POPA STOICA DIN FARCAS

POPA STOICA DIN FARCAS

Foaie verde colelie

In ziua de Santa Marie

Popa Stoica din Farcas

Care sare sapte pasi

Joi de noapte se scula

Fata sprintena-si spala

Barba neagra-si pieptana

Plete mandre-si impletea

Si pe sapte le lasa

Soare sfant cand rasarea

La biserica-l gasea

Slujba sfanta savarsea

Dupa cum e datina

Intra popa-n liturghie

Peste el veni manie

Argatul sau bun venea

Drept spre dansul se-ndrepta

Popa Stoica il vedea

L-ntreba si-l cerceta

Iar argatu-i raspundea

Parinte Sfintia ta

Trista veste iti aduc

Ne-a calcat parjol de turc.

Noua turci tirani venira

Prioteasa-ti siluira

Scrasnea popa in dinti amar

Uitand ca era-n altar

Si-n slujba lui Dumnezeu

Sa ne mantuie de rau

Fruntea mandra o-ncreti

Caci paganul il lovi

Du-te acasa mai argate

Si calul din grajd mi-l scoate

Sa-mi scoti un cal tinerel

Si sa-mi pui saua pe el

Sa-mi pui chinga de curea

Si-nca una langa ea

Caci calul e odihnit

Si mi-i frica de cazut

Spune apoi la prioteasa

Ca nu pot veni acasa.

Nu poate popa sa vie

Ca e-n sfanta liturghie

Lasa turcii sa se duca

Popa Stoica o sa-i ajunga

Doar n-or trece Dunarea

Sa scape din mana mea

Dupa cate cumpanea

Dupa cate poruncea

Popa Stoica se grabea

Slujba sfanta mantuia

Liturghia a sfarsit

S-a apucat de miruit

Si pleca popa acasa

Cand era vremea de masa

Dar acas' cand ajungea

El in casa nu intra

Ci intra intr-o camara

Scoborand in jos pe-o scara

Dezbracand haine popesti

Si lua arnautesti

Lapada potcap popesc

Lua fes arnautesc

Palosul din cui lua

Si la stanga-l incingea

Din camera apoi iesea

Si pe cal incaleca

Pana a-i face ochii roata

A iesit afar' din curte.

O lua in goana la vale

Sa ajunga turcii din cale.

Cand din Stoenesti iesea

Si drumului se-asternea

El mare-i zari pe turci

Cand ajunge la Babici

Mana popa voiniceste

Calul fugea iepureste

Si pe turci ii ajungea

Si din fuga-i intrecea

Dar un turc il cunostea

Dupa el apoi se lua

Iar apoi se-nsiruiau

Popa gonea nu glumea

Cand ajunge-n Scarisoara

Opri calul o tarisoara

Cand indarat se uita

Turcii mereu il gonea

Dupa el se-nsiruia

Unul ici, altul colea

Dupa cal cum ei fugeau

Pop radea si zicea

Ati cazut la mana mea

Altul ici, altul colea

Dupa cum va fu soarta.

Popa Stoica din Farcas

Care sare sapte pasi

Se opri pe loc cu fuga

Si-mi da turcilor pe stanga

Si pe care-l intalnea

Cu palosul il fulgera

Turcu-n pulbere cadea

Saracut de maica sa

Si-i lua pe turci la rand

De-i doboara la pamant

Cel din urma s-a rugat

Sa nu fie judecat

Popa insa cand ajunge

Cu privirea il strapunge

Sa te las nejudecat

Mi-e ca fac mare pacat

Si-l lovea cu palosul

Si-i dobora capul jos.

Pleca popa inspre casa

Aseza pe turci la masa

Cand ajunse la Babiciu

Vazu un om in garliciu

Mai crestine vino aici

Bietul crestin inspre el

Intinse pasul maruntel.

Cand vazu ca e in fes

Se opri omul din mers.

Vino-ncoace tu n-ai teama

Ca-mi fac cu tine pomana

Si mai ia-ti vreo trei voinici

De prin sate de pe aici

Mai la vale te pogoara

Du-te pan' la Scarisoara

Caci sunt noua cai turcesti

Cai turcesti si arapesti

Unul eu ti-l darui tie

Ca sa-l ai de calarie

Si opt pentru plugarie

Sa-i aveti tovarasie

Pe turci din tarana sa-i luati

Si pe Olt sa-i aruncati

Oltul ii duce-n Dunare

Pe drum fara pulbere

Ca sa treaca Dunarea

Sa mearga la Sofia

Trimesi de popa Stoica.

Daca ar trece de Izlaz

M-am curatat de nacaz

Caci ei vin din Calafat

Multa lume au pradat

Inspre casa apoi pornii

Cu argatul se-ntalni

Unde mergi tu mai argate

De faci drum asa departe

Si din gura glasui

Vazui turcii prea voinici

Si-mi era frica de turci

Ca te-ar fi rapus pe-aici

Popa Stoica se gandea

Si din gura cuvanta

Daca avea o buna soarta

S-aruncau la barca-ndata

Daca treceau Dunarea

Scapau de mania mea

Dar pacatul greu i-ajunge

Si viata le rapune.

Si pornind venii acasa

Cand amurgu-n vai se lasa

Dupa cai descalecara

Si de spume-i curatara

Popa Stoica multumit

In iatac sus s-a oprit

Si-a intrat la prioteasa

Gati-tu-ai sfanta masa?

Dar fa-mi intai o cafea

Ca sa-ti spun si povestea

Cand pe turci i-am zarit

Am fugit, i-am intrecut

Si ei s-au insiruit

De-i vazui insiruiti

Toti imi fura doborati

Cai isi calcau franele

Ei cadeau in pulbere.

(Cules, in 1969, de la prof. Ionescu Stefan, comuna Farcasele)