Metode de obtinere a hranei vii - dieta pestilor de acvariu

METODE DE OBTINERE A HRANEI VII - DIETA PESTILOR DE ACVARIU

Alegerea si regularitatea distribuirii hranei, sunt bazele reusitei aclimatizarii, vietuirii si reproducerii majoritatii pestilor de acvariu.

Principalele specii de viermi si crustacee folosite in hrana pestilor de acvariu sunt:

Daphnia vie, un aliment deosebit pentru pesti, cu efecte laxative ;

- Arthemia, cel mai bun aliment pentru reproducerea si dezvoltarea pestilor datorita oualelor numite nauplius indispensabile alevinilor;

- Cyclops ca hrana vie, reprezinta un aliment de baza;

- Chironomus o specie de larva rosie numita si libelula;

- Infuzorii sunt vietati unicelulare, microscopice si reprezinta hrana preferata a alvienilor;

- Microviermi din specia Anguillula silusiae se folosesc la hranirea puietului;

- Enchytraeus albidus este un vierme oligochet cu o foarte mare valoare nutritiva;

Tubifex reprezinta o hrana deosebita pentru pesti;

- Lumbricus terrestris sau rama comuna reprezinta hrana pentru pestii bolnavi si cei care se pregatesc pentru reproducere.

1. Obtinerea de infuzori

Sunt animale unicelulare microscopice. Dintre infuzori specia cea mai raspandita si folosita este parameciul ,,Parameciul caudatum,,.

Pentru o cultura de parameci, avem nevoie de 2-3 recipiente din sticla cu o capacitate de 8-10 litri. În aceste recipiente se pune apa dintr-un acvariu cu apa mai veche, se taie apoi bucati de napi, cartofi, gulie (un mediu vegetal care poate fi descompus bacterial). Pentru inceput dintr-o alta cultura se iau cativa infuzori pe care ii vom pune in apa astfel pregatita.

Se acopera apoi recipientul si se tine la o temperatura de 18°C-20°C. Dupa cateva zile, in recipient in transparenta apei, se vor observa suvite de infuzori pe toata inaltimea lui. Cultura se va hrani cu lapte praf si material vegetal.

Pentru recoltare se folosesc baloane din sticla cu un volum de 0,5-2 litri. Acestea se umplu cu lichid din recipient pana unde incepe gatul. La baza gatului se pune un dop din vata sau alt material care sa permita trecerea infuzorilor dintr-o parte in alta.

Fig. 18 Culturi de infuzori (Parameciul caudatum)

Vata se va pune in jurul unui inel din sarma pe care il vom agata de marginea superioara a gatului balonului. Se umple gatul cu apa dintr-un acvariu. Între lichidul din balon si apa proaspata din gatul balonului trebuie avut grija sa nu se formeze un strat de aer, care ar impiedica trecerea infuzorilor in partea de sus. Dupa cateva ore, infuzorii au consumat oxigenul din balon si migreaza prin dop in gatui balonului. Într-un pahar se varsa continutul din gatui balonului (apa curata plus infuzorii) si aceasta apa se toarna intr-un acvariu cu pui. Apa din balon care nu contine infuzori se va arunca, iar in recipientul cu cultura se va pune apa curata dintr-un acvariu.

Este bine sa existe 2-3 recipiente cu infuzori, deoarece la o frecventa de 5-6 hraniri pe zi, cultura se va epuiza rapid.

2. Obtinerea de microviermi

Microviemii sunt viermi nematozi ce nu depasesc 1mm lungime, care se hranesc cu bacterii si microorganisme (Anguillula silusiae).

Acest vierme este folosit de catre acvaristi tot pentru hranirea puilor nou nascuti.

Culturile cu micro pot asigura in permanenta hrana puietului. Pentru a face o cultura de viermi micro, avem nevoie de o cutie de plastic cu inaltime de 10 cm prevazuta cu capac in care se dau cateva gauri fine (ex : cutiile de margarina sau cele pentru pastrarea alimentelor). În interiorul cutiei se aseaza un substrat din zat de cafea in grosime de 4-5 cm. În centrul cutiei in zatul de cafea .executam o mica excavatie circulara, in care introducem cateva exemplare de viermi micro, impreuna cu o lingura de iaurt. Viermii micro se pot procura de la un alt acvarist. Cutia astfel pregatita se pune la intuneric, la o temperatura in jur de 22° C si intr-un mediu mai umed. Peste cateva zile, constatam ca pe peretii cutiei au aparut numerosi viermi mici, albi.

