Afectiunile sistemului digestiv

Cariile dentare

Cariile reprezinta una dintre cele mai raspandite probleme dentare, afectand aproximativ jumatate din adulti.

Placa bacteriana este o pelicula subtire si lipicioasa ce se formeaza pe smalt si care este formata din diverse tipuri de bacterii si resturi alimentare. Dupa ce consumam alimente cu o concentratie mare de zahar, bacteriile descompun zaharul in acizi ce ataca smaltul. Caria dentara apare in momentul in care smaltul si dentina se inmoaie sub actiunea atacului acid si se produce o cavitate. Odata ce a trecut de smalt, caria inainteaza mai rapid prin dentina si ajunge la pulpa, producand inflamatia si infectia.

Acizii ataca dintele in primele 20 minute (poate chiar mai mult) dupa masa. Dupa un anumit timp, acesti acizi distrug smaltul dintelui rezultand caria dentara. Odata ce alimentele dulci au patruns in cavitatea bucala, sarurile din saliva incep actiunea de reparare a smaltului. Acest proces dureaza in jur de 40 de minute. Cariile apar datorita atacurilor acide repetate, cand saliva nu reuseste sa restabileasca echilibrul.

Cauze:

nu se periaza dintii dupa mese, gustari si inainte de culcare;

nu se foloseste ata dentara in fiecare zi;

se consuma bauturi acidulate si alimente cu continut mare in zahar. Dulciurile lipicioase si alimentele zaharate, precum stafidele, cerealele invelite in zahar, prajiturile, torturile, caramelele, produc cele mai mari daune;

lipsa fluorului din apa curenta inlesneste aparitia cariei;

bacteriile ce produc caria se pot transmite de la mama la copil atunci cand se folosesc aceleasi linguri, furculite sau alte ustensile. Saliva ramasa pe acestea contine bacterii. Cateodata, chiar un sarut transmite saliva cu bacterii;

prevenirea cariilor la copii se poate face si prin asigurarea unei bune sanatati dentare a familiei.

Partile cele mai predispuse la carii sunt suprafetele dintilor ce constituie muscatura si zonele dintre dinti, locul in care deseori raman resturi alimentare. Gustarile repetate prezinta un risc crescut, deoarece dintii se afla sub atac constant si nu au timp sa se refaca. Exista un foarte mic procent de persoane care par a fi imune la carii, insa cei mai multi dintre cei care nu respecta igiena orala vor avea unul sau mai multi dinti cariati.

Factori de risc controlabili

curatarea dintilor de catre dentist impiedica formarea placii bacteriene. Medicul stomatolog indeparteaza placa si tartrul. Vizitele regulate la cabinet pentru aceasta curatare profesionala, previn aparitia cariilor dentare sau le depisteaza devreme, inainte sa se agraveze;

lipsa fluorului - fluorul previne caria prin cresterea rezistentei dintelui la atacul acizilor produsi de placa. Daca apa curenta nu are un continut suficient in fluor in ea, trebuie utilizate paste de dinti fluorurate;

fumatul, mestecarea tutunului, inspirarea fumului de tigara (fumat pasiv);

consumul de alcool.

Factori de risc ce nu pot fi controlati

xerostomia (gura uscata) si sindromul Sjogren. In ambele cazuri, nu se produce suficienta saliva. Saliva indeparteaza alimentele si zaharurile, protejand dintii. Gura uscata se intalneste mai ales la batrani, caria evoluand mai repede. Anumite medicamente, precum cele pentru raceala, hipertensiune, depresie, pot cauza uscaciunea gurii;

varsta - tinerii ai caror dinti sunt in crestere dezvolta carii pentru ca mineralele din dintii lor nu sunt stabile si pot fi indepartate cu usurinta de acizi. Batranii sufera de retractii gingivale si prezinta un risc crescut de aparitie a cariilor pe radacina dintilor;

afectiunile respiratorii, precum rinita alergica, determina respiratia pe gura - saliva se usuca repede si nu mai protejeaza dintii;

anumite tipuri de bacterii din cavitatea bucala sunt responsabile de aparitia cariei;

diabetul zaharat - cei care sufera de diabet, au sistemul imunitar slabit si astfel au risc crescut de carie.

