FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

MOTTO

S-au scurs aproape trei milenii de cand primul campion olimpic si-a incununat fruntea cu laurii victoriei.de atunci civilizatii au disparut, epoci istorice au fost uitate, dar din vechea ELLADA a

razbatut pana azi anticul KALLOS KAY AGATHOS care isi afla implinirea in modernul CITTIUS ALTIUS FORTIUS.

Indiferent de formulari si denumiri,totul se poate rezuma la un singur cuvant ,IDEAL, singura forta ce poate strabate spatiul si timpul ,care sfideaza materia si dupa nivelul caruia se poate

aprecia valoarea ,,TRESTIEI GANDITOARE,, numita OM.

Tot de la eleni am mostenit acest nobil sport,ATLETISMUL.prin practicarea lui,indiferent de varsta,sex,rasa,religie,in lupta cu secundele (timp), cu kilogramele(materie), cu centimetri(spatiu) sau cu adversarul poti spune la sfarsit ca prima si cea mai frumoasa victorie este de a te invinge pe tine insuti.

CAPITOLUL I

REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1 Pareri despre probele combinate - Decatlon

DECATLONUL este probabil cel mai complex si cel mai lung concurs din atletism,insa toate aruncarile si sariturile pe care le cuprinde au unele asemanari de baza.Un studiu aprofundat privind decatlonul ca intreg, arata ca acesta se constituie dintr-o serie de probe care , cu exceptia probei de 1500 de metri,necesita scurte explozii de energie.

Pentru a avea succes,un sportiv care participa la probe multiple,trebuie sa aiba ca un punct de plecare in antrenament aceste similaritati ale probelor.Un adevarat sportiv,care participa la probe multiple,nu va considera nicio proba prea dificila.

Spre deosebire de probele individuale carora le-au fost dedicate monografii si studii amanuntite,in probele combinate prea putini specialisti s-au grabit sa studieze problematica decatlonului.motivul poate ca este complexitatea si diversitatea tehnicilor,a cerintelor fizice si a relatiilor dintre calitatile motrice, a interferentelor ce apar intre cerintele tehnicii,talie si calitai motrice,cerintele materiale sau timpul suplimentar pe care il solicita pregatirea.

nu in ultima instanta,conteaza si profilul psihic si personalitatea atletului capabil sa se angajeze la o munca de SISIF.de multe ori incercand sa remediezi o calitate motrica la o proba risti sa diminuezi o alta sau sa denaturezi tehnica la cealalta.

la noi in tara cele mai multe lucrari au fost dedicate poliatloanelor pentru copii si juniori dar continutul lor a fost mai mult orientat pentru initierea intr-un grup de probe sau pentru a realiza o pregatire polivalenta fara a solicita fizic sportivii si pentru a evita specializarea timpurie.astfel cele mai multe lucrari apartin lui DUMITRU GARLEANU si IRINEI TANASESCU si au aparut in anii 1980-1990.

in tarile cu traditie in atletismul de performanta ,specialistii s-au ocupat mai mult de aceasta proba incercand sa patrunda nu neaparat quantificarea indicatorilor specifici cat mecanismul subtil,relatiile intime care apar atat intre probe cat si in metodica si continutul antrenamentului. o buna teorie are scoala franceza-C.-MONOT, Les epreuves combinee.

trebuie pornit din startul unui studiu despre decatlon de la ideea unitatii acestui foileton in zece episoade si de la constientizarea faptului ca un decatlonist nu este specialist intr-o proba, care este 10% din tot,ci este foarte bun intr-un grup de probe si bun la celelalte.performanta se masoara in puncte dupa ultima proba.

1.2 Istoria probelor combinate- ( decatlonul )

Probele combinate au fost practicate inca din antichitate o data cu organizarea celor dintii Jocuri Olimpice, fiind atestate documentar inca din 708 i.e.n. cind s-a introdus pentatlonul ( dromos, lupta, aruncarea discului, aruncarea sulitei si saritura in lungime).

1884 este anul cind, in Statele Unite, " Amateur Athletic Union " propune o proba prin excelenta atletica prevazuta cu o tabela de cotare care sa permita efectuarea uni clasament final bazat pe insumarea punctelor realizate. Primul DECATLON atletic modern asa cum este cunoscut el astazi, a luat cu adevarat fiinta in 1911 si s-a impus foarte repede. În 1912 a fost deja inclus in J.O. de la Stockholm alaturi de PENTATLON (lungime, sulita, 200m, disc, 1.500m). Învingator la cele doua probe este indianul din America - Jim Thorpe. În 1920 decatlonul se disputa in doua zile.

Decatlonul reprezinta probele combinate din atletism in opozitie cu celelalte forme combinate din alte sporturi.

Istoria decatlonului este legata de istoria tabelei de cotare, care de-a lungul anilor a suferit modificari. La inceput, tabela era "lineara", adica progresia performantei fiind aceeasi incepind din partea de jos a tabelei pana in partea ei superioara. Ideea unei tabele apare inca din 1912 dar abia incepind din 1920 finlandezii studiaza posibilitatea crearii unei tabele noi, care sa evolueze. Succesul noii tabele a fost atit de mare in 1932 cand a fost introdusa in Finlanda, incat in 1934 a fost adoptata de congresul IAAF. Ea a mai suferit modificari in 1950, in 1962 iar din 1985 a aparut a tabela de cotatie numai pentru decatlon.

Decatlonul 

Pe langa aspectul tehnic, exista si cel psihic, abordarea mentala a probelor. Ca pentru orice atlet dar categoric in mod mult mai marcant in desfasurarea decatlonului, "mentalul de competitie" se deosebeste fata de "atitudinea de antrenament". Indiferent de proba practicata la antrenament, in timpul decatlonului atletul trebuie sa ramana decatlonist, fara a avea neaparat aceleasi mijloace tehnice, ca atletul trebuie sa intre succesiv "in pielea" sprinterului apoi a saritorului de inaltime, apoi... in pielea celui care, intr-o proba nu cauta doar victoria ci sa se simta puternic incercand ca la fiecare etapa sa realizeze cea mai buna performanta cu putinta, a celui care urmareste atingerea propriului sau record.

Decatlonul este proba care necesita multilateralitatea maxima . Decatlonistul trebuie sa-si creeze premise pentru 10 probe, printre care figureaza unele cu procedee tehnice extrem de dificile si foarte disparate,cum sint : alergarea de garduri, aruncarea sulitei , saritura cu prajina etc. Acesta are calitati fizice si de caracter excelente, care, in parte,trebuie sa preexiste pentru a putea fi apoi dezvoltate in continuare,in mod sistematic,cu ajutorul unui proces de antrenament si program de concurs adecvate.

CAPITOLUL II PROBLEMATICA CERCETARII LUCRARII

2.1 MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Probele combinate,spre deosebire de ''monotonia'' celor individuale sunt spectaculoase,complexe,captivante,provocatoare,tinandu-te doua zile in tonus fizic si psihic,cu situatii care se rastoarna de multe ori spectaculos dar cu multumirea finala a misiunii implinite si bine facuta.

Aceste aspecte cat si faptul ca le-am practicat din prima clipa cand am pasit pe pista stadionului m-au determinat sa le aprofundez si din punct de vedere teoretic.

La acestea se adauga si incercarile mele de a descoperi mijloace de pregatire conforme cu conditiile materiale si climatice locale, precum si o planificare adaptata acestor conditii , luand in considerare faptul ca toate cele 10 probe trebuie sa beneficieze de pe urma unui program bine schitat,si bineinteles personalizat, pentru a imbunatati conditionarea sportiva.

IPOTEZA

Ipoteza de lucru este daca mjloacele folosite in pregatirea decatlonistilor au avut rezultatele scontate ?

Periodizarea si planificarea pregatirii decatlonistilor au fost bine concepute in timp si in functie de concursul cu prioritate definitorie ?

Rezultatele obtinute au fost pe masura posibilitatilor fizice, aptitudinilor si al antrenamentelor efectuate ?

Decatlonul fiind o proba in care apar toate probele individuale specifice atletismului , m-a determinat sa fac un studiu asupra tuturor probelor , asupra periodizarii si planificarii , totodata folosirea celor mai adecvate mijloace in pregatirea decatlonistilor.

Studiu privind compatibilitatea intre probele de alergari, sarituri si alergari.

SCOPUL

În lucrarea de fata am urmarit tratarea teoretica a anumitor aspecte legate de continutul antrenamentului la probe combinate (calitati motrice si tehnici), mijloacele principale folosite pentru realizarea performantelor optime si cantificarea indicatorilor principali in comparatie cu modelul de pregatire al FRA.

Mi-am propus tratarea unor aspect metodice teoretice privind pregatirea atletilor la probe combinate,deoarece,spre deosebire de probele individuale cantificarea principalilor indicatori de pregatire nu este atat de edificatoare in pregatire precum este imbinarea diferitelor tehnii cu pregatirea fizica sau a tehnicilor intre ele. Privind deci decatlonul,ca pe o proba in mai multe etape dar totusi ca o proba cu un singur rezultat final , si obiectivele urmarite trebuie intelese tot ca niste parti ale aceluiasi intreg , desi sunt prezentate in capitol diferite.

2.4 OBIECTIVELE LUCRARII

a.Elaborarea programului de realizare a temei, a scopului si a ipotezei;

b.Studierea bibliografiei de specialitate;

c.Culegerea datelor, prelucrarea si studierea lor;

d.Sistematizarea si interpretarea datelor obtinute pe parcursul celor patru ani de activitate si evolutia rezultatelor comparativ cu cerintele modelu

e.prezentarea specificului probelor combinate fata de cele individuale

f.procedee metodice specific probelor combinate

g.rolul pregatirii fizice multilateral si a tehicii polivalente

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA PROBLEMATICII SPECIFICE DECATLONULUI

Lucrarea a fost conceputa pe trei nivele principale:

-Prezentarea unor aspecte metodice privind tratarea principalelor elemente de continut;

-Prezentarea principalelor mijloace de pregatire.

