda are pe mestergrinda de lemn de brad inscriptia in limba latina: DOMUS et Expensis Kozma Ku Filii eus Stephani Structa EST Anno 1752-ae Ad Maiorem Dei Trini et unis mei sempera Virginis Maria et Omnius Sanctorum Fionorem ("Aceasta casa construita si infrumusetata de Cozma si fiul sau Stefan in anul 1752 spre cinstitrea lui Dumnezeu si a Sfintei Treimi si spre adorarea Fecioarei Maria si in cinstirea tuturor sfintilor"). VI. O inscriptie interesanta in cirilica romaneasca se gaseste pe mestergrinda casei Tomanu din Berbesti (azi in Muzeul Satului si de Arta Populara din Bucuresti): "Din indemnul Tatalui si ajutorul Fiului si savarsirea Sfantului Duh, mester Pascu de pe Salaste se roaga ca sa-1 pomeniti in sfintele rugaciuni. Aceasta casa au facut Pop Gheorghe in anul Domnului 1775, a doua joi dupa Sfintele Florii". []. X. Una din cele mai interesante inscriptii, cu un continut de informatii foarte bogat, provine de pe mestergrinda din lemn de brad recuperata de catre Muzeul din Sighetul Marmatiei de la o casa veche, demolata din satul Ieud: "Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au lucrat aceasta casa a clejii din indemnul Domnului Pavel Sapantan judele Ierasului de Sus prin osteneala lui Chindris Mihai fiind parohusii satului Ioan si Mihai Mihaly iara maistru Kindris Dan cu Ples Ionas in anul Domnului 1810"; inscriptia consemneaza sistemul de impartire administrativa (pe "ierase"), numeste personalitati si functii (cu mentiunea speciala a preotului Ioan Mihalyi, bunicul viitorului academician Ioan Mihalyi de Apsa)".

In traducerea Episcopului Dr. Ioan Balan, Lugoj, 1938.

" coarnele de berbec apar frecvent in arta populara ca motiv ornamental in tesaturi si sculpturi (vezi N.Dunare, Ornamentica traditionala comparata, Bucuresti, 1979, p.92-94). Totodata, atestarile istorice releva vechimea cultului inchinat acestui animal pe pamantul romanesc: inca din neolitic, imaginea sa poate fi intalnita in ceramica si motive picturale; dacii adorau berbecul sacru, pe care-1 considerau "un simbol al sacrificiului adus divinitatilor familiei si sufletului stramosilor" (D. Berciu, Tulpina multimilenara a unei civilizatii, in v. Stramosii poporului roman: geto-dacii si epoca lor, Bucuresti, 1980, p.55; vezi si I.H.Crisan, Spiritualitatea geto-dacilor, Bucuresti, 1986, p.416). Aceste trasaturi mitologice explica si prezenta unor imagini ale sacrificiului berbecului pe obrazarele unor coifuri dacice, probabil ecouri ale unor credinte funerare (R.Florescu, H.Daicoviciu, L.Rosu, Dictionar enciclopedic de arta veche a Romaniei, Bucuresti, 1980, p.58); de asemenea, acest animal avea un rol insemnat in cultul cavalerilor danubiehi [].Asociind aceste vechi credinte, cu imaginea mitica a berbecului nazdravan, considerat simbol al demnitatii imperiale (vezi J.Chevalier, Alain Gheerbrandt, Dictionnaire des symboles, Paris, 1974, I, p.286; Ad. de Vries, Dictionary of Symbols and Imagery, London-Amsterdam, 1976, p.38O; Georges Dumezil, La réligion romaine archaïque, Paris,1986, p.177) si cu motivul epic al ciobanului frate cu domnitorul. Octavian Buhociu presupune existenta, in vechime, a unui mit autohton "de intemeiere de stat, cetate si tron prin harul berbecului" (O.Buhociu, Folclorul de iarna. Ziorile si poezia pastoreasca, Bucuresti, 1979, p.347)" - Mihai Coman, o.c, I, p.19.

Lucian Blaga, Sufletul satului, in v. Poezii, Ed. pentru literatura , Bucuresti, 1966, p.91.

Apud Gheorghe Tomozei, Sintem!, in rev. Flacara, nr 27/ 8 VII 1988.

"Traind la granita de nord-vest a teritoriului etnic romanesc, in contact continuu cu etniile vecine, la un loc de intalnire a curentelor literare venite din sud-est cu cele dinspre vest, maramuresenii au simtit nevoia sa-si afirme mereu identitatea prin particularitatile lor culturale" - Pop Mihai, Cuvant inainte la: Francisc Nistor, Maramures - tara lemnului, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1983, p.5

Ibid., p.21.

Nr. casei 370, cod postal 4940, judetul Maramures

Peste cinci sute de pecetare cioplite de Patru (majoritatea copiate dupa modele vechi) stau infasurate in lazile de zestre ale batranelor maramuresence sau stralucesc in colectiile unor personalitati din Maramures, sau din Sibiu, Campina, Toplita, Bucuresti, Brasov, sau din Franta, Germania, America si Australia.

Marin Voiculescu, Aforisme, maxime, cugetari, Ed. Facla, Timisoara, 1987, p.34: "in cultura fiecare popor isi daltuieste eternitatea".