Recoltarea viermilor de pe peretii cutiei se face raclandu-i cu o lama sau ii luam cu ajutorul unei pensule. Tot cu aceasta ocazie, reimprospatam si hrana (lingura de iaurt).

Se recomanda sa preparam mai multe culturi de viermi micro, pentru a asigura in permanenta o hrana vie atat de necesara puietului si care permite totodata ca recoltarea sa se faca prin rotatie, pentru a facilita refacerea culturilor.

Dupa un timp, se observa in cutiile de cultura cu micro, aparitia mucegaiului insotit de mirosuri respingatoare. In aceasta situatie, aruncam continutul cutiei, spalam cutia si pregatim o noua cultura, dupa metoda descrisa mai sus.

Fig. 18 Cultura de Anguillula silusiae

Obtinerea de Crustacee inferioare

Speciile diferite de daphnii (Daphnia magna) se recunosc dupa culoare, de la straveziu, roz pana la galbui-roz. Daphniile pot fi procurate din mediul natural, incepand cu sfarsitul lunii aprilie, pana in lunile octombrie-noiembrie, din orice fel de apa statatoare cu temperatura minima de 10°C, dar este recomandat sa se recolteze din locuri unde nu traiesc pesti (gropi, santuri) pentru a nu introduce in acvariu, odata cu ele, si agenti patogeni.

În lunile calde ale anului, daphniile se inmultesc cel mai mult. O femela da nastere, la fiecare 3-4 zile, la 80 de urmasi si acestia se reproduc dupa alte 12-13 zile.

Daphniile se pescuiesc cu ajutorul unui fileu planctonic, pe care-1 tragem impotriva curentului apei. Fileul planctonic poate fi confectionat dintr-o sarma de alama sau de otel galvanizat cu diametru de 3 - 5 mm indoita sub forma de cerc, de care este fixat, cu ajutorul unui surub, un bat de 2 metri lungime. Fileul planctonic se fixeaza de rama rotunda cu ajutorul unor mici inele facute dintr-un material ce nu rugineste. Diametrul ramei va fi de 25-35 cm. Cand colectam planctonul, miscam fileul incet, pe o traiectorie in forma de opt. Plasa nu trebuie sa fie prea deasa deoarece in acest caz apa trece greu prin ea si prinde mai putine animale planctonice. Cea mai potrivita este sita de matase pentru mori numarul 13, cu diametrul ochiurilor de 105 miimi de milimetru si 49 de fire pe centimetru (Kaszoni Z. 1970).

Hrana vie adunata se sorteza cu ajutorul unei site plutitoare sau un pahar de sortare special confectionat. Daphniile se pot pastra timp de mai multe zile in lighene smaltuite, cu diametrul mare, intr-un strat de apa de 5-6 cm, la loc rece. Pot fi pastrate si pentru iarna daca in prealabil le uscam complet la soare, intinzandu-le in strat subtire pe o panza de sita trasa pe o rama de lemn. Se tin in pungi de panza intr-un loc uscat si bine aerisit. Într-o zi calda de vara putem prepara pe 10 rame de cate 80/50 cm pana la 1,5-2 kg de daphnii uscate (in doua ore un rand de daphnii este uscat). Daphniile incomplet uscate sau pastrate intr-un loc umed mucegaiesc (Kaszoni Z. 1970).

Exista specii de pesti care nu consuma aceasta hrana uscata, motiv pentru care se recomanda sa avem o crescatorie proprie de daphnii. Aceasta o putem realiza astfel: intr-un loc racoros se aseaza un vas nu prea inalt (de circa 15-18 cm), insa care sa aiba suprafata cat mai mare. Vasul se umple cu apa si se lasa 3-4 zile, dupa care se adauga (socotind la 50 litri apa), un pumn de dejectii invechite, putrede, provenite de la vita, oaie sau pasare. Dupa doua saptamani, in continutul astfel preparat se adauga o lingura de drojdie care poate fi si uscata. Mediul curat va fi populat cu daphnii vii, care se vor inmulti prin partenogeneza (cu oua nefecundate). Acestea au o crestere prolifica datorita hranei din abundenta, ce se remarca dupa doua luni, cand, dintr-o singura daphnie se pot obtine aproximativ un milion de exemplare. Hranirea se face cu lapte crud, cantitati mici de drojdie de bere sau galbenus de ou care nu pot provoca decat o usoara tulburare a apei.