-Prezentarea masuratorilor, a probelor de control, si a rezultatelor .

Pe parcursul lucrarii am folosit urmatoarele metode de cercetare: metoda studiului bibliografic, metoda observatiei, metoda modelarii, metoda grafica.

Prezentarea asupra studiilor efectuate in ceea ce priveste periodizarea si planificarea antrenamentului la decathlon si analiza activitatii performantelor la cele trei nivele de junior,respective III, II, si I.

3.1.Prezentarea si desfasurarea cercetarii

Cercetarea din aceasta lucrare am realizat-o prin analizarea activitatii a mai multor atleti junior III, II si I ,activi din punct de vedere al performantei atat la antrenamente cat si in urma rezultatelor la competitii.

Repere obiective in studiu au fost masuratorile antropometrice si functionale efectuate la Cabinetul de medicina sportiva de catre dr. Vincze Katalin, probele de control pentru pregatire fizica generala, graficul anual cu principalii indicatori cantificati si rezultate din concursuri.

Pregatirea de baza s-a desfasurat pe stadion in aer liber si in sala de atletism a scolii asa ca planificarea si continutul pregatirii au fost mult influentate si de aceste conditii, deci nu pot afirma ca este perfecta. De asemenea planificarea este individualizata, adaptata la insusirile fizice si aptitudinale ale atletilor cu varsta cuprinsa intre 15 ani si 19 ani.

3.1.2Masuratori, probe de control, grafic al continutului pregatirii pe 4 ani cu principalii indicatori, rezultate

Pentru realizarea unei imagini obiective a stadiului de dezvoltare si pregatire fizica in perspectiva unei proiectari corecte a continutului antrenamentelor, am folosit un complex continand 10 probe de control pentru verificarea pregatirii fizice generale, considerate edificatoare de catre ANEFS si FRA.

Graficul continutului pregatirii reflecta ceea ce s-a realizat in paralel cu modelul propus de FRA.

Rezultatele sunt cele inregistrate la concursurile oficiale, de obiectiv, respectiv Campionatele Nationale de jr. III , II, I , seniori-tineret.

CN jr.II - sala - heptatlon - 2880p - loc VI

CN jr.II - octatlon - 4.390 - loc V

CN jr.II - sala - heptatlon - 4.034 - loc IV

CN sen.-tin. - decatlon . 4.831 - loc IV

CN jr.II - octatlon - 4.929 - loc II

CN jr.I - decatlon - 4.810 - loc IV

CN sen.-tin. - sala - heptatlon - 4.055 - loc V

CN jr.I - sala - heptatlon - 4.406 - loc III

CN jr.I - decatlon - 5.387 - loc V

CN sen.-tin. - decatlon - 5.273 - loc VI

CN jr.I - lungime - 6.21 - loc V

Înaltime - 1,95 - loc VII

CN tin. - sala - heptatlon - 4.569 - loc III

CN jr.I - sala - heptatlon - 4.576 - loc IV

CN SCOLARE-PROBE INDIVIDUALE-

Jr.I- lungime- 6.72-loc II

Jr.I-inaltime-2.02-loc II

Jr.I.-prajina-3.80-loc III

Tabel nr. 1.

3.2.Mijloace pentru dezvoltarea calitatilor motrice si pentru consolidarea si perfectionarea tehnicii

3.2.1.Exercitii pentru dezvoltarea vitezei

alergare cu start din diferite pozitii (int. 100%);

alergari cu start din picioare pe 15 - 20m (int. 100%);

alergari cu start de jos pe 20 - 30m (int. 100);

alergari cu start lansat pe 30 - 50m (int. 100%);

efectuarea in viteza a unor secvente tehnice ( de ex. eforturile finale la aruncari ), dupa ce s-a insusit corect tehnica;

3.2.2.Exercitii pentru dezvoltarea fortei si detentei

(numarul repetarilor si al seriilor precum si incarcatura este in functie de varsta, nivel de pregatire, perioada de pregatire precum si obiectivul urmarit)

exercitii folosind greutatea propriului corp (flotari, tractiuni);

exercitii pentru dezvoltarea musculaturii spatelui si abdomenului la spalier, plan inclinat, lada, executate liber sau cu ingreuieri;

impins culcat si din sezand;

aruncat de la piept;

exercitii cu greutati pentru brate, piept, umeri, spate;

aruncari explozive cu mingi medicinale;

plurisalturi pe un picior si pe ambele ( alternative, succesive, simultane) pe plat, pe treptele stadionului si peste obstacole la inaltime progresive;

sarituri tip cedare-invingere;

3.2.3.Exercitii pentru dezvoltarea rezistentei

alergare pe teren variat;

alergare de durata in tempo uniform;

exercitii din scoala alergarii si sariturii efectuate pe 50 - 100m, legate cu alergare usoara 50 - 100m;

circuite extensive medii, cu incarcaturi mici, cu durata executiei si a pauzei cronometrata;

alergari repatate pe distante medii (150 - 400m) la diferite intensitati si intervale;

jocuri sportive (baschet);

3.2.4.Exercitii pentru indemanare

jocuri sportive cu reguli simplificate;

elemente din gimnastica acrobatica si sarituri;

efectuarea unor secvente din tehnica sariturilor;

efectuarea exercitiilor si cu mana sau piciorul neindemanatic;

exercitii de mobilitate executate cu mare amplitudine

3.2.5.Exercitii pentru alergare

alergare arcuita pe varfuri (joc de glezne) pe 30-50m;

alergarecu ridicarea coapselor la orizontala pe 30-50m;

alergare cu pasi sariti in ritm rapid pe 30-50m;

alergare cu recul elastic pe 60-80m;

alergari in pas lansat de semifond pe 80-100m;

3.2.6.Exercitii pentru alergarea peste garduri

5-6 garduri asezate la distanta de 1m, la inaltime joasa (60-74cm): trecerea din mers vioi peste garduri cu un pas, cu atacul aceluias picior; dupa 5 repetari trecerea gardurilor atacand cu piciorul neindemanatic; accent pe lucrul de brate;

din alergare usoara, trecerea peste gard a piciorului de atac iar a celui de remorca pe langa, in ritm de 3 pasi;

acelasi exercitiu cu trecerea peste gard a piciorului de remorca;

alergare cu start din picioare, cu 8 pasi de lansare pana la primul gard, cu trecerea a 3-5 garduri cu trei pasi intre garduri, cu accent pe atac, remorca sau trecerea gardului;

acelasi exercitiu cu start de jos cu plecare libera sau la comanda;

trecerea cu un pas a 5-7 garduri asezate la o distanta de 3-4,5m si la o inaltime intre 0.74-1.07m, conforma cu varsta si nivelul de pregatire a sportivului;

3.2.7.Exercitii pentru saritura in lungime

- sarituri in lungime, triplu- si pentasalt de pe loc;

alergari 4-6 pasi cu desprindere in pas sarit pe saltele inaltate;

sarituri cu elan scurt cu desprindere de pe trambulina dura;

din alergare usoara, desprinderi in pas saltat cu aterizare in pas sarit;

sarituri in lungime cu 1 ½ pasi cu elan mediu ( 9-11 pasi);

sarituri in lungime cu 1 ½ pasi cu elan complet (15 pasi).

3.2.8.Exercitii pentru saritura in inaltime

exercitii pentru dezvoltarea mobilitatii, in special a coloanei vertebrale;

desprinderi repetate in pas saltat cu elan de 3-4 pasi;

sarituri pe un picior peste obstacole ( 30-60cm );

cu spatele la stacheta, sarituri cu desprindere de pe ambele picioare peste stacheta, cu accent pe rasturnare;

sarituri la stacheta cu ridicarea accentuata a piciorului de atac;

sarituri cu elan mic cu trecerea stachetei prin pasire;

sarituri cu elan mic (3-4 pasi) cu accent pe desprinderea energica;

sarituri cu bataie pe trambulina (capacul lazii de gimnastica), cu accent pe rasturnare;

sarituri cu elan complet, la inaltimi progresive;

3.2.9.Exercitii pentru saritura cu prajina

alergare cu purtarea prajinii;

prezentarea prajinii de pe loc si simularea desprinderii;

stand pe un obstacol, trecere in atarnat pe prajina;

din elan mic, infigerea prajinii, trecerea in atarnat si sarituri in lungime, lungime-inaltime si apoi in inatime, cu aterizare cu fata inainte;

alergare cu prajina, infigerea in lada sau nisip, desprinderea, incalecare inalta a prajinii si zbor liber cu aterizare pe saltea sau nisip, cu intoarcere (180)cu fata spre prajina;

sarituri peste stacheta cu elan mic si mediu cu accet pe infigere, prezentare si atarnare iar apoi cu accent si pe avantarea picioarelor si incalecare;

sarituri cu elan complet la inaltimi progresive;

3.2.10. Exercitii pentru aruncarea greutatii

aruncarea greutatii cu ambele maini de la piept, de sus inainte si inapoi;

din stand ducerea brusca a soldului inainte;

studiul tehnicii fara greutate (imitatii);

aruncarea greutatii de pe loc din efortul palmei;

stand cu fata pe directia de aruncare cu picioarele usor departate si greutatea la umar: flexia picioarelor urmata de extensia lor rapida si aruncarea greutatii pe traiectoria normala de aruncare;

aceeasi pozitie dar aruncarea este executata si din rasucirea trunchiului;

aruncari de pe loc cu umarul pe directia de aruncare;

aruncari de pe loc cu pasire inapoi, pentru a "incarca" piciorul drept;

aruncari cu elan din cerc;

3.2.11.Exercitii pentru aruncarea discului

aruncarea discului tangent cu solul;

aruncarea discului din mers;

aruncarea discului de pe loc cu accent pe flexarea picioarelor, rasucirea trunchiului si proiectarea inainte a soldului pentru depasirea aparatului;

executarea piruetei fara disc;

aruncari cu pirueta din cerc;

3.2.12.Exercitii pentru aruncarea sulitei

din stand cu bratul intins deasupra umarului, aruncari energice cu biciuirea bratului, cu infigerea sulitei la 8-10m;

acelasi exercitiu din mers;

aruncari de pe loc la distanta, cu umarul pe directia de aruncare;

aruncari cu un pas si cu doi pasi incrucisati;

elanuri complete fara sulita;

aruncari cu elan complet;

3.3. CONTINUTUL PREGATIRII ÎNTR-UN CICLU ANNUAL , SPECIFIC

DECATLONULUI

Trebuie subliniat de la inceput faptul ca DECATLONUL este inainte de orice o PROBA - o proba in zece etape , si ca tocmai de aceea antrenamentul sau trebuie sa fie abordat cu o permanenta grija fata de UNITATE.

