Notiuni generale despre droguri, produse si substante stupefiante

1. Termeni uzuali folositi in definirea produselor si substantelor

stupefiante

1.1. Acceptiunile termenului de drog

Notiunea juridica de drog a cunoscut mai multe conotatii in timp si, cu toate acestea, ea este si astazi un veritabil subiect de disputa acerba chiar printre specialisti din cauza relativitatii sale.

Dictionarul Enciclopedic roman defineste drogul ca fiind din punct de vedere farmaceutic o "materie prima de origine vegetala, animala sau minerala ce serveste la prepararea anumitor medicamente", iar din aceeasi sursa aflam ca activitatea de drogare, din punct de vedere medical "consta in administrarea exagerata de medicamente unui bolnav. Drogarea duce la obisnuinta, la necesitatea maririi continue a dozei, fapt care are repercusiuni negative asupra organismului".

La ora actuala sensul cel mai apropiat de acceptiunea comuna admisa pentru cuvantul drog, retinut si utilizat de limbajul diurn al omului modern si nu neaparat al specialistilor este cea potrivit careia " drogul este orice substanta, susceptibila de a da nastere toxicomaniei". Si totusi, nici aceasta definitie nu este suficient de corecta.

In anul 1931 Societatea Natiunilor, preocupata de problema toxicomaniei, insarcineaza un grup de specialisti sa dea o definitie clara "drogurilor daunatoare", sintagma sub care figurau drogurile in primele mari tratate de drept international, semnate intre cele doua razboaie mondiale, dar fara a se reusi realizarea acestui deziderat.

In anul 1950, O.M.S. a incredintat aceeasi sarcina dificila Comitetului de experti in droguri apte de a da nastere toxicomaniei, din subordinea sa. Acestia reusesc in anul 1952 sa dea prima definitie a toxicomaniei relativ unanim acceptata, facand totodata, in premiera pe plan stiintific mondial, o diferentiere neta intre doua fenomene care se suprapuneau: obisnuinta si toxicomania si calificand, paradoxal drogul.

Astfel, notiunea de obisnuinta este definita ca fiind "o stare rezultata din consumarea repetata a unui drog. Caracteristicile sale sunt in deosebi:

- o dorinta de a continua luarea drogului din cauza senzatiei de bine pe care el o creeaza;

o usoara tendinta de a creste dozele;

o dependenta de ordin psihic cu privire la efectele drogului;

efectele daunatoare care, daca exista, privesc, inainte de orice, individul."

La randul sau, toxicomania este definita ca fiind acea "stare de intoxicare cronica sau periodica nascuta din consumarea repetata a unui drog natural sau de sinteza. Principalele caracteristici ale toxicomaniei sunt:

- o dorinta nestavilita sau o nevoie de a continua sa consume droguri si de a si-l procura prin toate mijloacele;

tendinta de a mari dozele;

efecte daunatoare asupra individului si a societati".

Din analiza celor doua definiti propuse in anul 1952, de catre experti O.M.S., se puteau identifica de acum mai bine drogurile cere creeaza toxicomania, precum si acele substante si produse care dau nastere doar la o simpla obisnuinta. Astfel, un individ acomodat cu un anumit drum poate oricand sa renunte la consumul acestuia pe cand un toxicoman nu poate face un asemenea gest, eliberandu-se singur din plasa drogului cu proprietati dependogene.

Definitiile amintite, desi conturau tot mai exact fenomenul toxicomaniei nu erau nici ele in masura sa avanseze un criteriu sigur care sa individualizeze, in mod concret, drogul sau produsele si substantele apte a fi supuse controlului international in materie.

Pe de alta parte definitia O.M.S. din anul 1952 nu era suficient de completa deoarece nu ingloba, de fel, canepa indiana si frunzele de coca din care se extrag groguri si care nu creeaza dependenta fizica. O.M.S., in scopul evitarii contradictiilor dintre normele juridice internationale privind drogurile si definitiile date acelor substante si produse ce genereaza toxicomania, recomanda, in 1963, renuntarea la termenii obisnuinta si inrobire si utilizeaza notiunile mai evoluate conceptual de dependenta si toleranta.

Nici chiar expresia "abuz de droguri", prezenta in legislatia multor tari ca si in conventiile internationale, menita sa descrie o stare deosebita asociata cu cea a utilizarii drogurilor, nu mai corespundea nici ea, ceea ce impunea schimbari importante in terminologia utilizata de specialisti si in mandatul incredintat Comitetului de experti.

Conform definitiei date de O.M.S. prin abuz de droguri se intelege orice utilizare excesiva continua ori sporadica, incompatibila sau in relatie cu practica medicala a unui drog. Abuzul poate fi:

- exceptional, in scopul de a incerca o data sau de mai multe ori un drog, fara a continua insa;

ocazional, sub forma intermitenta, fara a se ajunge la dependenta;

episodic, intr-o circumstanta determinata;

sistematic, caracterizat prin dependente.

