Studiu privind caracteristicile modelarii in sporturile nautice

STUDIU PRIVIND CARACTERISTICILE MODELARII IN SPORTURILE NAUTICE

Capitolul I

INTRODUCERE

Istoricul sporturilor nautice

Kaiacul si canoea deriva dintr-una din cele mai vechi deprinderi ale omului - vaslitul. Folosind ca mijloace de plutire arborii cazuti intamplator in apa, oamenii primitivi inscriu in marele alfabet al ambarcatiunilor nautice majuscula ``A``. Acest alfabet se termina astazi cu ``Z``, ambarcatiuni speciale pentru concurs, adevarate opere de arta ale artizanilor si specialistilor din hidrodinamica.

Practicat in scop utilitar, vaslitul a fost folosit in paleolitic pentru procurarea hranei. Rivalitatea dintre ambarcatiuni in disputa lor pentru ocuparea unui loc de pescuit cat mai bun, da nastere primelor intreceri nautice.

Cele mai vechi documente care atesta prezenta barcilor si a intrecerilor sunt basoreliefurile de pe coloanele templelor egiptene.

De-a lungul secolelor, vaslitul in barci de diferite tipuri a continuat sa fie practicat in scop utilitar, intrecerile avand un caracter sporadic.

Inaintand in timp putem semnala inceputul secolului al XV lea, intreceri intre gondolierii venetieni care vasleau stand in picioare, folosind o rama cu maner lung.

Treptat vaslitul care cere rezistenta si forta, a fost indragit de cei deprinsi cu munca, iar pe masura dezvoltarii mestesugului marinaresc, canotajul incepe sa ocupe un loc tot mai important in pregatirea viitorilor marinari.

La inceputul secolului al XVIII lea se organizeaza in Anglia - putere maritima si coloniala in acea vreme si nu numai - primele concursuri de canotaj.

In anul 1715 Thomas Dogget, comediant celebru al acelor vremuri, organizeaza prima competitie de canotaj la care se atribuiau premii invingatorilor. Pista de concurs era intre Chelsea si Podul Londrei. Preluand de la Dogget initiativa, Gilde ``pescarul`` se obliga sa organizeze anual aceasta competitie care devine traditionala pentru studentii universitatilor din Oxford si Cambridge. In anul 1929 canotajul se stabileste definitiv in Anglia, ambarcatiunile fiind clasificate dupa greutate, iar dreptul de participare depaseste granitele universitatilor.

La prima editie a Jocurilor Olimpice moderne din 1896, canotajul figureaza pe lista disciplinelor inscrise in concurs, nelipsind de la nici o editie.

In tara noastra canotajul a aparut la inceputul secolului al XX lea, la Timisoara si Arad unde iau fiinta cluburi organizate din initiativa catorva studenti intorsi de la studiile din strainatate.

Treptat apar cluburi de canotaj si in Bucuresti prin asanarea lacurilor din imprejurimile orasului (Herastrau, Floreasca, Baneasa, Tei).

In aceasta perioada - de nastere - a canotajului romanesc, activitatea competitionala a avut de suferit, in sensul ca se desfasura sporadic, campionatele nationale nedesfasurandu-se cu regularitate, iar participarea numerica fiind redusa.

In aceasta prima etapa din istoria canotajului romanesc se simtea tot mai acut necesitatea infiintarii unui organ central care sa dirijeze activitatea nautica din Romania.

Astfel in 1927, se pun bazele Federatiei Romane de Canotaj la Arad, care in acelasi an se afiliaza la Federatia Internationala de Schif Academic.

Trei ani mai tarziu, in 1930, Federatia Romana de Canotaj isi muta sediul in Bucuresti, reunind sub controlul sau toate cluburile nautice din tara (canotaj, vele, ambarcatiuni cu motor) in scopul popularizarii canotajului si al controlarii din punct de vedere tehnico-administrativ al sectiilor.

In 1936, Federatia Romana de Canotaj devine Federatia Romana de Sporturi Nautice cu statut propriu si cu autoritate suprema in Romania pentru tot ce se refera la sporturile pe apa, iar in 1939 ea numara peste 2339 de membrii, grupati in 52 de cluburi si asociatii.

Cu timpul, canotajul a inceput sa fie practicat de un numar tot mai mare de persoane care l-au indragit si caruia i s-au dedicat.

In aceasta perioada se pune accent deosebit pe dezvoltarea diferitelor ramuri de specialitate. Sportul nu mai este acum apanajul unei clase minoriate, ci devine un bun al maselor largi. Se alocau fonduri substantiale miscarii de educatie fizica si sport, se construiesc mari complexe sportive, in acelasi timp utilizandu-se bazele nautice cu ambarcatiunile respective.

In 1953 cu prilejul celui de al III lea Festival Mondial al Tineretului si Studentilor, care a avut loc la Bucuresti, canotajul romanesc se afirma pentru prima oara alaturi de echipaje din tari cu vechi traditii in acest sport.

Vaslasii nostri incep sa obtina rezultate de prestigiu in concursuri interne si internationale.

In 1955 la Campionatele Europene de la Gand in Belgia, canotorii romani obtin o prima medalie de aur si titlul european in proba de 4 rame fara carmaci, iar in acelasi an la Campionatele Europene pentru femei, disputate la Snagov, 4 echipaje din 5 au cucerit medalii de argint, iar in 1962 echipa de schif 4+1 cucereste la Grunau, fosta RDG, titlul de campioana europeana.

La prima editie a Campionatelor Mondiale de Canotaj, care au avut loc la Lucerna in Elvetia in 1960, echipajul nostru de schif 2+1 a obtinut medalia de argint.

Participarea Romaniei la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952, aduce calificarea singurei echipe care a facut deplasarea, acea de 2+1 in semifinale.

Incepand insa cu Jocurile Olimpice din 1968 din Mexic, canotajul devine unul dintre cele mai importante sporturi din delegatia olimpica romaneasca aducand o contributie determinanta la succesul sportului romanesc in lume si culminand cu Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles, unde pe lacul Cassitas, canotorii romani au avut echipaje in toate finalele si un singur echipaj neluand medalie.

Ultima editie a Jocurilor Olimpice de la Sydney a adus prin canotajul feminin doua medalii de aur dintre care una in proba probelor, 8+1.

Toate aceste rezultate denota gradul inalt de pregatire al sportivilor nostrii, permitand viziunea unei perspective promitatoare in viitor.

Linia ascendenta inregistrata de aceasta ramura sportiva se datoreaza muncii specialistilor in domeniul miscarii sportive din Romania, fundamentarii stiintifice a procesului de pregatire si nivelului de pregatire al cadrelor de specialitate.

Prezent la toate editiile Jocurilor Olimpice, canotajul este practicat astazi pe toate cele cinci continente, atat de baieti cat si de fete.

Antrenamentul sportiv in etapa actuala

Antrenamentul sportiv, este totdeauna in concordanta cu sfera biologica (fiziologia efortului, tehnici de refacere, biomecanica) ca si in cea a pedagogiei de specialitate (metode si tehnici de antrenament, mijloace, forme de organizare) a psihologiei (psihodiagnoza, psihoterapie), sociologiei (integrare in statut si perfectionari in roluri), ori in sfera manageriala (dirijarea stiintifica, organizationala) si enumerarea domeniilor ar putea continua.

In campul creat de aceasta diversitate de domenii apar noutati care influenteaza in sistem intregul proces de antrenament, atat in sfera teoretica, cat si in cea practica. Din alta perspectiva insa - a cercetarii stiintifice a domeniului - exista o mare discrepanta intre aceasta si practica concreta, de teren, in care antrenorii procedeaza intuitiv, urmand de regula exemplul propriilor antrenori, chiar dupa ce in cadrul cursurilor le-au fost explicate cele mai noi tehnici. Diversitate de domenii apar noutati care influenteaza in sistem intregul proces de antrenament, atat in sfera teoretica, cat si in cea practica.

In aceeasi ordine de idei, nici profesorii nu reusesc sa convinga si apoi apeleaza cu orice pret la noutati care eventual sa socheze, prezentandu-le ca pe o piatra filozofala, un panaceu universal, ce ar putea rezolva orice problema ivita la antrenament.

Astfel au aparut curente generate de unele descoperiri cum au fost : contractiile izometrice, unele procedee metodice de pregatire fizica, stretchingul si mai nou, modelarea, cu a sa rationalizare si standardizare. Sigur nu negam contributia acestora la dezvoltarea capacitatii de performanta, dar aplicarea exclusiva sau pe scara prea larga, la toate ramurile de sport, oricand si la orice varsta nu face decat sa ne discrediteze.

De asemenea, extrem de complicatele operatii implicate de catre unele dintre acestea nu fac decat sa indrepte practicianul catre zicala : « teoria e una si practica e alta » ceea ce s-ar putea traduce ca teoriile frumoase sunt gratuite, in timp ce practica, fie si empirica este cea utila. De aceea, practicianul este indreptatit sa actioneze cum il taie capul.

Adevarul este ca o buna teorie si metodologie a antrenamentului este un model de actiune eficienta, cu conditia ca aceasta sa fie prezentata intr-un limbaj cunoscut.

In antrenament raman numai cei care pot realiza aceste exigente, cei care, pe moment nu reusesc sunt indepartati. Aceasta conceptie determina pierderea multor talente, producand adevarate traume psihice, stiindu-se ca dinamica de manifestare a talentului nu se realizeaza dupa o curba continuu ascendenta, ci dupa o sinusoida, demonstrata stiintific si cunoscuta de specialisti.

Se vorbeste de pierderea in tot mai mare masura a caracterului umanist al sportului de dezumanizare a sportivului in competitie, dar aceasta porneste de la antrenament, de la substantele dopante, anabolizante si alte produse care cresc artificial capacitatea de performanta, dar au efecte negative asupra sanatatii fizice si mentale.

Antrenamentul sportiv, ca activitate sociala, a urmat si el toate framantarile istorice ale societatii, capatand caracteristici diferite de la o etapa la alta. Parafrazand-ul pe Alvin Toffler care vorbeste de cele trei ``valuri`` in dezvoltarea sociala acestea exista si in antrenamentul sportiv si in evolutia sportului in general.

Aceste cateva aspecte evidentiaza unele neconcordante ce se manifesta azi in antrenamentul sportiv, cum ar fi de pilda, situarea antrenorului (conceptual) in al treilea val si existenta conditiilor de pregatire din al doilea val. Sau, pastrarea structurilor organizatorice standardizate in defavoarea celor mobile, maleabile care sa elimine ``birocratia profesionala`` uniforma.

Datorita acestor considerente, dar si a altora, promovam necesitatea cultivarii creativitatii, a orientarii in situatii tipice si atipice la toate ramurile de sport. Dam exemplul unei mari puteri in box ai carei sportivi incepusera a pierde meciurile din semifinalele si finalele marilor competitii mondiale. Prezenta unei echipe de teoreticieni, psihologi, pedagogi, la aceste competitii, a dus la concluzia ca sportivii respectivi pierd pentru ca nu au creativitate.

Analiza antrenamentelor din anii premergatori competitiilor respective a scos la iveala folosirea nepermis de mult a mijloacelor rationalizate si standardizate in situatii tipice.

Concluzia pe care o desprindem este ca in ramurile in care invatarea este predominant motrica si inteligent motrica, standardizarea este utila in fazele initiale, de formare a depriderilor, dupa care ponderea lor scade, in functie de cerintele din fiecare ramura de sport.

Antrenamentul sportiv trebuie inteles ca o pedagogie a maiestriei pe toate planurile, iar aceasta nu se poate realiza fara cultivarea creativitatii.

Pe plan international, specialistii in antrenament sportiv se exprima unanim in schimbarea opticii de pregatire a sportivilor, in principal bazata pe legile biologice ale adaptarii.