Un antrenor considera ca un atlet specialist nu are de executat decat o sarcina sau o suita de eforturi de aceeasi sinergie; decatlonistul va trebui sa stie, cu toate interferentele posibile:

- sa alerge repede si apoi cat mai mult timp

-sa sara departe si apoi sus

-sa arunce cu o greutate mare si apoi cu una usoara

Datorita complexitatii probei inca nu s-a cazut de acord asupra unui model ideal de decatlonist.Tocmai de aceea nu se poate vorbi nici de un model de pregatire cu exactitatea celor de la probele individuale.În probe combinate programarea principalelor mijloace se face in functie de calitatile individuale ale atletilor cu mentiunea ca acestea sa se apropie de modelul sprinterului, gardistului-talie inalta,viteza,coordonare,suplete,forta absoluta si relativa mare).

3.4. CARACTERISTICILE DECATLONISTULUI

Decatlonistii de talie mondiala sunt saritori, alergatori si aruncatori de nivel superior.Un sportiv nu poate risca sa aiba o proba sau doua slabe.Defapt,tabelele de punctaj in decatlon penalizeaza concurentul care are o proba sau doua slabe.

Cei mai buni decatlonisti au fost intotdeauna sportivi rapizi,agili, cu o forta exploziva extraordinara .Au avut vointa,perseverenta si competitivitatea necesare depasirii tuturor obstacolelor. Aceste caracteristici reprezinta condtii ale succesului unui sportiv de elita.

Dorinta este la fel de importanta ca si talentul.Campionii americani la decatlon au avut succes in ciuda multor obstacole.BRUCE JENNER ( campion in 1976 -fost detinator al recordului mondial) considera ca toate celelalte aspecte fiind egale,sportivul care isi doreste victoria cel mai mult ( si care se dedica acestui obiectiv) va fi cel mai bun.Taria psihica si antrenamentul sunt critice in reusita decatlonistului.Acesta are nevoie la fel de mult de pregatirea psihologica din afara pistei pe cat are nevoie de antrenamentul fizic de pe teren.

Decatlonul este atotcuprinzator.Pentru a se pregati corect,viata sportivului trebuie sa graviteze in jurul antrenamentului.

Performantele in decatlon s-au imbunatatit brusc in ultima decada.Studiile despre participantii de elita la decatlon arata ca acestia nu au fost niciodata niste tineri netalentati care au devenit decatlonisti pentru ca nu aveau nicio proba foarte puternica.Nu urmaresc descurajarea sportivilor mai putin talentati,dar cei care ajung in top sunt in general cei mai buni dintre cei mai buni chiar si la nivelul de juniori.

În acelasi timp, statisticile arata ca imbunatatirea perfomantei nu se face in salturi mari , ci sub forma unor imbunatatiri periodice, a unei cresteri treptate a performantei in decursul catorva ani( de obicei patru pana la cinci ani,in trecerea de la nivelul national la cel de elita).

Pentru tanarul sportiv de nivel national(7500 pana la 7800 de puncte), imbunatatirile treptate ale performantei constituie norma pentru majoritatea probelor,iar echilibrul intre rezultatele la probe este un criteriu clar al succesului ulterior. Trebuie retinut ca decatlonistii de elita nu au probe slabe.

Performantele sportivilor de elita arata ca probele in care se obtin cele mai putine imbunatatiri sunt saritura in inaltime si alergarile fara obstacole( 100 m, 400 m, si 1500 m plat).Acest lucru nu se intampla pentru ca se aloca putin timp in antrenament pentru aceste probe,ci mai degraba pentru ca acestea sunt cele mai simple probe din punct de vedere al tehnicii. Celelalte probe tehnice,produc cresteri mai mari ale punctajului , pe masura ce sunt stapanite. Totusi, un antrenor trebuie sa ceara un anumit nivel minim de abilitati, chiar si in cele mai simple probe , pentru ca acestea ( cu exceptia probei de 1500 metri) sunt primele probe in care juniorii obtin punctaje mari.

3.5. TEHNICA-

Antrenorii de probe combinate fac precizarea ca este greu sa faci totul, ca lipsesc timpul si gradul inalt de tehnicitate dar daca atletul este capabil sa lucreze mai bine, va trebui sa se profite de acest lucru. În ceea ce priveste tehnica vom gasi doar corectitudine, cu alte cuvinte, fiecare atlet va dovedi o mare finete in ajustarea si adaptarea tehnicilor la specificul acestuia in cadrul decatlonului. Spre exemplu, daca ne referim la trecerea peste garduri la 110mg putem vorbi de doua tehnici diferite , una a gardistului si una a decatlonistului? Aceasta problema constituie una din cheile de intelegere a modului de functionare a combinatistilor si exprima perfect grija constanta a antrenorului de decatlon de a nu utiliza decat principiile esentiale ale unei tehnici si de a nu da prioritate elementelor pe care specialistii probei cu gabarituri si calitati "traditionale" le considera predominante.

În orice tehnica trebuie urmarita atingerea gestului exact si prin el a elementelor indispensabile, atat in cazul incepatorilor cat si a celor avansati. Se va cauta astfel, etapa de etapa, sa se aduca in prim plan ceea ce ni se pare predominant pentru un combinatist, fara a ne indeparta prea mult de ceea ce este esential pentru specialisti.

Un antrenament eficace si eficient necesita recunoasterea si utilizarea asemanarilor dintre probe.Sunt prezentate in continuare unele dintre relatiile fundamentale dintre grupele de probe.

3.5.1. ARUNCARI

NICOLETA GRASU-aruncarea discului

La aruncari se observa cea mai mare diferenta de gabarit si rezultat intre specialisti si combinatisti. Tocmai de aceea tehnica acestor probe se invata de timpuriu, insistandu-se asupra punctelor cheie care compun tehnica iar cand varsta permite tehnica va fi sustinuta si de forta. Înainte de a se lucra cu incarcaturi mari trebuie invatata foarte bine gestica, tehnica exercitiilor de forta pentru a preintampina accidentarile.

De aceea exercitiile de forta cu incarcaturi nu trebuie exagerate. Forta relativa care este foarte importanta, se poate dezvolta prin exercitii cu mingi umplute, exercitii folosind greutatea propriului corp, toate executate dinamic pentru a nu pierde calitatea motrica comuna tuturor probelor - viteza.

''Echilibrul'' este un cuvant cheie.fara un echilibru corespunzator la start si pe tot parcursul aruncarii propriu-zise,toate celelalte aspecte ale aruncarii sunt afectate in mod negativ.odata ce echilibrul este obtinut,urmatoarele aspecte constituie puncte de plecare pentru reusita in aruncari:

acceleratia pozitiva-urmata de decelerarea secventiala a segmentelor corporale( blocajul)

postura-centrul de greutate gravitational este coborat functional prin flexia gleznelor,genunchilor si soldurilor,in opozitie cu flexia trunchiului.

acceleratia greutatii-prin intermediul unei game intregi de miscari efectuate in cel mai scurt timp posibil

rabdarea-exista o diferenta intre a fi rapid si a te grabi! e bine sa-ti pastrezi ritmul si rabdarea la inceputul fiecarui efort.

relaxarea-un efort relaxat produce o forta si o viteza mai mare.

pozitia de start-fundamentalain toate probele de aruncare.o pozitie de start eficienta incorporeaza toti parametrii mai sus mentionati ( 1-5) si este esentiala pentru initierea corecta a modelelor de miscare.

3.5.2. SARITURILE

STEFAN HOLM -saritura in inaltime

Sariturile sunt de mare importanta in economia decatlonului ele necesitand viteza, forta, coordonare si tehnica.

În antrenamente trebuie dezvoltate toate aceste calitati mai putin sariturile cu elan complet si de intensitate, deoarece bataia energica este traumatizanta iar efectul cumulat al sariturilor poate duce in timp la situatii neplacute. Acest lucru este valabil si in concurs. La lungime, numarul de etalonari si sarituri de incalzire trebuie sa fie cat mai mic pentru a evita eforturile si socurile suplimentare. Atentia si daruirea trebuie concentrate pe prima saritura pentru a nu intra in panica la celelalte doua, stiut fiind ca sunt permise doar trei sarituri.

La inaltime, de asemenea nu trebuie abuzat la incalzire de sarituri pentru reglarea elanului sau a tehnicii. Înaltime de intrare in concurs trebuie in asa fel aleasa incat inaltimea planificata sa fie trecuta din minim de sarituri tot pentru a evita eforturile suplimentare si a obtine randamentul maxim.

În pregatire alaturi de exercitiile clasice de forta cu greutati (adaptate varstei si nivelului de pregatire) se executa si un numar mare de sarituri de diferite tipuri ( pe un picior, pe doua picioare, succesive, alternative si simultane, pe plat, pe treptele stadionului, in panta, peste obstacole ).

Urmatoarele asemanari se refera in special la abordarea si pregatirea lansarii:

elanul- o saritura reusita este conditionata de un elan constant si o accelerare uniforma.

lungimea-lungimea elanului este determinata de stilul accelerarii si de momentul in care sportivul atinge viteza maxima controlabila

pozitia de start

-in picioare / mers / alergat /

-postura ( pozitia ) / deplasarea centrului de greutate

-relaxare / concentrare

ritmul-trebuie sa fie constant pe tot parcursul elanului

ritmul / postura / tempoul- ultimii sase pasi.