In anul 1978, O.I.P.C.-INTERPOL evidentiaza o lista numita Terminologia drogurilor, in scopul uniformizarii termenilor privind drogurile, folositi de catre serviciile specializate in rapoarte si statistici. Lista a fost intocmita dupa consultarea Diviziei de stupefiante a O.N.U., a unor tari membre ale O.I.P.C.-INTERPOL si Drug Enforcement Administration din S.U.A..

1. Dependentele, toleranta si farmacodependenta

In anul 1964, Comitetul de experti in droguri apte de a da nastere toxicomaniei defineste notiunile de dependenta si toleranta.

De acum inainte, dependenta psihica este definita ca fiind "starea in care un drog produce un sentiment de satisfactie si o inclinatie psihica ce cere o administrare periodica sau continua a drogului pentru obtinerea placerii ori evitarea starii de rau".

In ceea ce priveste dependenta fizica, aceasta este, la randul sau, considerata "o stare adaptiva caracterizata prin aparitia unor tulburari fizice intense atunci cand administrarea drogului este intrerupta sau cand actiunea acestuia este contracarata printr-un antagonism specific. Aceste tulburari, adica simptomele de sevraj ori de abstinenta, se compun din simptome de natura fizica sau psihica caracteristice fiecarui drog".

In sensul termenilor utilizati de catre specialisti mai apare si o noua notiune: toleranta, care este, de acum apreciata a fi "proprietatea posedata de organismul uman de a suporta, fara manifestari de reactie, administrarea dozelor obisnuite active ale unei substante determinate. In materie de droguri, aceasta toleranta poate conduce la o marire a dozelor in scopul regasirii efectului cautat".

Distinctia propusa dintre cele doua forme de dependenta, generate de drog, este vizibila; cea psihica, mult mai usoara, permitand individului sa renunte la consum, iar cea fizica, cu mult mai acutizata, cerand eforturi deosebite, mai ales in timpul sevrajului din partea subiectului aflat In situatia respectiva.

Dar, si intr-un caz si in celalalt, rezulta ca, de acum inainte, orice substanta ori produs care da nastere la dependenta fizica ori psihica, trebuie supusa controlului international si, fireste, national, calificandu-se astfel, cu alte cuvinte, drogul, din punct de vedere juridic.

Si, concomitent, avansarea teoretica a notiunii de dependenta largeste sfera nationala a drogului, supunand regimului, alaturi de stupefiantele inscrise deja in documentele internationale, noile produse farmaceutice, de origine sintetica, aflate la moda asupra carora, in curand, se va extinde controlul international, situatie solicitata, in mod practic, chiar de realitatile unui fenomen aflat in evidenta expansiune si ce nu putea fi trecut cu vederea de specialisti.

In plus, se impunea avansarea, pe de alta parte, a unui nou concept pentru a se evita paralelismele ce mai subzistau in terminologia specialistilor, dar si a nespecialistilor, care utilizau, inca, pe larg, termenul de toxicomanie pentru a desemna, simultan, dependenta fizica si psihica, in timp ce prin obisnuinta se intelegea anterior doar dependenta psihica.

Si pentru ca utilizarea, in practica, fara obtine totusi rezultatul scontat, si anume acela de a preciza, cu claritatea dorita, diferenta dintre cele doua notiuni, "Comitetul Expertilor in droguri al Organizatiei Mondiale a Sanatatii" devenit, intre timp, "Comitetul O.M.S. al expertilor in farmacodependenta", Comitetul recomanda inlocuirea lor cu termenul nou creat anume "farmacodependenta".

La cea de a saisprezecea sa reuniune, comitetul a definit aceasta notiune ca fiind "o stare psihica si uneori chiar fizica rezultand din interactiunea dintre un organism viu si un medicament, ce se caracterizeaza prin modificarea de comportament si prin alte reactii care cuprind, totdeauna, o tendinta de a lua medicamentul, in mod continuu, sau periodic, in scopul regasirii efectelor sale psihice si, cateodata, pentru a evita neajunsurile privarii. Aceasta stare poate sa fie insotita sau nu de toleranta. Acelasi individ poate fi dependent de mai multe medicamente".

Desi axata, in principal, pe substantele si produsele farmaceutice (denumite generic cu substantivul medicament) prin o simpla inlocuire a acestuia cu cuvantul drog campul de aplicabilitate a formularii devine, dintr-o data, extrem de incapator, rasfrangandu-se chiar si asupra substantelor psihotrope, care cu ani mai tarziu, vor fi puse, si ele, sub control international de catre Conventia privind substantele psihotrope din 1971.

Se parea, ca de acum inainte, pentru multi dintre specialisti, ca prin definirea farmacodependetei procesul mult dorit de calificare juridica drogului se incheiase intrucat toate caracteristicile sale (actiunea asupra sistemului nervos central, crearea dependentei, nasterea tolerantei, ca sa enumeram doar principalele sale efecte) erau in acest mod reunite pentru prima oara, si nu oarecum, ci chiar multumitor.