Factorii de risc la copii

mersul la culcare cu sticla de suc, lapte, lapte praf in gurita. Zaharul din aceste bauturi hraneste bacteriile ce produc caria (carii de biberon);

folosirea in comun a tacamurilor - nou-nascutii nu poarta bacteriile ce cauzeaza caria, dar ea poate trece cu usurinta in cavitatea bucala a copiilor prin folosirea comuna a tacamurilor cu parintii. Cateodata, chiar un sarut transmite saliva cu bacterii. Prevenirea cariilor la copii se poate face si prin asigurarea unei bune sanatati dentare a familiei;

expunerea la fum de tigara - sansa copiilor sa dezvolte carii creste odata cu fumatul pasiv.

Caria dentara apare lent, intr-o perioada de luni, chiar ani de zile. Caria incepe sa se produca atunci cand bacteriile din cavitatea orala isi sporesc activitatea in primele 20 - 30 minute dupa masa. Ele produc acid care ataca stratul mineral al dintelui (smaltul). Cavitatea se formeaza atunci cand capacitatea de aparare a dintelui este depasita de daunele determinate de acizi. Atunci cand caria este mica, adica aria afectata este redusa si nu s-a perforat suprafata dintelui, poate fi oprita din evolutie prin interventia medicului dentist care aplica fluor pe dinte.

In cazul cariilor profunde, este nevoie de o obturatie (plomba) pentru a preveni o complicare a cariei. Daca pulpa este afectata, dintele poate fi pierdut, deoarece pulpa contine nervii si vasele de sange care hranesc dintele. Dupa moartea unui dinte cariat, se poate forma un abces in os la varful radacinii.

2. Stomatita este cauzata de o infectie virala

Caracteristica principala a stomatitei aftoase este aparitia unor mici ulceratii (afte), deseori dureroase, in cavitatea bucala, in special pe interiorul buzelor, al obrajilor sau pe limba. Stomatita aftoasa nu este contagioasa. Nu poate fi transmisa prin folosirea in comun a unor obiecte sau prin sarut.

Stomatita aftoasa afecteaza circa 20% din populatie si este cel mai frecvent intalnita la copii si adolescenti cu varsta cuprinsa intre 10 si 19 ani. La aproximativ o treime dintre persoanele afecate, leziunile continua sa reapara timp de cativa ani dupa declansare.

Cauzele stomatitei aftoase

Cauza exacta a stomatitei aftoase nu este cunoscuta. Exista insa mai multi factori implicati in dezvoltarea acestor leziuni:

sistemul imunitar slabit;

alergii la cafea, ciocolata, branza, nuci, citrice sau cartofi;

stresul;

anumite virusuri si bacterii;

traume ale cavitatii bucale;

nutritie dificitara;

unele medicamente.

Simptome

leziuni in cavitatea bucala, de obicei pe interiorul buzelor, al obrajilor sau pe limba;

ulceratii rosiatice la baza si cu o crusta galbuie sau albicioasa;

in majoritatea cazurilor nu sunt prezente stari febrile;

leziunile se vindeca in general in 7 pana la 14 zile;

afectiunea tinde sa recidiveze.

Tratament stomatita aftoasa

Scopul tratamentului stomatitei aftoase este de a reduce severitatea simptomelor. Pentru

ca este o infectie virala, antibioticele sunt ineficiente. Astfel se recomanda:

cresterea consumului de lichide;

analgezice pentru reducerea durerilor sau a unei eventuale stari febrile;

igiena orala corespunzatoare;

clatirea gurii pentru a reduce bacteriile.

Metode naturale de ameliorare

Leziunile cauzate de stomatita aftoasa se pot calma daca se clateste gura cu:

o solutie obtinuta dintr-un pahar cu apa in care se adauga o lingura de sare;

ceai rece de salvie cu efect astringent, antiseptic si cicatrizant;

ceai de tataneasa, de napraznic, musetel sau extract din mladite de lemn cainesc.