PREGATIREA PENTRU LANSARE

penultimul pas-centrul de greutate este coborat ca rezultat al flexiei gleznei,genunchiului si solduui piciorului de suport.

pasul de bataie- o schimbare a tempoului la lansare,care da posibilitatea sportivului sa realizeze ridicarea fara a sacrifica in mod semnificativ viteza.

centrul de greutate (CG)-urmand penultimul pas,cg incepe o traiectorie ascendenta pe parcursul lansarii.

3.5.3. PROBELE DE ALERGARE

USAIN BOLT-100 m plat

1. viteza si garduri ( 110 mg si 100m plat )

. Privindu-i pe decatlonisti, multi antrenori de sprint sunt de parere ca adesea, amplitudinea alergarii nu este corelata cu gabaritul lor.Este tot atat de adevarat ca si cand am spune ca alergatorii de garduri nu ocupa neaparat primele locuri la 100m plat in plin sezon de garduri.

A alerga repede pe 100m inseamna a poseda cea mai buna corelare frecventa - amplitudine, a alerga repede pe 110mg inseamna a conduce cat mai bine posibil frecventa gestuala intr-un interval fix.

Decatlonistul va trebui sa realizeze ambele alergari intr-un rastimp de 24 de ore, sa-si adapteze de pe o zi pe alta fuleul de la un interval liber la unul "stramt" mentinand o mare viteza.

postura -dreapta si inalta din cap pana-n picioare.trebuie mentinuta pe tot parcursul alergarii.

intoarcerile-pentru a minimiza reducerea de viteza, trebuie pus accent pe frecventa pasilor in loc de lungimea pasilor in timpul fazelor finale ale curselor de sprint ( cuvant cheie-,,activ'' )

ritm si relaxare-,, nu te grabi!'' termina lin toate miscarile pentru a genera forta maxima.un accent deosebit trebuie pus pe ritm si relaxare in timpul ultimelor faze ale tuturor sprinturilor.

modele de accelerare-accelerare; mentinerea vitezei ; decelerare . orice sprint cuprinde mai mult sau mai putin toate aceste faze.pentru a optimiza performanta,este necesara o trecere lina prin fiecare faza.conditionarea,alergarile,mecanica miscarii si relaxarea ajuta la minimizarea decelerarii.

2. 1500 metri: postura,ritmul,relaxarea si tempoul ( intoarcerea) sunt factori importanti pentru succesul alergarii de 1500 metri.diferente precum ridicarea genunchiului ,marirea suprafetei de contact a piciorului cu solul,lungimea mai scurta a pasului, si o miscare mai limitata a bratelor,sunt necesare pentru managementul eficient al cursei.ritmul, postura si tempoul sunt interdependente si critice pentru succesul cursei.acceleratia finala ( sprintul final) incepe prin cresterea tempoului ( frecventa pasilor) si se finalizeaza prin combinarea tempoului cu lungimea pasilor.

3.400m

Aceasta proba vine la sfarsitul unei prime zile cu pronuntat caracter fizic si totusi, indiferent de valoarea lor intrinseca pe aceasta distanta, decatlonistii scot adesea cel mai bun timp al lor! Motivatia completeaza fara indoiala in acel moment oboseala instalata.

La tineri, in cadrul structurii generale a antrenamentului se vor dezvolta calitatile generale care le vor permite sa se apropie de aceasta proba fara prea multa teama, trebuie stimulat gustul pentru efort ( trebuie sa le placa sa alerge ). Unele deprinderi cum ar fi aceea de a incheia in viteza alergarile pe distante medii vor influenta favorabil moralul si comportamentul in aceasta proba.

Unii intampina chiar dificultati de ordin psihologic si in cazul lor trebuie gasite metode si mijloace adecvate.

În procesul schimbarii modelelor motrice,trebuie acceptat faptul ca va avea loc o regresie initiala a nivelului performantei.Sportivii trebuie sa fie dispusi ss ramana motivati , concentrati si sa priveasca imaginea de ansamblu. Fiecare sportive are capacitatea de a-si imbunatati performanta propie; trebuie doar sa fie deschisi la noi abordari .

3.6. CALITATILE MOTRICE

Calitatile motrice sunt in stransa legatura cu priceperile si deprinderile motrice.Însusirea acestora necesita un anumit nivel al calitatilor motrice.La randul sau orice actionare pentru dezvoltarea calitatilor motrice realizata prin deprinderi motrice influenteaza consolidarea acestor deprinderi motrice.În efectuarea oricarui act motric sunt implicate toate calitatile motrice de baza, cu pondere diferita.Sunt si unele exercitii ,,pure,, dar numai la forta si viteza.

Actionarea special asupra educarii unei calitati motrice implica si efecte indirect asupra celorlalte calitati motrice.Trebuie avut grija la transferul negative ( numai exercitiile de viteza nu dau transfer negative pentru celelalte calitati motrice).

Restabilirea dupa efortul pentru educarea calitatilor motrice nu este liniara:

-70% din restabilire are loc in prima treime a timpului de revenire

-20% din restabilire are loc in a doua treime

-10% are loc in ultima treime

Durata restabilirii variaza de la o calitate motrica la alta.Dupa N. ZIMKIN aceasta durata este mai mare pentru forta si mai mica pentru indemanare si rezistenta . El spune ca pentru forta trebuie sa se faca antrenamente cu pauza de o zi intre ele iar pentru indemanare si rezistenta antrenamente de mai multe ori pe zi.

3.6.1 Viteza

Înainte de orice, decatlonistul trebuie sa fie un atlet rapid, dezvoltarea acestei calitati ocupand un loc important in antrenament.Viteza trebuie sa fie corelata cu aspectele tehnice ale probelor cu atat mai mult cu cat este necesara la fiecare dintre ele dar intr-o exprimare tehnica specifica.

Viteza fiind o calitate motrica innascuta, ea practic nu se poate dezvolta. Se poate imbunatati doar exprimarea ei matematica ( timpul de executie al unui act motric, frecventa executiei intr-o anumita unitate de timp sau strabaterea unei anumite distante intr-un anumit timp ) prin:

perfectionarea tehnicii de alergare care sa permita o executie supla, economicoasa si manifestarea fortei explozive;

dezvoltarea fortei explozive si detentei care sa permita cresterea vitezei de accelerare si lungimea pasului;

dezvoltarea rezistentei specifice care sa permita cresterea perioadei de mentinere a vitezei maxime. În cazul probelor de 400m si 1500m cu cat viteza de baza este mai mare cu atat tempoul de alergare va fi mai ridicat;

in cazul aruncarilor viteza bratului de aruncare este decisiva in efortul final. Combinata cu forta si tehnica, viteza va duce la cresterea performantelor;

Fiind o calitate motrica de baza viteza trebuie sa fie in centrul atentiei tot timpul, ea fiind singura calitate care nu da interferenta. Locul ei traditional in antrenament este imediat dupa incalzire cand SNC este odihnit, dar cum in decatlon marea majoritate a probelor se fac in regim de nerestabilire completa a organismului, exercitiile de viteza se pot face si dupa exercitiile de forta pentru a transforma, a dinamiza, a transpune in specific acumularile de forta. De ex.: intre serii de semigeuflexiuni se fac sarituri pe varfuri sau din ghemuit in extensie, etc.

Mijloacele pentru dezvoltarea vitezei sunt numeroase iar in probe combinate este necesara folosirea lor si combinat cu alte calitati motrice si cu tehnica probelor. Viteza de executie si repetitie va fi mai mare o data cu insusirea corecta a tehnicii probelor.

3.6.2Forta

Pentru multi atleti si de prea multe ori, cuvantul forta a devenit sinonim cu muscularizarea. Înainte de a trece indiferent la ce trebuie sa ne intrebam "care forta si de ce?".

Una dintre primele "functii" ale muscularizarii este de a remedia lipsurile, de a ajuta la progres. Forta se afla in serviciul atletului si nu trebuie sa-i altereze acumularile tehnice realizate la fiecare proba in parte. Decatlonistii nu trebuie sa uite ca unele calitati musculare dezvoltate exclusiv in vederea unei probe, pot compromite realizarea altora. Un "profil tip" al aruncatorului de greutate, ar imbunatati fara indoiala rezultatele aruncarilor dar care ar fi rezultatul la 100m garduri sau inaltime?

-Înainte de lucrul cu halterele pentru muscularizare sau putere este nevoie de foarte multa pregatire fizica generala, de invatare a gesturilor motrice a lucrului cu haltera ( impins, aruncat, genu-, semigenuflexiuni,etc ) precum si precautiile care trebuie luate pentru a evita accidentele.

-În practica muscularizarii se poate folosi o gama larga de exercitii fara ingreuieri si cu haltere dar avand in vedere ca finalitate nu obtinerea de muschi cu orice pret ci obtinerea muschilor, a fortei care sa permita obtinerea celor mai bune performante la probe individuale si la decatlon.

-În timpul exercitiilor de forta este necesar sa se faca exercitii de elasticitate musculara, imitatii de pozitii, urmarindu-se crearea unei organizari in care el va fi gata oricand sa reactioneze.

-Esential este sa pastram mereu o anumita "prospetime", sa nu lungim prea mult lectia. Astfel putem mentine atentia treaza, putem fi precisi si eficienti.

-Întotdeauna se lucreaza in functie de forta din acel moment ( in functie de ceea ce s-a facut pana atunci: lucrul fizic din timpul zilei, starea mentala,etc. ).

-Din multitudinea de mijloace care se folosesc pentru dezvoltarea fortei, se vor evita cele traumatizante deoarece probele combinate sunt traumatizante prin ele insele.

