Etiologia limfoamelor non-Hodgkin

Etiologia limfoamelor non-Hodgkin

In cresterea incidentei limfoamelor non-Hodgkin un rol important il are expunerea la unele substante chimice incluzand dioxina, fenoxiierbicidele, pesticidele si vopsele de par. Alte asociatii ambientale potentiale includ expunerea la arsenic, acizii fenoxiacetici, clorofenoli, solventi organici, halometan, plumb, clorura de vinil sau azbest. Expunerile profesionale asociate cu un risc crescut sunt agricultura, sudura si munca in industria mobilei.

De asemenea se observa o incidenta crescuta a limfoamelor non-Hodgkin printre supravietuitorii accidentelor nucleare (Hiroshima), ai exploziilor si ai altor expuneri la radiatii. Aceste limfoame au aparut insa si ca o complicatie a chimioterapiei si/sau a radioterapiei (exemplu: pacientii tratati pentru spondilita anchilozanta), si de asemenea la cei tratati cu fenitoina. Desi in marea majoritate a cazurilor boala regreseaza la oprirea tratamentului un numar mare de pacienti dezvolta limfoame maligne.

O mare varietate de imunosupresoare induc dezvoltarea limfoamelor (ciclosporina). Daca imunosupresia se poate opri, un procent din aceste limfoame regreseaza spontan. Incidenta crescuta a limfoamelor in imunosupresia iatrogena, infectia cu HIV si bolile autoimune, pledeaza pentru contributia dereglarilor imune in dezevoltarea limfoamelor.(Dermatology online journal, University of California, Davis, 1995, www.pubmed.gov).

O alta etiologie a limfoamelor este cea infectioasa, Epstein-Barr virus fiind prezent la marea majoritate a pacientiilor cu limfoame primitive ale sistemului nervos central.

Limfomul cu celule T al adultului pledeaza si el pentru etiologia infectioasa, fiind asociat cu HTLV-1 un retrovirus care induce malignitatea la pacienti. Cea mai mare prevalenta a acestui limfom in Japonia, la adulti, este in sudul insulei Kyushi, unde 10-15 % din populatie are anticorpi impotriva acestui virus.

Un alt rol important in patogenia limfoamelor il au anomaliile cromozomiale. Dintre acestea cele mai studiate sunt translocatiile prezente la peste 90 % din pacientii cu limfoame Burkitt, la aproximativ 85 % din pacientii cu limfoamele foliculare si la 25 % din pacientii cu limfoame difuze. Tot in patogenia limfomului Burkitt sunt implicate infectiile cu EBV si anomaliile genetice.

Tot infectiile virale (HIV,EBV), pesticidele, starile de imunodeficienta si artrita reumatoida sunt implicate si in etiologia limfomului difuz mixt.

In limfomul mantalei apare o translocatie care duce la dereglarea expresiei genei implicata in reglarea ciclului celular.

Este cunoscuta implicarea bacteriei Helicobacter pylori, a virusurilor EBV, HTLV-1, a virusului herpetic tipul 6 si starilor de imunodeficienta in aparitia limfomului gastric MALT si de asemenea in transformarea acestui tip de limfom in limfom difuz cu celule mari.

Limfoamele cu celule mari difuze sunt asociate cu imunodeficiente ereditare cum ar fi ataxia telengiectazia,cu hepatita C, cu tipul infectios de herpes virus, cu bolile autoimune (artrita reumatoida, lupus eritematos sistemic), cu utilizarea chimioterapicelor si a imunosupresoarelor si expunerea la solventi organici, ierbicide.

Limfomul folicular este relationat cu translocatiile cromozomiale, cum ar fi t(14;18), cu EBV, cu HTLV-1, herpes virus asociat cu sarcomul Kaposi, cu infectiile HIV, cu chimicale si cu imunosupresoarele.

Expunerea la radiatii, pesticide si ierbicide, infectia cu HIV, sindromul Sjögren, transplantul de organ si de maduva osoasa se asociaza cu limfomul imunoblastic.

Limfomul mediastinal primar este unul dintre limfoamele a carui etiologie nu este cunoscuta. La fel de necunoscuta ramane si etiologia formei mycosis fungoides a limfomului cutanat cu celule T si etiologia limfomului cu celule mari anaplazice.

Limfomul limfoblastic este si el la randul lui asociat cu expunerea la radiatii sau pesticide si cu imunosupresia congenitala sau dobandita.

Etiologia limfoamelor Hodgkin

Pentru diagnosticul bolii Hodgkin este necesara prezenta celulei Reed-Sternberg (RS). Celulele RS nu sunt patognomonice pentru limfomul Hodgkin, gasindu-se si in alte conditii neoplazice. Astfel celulele RS si variantele lor pot fi deosebite de celulele neoplazice ale majoritatii limfoamelor non-Hodgkin prin absenta pattern-ului caracteristic de expresie a antigenelor asociate celulelor BT. Aceste celule sunt cu siguranta de origine hematopoietica, dar identificarea seriei specifice este dificila.

In etiologia limfomului Hodgkin este implicat virusul Epstein-Barr, titruri crescute ale acestui virus fiind raportate la persoanele diagnosticate. In tarile slab dezvoltate, unde infectia la varste mici este mai probabila, limfomul Hodgkin este mai comun la copii decat la adultii tineri. In tarile tarile dezvoltate din punct de vedere socio-economic limfomul Hodgkin este mai frecvent la populatia adulta.(Hematology, Williams). Cazurile de HIV asociat cu limfomul Hodgkin sunt pozitive pentru EBV in 100 % din cazuri.

Un studiu epidemiologic recent din Danemarca si Suedia a aratat un risc crescut de boala Hodgkin cu prezenta EBV la cei cu mononucleoza infectioasa in antecedente. Durata dintre perioada de incubatie a mononucleozei infectioase si declansarea simtomelor de boala Hodgkin este de 2,9 ani. De asemenea in asocierea virusului Epstein-Barr cu limfomul Hodgkin sunt implicati factori geografici, etnici si rasiali.

Desi in limfomul Hodgkin nu au fost gasite anomalii cromozomiale de tipul translocatiilor, o implicare genetica in etiologie este sustinuta de riscul crescut de aparitie a bolii printre gemeni. Cazuri de cosangvinitate au fost asociate cu limfomul Hodgkin.(Hodgkin Lymphoma, 2nd Edition, Richard T. Hoppe, Peter M. Mauch, James O. Armitage, Volker Diehl, Lawrence M. Weiss).