 Sfaturi pentru prevenire

adoptarea unui mod de alimentatie sanatos - este deosebit de important sa se evite mancarurile picante, sarate sau acide ce pot cauza iritatii suplimentare ale gurii.

consumati alimente cu un continut bogat de vitamina C, zinc si flavonoide.

sa se limiteze consumul de carbohidrati rafinati si sa se evite pasta de dinti ce contine sulfat de lauril de sodiu.

Enterocolita

Enterocolita este o afectiune a tractului digestiv determinata de infectii diverse, cu bacterii, virusuri, ciuperci, paraziti. Manifestarile obisnuite ale enterocolitei sunt emisia de scaune numeroase, moi, insotite sau nu de greata, varsaturi, dureri abdominale, febra, frisoane, alterarea starii generale. Manifestarile generale sunt date fie de diseminarea agentului infectios ori a toxinelor acestuia in tot organismul, fie - cel mai frecvent - de pierderile importante de apa si minerale, consecinta diareei si a varsaturilor.

Agentii etiologici ai enterocolitelor acute sunt :

        bacterii - Salmonella, Shigella, Escherichia coli, Campylobacter, stafilococii enterotoxici;

        virusuri - enterovirusuri, rotavirusuri, virusul Norwalk, adenovirusuri;

        ciuperci - Candida, in special la pacientii imunodeprimati sau care au primit anterior tratamente prelungite cu antibiotice ;

        paraziti - Giardia lamblia (cu frecventa mare a infestarii in randul populatiei, dar nu intotdeauna cu manifestari clinice), Balantidium coli, Blastocystis homnis, Cryptosporidium (diaree aparuta la persoanele cu imunodepresie), Entamoeba histolytica (produce dizenteria in zonele tropicale).

Patrunderea in organism a agentilor infectiosi se face pe cale orala, prin intermediul apei, alimentelor sau mainilor murdare, contaminate. Unii vectori (muste, gandaci, rozatoare etc.) pot vehicula si imprastia microorganismele pe o distanta mare. Prin urmare se pot imbolnavi intr-un anume moment toti cei care au consumat un anume aliment contaminat sau apa dintr-o sursa contaminata, precum si cei care au venit in contact direct cu acestia nerespectand regulile de igiena elementare.

Enterocolita este o problema medicala mereu actuala.

Sezonul vara-toamna se asociaza cu frecventa maxima a cazurilor de enterocolita, dar exista si agenti infectiosi implicati preponderent in imbolnavirile aparute in sezonul rece (virusul Norwalk, rotavirusurile). De asemenea, raspandirea infectiilor pe cale digestiva este favorizata de factori economico-sociali (nivelul de salubritate, aprovizionarea deficitara cu apa, igiena individuala si colectiva precara).

Prevenirea enterocolitei este posibila prin respectarea regulilor de igiena individuala: spalatul mainilor cu apa si sapun inaintea oricarei mese, spalarea eficienta a alimentelor care se consuma netratate termic, spalarea si dezinfectarea tacamurilor, veselei, prin utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar cand acest lucru nu este posibil, a apei fierte si racite ori a apei minerale imbuteliata corespunzator.

Nu intotdeauna tratamentul cauzei, adica eradicarea agentului infectios cu ajutorul antibioticelor, este indicata. Diareea provocata de virusuri nu raspunde la tratamentele antibiotice. In plus, utilizarea nerationala a antibioticelor duce la perturbarea florei intestinale normale nepatogene sau determina selectionarea unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice.

Pe prim plan in tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de lichide si electroliti. Aceasta se realizeaza prin consumul de lichide - ceaiuri neindulcite, apa minerala (plata), zeama de orez, supa de morcovi. Utila este adaugarea sarurilor de rehidratare care se gasesc in farmacii, in pliculete cu dozaj corespunzator. Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicatii de caldura pe abdomen.

Varsaturile pot fi combatute cu medicamente de tipul Emetiral, Torecan, Metoclopramid, dar numai la indicatia medicului si in dozaj corespunzator. De cele mai multe ori, cu un regim alimentar adecvat, enterocolitele se vindeca in cateva zile. Regimul alimentar este bazat pe orez fiert, branza proaspata, mere rase, supa de zarzavat strecurata, carne fiarta. Sunt excluse legumele si fructele crude, lactatele si prajelile. Regimul trebuie mentinut 2 - 3 zile dupa disparitia simptomelor.

