Implicatiile psihosociale in infectia HIV/ SIDA. Discriminarea

Implicatiile psihosociale in infectia HIV/ SIDA. Discriminarea

" Imediat dupa patrunderea sa intempestiva in orizontul social, prima reactie a oamenilor a fost de rezerva si distantare fata de un eveniment nou, pentru care lipseua cuvintele si categoriile conceptuale de clasificare. In acest sens, Jean Martin selecteaza cateva raspunsuri tipice primite la intrebarea: < Ce ati simtit cand ati auzit prima oara de SIDA?>, culese in cadrul unei anchete efectuate in Elvetia, la putin timp dupa debutul epidemiei: < Prima mea intalnire cu SIDA s-a produs prim mass- media. Reactia mea?Ei bine, am gandit: iata, au gasit ciuma secolului XX >; < La inceput n-am reactionat..a fost ca si cum i s-ar fi spus ca sunt 15 morti in Beirut. E trist, dar asta este> (Martin, 1988).

Se poate observa din raspunsuri o oarecare distantare, detasare si chiar tendinta de minimalizare a fenomenului, in scopul de a reduce tensiunea indusa de necunoscut. Nevoia de incorporare si asimilare a necunoscutului in sisteme de referinta familiare apare insa, chiar si in aceste secvente incipiente, prin tentativa de comparare cu ciuma sau cu evenimente tragice care se pot produce intr-un alt spatiu si care nu afecteaza proximitatea.

Ulterior insa, s-a dovedit ca acest nou necunoscut si straniu nu poate fi olcolit, ca el ameninta spatiul intim al fiecaruia, fapt ce a suscitat atentia si frica, a pus in functiune mecanismele de aparare si a generat o intensa activitate cognitiva pentru intelegerea si stapanirea lui.

Natura bolii, caracterul ei fatal si inexorabil, categoriile de populatie afectate initial, aspectele particulare ale evolutiei bolii si, mai ales, lipsa unor raspunsuri stiintifice ferme si certe au favorizat emergenta reprezentarilor, care au inceput sa circule < din gura in gura > pe canale de comunicare informale) sau sa se raspandeasca pe diverse canale mediatice. Astfel au aparut reprezentarile sociale despre SIDA" (Usaci Doina, 2003).

1. Implicatii psihologice

Daca infectia cu HIV/ SIDA distruge progresiv sistemul imunitar al individului, in acelasi timp distruge si imunitatea psihologica a bolnavului si a familiei acestuia, dand nastere la o diversitate de sentimente negative: auticulpabilizare, autodiscriminare, angoasa, furie, incertitudine, disperare, nincredere, rusine, dezgust.

Bolnavul SIDA trece printr-o varietate de reactii psihice, ce sunt intensificate de multitudinea de incertitudini legate de momentul aparitiei simptomelor, de perioada de trecere de la infectie la boala, de calitatea vietii dupa stabilirea diagnosticului. Aceste reactii apar intr-un context social format din familie, prieteni, colegi etc.

Impactul cu boala, precum si reactiile la diagnosticul SIDA sunt similare celor exprimate in orice alta stare terminala, dar exista anumite caracteristici unice care fac receptionarea diagnosticului SIDA de o dificultate particulara. (Buzducea Doru, 1997).

Persoanele infectate si afectate HIV/SIDA sunt nevoite sa faca fata unor situatii greu de suportat, cu grad ridicat de stres emotional, care determina aparitia si amplificarea unor devastatoare trairi negative cu efect destructiv asupra starii de sanatate psihica. E. Kubler Ross, psiholog american, este cel care a descris 5 etape prin care trec persoanele seropozitive si familiile acestora la aflarea diagnosticului. Aceste etape sunt: socul si negarea, furia, negocierea, depresia si acceptarea.

Socul si negarea este reactia initiala ( primele minute/ore) si poate cuprinde manifestari zgomotoase somatice (plans, pierderea cunostintei, tahicardie, dureri) si/sau psihice (stare de confuzie, dezorientare, agitatie psiho-motorie) sau, dimpotriva, persoana poate sa intre intr-o stare de "blocaj" psihic si fizic avand nevoie de un anumit interval de timp pentru a avea orice alta reactie. Atunci cand pacientul sau familia (parintii) refuza sa dea crezare veridicitatii diagnosticului apare negarea. Ea reprezinta un mecanism de aparare dificil si de aceea, ca etapa initiala, trebuie respectata, dar nu intretinuta o perioada prea mare de timp.

