CARACTERIZAREA CANOTAJULUI DIN PUNCT DE VEDERE AL SOLICITARILOR MOTRICE SOLICITATE

CARACTERIZAREA CANOTAJULUI DIN PUNCT DE VEDERE AL SOLICITARILOR MOTRICE SOLICITATE

Din cele cunoscute de noi se stie ca efortul la care este supus organismul intr-o cursa de canotaj ( 2000 m ) este foarte mare. Efortul acesta pe durata: 6'00' - 8'00' desfasurat intr-un regim de rezistenta si forta in conditii in care este solicitata indemanarea capacitatea si tehnica, creeaza uneori discutii in aprecierea faptului ca, canotajul feminin ar fi un sport foarte pretentios si ca uneori ar depasi posibilitatile de efort ale organismului feminin. O pregatire judicios efectuata insa duce sportiva la realizarea cu destula usurinta a unei curse de 2000 m. Mai mult, s-a constatat ca organismul feminin se adapteaza mult mai usor eforturilor de anduranta decat organismul barbatilor.

La distanta de 2000 m sunt efectuate un numar mare de lovituri aproximativ 240, care trebuiesc efectuate cu un anumit tempou destul de ridicat, cu o forta cat mai mare de la inceput pana la sfarsit pentru fiecare lovitura si cat mai impreuna de catre toti coechipierii.

De aici reiese ca avem nevoie de:

- rezistenta - generala

- specifica

- forta pentru taria loviturilor - pura

- specifica

- viteza - pentru mentinerea unui tempou ridicat pe tot parcursul celor 2000 m, si mai ales la start si finis.

- indemanare tehnica - capacitatea de a realiza corect miscarea de vaslit in conditii variate, felul in care sportiva stie sa se integreze in echipaj si sa faca corp comun cu celelalte coechipiere.

Rezistenta este aptitudinea psiho-motrica a omului prin care poate efectua un lucru mecanic de o anumita intensitate o perioada de timp cat mai indelungata fara scaderea eficientei activitatii depuse.

In educatia fizica si mai ales in sport de cele mai multe ori ne lovim de oboseala globala. In exercitii ca: alergare, inot, canotaj participa aproape toti muschii corpului.

Rezistenta este determinata de multe cauze si in special de insusirile si activitatea sistemului nervos central. Este necesara determinarea indicilor de dezvoltare a rezistentei generale si a rezistentei speciale in aceeasi masura.

Caracterul dominant al rezistentei in canotaj impune orientarea in educarea cu precadere a acestei calitati motrice, care va avea in antrenamentul vaslasilor ponderea cea mai ridicata.

Educarea celei de a doua calitati - forta - se rezolva intr-o mare masura prin antrenamentul pentru educarea rezistentei datorita transferului pozitiv cauzat de vaslitul cu accent pe forta loviturii efectuat pe portiuni lungi si prin folosirea exercitiilor cu haltere in tot timpul pregatirii.

Viteza - se exprima prin frecventa maxima a miscarilor si depinde de viteza trecerii centrilor nervosi motrici din starea de excitatie in starea de inhibitie si invers, adica de mobilitatea proceselor nervoase.

Din punct de vedere biochimic calitatea vitezei depinde de continutul ATP din muschi, de viteza disocierii sub influenta impulsului nervos, precum si de viteza resintezei de ATP. Ea este una dintre calitatile care se pregateste in stransa legatura cu forta si ca atare trebuie sa se acorde o importanta corespunzatoare.

1Periodizarea antrenamentului

Prin periodizarea antrenamentului sportiv se intelege impartirea anului competitional in intervale mai scurte ( mici cicluri ) strans legate intre ele, fiecare urmarind influentarea stiintifica a cresterii gradului de pregatire a sportivilor, potrivit cerintei obtinerii si mentinerii formei sportive in concordanta cu obiectivele de instruire in diferite etape.

In stransa legatura cu periodizarea apare totodata si organizarea componentelor antrenamentului.

Periodizarea antrenamentului in canotaj este in legatura cu unul din principiile ce-i sunt specifice si anume caracterul sau ciclic.

Potrivit acestui principiu este necesara modificarea periodica a continutului si structurii antrenamentului in cadrul unui ciclu.