Verhosanski lucreaza chiar o noua teorie a antrenamentului, la baza careia stau conditiile adaptarii. Lui i se asociaza Atko Viru, Platonov, Boico, Tschiene, acestia din urma afirmand ``nu vom analiza posibilele dedesubturi ale succeselor obtinute de anumite sisteme si sportiv. Utilizarea criticii analitice bazata pe elemente formale deduse din statistici nu trebuie sa mai continue. E destul ! trebuie sa mergem mai departe``. Ne asociem parerii autorului german, considerand ca, de exemplu, matematizarea antrenamentului (obiectivarea) reprezinta un factor de progres, dar a te baza numai pe aceasta este un act de mare risc. De altfel, absolutizarea uneia sau alteia dintre conceptii ne va duce la esec. Antrenamentul sportiv din zilele noastre trebuie sa treaca de la interpretarea si aplicarea pe segmente atomista, a datelor stiintei, la interpretarea si aplicarea lor in sistem, in spirit novator.

Daca consideram ca antrenamentul consta numai in repetarea sistematica a unor exercitii, nu vom putea ajunge la intelegerea adevaratei complexitati si profunzimi, care angajeaza procese fizice, functionale, biochimice si psihice, de o mare complexitate, determinate de procesele de adaptare. Obiectivarile se refera numai la partea vizibila a ``Iceberg-ului`` partea sa invizibila, cea mai importanta este necunoscuta sau mai putin cunoscuta, fapt care face necesara aplicarea cu circumspectie a unor modele sigure de performanta.

Prin continutul antrenamentului sportiv se desemneaza acele elemente de structura care pe baza unor legi si reguli functionale si metodologice, determina realizarea performantei sportive.

Continutul antrenamentului a devenit tot mai complex, pe masura ce performanta sportiva a evoluat, si in acelasi timp ramurile de sport si-au conturat si apoi precizat metodologia de lucru. In urma progreselor inregistrate in directiile amintite a fost necesara sistematizarea continutului antrenamentului dupa regului bine precizate, dintre care de baza este cea referitoare la scopul sau efectele exercitiilor fizice pe care le au asupra diferitelor elemente ale instruirii sportivului.

Putem spune ca exercitiile fizice diferentiate dupa specificitatea si adresabilitatea lor, aplicate conform unor reguli precise, constituie elemente de continut ale antrenamentului sportiv.

Domeniile carora li se adreseaza aceste exercitii sunt : tehnica, tactica, capacitatea de efort, sfera psihica, teoretic artistica si biologica.

In cadrul procesului de pregatire al sportivilor indiferent de ramura de sport sau categoria de clasificare sportiva, s-au stabilit si generalizat pe baze riguros stiintifice, urmatoarele componente ale procesului instructiv-educativ care corespund in totalitate si in cazul kaiacului :

pregatirea fizica

pregatirea tehnica

pregatirea tactica

pregatirea psihologica

pregatirea teoretico-metodica

Toate aceste componente se afla de altfel in cea mai stransa legatura unele cu altele, neputand vorbi niciodata ca actionam cu precadere, exclusiv asupra unei singure componente fara a influenta intr-o cat de mica masura si o alta componenta.

Ponderea componentelor difera si este conditionata de perioada respectiva de pregatire, de obiectivele si sarcinile intermediare, de varsta si nivelul de pregatire al sportivilor cuprinsi in pregatire si de particularitatile individuale ale acestora.

Ca in orice ramura sportiva si in kaiac este necesar sa se respecte principiile si cerintele antrenamentului sportiv, in aceasta privinta un loc important ocupandu-l ponderea antrenamentului in ceea ce priveste componentele acestuia.

1.2.1 Pregatirea fizica

In kaiac procesul de educare si perfectionare a calitatilor motrice, inzestrarea sportivului cu o mare varietate de priceperi si deprinderi de miscare, precum si dezvoltarea indicilor morfologici si functionali ai organismului.

Pregatirea fizica a kaiacistilor cuprinde o sfera deosebit de complexa. De fapt pregatirea fizica constituie baza de plecare a instruirii tuturor sportivilor. Fara dezvoltarea si perfectionarea calitatilor motrice nu se poate vorbi de sport, de performanta, tot asa cum aceste calitati nu se pot ridica la un nivel prea mare fara existenta unor indici monofunctionali corespunzatori, sau in lipsa unei mari varietati de priceperi si deprinderi de miscare.

In antrenament pregatirea fizica are ponderea cea mai insemnata, comparativ cu celelalte componenete ale antrenamentului.

Astfel in pregatirea kaiacistilor, cu cat avem mai bine dezvoltate calitatile motrice cu atat marile functii ale organismului, in special circulatia si respiratia au un potential de activitate mai ridicat si de asemenea o posibilitate mai mare de adaptare a organismului la cerintele efortului.

Pe baza unei temeinice pregatiri fizice se realizeaza remizele sporirii accesibilitatii in asimilarea si perfectionarea elementelor de tehnica, tactica precum si a celorlalte componente ale antrenamentului, ea constituind suportul material pe care se structureaza intreg procesul instructiv educativ.

In cadrul pregatirii fizice se diferentiaza doua loturi indisolubil legate si anume :

pregatirea fizica multilaterala

pregatirea fizica specifica.

Sarcina principala a pregatirii fizice multilaterale este aceea de a largi de asa natura indicii elementelor de continut ale pregatirii fizice, incat sportivii sa nu intampine nici o dificultate in rezolvarea actiunilor cerute de practicarea la un nivel superior al kaiacului.

Prin pregatirea fizica specifica se realizeaza dezvoltarea indicilor morfologici si functionali ai organismului precum si a calitatilor motrice in stricta concordanta cu solicitarile de efort caracteristice kaiacului si de asemenea, potrivit cerintelor perfectionarii principalelor structuri ale actelor motrice specifice domeniului respectiv (tehnica respectiva).

1.2.2 Pregatirea tehnica

Pregatirea tehnica reprezinta totalitatea actiunilor si procedeelor de miscare, care prin forma si continutul lor specific asigura posibilitatea practicarii unei anumite ramuri sau probe sportive, in cazul nostru kaiacul.

Pentru asigurarea unei pregatiri tehnice valoroase este necesar ca sportivul sa fie pus in situatia de a-si verifica continuu deprinderea motrica de padelat in conditii cat mai aproape daca nu analoage cu concursul.

Este bine de stiut ca deseori conditiile atmosferice si de mediu ridica problemele deosebite (frig, valuri din diferite directii, vant, echilibru instabil, factori de ordin psihologic si fiziologic).

In aceasta situatie este necesar si se impune ca deprinderea motrica de padelat, tehnica padelatului, sa fie perfectionata in cele mai diverse conditii urmarindu-se stabilirea tehnicii si adoptarii ei corespunzatoare in conformitate cu schimbarile survenite pe parcursul antrenamentului si concursului.

Invatarea tehnicii are un pronuntat caracter individualizat, consecinta a particularitatilor fiecarui sportiv. O faza superioara a tehnicii individuale este stilul. Prin acesta se intelege modul personal de efectuare a actului motric - padelatul. De obicei aceste exercitii nu modifica mecanismul de baza al miscarii, ci ii da numai o anumita nuanta.

1.2.3 Pregatirea tactica

O alta componenta importanta a antrenamentului sportiv este constituita de pregatirea tactica, care in kaiac reprezinta totalitatea cailor si posibilitatilor de valorificare maxima tinand seama de particularitatile adversarilor si de conditiile concrete de desfasurare ale concursului.

In cazul kaiacului, unde tehnica probelor este relativ standardizata, neexistand o prea mare varietate de elemente si procedee tehnice, pregatirea tactica se va orienta cu precadere asupra formarii deprinderii de a parcurge distanta de concurs potrivit unei tactici optime in functie de mai multi factori.

Printre acesti factori se numara si mediul inconjurator :

directia si taria vantului;

directia si taria curentilor;

marimea valurilor si directia acestora

frigul.

Ideea de baza de la care se pleaca in rezolvarea pregatirii tactice este aceeea de a forma si perfectiona deprinderea sportivilor de a-si repartiza precis si judicios efortul pe intreaga distanta tinand cont de aparitia punctului mort si necesitatea depasirii lui cu cat mai multa usurinta.

Pregatirea tactica are stranse legaturi atat cu pregatirea tehnica cat si cu pregatirea fizica, nivelul lor cantitativ continand valorificarea superioara a pregatirii tactice.

1.2.4 Pregatirea teoretico-metodica

Prin aceasta se urmareste insusirea de catre kaiacisti a unui sistem de cunostinte de specialitate necesare cunoasterii scopului si sarcinii activitatii, a diferitelor aspecte de pregatire tehnico-tactica si fizica precum si cunoasterea regulamentului F.R.K.C. (Federatia Romana de Kaiac Canoe).

Aceasta pregatire se aplica in mod permanent pe tot parcursul pregatirii indiferent de sarcinile antrenamentului respectiv.

Facand o medie aritmetica a fiecarui factor de antrenament pe tot parcursul pregatirii, deci generalizand putem arata ordinea si ponderea componentelor ca fiind urmatoarea :

• PREGATIREA FIZICA  60 %
• PREGATIREA TEHNICA  20 %
• PREGATIREA PSIHOLOGICA  10 %
• PREGATIREA TACTICA  5 %
• PREGATIREA TEORETICO-METODICA  5%

1.3. Motivarea alegerii temei

In alegerea temei de fata am plecat de la cateva realitati care mi-au marcat intreaga viata sportiva si anume:

Faptul ca selectia in Kaiac a depins de cele mai multe ori de caracteristicile morfologice ale subiectilor m-a facut sa ma intreb daca selectia mea in sectia de kaiac a fost sau nu intamplatoare.

In al doilea rand m-am intrebat daca am avut sau nu calitatile moral-volitive pe care le am avut ca sportiv, daca au fost suficiente pentru a accede la marea performanta si daca nu, sa determin care ar fi acestea in perspectiva viitoarei mele activitati de antrenor.

De asemenea un alt indicator a fost acela al experientei mele de Kaiacist, experienta care cred ca era pacat sa se piarda, considerand ca am cate ceva de spus in domeniul kaiacului, din prisma interna asa cum am resimtit intrega perioada petrecuta pe apa.

Un ultim argument a fost disponibilitatea echipei de specialisti ai lotului national de kaiac si ai Institutului National de Cercetari pentru problemele sportului, fata de efortul meu si posibilitatea de a accesa informatii de valoare aproape inedite.

1.4. Ipotezele de lucru

In studiul nostru am plecat de la urmatoarele ipoteze:

antrenamentul in kaiac este guvernat de legi specifice ca urmare a caracteristicilor ambarcatiunilor si a pregatirii sezoniere pe uscat si pe apa;

modelarea in kaiac-canoe reprezinta metoda optima atat in ceea ce priveste selectia pentru sportul de inalta performanta cat si pentru dirijarea antrenamentului in vederea participarii in competitii;

modelul campionului la kaiac se regaseste atat in sfera morfologicului cat si a motricului, psihologicului, socialului si performantialului.

Capitolul II FUNDAMENTAREA STIINTIFICA A LUCRARII

2.1. Modelarea ca metoda de cunoastere a sistemelor

In termenii definitiei generale a sistemelor, fiind data structura unui sistem, caracterizarea concreta a acestuia implica cunoasterea mecanismului cauzal u -> y , adica stabilirea corespondentei biunivoce intre spatial intrarilor si spatial iesirilor. Identificarea multimii tuturor perechilor (U,y) constituie analiza sistemului, adica determinarea comportamentului (iesirii) la un anumit stimul (intrare) (V. Ghenadi, 1994).

Analiza sistemului este posibila fie pe cale experimentala, fie pe cale teoretica. In primul caz, experimentul poate fi total, partial sau indirect. Conditia necesara, dar nu si suficienta, a experimentului total este accesibilitatea sistemului. Daca este fizic posibil sa se actioneze asupra tuturor intrarilor sistemului si sa se observe toate iesirile, atunci experimentul total este posibil.

Exista insa situatii in care natura sistemului nu permite nici macar un experiment partial sau indirect. Singura posibilitate care ramane deschisa este aceea de a studia comportarea sistemului descriindu-l cu ajutorul unor ecuatii care sa reproduca relatiile intre intrarile, starile si iesirile sale. Evident, acest lucru este posibil daca se cunoaste structura sistemului.

