FOAMEA SI APETITUL IN BOLILE ENDOCRINE

FOAMEA SI APETITUL IN BOLILE ENDOCRINE

Foamea este necesitatea prin care organismul este solicitat sa aduca din afara, pe cale digestive, material alimentar energetic si plastic.

Foamea este conditionata de doi centrii hipotalamici care functioneaza in tandem: centrul ventro-medial si centrul dorso-lateral. Functia lor este determinate de: in primul rand de variatiile glicemiei, tendinta glicemiei de a scadea sub o anumita limita (<80mg%) micsoreaza glucoza patrunsa in centrul dorso-lateral devine avid de glucoza si apare senzatia de foame , necesita ingerari de alimenta. Alimentele ingerate cresc glicemia si astfel centrul ventro-medial furnizeaza energia suficienta pt a deprima centrul dorso-lateral, drept consecinta, senzatia de foame dispare.

Fiziologic, hipoglicemia postprandiala atinge valori critice la 5-6 ore dupa masa, deci ea stabileste orarul ritmului de alimentare.

Foamea apare ca o necessitate obiectiva, odata indeplinita de o senzatie placuta de satisfactie.

Dorinta de a manca este apetitul.

Foamea si apetitul nu sunt identice, ele se insotesc si se determina reciproc; foamea ca necessitate, naste dorinta de a manca- apetitul, iar apetitul naste necesitatea de foame.

Apetitul si foamea odata rezolvate sunt urmate de senzatia de satietate(actul frivol al ecuatiei apetit-foame). Daca, prin abuz, se continua ingestia de alimente, dupa satietate, se produce distensia stomacului si consecutivei senzatia de plentitudine. In acest caz excitantii pozitivi ai apetitului, isi schimba sensul, devin negative si apare senzatia de greata, care poate fi urmata de varsaturi.

In anumite conditii patologice, fenomenele legate de alimentatie se disociaza sau se variaza in felul urmator:

a). foamea si apetitul dispar, bolnavul acuza lipsa poftei de mancare, are inapetenta sau repulsie de alimente-anorexie.

b). foamea poate fi prezenta, dar nu si apetitul, inapetenta fiind totala sau numai pentru anumite alimente(inapetenta selectiva).

c). apetitul poate persista dar dispare foamea(afamie).

d). apetitul si foamea pot fi intensificate(hiperorexie), in primul rand hiperfagia(ingestia crescuta de alimente), polifagia(necesitatea de a manca des), tahifagia(ritmul de ingerare rapid), bulimia(fenomen paroxistic-foame permanenta si cantitate mare nepotolita).

e). apetitul se poate perverti, bolnavul consuma elemente care nu fac parte din meniu, fenomen numit parorexie.

Numeroase boli endocrine, prin mecanisme diferite, se insotesc, unele de diminuari sau pierderi, altele de intensificari sau chiar exacerbari ale foamei si apetitului.

BOLI ENDOCRINE CU DIMINUAREA SAU PIERDEREA FOAMEI SI APETITULUI

Acestea, sunt in general, consecinta diminuarii arderilor si cresteri consecutive a pragului de excitabilitate, a centrilor hipotalamici, responsabili cu reglarea foamei si a satietatii. La acestea se asociaza hipoclorhidria si hipokinezia gastrica, factori care lipsesc de stimuli respectivi, centrul ventro-medial.

In hipotiroidie sunt urmatoarele semene si simptome: apetit si foame diminuate, senzatie de satietate si plentitudine. Bolnavii mananca rar, putin,mesteca incet si se satura repede, uneori au inapetenta absoluta.

In hiperparatiroidie, bolnavii prezinta anorexie, greata,varsaturi.

In boala Addison, in faza compensata a bolii, inapetenta este constanta, uneori cu anorexie pentru grasimi, carne. Sunt preferate alimente sarate, acre, condimentate. Bolnavii mananca putin, se satura repede, acuza senzatia de plentitudine si greata postprandiala.

In perioada care preceda criza, apetitul si foamea dispar, apar greturile nelegate de alimentatie, masticatia este obositoare, epuizanta. In timpul crizei addisoniene refuzul alimentar este total.

In casexia hipofizara, bolnavii prezinta inapetenta progresiva pana la anorexie, cu senzatie de satietate si plemtudine de obicei, fara greturi sau varsaturi. Bolnavii mananca putin si rar.