3.6.3.Rezistenta

Cresterea VO2 max. va fi pentru orice atlet care trebuie sa se antreneze mult, o componenta esentiala a antrenamentului. Daca trebuie sa-l facem pe atlet sa iubeasca alergarea, nu vom uita ca nu numai prin alergare creste VO2 max. Practicand doar alergarea, ne asumam de fapt un risc caci o lectie cu "tehnici multiple" calculata pe un ritm aerob intermitent poate furniza acelasi lucru al calitatilor dorite cu o suma de inlantuiri tehnice deloc neglijabile.

D. Serofeghin, antrenor emerit al URSS, considera ca:

"Trebuie sa se tina seama de faptul ca alergarea de cros nu pregateste sportivul pentru alergarea de 1.500m. La un decatlonist alergarea de cros are alte functii: sporirea rezistentei generale, refacerea organismului dupa lucrul de antrenament, cresterea starii functionale a organismului.

Decatlonistul trebuie sa se pregateasca pentru 1.500m timp de un an. În ultimul timp am ajuns la convingerea ca cel mai bine este sa se faca acest lucru la incalzire. În alergarea de incalzire, sportivul parcurge un tur in tempo linistit iar doua ture in tempoul alergarii pe 1.500m cu inregistrarea timpului, iar ultimul tur din nou in tempo linistit, trecandu-se apoi la exercitiile de dezvoltare generala.Acest lucru da posibilitatea spotivuluii sa se pregateasca pentru lectia de antrenament si in acelasi timp il pregateste pentru alergarea pe 1.500m, fara a dauna altor probe.

Folosirea in antrenamentul decatlonistului a mijloacelor specifice, orientate spre imbunatatirea rezultatelor in proba de 1.500m, nu este utila si dupa parerea noastra, chiar daunatoare.

3.6.4.Supletea

Supletea este capacitatea de a mobiliza articulatiile intr-o amplitudine maxima.

Limita acestor mobilizari poate fi impusa de muschi dar si de ligamente, de aranjarea tendoanelor, de volumul tesuturilor conjunctive.

Cand miscarea este fortata peste limita sa normala se pot produce traumatisme. Mai simplu spus, lipsa amplitudinii poate reduce randamentul muscular, avand repercusiuni si asupra gestului motric.

Îmbunatatirea supletii este un proces destul de lent dar practica zilnica va fi un important factor de reusita.

3.6.5.Coordonarea

Coordonarea este fara discutie cea mai importanta calitate psiho-motrica, deoarece de ea depinde rezultatul final in decatlon.

Cu cat posibilitatile de coordonare sunt mai mari, cu atat indemanarea atletului este mai evidenta, cu atat atletul invata mai repede, cu atat progresele lui vor fi mai importante.

Tot ce s-a aratat mai sus ( la viteza, forta ) traduce deja dorinta de a imbunatati aceasta calitate in paralel cu celelalte.

Decatlonistul si antrenorul lui nu trebuie sa uite ca durata reala a unui decatlon este de mai putin de 15 minute in doua zile si ca in acetste conditii, diferenta in rezultatul final, la posibilitati fizice egale va reflecta inainte de toate VALOAREA TEHNICA, posibilitatea de adaptare de la o proba la alta.

3.7.Particularitatile metodice specifice decatlonului

Nu este departe vremea cand atletul care nu era bun in nici o directie era trimis la decatlon. De fapt, acest statut al atletului "bun la toate" nu este departe de adevar, cu mentiunea ca decatlonistul de azi (heptatlonista) este chiar bun la toate si foarte bun la cateva.

În initierea atletilor, un antrenor bun va incerca sa le formeze cat mai multe deprinderi motrice pregatindu-i pe incepatori intr-un grup de probe si participand la competitiile locale si de verificare la mai multe probe care de multe ori, la nivel de performanta nu se intampla ( de exemplu 100m - aruncarea greutatii - prajina ).

Spre deosebire de probele multiple, decatlonul (heptatlonul) reprezinta o forma foarte stricta a probelor multiple.

3.8.Specificul probelor combinate

Spre deosebire de probele individuale, la decatlon atat continutul si metodica antrenamentului cat si competitia si tipul de efort solicitat sunt diferite.

Decatlonistii trebuie sa ia parte la programe de antrenament care le dezvolta abilitatile pentru toate probele.Ei nu isi pot permite sa aiba o proba slaba.Un decatlonist de succes trebuie sa aiba perseverenta fizica si mental pentru a se implica intr-un astfel de concurs extenuant.

3.9.Puncte "tari" si puncte "slabe"

Teoretic, decatlonul trebuie sa fie considerat ca un echilibru, fiecare proba cotata va trebui sa se apropie cat se poate de mult de 10% (14.28% la heptatlon) din totalul probelor ceea ce ar corespunde atletului perfect. O consultare rapida a rezultatelor arata ca practic acest echilibru nu exista. Apar dezechilibre importante chiar, de unde si acest vocabular de puncte tari si puncte slabe.

Din "discutiile " decatlonistilor trebuie sa intelegem, nu o evaluare a calitatilor lor motrice sau mentale, ci pur si simplu senzatia valorii lor in raport cu ceea ce cred ei despre ei insisi la fiecare din probele care alcatuiesc decatlonul. Dar simpla evocare a acestor termeni, implica un raspuns la intrebarea: este necesar sa consacram mai mult timp punctelor tari sau punctelor slabe ?

Primele raspunsuri au fost si mai sunt inca divergente: "punctelor slabe pentru ca astfel dam un impuls de siguranta", "punctelor tari pentru ca acestea marcheza mai multe puncte in tabela".; totul este posibil deci totul este corect.

Important este:

sa pastram originalitatea atletului;

sa mentinem acea linie directoare fixata la inceput ( probele considerate ca fiind probe-cheie nu pot ramane un punct slab );

sa acordam mereu atentie atletului pentru a evita accidentarile si erorile psihologice;

Un punct tare trebuie sa fie mentinut si pentru aceasta este nevoie de o cantitate minima de lucru ( problema fixarii deprinderilor ) calitatea gestului putand fi ameliorata chiar si la un punct tare.

Un punct slab trebuie sa fie eliminat deoarece el risca sa strice totul. Gestul tehnic corect va fi primul aspect care trebuie dezvoltat. Trebuie sa stim de ce exista puncte slabe:

slabiciune fizica destul de usor de tratat;

slabiciune manifestata printr-o atitudine de respingere, de dezgust, cu un rol subtil din partea antrenorului pentru a crea un sentiment de placere;

dificultatea de a progresa tehnic sau valoric la o proba.

Doua lucruri sunt clare:

trebuie neaparat sa evitam fixarea sau intarirea punctelor slabe prin ignorarea lor, caci vor reduce totalul punctelor forte;

trebuie sa avem grija ca, prin fortificarea punctelor slabe, sa nu le coboram pe cele tari si, mai ales sa nu diminuam totalul general de punte.

3.10.Oboseala si refacerea

Aceasta tema constituie una din lacunele majore ale cercetarii, privind in special probele combinate. Nici macar prof. Dr. T. Bompa in ultima sa carte Dezvoltarea calitatilor biomotrice aparuta in 2001 nu face referire la probe combinate nici in ceea ce priveste calitatile motrice nici in ceea ce priveste efortul. Este foarte mic numarul referintelor stiintifice care au putut sa stabileasca niste fapte legate de urmatoarele trei intrebari fundamentale:

Cum putem caracteriza efortul sau eforturile depuse de-a lungul unui decatlon ?

Ce tip de oboseala resimte decatlonistul dupa efectuarea eforturilor ?

Cum se reface atletul ?

Norbert Krantz a incercat sa dea un prim raspuns la aceste intrebari. Cea dintai consideratie apartine scolii germane care considera decatlonul ca pe o proba de alergare in care predomina rezistenta, ceea ce impune obligatia de a administra metabolismul acidului lactic in cadrul unei specialitati ce parea sa nu acorde un timp suficient de lung in vederea refacerii intre probe. Decatlonistii interogati se decara pur si simplu "foarte obositi, nimic mai mult". Natura acestei oboseli se dovedeste a fi de tip muscular, nervos si mental.

3.11.Abordarea competitiei

Rezultatul uni decatlon se faureste etapa cu etapa, de aceea mare este tentatia atletului sa socoteasca si, mai mult sau mai putin constient sa faca comparatii, analize, cu riscul influentelor pe care acestea le pot avea asupra mentalului.

O astfel de atitudine poate fi nefasta. De multe ori se constata la incepatori ca o contraperformanta va fi urmata de o "degringolada", apoi de un abandon, in timp ce la un nivel mai inalt, o performanta scazuta poate fi urmata de un record. Invers, o performanta buna, prost administrata psihologic, prea "euforizanta", poate provoca in etapa urmatoare, printr-o lipsa de concentrare o contraperformanta. Atletii nu au de multe ori ocazia sa faca decatloane, de aceea cand incep unul, programat cu mult timp in urma, ei simt nevoia sa sjunga pana la capat, acesta fiind fiind unul din singurele lor mijloace de a se deprinde cu proba.

Terminarea unui decatlon, chiar daca una sau doua probe nu se ridica la inaltimea sperantelor atletului, este singura modalitate de a se deprinde cu proba.

Începatorii trebuie neaparat sa inteleaga ca decatlonul se invata practic. Atletul trebuie sa stie cum se abordeaza un concurs de inaltime venit dupa alte trei probe, cum se alearga 110mg a doua zi dupa o noapte poate grea. Un atlet care abandoneaza doar din cauza unei singure performante slabe nu poseda probabil "spiritul decatlonistului".

3.1.1Procedee metodice de antrenament

3.1.2.Probele - cheie

Nu putini sunt aceia care vorbesc despre aceasta notiune de probe -cheie, greu de determinat. În toate probele initierea trebuie sa se faca foarte devreme si buna stapanire a uneia nu duce neaparat la tot atat de buna cunoastere a celorlalte (unul va intelege mai repede prajina si isi va putea rezerva mai mult timp in alta parte, in cazul altuia lucrurile stau invers).

Pe baza observatiilor facute in timp, cat si a rationamentelor facue, s-a ajuns la concluzia ca trebuie sa acordam o atentie speciala sariturii cu prajina, gardurilor si sulitei. La fete greselile se fac in special la aruncari si la 200m.