Studiul unui sistem prin intermediul modelului sau fizic (macheta sistemului) sau abstract (matematic) se subordoneaza unor obiective care determina din ce punct de vedere este necesar ca modelul sa fie echivalent cu sistemul.

Aceste obiective constituie si un mod de clasificare a modelelor:

daca se urmareste studiul comportarii sistemului, modelul asociat trebuie sa fie echivalent cu sistemul, sub raportul evolutiei in timp. Toate modelele dinamice sunt modele ale comportamentului unui sistem;

daca este necesara identificarea structurii unui sistem, modelul trebuie sa reflecte multimea elementelor sistemului si multimea legaturilor dintre elemente;

o alta categorie de modele sunt echivalente cu sistemul in privinta succesiunii de stari prin care trece sistemul.

Tendinta omului de a modela activitatea este veche. Probabil ca simplitatea unor modele logice a permis de timpuriu construirea unor masini logice.

Modelarea este o metoda de a obtine cunostinte folosind conceptul de model precum si eforturile de aplicare in practica a lor.

In domeniul educatiei fizice si sportului modelarea este inteleasa atat ca metoda cat si ca principiu, fapt ce dovedeste aplicativitatea foarte extinsa pe care o are, dar si unele imperfectiuni de ordin teoretic - metodologic care au stat la baza interpretarilor. In etapa actuala modelarea este tratata cibernetic, ceea ce elimina din start balastul.

In acest sens modelarea se constituie ca metoda specifica, cu reguli si etape de aplicare, precis delimitate, facand-o aplicabila in toate domeniile de activitate ce au ca obiect de studiu sistemul dinamic complex.

Modelarea presupune in primul rand elaborarea unui model. In logica matematica modelul presupune interpretarea corecta a unui sistem formal sau adaugarea unor noi axiome la un sistem de axiome dat.

In alte stiinte, modelul ar insemna suspendarea unor restrictii, largirea campului de posibilitati, o generalizare si abstractizare - sau cel putin o tipizare - a unor cazuri particulare.

Sub aceasta ultima forma apare si conceptul de model in cibernetica. Modelul este conceput, in acest caz, ca o oglindire a unor date si relatii dintr-un domeniu anumit cu ajutorul unei structuri materiale (efective sau ipotetice) mai simple, mai usor sesizabile.

Metoda modelarii cibernetice se leaga strans de metoda analogiei, acestea presupunand stabilirea clara a unor relatii de analogie pe baza legitatilor sistemelor.

Aceasta din urma a dat modelarii o functie metodologica prin urmatoarele puncte de sprijin:

a). cresterea frecventei folosirii metodei modelarii in raport cu frecventa folosirii metodelor clasice;

b). subordonarea unor metode clasice fata de functia cognitiva a modelului;

c). trecerea de la descoperirea experimentala a particularului, la construirea modelelor privind generalul;

d). trecerea de la studiul totalitatilor complexe pe aspecte (prin observare si experiment) la studiul global pe model.

In acest fel metoda modelarii reprezinta o unitate intre cunoastere si actiune si intre teorie si practica.

De aici o prima concluzie: modelul trebuie conceput intotdeauna ca realizabil practic, el situandu-se in teorie pe o latura abstracta numai in forme neesentiale.

De asemenea modelul incorporeaza rezultatele mijloacelor cunoasterii si a tehnicii respective fiind o sinteza a scopului disponibil de informatii.

Modelul cibernetic poate fi construit in orice moment in anumite conditii, chiar daca la un moment dat nu dispune de toate mijloacele necesare constructiei lui.

Modelarea se aplica ori de cate ori avem ca obiect de studiu un sistem complex (original) si care nu poate fi abordat prin metodele clasice. In aceasta situatie se elaboreaza modele (sisteme simplificate) care poseda trasaturile esentiale ale originalului.

Aceasta presupune cel putin doua ansambluri de operatii:

Ansamblul transformarilor (operatiilor) ideale ale sistemului original intr-o imagine simplificata numita "model".

Ansamblul procedeelor de utilizare a modelului ca instrument pentru cercetarea originalului.

Cu alte cuvinte modelarea presupune un sistem de operatii cu ajutorul carora obtinem o cantitate de informatii cu privire la obiectul actiunii, necesara rezolvarii unei situatii problematice.

Operatiile se desfasoara pe baza unei scheme sau program a carui rigurozitate si eficienta sunt determinate de utilizarea sau nu a computerelor.

Secventele (etapele) necesar a fi folosite in explicarea metodei modelarii ar putea fi:

delimitarea sau cunoasterea limitelor cantitative si calitative ale sistemului original (obiectul modelarii);

obtinerea unor date generale esentiale si neesentiale despre sistemul original;

formularea unor ipoteze in legatura cu proprietatile originalului, modul de organizare si functionare, a comportamentului acestuia;

construirea modelului cu ajutorul trasaturilor esentiale (fundamentale) concret sau formal;

experimentarea modelului: verificarea functionalitatii acestuia si a datelor vehiculate;

daca este cazul, optimizarea modelului, pentru adecvarea deplina a acestuia la sarcinile cercetarii;

extrapolarea concluziilor desprinse din studierea si aplicarea modelului, la sistemul original care nu a putut fi abordat in studiu decat cu ajutorul modelului.

In antrenamentul sportiv, esenta modelarii consta in tripleta: model-algoritm-programare, formulata de V.Plahtienko - 1987, evidentiindu-se astfel si etapele succesive necesare aplicarii metodei.

In aceasta situatie se elaboreaza in primul rand, modelul concursului urmator de mare amploare la care se raporteaza echipa sau sportivul, (J.O., C.M., C.E.) care constituie obiectul modelarii sau sistemul dinamic complex.

Concursurile trecute sunt studiate pentru a desprinde informatii utile in procesul viitor de elaborare a strategiei modelarii.

De aici se desprinde faptul ca modelele au un pronuntat caracter prospectiv.

Metoda modelarii are valoare euristica si practica. Cu ajutorul ei se sugereaza, se confirma sau se infirma ipoteze; ea stimuleaza cercetarea experimentala si teoretica , conduce la cunoasterea unor caracteristici ale originalului, la caracterizarea esentelor acestuia.

Intervenind acolo unde observatia si experimentul sunt neoperante, modelarea completeaza sistemul mijloacelor de investigatie. Ea nu trebuie sa constituie scop in sine si nici nu trebuie sa conduca la abandonarea cercetarilor directe.

Datele obtinute de modelare vor determina o stimulare a cercetarii originalului pe caile sugerate de modelul construit.

Modelarea este legata organic de structurile si metodele ciberneticii si a teoriei generale a sistemelor, situatie in care modelarea opereaza cu toate cunostintele si axiomele acesteia. Ex. Paul Constantinescu in Sisteme ierarhizate la pag.59 : "Pentru modelarea sistemelor ierarhizate, structura este necesara si suficienta".

Rezulta de aici importanta deosebita a conceptelor de sistem si de structura pentru modelare in general.

De altfel in lucrarea respectiva sunt prezentate si alte concepte asociate sistemului, inclusiv axiomele necesare modelarii, operatii care pot asigura un volum mare de informatii atat de necesare.

Modelele pot fi gasite in mai multe domenii de observare umana, ca fizica, biologia, astronomia, tehnica, economia, sociologia si psihologia.

Dupa M. Golu (1975) pentru a fi eficient un model trebuie sa satisfaca anumite cerinte, dintre care evidentiem:

Sa fie simplu ( dar nu simplist) in sensul de a fi accesibil observatiei si investigatiei directe;

Sa fie izomorf, adica sa oglindeasca cu fidelitate originalul;

Sa fie relevant, adica, sa evidentieze pe primul plan acele caracteristici ale originalului care constituie obiectul cercetarii;

Sa aiba caracter generalizant, adica sa reprezinte un "original categorial" (nu individual), o clasa de obiecte sau fenomene care ii permite ca valoarea lui explicativa sa devina maxima.

Modelele trebuie sa fie de esenta informationala, integrate si finaliste, permitand desprinderea si formularea dependentelor logice dintre trecutul, prezentul si viitorul sistemului original.

O forma cu valente cognitive deosebite a modelarii cibernetice o constituie simularea pe computer, pe baza unor programe elaborate inductiv sau deductiv. Acest procedeu are marile avantaje care permit "descompunerea" unor comportamente foarte complexe, cum este de pilda cel uman (in diferite situatii, inclusiv cele de antrenament sau de competitie) in unitati logice mai mici, favorizand evidentierea unor dependente logice dintre diferite variabile aleatoare.

Ordinatorul a permis trecerea la simularea pe scara larga a diferitelor laturi ale comportamentului uman, inclusiv a gandirii creatoare.

In domeniul antrenamentului sportiv folosirea modelului pe computer prin simulare, reprezinta unul din cei mai importanti factori de progres, care alaturi de calitatea "materialului" uman cu care se lucreaza reprezinta plusul metodologic care asigura realizarea unor performante umane foarte inalte.

2.1.1.. Tipuri de modele

In procesul de invatamant sunt implicate diferite forme de modelare ce opereaza la diferite nivele de abstractizare si carora le corespund tipuri diferite de modele:

- Modelarea similara, fundamentata pe asa numita teorie a similitudinii, isi gaseste corespondenta pe constructia artificiala a unor obiecte izomorfe de tipul "modelelor materiale". Acestea cunosc si ele diferite tipuri, atingand grade diferite de simplificare si schematizare.

Astfel unele pot fi "modele similare", reproducand cu fidelitate sistemul original, forma exterioara si structura interna a acestuia, dar executate la scara miniaturizata sau micsorata. In aceeasi categorie se pot include si diferite tipuri de mulaje denumite obisnuit modele intuitive. Deosebit de instructive devin insa modelele sectionate (fie ele machete, mulaje) (Cerghit. I., 1980).

- Modele abstracte, ideale, mentale, folosite la modelarea prin analogie. Aceste modele sunt create pe baza insusirii a doua obiecte (fenomene) care creeaza probabilitatea asemanarii celor doua obiecte (fenomene) si in privinta altor insusiri.

Daca exista caracteristicile a,b,c, in model si in original, si daca modelul are si alte caracteristici d,e,f, exista probabilitatea ca si in original sa se identifice aceste caracteristici. Intre acestea un loc aparte il ocupa modelele grafice figurale sau configurale.

- Modelul matematic (simbolic) este o abstractie care pune in evidenta fenomenul sau procesul sub o forma pura : exprima un raport, o legitate, printr-o simpla formula. Exprima o reactie printr-o simpla ecuatie cu posibilitate de aplicare la fenomene calitativ diferite.

In felul acesta matematica reprezinta cel mai raspandit limbaj pe care omul si l-a creat, oferindu-ne formulele si modelele cu ajutorul carora intelegem regularitatile din natura.

In general modelele matematice se caracterizeaza printr-un mare grad de generalizare, in sensul ca ele descriu fenomene analoge indiferent de forma de miscare a materiei.

- Modelele ideale se pot infatisa si sub forma unui concept, a unei idei sau teorii, ori a unui sistem de concepte sau descriptii logice, ceea ce constituie tipul de modele logice propozitionale.

In "stiinta antrenamentului sportiv" intalnim tot mai des expresii ca : pentru perfectionarea sistemului de pregatire a sportivilor de performanta trebuie sa elaboram "modelul campionului", sau "modelul de concurs", sau "modelul pregatirii tehnico-tactice".

Acestea evidentiaza paleta foarte larga de aplicare a modelarii, incepand de la etapa proiectiva, la conceptie, a antrenamentului, unde metoda este fundamentala, mergand apoi in etapele ulterioare de aplicare practica sau experimentarea modelului.

In antrenamentul sportiv, modelele au un caracter pronuntat prospectiv, chiar de ipoteza, avand in vedere proiectarea lor in viitor.

Realizarea acestei ipoteze concrete, modelul fiind conceput ca un sistem de parametrii dinamici, presupune o strategie organizatorica si materiala in masura sa creeze conditiile de functionare ale modelului.

In acest context, in antrenamentul sportiv se poate opera cu mai multe categorii de modele:

Modele elaborate la nivel mondial, de dezvoltare in principal a

sportului olimpic ce presupune analiza factorilor : sociali, economici, politici, ideologici si religiosi.