Procesul de hranire se va relua numai dupa ce apa va deveni din nou limpede (Buzenche C.,2005).

O alta metoda asemanatoare de obtinere a daphniilor in cantitati mari, este data de Pojoga I. in « Tratat de piscicultura ». Aceasta presupune o groapa cu peretii captusiti cu scanduri sau folie de plastic, cu dimensiuni de 3-5 m lungime, 1-3 m latime si 15 cm inaltime.

Fig. 19 Cultura de Daphnia magna

Se foloseste acelasi substrat ca la metoda precedenta. Recoltarea se face cu un fileu planctonic. Pentru a accelera inmultirea daphniilor, Pojoga recomanda ca odata pe saptamana sa se verse in groapa cca. 0,5 1 de sange.

Daphniile pot fi crescute si gospodarie, in puturi cu fund de beton sau in cazi de lemn de 50-80 1, eventual in butoaie din lemn fara capac. Pe fundul acestor vase de cultura se pune un strat de 4-5 cme dejectii de vita si pasare, apoi un strat subtire de fan si un strat de apa de 60 cm. Lasam totul sa se decanteze 10-12 zile, apoi culegem stratul spumos de la suprafata si mai adaugam 5g de drojdie de bere proaspata, amestecata cu apa si o lingura de lapte. Dupa 2-3 zile introducem daphniile. Cand acestea au curatat apa, le hranim din nou cu drojdie, lapte si sange. Recoltarea se face cu o plasa planctonica.

Apa trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: temperatura de 20-24°C, continutul apei in oxigen 6-7mg/l, pH-ul de 7,6-8,0. La temperatura de 18-20°C dezvoltarea daphniilor dureaza 25-30 zile, iar la 23-25°C, numai 18-20 de zile, fiind in functie si de cantitatea initiala de reproducatori care au fost introdusi. Daphniile adulte se recolteaza cu un minciog din sita deasa pentru retinerea planctonului.

În cresterea daphniilor dupa metoda Askerova, M. K., bazinele sunt exploatate fara ca apa sa fie schimbata timp de 20-25 de zile. Ca ingrasaminte se folosesc drojdiile, azotatul de potasiu (silitra), sulfatul de amoniu. Îngrasamintele minerale sunt introduse in bazine diluate cu apa. Se calculeaza la un 1itru de apa 13 mg azot: la 1m³ de apa - 37,5g silitra sau 65g de sulfat de amoniu. Dupa 3-4 ore de la administrarea ingrasamintelor minerale, sunt introduse in bazine drojdii in cantitate de 20g/m³ (drojdia se administreaza sub forma uscata si diluata). Apoi se introduc reproducatorii de daphnii, dupa care bazinele sunt ingasate la fiecare 5 zile cu drojdii si saruri minerale, jumatate din cantitatea initiala, adica 10g drojdie, 18,75g silitra sau 32,5g sulfat de amoniu la 1m³ de apa. Zilnic se pot pescui 35g de daphnii la 1m³ de apa.

Cresterea daphniilor in juvelnice se face in bazine cu o suprafata de 4 m² si cu adancimea de 1,5 m. Susa initiala de reproductie este de 1-3 g ceriodaphnii la 1m³ apa.

Ca mediu de cultura se folosesc 5g drojdie la 1m² apa, la intervale de 5-7 zile. Recoltarea se face dupa 10-20 zile, prin colectarea zilnica a 60-100 g daphnii la 1m² de apa (Manea L, 1980).

4. Obtinerea de Arthemia salina

Arthemia salina este un crustaceu de apa sarata si hipersarata. Artropod din clasa crustaceelor, este apropiat ca inrudire de crustaceii de apa dulce (ex. Copepode si daphnia). Artemia este un crustaceu inferior, prevazut cu o carapace dorsala mare si poate fi intalnit si recoltat din mlastinile care se formeaza temporar, dupa ploaie. Ouale lor embrionate pot trece de perioada de uscaciune, fara sa evolueze, si sa-si reia dezvoltarea cand mlastinile sunt din nou acoperite cu apa.