Urmatoarea reactie identificata de Kubler- Ross este furia. Furia este un mecanism de aparare mai elaborat si reprezinta un inceput de integrare; pacientul este invadat de anxietate si cauta vinovati pentru ceea ce i s-a intamplat. Ea consta in reactii verbale agresive care sunt greu de suportat de catre anturaj. Cu toate acestea, este important sa se accepte aceste furii si sa fie lasate sa se exprime. Furia se manifesta pe partener, pe medic, pe consilier si pe membrii familiei.

Depresia, determinata de imposibilitatea de a se vindeca si de sentimentul neputintei in fata bolii, reprezinta o decompensare reactiva si o epuizare a mecanismelor de aparare ale Eului. In aceasta etapa pacientul se simte inutil, nu mai are dorinte si simte ca nu mai are viitor; de asemenea, acesta se izoleaza, nu mai are prieteni, nu mai mananca etc. Aceasta izolare poate constitui un moment de cautare interioara a resurselor pentru ca, ulterior, persoana sa fie capabila sa infrunte exteriorul, dar poate fi si un moment in care apar idei suicidare, iar riscul sinuciderii este mare. Este foarte important ca familia si prietenii sa sprijine persoana in aceasta perioada, sa o confirme si sa-i arate ca este iubita.

Negocierea consta in modalitati de rezolvare colaterala a situatiei; ea apare la copiii mai mari, la adulti, la apartinatori si la personalul care se ocupa de persoanele seropozitive. Pacientul ia in consideratie proiecte de viitor si ia decizii, punand in practica anumite ritualuri si ganduri de tip magic. In aceasta etapa nu mai suporta informatia, dar actioneza prin ea.

Acceptarea este etapa in care persoana accepta sa traiasca cu statutul de seropozitivitate, este o reinvestire in sine, o reluare a sentimentului de urgenta de a exista si de a profita de viata.

Kubbler- Ross conchide ca aceste etape difera de la o persoana la alta, iar desfasurarea lor nu este liniara. Astfe, persoana poate parcurge toate etapele,iar ulterior se poate intoarce la una dintre ele in functie de diferite evenimente ale vietii; alte persoane nu ajung niciodata la etapa ultima, ramanand blocati intr-un punct. Altfel spus, este un proces continuu cu plecari si reveniri.

La aceste etape, Doru Buzducea adauga urmatoarele aspecte:

Varsta la care apare diagnosticul. Cele mai multe persoane infectate cu HIV/ SIDA sunt tineri cuprinsi intre 25 si 40 de ani. Ei nu au avut inca suficient timp sa accepte moartea ca pe o parte a vietii si de aceea sunt mult mai ingroziti decat persoanele varstnice.

Descoperirea unui secret pe care persoana l-a tinut ascuns fata de familie si prieteni (infidelitate, prostitutie, homosexualitate, consum de droguri). Exista situatii in care, o data cu dezvaluirea statutului de seropozitivitate, persoanele sunt nevoite de dezvaluie infirmatii ascunse pana atunci, informatii care pot prin ele insele sa puna in pericol echilibrul personal, al relatiei de cuplu, al relatiei cu familia sau prietenii.

Un alt aspect se refera la stigmatizarea si izolarea sociala. Persoanele infectate sunt adesea excluse din familie si comunitate tocmai in momentul in care au cea mai mare nevoie de ajutor, sprijin si suport. Experienta clinica si de cercetare in acest domeniu releva anumite pattern-uri de reactie la acesti bolnavi: o trecere de la soc la negare, criza, depresie, panica, la culpabilizare si lupta pentru gasirea unui sens al vietii. Pierderile suferite de aceste persoane sunt enorme: sanatate, energie psihica, status comunitar, evolutia carierei, controlul in luarea deciziilor, posibilitatea de a avea copii, independenta financiara.