Modele la nivel national ce analizeaza si cuprind resursele

materiale, financiare, cadrele, selectia.

Modele de antrenament (cadre generale si pe ramuri de sport).

Modele privind ridicarea maiestriei fiecarui sportiv de inalta

performanta (continut si organizarea activitatii).

Dupa natura lor, modelele sunt catalogate de cibernetica in doua mari categorii, la care se raporteaza si modelele din antrenamentul sportiv :

modele ideale sau abstracte;

modele concrete sau materiale.

In domeniul sportiv se poate discuta si de alte tipuri de modele cum sunt:

- modele finale cu care se incheie perioade mai lungi de antrenament, ca de pilda cele elaborate pentru pregatirea intre doua olimpiade, modelandu-se participarea la viitoarele jocuri. Acest tip de modele se concretizeaza de regula in programe ce contin strategii de aplicare a lor pe componente de antrenament. In practica aceste modele globale se numesc de pregatire si concurs.

- modele intermediare, elaborate ca trepte succesive cu caracteristici valorice progresive care asigura controlul periodic, ciclic, in indeplinirea parametrilor modelelor finale. Exista o stransa legatura intre procesul de planificare si cel de modelare;

- modelele operative sau operationale sunt constituite din scheme sau sisteme de exercitii al caror efect este esential in dezvoltarea capacitatii de performanta. Procedura cel mai des folosita in elaborarea acestor modele este cea statistico-matematica prin calcularea coeficientului de corelatie dintre performanta generala si performanta obtinuta la efectuarea exercitiului.

In jocurile sportive si sporturile tehnice elaborarea modelelor de actionare este mai dificila. Este necesar controlul permanent pentru revizuirea valorilor parametrilor sistemelor de exercitii pentru a verifica gradul de corelatie si a se lua masurile necesare pentru optimizarea modelului;

modele de selectie, se construiesc in general in doua variante:

a). modele pentru selectia copiilor cu aptitudini deosebite pentru

practicarea unor ramuri de sport, ale caror componente sunt de natura morfologica, functionala, motrica si psihica;

b). modele de selectie a sportivilor consacrati, de perspectiva, ale caror componente constituie criterii si in acelasi timp puncte de sprijin pentru selectia si realizarea unor performante propuse;

- modele de concurs, sunt elaborate dupa caracteristicile concursurilor importante la care urmeaza a se participa si cuprind pe langa competitiile viitoare si obiectivele sau rezultatele preconizate a se realiza, ca si comportamentul sau conduita tehnico-tactica si fizica ce se impune.

In jocurile sportive "modelul de joc" reprezinta esenta "modelului de pregatire" alaturi de alte componente obiectivabile si modelatoare.

In atletism si alte sporturi masurabile concret, modelul de pregatire si concurs pleaca de la prognoza performantelor modelului final, ex. pentru J.O. din 1996, la care se adauga si alte componente obiectivabile si modelatoare (criterii de selectie, cerinte fizice, psihice).

Dupa necesitatile si particularitatile colectivului, a echipei, a jucatorilor, a colectivului tehnic si mai ales a obiectivelor finale si conditiilor materiale, modelele de pregatire si de concurs pot incorpora si alte componente.

In general modelul de pregatire si de concurs trebuie sa cuprinda problemele esentiale care pot influenta intr-un fel sau altul pregatirea si rezultatul final sau realizarea performantei.

Fiecare componenta a modelului de pregatire trebuie prezentata obiectivat, concret, sub forma de valori absolute sau procentuale care sa permita in continuare modelarea si controlul algoritmic.

Fiecare componenta a modelului de pregatire si concurs poate deveni - model de sine statator luat ca atare in sistemul de pregatire si de concurs al echipei si jucatorilor.

Pentru ca un model sa fie corect construit si aplicat, trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

domeniul caruia ii apartine modelul sa fie mai bine cunoscut decat domeniul originalului;

modelul este o extrapolare a originalului, necuprinzand toate dimensiunile acestuia;

analogia intre model si original sa fie calificata : performante, structura, functii, din care sunt formate cele doua sisteme; modelul trebuie sa prezinte evidentierea unor dimensiuni referitoare la original si care nu sunt prezentate explicit in datele initiale.

Privind un anumit obiect sau un anumit fenomen ca pe un "SISTEM" noi putem alcatui de asemenea un model pentru a cunoaste mai bine obiectul sau fenomenul, deci implicit sistemul respectiv.

Modelul reflecta o anumita conceptie asupra sistemului studiat. Scopul elaborarii lui este de a releva ce se petrece in cadrul unui sistem. In foarte multe cazuri modelul este matematic si consta din indicatori sau din ecuatii care descriu comportarea sistemului sau structurii interne a sistemului.

Modelul nu va putea sa se comporte identic cu sistemul in toate cazurile, adica in tot domeniul de variatie a valorilor parametrilor acestuia.

S-ar putea cere ca in model sa fie prinse toate situatiile posibile ce pot aparea. Dar acest lucru este foarte dificil. Pentru obtinerea rezultatelor este necesar un volum mare de calcul chiar si atunci cand calculele sunt facute pe ordinatorul electronic, pentru ca volumul informatiilor creste exponential cu dimensiunea sistemului.

Pentru iesirea din impas se poate:

perfectiona modelul;

simplifica modelul.

Se constata astfel ca alcatuirea unui model este o adevarata arta, o echilibrare a unor contrarii pentru a exprima cat mai usor si cat mai fidel sistemul ce-l reprezinta.

Orice model poate fi imbunatatit. Pentru acelasi obiect sau fenomen pot fi alcatuite mai multe modele.

Nu se poate spune ca un model este mai bun decat altul si de ce. Bineinteles daca au fost determinate sau reprezentate corect.

2.1.2. Caracteristici ale modelarii in sporturile individuale

Astfel in ceea ce priveste sporturile individuale modelarea se va face in jurul campionului, probei respective. Desigur ca sistemul original prezinta o multitudine de caracteristici pe care ar fi ideal sa le cunoastem, insa, de cele mai multe ori, acest lucru este imposibil. Mai mult decat atat, asa cum am mai aratat, nu toate componentele structurii determina functionarea sistemului. Spre exemplu, pentru caracterizarea campionului mondial la atletism sprint (100 m ) vor conta unele caracteristici, despre care vom vorbi in cele ce urmeaza dar este foarte posibil ca lungimea parului, culoarea echipamentului, numarul de inele de pe degete, etc, sa nu constituie parti determinante in obtinerea performantelor sub 10 secunde.

Dimpotriva insa unele caracteristici ale sale sunt determinante. Cantitatea acestora poate fi mai mare sau mai mica in functie de gradul de pretentie al celui ce realizeaza modelarea cat si de nivelul de performanta care este vizat.

Modelul campionului (modelul original) reprezinta o cantitate de informatii referitoare la structura campionului, suficienta pentru determinarea esentei obtinerii performantei iar aceste informatii pot crea premisele pentru crearea mai multor modele asociate sistemului original:

Modelul morfologic;

Modelul fiziologic;

Modelul psihologic;

Modelul sociologic;

Modelul performantial (intrinsec si extrinsec).

Cel intrinsec cuprinde: valoarea aptitudinilor psihomotrice si cantitatea de priceperi motrice pe care trebuie sa le posede sportivul in timp ce modelul extrinsec se refera la performanta concreta, obiectivabila, obtinuta. Aceste modele luate impreuna determina modelul final.

Modele enuntate constituie numai o enumerare a principalelor modele ce pot fi create si nu totalitatea lor. Modelul asa cum este aratat mai sus, nu exista practic in realitate, modelul devine obiectiv numai atunci cand este explicat in mod concret sistemul original. Putem vorbi teoretic despre modelul campionului la proba de 100 m dar practic putem vorbi numai despre modelul reprezentat de Maurice Green, detinator al recordului mondial.

Modelul este acea reprezentare rationala sau sistem realizat material, care reflectand sau imitand obiectul investigat, este capabil sa inlocuiasca astfel incat cercetarea lui sa furnizeze noi informatii despre acel obiect. Modelul imita la un grad mai redus de complexitate un fenomen natural si este necesar sa se bazeze doar pe reprezentarea unor cauze esentiale si importante din punct de vedere al celui care il creeaza.

Orice model creat nu poate fi considerat ca ceva ideal, neschimbat. El este un sistem deschis putand fi perfectionat si schimbat in functie de imbunatatirea cunostintelor despre fenomenul cercetat.

Modelarea capacitatii fizice este o problema specifica activitatii sportive si care poate fi rezolvata cu mijloacele cu care aceasta opereaza.

In modelarea pregatirii fizice, cauzele care influenteaza in mod esential nivelul de pregatire fizica sunt considerate mijloace de antrenament. De mare importanta este capacitatea antrenorului de a selectiona din multitudinea mijloacelor care influenteaza evolutia unui fenomen, pe cele mai semnificative, care pot fi exprimate cantitativ si pornind de la datele statistice disponibile sa obtinem o exprimare cantitativa a fenomenului studiat.

In evolutia antrenamentului sportiv discernem la ora actuala doua tendinte: una din ele consta in marirea in continuare a volumului de antrenament si implicit imbogatirea bagajului de mijloace de antrenament, iar cea de-a doua intr-o selectie mai riguroasa a mijloacelor de antrenament.

Cresterea performantelor sportive in kaiac in ultima perioada s-a datorat cresterii volumului de antrenament exprimat in numar de kilometrii parcursi pe apa, numarul de kilograme ridicate si a numarului sporit de ore de antrenament efectuate cu un anumit grafic al intensitatii in functie de perioadele si etapele de pregatire.

Selectia obiectiva a mijloacelor si standardizarea lor face apel la masuri cu ajutorul carora se poate aprecia calitatea executiei mijloacelor de antrenament si efectuarea evoluarii cantitative. Folosind apoi calcule statistico-matematice in interpretarea acestor valori pentru stabilirea gradului de corelatie intre cauza si efect, adica intre executia mijloacelor de antrenament si efectul lor, performanta sportiva face posibila alegerea in mod efectiv a celor mai eficiente mijloace care sa dea un randament ridicat intr-un cat mai scurt timp. Aceasta selectie obiectiva a mijloacelor de antrenament devine posibila folosind metoda modelarii.

Modelele realizate in kaiac au fost cerute de nevoile practice ale pregatirii sportivilor de inalta performanta, kaiacul fiind un sistem hipercomplex, cu structuri biologice, sociologice si educative. In aceasta idee, specialistii nostri au considerat ca asa se poate modela o dimensiune (greutatea) obtinandu-se astfel o modelare monodimensionala. Se pot modela doua dimensiuni (inaltime, greutate) obtinandu-se o modelare bidimensionala, sau mai multe dimensiuni si atunci vorbim de o modelare multidimensionala (morfologica, functionala, motrica, metodica).

Kaiacistul de performanta este un model care poate fi modelat, adica reprezinta o constructie umana cu o structura complexa deosebita, adaptabila la dimensiuni ample morfo-psiho-functionale si sociale.

Fiind un complex de factori in unitate dialectica, sportivul de performanta se modeleaza multidisciplinar.

Modelarea antrenamentului se refera la organizarea si desfasurarea de asa maniera a activitatilor incat nivelul si continutul acesteia sa se situeze apropiat si chiar sa depaseasca cotele considerate maximale in momentul respectiv.

Principiul modelarii nu numai ca armonizeaza continutul antrenamentului cu cel al competitiei ci il si integreaza in acesta.

Deosebit de important pentru kaiac este cunoasterea detaliata de catre antrenor a structurii efortului in competitii a intervalelor in care se succed exercitiile cu diferite intensitati a distributiei acestora pe reprize, numarul de km, in diferite aliuri.

De asemenea o deosebita importanta se acorda organizarii antrenamentelor in conditii asemanatoare concursului si in conditii deosebite de mediu (valuri, vant, ploaie).

Aproape fiecare concurs ridica probleme deosebite in functie de conditiile atmosferice (de multe ori nefavorabile), valori diferite ale adversarilor, insemnatatea obtinerii unui loc superior in clasament, spectatorii care isi sustin sportivii favoriti.