Dupa un interval de timp determinat, ciclul de antrenament se reia, insa la un nivel superior de cel precedent.

Evolutia gradului de antrenament cunoaste trei faze:

- faza dobandirii formei sportive

- faza stabilizarii formei sportive

- faza pierderii temporare a formei sportive.

Acestor faze le corespund cele trei perioade:

- perioada pregatitoare

- perioada competitionala

- perioada de tranzitie.

Durata fiecarei perioade depinde de numerosi factori. Cei mai importanti sunt:

- calendarul competitional sportiv

- conditiile climaterice

- particularitatile grupului de sportivi.

In fiecare perioada continutul antrenamentului ( pregatirea fizica, tehnica, tactica, psihologica) vor avea particularitati proprii.

Tinand cont de conditiile climaterice din tara noastra, calendarul competitional si de experienta practica, se recomanda urmatoarea repartizare a perioadelor:

- perioada pregatitoare - 1 octombrie - 30 aprilie

- perioada competitionala - 1 mai - 15 septembrie

- perioada de tranzitie - 16 septembrie - 30 septembrie

Este prevazut ca loturile olimpice sa lucreze 11 luni din 12, si de asemenea, lucrul pe apa sa se inceapa din martie daca e posibil si sa se continue cat mai mult, chiar si dupa terminarea concursurilor.

Perioada pregatitoare

Este impartita datorita conditiilor specifice de clima din tara, in doua perioade care au insa si aceeasi sarcina:

- etapa de pregatire pe uscat;

- etapa de pregatire pe apa.

In prima etapa latura determinanta o constituie pregatirea fizica generala, sarcina etapei consta in asigurarea cresterii nivelului de dezvoltare a tuturor calitatilor motrice si in special al rezistentei si fortei, prin utilizarea unor mijloace cat mai variate. Se pot folosi lectii separate, dintr-o singura ramura sportiva, de exemplu schi fond, crosurile, inotul sau lectii sportive alcatuite din mijloace specifice diferitelor ramuri sportive cum ar fi complexe de atletism si baschet sau gimnastica.

In aceasta perioada nu vor lipsi nici lectiile cu caracter teoretic.

Dinamica efortului in lectiile de antrenament din etapa se carcaterizeaza printr-o crestere treptata a volumului cat si a intensitatii efortului.

Principalul obiectiv al celei de a doua etape a perioadei pregatitoare este aducerea treptata a vaslasilor in forma sportiva precum si formarea rezistentei specifice; bineinteles ca se va urmari si dezvoltarea in continuare a celorlalte calitati motrice necesare.

Tot in aceasta etapa trebuie sa se realizeze perfectionarea tehnicii si treptat definitivarea echipelor pentru concurs. Pe masura ce avansam in aceasta etapa, locul exercitiilor nespecifice, va fi luat progresiv de vaslit.

Centrul de greutate al activitatii se muta de pe uscat pe apa, iar catre sfarsitul etapei apar exercitiile care reproduc in toate detaliile vaslitul in concurs.

Pregatirea in aceasta etapa trebuie sa se adreseze si educarii rezistentei in conditii nefavorabile de mediu, mai ales ca, cu aceste conditii vaslasii se vor intalni in concursuri. Dinamica efortului in aceasta etapa se caracterizeaza prin cresterea intensitatii efortului.

Perioada competitionala

Reprezinta faza stabilizarii relative a formei sportive in scopul realizarii celor mai bune performante in concursurile planificate si incepe odata cu intrarea in primele concursuri de verificare de mai mica importanta, pana la ultimul concurs al anului.

Principalul mijloc de pregatire in aceasta perioada il constituie chiar concursurile. Problema numarului optim de competitii in canotaj este mult discutata de catre antrenori. Exista argumente pro si contra unui numar mic sau mai mare de concursuri.

In orice caz, in planificarea de concursuri trebuie sa se plece de la posibilitatile manifestarii maximale ale capacitatii vaslasilor, respectiv la cele mai importante concursuri ale sezonului. Din aceasta cauza o mare importanta o au intervalele dintre diferitele concursuri premergatoare competitiei celei mai importante a anului. Stabilirea intervalului optim este conditionat de maiestria si experienta antrenorului care va trebui sa tina seama de foarte multi factori si in primul rand de particularitatile individuale ale vaslaselor, de conditiile de viata, de starea psihica, de desfasurarea proceselor de refacere, etc. Ca regula un interval de doua saptamani intre concursuri poate fi socotit ca minimal.