Izolarea sociala a celor infectati HIV si a familiilor lor este un fapt des intalnit, constituind o caracteristica particulara a bolii. Persoana seropozitiva este tratata de multe ori de cei din preajma ca fiind ,,altfel" (atat in sens pozitiv, prin grija manifestata fata de cel bolnav, dar mai ales in sens negativ, de cei care cu usurinta il eticheteaza: ,,persoana cu SIDA"). Sunt cazuri frecvente de familii care isi abandoneaza copilul infectat cu HIV in spital sau in centre de plasament in ideea protejarii celorlalti membri ai familiei de transmiterea virusului. Alimentata de frica si prejudecati, imaginea copilului HIV intr-o colectivitate este mult modificata. Ceilalti considera ca acesta nu mai poate face anumite lucruri la fel ca o persoana sanatoasa si atunci apare nevoia unui tratament special: este plasat in ultima banca, in pauza nu este lasat sa se joace cu ceilalti copii de frica lovirii si sangerarii, nu mai este solicitat la lectii, parintii il supraprotejeaza prin retragerea de la scoala sau prin neimplicarea in treburile casnice. Frecvent, apar si reactiile exagerate: folosirea unor tacamuri si vesela separate, fierte si dezinfectate dupa fiecare utilizare.

Apoi, anxietatea prezenta in forme variate, de la o stare de tensiune psihica moderata pana la forme severe de panica si agitatie. Factorii generatori sunt degradarea fizica progresiva, riscul de a infecta alte persoane, ostilitate si respingere sexuala, modificarea stilului de viata, respingerea de catre comunitate.

Disperarea, determinata de lipsa de ajutor si sprijin din partea familiei si a comunitatii.

La toate acestea, Doru Buzducea mai adauga si teama fata de moarte, fata de actul sexual, fata de viitor. Pentru o persoana infectata cu HIV perspectiva mortii devine brusc iminenta. Cu toate ca, la nivel intelectual, persoana intelege ca infectia cu HIV este o boala cronica, cu care se poate trai foarte mult timp, la nivel emotional anxietatea data de iminenta mortii devine punctul cel mai dureros al vietii de zi cu zi. Aceasta anxietate fundamentala va insoti persoana pe parcursul existentei sale ulterioare, crescand sau dimnuand in intesitate, dezintegrand sau mobilizand persoane respectiva pe masura ce boala evolueaza.

Multi dintre ei, traiesc durerea propriei morti chiar foarte devreme, cand inca nu au aparut semne de boala. Aceasta este anxietatea anticipatorie care apare frecvent la cei diagnosticati cu o boala terminala si la membrii familiilor lor. Anxietatea anticipatorie este una dintre marile consumatoare de energie psihica si resurse emotionale, iar profesionistul trebuie sa o recunoasca si sa ajute persoana sa ii faca fata.

Starile obsesive, in care predomina ideile unnor vindecari miraculoase, prin credinta sau prin diferite medicamente.

Vinovatia pentru ca s-a infectat si poate ca a infectat si pe altii reprezinta o alta consecinta in plan psihologic. In multe cazuri povara propriului diagnostic este dublata de povara vinovatiei. Daca persoana nu depaseste aceasta etapa psihologica ea poate alimenta mari framantari si poate duce la depresii serioase sau alte manifestari psihopatologice.

De asemenea, este prezent si sentimentul pierderii aspiratiilor, a farmecului fizic, a relatiilor sexuale, a statusului social si a situatiei in comunitate, a stabilitatii si a situatiei in comunitate, a stabilitatii si independentei financiare.

Gandirea suicidara apare ca o cale de a evita durerea, disconfortul psihic si fizic, blamul public.

Delirul si dementa, intalnite adesea in boala SIDA, pot altera controlul impulsurilor persoanei, afectand astfel si calitatea relatiilor interpersoanale.

Pentru ameliorarea si amortizarea impactului psihologic al acestei boli asupra persoanelor infectate se face necesara dezvoltarea serviciilor psihosociale in clinicile de specialitate, in care sa lucreze specialisti pregatiti si intruiti in acest sens, care sa ofere pacientilor o gama larga de servicii.

2. Implicatii sociale

Nevoia de acceptare

Faptul ca infectia HIV se asociaza deseori cu comportamente imorale precum si faptul ca nu se cunosc exact modalitatile de transmitere determina o adevarata fobie fata de persoanele afectate. O serie de prejudecati sunt asociate de cele mai multe ori diagnosticului HIV+.

Mass media joaca un rol important in raspandirea informatiilor si poate avea o contributie decisiva in formarea sau combaterea acestor prejudecati. Mass media este constransa prin natura activitatii ei, de limitele impuse de spatiu si timp, si aceasta poate conduce uneori la superficialitate si documentare insuficienta. In cazul stirilor si reportajelor despre HIV/SIDA, aceste limitari pot avea ca rezultat prezentarea denaturata a bolii si a persoanelor seropozitive. Aceste persoane sunt in general prezentate in ipostaza de victime sau sunt surprinse in fazele terminale ale bolii. Titluri de genul "In pat cu SIDA", "Condamnatii la moarte au reusit sa supravietuiasca", "Copiii bolnavi de SIDA asteapta sa moara", "Copiii seropozitivi ar trebui sterilizati!" nu fac decat sa accentueze latura dramatica si imaginea astfel creata promoveaza frica de boala, victimizarea si tendinta spre marginalizare.

Accentul pus pe felul in care persoana a fost infectata si mai putin pe modul in care HIV/SIDA ii afecteaza viata nu duce decat la judecarea persoanei respective de catre public. Cunoasterea caii de transmitere nu foloseste nici persoanei seropozitive si nici publicului larg, care are astfel tendinta de a se crede invulnerabil la infectia cu HIV.

In consecinta, de multe ori persoanele infectate sunt izolate si respinse din viata sociala. Persoane ce in mod normal se integrau fara probleme pot dintr-o data sa fie complet singure, luptandu-se nu numai cu boala, ci si cu mentalitatile celor din jur. De multe ori, in locul sprijinului, protectiei sau incurajarilor, o persoana sau o familie afectata de HIV/SIDA primeste povara stigmei unei boli considerata rusinoasa si de multe ori usor transmisibila.

Aceste persoane trebuie sa reziste fizic si mai ales psihologic in conditiile unei izolari impuse de mentalitatile comunitatii sau de cele mai multe ori traiesc intr-o autoizolare psihica datorata nedivulgarii adevaratului diagnostic. Nevoia de a fi acceptat de ceilalti, nevoia de normalitate fac ca aceste persoane sa nu spuna nimanui prin ce trec.

Familiile cu copii infectati cu HIV fac extrem de multe sacrificii si dau dovada de multa inventivitate numai ca viata copilului lor si a familiei sa nu fie afectate de stigmatul bolii. Copiii lor nu sunt primiti in scoala alaturi de ceilalti elevi, nu sunt primiti uneori in cabinete medicale sau stomatologice, nu sunt primiti ca tovarasi de joaca ai copiilor din strada, etc. Alaturi de copilul infectat, acelasi tratament se aplica uneori celorlalti copii din familie sau chiar parintilor. In astfel de cazuri este de inteles ca aceste familii ascund adevaratul diagnostic al copilului.

Copilul are nevoie de a se integra in viata comunitatii sale, de a se implica in activitatea celor din jur, de a-si consuma energia. Astfel, el poate cunoaste bucuria de a realiza ceva si isi dezvolta abilitatile ce tin de socializare. Nu exista nici un motiv obiectiv pentru care un copil seropozitiv nu ar putea face aceste lucruri in masura in care starea lui de sanatate ii permite. Astfel ii este asigurata o dezvoltare fireasca, armonioasa din punct de vedere psihic fara trauma izolarii si a stigmei sociale.

Copilul trebuie implicat in activitatile zilnice si consultat in legatura cu deciziile care privesc viata lui sau viata de familie. El trebuie incurajat sa-si faca planuri de viitor, sa aiba un grup de prieteni, sa se simta inclus in viata sociala.

E de dorit ca un copil seropozitiv sa mearga la scoala, sa mearga la biserica sau sa participe la alte activitati din comunitate daca starea de sanatate ii permite, pentru ca numai alaturi de copiii de varsta lui va avea sanse de dezvoltare in plan fizic si psihic, se va simti la fel ca ceilalti si va putea trece mai usor peste problemele de sanatate.

Este necesara stabilirea unei relatii de incredere reciproca bazata pe sinceritate si deschidere intre elevii HIV+, familiile acestora si factorii de decizie din comunitate pentru a minimaliza stresul indus de statutul de seropozitivitate.

Confidentialitate

In cazul persoanelor infectate cu virusul HIV/ SIDA, confidentialiatatea se refera la secretul profesional curpins in codul etic al profesiei si garantat de legislatie, la un contract intre consilier si pacient in scopul de a proteja si folosi in mod corespunzator informatiile referitoare la cel asistat.

Confidentialitate reprezinta o componenta a dreptului la intimitate, fiind cuprinsa in drepturile si libertatile omului.

Legislatia legata de infectia cu HIV variaza de la o tara la alta, dar eticienii considera ca o incalcare a confidentialitatii este justificata doar cand o alta persoana este in pericol direct (comportament sexual neprotejat, sarcina, alaptat etc.) de a fi infectata.

In cazul familiilor ce au un copil infectat HIV, trebuie in permanenta respectat dreptul familiei la intimitate. Daca parintii refuza ca situatia lor sau a copilului sa fie facuta cunoscuta altor persoane, pediatrul sau asistentul social are obligatia morala sa respecte dorinta acestora. Intotdeauna trebuie avut in vedere interesul bolnavului sau al colectivitatii. Cei care cunosc diagnosticul de seropozitivitate il pot dezvalui numai cu acordul persoanei infectate sau al apartinatorului.

Este de preferat ca diagnosticul de seropozitivitate sa fie cunoscut de catre invatator/profesor diriginte, director, de catre medicul sau asistentul medical al scolii pentru a putea fi inteles si ajutat in unele situatii critice prin care poate trece (absente indelungate, randament mai scazut la invatatura, protectie mai deosebita in fata imbolnavirilor, etc.). Informatiile nu trebuie insa folosite pentru a-l exclude sau izola de restul copiilor. Parerile personale trec aici in plan secund fata de comportamentul profesionist care presupune respectarea optiunilor copilului si parintilor.

Desi nu exista o prevedere care sa se adreseze exclusiv cadrelor didactice, confidentialitatea asupra diagnosticului de infectie cu HIV este reglementata indirect de legislatia privind divulgarea secretului profesional.

Divulgarea secretului profesional si incalcarea confidentialitatii se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, conform Codului Penal, Art.196.

Avantajele ruperii confidentialitatii pot fi legate de un mai mare sprijin din partea familiei, obtinerea unor drepturi legale din partea statului sau a unor persoane specializate, profesioniste care pot oferi sprijin in acest sens.

Dezavantajele sunt, de regula, mai mari. Statusul de seropozitivitate presupune si o serie de adaptari emotional - afective, solicitari la care rudele si persoana infectata "trebuie" sa faca fata. Cuprinsi de anxietate, apare tentatia de a impartasi aceste sentimente si trairi, tocmai dintr-o nevoie imperioasa de a fi intelesi, sprijiniti, protejati si ajutati sa faca fata presiunilor bolii. Numai ca, in foarte multe situatii, dupa o prima reactie de acceptare, intelegere si chiar compasiune fata de persoana infectata, se instaleaza (treptat sau cu brutalitate) o atitudine de retragere, asociata cu diminuarea relatiilor interumane, de izolare si stigmatizare a persoanei seropozitive si a familiei acesteia. Se poate ajunge la respingerea persoanei infectate din randul familiei largite, de catre prieteni, vecini, respingerea din comunitate, scoala, gradinita.

Discriminarea

Discriminarea reprezinta un comportament negativ fata de membrii unui grup despre care avem prejudecati. Odata etichetati negativ si considerati diferiti, membrii grupului discriminat sunt izolati si persecutati. Discriminarea este favorizata de mai multe situatii: cunoasterea insuficienta a celorlalti, generalizarea propriei experiente de viata (emiterea de judecati privind un intreg grup pornind de la experienta avuta cu un singur membru sau cu putini membri ai acestui grup), selectarea stereotipurilor concordante cu credintele si impresiile anterioare si dezvoltarea de prejudecati privind persoanele cu care se intra in competitie, emiterea de judecati de valoare asupra altor grupuri prin raportare la valorile si normele propriului grup. Cel mai bun remediu impotriva discriminarii se gaseste in atitudinea oamenilor si se bazeaza pe inlaturarea stereotipurilor negative si a prejudecatilor.

Discriminarea impiedica persoanele infectate HIV/SIDA sa traiasca o viata normala in societate, le obliga sa isi ascunda diagnosticul si chiar sa evite sa isi afle diagnosticul. Totodata, stigmatul HIV/SIDA perpetueaza o teama nejustificata fata de acest subiect, fata de informare sau fata de testare, iar discriminarea poate determina sau forta persoanele seropozitive sa adopte comportamente riscante. In egala masura discriminarea si stigmatizarea persoanelor infectate cu HIV se dovedesc a fi poate cele mai dificile obstacole intampinate de programele de prevenire a infectiei HIV.

In multe societati, infectia este asociata cu: oamenii de moravuri usoare, perversiunea, cei care nu au trait responsabil, anumite grupuri minoritare (homosexuali, consumatori de droguri, practicanti ai sexului comercial), iar cei infectati cu HIV sunt priviti ca o rusine pentru acea societate. Aceasta perspectiva se bazeaza pe faptul ca primele cazuri oficial recunoscute de infectie cu HIV au aparut in randul homosexualilor si persoanelor dependente de droguri. Astazi insa sunt infectati cu HIV oameni din cele mai diferite locuri ale lumii, indiferent de varsta, sex, religie, categorie sociala. Copii, tineri si batrani deopotriva, femei si barbati, heterosexuali si homosexuali, oameni fara educatie si intelectuali, bogati si saraci, frumosi si urati, toti suntem expusi si vulnerabili la infectia cu HIV.

In continuare vor fi prezentate imaginile asociate cu HIV/SIDA, factorii care contribuie la stigmatul HIV, nivelele la care apar reactii discriminatorii si situatiile in care se intalneste discriminarea persoanelor infectate sau afectate de HIV/SIDA.

Bolile cu transmitere sexuala sunt bine cunoscute ca atragand dupa sine reactii si raspunsuri foarte puternice. Inca de la inceputurile epidemiei, o serie de imagini puternice au fost asociate cu HIV/SIDA, acestea intarind si legitimand stigmatizarea:

- SIDA vazuta ca o pdeapsa (pentru comportamente imorale);

- SIDA vazuta ca o crima (in relatie cu victime inocente sau vinovate);

- SIDA vazuta ca o lupta (in relatie cu un virus cu care trebuie sa lupti);

- SIDA vazuta ca o oroare (in care oamenii infectati sunt demonizati si infricosatori);

- SIDA vazuta ca o diferenta (in care boala este o nenorocire a unor grupuri separate; "se intampla altora, nu mie").

Alaturi de credinta larga raspandita ca HIV/SIDA este rusinoasa, aceste imagini puternice reprezinta explicatii "gata-fabricate" (preconcepute), dar inexacte, care constituie o baza puternica pentru stigma si discriminare. Aceste stereotipuri ii indreptatesc, de asemenea, pe unii oameni sa nege ca ei personal sunt infectati sau afectati de HIV/SIDA.

De-a lungul timpului au existat si alte afectiuni stigmatizante: tuberculoza, epilepsia, sifilisul, bolile mentale, etc. Cu toate acestea insa, HIV/SIDA se deosebeste de alte maladii prin multiplele dimensiuni ale stigmatului. In 1988, Gregory Herek si Glunt au calificat reactia publica fata de SIDA, in Statele Unite, ca "epidemia stigmatului".

Au fost identificati o serie de factori ce contribuie la stigmatul HIV:

• HIV/ SIDA este o afectiune mortala, oamenii sunt inspaimantati ca ar putea contacta virusul;
• HIV/ SIDA este asociata cu anumite comportamente care sunt deja stigmatizate in multe societati, ca de pilda: homosexualitatea, consumul de droguri injectabile, practicarea sexului comercial;
• persoanele care traiesc cu HIV/ SIDA sunt adesea considerate ca fiind responsabile de contactarea virusului;
• convingerile morale si religioase ii conduc pe unii oameni la credinta ca a avea HIV/ SIDA este rezultatul unei vinovatii morale (precum promiscuitate sexuala sau sexualitate anormala) care merita sa fie pedepsita;

Reactiile sociale discriminatorii fata de persoanele care traiesc cu HIV/SIDA se pot manifesta la mai multe nivele:

• al societatii (raspunsul poate lua forma legilor, reglementarilor, politicilor si procedurilor discriminatorii, facand ca persoanele sa fie victime ale discriminarii institutionale);
• al comunitatii;
• interpersonal (nivelul experientei individuale cu membri ai familiei, prieteni);
• intrapersonal (in urma reactiilor de respingere la mai multe nivele, persoana poate ajunge sa se autodiscrimineze, sa se autoizoleze).

Discriminarea fata de persoanele infectate cu HIV se intalneste in numeroase situatii, precum:

Accesul la educatie. Desi in Romania acesta este garantat prin legislatie, de la inceputul epidemiei si pana in prezent au fost multe situatii in care copiii infectati cu HIV au avut probleme in ceea ce priveste integrarea scolara (refuzul inscrierii, tratament diferentiat, excluderea din scoala).

Accesul la asistenta medicala (in special interventii chirurgicale, stomatologice, ginecologice). Sunt frecvente situatiile in care medicii au refuzat ingrijirile medicale pentru pacienti infectati cu HIV de teama ca acestia ar putea sa-i imbolnaveasca pe ei sau pe alti pacienti. O reala problema o constituie efectuarea operatiilor de cezariana la femeile insarcinate infectate cu HIV. Uneori acestea sunt lasate sa nasca normal desi indicatiile pentru scaderea riscului de infectare la fat sunt de a naste prin operatie cezariana.

Obtinerea drepturilor si serviciilor sociale. S-au constatat numeroase situatii in care confidentialitatea a fost incalcata chiar de catre cei care trebuiau s-o respecte; de asemenea, au fost semnalate si situatii de intimidare. Unele persoane infectate cu HIV renunta la solicitarea drepturilor legale de teama incalcarii confidentialitatii, si prin urmare de teama stigmatului. In consecinta, calitatea vietii acestor persoane scade, dar prefera acest lucru decat sa traiasca cu povara stigmatului.

Obtinerea sau mentinerea unui loc de munca (refuz la angajare, concediere, fortarea pensionarii).

Obtinerea unei asigurari/imprumut bancar (conditionare de analize medicale, refuz, excludere).

Inchirierea unei locuinte (refuz, evacuare).

Migratie (conditionare prin testul HIV, refuz).

Prin urmare, stigmatul ii impiedica adeseori pe cei infectati cu HIV sa-si dezvaluie diagnosticul, sa solicite ingrijiri medicale si psiho-sociale, sa urmeze o forma de invatamant, iar pe cei care au avut un comportament de risc sa se testeze (teama de consecinte in cazul unui raspuns pozitiv).

Nu in ultimul rand, adeseori, comportamentul de prevenire este el insusi stigmatizat (pe de o parte, in societatea noastra traditionalista folosirea prezervativului nu este inca foarte agreata, iar pe de alta parte, initierea unui comportament preventiv poate asocia persoanele cu virusul). Astfel, unele persoane infectate cu HIV pot fi reticente in initierea unui comportament de preventie (spre exemplu, o femeie cu HIV poate ca ar dori ca partenerul ei sa foloseasca prezervativ, dar e posibil sa nu-i poata cere acest lucru datorita stigmatului asociat sugestiei ca ea sau partenerul prezinta un risc de infectie cu HIV).

Statele lumii au instituit legi de protectie impotriva discriminarii. La noi in tara legislatia garanteaza persoanelor infectate cu HIV dreptul la munca, la educatie, la tratamente medicale si dreptul la confidentialitate. Cu toate acestea, doar legislatia in sine nu poate sa invinga teama oamenilor fata de maladia HIV/SIDA, sa schimbe atitudinea lor fata de cei infectati si respingerea fata de acestia. Astfel, o parte din persoanele infectate cu HIV sunt in continuare date afara de la serviciu, evitate, nu sunt primite la dentist sau pentru diferite tratamente medicale, copiii seropozitivi nu sunt primiti in scoli si alte institutii.