In aceste conditii apare necesitatea strigenta a programarii antrenamentului.

Informatia si intelegerea antrenamentului sportiv trebuie facuta ca proces de cunoastere, in triada sportiv, sistem de cunostinte, antrenor, in functie de sursa energetica a sportivului.

Vom incerca in cele ce urmeaza sa analizam care ar putea fi componentele fiecaruia dintre modelele enuntate cu specificarea ca aceasta analiza este pur orientativa, incluzand elemente sau excluzandu-le pe altele in functie de ramura de sport si de nivelul de dezvoltare al sportivului.

2.1.3. Componentele sistemelor modelelor in sporturile individuale

Componentele modelului morfologic

inaltime (ex.: 1.85 m 3 cm);

greutate (82 kg 2 kg);

indicele Quetelet (raportul talie / greutate);

RCG (raportul coapsa-gamba);

talpa piciorului;

anvergura bratelor;

marimea palmei.

Determinarea modelului trebuie facuta pentru fiecare ramura sportiva.

Acest model devine sistem, deci devine ierarhizat.

Cand definim modelul, componentele sale sunt ierarhizate (in functie de importanta lor) in functie de ramura respectiva.

Cand se realizeaza modificari in modelul morfologic se tine cont de majoritatea elementelor care pot fi masurate, cunoscute.

Se realizeaza un total al calitatilor fizice care sunt ierarhizate in functie de ramura sportiva si de momentul de dezvoltare al ramurii respective.

Componentele modelului fiziologic

capacitatea vitala;

VO₂ max;

capacitate de sintetizare a creatin-fosfatului;

glicogenul hepatic;

capacitate aeroba (anaeroba) de refacere;

Si aici ierarhizarea componentelor se face in functie de ramurile sportive.

Componentele modelului psihologic sunt importante pentru ca influenteaza in mare masura modelul campionului:

temperament (sangvinic pentru sprint, viteza; melancolic pentru dans, patinaj artistic);

caracterul;

calitatea proceselor psihice (atentie, concentrare, ambidextrie).

. Componentele modelului sociologic, se refera la:

relatiile individului cu grupul;

mediul de unde provine;

capacitatea de adaptare.

. Componentele modelului performantial, pot fi asa cum am mai aratat: intrinsec si extrinsec, rezultand performanta ce trebuie obtinuta.

Modelul performantial poate fi exprimat in ramurile cuantificabile, in rezultatul obtinut. In unele ramuri marea performanta este exprimata in cantitatea de deprinderi stapanite, dar si de calitatea lor.

La modelul extrinsec se vorbeste de locul ce trebuie ocupat, evident exprimat cu marje de eroare de tipul: locul I-III sau IV-VIII.

In modelul campionului trebuie facuta o ierarhizare a componentelor sale (modelul morfologic, fiziologic, psihologic, sociologic si performantial), in functie de fiecare ramura sportiva, trebuind stabilita importanta fiecarei componente a modelului campionului.

Din modelul campionului rezulta modelele intermediar, ce fac trecerea spre modelul selectiei initiale.

Probleme ale selectiei in kaiac

Minutioasele analize efectuate de-a lungul timpului asupra medaliatilor de la J.O. si C.M. au dus la stabilirea modelului timpului morfo-functional al sportivului de performanta din kaiac-canoe.

Varsta medie pentru performanta este 22 - 26 ani. Varsta medie optima pentru marea performanta este 22 - 24 ani. Timpul somatic al performerului mondial este de talie inalta, peste 1,80 m la kaiac masculin si 1,65 m la kaiac feminin. Anvergura care joaca un rol deosebit la kaiac trebuie sa fie cu 6 - 10 cm mai mare decat talia. Bustul trebuie sa depaseasca 7-8 cm cu lungimea picioarelor. Forta scapulara trebuie sa fie 60% din greutate la barbati si 40% la femei, iar cea lombara de 180% respectiv 160%.

Puterea maxima aeroba, exprimata prin consumul maxim de oxigen trebuie sa atinga valori absolute in jur de 6.000 ml, respectiv 74 ml pe kg de corp, la kaiac masculin si 56 ml pe kg de corp la kaiac feminin.

Din punct de vedere psihologic modelul performerului mondial trebuie sa obtina indici superiori la testele de motricitate ritmica si viteza de repetitie, coordonare vizual-motrica, aprecierea distantelor si precizia miscarilor, rezistenta la oboseala psihica, spirit de observatie si capacitate de conducere a atentiei, personalitate si perseverenta.

In kaiac-canoe, veriga cea mai importanta a procesului de pregatire sportiva este SELECTIA. Aceasta reprezinta temelia intregului esofodaj pe care se cladeste structura viitorului sportiv de performanta.

Parametrii selectiei sunt urmatorii:

varsta 13-14 ani;

indicatori somatici si functionali;

functionalitatea bio-functionala;

starea de sanatate;

disponibilitatea pentru performanta.

Selectia se va efectua in trei etape cu caracteristici diferite:

2.2.1. Selectia initiala

Are drept scop formarea grupelor de incepatori. Avand in vedere unele tendinte de evolutie, in ramura se impune coborarea varstei de selectie chiar la 12 - 13 ani. Aceasta selectie se desfasoara in doua faze:

faza I - testarea calitatilor morfo-functionale si prognoza asupra acestora. Se va tine seama de modelul optim pentru kaiac, interpretarile facandu-se tinand seama de evolutia principalilor indicatori conform prognozei de crestere prezentata de Institutul de Igiena. In aceasta faza colaborarea cu cabinetul medical este obligatorie.

faza II - determina nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice ce se va face prin probele « Sistemul de selectie din activitatea sportiva de performanta ».

Selectia intermediara

Se efectueaza la doi ani de la selectia initiala la varsta de 14 - 15 ani si are drept scop completarea grupelor de avansati. Se desfasoara de asemenea in doua faze:

faza I - testarea nivelului de dezvoltare a calitatilor morfo-functionale prin raportarea la modelul performerului ;

faza II - determinarea nivelului de dezvoltare al calitatilor motrice nespecifice si specifice.

Selectia definitiva

Se efectueaza la doi ani de la selectia intermediara avand drept scop completarea grupelor de performanta cu cele mai valoroase elemente din grupele de avansati. Selectia se efectueaza prin compararea cu modelul de concurs si prognozarea evolutiei viitoare.

Caracteristicile continutului pregatirii in kaiac

Continutul pregatirii in ramura sportiva kaiac prezinta urmatoarele caracteristici:

simplificarea tehnologiei (mijloace, indicatori, renuntarea la variabile);

generalizarea sistemului de lucru la toate nivelele (se pune accent pe sistemul intensiv);

cresterea foarte mare a volumului de lucru;

continuitate cat mai mare a pregatirii cautand sa se reduca perioada de tranzitie de la un sezon competitional la altul;

se scurteaza formarea sportivului de performanta;

antrenamentele ca si continut isi stabilesc obiectivele nu in functie de nivelul sportivilor ci in functie de obiectivele de nivel mondial, national;

atacarea simultana a doua directii : pregatirea tehnica si pregatirea pentru competitie;

mijloacele sunt folosite tot timpul anului mai ales in sensul scopului urmarit;

scopul trebuie vazut in modelul de competitie.

2.3. Caracterizarea efortului in antrenamentul de kaiac

2.3.1. Clasificarea eforturilor in antrenamentul de kaiac

Concursurile de kaiac se desfasoara pe distanta de:

500 - 1000 m in probele de viteza

1000 - 2000 m in probele de fond.

Datorita variabilitatii distantei si deci a duratei apar modificari mari in functiile organismului deoarece intensitatea efortului se afla intr-o relatie inversa cu volumul efortului.

Din punct de vedere fiziologic, eforturile la care este supus organismul in antrenamentele si concursurile de kaiac sunt impartite in patru categorii :

grupa eforturilor moderate;

grupa eforturilor mari;

grupa eforturilor submaximale;

grupa eforturilor maximale

Atat probele de concurs cat si antrenamentele de kaiac se incadreaza in grupele de efort mai sus mentionate in raport de intensitate, volum, durata a efortului.

La diferite momente ale anului sau in acelasi timp acelasi individ ia parte la curse de 500 m, 1000 m sau respectiv 10.000 m care dureaza aproximativ 1', 50'',3',50'' si respectiv 48',00''. Aproximativ 50 % din energia necesara pentru efortul maxim pe o durata de 2 minute provine din descompunerea fosfatilor bogati in energie si a glicogenului in acid lactic. Restul de 50 % provine din arderile de glicogen mai ales in prezenta oxigenului (procesele aerobe si anaerobe de eliberare a energiei).

Aceasta ar fi descompunerea corespunzatoare a unei curse de 500 m parcursa in kaiac simplu. Aceluiasi kaiacist ii sunt necesare aproximativ 4' pentru a parcurge distanta de 100 m ceea ce implica aproximativ 70 % din energia eliberata pe calea anaeroba si de 30 % contributie energetica anaeroba. In functie de capacitatea functionala si de calitatile motrice si psihice ale kaiacistului, antrenamentul trebuie axat pe dezvoltarea celor doua sisteme energetice in proportiile mentionate.

2.3.1.1. Grupa eforturilor maximale

Se caracterizeaza prin faptul ca efortul poate fi prestat timp doar de cateva secunde avand valoarea limitei superioare de 15''. Viteza maxima este de 7 m / s. Acest tip de efort il gasim in antrenamentele specifice pe apa in aliura R1. Suportul biochimic si metabolic al acestui tip de efort are la baza energogenezei, ATP si resinteza lui rapida cu ajutorul gruparii fosfat-macroenergice si a creatin-fosfatului.

2.3.1.1. Grupa eforturilor maximale

Se caracterizeaza prin anumite particularitati si anume :

durata efortului este pana la 1' cu formare si acumulare maxima de acid lactic;

procesul descompunerii substantelor energetice are o intensitate mai scazuta decat in eforturile maximale, din care cauza intr-o perioada de timp egala se vor acumula mai putine produse de descompunere. Durata efortului este mai mare decat cel de tip maximal, se produce o sinteza a acidului lactic rezultat in acelasi timp.

2.3.1.3. Grupa eforturilor de intensitate mare

Aceste eforturi se caracterizeaza prin:

au o durata pana la 6' energogeneza fiind de natura mixta (anaerob-aerob). Descompunerea substantelor energetice se face intr-o intensitate scazuta, in schimb procesele de oxidare isi maresc intensitatea, de aceasta depinzand posibilitatile functionale ale sistemului cardio-respirator;

cantitatea de acid lactic acumulata este mai mica, celelalte substante care nu au putut fi oxidate complet, deoarece durata efortului este mai mare apare posibilitatea ca ele sa fie eliminate prin transpiratie sau prin filtrul renal;

excitabilitatea celulelor nervoase este mai mica, din care cauza inhibitia suplimentara apare mai tarziu;

aparitia cerintelor sporite in reglarea nervoasa a circulatiei si a respiratiei care functioneaza continuu cu maxim de intensitate.

Cu cat efortul creste, cu atat va creste frecventa respiratorie cardiaca Ritmul ciclului respirator se va regla ordonat in functie de ritmul padelatului.

Reglarea constienta a respiratiei si automatizarea ei, sincronizand-o cu padelatul au importante efecte asupra capacitatii de munca permitand marirea considerabila, a duratei efortului si intensitatii lui.

2.3.1.4. Grupa eforturilor de intensitate moderata

Acest tip de eforturi dureaza pana la 60'' si se realizeaza in conditii aerobe (stady state - stare relativa) numita ergostaza, avand la baza mai ales combustibilul glucidic. Aceasta angreneaza aparatul cardio-respirator, sistemul endocrino-metabolic si neuro-muscular In timpul efortului de tip neuro-muscular exercitiile implica solicitarea sistemului nervos si neuro-muscular.

Eficienta acestor exercitii este determinata de gradul de organizare, de nivelul de dezvoltare si maturizare a sistemului nervos, central si periferic, precum si a musculaturii scheletice ce determina capacitatea functionala a intregului sistem de relatii.