Fr. Caballero nu este insa de acord in aceasta privinta si are o alta opinie: "Din nefericire, formularea din 1969 (farmacodependenta) pare tehnic inferioara celei din 1952 (toxicomania). Ea nu integreaza in efect nocivitatea individuala si sociala a substantei, pe cand expertii din 1952 vizau, in plus de dorinta (1), toleranta (2) si dependenta (3) si efectele daunatoare asupra individului si societatii".

Si, in continuare, reputatul specialist in domeniu, isi argumenteaza punctul de vedere conform caruia nu are sens, afirmarea ideii de dependenta fara ca ea sa fie raportata la nocivitate, deoarece " nu poti fi dependent, dovedind o placere in absorbtia repetata a unei substante fara ca aceasta sa fie un drog daunator" si exemplifica, spunem convingator, cu referire la o persoana bolnava de potomanie cand, bolnavul poate deceda ca urmare a ingurgitarii unor cantitati masive de apa, fara contenire si fara ca lichidul nostru vital sa fie drog in acceptie data de definitia farmacodependentei, deoarece, lucru stiut, apa e lipsita de nocivitate. (sa nu uitam, de asemenea, ca orice substanta ori aliment lipsit de toxicitate pot deveni la un moment dat daunatoare prin acumulare si nu prin toxicitatea lor intrinseca, fie ca este vorba de carne, mere, sare, morcov etc.).

Travaliul expertilor si al specialistilor nu s-a oprit insa aici. Simultan cu edificarea, tot mai precisa a sistemului de control international al drogurilor, perfectabil de altfel si astazi, s-a cautat, pe mai departe, de catre cei in masura, o definire cat mai exacta si solida a fenomenelor nascute de drog. Si aceasta in scopul indepartarii echivocului si a evita interpretarile eronate voite ori involuntare, creand premisele necesare elaborarii unei strategii adecvate, cu bataie lunga, pentru reducerea problemelor legate de drog cu care este omenirea confruntata.

Ca atare, pentru a defini cu mai multa acuratete, in acest sens, aspectele chimice ale farmacodependentei, O.M.S. a elaborat, tot prin expertii sai, un nou document de o importanta covarsitoare si anume directivele pentru diagnosticarea diverselor tulburari mentale si comportamentale nascute din utilizarea substantelor psihoactive. Astfel in Clasificarea internationala a tulburarilor mentale si a tulburarilor datorate comportamentului - Descrierile chimice si directivele pentru diagnosticare, codificate sub denumirea generica CIM - 10 se reda imaginea chimica a sindromului de sevraj, precum si caile de diagnosticare a acestora.

Din comportarea atenta a definitiei farmacodependentei si descrierii chimice a sindromului de sevraj avansat de catre directivele CIM -10 s-a ajuns la concluzia ca nu exista incoerenta majora intre cele doua concepte, intrucat atat una cat si cealalta:

- " pe de o parte, definesc o dorinta puternica ori compulsiva de a consuma o substanta si pun in evidenta un comportament de cautare a drogului greu de stapanit ca o componenta esentiala a dependentei;

- pe de alta parte, considera sindromurile de sevraj si de toleranta ca fiind simple consecinte ale expunerii la drog, care nu sunt ele insele suficiente pentru a putea diagnostica farmacodependenta cu certitudine".

Comitetul de experti a afirmat, totodata, doua idei deosebit de relevante in context si anume ca, distinctia dintre cele doua forme de dependenta este greu de realizat in context chimic si ca, de asemenea, distinctia respectiva nu corespunde opiniei moderne care doreste ca efectele drogului asupra individului sa fie potential decelabile si biologic.

Conformandu-se totusi necesitatii imperioase de a inlatura confuzia care, iata mai persista, in continuare, pentru ca medicii apreciau semnele existentei sindromului de sevraj ca o dovada clara a unei dependente fizice mai mult decat a farmacodependentei, Comitetul se decide, in cele din urma, sa renunte la distinctia, cea atat de controversata, dintre dependentele psihica si fizica si da, in urma consultarilor, o noua definitie a farmacodependentei, care, astfel retusata, se prezinta dupa cum urmeaza:

" Ansamblu de fenomene comportamentale, cognitive si fiziologice de o intensitate variabila, in cadru careia utilizarea uneia ori a mai multor substante psihoactive devine principala prioritate. Caracteristicile sale esentiale sunt dorinta obsesiva de a-si procura si de a lua substanta in cauza si a o cauta permanent. Factorii determinanti ai farmacodependentei si problemele care decurg din aceasta pot fi de natura biologica, psihologica ori sociala si care comporta, in mod obisnuit, o interactiune".