Particularitatile pregatirii fizice specifice in aceasta perioada constau in faptul ca, pe de o parte complexul de exercitii folosite este mai variat decat in ultima parte a perioadei pregatitoare, iar pe de alta parte eforturile maximale sunt utilizate exclusiv in antrenamentele specifice pe apa.

Problema duratei perioadei competitionale exprimata in stransa legatura cu posibilitatea mentinerii formei sportive a vaslasului, nu este pe deplin elucidata.

Din punct de vedere teoretic se poate afirma ca mentinerea formei sportive un timp mai indelungat este conditionata intr-o mare masura de continutul perioadei pregatitoare, de respectarea cu strictete a particularitatilor metodice ale perioadei competitionale si a principiului individualizarii. In orice caz, planificarea mijloacelor folosite in decursul acestei perioadei trebuie sa asigure mentinerea formei sportive pe durata competitiei.

Dinamica efortului in aceasta perioada se caracterizeaza prin cresterea la maximum a intensitatii efortului specific concomitent cu o scadere corespunzatoare a volumului.

Perioada de tranzitie

Incheie un ciclu anual de pregatire si face in acelasi timp legatura cu ciclul anual urmator.

In aceasta perioada se produce pierderea dirijata a formei sportive, cu pastrarea unui anumit grad de antrenament, care sa permita reinceperea ciclului anual viitor la un nivel superior, in comparatie cu cel precedent.

Incheindu-se participarea la competitii curba efortului din lectiile de antrenament inregistreaza o scadere accentuata, iar numarul lectiilor in cadrul unui ciclu se reduce in mod simtitor. Dintre exercitiile fizice folosite cele mai indicate sunt: turismul, jocurile sportive, inotul si alte mijloace ale pregatirii fizice generale. Dupa cum am mai spus, dinamica efortului in aceasta perioada se caracterizeaza prin scaderea vertiginoasa a curbei intensitatii insotita de scaderea volumului, intr-o mai mica masura.

2 Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe uscat

Pregatirea pe uscat incepe cu pregatirea fizica generala, realizata cu mijloace nespecifice. Prin folosirea acestor mijloace nespecifice se urmareste cresterea indicilor tuturor calitatilor motrice in special ai rezistentei prin folosirea alergarilor de durata 30' - 60', schiul fond, inot, baschet. Pentru dezvoltarea fortei se utilizeaza exercitii cu ingreunare: haltere, mingi medicale, corzi elastice.

Pregatirea tehnica se face de obicei la bacuri, daca exista, pentru corectarea unor greseli si invatarea vaslitului la incepatori.

Acum printre mijloacele de antrenament pe uscat au aparut diferite trenajoare care insa datorita costului foarte ridicat sunt inaccesibile clubului nostru.

Deasemenea in pregatirea pe uscat se foloseste mult metoda antrenamentului in circuit in vederea dezvoltarii rezistentei, a rezistentei in regim de forta si a fortei generale utilizind mijloace nespecifice.

Avantajele acestei metode constau in faptul ca se poate face o individualizare foarte precisa si ca sportivul poate urmari singur procesul de pregatire. Aceasta metoda presupune alegerea de catre antrenor a unui numar de 6 - 12 statii care sa se adreseze diferitelor grupe musculare pentru dezvoltarea fortei sau a rezistentei in regim de forta, etc. Alegerea exercitiilor se face in functie de ceea ce urmareste antrenorul.

Dinamica efortului in aceasta perioada se caracterizeaza prin cresterea treptata a volumului si in oarecare masura si a intensitatii efortului.

3 Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe apa

Metodele de antrenament folosite pe apa:

1. antrenamentul de durata

2. antrenamentul cu intervale

3. antrenamentul cu repetari

antrenamentul de control.

Vaslitul in afara de concurs.