Coordonarea neuro-musculara si echilibrului foarte bun sunt indispensabile practicarii kaiacului.

modificari fiziologice determinate de effort in practicarea kaiacului

Eforturile mari din kaiac determina in organism o serie intreaga de modificari din partea diferitelor sisteme functionale.

Pe primul plan al solicitarilor se afla sistemul nervos si euro-muscular, analizatorii si apoi marile functii vegetative (circulatia, respiratia, secretia hormonala).

In probele desfasurate pe distante scurte solicitarea organismului este mai intensa, dar de durata scurta, in cele desfasurate pe distante mari, cheltuielile energetice sunt foarte mari, ele sunt repartizate pe o durata lunga.

2.3.2.1 Caracteristicile fiziologice si biologice ale efortului de tip neuro-muscular

In efortul de tip neuro-muscular, exercitiile implica solicitarea sistemului nervos si neuro-muscular.

Eficienta acestor exercitii este determinata de gradul de organizare, de nivelul de dezvoltare si maturizare a sistemului nervos central si periferic precum si musculaturii scheletice ce determina capacitatea functionala a intregului sistem de relatie.

Timpul de activitate superioara trebuie sa fie puternic echilibrat mobil.

Mobilitatea proceselor fundamentale, excitatia si inhibitia trebuie sa fie foarte buna precum si reactivitatea SNC exprimata prin latenta reactiei motrice. Coordonarea neuro-musculara si echilibrul foarte bun este indispensabil practicarii kaiacului.

Trenul superior este supus la eforturi mai mari comparativ cu cel inferior, care la kaiac nu are un rol important.

2.3.2.2. Caracteristicile fiziologice si biologice ale efortului de tip cardiovascular si respirator

Dintre functiile vegetative cele mai importante sunt : respiratia si circulatia.

Respiratia externa este strans corelata cu ritmul si fazele deprinderilor motrice.

Frecventa miscarilor respiratorii in timpul unui efort executata in ritm si cadenta de concurs, atinge 35-45 pe minut insa aptitudinea extensiei cutiei toracice nu este prea mare dat fiind pozitia destul de incomoda.

Capacitatea de efort si performanta depinde de capacitatea de captare, de transport si apoi de utilizare a oxigenului.

Ea poate fi exprimata prin consumul maxim de oxigen sau prin raportarea acestei valori absolute pe kilogram corp.

Aparatul cardiovascular isi intensifica activitatea in timpul efortului specific de kaiac, in functie de intensitatea si durata efortului prestat. Economia cardiaca in efort, apreciata cu ajutorul indicelui de oxigen plus maxim, este una dintre cele mai reprezentative valori functionale, datele obtinute din diferitele experiente demonstreaza efectul deosebit de favorabil al practicarii acestui sport, asupra fortificarii aparatului cardiovascular.

2.3.2.3 Caracteristicile fiziologice ale efortului de tip energetic

Rezultatele sportive sunt determinate si in acelasi timp sunt limitate de economicitatea metabolica generala a organismului, de posibilitatea de reaprovizionare a organismului cu substante energetice in timpul efortului si de eficienta reglarii hormonale a metabolismului tisular.

Exercitiile si eforturile de tip energetic sunt realizate in conditii aerobe. Ele au o intensitate moderata si permit aprovizionarea constanta a organismului cu oxigen timp indelungat, iar frecventa cardiaca se situeaza intre 110 - 130 batai pe minut.

2.3.3. Influenta efortului din kaiac asupra aparatului locomotor

Practicarea kaiacului are ca rezultat o multitudine de influente pozitive asupra dezvoltarii morfo-functionale cat si adaptarea la un efort sustinut si de mare intensitate a organismului, de fapt care contribuie la formarea unor indivizi bine pregatiti pentru viata si cu o mare capacitate de munca.

In kaiac eforturile cerute pentru realizarea performantelor sunt foarte mari depasind uneori limitele fiziologice ale organismului.

In antrenament trebuie tinut cont de particularitatile psiho-fizice tipice varstei la care se lucreaza.

Kaiacul exercita o actiune multilaterala asupra organismului, mai ales datorita ambiantei igienice exceptionale, in care se desfasoara antrenamentele.

In perioada junioratului trebuie sa se tina cont de particularitatile anatomo-fiziologice ale acestei varste in vederea unei dozari corecte a eforturilor. In aceasta perioada procesul de dezvoltare biologica continua sub aspectele sale esentiale : cresterea si diferentierea.

Cresterea din punct de vedere biologic inseamna sporirea cantitativa a tesutului organismului, organelor, aparatelor si sistemelor care il alcatuiesc.

Diferentierea se refera la diversificarea calitativa a structurilor pe masura ce are loc dezvoltarea cu maturizarea treptata a functiilor acestora, fenomen ce cuprinde si aspectul progresului.

Intre cele doua laturi ale procesului de dezvoltare exista relatii dialectice de independenta reciproca ele evoluand in general paralel.

Dezvoltarea calitatilor motrice in kaiac

Rezistenta si forta sunt principalele calitati motrice de care trebuie sa dispuna kaiacistul. Deci in pregatire sa se apeleze la toate mijloacele de antrenament care dezvolta rezistenta si forta.

In competitii sportivul are nevoie de rezistenta, de forta, adica de capacitate mare de forta la o capacitate bine dezvoltata a rezistentei pentru a invinge rezistentele existente relativ mari.

2.4.1. Dezvoltarea rezistentei

Pornind de la tipul de efort (2 :00 - 4 :00) kaiacul tine de eforturile si de rezistenta medie. Timpul de parcurgere a distantei de concurs este atat de scurt si de aceea efortul atat de intensiv incat capacitatea competitionala se desfasoara doar in conditii de lipsa de oxigen. Oferta de oxigen este mult mai redusa fata de nevoile musculaturii care lucreaza pentru eliberarea energiei.

De aceea cerinta principala a antrenorului este de a pregati sportivul pentru a deveni capabil de o absorbtie maxima de oxigen. Cu cat capacitatea de absorbtie a oxigenului este mai mare la un efort maxim, cu atat capacitatea de rezistenta a sportivului se dezvolta mai bine.

Capacitatea de rezistenta este hotaratoare in competitiile de kaiac. Cu cat este mai bine adaptat organismul cu atat este mai ridicata capacitatea de rezistenta generala, prin urmare capacitatea de a obtine fara deficit de oxigen rezultate bune.

Capacitatea de rezistenta fizica si psihica poate fi atinsa doar printr-un antrenament zilnic cu volum mare.

Fiecare intrerupere a programului duce la involutie a calitatii obtinute, ceea ce inseamna ca trebuie din nou dezvoltata.

Pentru dezvoltarea capacitatii de rezistenta se folosesc toate mijloacele antrenamentului general cat si cele ale antrenamentului specific in barca, in mod preponderent in cea de simplu, dar si antrenamentul rezistentei de forta cu haltera, cu propria greutate a corpului, la aparate si in barca.

Antrenamentul in barca trebuie sa cuprinda aproximativ 40 - 50 % din volumul antrenamentului general si sa se efectueze mai ales cu o intensitate medie. Toate mijloacele de antrenament pentru dezvoltarea capacitatii de rezistenta sunt folosite intr-o masura si multilateral.

2.4.2 Dezvoltarea fortei

Dezvoltarea fortei este pentru a invinge multitudinea rezistentelor care trebuie invinse la padelare.

In competitie se folosesc aproximativ 400 de lovituri pentru 1.000 m, adica o suma de forta de aproximativ 14.000 kg.f.

Forta este antrenabila. Pentru kaiac se prefera antrenamentul rezistentei de forta atat pentru a fortifica musculatura, cat si pentru a mari capilaritatea, adica de a dezvolta capacitatea de rezistenta a muschiului. Antrenamentul se efectueaza preponderent cu greutati intre 30 - 50 kg in serii si cu miscari asemanatoare cu cele efectuate in kaiac.

Antrenamentul se face cu :

haltere:

impingeri din culcat dorsal,

smuls din culcat facial,

asezat pe o banca tras stanga si dreapta,

ramat orizontal

propria greutate corporala:

tractiuni,

flotari;

aparate ajutatoare ;

aparate de tractiune:

extensoare,

cordoane de cauciuc,

benzi elastice.

Forta se poate dezvolta si prin exercitii de contractie si relaxare efectuate in circuit, sportivii trecand prin toate stadiile acestuia.

Frecventa lucrului cu haltera este mai mare in perioada pregatitoare.

Esential este ca lucrul cu halterele sa se lege cu exercitii de gimnastica.

Aceasta pentru a realiza intinderea musculaturii. Intrucat antrenamentul de forta supune organismul la un efort mare, sportivii trebuie educati sa se obisnuiasca sa se incalzeasca bine.

Gradul de pregatire se poate controla cu frecventa pulsului. Acesta trebuie sa fie cca.150 / min. Trebuie sa aiba in vedere deosebirea in nivelul de pregatire. La incepatori incarcatura se va mari lent. O forta rapid dezvoltata dispare la fel de repede. Numai o forta dezvoltata continuu este stabila. Lungimea de pauza se regleaza automat la un raport de efort fata de pauza de 1 : 2.

Antrenamentul de forta este necesar pe tot parcursul anului pentru sportivii de kaiac. Centrul de greutate al dezvoltarii fortei va fi perioada pregatitoare cand se va lucra pentru dezvoltarea fortei maxime si a rezistentei de forta, cu preponderenta in lunile de iarna.

Dezvoltarea fortei se perpetueaza in timpul sezonului competitional, dar programele de lucru cu greutati sunt mai reduse, lucrandu-se de fapt, pentru mentinerea fortei.

Clasificarea mijloacelor folosite in antrenamentele de kaiac

Mijloacele folosite in antrenamentele de kaiac se impart in:

specifice;

asociate.

Mijloacele specifice asigura imbinarea unitara a dezvoltarii morfo-functionale a calitatilor si deprinderilor motrice specifice padelatului in kaiac. Aici intra exercitiul fizic ca mijloc de baza, aparatura ajutatoare.

Mijloacele specifice sunt folosite atat in antrenamentele la bac cat si in antrenamentele de apa. De fapt, specifica in kaiac este numai barca pe apa. In kaiac miscarea specifica este padelatul.

In cadrul mijloacelor asociate intra:

factori naturali;

conditiile igienice;

alimentatia;

mentinerea medicamentoasa

In cadrul factorilor naturali un loc deosebit il ocupa altitudinea folosita ca mijloc de baza in unele tari, de 2 ori pe an. In antrenamentele de kaiac se mai folosesc si alte ramuri sportive, cum ar fi:

atletismul - alergarea ca mijloc de baza;

atletica grea;

exercitii cu haltere si benzi elastice

inotul (obligatoriu);

jocuri sportive (fotbal, tenisul cu piciorul

schiul (schi fond) - mersul pe schiuri, excursii pe schiuri;

ciclismul.

2.5. Metode de antrenament

2.5.1. Metode in antrenamentul kaiacistilor pe apa

In antrenamentul kaiacistilor pe apa se folosesc urmatoarele metode:

metoda antrenamentului de durata sau uniform;

metoda antrenamentului variabil;

metoda antrenamentului cu intervale;

metoda antrenamentului de control.

2.5.1.1. Metoda antrenamentului de durata

In cadrul acestei metode se lucreaza in aliura R4 si are loc parcurgerea unei distante intr-o solicitare constanta. Frecventa loviturilor este de 70 - 75 lovituri / min. pentru k1 B iar frecventa cardiaca este cuprinsa intre valorile de 122 si 145 pulsatii / min, in general fata de timpul afectat efortului.

2.5.1.2. Metoda antrenamentului de control

Aceasta metoda se aplica pentru verificarea nivelului de pregatire si a eficientei metodelor de antrenament folosite. In aceasta metoda se lucreaza in aliura R2, aliura ce se caracterizeaza prin parcurgerea distantei intr-o frecventa de 100 - 110 lovituri / minut iar valorile frecventei cardiace sunt cuprinse intre 165 - 190 pulsatii / minut.