Administrarea de antibiotice se face numai la indicatia medicului.

Antibioticele sunt utilizate in unele cazuri de enterocolite bacteriene: dizenteria bacteriana, gastroenterite cu Salmonella, cu risc de bacteriemie si localizari extraintestinale, forme care nu raspund la dieta si la medicatia simptomatica, forme recidivante, enterocolite ale sugarului, cu coproculturi pozitive. Totodata sunt recomandate in enterocolite ale copiilor din colectivitati, enterocolite ale personalului din sectoarele cu risc epidemiologic crescut si enterocolite cu febra persistenta. Administrarea de antibiotice se face numai la indicatia medicului. Antibioticul recomandat, doza zilnica, durata tratamentului, difera in functie de etiologia enterocolitei, gravitatea bolii, varsta pacientului.

Enterocolita acuta cu modificarea starii generale, cu deshidratare mare trebuie spitalizate in vederea reechilibrarii hidroelectrolitice rapide si a prevenirii complicatiilor. Se spitalizeaza enterocolitele aparute la persoana care lucreaza in sectoare cu risc de a provoca epidemii (industria alimentara, comertul cu produse alimentare, alimentatia publica, distributia apei). O mare atentie trebuie acordata enterocolitelor sugarilor si copiilor mici, deoarece acestia se deshidrateaza mult mai usor, fiind astfel predispusi formelor severe de boala.

Enterocolita acuta ese o boala care poate fi in mare masura prevenita cu respectarea normelor de igiena corespunzatoare. Enterocolita acuta are in general o evolutie autolimitata in timp, regimul alimentar bogat in lichide si de protectie digestiva.

Ciroza hepatica

Ciroza hepatica este o afectiune ireversibila si difuza a ficatului, caracterizata prin distrugerea celulelor hepatice, pierderea elasticitatii (sclerozarea) tesuturilor, dezvoltarea unui tesut cicatricial fibros si prin regenerarea anormala a celulelor ce constituie noduli de regenerare.  Scleroza tesuturilor hepatice impiedica circulatia sangvina, ducand la hipertensiune portala - cresterea presiunii sangvine in interiorul venei care colecteaza sangele de la organele digestive si il transporta la ficat.

Ciroza hepatica se manifesta prin alterarea progresiva a functiei ficatului si prin incetinirea circulatiei sangelui (staza), mai intai la ficat, apoi la alte organe.
Ciroza determina aparitia unor leziuni ireversibile ale ficatului, care impiedica functionarea normala a acestuia. Una dintre problemele majore este evolutia bolii. Ciroza poate fi prezenta numerosi ani, fara a fi depistata, in ciuda tulburarile grave prezente la nivelul ficatului. Totusi, in timp pot sa apara complicatii - insuficienta hepatica si cancerul de ficat - in absenta unui tratament adecvat.

Desi leziunile inerente cirozei hepatice sunt ireversibile, atunci cand cauza bolii este determinata cu precizie, deteriorarea ficatului si a intregului organism poate fi evitata.
In tarile dezvoltate, ciroza hepatica este a treia cauza de mortalitate, dupa bolile coronariene si diferitele forme de cancer, la persoanele cu varste intre 45 si 65 ani. Ciroza survine in stadiul avansat al unor boli hepatice diferite, legate frecvent de consumul de alcool. Boala poate fi consecutiva unei hepatite cronice, unor deficiente ale sistemului imunitar sau a expunerii la unele toxine din mediu.

Incidenta cirozei hepatice este mai mare la barbati decat la femei.

Ciroza hepatica poate avea o multime de cauze. Unele persoane sufera de ciroza hepatica fara o cauza evidenta, afectiune denumita ciroza criptogenica (fara etiologie cunoscuta). Cauzele cele mai frecvente de ciroza hepatica sunt consumul excesiv de bauturi alcoolice pentru o perioada lunga de timp si infectia cu virusurile hepatitice B sau C.