Pentru a educa calitatile fizice specifice, sportivul trebuie neaparat sa vasleasca, iar pentru a realiza o performanta pe o anumita distanta va fi necesar fara indoiala sa vasleasca in primul rand in alura de concurs, ceruta de performanta respectiva. Astfel se poate spune ca vaslitul in alura de concurs este cel mai specific mijloc de antrenament al canotajului.

In prezent teoria si metodica educatiei fizice a precizat posibilitatea transferului pozitiv de la eforturile de rezistenta efectuate cu intreruperi, la rezistenta pe eforturi continue.

Metoda antrenamentului pe intervale

In prezent se recunoaste ca antrenamentul pe intervale este o metoda eficace in realizarea performantelor la sporturile care se bazeaza pe dezvoltarea cu precadere a rezistentei.

Intervalul este de fapt pauza dintre portiunile de vaslit si se caracterizeaza printr-o delimitare precisa. Pauza poate fi total pasiva sau de odihna activa (vaslit usor). Se foloseste in pregatirea canotorilor de categorie superioara in etapele de pregatire si cele competitionale, in vederea obtinerii si pastrarii unei forme sportive corespunzatoare.

Influenta asupra organismului este mare, mai cu seama in ceea ce priveste adaptarea la eforturi mari a aparatului cardiovascular.

Aceasta metoda: - cere un volum de munca mare

- poate fi folosita si iarna si primavara pe uscat sub forma de alergari sau la antrenamentele pentru dezvoltarea fortei in regim de forta

- are un caracter foarte individualizat, iar intervalul optim este cel prin care se asigura o recuperare incompleta si este considerat ca nu poate depasi 90'

Metoda antrenamentului cu repetari

Consta in vaslit cu cadenta ceva mai sustinuta decat cea de parcurgerea pistei in concurs, pe portiuni ce variaza intre 250 - 500 m, cu pauze bine precizate. Durata pauzei trebuie sa fie de 2 - 4 ori mai mare decat timpul de parcurgere al portiunii propuse in antrenament. Atat timpii realizati, cat si cadenta trebuie sa fie cat mai uniform, 1 - 2' plus sau minus fata de prima repetare. Lungimea parcursului se alege in functia de sarcina antrenamentului. O varianta a acestei metode este denumit antrenamentul 'crescand - descrescand' si consta in parcurgerea diferitelor distante in crestere si apoi descrescand.

Exemplu: 250 - 500 - 750 - 500 - 250 m.

Antrenamentul uniform sau de durata

Se caracterizeaza prin parcurgerea uniforma a unei distante de 10 - 20 Km, in scopul imbunatatirii unitatii dinamice, perfectionarii tehnicii in conditii de oboseala sau chiar a imbunatatirii rezistentei cu cadenta mai scazuta ( 50 %) sau cadenta mai ridicata ( 60-70%) in functie de scopul urmarit.

Antrenamentul de control

Consta in parcurgerea distantei de concurs in conditii de cursa. Este foarte important pentru ca:

- da posibilitatea aprecierii obiective a valorii unui echipaj la o anumita data;

- da posibilitatea de a inregistra timpi intermediari si a construi apoi grafice;

- ofera posibilitati de aplicare in conditii de concurs unor anumite scheme tactice;

- obisnuieste pe sportivi sa-si dozeze eforturile pe distanta de concurs, in functie de pregatirea pe care o are.

Aceasta metoda se foloseste si iarna si are ca scop verificarea pregatirii sportivilor privind nivelul de dezvoltare a calitatilor motrice de baza prin sustinerea unor probe de control si a anumitor norme de control.

4Obtinerea formei sportive

Planul anual al fiecarei sportive prevede o perioada in care, ca urmare a pegatirii metodice desfasurate, sportivul trebuie sa obtina cele mai bune rezultate.

Forma sportiva reprezinta o stare superioara de adaptare concretizata in cele mai bune performante realizate in concursurile principale ('de varf').

Aceasta perioada este fixata astfel incat sa coincida cu competitiile cele mai importante ale anului si in functie de ele se alcatuieste planul de antrenament al intregului an. Este denumita perioada de forma sportiva, iar starea in care se gaseste sportiva - starea de forma sportiva.