Acesti naupli se pot recolta din luna mai pana in luna octombrie, din zone cu salinitate mare (ex. Lacul Techirghiol, lacul Sovata, lacul Amara, lacul Ocna Sibiului, etc.), putand fi crescute apoi in vase cu mediu salin controlat.

Ouale de Arthemia reprezinta cel mai bun aliment pentru reproducerea si dezvoltarea pestilor. Ouale uscate (numite chiste) sunt disponibile in magazinele de acvariofilie. Ele se conserva la adapost de lumina si umiditate. Pentru ca ele sa se deschida, se prepara o apa sarata cu urmatoarele caracteristici: temperatura 25°C si salinitatea 3,5%. Apa sarata poate fi naturala, reconstituita cu saruri speciale pentru acvariofilie, dar si cu simpla sare alba de bucatarie (ceea ce e mai simplu pentru cei care nu practica avariofilia marina). Apa poate fi mai rece si mai putin sarata (pana la 20°C si 2%), procentul de deschidere al oualor este atunci mai slab (50% pana la 60%, fata de 80% pana la 90%). Putem utiliza orice recipient din sticla sau din plastic cu un volum mai mic, in comert exista totusi materiale specializate.

Fig. 20 Cultura de Arhemia salina

Ouale sunt puse intr-o apa linistita un sfert de ora, timp in care se rehidrateaza. Stiind ca 250.000 de oua cantaresc circa 1 g, o cantitate mica (varful unui cutit) e suficienta pentru a produce Arthemii pentru generatii intregi de alevini. Apa se agita prin crearea unor bule de aer, care oxigeneaza ouale.

O presiune prea mare proiecteaza o parte din oua pe peretii recipientului, producand nedeschiderea acestora. Deschiderea se produce de la 24 pana la 36 de ore, la 25°C, si pana la 48 de ore, la 20°C. Atunci se opreste agitarea apei: cochiliile goale plutesc la suprafata apei, ouale nedeschise cad pe fund, nauplii de Arthemia raman la mijlocul apei. Atunci e usor sa le transvazam (cu un tub de aeraj, de exemplu) si sa le trecem printr-un mic filtru. Pentru a facilita operatia, putem concentra nauplii cu o lampa de buzunar, deoarece lumina ii atrage. Nauplii pot fi atunci distribuiti alevinilor.

Supravietuirea naupilor in apa nesarata nu depaseste cateva minute. Ei nu se hranesc in prima zi dupa deschiderea oualor. Daca vrem sa continuam cresterea pentru a obtine larve mai avansate si de marime mai mare, exista alimente specifice in comert. Astfel e posibila cresterea Arthemiilor pana la varsta adulta.

Fig. 21 Obtinerea culturii de Arhemia salina in laborator

(original, Laborator de Acvacultura)

O alta metoda de obtinere a Arthemiilor este punerea oualor uscate in apa sarata, care eclozeaza in aproximativ 48 de ore si apar niste larve numite nauplius cu o dimensiune de 0,3 mm, indispensabile alevinilor. Dupa eclozare, larvele se expun la lumina puternica pentru a le aduna intr-un singur loc, apoi le putem lua cu o pipeta si introduce in acvariu.

5. Obtinerea de Oligocheti

5.1. Obtinerea culturii de Enchytraeus albidus

Enchytraeus albidus este un vierme oligochet cu o lungime de 2-3 cm si un diametru de 0,2 - 0,5 mm. Are o foarte mare valoare nutritiva calitate pentru care nu este recomandat pentru reproducatori decat o data sau de doua ori pe saptamana. Pentru cultura avem nevoie de ladite din lemn, in care se va pune pamant de padure sau de gradina, nisip si rumegus de lemn. Substratul trebuie mentinut in permanenta umed.

Hranirea viermilor se face cu morcovi, cartofi fierti si paine muiata in apa. Substratul se acopera cu un geam, pentru a nu permite furnicilor sa patrunda. Laditele cu Enchytraeus albidus se aseaza in locuri racoroase si intunecate. Recoltarea viermilor in vederea hranirii pestilor se face dupa circa o luna (Tartaseanu R., 2005).