Ciroza hepatica alcoolica Aceasta poate aparea la barbati care consuma cantitati crescute de bauturi alcoolice zilnic, timp de 10-15 ani. Femeile fac ciroza alcoolica dupa un consum mai redus de bauturi alcoolice zilnic pentru aceeasi perioada de timp. Cel putin 10-15% din consumatorii cronici fac intr-un final ciroza hepatica alcoolica. Anual mor peste 26.000 de oameni datorita cirozei, cel putin 40% avand antecedente de consum cronic de bauturi alcoolice.

Ciroza hepatica secundara infectiei cu virusuri hepatitice. Aceasta apare la aproximativ 40% din persoanele care sufera de hepatita cronica de etiologie virala. Ciroza se instaleaza lent, necesitand 20 de ani sau mai mult pana la aparitia ei. Cu toate acestea, la bolnavii de hepatita cronica virala care consuma in mod excesiv bauturi alcoolice, ciroza se instaleaza mult mai repede fata de cei cu hepatita cronica virala neconsumatori de bauturi alcoolice.

Ciroza hepatica determinata de steatohepatita non-alcoolica. Steatohepatita nonalcoolica reprezinta o suferinta determinata de acumularea grasimilor in ficat. Aceasta boala devine din ce in ce mai frecventa si poate fi cauza multor ciroze clasificate ca fiind cu etiologie necunoscuta (idiopatice).

Hepatitele autoimune. La unele persoane, sistemul imunitar ataca ficatul cauzand ciroza hepatica.

Unele persoane care sufera de ciroza hepatica nu prezinta simptome pana in momentul in care afectarea este severa. Simptomele cirozei si ale complicatiilor acesteia includ:

edemele membrelor inferioare (umflarea picioarelor) si lichid ascitic (lichid acumulat in abdomen);

oboseala;

icterul (colorarea in galben a tegumentelor);

prurit generalizat (mancarimi);

sangerari nazale (epistaxis);

palme marmorate (palme de culoarea rosie marmorate) - eritroza palmara;

invinetirea la traumatisme minore;

scaderea in greutate si slabirea musculaturii;

dureri abdominale.

5. Litiaza biliara (formarea de calculi biliari in colecist)

Calculii biliari (pietrele) apar atunci cand colesterolul si substantele constituente ale sucului biliar cristalizeaza, formand calculi duri in vezica biliara. Calculii se formeaza atunci cand exista o cantitate prea mare de colesterol in bila sau atunci cand functia vezicii biliare este alterata (nu se goleste normal).

Marea majoritate a medicilor considera ca inclusiv calculii de dimensiuni microscopice pot determina aparitia simptomelor. Acesti calculi de mici dimensiuni pot duce la formarea unui sediment denumit 'namol biliar', care poate fi adesea evidentiat la examinarea ecografica abdominala.

Cel mai frecvent simptom ale litiazei biliare este durerea in zona epigastrica (zona stomacului) si in parte superioara dreapta a abdomenului, aria subcostala dreapta, denumita medical, hipocondru drept.

Durerea poate avea urmatoarele caracteristici

apare brusc in zona centrala superioara a abdomenului (zona epigastrica) si se poate intinde in partea superioara dreapta a spatelui si in zona umarului; este greu de gasit o pozitie confortabila; durerea nu dispare odata cu incercarea de deplasare;

impiedica efectuarea unor miscari respiratorii normale si profunde;

dureaza de la 15 minute pana la 24 ore (frecvent, dureaza intre 1 si 5 ore);

apare noaptea, fiind atat de severa incat sa intrerupa somnul;

apare dupa mese.

Durerea asociata litiazei biliare poate determina varsaturi, care pot duce la usurarea intr-o oarecare masura a durerii si presiunii abdominale. Durerea ce asociaza cu febra, greata si varsaturi sau inapetenta (pierderea apetitului alimentar), poate fi un semn de infectie la nivelul vezicii biliare (colecistita acuta).

Simptomele care sugereaza obstructia canalului biliar comun includ

o      ingalbenirea pielii si a portiunii albe a ochiului (icter);

o      inchiderea la culoare a urinii (urini hipercrome);

o      scaune deschise la culoare (acolice);

o      febra si frisoane.

