Anatomia coxalului
Coxalul este alcatuit din 3 componente:
ilion
ischion
pubis
Ilion
Prezinta o parte superioara si una inferioara si trei suprafete
Partea inferioara realizeaza 2/5 din acetabul.
Partea superioara prezinta trei fete: gluteala (posterolaterala), interna (fosa iliaca) si sacropelvica (mediala si posteroinferioara fata de fosa iliaca).
Creasta iliaca
Este marginea superioara a ilionului, convexa superior, cu curbura sinuoasa, concava anterior. Marginile ei proiecteaza anterior si posterior creand spinele iliace antero- si posterosuperioare.
Spina iliaca anterosuperioara se palpeaza la nivelul terminatiei laterale a ligamentului inghinal. Cea posterosuperioara nu se palpeaza dar este indicata de o depresiune aflata la 4 cm lateral de a doua vertebra sacrala.
Creasta iliaca prezinta doua segmente:
ventral, reprezentand circa 2/3 din creasta
dorsal, 1/3 din creasta
Segmentul ventral prezinta doua buze, interna si externa, suprafata dintre acestea fiind minima central.
Tuberculul crestei iliace se proiecteaza pe buza externa la aproximativ 5 cm posterosuperior de spina iliaca anterosuperioara.
Segmentul dorsal prezinta doua suprafete oblice delimitate de o creasta longitudinala ce se termina la nivelul spinei iliace posterosuperioare. Varful crestei se situeaza la nivelul vertebrelor L3-L4
Marginea anterioara coboara spre acetabul de la nivelul spinei iliace anterosuperioare. Este concava anterior in partea sa superioara, iar inferior formeaza spina iliaca anteroinferioara, imediat deasupra acetabulului.
Marginea posterioara prezinta o curbura neregulata, coborand de la nivelul spinei iliace posterosuperioare, initial anterior, cu concavitate posterioara, formand o incizura. Inferior de aceasta incizura se afla spina iliaca anteroinferioara. Aici marginea ia un traiect orizontal cu sens anterior pe o lungime de aproximativ 3 cm, apoi inferior si posterior pentru a se uni cu marginea posterioara, formand incizura sciatica, marginita superior de ilion, iar inferior de ilion si ischion.
Marginea mediala separa fosa iliaca de suprafata sacropelvica. Este greu de distins in apropierea crestei, rugoasa in partea superioara, apoi ascutita acolo unde margineste o suprafata de articulare cu sacrul. Aceasta margine se numeste linia arcuata, ea prelungindu-se inferior pana la partea posterioara a eminentei iliopectinee, marcand limita ilion-pubis.
Suprafata gluteala
Este orientata:
inferior, in partea sa posterioara
inferolateral, in partea sa anterioara.
Este delimitata superior de creasta iliaca, inferior de spranceana acetabulara si de marginile anterioara si posterioara. Prezinta o suprafata rugoasa, curba, cu convexitatea anterior, delimitata de trei linii gluteale.
Linia gluteala posterioara este cea mai scurta, avand un traiect descendent de la buza externa a crestei la 5 cm anterior de limita sa posterioara, sfarsindu-se anterior de spina iliaca posteroinferioara.
Linia gluteala anterioara este cea mai lunga, incepand de la nivelul portiunii mijlocii a marii incizuri sciatice, avand un traiect ascendent si anterior pana la nivelul buzei externe a crestei iliace, anterior de tubercul.
Linia gluteala inferioara incepe posterosuperior de spina iliaca anterosuperioara si se termina in apropierea varfului marii incizuri sciatice.
Fosa iliaca reprezinta concavitatea interna a ileonului, fiind orientata anterosuperior. Delimitarile sale sunt creasta iliaca (superior), marginea anterioara (anterior), marginea mediala (posterior). Inferior se continua cu un sant larg marginit lateral de spina iliaca anteroinferioara si medial de eminenta iliopubica.
Ischion
Reprezinta partea inferoposterioara a coxalului si prezinta doua componente:
corpul
ramura
Corpul formeaza partea postero-inferioara a acetabulului si este compus din: capat proximal, capat distal si trei suprafete (femurala, pelvica si posterioara)
Pe marginea posterioara a corpului se afla spina ischiatica, iar superior de aceasta se gaseste marea incizura ischiatica. Inferior de spina ischiatica corpul se continua cu ramura ischionului. Sub spina ischiatica, la nivelul marginii posterioare a ramurii se afla mica incizura ischiatica. In partea superioara a marginii anterioare a ramurii se afla tuberculul obturator posterior. La nivelul unghiului inferior format de ramura ischionului se afla o suprafata ingrosata denumita tuberozitate ischiatica, iar anterior de aceasta ramura ischionului se continua cu ramura inferioara a pubisului formand ramul ischiopubian.
Pubisul
Reprezinta partea anterioara a coxalului unindu-se cu cel de pe partea opusa la nivelul simfizei pubiene.
De la nivelul corpului, situat anteromedial, pleaca o ramura ce are un traiect superior si posterior pana la nivelul acetabulului si o alta ramura cu traiect inferior, posterior si lateral care se uneste cu ramul ischiatic inferior de gaura obturatoare.
Gaura obturatoare este situata usor anterior relativ la acetabul fiind localizata intre pubis si ischion si delimitata de: suprafata obturatoare a ramului pubian superior (superior), corpul pubisului (medial), ramura ischiatica (inferior), marginea anterioara a corpului ischionului (lateral). Pe partea superioara a gaurii obturatorii se afla santul obturator care se indreapta dinspre posterior catre anterior si medial si care, alaturi de marginea superioara a membranei obturatorii, delimiteaza canalul obturator ce este strabatut de manunchiul vasculonervos obturator.
Marginea superioara a ramurii superioare este ascutita numindu-se pecten pubis si se descrie de la eminenta iliopubica pana la tuberculul pubic, situat anterosuperior de simfiza pubiana.
Marginea inferioara are aceeasi caracteristica, numindu-se creasta obturatorie, iar in partea posterioara a crestei se afla tuberculul obturator anterior.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |