DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PRODUSE DE MYCOPLASMA

DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PRODUSE DE MYCOPLASMA

Genul Mycoplasma

Genul Mycoplasma face parte din clasa mollicutes ( cu membrana moale). Organisme procariote, de dimensiuni foarte mici: 150-250 nm, au un genom mic, dar care contine atat Adn cat si ARN, o membrana celulara deformabila ce contine steroli si sunt complet lipsite de perete celular.

Speciile cele mai importante in patologia umana sunt:

Mycoplasma pneumoniae, care produce infectii respiratorii

Mycoplasma hominis, Mycoplasma genitalium si Ureaplasma urealyticum, care determina infectii genitale.

M. pneumoniae este aeroba, in timp ce celelalte specii sunt aerobe facultativ anaerobe. Se coloreaza greu in coloratia Gram ( Gram negative) .

Cresc in vitro pe medii de cultura acelulare, dar sunt bacterii pretentioase.  Formeaza colonii caracteristice cu aspect de oua ochiuri.

M. pneumoniae se transmite pe cale aerogena, prin picaturi Pflugge, infectiile fiind mai frecvente toamna si iarna. Majoritatea cazurilor sunt infectii ale cailor respiratorii superioare si doar in 5-10% din cazuri infectia progreseaza spre traheobronsita sau pneumonie, de obicei autolimitate.

Mycoplasma hominis, Mycoplasma genitalium si Ureaplasma urealyticum se transmit pe cale sexuala.

Manifestarile clinice in infectiile genitale la femei sunt:

-             secretie veginala anormala

-             simptome de boala inflamatorie pelvica

-             stare febrila post-partum sau post-abortum

La barbati infectia se manifesta ca uretrita non-gonococica:

-             secretie uretrala

-             disurie ( arsura, usturime la urinat)

-             dureri la nivelul prostatei

-             frisoane, febra

Diagnosticul de laborator

Examenul microscopic nu este sugestiv, deoarece mycoplasmele sunt foarte mici si se coloreaza greu sau nu se coloreaza in coloratia Gram

Cultivarea este putin utilizata in diagnosticul de rutina deoarece Mycoplasmele sunt bacterii fastidioase si cresc incet pe mediile de cultura.

Diagnosticul serologic este cel mai accesibil

-             testul aglutininelor la rece; reactia este nespecifica si in plus, numai 50% dintre bolnavi dezvolta hemaglutinine la rece

-             reactia de fixare a complementului pentru anticorpi anti m. pneumoniae. Este mai specifica si o crestere  de 4X a titrului anticorpilor intre debutul bolii si convalescenta precizeaza diagnosticul

-             ELISA pentru IgM si IgG anti- M. Pneumoniae. Specificitatea si sensibilitatea sint de 98-99%. Este testul cel mai indicat in prezent.

Alte metode mai rar folosite sunt: Imunofluorescenta directa, ELISA pentru depistarea antigenelor in sputa, RIA, si recent PCR.

In infectiile genitale, Mycoplasmele sunt depistate mai ales prin culturi ale secretiilor uretrala sau vaginala si prin teste imunologice.

Cultivarea se face pe medii speciale: bulion cu extracte de cord bovin si ser de cal, urmata de trecere pe geloza imbogatita cu aceleasi elemente. Ureaplasma creste de obicei in 2-3 zile, iar Mycoplasma hominis intr-o saptamana. Mycoplasma genitalium necesita pentru crestere 1-2 luni. Coloniile sunt foarte mici, cu centrul dens si marginile clare, aspect caracteristc de oua ochiuri.

Fig.2. Aspectul coloniilor de M.hominis (dupa Atlas Ronald M.)

Diagnosticul imunologic este disponibil in prezent.

Tratament

In infectiile tractului respirator superior tratamentul cu antibiotice nu este necesar.

In pneumonie, desi este autolimitata, se recomanda antibioterapia, in scopul reducerii duratei bolii si scaderii riscului pentru contactii cu bolnavul.

- Antibioticele de electie sunt macrolidele, tetraciclinele, fluorochinolone numai la adultii cu pneumonie din comunitati; sunt contraindicate la copii si gravide.

In infectiile genitale tetraciclina si doxiciclina sunt antibiotice de electie, ele avand o buna actiune si pe Chlamydia trachomatis. La gravide se recomanda insa macrolidele.

Rickettsia

Genul Rickettsia apartine familiei Rickettsiaceae, impreuna cu genurile Coxiella si Ehrlichia. Specia tip este considerata Rickettsia prowazecki .

Aceasta familie cuprinde bacili Gram-negativi de dimensiuni foarte mici (0,3-1,2 µm), paraziti intracelulari obligatorii.