Probele si normele de control prevazute pentru antrementul pe apa

V-R 100 m, 150 m, 200 m, 250 m ;

R-V 300 m, 500 m, 100 m ;

R 2000 m, 5000m, 1000 m.

2.5.2. Metode folosite in antrenamentul kaiacistilor pe uscat

metoda antrenamentului in circuit;

metoda antrenamentului cu intervale;

metoda antrenamentului invariabil;

metoda antrenamentului cu repetari;

metoda antrenamentului de control.

2.5.2.1 Metoda antrenamentului in circuit

Aceasta metoda este una dintre cele mai des folosite in sporturile nautice. Are drept scop solicitarea uniforma a tuturor grupelor musculare si solicitarea neintrerupta a marilor functii ale organismului (sistemul respirator si cardiovascular).

Aceasta metoda este o varianta moderna a lucrului pe ateliere.

Prin folosirea metodei devine posibila dezvoltarea diferentiata a calitatilor fizice si in special a celor combinate cum sunt :

rezistena in regim de forta;

rezistenta in regim de viteza;

rezistenta in regim de forta-viteza;

indemanarea in regim de viteza.

In alcatuirea programului de antrenament in circuit, exercitiile alese trebuie sa se grupeze din punct de vedere anatomic pe grupele musculare solicitate in efortul specific. Pentru stabilirea gradului de solicitare si pentru solutionarea exercitiilor din programul de antrenament vor trebui respectate urmatoarele reguli:

pentru dezvoltarea fortei, gradul de solicitare a exercitiilor trebuie sa permita efectuarea a 10 repetari;

pentru dezvoltarea rezistentei in regim de forta, gradul de solicitare a exercitiilor trebuie sa permita efectuarea unui numar de 10 - 30 repetari.

Caracteristicile antrenamentului in circuit:

efortul este individualizat si nu este suprasolicitat organismul (solicitarea organismului se face progresiv);

se elimina timpul pierdut prin angrenarea unui numar mare de sportivi, prin schimbarea atelierelor (raportul intre sportivi si aparat de 4 : 1).

Variantele antrenamentului in circuit:

Antrenamentul in circuit dupa metoda lucrului de durata:

Actiune fiziologica:

In urma acestui antrenament se obtine oxigenarea mai buna a organismului si se imbunatateste metabolismul energetic al organismului si totodata se mareste capacitatea de lucru a sistemului cardio-vascular.

Efectele obtinute in urma folosirii acestei metode de antrenament se concretizeaza in:

cresterea rezistentei generale a organismului;

marirea rezistentei la oboseala;

imbunatatirea rezistentei musculare locale.

Antrenamentul in circuit dupa metoda lucrului cu intervale de scurta durata in timpul circuitului prin trecerea de la un aparat la altul. Pauza corespunde cu o pauza recompensatoare luand valori intre 10'-13'. In timpul antrenamentului se fac 1-3 circuite. Dupa fiecare circuit se introduce o pauza a carei durata variaza intre 2'-3'.

Variantele de lucru in timpul circuitului :

se lucreaza 15' - pauza 10'

se lucreaza 30' - pauza 15'

se lucreaza 45' - pauza 30'

Actiune fiziologica :

se imbunatateste activitatea sistemului cardio-vascular. Fenomenul de imbunatatire se produce in timpul pauzei si este in raport de durata efortului.

in urma antrenamentului cu aceasta metoda se dezvolta rezistenta generala si specifica si calitatile motrice combinate cum sunt :

rezistenta in regim de forta ;

rezistenta in regim de viteza si indemanare.

Antrenamentul in circuit dupa metoda lucrului intensiv cu intervale.

In aceasta metoda exercitiile sunt selectionate astfel incat sa permita executarea a 8-10 repetari. Din exercitii, cel putin jumatate vor trebui executate cu incarcatura suplimentara. Durata pauzelor dintre serii oscileaza intre 30'' - 90''. Dupa fiecare pauza lucrul efectiv dureaza 3' - 4'. In cadrul antrenamentului programul consta in special din exercitii cu haltere.

Actiune fiziologica:

- in urma antrenamentului se observa o imbunatatire a metabolismului.

Totodata se obtine o crestere a coordonarii senzomotorii precum si o imbunatatire a fortei maxime, a rezistentei in regim de forta si viteza.

Antrenamentul in circuit dupa metoda lucrului cu repetari.

aceasta varianta a antrenamentului in circuit este hotarata de esenta si caracterul lucrului cu repetari;

exercitiile se executa aproape in exclusivitate cu suplimentare fata de greutatea corpului;

se va lucra cu o intensitate de 80 - 90 % din capacitatea maxima de efort; 

deoarece repetarea se face in domeniul efortului maximal, nu sunt posibile decat un numar mic de repetari (2-3 repetari intr-o serie);

posibilitatea de marire a solicitarilor organismului se face saptamanal cu marirea incarcaturii la fiecare exercitiu si in fiecare serie cu 2,5 - 5 kg;

marirea incarcaturii se face in functie de capacitatea functionala a individului.

2.5.2.2 Metoda antrenamentului cu intervale

Aceasta constituie una din cele mai folosite metode de antrenament pentru dezvoltarea rezistentei. Ea se caracterizeaza prin:

pauzele de revenire si eforturile trebuie sa fie in functie de reactiile organismului in momentul respectiv;

efortul optim este acela care se desfasoara cu intensitate de  50 - 60 % din capacitatea maxima si dureaza 45' frecventa cardiaca ajungand pana la 180 pulsatii pe minut;

daca frecventa cardiaca depaseste 180 pulsatii/minut cu intensitatea efortului scade si intervine pauza;

in urma pauzei organismul isi revine complet;

dozarea efortului se poate efectua prin masurarea frecventei cardiace cu cronometrul.

2.5.2.3. Metoda antrenamentului variabil

Aceasta metoda face parte din acele metode care se bazeaza pe modificarea intensitatii efortului ca element principal de progresie. Prin aceasta metoda se obtine adaptarea biologica multilaterala a organismului la efort datorita unui lucru variat ca intensitate.

In practica metoda este folosita la efectuarea unui efort continuu de durata cu modificari repetate a intensitatilor de lucru. Aceasta metoda este folosita in toate perioadele de lucru.

2.5.2.4. Metoda antrenamentului cu repetari

Prin aceasta metoda se urmareste dezvoltarea vitezei si a fortei. In antrenamentul cu repetari, exercitiile de forta folosite au o incarcatura de 90% din capacitatea maxima a organismului. O data pe saptamana se lucreaza cu o incarcatura de 100 % din capacitatea maxima. Pauza dintre repetari de   3 - 4' iar nr. repetarilor ajunge la 5 pe serie. Numarul de serii este de 20 - 30.

Metoda se bazeaza pe urmatoarele principii:

viteza se imbunatateste prin exercitii de viteza completate cu exercitii de forta - viteza si exercitii de rezistenta - viteza ;

antrenamentul specific trebuie sa fie precedat de un antrenament general variabil ;

pauza pentru refacere este de 10 - 40'

numarul repetarilor executate cu efort de intensitate maximala este mai mic pana la 3 (trei) repetari.

2.5.2.5. Metoda antrenamentului de control

Pentru a verifica gradul de pregatire al sportivului dupa o perioada de pregatire, se recomanda executarea normelor si probelor de control. Verificarea prin norme si probe de control trebuie sa fie facute periodic pentru a putea evalua precis progresele realizate si nivelul de pregatire.

Aceste probe sunt :

- R-V-alergare 1.600 m

- R-F-numar de tractiuni-maxim 2 minute

- impins cu haltera de 30 kg in 2 minute din pozitia culcat dorsal

- flotari maxim.

Capitolul III ORGANIZAREA CERCETARII

3.1. Scopul cercetarii

Scopul lucrarii este de a creiona modelul kaiacistului roman, pe baza datelor culese din litaratura de specialitate precum si din discutiile purtate cu antrenori de renume din domeniu, dar si din datele culese de noi privind campionii mondiali si europeni din kaiac.

3.2. Sarcinile lucrarii

Cresterea rezultatelor sportive depinde de multi factori si inainte de toate de nivelul dezvoltarii calitatilor motrice necesare pentru ramura sportiva respectiva si de manifestarea lor complexa in procesul activitatii sportive.

Un rol important il joaca, de asemenea, alegerea corecta a mijloacelor si metodelor de antrenament optime, inclusiv cele sociale, care asigura posibilitatea pregatirii calitative a sportivilor si nivelul cunostiintelor speciale, care contribuie la perfectionarea procesului de antrenament.

Dar pentru cucerirea medaliilor la cele mai inalte competitii internationale, cum sunt Campionatele Mondiale, Europene sau Jocurile Olimpice, nici cea mai perfecta metodica nu te poate ajuta, daca nu se tine seama (in afara de toate celelalte) de datele antropometrice si de cele privind varsta.

Performantele record sunt accesibile sportivilor care dispun de un anumit nivel al dezvoltarii fizice si care se afla la o anumita varsta. Pentru diferitele ramuri sportive aceste doua conditii au proportii diferite. Astfel pentru baschetbalisti este caracteristica statura inalta, pentru gimnasti cea scazuta, pentru inotatori cea medie. La inot cele mai bune rezultate sunt obtinute in mod obisnuit de sportivi la o varsta mai tanara, in timp ce la haltere la o varsta mai inaintata.

Ce dezvoltare fizica trebuie sa aiba cei mai buni kaiacisti si la ce varsta se realizeaza varful celor mai bune rezultate ? Iata principalul scop al lucrarii de fata.

Aceste probleme reprezinta un important interes pentru antrenori, deoarece acesti factori trebuie sa tina seama in timpul selectiei, in cadrul echipelor reprezentative si in timpul elaborarii planurilor de perspectiva ale pregatirii.

3.3 Metode de cercetare

3.3.1 Metoda istorica

Am folosit aceasta metoda in scopul alegerii temei propuse, realizand astfel ca tema propusa este de mare actualitate si scotand in evidenta faptul ca numarul lucrarilor cu aceasta tematica este relativ mic. De asemenea studierea literaturii de specialitate ne-a permis sa abordam in lucrarea de fata cateva aspecte legate de modelare in general, atat ca metoda cat si ca principiu al antrenamentului sportiv.

3.3.2 Metoda documentarii

Cu siguranta ca pentru realizarea oricarui demers stiintific, munca de documentare este absolut necesara, documentare care in cazul nostru s-a desfasurat pe toata perioada cercetarii pentru ca fiecare pas castigat intr-un domeniu ne-a deschis noi cai de investigatie, noi orizonturi de cunoastere.

De asemenea prin aceasta metoda am accesat site-urile federatiilor de specialitate pentru achizitionarea de informatii.

Tot prin metoda documentarii am intrat in posesia datelor de la Institutul National de cercetari pentru problemele sportului si tot prin aceasta metoda am comparat datele obtinute la sportivi romani cu cele obtinute de sportivii din strainatate.

3.3.3 Metoda statistico-matematica

A fost folosita in lucrarea noastra in scopul obtinerii unui grad cat mai mare de incredere in rezultatele obtinute, cunoscut fiind faptul ca evenimentele se desfasoara dupa un tipic probabilistic. In cadrul metodei statistico-matematice am folosit ca principali indicatori, procentele, abaterile standard si nu in ultimul rand mediile aritmetice.

Formulele folosite au fost urmatoarele :

Abaterea standard (S)

S =

Pentru media aritmetica am folosit formula :

X =

Pentru coeficientul de variabilitate am folosit formula :

Cv =

Pentru procente am folosit formula :

% =

3.3.4 Metodele de demonstratie

Am folosit cu precadere metoda grafica, considerand ca o prezentare grafica poate scoate in evidenta cu mai multa usurinta aspecte care altfel nu ar putea iesi in evidenta. De asemenea folosirea metodei grafice poate realiza facil comparatii intre subiecti. De asemenea consideram ca folosirea metodei grafice ne este utila la prezentarea rezultatelor cercetarii in cadrul sustinerii prezentei lucrari.