Nu trebuie sa uitam ca disponibilitatea fizica, stapanirea tempourilor si a ritmurilor constituie ghidul permanent al decatlonistului.

3.1.3.Lectiile cu teme

Stabilirea "punctelor-cheie", ale aspectelor "fundamentale", ale "pasajelor tehnice obligatorii", ale "fazelor determinante" induce o forma de lucru in vederea fortificarii acestor elemente de referinta. Se pot concepe lectii de antrenament in care atentia indreptata asupra realizarii si perfectionarii acestor puncte va actiona transversal asupra tuturor tehnicilor. Putem spera de asemenea ca un mare numar de repetari facute intr-o lectie sa contribuie mult la perfectionarea tehnicilor deja insusite. Aceasta este fara indoiala o forma de lucru deosebit de avantajoasa pentru incepatori, carora le ofera posibilitatea de a face multe acumulari si mereu performant la celelalte niveluri.

3.1.4.Tehnicile inlantuite

Cum sa-l facem pe atlet sa afle care sunt incidentele unei probe cu alta, cum sa-l facem sa accepte permanenta revenire in discutie a aspectului tehnic, de la o alergare la o saritura sau o aruncare.pe scurt o inlantuire ? Cea mai simpla solutie consta in practicarea la antrenament a doua sau trei probe de dacatlon in ordinea lor si de a schimba de la o lectie la alta. Acest mod constituie o solutie destul de buna intr-o perioada precompetitionala, dar ar fi greu de respectat pe toata durata sezonului.

3.1.5.Notiunea de "bloc"

De-a lungul unui an trebuie sa lucram cu regularitate toate tehnicile sau dimpotriva, trebuie sa nu procedam astfel ? Prograsul este linear ? Care sunt interferentele intre lectii ?

Caracterul multiplu al tehnicilor de lucru face ca uneori, doua lectii consacrate aceleiasi activitati sa fie mult prea distantate pentru a interfera in mod real. Dupa un stagiu tehnic pe care atletul l-a efectuat, s-a costatat de multe ori o situatie de fragmentare si s-a ajuns la concluzia ca aceasta ar putea proveni din faptul ca in aceasta perioada ar fi existat un soi de "maltratare tehnica". De aici si ideea gruparii lectiilor pentru a se crea niste "blocuri tehnice" cuprinzand 2, 3, 4 sau chiar 5 lectii foarte apropiate pe o aceeasi tehnica.

Acest tip de lucru, provoaca senzatia de "saturare" si produce atletului dorinta de a trece la activitatea urmatoare: dupa muscularizare dorinta de alergare, dupa alergare dorul de tehnica. De fapt aici ne aflam in fata unor microcicluri de "soc". Este o forma de lucru care necesita o acceptare, un numar mare de antrenamente pe saptamana si binsinteles o motivatie. Este de asemenea o forma de lucru cu atat mai eficeinta in cazul unei grupe mari in care intra in joc si fenomenele legate de dinamica grupei.

3.1.6.Adaptarea permanenta

În opozitie cu sistematizarea "de bloc", antrenorul va putea incerca sa se adapteze in permanenta. Adaptarea se face greu caci nu trebuie satisfacute toate capriciile atletilor, antrenorul trebuind sa aiba in vedere schema generala si tot ce nu s-a facut azi, se va realua mai tarziu cu toate consecintele privind interferenta lectiilor. Ideea decurge din faptul ca uneori situatiile de lucru devin dificile, caz in care se poate lua hotararea de a nu mai insista, de a face o pauza, urmand sa se revina mai tarziu asupra lor. De multe ori ne dam seama atunci ca problema lectiei precedente a disparut. Aceasta forma de lucru va fi foarte eficienta cu o grupa mica. Acest mod de a proceda are insa si reversul sau: metoda nu se recomanda daca atletul cu care lucram nu are comportamentul atat fizic cat si mental al decatlonistului (comportamentul celui care merge pana la capat fara sa se abata din drum). Cand se lucreaza cu un astfel de atlet nu trebuie sa i se dea nici timpul nici dreptul de a lucra prost. El trebuie sa fie capabil sa-si analizeze esecul si sa al accepte, dominandu-l.

3.1.7.Interferenta lectiilor

Se intelege de la sine ca in alcatuirea antrenamentului trebuie sa se tina seama de impactul unor lectii asupra altora, inlantuirile facandu-se in functie de "legile" antrenorului dar si de motivatii. Este nevoie sa cautam urmele lasate de o lectie: pot fi adoptate principiile generale dictate de specialistii de semifond dar fara a neglija realitatile noastre, adica succesiunile noastre in cadrul unei lectii si repercusiunile acestora. De fapt, trebuie sa notam ceea ce facem si apoi sa analizam.

3.1.8.Repartizari

Cum sa impartim antrenamentul ? Prima cheie a reusitei este fara indoiala regularitatea.

Cantitatea generala depinde de natura individului dar s-ar putea ca nu acesta sa fie adevaratul criteriu. În cadrul lectiei cantitatea depinde de natura acesteia. De la un anumit nivel se constata ca unele probe sunt practicate la antrenament din ce in ce mai putin si ca aceasta alegere este facuta dupa criteriul "activitati cu riscuri traumatizante". Este vorba de probele de sarituri efectuate cu elan normal, la intensitate. Antrenorii care fac aceasta alegere considera ca maiestria tehnica a atletilor in aceste domenii este de calitate si prefera competitiile "testare-corectare".

Trebuie subliniata de asemenea grija in vederea limitarii traumatismelor, daca sunt abodate totusi astfel de lectii.

3.1.9.Individualizare, personalizare

Individualizarea lucrului reprezinta in general luarea in considerare a aspectului individual in cadrul unei grupe. Se vorbeste mult despre individualizarea si personalizarea antrenamentului de inalt nivel, dar intr-un fel sau altul aceasta notiune ar trebui sa se introduca la toate nivelurile de practica, pentru a nu cadea in atitudini extreme. Este necesar ca antrenorul sa considere ca fiecare atlet este diferit de ceilalti, ca fiecare are individualitatea sa si ca fiecare pregatire va trebui sa se faca diferit.

Individualizarea insa, in pregatirea planului de antrenament are niste limite. Notiunea trebuie sa evolueze cu timpul: la inceput ( inceputul constituirii grupei, inceputul sezonului ), grupa este desigur mai importanta ca individul. Prin urmare privilegiat este colectivul, spiritul acestuia si nu se vor individualiza decat cantitatile si recomandarile. Pe masura ce trece timpul, individualizarea castiga teren, dar vom incerca totusi sa mentinem notiunea de grupa, care este foarte bogata in sensuri.

Ideal este, prin urmare, sa optam pentru antrenamentul colectiv in forma, in care sa existe niste obiective comune tuturor, realizand totusi o individualizare ce decurge din personalitatea si capacitatile fiecaruia, in functie de obiectivele individuale majore.

3.2Alti parametri care influenteaza performanta

.Atitudinea mentala, relaxarea, concentrarea

Personalitatea unui individ se transforma pe parcursul intregii sale vieti. La fel se petrec lucrurile si in cariera unui atlet. Influenta vine din partea mediului social, familial cat si a celui sportiv, a colegilor a antrenorului. Atletii tineri de exemplu, in avans fiziologic, au rezultate usoare la inceputul carierei. Ei "refuza" sa lucreze, sunt prinsi din urma de altii si atunci incep sa cunoasca esecul. Probleme de atitudine au si combinatistii izolati intr-o grupa de alte specialitati.

În probele combinate, dat fiind ca efortul repetat la diferite intervale produce oboseala, un rol important revine relaxarii. Atletul trebuie initiat chiar de la inceputul carierei in anumite tehnici de relaxare pe baza carora se poate imbunatati controlul calitatilor motrice si mentale (relaxarea intre repetari, probe , dupa antrenament, dupa concurs ).

În ceea ce priveste concentrarea, fara sa ajungem sa spunem ca atletul ramane absolut singur in concurs si ca urmare trebuie sa-l deprindem cu autonomia, este evident ca ajutandu-l sa se descurce de unul singur, fara asistenta, invatandu-l sa se autoconduca ii vom da ceva in plus pe teren.

3.2.2.Încalzirea

Nu exista o singura incalzire, ci mai multe incalziri. Desigur ca proba aleasa pentru o lectie impune in buna parte alegerea exercitiilor preliminare, dar atletul insusi, prin morfologia proprie si prin alte criterii fizice caracteristice va stabili forma si ordinea de succesiune. Un specialist isi poate permite sa-si diversifice incalzirea, aceasta facand parte din specialitatea sa. Trebuind sa practice mai multe tehnici intr-o lectie, decatlonistul are mai multa nevoie de randament si este obligat sa caute "transferuri": in incalzirea pentru alergare el poate executa alergari de elan pentru lungime, infigerea prajinii intr-o cutie mobila, etc.

În general, putem spune ca decatlonistul nu are timp de pierdut cu incalzirea ( ceea ce nu inseamna ca trebuie sa o suprime ! ). El trebuie deci sa se incalzeasca cat se poate de corect. La antrenament, alergarea se face fie in functie de lectia tehnica, aproape ca specialistii, fie in functie de criteriile fiziologice ale lectiei.

În acest caz, el poate sa practice exercitii pentru intarirea lanturilor tehnice ale unei probe ( alergare cu o sulita in mana ) sau treceri de la o proba la alta (trecere peste 4 garduri, 2 pirueta cu discul ).

În timpul competitiei, incalzirea trebuie sa fie pe cat se poate scurta. Prea multi atleti sunt vazuti pierzandu-si timpul inutil inaintea unei probe de sarituri pentru a-si regla marcajele, acest lucru punandu-l intr-o situatie mentala dificila si acumuleaza oboseala. La sarituri trebuie sa se ia in seama efectul cumulativ al impulsurilor, al alergarilor pe elan, care in final vor fi mult mai numeroase decat insasi sariturile din concurs.