Insa nu se poate renunta deocamdata, dupa cum se remarca, la notiunea dependentei fizice care, in domeniul farmacologiei, a insemnat o etapa importanta fara a starni mirare. De asemenea, pentru a se evita, pe viitor, confuzia cu dependenta in general, comitetul pe care de acum il cunoastem, a decis introducerea in terminologie a conceptului sindromului de sevraj, in redactarea urmatoare:

"Dupa administrarea repetata a anumitor substante care dau nastere la dependenta, cum ar fi, de exemplu, opiaceele, barbituricele si alcoolul, abstinenta la acestea poate accentua comportamentul ce consista in cautarea acestor substante in scopul de a evita ori de a usura efectele dureroase ale sevrajului, si/sau producerea de schimbari fiziologice suficient de grave pentru a necesita un tratament medical".

Comitetul a considerat de cuviinta sa aduca, totodata, precizari importante si acestei notiuni care este toleranta. Definitia acesteia, la ora actuala, este dupa cum urmeaza:

"O reducere a sensibilitatii fata de o substanta, dupa administrarea s-a repetata, care fac necesare doze mult mai ridicate pentru a produce acelasi efect ca si cel obtinut anterior cu o doza mai redusa. Aceasta crestere a dozei poate fi facuta necesara prin schimbarile din metabolizarea substantei sau printr-o adaptare celulara, fiziologica ori comportamentala cu privire la efectele sale".

1.3. Utilizarea nociva

Cu prilejul celei de-a saisprezecea reuniune, Comitetul definise sintagma abuz de droguri ca fiind " folosirea excesiva, persistenta ori sporadica, incompatibila sau fara legatura cu o motivare medicala acceptabila".

Apreciind din nou necesitatea de a renunta, o alta ambiguitate si anume aceea a definitiei date abuzului de droguri, emisa in alte conditii, de acum depasite, acelasi for de decizie recomanda utilizarea, in locul sintagmei perimate, a expresiei utilizare nociva.

Aceasta va fi definita ca fiind " un mod de consumare a unei substante psihoactive daunatoare pentru sanatate, psihic sau fizic; consumarea unor asemenea substante are aspecte neplacute asupra familiei, comunitatii si societatii in general".

La ora actuala, substanta psihoactiva este considerata a fi "orice substanta care, introdusa intr-un organism viu, ii poate modifica acestuia perceptia, comportamentul ori functiile sale cognitive sau motrice".

1.4. Substanta psihoactiva

Comitetul de experti ai O.M.S., prin cel de-al 28-lea sau raport tehnic cu nr. 836, constatand ca noii definitii a farmacodependentei (care nu este in mod necesar, dupa cum s-a remarcat, nociva prin ea insasi), trebuie sa i se alature si unele precizari cu privire la acele substante care produc, in anumite doze, modificari fizice ori comportamentale ce au, apoi, consecinte sociale si de sanatate publica. Iata, in lumina acestor precizari, care sunt, la ora actuala:

"Substantele sau clasele de substante psihoactive a caror autoadministrare poate produce tulburari mintale si tulburari de comportament si bineinteles o dependenta, enumerata in CIM-10"

alcoolul;

opiaceele;

derivatele canabisului;

sedativele si hipnoticele;

cocaina;

alte stimulente si cofeina;

halucinogenele;

tutunul;

solventii volatili;

alte substante psihoactive si substante din diferite clase utilizate in asociere.

Sa retinem recomandarea de excludere a termenului drog si utilizarea, in locul sau, a sintagmei substanta psihoactiva, apreciata a fi mult mai cuprinzatoare si pe care o propunem a fi utilizata si in tara noastra, potrivit O.M.S. dar, mai ales, pentru acuratetea si larga s-a sfera nationala.

Folosirea de catre noi, in continuare, a cuvantului drog se justifica insa prin caracterul sau istoric ca si in sens larg, denominator, in acelasi timp al stupefiantelor si substantelor psihotrope, iar cand facem referire la substanta, vom intelege, totdeauna substanta psihoactiva.

Se atrage atentia asupra includerii alcoolului si a tutunului printre substantele psihoactive ce sunt recomandate de O.M.S., de a fi puse controlului international, cu motivarea ca ele au in compozitia lor incontestabile proprietati dependogene si pot cauza grave consecinte pentru sanatatea consumatorului.

Considerate de foarte mult timp droguri usoare si licite cu un net caracter recreativ, alcoolul si tutunul, apreciate astfel, fireste, in primul rand din ratiuni economice, iata-le, dintr-o data, asezate in randul substantelor psihoactive, fiind pe cale sa se puna punct unei politici mondiale discriminatorii in domeniul comertului cu acestea. Asupra acestui drog vom reveni, de altfel, cand vom face referire la drogurile licite si cele ilicite.