Speciile patogene sunt mentinute in rezervoare umane si animale si tranmise prin intermediul artropodelor (capuse, paduchi). Patrund in celula eucariota prin fagocitoza indusa si formeaza un fagozom. Ulterior elibereaza o enzima- fosfolipaza A, ce lizeaza membrana fagozomului si elibereaza microorganismele in citoplasma. Rickettsia si Coxiella se multiplica in interiorul unor vacuole citoplasmatice, utilizand energia celulei sub forma de ATP, enzimele si aminoacizii disponibili.

Fig. 1. Ciclul de multiplicare la Ricketsii

Rickettsiile nu pot fi  cultivate pe medii artificiale, ci doar pe animale de laborator sau culturi celulare embrionare, in centre specializate.

Rickettsia rickettsii

Patogeneza: Rickettsia rickettsii produce febra patata a Muntilor Stancosi, boala mai frecventa pe continentul american.

Manifestarile clinice apar dupa o perioada de incubatie de 2-14 zile dupa muscatura capusei si sunt in special febra, cefalee, mialgii si eruptie cutatnata.

Diagnosticul de laborator este serologic si consta in evidentierea anticorpilor anti-Rickettsia prin diferite metode: latex-aglutinare, imunofluorescenta indirecta (I.I.F.) , reactia de fixare a complementului (R.F.C.) Testele serologice se pozitiveaza dupa 2-3 saptamani de la debutul bolii.

Tratament si profilaxie

Tetraciclinele si Cloramfenicolul sunt antibioticele de electie folosite in tratamentul infectiilor cu Rickettsia rickettsii. Vaccinarea nu este disponibila iar eliminarea rezervorului animal extrem de dificila.

Rickettsia prowatzekii

Rickettsia prowatzekii produce tifosul exantematic. Rezervorul este omul iar vectorul care produce transmiterea la om a rickettsiei este paduchele de corp Pediculus hominis. Regiunile geografice cu densitate mare a populatiei ( Africa, America de Sud) si aglomerarile umane, lipsa de igiena, saracia si dezastrele naturale reprezinta factori favorizanti ai raspandirii bolii.

Manifestarile clinice apar dupa o perioada de incubatie de 2-30 zile. Debutul este brusc, cu febra, cefalee, mialgii artralgii si eruptie cutatnata petesiala sau rash macular. Complicatiile tifosului exantematic sunt reprezentate de miocardita si tulburari neurologice. In lipsa tratamentului mortalitatea poate depasi 50%. In cazurile necomplicate simptomatologia dispare dupa 2 spatamani dar remisia completa are loc dupa 3-4 luni.

Diagnosticul de laborator este serologic si consta in evidentierea anticorpilor anti-Rickettsia prowazekii prin diferite metode: prima reactie folosita a fost reactia de fixare a complementului (R.F.C.), in prezent sunt utilizate reactia de latex-aglutinare si imunofluorescenta indirecta (I.I.F.) .

Tratament si profilaxie

Tetraciclinele si Cloramfenicolul sunt antibioticele de electie folosite in tratamentul tifosului exantematic. Controlul transmiterii bolii se poate face prin eliminarea paduchilor de corp.

Rickettsia conori

Rickettsia conori este intalnita in bazinul Mediteranian, Africa si India si produce febra butonoasa( mediteraneana). Rezervorul si vectorul sunt reprezentate de capusa ciinelui Rhipicephalus sanguineus.

Transmiterea se face prin muscatura de capusa. La locul intepaturii se poate observa o escara sau o pata de culoare neagra, care uneori trece neobservata.

Manifestari clinice apar dupa o saptamana si sunt reprezentate de  febra cefalee, mialgii, urmate de eruptie cutanata maculo-papuloasa cu evolutie centrifuga: trunchi, membre, palme si plante, cu evolutie de 10-20 zile. Alte manifestari: hepatosplenomegalie si convulsii la copii, manifestari cardio-vasculare si pulmonare. Evolutia este in general benigna, dar pot fi si forme severe.

Biologic se constata sindrom inflamator, trombocitopenie, cresterea LDH.

Diagnosticul de laborator este serologic si consta in evidentierea anticorpilor  Ig G si Ig M anti-Rickettsia conori prin imunofluorescenta indirecta ( I.I.F.), reactia imunoenzimatica ( ELISA). De asemenea pot fi folosite metode de biologie moleculara: P.C.R. pentru R. Conori.

Tratamentul se poate face cu: Doxiciclina, Cloramfenicol, ciprofloxacin la adulti si josamicin la copii.

Profilaxia se face prin examinarea si deparazitarea cainilor, examinarea copiilor pentru prezenta capuselor.