Trebuie asadar sa incercam ca la antrenament sa sistematizam un scurt ritual, un protocol care sa conduca la ceva foarte corect, la acel ceva pe care atletul este dator sa-l respecte in timpul competitiei: indata ce senzatiile au fost resimtite, este bine ca atletul sa astepte concursul intretinandu-si constant "starea musculara".

În timpul pregatirii pentru o competitie importanta, sportivul ar trebui sa foloseasca ultima saptamina pentru odihna si repetare mentala.De exemplu,decatlonistul ar putea sa-si faca incalzirea in fiecare zi si sa-si verifice pregatirea finala pentru probe ( de exemplu pasii pentru saritura in lungime

3.2.3.Medical

Probele combinate implica mai mult decat o simpla oboseala fizica, decatlonistii acuzand fenomene mentale si psihice. Tocmai de aceea aspectul medical nu este o formalitate, o rutina.

Evolutia medicala a sportivului trebuie urmarita sistematic iar evidenta rezultatelor si analizelor, a vitaminizarii trebuie tinuta exact si cu simt de raspundere.

3.2.4.Pregatirea poliatletica, element de baza in pregatirea combinatistilor

Pregatirea poliatletica reprezinta dezvoltarea calitatilor motrice si a capacitatii de coordonare precum si dezvoltarea capacitatii de efort. Corect efectuata ea duce la dezvoltarea organismului, la cresterea cpacitatii sale functionale si la intarirea sanatatii.

Pregatirea poliatletica vizeaza:

mijloace de antrenament folosite;

metode utilizate;

calitatile fizice si capacitatea de coordonare;

pregatirea tehnica polivalenta;

comportamentul sportivilor.

În procesul de antrenament indiferent ca sportivii vor practica probele combinate si cu atat mai mult probe individuale, antrenorul trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:

a.        Performanta de varf la varsta matura poate fi atinsa exclusiv pe dezvoltarea organismului si a calitatilor fizice;

b.       Capacitatea fizica de un anumit tip poate fi adusa la un nivel superior numai in corelatie cu dezvoltarea generala;

c.        Pregatirea poliatletica ( PPA ) exclude aparitia stimulilor unilaterali, specifici, care ar tulbura dezvoltarea armonioasa a organismului;

d.       Prin PPA se poate atinge "varful" din punct de vedere emotional: Aceasta ajuta la mentinerea la un nivel inalt al interesului fata de sport;

e.        PPA releva anumite insusiri, printre care orientarea corespunzatoare si axarea pe o anumita proba;

f.        PPA reprezinta nu numai baza succeselor sportive ci si a sanatatii, a capacitatii de lucru, a rezistentei organismului la influentele nefavorabile ale mediului inconjurator;

g.       PPA permite marirea incarcaturii fiziologice si psihice la care este supus organismul;

h.       PPA impune utilizarea unor mijloace si metode variate, aplicate pe parcursul tuturor anilor de activitate sportiva;

i.         PPA trebuie privita ca o conditie de mare insemnatate in asigurarea constantei marilor performante, ca baza a specializarii, ce se rezolva nu prin multitudinea scopurilor ci a mijloacelor. Acestea vor fi numeroase si variate insa ele trebuie sa se adreseze mai ales particularitatilor de structura si functie a efortului fizic specific. Exercitiile generale, care se deosebesc esential de cele specializate se vor folosi mai ales in scopul de fortificare a capacitatii organismului precum si de odihna activa.

Una dintre formele de imbunatatire continua a pregatirii atletilor si implicit a cresterii valorii performantelor este asigurarea ueni pregatiri tehnice polivalente. Asigurarea unei astfel de pregatiri in toate etapele dar mai ales in etapa initierii si specializarii intr-un grup de probe, este un mijloc principal, hotarator in evolutia atletului.

Pregatirea tehnica polivalenta presupune:

a.      Formarea unui fond larg de deprinderi motrice specifice atletismului;

b.     Însusirea de catre copii si juniori a tehnicii unei grupe de probe de baza;

c.      Însusirea mecanismului de baza a tehnicilor care compun decatlonul

CAPITOLUL IV

PRELUCRAREA SI INTERPRETAREA DATELOR

4.1.Eficienta mijloacelor folosite pentru dezvoltarea vitezei si fortei

Asa cum am mentionat la argumentarea teoretica, la decatlon conteaza punctajul final deoarece poti avea performante sub asteptari la probele de baza si surprize placute la cele slabe. Mai rau e cand ai surprize neplacute la probele slabe si nu reusesti sa-ti valorifici probele tari si asta sa se intample chiar la concursul de obiectiv.

Dupa cum se poate observa din rezultatele probelor de control, performantele realizate la probele de viteza si sarituri se pot compara cu cerintele pentru probele individuale de viteza si sarituri. Acest lucru se poate observa si la rezultatele probelor de saritura in lungime si inaltime si la 60mg unde s-au obtinut performante cu care ar fi posibila clasarea in primii IV la probe individuale ( 1.98 la inaltime, 6,79 la lungime, 3.70 la prajina si 8.17 la 60mg ).

La probele de aruncari rezultatele sunt sub valoarea cerintelor de la individuale dar conforme cu nivelul de dezvoltare si ce este foarte important este ca sunt in evolutie. Desi s-au facut exercitii de forta cu haltere, incarcaturile nu au fost mari, baza punandu-se pe forta relativa si pe detenta.

Asta se poate observa si pe faptul ca pe masura ce materialele de concurs cresc in greutate, evolutia nu mai e spectaculoasa.

Situatia se prezinta mult mai rau la probele de rezistenta in special la 1.500m si inca nu ne-am dat seama daca este o incapacitate reala sau inchipuita. Acelasi lucru se observa si la 400m unde rezultatele din concurs nu concorda cu verificarile pe 200m si 300m.

Dezvoltare fizica ( inaltimea si greutatea - 1.84 / 72-juniorii I, iar juniorii II si III cu inaltimea si greutatea intre 1.60-180 / 60-70 ) sunt putin sub media decatlonistilor de talie internationala dar mai pot creste si influenta pozitiv rezltatele.

Punctajul la decatlon atat cat a fost realizat in concursurile de obiectiv este totusi sub posibilitatile reale, daca tinem seama ca nu intotdeauna au iesit bine toate probele sau rezultatul a fost influentat si de conditiile meteo. Cu probele de 400m si 1.500m mereu deficitare s-au pierdut puncte importante (de ordinul sutelor) si chiar medalii. Cu aceste probe puse la punct se poate obtine un rezultat de 6.400 puncte, ceea ce ar fi mai conform cu valoarea reala si cu cerintele de performanta pentru un junior I.

4.2.În cadrul periodizarii si planificarii pregatirii decatlonistilor

În urma studiului efectuat am observat ca planificarea a fost bine conceputa,

s-a tinut cont de capacitatile sportivilor, si de concursul cu prioritate care bineinteles este definitoriu.

În urma posibilitatilor fizice , a aptitudinilor si al antrenamentelor efectuate , s-au obtinut rezultatele scontate , acestea imbunatatindu-se pe parcursul a mai multor participari la concursurile cu prioritate .

Planificarea activitatii mele pe parcursul desfasurarii studiului asupra decatlonului, este una individualizata iar continutul ei nu poate servi ca model in pregatirea altor sportivi , mai ales dozarea efortului.

REZULTATE HEPTATLON -SALA

CAMPIONATELE NATIONALE DE PROBE COMBINATE

BUCURESTI

ANUL 2007

60m 7.94

Lungime 5.55

Greutate 9.63(5kg)

Înaltime 1.58

60 mg 9.21(91)

Prajina 2.30

1000 m Ab. Total-2662 p.

ANUL 2008

60M  7.50

Lungime 6.20

Greutate 11.80(5KG)

Înaltime 1.73

60 mg  8.89(91)

Prajina 2.70

1000 m 3.07.32 Total-4.034 p.

ANUL 2009

60M  7.42

Lungime 6.71

Greutate 11.54(6KG)

Înaltime 1.91

60 mg 8.94(107)

Prajina 3.40

1000 m 3.33.94

Total-4.406 p.

ANUL 2010

60M 7.42

Lungime 6.79

Greutate 11.29(6KG)

Înaltime 1.98

60 mg 8.61(100)

Prajina 3.70

1000 m 3.11.23

Total-4576 p.

Urmarind evolutia pe parcursul celor 4 ani de performanta, pot spune cu precadere,ca rezultatele la unele probe sunt spectaculoase,daca tinem cont de baremul prevazut la probele individuale.Unele rezultate sunt demne de probe individuale, altele mai putin.

Se pot observa diferente ,putem spune destul de semnificative ,intre probe,sau relatia si compatibilitatea intre probele de alergare, sarituri si alergari, daca tinem cont si de faptul ca un decatlonist nu are voie sa aiba o proba mult mai slab cotata fata de altele.

Se intelege de la sine ca probele cu pondere trebuie cultivate si consolidate si in anii urmatori, desi nu cu aceeasi intensitate si volum.Invers, toate probele ce nu se exerseaza primordial intr-una din perioadele de pregatire, nu trebuie scapate din vedere.Ele trebuie sa intre in programul de pregatire ocazional, insa nu si nesistematic.

Pe parcursul pregatirii a uneia dintre probe, se vor putea face modificari in planificarea pregatirii deoarece se va constata ca perioada de pregatire este prea scurta sau prea lunga.

Dupa toate observatiile facute, si dat fiind si evolutia slaba la unele probe fata de altele,unde progresul era semnificativ, pe cand regresul la alte probe era evident, pot spune ca, un atlet,dupa ce a reusit sa faca progrese suficiente ,spre ex. La alergarea de garduri si la saritura cu prajina, se poate trece la o alta proba, care devine preocuparea principala in alegerea mijloacelor de antrenament.