Clasificarea produselor si substantelor stupefiante

Substantele psihoactive si cu caracter dependogen pot fi clasificate in functie de criteriile de ordin: stiintific, medical sau juridic, cautand de fiecare data a determina si diferentia efectele date asupra individului de catre substantele active cele mai raspandite astazi.

O clasificare generica a drogurilor ar fi :

a)      dupa modul de obtinere:

naturale;

semisintetice:

sintetice.

b)      dupa modul de actiune asupra Sistemului Nervos Central:

stimulente;

depresoare;

perturbatoare.

c)      dupa efectul actiunii lor asupra unui consumator:

stupefiante;

halucinogene.

In afara acestor criterii enumerate mai exista si o serie de distinctii importante si ele, nu doar din punct de vedere teoretic, asupra carora vom face precizarile necesare ulterior.

1. Clasificari de ordin stiintific.

Conform Dictionarului Enciclopedic de droguri, drogurile sunt impartite in mai multe categorii cum ar fi :

a)      droguri dulci (ingerabile) - sunt astfel denumite amfetaminele si alte stimulente ale S.N.C., prizate in general;

b)      droguri inhalabile - produse chimice volatile la temperatura mediului ambiant ai caror vapori produc efecte similare celor date de alcool ori stupefiante;

c)      droguri injectabile - de obicei apeleaza la administrarea prin injectare consumatorii care au ajuns la un grad ridicat de dependenta iar drogurile administrate pe alte cai nu-i mai satisfac. Aceste droguri actioneaza imediat asupra SNC, efectele fiind foarte intense;

d)     droguri naturale - toate substantele stupefiante si psihotrope extrase sau preparate din plante, altele decat cele de sinteza ori semisinteza, fara a fi prelucrate chimic, ca de exemplu: cocaina, cannabisul, frunzele de coca, morfina, opiul;

e)      droguri psihice - categorie de produse si substante ce actioneaza direct asupra SNC, cum ar fi halucinogenele;

f)       droguri sintetice - substante obtinute pe cale chimica prin sinteza in conditii de laborator.

O alta clasificare, foarte importanta este cea a marelui toxicolog german Lanis L. Lemin care a fost produsa in anul 1924 in lucrarea sa, intitulata Les paradis artificiels, devenita mai mult decat o referinta majora in materie. Astfel, profesorul Lemin, operand clasificarea doar cu substantele cunoscute la acea vreme si pe care le denumea "agenti modificatori ai spiritului", in functie de actiunea lor asupra psihicului uman, le grupeaza in 5 grupe dupa cum se poate vedea in anexa I. Aceasta clasificare este de natura psihofarmacologica, evidentiind, inainte de orice, aspectul actiunii substantelor si produselor respective asupra SNC, fara a face insa acelasi lucru si cu privire al efectele secundare care, uneori, pot estompa chiar pe cele principale semanand, astfel, confuzie. In aceste conditii specialistii vor cauta o noua clasificare mai acceptabila.

In anul 1957, profesorul Jean Delay propune o alta asezare a substantelor ce actioneaza asupra SNC, pe criterii, de asta data, psihiatrice. Ea va fi acceptata si adoptata in anul 1961 de catre cel de-al treilea Congres Mondial de Psihiatrie. Jean Delay evidentiaza 3 grupe de substante :

psiholeptice;

psihoanaleptice;

psihodisleptice.

Dar clasificarea substantelor psihotrope, clasice si moderne, realizata de catre savantul francez Pierre Deniker pare cea mai interesanta si corespunzatoare, dupa cum se poate observa in Anexa I.

O alta clasificare consacrata de Conventia unica privind stupefiantele din 1961 realizata de catre Policier si Thuiller este urmatoarea:

a)      depresoare ale SNC:

alcoolul;

hipnoticele;

tranchilizantele;

neurolepticele;

analgezicele.

b)      stimulente:

stimulente minore;

stimulente majore;

stimulente ale umorului si antidepresoare.

c)      perturbatoare :

canepa indiana;

halucinogene;

solventii volatili.

Clasificari de ordin medical

In anul 1971 OMS propune in mod oficial o alta clasificare fondata pe proprietatea unei substante de a da nastere la dependenta ori de a induce toleranta. Astfel, substantele ori grupele de substante cu aceste caracteristici au fost ierarhizate in ordine alfabetica, dupa cum se poate observa in anexa II.

Alti cercetatori cum ar fi M. Nahos, Trouve si altii, in lucrarea intitulata Toxicomanie, Pharmacodependence, pentru ierarhizarea unor droguri iau in calcul procentajul consumatorilor. Astfel pentru alcool se indica 7%, pentru cannabisul jamaican 50%, heroina - cocaina 90-95%. Dar nici aceasta scala nu pare a fi corecta intrucat din interpretarea acestor cifre reiese ca 7% dintre bautorii de alcool devin dependenti, pana la 50% din consumatorii de cannabis devin toxicomani, iar opiaceele dau nastere la dependenta prin proportie de 95%, ceea ce duce la concluzi arbitrare si care nu pot fi sustinute cu argumente solide.