In anorexia mintala, care la inceput nu e o boala endocrina ea devine endocrina prin implicatiile indocrine care survin pe parcurs. Boala debuteaza cu refuz alimentar deliberat si varsaturi provocate. Cu timpul, fenomenele devin conditionate la care se adauga inapetenta, indusa de insuficienta tiroidiana si corticosuprarenala, date de denutritie.

BOLI ENDOCRINE CU INTENSIFICARE SAU EXACERBAREA FOAMEI SI A APETITULUI

Intensificarea sau exacerbarea foamei si a apetitului, survine in aceste bolii in care domina catabolismul intens: hipertiroidism, feocromacitom, in care se produc variatii mari ale glicemiei, cu scaderi marcate (hipertiroidism, hiperinsulinism, obezitate) sau in boli cu incapacitatea glucozei de a fi folosita in celule (diabet insulinic).

Hipertirodia se caracterizeaza prin foame inperioasa, frecventa, usor de satisfacut.Bolnavii mananca mult, repede si des, uneori bulimic, urmata de plemtitudine, greata si varsaturi.

Hiperinsulismul functional sau lezional prezinta:

-foame permanenta sau in puseuri cu stare de rau pe nemancate(gol in stomac, dureri de foame).

-irascibilitate, nervozitate, neliniste,anexietate

-transpiratii, racirea extremitatilor

-incetosarea vederi, infundarea urechilor

-tremuraturi, palpitatii, extrasistole, salivatie etc.

Feocromacitom - sunt tulburari asemanatoare celor din hiperinsulinism cu crize paroxistice.

Acromegalia da foame exagerata si plemtitudine.

Obezitatea da tulburari carecteristice ale foamei si a apetitului exagerat.

Bolnavii au apetit crescut, permanent usor de maret la stimuli alimentari, pofticiosi si jinduitori. Foamea este imperioasa bolnavii mananca fara sa se sature, cantitatile ingerate sunt apreciabile, uneori plemtitudinea se rezolva prin varsaturi, fara scaderea apetitului.

Bolnavii sunt preocupati de mancare, foamea survine la 3-4 ore la inceput, apoi tinde sa se permanentizeze, tulburand pana si somnul de noapte. In general, nu sunt preferinte alimentare, se observa optiunea pentru dulciuri si fainoase.

Diabetul zaharat prezinta clasicile tulburari: polifagia si polidipsia. Polifagia e asemanatoare celei din obezitate.

TULBURARI PONDERALE IN BOLII ENDOCRINE

EXCESUL PONDERAL

Se defineste ca exces ponderal orice greutate care depaseste cu 10% greutatea ideala, a subiectului cercetat.

Excesul ponderal poate fi realizat prin:

-cresterea masei musculare

-crestea masei adipoase, sau a ambelor.

In general, dezvoltarea masei musculare, da abateri moderate de pana la 10% fata de greutatea ideala.

Cresterea masei adipoase da cele mai puternice abateri de la greutatea normala.

Depasirile greutatii ideale cu mai multe de 15-20% definesc obezitatea.

Dezvoltarea masei adipoase presupune depunerea grasimilor neutre fie intr-un tesut adipos hiperplagiat (obezitatea prin dezvoltarea tesutului adipos), fie intr-un tesut adipos alea oricarei celule sehipertofiaza (creste volumul celulelor adipoase).

Ca mecanism de producere, obezitatea este consecinta unui cumul de energie, depozitat sub forma de lipide, cumul rezultat din dezechilibrul intre aportul si consumul de energie.

Trebuie luate in consideratie doua elemente:

-aportul de alimente constituind factorul exogen

-sistemele organismului care regleaza metabolismele (anabolismul si catabolismul) constituind factorul endogen.

Condiile care determina aparitia obezitatii sunt

-aportul alimentar exagerat

-hipertonia sistemelor anabolizate, ambii factori se conditioneaza reciproc. Mai sunt de luat in consideratie:

-factorul genetic - predispozitia individului de a anaboliza

-insulinorezistenta si altele.

Sistemul endocrin este angrenat in mecanismul de reproducere a crearii obezitatii, sau el este el insusi elemental declansator al acestui mecanism.