Fig. 22 Enchytraeus albidus

Putem obtine Enchytraeus albidus si in ladite din scandura cu dimensiuni 50/30 cm si inalte de 15 cm, in care introducem pamant negru (70%), nisip (15%) si rumegus de brad. Acest substrat se populeaza cu viermi si se pastreaza la temperatura de 20°C si umiditatea de 35%.

Hranirea viermilor se face de 2-3 ori/zi cu un amestec format din praf de moara sau tarate de grau, cartofi fierti si putina drojdie de bere. Se foloseste 5g amestec la 1,5g viermi.

Recoltarea viermilor se face prin proiectarea unei lumini puternice asupra unor bulgari mai mari de pamant, pentru ca acestia sa se adune la suprafata.

Viermii pot fi crescuti in ladite din lemn de 30/20 cm si 10 cm inaltime umplute cu un amestec de pamant de padure si putregai de lemn, in special de salcii sau turba (in proportie de 1/1). În acest substrat, gros de 5-6 cm, se face o adancitura, in care se distribuie o portie de circa 8-10 g viermi.

Hranirea se face cu ovaz pisat si muiat in apa sau paine alba muiata tot in apa, amestecate cu o lingurita de zahar. Hrana se poate suplimenta cu supa de zarzavat sau cu paste fainoase fierte.

Adancitura creata se acopera cu o placa de sticla, mai mica decat suprafata laditei.

Peste ladita se aseaza o placa din lemn si apoi o transportam intr-o camara sau pivnita umeda, la temperaturi de 15 - 20°C. Ladita se pastreaza aici timp de 6-8 saptamani.

Hrana se da regulat in cantitati mici, iar pamantul se stropeste pentru ai mentine umiditatea. Locul in care traiesc viermii, ferit permanent de lumina, trebuie curatat, de resturile de hrana stricata care au un miros acru indepartandu-se ori de cate ori apar.

Dupa opt saptamani apar viermisorii care pot fi folositi ca hrana. Recoltarea se realizeaza cu ajutorul unei pensete de pe placa de sticla (Buzenche C., 2005).

O metoda asemanatoare cu cea recomandata de Buzenche consta in folosirea unor ladite din lemn de 50 cm lungime, late de 25 cm si inalte de 10 cm in care se pune un amestec de pamant de gradina (circa 50%) si muschi de padure sau turba (50%). În acest amestec introducem viermii si se acopera cu un geam. Pentru hranire se foloseste paine inmuiata in lapte, cartofi fierti sfaramati sau fulgi de ovaz. Hrana se pune in 5-6 cuiburi si se completeaza pe masura ce este consumata. Temperatura optima este de 17-20°C, iar cultura se va tine la loc intunecos. Recoltarea se face cu o penseta (Oprea M., 2000).

Fig 23 Cultura de Enchytraeus albidus (original, Laborator de Acvacultura)

O alta metoda de obtinere a culturii de Enchytraeus albidus in ladite cu inaltimea de 8-10 cm, latimea de 30 cm si lungimea de 50 cm. În lada se introduce un amestec de 50% pamant negru de gradina, 40% turba si 10% nisip fin amestecat cu rumegus de lemn. Viermii sunt asezati la suprafata pamantului, apoi se acopera cu grija ca sa nu se usuce. Ei trebuie hraniti la interval de 3-4 zile cu paine muiata in apa, cartofi fierti si sfaramati si cu fiertura de gris, mazare, varza creata si morcovi. Hrana se imprastie pe pamantul din lada.

Dupa 2-3 saptamani putem recolta cu regularitate surplusul de viermi prin radere de pe capac. Viermisorii se aduna in gramezi, de unde pot fi scosi cu o penseta. Ei se inmultesc mai repede la temperatura de 16-18°C. Nu le place lumina solara, de aceea este bine sa lasam cultura in pivnita, unde putem aseza lazile una peste alta, pe rafturi.

5.2. Obtinerea culturii de Tubifex tubifex

Tubifexii sunt viermi care seamana cu ramele, fiind de forma filiforma si avand pana la 4-5 cm lungime.