Specialistii francezi au redactat un raport ce cuprinde substante cu proprietati toxicomanogene clasificate in functie de capacitatea lor numita clasificarea PELLETIER. Meritul acestei clasificari este de a trata in mod unitar atat drogurile licite cat si pe cele ilicite, ce sunt controlate juridic.

Droguri dure si droguri usoare

Criteriul de departajare, in acest caz, este considerat a fi concentratia de principiu activ continuta de catre un drog sau altul. In functie de acest lucru, unele droguri pe care le vom numi dure au concentratii puternice de alcaloid, in timp ce acelea considerate usoare il contin intr-o proportie scazuta.

Astfel, nu este tot una sa fumezi o tigara marijuana, intr-o anumita imprejurare si sa fumezi zilnic crak. Totusi, problema nu este asa de simplu de tratat, cum ar parea la prima vedere, intrucat, in materie de consum de droguri, totdeauna doza este cea care determina intoxicatia si creeaza toleranta, potrivit unui principiu verificat de catre toxicologi. Aceasta inseamna ca o doza ridicata, chiar dintr-un drog considerat usor, poate crea, la un moment dat, aceleasi probleme ca si un drog apreciat a fi dur.

Pe de alta parte, exista unele droguri care nu creeaza decat o dependenta redusa, chiar daca este apreciat ca este un drog dur. Este cazul LSD, a carei doza de cateva miligrame declanseaza puternice reactii in organismul toxicomanului, fiind un puternic halucinogen, dupa cum stim, pe cand in acelasi timp, opiu, apreciat, ca fiind un drog usor, are, in schimb, un foarte puternic potential dependogen.

Se impune, de asemenea, ca distinctia dintre droguri dure si usoare sa nu aiba loc intre cele care apartin unor clase farmacologice deosebite, intrucat numai in cadrul familiei poate fi decelata o gradare reala a efectelor. In acest sens, mentionam ca exista astazi in circulatie si o scara a drogurilor, intocmita in functie de continutul lor in principii active, cu o artificialitate vadita, ceea ce nu face mai putin interesant studiul sau.

Din interpretarea pozitiei drogurilor din tabloul sinoptic de mai sus, reiese concluzia utila ca, in general, diferenta dintre drogurile usoare si cele dure este calculata dupa originea lor, naturala sau de sinteza si nu cum se spera, dupa concentratia de principiu activ.

Aceasta specificitate o vom intalni si in documentele de drept international, ca si pe alocuri in dreptul nostru intern referitor la droguri. Astfel, in conformitate cu prevederile art.49 din Conventia din 1961, o parte semnatara este indrituita sa-si rezerve dreptul de a autoriza temporar, pe teritoriul sau:

a)      - utilizarea opiului in scopuri cvasimedicale;

b)      - utilizarea opiului pentru fumat;

c)      - mestecarea frunzelor de coca;

d)     - utilizarea cannabisului, a rasinei de cannabis, extractelor si tincturilor de cannabis in scopuri nemedicale;

e)      - productia, fabricarea si comercializarea stupefiantelor vizate la literele a-d in scopurile mentionate in respectivele alineate.

Mai mult chiar, acordand importanta necesara caracterului traditional si cultural al unor droguri naturale, aceeasi conventie cere abolirea consumului de opiu in scopuri cvasimedicale in 15 ani de la intrarea sa in vigoare. Mestecarea frunzelor de coca era prevazuta a fi, la randul sau, eradicata intr-un termen de 25 de ani, termen de gratie acordat si pentru utilizarea cannabisului in alte scopuri decat cele medicale sau stiintifice.

Substantele chimice esentiale si precursorii

La ora actuala, in cadrul eforturilor desfasurate pe plan mondial in scopul combaterii traficului si consumului abuziv de droguri, isi impune valentele pozitive o noua strategie, si anume, aceea a impiedicarii deturnarii din circuitul legal al anumitor substante si produse care servesc la obtinerea heroinei, a cocainei, a stupefiantelor semisintetice ori sintetice, in general, in laboratoarele clandestine create de catre traficanti.

Fundamentarea juridica pentru punerea substantelor chimice esentiale si precursorii sub controlul international, o intalnim in art.12 din Conventia din 1988.

Alegerea produselor chimice cele mai pretabile de a fi clasificabile, din acest punct de vedere raspunderea de mare importanta, nu este o sarcina usoara.

Initial, figurau doar 12 substante si produse pe tablourile I si II ale Conventiei din 1988, dupa cum urmeaza:

In urma unor recomandari insistente venite din partea forurilor competente, cu prilejul celei de-a 35-a sesiuni din luna aprilie 1992, care a avut loc la Viena, Comisia pentru stupefiante a decis includerea sub control a altor 10 precursori chimici ce pot servi, la randul lor, la obtinerea drogurilor ilicite in laboratoarele clandestine din toata lumea.