REZULTATE LA DECATLON

CAMPIONATELE NATIONALE DE PROBE COMBINATE

BUCURESTI

ANUL 2007

100M 12,52

LUNGIME 5,90

GREUTATE 11,65

ÎNALTIME  1,70

400 M 57,42

110 MG 16,12

DISC -

PRAJINA 2,30

SULITA 38,70

1500 M -

PUNCTE 4390

ANUL 2008

100M  12,00

LUNGIME 6,50

GREUTATE  11,80

ÎNALTIME 1,87

400M 56,97

110MG 17,11

DISC 24,92

PRAJINA 3,10

SULITA 44,06

5,22.99

PUNCTE 4831

ANUL 2009

100M 12,05

LUNGIME  6,72

GREUTATE 11.54

ÎNALTIME  1,95

400M 56,31

110MG 16,97

DISC 31,86

PRAJINA 3,40

SULITA 34,34

1500M 5,47.82

PUNCTE 5,387

ANUL 2010

100M 11,75

LUNGIME 6,90

ÎNALTIME 1,98

400M 55,00

110MG 15,80

DISC 34,00

PRAJINA  3,90

SULITA  46,00

1500M 5,00.00

PUNCTE  6,431

Privind rezultatele de la decatlon, pot spune cu certitudine ca , majoritatea decatlonistilor nu reusesc sa realizeze performante la mai multe probe, in cadrul unui concurs de decatlon.Cele mai afectate sunt , deobicei, probele de saritura in lungime, alergarea de garduri si aruncarea de discuri.

În timp ce scaderea performantei la alergarea de garduri se datoreaza eforturilor depuse in prima zi de concurs, cauza diminuarii rezultatelor la saritura in lungime si aruncarea discului este capacitatea insuficienta de readaptare a atletului.

Este probabil ca o alergare de 100 m, care precede saritura in lungime sa perturbe simtul motric si ca proba de 110 mg sa aiba efecte negative asupra aruncarii de disc, ce i-a urmat.Pentru a inlatura aceste interferente negative, antrenamentul trebuie sa fie programat in asa fel ca probele care produc cele mai amri dificultati de readaptare sa se exerseze ,,cuplat,, si in antrenament.

În general , va trebui aplicata o cuplare : sprint- saritura in lungime si alergarea de garduri -cu aruncarea discului .Antrenamentul cuplat trebuie efectuat in mod sistematic.

Daca insa apar interferente negative si la alte probe , cuplarea va trebui folosita si pentru acestea.

Datorita complexitatii probelor, si a timpului suplimentar in pregatirea probelor combinate, planul de antrenament pe mai multi ani trebuie sa prevada selectiv problemele ce pot aparea in timp.Asa cum se poate observa si din rezultatele obtinute care, nu au fost tocmai potrivite sau demne de un decatlonist adevarat,la unele probe, am deprins faptul ca , ar trebui in primii ani sa se insiste asupra vitezei de baza si asupra invatarii procedeelor celor mai dificile, cum sunt cele ale sariturii cu prajina si ale alergarii de garduri.

Viteza este un factor hotarator pentru decatlon, caci influenteaza performanta in mod favorabil, nu numai in probele de sprint si saritura, ci si in cele de aruncare.Daca un viitor decatlonist nu are inca o proba preferata, recomand pregatirea acestuia pentru saritura cu prajina si alergarea de garduri , acestea fiind probe care dezvolta atat viteza , cat si rezistenta, aat de necesare unui decatlon.

Astfel , de exemplu, un antrenament intensive pentru saritura cu prajina va permite,intotdeauna o considerabila imbunatatire a capacitatii de performanta in probele de aruncare, chiar fara o pregatire specific in aceasta directie.Pe deasupra,pregatirea in vederea unor procedee motrice dificile,educa tenacitatea, ceea ce mai tarziu isi arata efectele favorabile la abordarea altor procedee.

CAPITOLUL V

-CONCLUZII-

În urma studierii unor articole si lucrari de specialitate, a urmaririi din anuarele FRA a evolutiei unor juniori III , junioriII si junior I de exceptie dar si in urma experientei personale, pot desprinde unele concluzii pentru sustinerea practicarii de catre copii si junior a probelor combinate.

Probele combinate fac posibila limitarea antrenamentului specializat precoce, raspunzator de cele mai multe ori de creearea unor copii minune care progreseaza rapid , apoi stagneaza si dispar.

Prin proble combinate progresele pot fi prezentate pe mai multe probe, se poate obtine o dezvoltare mai armonioasa , manifestind tot respectful fata de motivatia tinerilor si mai ales pastrand-i pentru mai tarziu.

Cand vorbim de orientarea catre o specialitate anume, ne gandim in primul rand la calitati motrice.Pentru a gasi si selectiona decatlonistii suntem nevoiti sa avem in vedere tehnicile si tactica, dat fiind faptul ca numai prin abordarea tuturor probelor, a tuturor tehnicilor,variind neincetat exercitiile putem dezvolta la atleti capacitatea de adaptare coordonarea si bogatia motrica.

Daca probele atletice individuale sunt in general monotone mai ales in perioadele de pregatire, probele combinate sunt captivante, spectaculoase si daca le lipseste ceva, acesta este chiar monotonia.

Se pot folosi cu success sarcinile de antrenament intr-un ciclu saptamanal, obiectivele de etapa, unele mijloace de pregatire fizica si tehnica, adaptare la calitatile si nivelul de pregatire a celui ce le va folosi .

Evolutia rezultatelor si performantelor obtinute in concursuri constituie dovada faptului ca pe parcursul anilor s-a lucrat correct, respectandu-se principiile metodele , mijloacele si metodologia de desfasurare a antrenamentelor .

În sportul de performanta nu exista planificari sablon ci, planificarea si periodizarea antrenamentului trebuie sa fie strict individualizata; acest lucru se realizeaza de antrenor impreuna cu atletul in functie de obiectivele urmarite , particularitatile morfofunctionale , psihomotrice,

fiziologico-evolutive, conditiile materiale , locul de desfasurare.

Este o prezentare sugestiva dar nu definitorie, poate fi consultata dar nu da solutii clare si precise in rezolvarea problematicii decatlonului.

Consider ca lucrarea de fata prin argumentele si procedeele metodice prezentate poate constitui un ghid atat pentru practicanti dar si pentru antrenorii care vor sa pregateasca decatlonistii.

BIBLIOGRAFIE

Cernicova, A.O., Emotiile in sport, Ed. CNEF

Chappuis, R., Importanta factorului "educatie" in activitate, Rev. Ed. Fizicaet Sport, Paris, Nr. 68/1964

Demeter, A., Fiziologia Sportului, Ed. Stadion, Buc. 1971

Epuran, M., Psihologia Sportului, Ed. CNEFS, 1968

ILINCA TUDOR,PSIHOLOGIA SPORTIVULUI DE PERFORMANTA

ALINA FICKER-DESPRE PSIHOLOGIA SPORTIVA

Belous Vitalie ,Bazele performantei, ingineria performantei umane, Ed. Performantica, Iasi 1995.

Belous Vitalie si colab, Performantica, Interferente,Sinergii Confluente, Ed..Performantica. Iasi,1996 .

A.    

Constantin. P.Antrenorul, profilul , personalitatea si munca sa , Ed. Sport-Turism ,Bucuresti 1979

Carmen C. Psihopedagogia succesului, Ed. Polirom, Iasi ,1997.

Epuran M. Pedagogie si psihologie - personalitatea si cunoasterea psihologica a elevilor IEFS, Bucuresti 1986.

Epuran M., Ghidul Psihologic al antrenorului Ed. IEFS, Bucuresti, 1982.

Epuran M.,Modelarea conduitei sportive Ed. Spor-Turism, Bucuresti, 1990.

Epuran M. Pregatirea psihologica a sportivului Ed. UCFS, Bucuresti, 1964.

Mihai N. Introducere in filosofie si metodologia stiintei Ed. Arc, Chisinau, 1996.

Nicu Alexe si colab, Antrenamentul sportiv modern Ed. Editis, Bucuresti 1993

Prelici Viorel ,Performanta sportiva , personalitate , selectie,Ed. Facla, Timisoara, 1980.

Thomas R. si colab. Aptitudinile motrice , structura si evaluare, Ed. M. T. S. C. C. P. S. Bucuresti. 1995 S. C.J. nr. 110 ,111

Toffler A si Heidi ,A crea o noua civilizatie,Ed. Antet, Bucuresti,1995.

Toffler A. Puterea in miscare , Ed. Antet, Bucuresti,1995.

Paul P-Neveanu ,Dictionar de psihologie , Ed.Albatros, Bucuresti, 1978.

Zisulescu S. - Dictionar pedagogic E. D. P. Bucuresti, 1979

Mihai EPURAN

'Psihologia sportului de performanta - Teorie si practica' - Editura FEST (Fundatia pentru Formarea sI Educarea prin Sport a Tinerilor), Bucuresti, 2001

17.Manualul Antrenorului De Atletism Din SUA- JOSEPH L.ROGERS-

18.Bazele stiintifice ale antrenamentului sportive-ATLETISM- G.

SCHMOLINSKY

ANEXE

MODEL DE ANTRENAMENT

- plan de perspectiva -

- Lacatusu Adrian -

2007 - 2011

PLAN DE PERSPECTIVA

Al atletului Lacatusu Adrian

MODEL DE CONCURS

REZULTATE PREGATIRE FIZICA GENERALA

ANUL 2007 2008 2009 2010

Înaltime   176 180 183 187

Greutate  9.40 10.89 11.60 12.40

50 m s.p.  6.3 6.1 5.8 5.65

L.f.e.  2.32 2.65 2.83 2.97

Ar. Ming.oina  50 57 66 71

600m   1.55 1.49 1.46 1.42

Triplu-loc.  8.55 8.80 9.22 9.41

20 x ps  58.20 62.40 66.52 68.30

Tractiuni  10 14 20 20

Ar. 3kg inainte  9.80 11.30 13.20 13.40

Ar. 3kg inapoi 13.30 14.50 15.60 16.70

300 m  46.4 42.05 39.2 37.5