Forma sportiva reprezinta o stare fiziologica care se dobandeste prin antrenament. In aceasta stare sportivul obtine cele mai bune rezultate. Pentru a ajunge la starea de forma sportiva trebuie ca antrenorii sa acorde atentie tuturor factorilor antrenamentului, bineinteles, sa tina cont si de conditiile de viata si sa respecte si un regim alimentar corespunzator.

Studiile facute de Kreatonikov, Vasilieva au aratat importanta activitatii sistemului nervos central. Mecanismele nervoase de coordonare se perfectioneaza neintrerupt in timpul antrenamentelor.

Baza fiziologica a performantelor superioare realizate in timpul starii de forma sportiva o constituie cresterea capacitatii functionale a fiecarui aparat si sistem al corpului si desavarsirea mecanismelor de coordonare. Cresterea capacitatii functionale, a tuturor aparatelor si sistemelor, necesita un timp indelungat.

Metodica moderna de antrenament preconizeaza o alungire a timpului afectat perioadei pregatitoare, tocmai pentru a putea avea conditii necesare indeplinirii sarcinii principale a acestei perioade, aceea a dobandirii formei sportive.

Marea majoritate a specialistilor considera ca reeditarea performantelor de mare valoare impune o perioada pregatitoare intre 4 - 6 luni. Durata perioadei pregatitoare se stabileste in functie de caracteristicile ramurii de sport, de particularitatile individuale ale sportivilor.

O importanta deosebita pentru obtinerea formei sportive o are raportul dintre volumul si intensitatea efortului. Se recomanda pentru obtinerea formei sportive in perioada pregatitoare sa-se lucreze volume mari, dar cu intensitate mica, si apoi, pe masura ce se apropie perioada planificata pentru intrarea in forma, sa se scada volumul , dar cu intensitate foarte mare.

O deosebita importanta trebuie data si concursurilor. Sunt cazuri frecvente, atat in canotaj cat si in alte sporturi, cand sportivii obtin rezultate mult mai bune la antrenamente decat in concursuri. Una din cauze o reprezinta neobisnuinta cu conditiile de concurs.

Pregatirea pentru concurs, prin concurs, isi atinge scopul numai in cazul cand importanta lor creste treptat si ajunge foarte aproape de cea a competitiilor, care constituie obiectivele principale ale pregatirii.

Daca se neglijeaza unul din cele doua aspecte:

1 pedagogice

2 biologice

aprecierea formei sportive va fi gresita.

Aprecierea pedagogica se bazeaza in primul rand pe rezultate tehnice obtinute de sportivi, completate cu probe de control. O singura performanta inalta nu inseamna ca sportivul a obtinut forma sportiva. Sportivul va fi considerat in forma daca timp de 2 - 3 saptamani obtine performante bune.

Miranov preconizeaza un 'etalon de forma' reprezentat printr-o performanta cu 2% mai slaba decat cel mai bun rezultat al anului precedent.

Factorul biologic este foarte complex si se poate determina numai in urma unui examen medical amanuntit, in urma examenenlor periodice medico-sportive. In forma sportiva starea de sanatate a sportivului este buna. Se simte bine, are pofta de lucru si de mancare, doreste sa participe la concursuri, somnul este suficient si odihnitor, rezultatele obtinute sunt superioare celor obtinute in antrenamente. Organismul se acomodeaza rapid si eficace la efort. Incalzirea este mai scurta, modificarile functionale sunt in concordanta cu efortul.

Aparitia mai rapida sau in mai mare cantitate a transpiratiei, precum si survenirea unor tulburari in timpul incalzirii reprezinta semne negative.

Numarul de respiratii pe minut atinge cifrele cele mai joase pentru sportivul respectiv, osciland intre 11 - 13. Capacitatea vitala are valori maxime. Punct mort sau faza critica nu mai survine deloc sau are simptome mult atenuate.

Cunoasterea perioadei in care sportivul poate fi mentinut in stare de forma sportiva este de o deosebita importanta pentru planificarea pregatirii si a participarii la concursuri.