Acestia sunt, in ordinea votata, urmatorii: acidul N-acetilantracilic, metilene-dioxifenil 3,4-propanona 2, safrol, isosafrol, piperonal, metietilcetona, toluen, hipermanganat de potasiu, acid sulfuric si acid clorhidric.

Cele 22 de produse chimice au fost impartite in trei categorii:

Categoria I cuprinde 8 produse chimice utilizate la producerea stupefiantelor de sinteza si neavand o alta utilitate; 6 dintre acestea figureaza in Tabloul I al Conventiei din 1988, celelalte doua fiind suplimentare.

Categoria a II-a numara 7 produse chimice utilizate la producerea stupefiantelor, sintetice, dintre care, anhidrida acetica este, in aceeasi masura folosita ca element indispensabil la fabricarea heroinei.

Produsele chimice din aceasta categorie au si aplicatii licite ori comerciale mai largi decat cele cuprinse in categoria precedenta.

Categoria a II-a cuprinde 4 produse chimice care figurau deja pe Tabloul II al Conventiei din 1988 s 3 sunt suplimentare.

Categoria a III-a include, la randul sau, 7 produse chimice ce sunt esentiale in productia de heroina si cocaina doua dintre ele, respectiv, acetona si eterul dietilic, le regasim pe Tabloul II al Conventiei din 1988, celelalte 5 fiind suplimentare.

Exista, din punct de vedere juridic vorbind mai multe mecanisme oficiale puse la punct pentru prevenirea deturnarii din circuitul legal al produselor chimice la care am facut referire. Ele isi manifesta actiunile la nivel national, bilateral, regional si international, fiind, in ultima instanta interdependente. Instrumentul cel mai de seama insa in ceea ce priveste controlul international al substantelor chimice esentiale si precursorilor, ramane totusi Conventia din 1988, cea care a si avansat aceasta noua metoda de lupta impotriva proliferarii traficului si abuzului ilicit de droguri.

In acelasi timp, Organul International de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S), Consiliul de Cooperare Vamala (C.C.D.) si Organizatia Internationala de Politie Criminala(O.I.P.C.) - Interpol, desfasoara la randul lor, alte eforturi, prin intermediul programelor proprii de tinere sub control a acestor substante si produse in timp ce la nivel regional, Organizatia Statelor Americane (O.A.S.) si Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) au introdus importante masuri de reglementare si cooperare in materie.

Droguri licite si droguri ilicite

Cu privire la aceasta distinctie intre drogurile permise si cele supuse anumitor regimuri restrictive, exista o intreaga literatura scrisa, la ora actuala, in toata lumea. Aceasta deosebire ne este neaparat medicala, ci mai degraba juridica, adica din punct de vedere al modului cum este reglementat de lege.

Cunoasterea regimului juridic de care de bucura un anumit drog califica, in mod concomitent, si activitatile economice al caror obiect material este ori poate fi drogul respectiv.

Dar, din aceasta asertiune, rezulta ca separarea drogurilor in licite si ilicite are la baza, in ultima instanta, doar criteriul economic si asa cum arata un specialist in materie : "drogul este, intr-adevar, o marfa reglementata de lege."

Drogurile licite se divid, potrivit unor opinii, la randul lor in droguri recreative si droguri utilitare.

In randul celor dintai intalnim : alcoolul, ceaiul, cafeaua, tutunul, cola, betelul etc, iar printre cele din urma produsele farmaceutice si chimice, cu multiple utilizari terapeutice.

Drogurile recreative nu sunt, cu rare exceptii, ingradite in ceea ce priveste fabricarea, depozitarea, transportul, detinerea si consumarea lor. Cele din a doua categorie fac insa obiectul unui regim juridic bine stabilit, cautandu-se pe aceasta cale, prevenirea deturnarii lor din circuitul legal si alimentarea pietelor subterane de consum.

Aceasta distinctie ne obliga sa revenim la clasificarea drogurilor de catre documentele internationale, cand, dupa cum am vazut divizarea intre utilizarea legala si cea ilegala era hotarata doar de catre utilizarea lor terapeutica ori stiintifica.

Conditionata, asadar, de artificiala clasificare, ambigua distinctie dintre droguri licite si cele ilicite este insa foarte importanta pentru noi si sub aspectul juridic, nu numai cel economic.

Astfel, pentru drogurile apreciate traditional ca fiind licite consumul este nerestrictiv, putand fi comercializate pe orice piata, incurajandu-se chiar promovarea si publicitatea lor, pe cand in ceea ce priveste regimul juridic al drogurilor considerate ilicite, acesta este total diferit, in sensul ca productia si vanzarea sunt sever incorsetate, iar propaganda in favoarea lor este considerata ca fiind apologie si ca atare este nepermisa si sanctionata penal.