3.3.5 Ancheta

A fost folosita cu precadere in faza initiala a cercetarii, obtinand astfel informatii de la antrenorii echipelor cu privire la posibilitatea de a actiona prin metode specifice pentru realizarea modelului campionului, iar recoltarea opiniilor si a cunostintelor subiectilor poate fi inclusa tot in metoda anchetei.

De asemenea am realizat chestionare si interviuri in scopul aflarii opiniilor specialistilor referitoare la model, modelare si rolul acesteia in antrenamentul de kaiac.

Chestionarele au avut forma deschisa permitand subiectilor sa-si exprime liber punctul de vedere nefiind inchistati de raspunsuri prestabilite, optionale.

Rezultatele anchetei au fost cuatificate si s-au realizat procente ale intinderii planificarii pregatirii fizice in diferite mezocicluri ale antrenamentului sportiv.

CAPITOLUL IV. DESFASURAREA CERCETARII SI ANALIZAREA DATELOR

Desfasurarea cercetarii

Studiul nostru a constat in analiza, incepand cu anul 2000, a varstei, inaltimii, greutatii si capacitatii vitale a tuturor invingatorilor si medaliatilor de la Campionatele Europene, Mondiale si Jocurile Olimpice, calculate in procente fata de valorile standard.

Considerand ca sportivilor din loturile nationale li se asigura cele mai bune conditii si posibilitati pentru pregatire, am apreciat ca fiind posibil sa nu luam in calcul influenta acestui factor asupra indicilor analizati.

Analiza datelor a fost posibila ca urmare a implicarii echipei de specialisti de pe langa lotul olimpic de kaiac, care mi-au furnizat datele referitoare la sportivii romani, in timp ce pentru a avea acces la datele sportivilor din strainatate am apelat la site-urile de pe internet fie a Federatiei Internationale de Kaiac-Canoe fie ale federatiilor nationale.

Pentru determinarea modelului morfologic am folosit datele urmatoare :

date referitoare la varsta castigatorilor concursurilor de anvergura din ultimii 2 ani

Din analiza datelor de mai sus se poate scoate in evidenta faptul ca varsta optima pentru obtinerea performantelor de valoare in kaiac canoe este cuprinsa intre 20 si 26 de ani.

Se pare insa ca in ceea ce priveste proba de kaiac fete se poate vorbi despre o varsta mai frageda, respectiv pana la 23 de ani.

Varsta cea mai mare este determinata in proba de kaiac baieti in care marja (abaterea standard) este foarte mare, rezultatele fiind cuprinse intre 19 ani si jumatate si 26 de ani.

In finalul consideratiilor asupra varstei trebuie sa mentionam ca nu consideram varsta ca unul dintre componentele esentiale ale modelului campionului, plecand de la premisa ca unii sportivi au varsta biologica inaintea celei cronologice.

Am remarcat acest fapt doar ca urmare a faptului ca, prin definitie, un model este unul elastic astfel incat poate suferi modificari pe parcursul evolutiei.

A doua componenta a modelului morfologic se refera la talia sportivilor care practica kaiacul.

De asemenea, pentru acest indicator am folosit rezultatele colectate de la Federatia Internationala de Kaiac-Canoe privind datele antropometrice ale celor mai buni sportivi ai ultimelor campionate europene, mondiale si jocurile olimpice de la Sydney.

Redam in tabelul urmator datele respective la baieti:

La canoisti dependenta rezultatelor fata de inaltime este inadecvata. Inaltimea invingatorilor tuturor J.O. a fost in limitele 175 - 185 cm.

Acest lucru poate fi explicat prin aceea ca la canoe, sportivul are posibilitatea de a-si regla nivelul corpului in barca cu ajutorul unei perne pentru genunchi de inaltime diferita.

In ceea ce priveste raportul inaltime/greutate la canoe, la fel ca si la kaiac, greutatea sportivului sau este egala cu inaltimea (scazandu-se 100) sau este neinsemnat mai mica decat aceasta.

Totusi in ultimii ani aceasta dependenta incepe sa se constate tot mai clar si la canoe.

Daca vom compara datele inaltime/greutate ale canoistilor romani prezenti la Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale se obtine tabelul 2.

Din datele prezentate in tabelul 3 si 4 vedem ca indicii de  inaltime - greutate si de asemenea CVP exprimati in procente fata de valoarea cuvenita, cresc an de an.

Daca comparam datele cifrice cu volumul si intensitatea lucrului de antrenament, se constata ca marimea progresiva a acestor indici in procesul de pregatire pretinde din partea sportivilor posibilitati functionale tot mai perfectionate.

Probabil ca obtinerea medaliilor de aur la cele mai mari intreceri internationale de tipul Jocurilor Olimpice si Campionatelor Mondiale, in conditiile acestei concurente acerbe si a volumului de antrenament colosal, pretinde o activitate extrem de minutioasa si concentrata pentru stabilirea si selectia tinerilor sportivi.

Intocmind planurile de perspectiva, trebuie sa plecam de la faptul ca pentru pregatirea unui sportiv cu inalta calificare, de clasa internationala, sunt necesari 6 - 8 ani, iar varsta optima pentru realizarea celor mai inalte rezultate revine perioadei de la 20 la 26 de ani.

Prin urmare practicarea sistematica si serioasa a kaiacului sau canoei trebuie sa inceapa cu tineri de varsta cuprinsa intre 15 - 16 ani cu conditia ca inaltimea sportivilor sa fie in limitele de 180 - 190 cm iar greutatea in raport cu inaltimea sa oscileze in limitele a ± 0,3 kg.

In ceea ce priveste determinarea modelului fiziologic, am apelat la datele Centrului National de Medicina Sportiva si am centralizat datele in tabele pe principalii indicatori ai efortului, ai oxigenului consumat si randamentului.

Redam in continuare datele obtinute :

In ceea ce priveste determinarea modelului psihologic am realizat psihograme ale temperamentului, la componentele lotului national de kaiac fete si baieti, singurele la care am avut acces.

Ca urmare a acestui fapt, se pot exprima rezerve asupra modelului sugerat, cu atat mai mult cu cat nu am avut date ale celor mai buni sportivi din lume la ora actuala.

Redam in continuare graficul (psihograma temperamentala) realizata prin intermediul testului Lucher :

psihograma lot fete

psihograma lot baieti

Din analiza celor doua psihograme se pot face doar judecati aproximative, ca urmare a faptului ca posibilitatea de obiectivare a componentei psihice este supusa intotdeauna erorii.

Totusi putem afirma ca tipul temperamental al kaiacistului este predominant sangvin si coleric (medii aritmetice cuprinse intre 4,1 si 4,6), in timp ce media temperamentului melancolic abia depaseste scala 1.

Se remarca totusi o destul de importanta componenta flegmatica, cu medie de peste 2, avand de-a face chiar cu un sportiv al carei componenta flegmatica ajunge la 4.

Totusi din analiza tipului temperamental putem afirma ca sportivii lotului national de kaiac sunt puternici din punct de vedere temperamental si in acelasi timp mobili, ca urmare a componentei colerice dominante la majoritatea cazurilor.

In determinarea modelului sociologic, acesta trebuie sa fie in concordanta cu mediul in care acestia isi desfasoara activitatea, respectiv trebuie sa fie extrovertiti capabili de cooperare, cu atat mai mult cu cat majoritatea sportivilor nu abordeaza doar proba de kaiac simplu ci si de dublu si chiar de patru.

Aprofundarea acestui model ar solicita insa un volum de lucru foarte mare, poate inca o lucrare de acest tip astfel ca ne rezumam doar la cateva aspecte de ordin general.

In ceea ce priveste modelul performantial, acesta trebuie realizat prin analiza rezultatelor intrinseci de la ultimele campionate.

Astfel am realizat media si abaterea standard a performantelor obtinute in ultimii doi ani, rezultate care le redam in continuare:

Jocuri olimpice baieti

Jocuri olimpice fete

Din analiza celor doua tabele iese in evidenta faptul ca nu se poate vorbi de un model performantial intrinsec, la kaiac-canoe, aceasta in principal datorita calitatii apei si mai ales a intensitatii si directiei vantului.

Astfel in finala olimpica datorita vantului din fata la baieti si al vantului din spate la fete s-a ajuns ca acestea din urma sa obtina performante mai bune decat baietii.

CONCLUZII

Din analiza capitolului anterior putem extrage urmatoarele concluzii :

Modelarea este una dintre principalele metode folosite in kaiac, ca urmare determinarea modelului campionului este o operatie strict necesara atat in ceea ce priveste modelul de selectie cat si in ceea ce priveste demersurile necesare abordarii competitiilor de mare anvergura.

Pentru realizarea modelului campionului in kaiac este necesara determinarea componentelor acestuia dintre care cele mai importante sunt :

Modelul morfologic, in care varsta este cuprinsa intre 20 si 26 de ani, inaltimea este in jur de 1,80 la baieti si 1,75 la fete iar indicele Quetelet, respectiv raportul inaltime / greutate trebuie sa fie cat mai apropiat de 1.

In ceea ce priveste modelul fiziologic acesta trebuie sa fie caracterizat prin rezistenta la datoria de oxigen, eficienta lucrului mecanic si capacitate de efort in regim mixt si aerob.

In ceea ce priveste modelul psihologic acesta trebuie sa contina o dominanta a asa numitelor temperamente puternice, respectiv sangvin si coleric in dauna temperamentelor melancolice si flegmatice.

Asupra modelului sociologic se pot face cerinte referitoare la disponibilitatea de integrare a individului, despre disponibilitatea vietii in colectiv, cu atat mai mult cu cat cel putin in Romania, majoritatea timpului este petrecut in cantonamente, astfel incat mediul sportiv joaca un rol important in obtinerea performantelor sportive.

In ceea ce priveste modelul performantial, putem vorbi despre necesitatea plasarii pe locurile 1 - 6 la competitiile de anvergura Jocurile Olimpice, Campionatele Europene si Campionatele Mondiale.

In ceea ce priveste modelul intrinsec performantial, apreciem ca acesta nu se poate realiza cu precizie datorita existentei unei sume de factori perturbatori care sunt :

calitatea ambarcatiunii

viteza si directia vantului

adancimea apei

latimea culoarului.

BIBLIOGRAFIE

. Badiu, Toma - "Teoria si metodica educatiei fizice si sportului"- curs, Galati, 1998.

. BADIU, Toma - "Teoria educatiei fizice si sportului", Editura Fundatiei Universitare "Dunarea de Jos", Galati, 2001;

3. BOTA C., - Ergofiziologie, Editura Globus, Bucuresti, 2000.

4. CARSTEA, Gh. - "Educatia fizica - teoria si bazele metodicii", ANEFS, Bucuresti, 1997;

. DRAGNEA A., - Toria sportului, Editura FEST, Bucuresti, 2002

6. FIELDER, P., - "Metodica educatiei fizice si sportive", Editura Universitatii, "Alexandru Ioan-Cuza", Iasi, 1996.

7. GHEORGHIU, Gabriel - "Metodologia cercetarii stiintifice in educatie fizica si sport", Editura Fundatiei Universitare "Dunarea de Jos", Galati, 2003.

. HARE D.,  - Teoria antrenamentului sportiv, Editura Stadion, Bucuresti, 1973.

9. HOSTIUC, Nicolae -"Tehnici de masurare si evaluare in educatie fizica si sport" Editura Fundatiei Universitare "Dunarea de Jos", Galati, 2003.

10. Mitra Gh., Mogos Al Metodica educatiei fizice scolare", Editura Sport- Turism, Bucuresti, 1980.

11. Mitra Gh., Mogos Al. - "Dezvoltarea calitatilor motrice", Editura Sport- Turism, Bucuresti, 1977;

12. Schiopu, U., Verza E. -"Psihologia varstelor, ciclurile vietii", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

13. SICLOVAN I., - Teoria si metodica antrenamentului sportiv, Editura CNEFS Bucuresti, 1984.

14. Todea, S., - "Exercitiul fizic in educatie fizica, sport si kinetoterapie", Universitatea "Spiru Haret", Bucuresti, 2001.

. TUDOS ST., - Aptitudinile motrice (referat doctorat) ANEFS Bucuresti, 1998