Factorii de risc

Sansele de a dezvolta litiaza biliara simptomatica sunt mai mari pentru:

• persoanele de sex feminin - femeile au un risc de 2 ori mai mare decat barbatii de a dezvolta litiaza biliara;
• persoanele in varsta de peste 55 de ani;
• persoanele supraponderale;
• persoanele ce au scazut rapid in greutate - litiaza biliara apare la aproximativ un sfert din persoanele supraponderale ce urmaresc o dieta stricta si la aproximativ jumatate din cei ce fac tratament chirurgical pentru obezitate (bypass gastric). Prin aceasta interventie chirurgicala, se reduce dimensiunea stomacului si se realizeaza conexiunea stomacului restant cu portiunea mijlocie a instestinului subtire;
• persoanele cu niveluri crescute de colesterol 'bun' (HDL sau lipoproteine cu densitate mare) si trigliceride (tipuri de grasimi gasite in sange si alimente);
• persoanele cu istoric familial de litiaza biliara;
• femeile insarcinate
• persoanele ce fac tratament cu estrogeni (post menopauza) sau doze mari de anticonceptionale orale;
• persoanale de origine hispanica sau americanii nativi;
• persoanele ce fac tratament cu anumite medicamente ce scad nivelul colesterolului;
• persoanele cu ciroza hepatica
• persoanele sedentare;
• persoanele ce postesc.

6. Pancreatita

Pancreatita acuta este considerata a fi rezultatul "evadarii" enzimelor pancreatice activate din celulele glandulare pancreatice in tesuturile inconjuratoare. Majoritatea cazurilor sunt legate de o afectiune a tractului biliar (un calcul migrat din tractul biliar, de obicei cu diametrul mai mic de 5mm), mecanismele care duc la reflux biliar in ductele pancreatice, de ingestia masiva de alcool sau uneori poate fi vorba de lezarea directa a celulelor glandulare.

Pe langa aceste cauze frecvente de pancreatita acuta exista numeroase alte cauze cum ar fi:

hipercalcemie;

traumatisme abdominale;

hiperlipemiile (chilomicronemia, hipertrigliceridemia);

medicamente (sulfonamide, diuretice tiazide);

infectii virale (oreion);

Caracteristicele esentiale ale pancreatitei acute sunt:

instalarea brusca a unei dureri epigastrice profunde, adesea iradiata posterior;

greata, varsaturi, febra;

transpiratii, slabiciune;

sensibilitate abdominala;

leucocitoza (cresterea numarului de globule albe);

hiperamilazemie (cresterea amilazei plasmatice);

hiperlipazemie (cresterea lipazei serice);

episoade anterioare similare in istoric, adesea legate de consumul de alcool.

Durerea abdominala epigastrica, cu debut in general brusc, este constanta si severa, exacerbata adesea de mers si ameliorata in pozitie sezanda sau flectata inainte. In general durerea iradiaza posterior insa poate iradia si in dreapta sau la stanga (durere in "bara").
Pacientii prezinta greata si varsaturi iar in crizele severe pot prezenta transpiratii, astenie si anxietate.

Criza poate fi precedata de ingestia recenta de alcool sau de un pranz copios. In unele cazuri pacientul isi aminteste si afirma ca a mai avut astfel de simptome, dar de intensitate mai mica sau relateaza existenta unor colici biliare in antecedente.

Abdomenul este sensibil la palpare mai ales in etajul superior dar de cele mai multe ori nu se remarca aparare musculara, rigiditate sau sensibilitate la decompresie. De regula, pacientii prezint febra (38,5 - 39sC), tahicardie, hipotensiune, sunt palizi, iar tegumentele sunt reci si umede. Majoritatea bolnavilor au o usoara tenta icterica. Uneori se palpeaza o formatiune tumorala la nivelul etajului abdominal superior, reprezentand pancreasul edematiat sau un pseudochist pancreatic. Insuficienta renala acuta (de obicei prerenala) apare uneori in fazele precoce ale pancreatitei acute.