Tubifexii sunt viermi inelati, care frecventeaza cursurile de apa, dar mai ales bazinele stagnante si poluate, formand gramezi rosii de viermi incolaciti asemeni unui ghem. Populeaza toate apele murdare, maloase, care se scurg din fabricile de conserve sau de bere, din distileriile de alcool sau mori. Cand sunt linistiti stau cu capul infipt in mal si cu celalalt capat onduland liber in apa, aratand ca o perie rosie miscatoare. Daca sunt deranjati se ascund in mal. Tubifexul este suspectat ca transmite foarte multe boli in acvariu, traind in locuri unde dejectiile sunt abundente. S-a stabilit ca atunci cand sunt dati ca hrana in mod corespunzator au o valoare deosebita ca hrana vie. Acesti viermi conduc la cresterea marimii adultilor, maresc numarul de pui la o reproducere, duc la nasterea unor pui mai mari, prelungind chiar perioada de reproducere a pestilor. În acvarii, cand sunt dati intregi, se folosesc hranitoare plutitoare din plastic, care au fundul format dintr-o sita.

Fig. 24 Mod de administrarea a tubifexilor

Viermii ies prin aceste gauri si cad in masa apei unde sunt mancati de pesti. Pentru a hrani cu tubifex pestii care se hranesc de pe fundul bazinului (sanitari), se pune o tavita de sticla pe care este pusa o gramajoara de viermi. Înainte de a fi dati ca hrana viermii se vor curata bine (ca si ramele). Viermii vii se recolteaza cu ajutorul unei lopeti impreuna cu malul in care sunt infipti mii de exemplare, se pun intr-un vas cu o suprafata mai mare, putin adanca si se lasa sa curga o suvita subtire de apa proaspata si curata. Dupa 4-5 zile viermii au eliminat tot namolul din tubul digestiv, acum fiind buni de administrat ca hrana.

Fig. 25 Ghem de Tubifexi Fig. 26 Întretinere tubifexi (original, Laborator de Acvacultura)

Daca avem de hranit puiet, tubifexul se va taia cu lama. Sunt pusi apoi intr-o plasa fina si se spala la un jet puternic de apa. Dupa 2-3 minute de spalare se lasa 4-5 minute la scurs apoi se spala din nou. Acum sunt buni de dat ca hrana. Se recomanda ca dupa 4-5 zile (dupa curatire) tubifexul sa fie pus in frigider si congelat (indepartand astfel orice posibilitate de imbolnavire a pestilor).

5. Obtinerea culturii de Lumbricus terrestris

Se recomanda ca hrana pentru pestii bolnavi, pentru cei care se pregatesc de reproducere, si mai ales pentru cei care depun greu. Pentru a le creste avem nevoie de o lada de lemn, in care sa punem argila umeda (nu moale) si in care punem cateva rame. Se acopera suprafata cutiei cu frunze in putrefactie. Cutia de lemn se pune departe de surse de caldura si lumina, deoarece sunt sensibile la lumina. De asemenea o cantitate prea mare de apa le sufoca. În curte se face o gramada intr-un colt, formata din straturi succesive de pamant argilos, iarba taiata, coji de cartofi si zat de cafea sau frunzulite vechi de ceai. Dupa cateva saptamani locul va fi plin de rame.

Fig. 27 Ciclu biologic la Lumbricus terrestris

Ca hrana se pot da intregi pestilor mari, taiate in bucati mai mici sau pasate pentru puiet. Înainte de a le da ca hrana ele vor fi puse intr-un borcan gol sau in care am pus muschi pentru a se curata.

   

Fig. 28 Morfologia ramei (Limbricus terrestris)

O alta metoda de crestere a ramelor, cautam in curte (gradina) un loc umbros si relativ ferit de curenti de aer (preferabil langa un zid, gard, etc.) unde construim din scanduri sau cu zidarie usoara (BCA) un "tarc" direct pe pamant. Dimensiunile sunt la alegere, dar recomandabil este un volum de circa 2 m³, cu o inaltime de 0,7-0,8 m.

Spatiul rezultat se imparte transversal in doua, printr-un perete despartitor din scanduri distantate intre ele la 1-2 cm. Depozitam in unul dintre spatii frunzarul si ramele adunate in padure, dupa care udam usor "crescatoria".

Logica celor doua spatii este simpla: incepe cresterea ramelor in unul dintre ele, iar cand acesta se va umple cu compost (pamant organic) vom incepe depozitarea resturilor vegetale in spatiul alaturat, ramas gol. Ramele vor migra spre sursa de hrana, iar compostul rezultat, poate fi utilizat in gradina. Prin utilizarea alternativa a celor doua spatii, crescatoria poate functiona un numar mare de ani .