Drept urmare, calificarea juridica in acest caz este diferita: " consumul devine abuz, comercializarea se transforma in trafic, promovarea devine incitare".

Ca o alta consecinta, daca pentru drogurile licite se aplica regulile economiei de piata, cu valentele sale, pentru cele considerate ilicite se instituie, in schimb, un riguros program de contracarare, la toate nivelurile, in scopul eradicarii lor. Pe de alta parte, se impune sa evidentiem si faptul ca aceasta distinctie arbitrara ori chiar cu semnificatie politica are numeroase conotatii si de alt4 natura acer alimenteaza miscarile nascute pe plan international dar si la nivel national, tot mai numeroase, ce solicita dezincriminarea penala pentru consumul unor droguri ilicite.

3. Clasificarea dreptului international

Drogurile care dau nastere la dependenta au fost, rand pe rand, supuse controlului international al statelor si al comunitatilor internationale, fara a fi calificate ca atare decat mai tarziu.

Astfel, in anul 1909 la Shanghai, prin rezolutiile adoptate, cele 13 state prezente la prima " conferinta internationala privind drogurile" s-au limitat la a solicita interzicerea comertului, pe plan mondial, ca opiu si a cererii obligativitatii utilizarii lor doar in scopuri medicale.

Conventia de la Haga din anul 1912, este mult mai cuprinzatoare din punct de vedere incriminator si in afara opiului sunt incluse modalitati de control stabilite pentru toate drogurile cunoscute la vremea respectiva. Pe langa opiu, intalnim si "morfina, cocaina sau derivatul de ecgonina". Incepand cu anul 1930 pana in anul 1962 sunt reglementate similar o serie de alte substante stupefiante precum codeina, benzilmorfina, cocaina, etilmorfina, saruri de heroina, hidrocodonul, hidromorfinolul s.a.m.d.

Documentele de drept international privind drogurile el impart pe acestea in doua categorii :

stupefiantele - acele substante supuse controlului international prin Conventia unica privind stupefiantele din 1961;

psihotropele - substante supuse controlului international prin Conventia privind substantele psihotrope, semnata la Viena in 1971.

a) Stupefiantele

In conformitate cu prevederile Conventiei unice privind stupefiantele din anul 1961 sunt considerate ca fiind stupefiante " orice substanta naturala ori sintetica ce figureaza pe lista stupefiantelor", adica pe cele 4 tablouri cu regimuri juridice diferentiate in ceea ce priveste tratamentul lor, dupa cum urmeaza:

Tabloul I - cuprinde opiu, opiaceele sintetice si derivati ai opiului.

Tabloul II - cuprinde substante utilizate in scopuri medicale si ca atare pentru ele se intinde un control mai putin riguros din partea autoritatilor din cauza unui risc de abuz mai redus.

Tabloul III include preparatele farmaceutice obtinute din substantele din tabloul II in concentratii slabe ori care nu dau dependenta si care, totodata, ca preparate nu au nevoie de autorizatii de export.

Tabloul IV cuprinde droguri cu puternic caracter dependogen si valoare terapeutica foarte limitata.

Cu aceasta ocazie trebuie mentionat ca, potrivit Organului International de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), care editeaza periodic Lista stupefiantelor puse sub control international (lista galbena), sunt considerate a fi stupefiante nu numai acele substante si produse plasate pe cele 4 tablouri ale Conventiei unice privind stupefiantele, din 1961.

b) Substantele psihotrope

Conventia privind substantele psihotrope din anul 1971 nu da nici o definitie a substantelor pe care le vizeaza, facand trimitere la tabelele sale anexa, unde plaseaza psihotropele. Dar, pentru a fi mai precisa decat Conventia din 1961, aceasta precizeaza ca o substanta psihotrop4 este aceea care poate provoca :

o stare de dependenta;

o stimulare sau o depresie a sistemului nervos central (SNC), dand nastere la halucinatii sau tulburari ale functiilor motrice ori de judecata sau de comportament;

exista suficiente motive de a crede ca substanta da ori risca sa dea nastere la abuzuri astfel incat sa constituie o probleme de sanatate publica sau o problema sociala, justificand sa fie pusa astfel sub control international.

O.I.C.S. editeaza si o "lista a substantelor psihotrope puse sub control international", care se numeste lista verde.

4. Clasificarea dreptului intern.

O clasificare foarte interesanta este data de Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri.

Astfel articolul 1 din lege defineste substantele aflate sub control national, care sunt:

drogurile

precursorii, inscrisi in tabelele anexe I-IV.

Drogurile sunt definite in art. 1, litera b ca fiind plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile ce contin asemenea plante si substante inscrise in tabelele I-III.

Drogurile, conform art. 1 lit. c si d, se clasifica in:

droguri de mare risc (tabelele I si II);

droguri de risc (tabelul III).

Precursorii sunt definiti conform lit. e a aceluiasi articol ca substante utilizate frecvent in fabricarea drogurilor.