Literatura de specialitate ofera opinii diferite asupra duratei formei sportive. Unele dintre ele considera ca forma sportiva dureaza doar cateva ore sau zile, aceste opinii sunt depasite, iar cei care considera ca forma sportiva tine 4 - 6 luni trebuiesc reconsiderate. Majoritatea specialistilor sunt de parere ca forma sportiva dureaza in jurul a doua luni. Conditiile speciale in care se gaseste sportivul nu pot fi mentinute vreme mai indelungata si sportivul iese in mod spontan din forma. Primul care cedeaza este sistemul nervos central.

Tinand seama de durata relativ scurta a formei sportive, planul de pregatire trebuie astfel alcatuit incat intrarea in forma sa fie cu 3 - 4 saptamani inaintea celui mai important concurs al anului.

Numerosi specialisti recomanda ca planul de pregatire anual sa contina o singura perioada de forma sportiva. Concursurile care preced competitia cea mai importanta sunt considerate drept concursuri de verificare.

In canotaj care este un sport de sezon exista o singura perioada de forma sportiva maxima si anume Campionatele Europene,Campionatele Mondialele sau Jocurile Olimpice care se desfasoara in luna august. Celelalte concursuri, regate internationale sunt concursuri de verificare.

Forma sportiva fiind de scurta durata ( 30-40 de zile) se pierde spontan. Se poate pierde insa si mai devreme. Cauzele care pot duce la iesirea din forma sportiva sunt:

- alterarile starii de sanatate;

- schimbarea brusca a conditiilor de mediu;

- nerespectarea regimului de viata- excese;

- greselile in metodica de pregatire;

- excesul de lucru specific;

- lipsa alternarii judicioase a efortului cu odihna.

In canotaj iesirea din forma se face in mod treptat, dupa nationalele de viteza prin mentinerea antrenamentelor usoare, introducerea unor jocuri sportive, efortul avand intensitatea si volumul mic; sau continuarea antrenamentelor pe apa pentru perfectionarea tehnicii. Urmeaza o perioada de refacere si 2 - 3 saptamani de pauza fara antrenament, dupa care se incepe din nou pregatirea.

Colaborarea permanenta dintre antrenor, medic si sportiv constituie conditia principala a pregatirii stiintifice, singura care da siguranta dobandirii si dirijarii unui fenomen atat de complex, de labil si de important, cum este forma sportiva.

5 Importanta individualizarii in pregatirea sportiva

Individualizarea antrenamentului sportiv constituie teza fundamentala a pregatirii sportivilor din toate ramurile de sport indiferent de caracterul participarii acestora in concurs, pe echipe sau individual. Respectand acest principiu , antrenorii stabilesc planuri de pregatire in perspectiva si curente individualizate, potrivit particularitatilor psihice ale sportivilor, a indicilor dezvoltarii caliatilor motrice, a capacitatii lor tehnice, tactice, etc.

In cadrul acestor planuri obiectivele sunt precizate pentru fiecare sportiv, corespunzator posibilitatilor de dezvoltare neincetata a indicilor pregatirii fizice, tehnice, tactice, etc.

Contradictia dintre capacitatea de efort si solicitare actioneaza ca un factor stimulator si impune angrenarea intregii personalitati a sportivului.

Canotajul fiind un sport de echipa, care solicita foarte mult organismul, un sport de rezistenta in regim de forta, principiul individualizarii are un rol deosebit. Antrenorii de canotaj trebuie sa tina seama de anumiti factori in planificarea antrenamentelor. Unul dintre acesti factori ar fi varsta biologica si stagiul in canotaj. Regimul de pregatire nu va fi acelasi la unii sportivi tineri, de perspectiva, cu regimul sportivilor care au multi ani de canotaj. Acestia au un bagaj de cunostinte ridicat, o tehnica aproape perfecta, forta, rezistenta, de asemenea au un grad inalt de dezvoltare fizica. La acesti sportivi consacrati antrenorii trebuie sa alcatuiasca un program care sa reuseasca sa mentina toate calitatile, sa evite accidentarile, imbolnavirile.

Spre deosebire de acesti sportivi consacrati, cei de perspectiva au o tehnica mai deficitara, cu calitatile specifice canotajului mai putin dezvoltate. Ei vor avea un program de antrenament mai intins, un volum de lucru mai mare.

Daca sportivii tineri reusesc sa intre intr-un echipaj cu sportivi care au vechime mai mare in pregatire, trebuie sa aiba un program special. Acest program special trebuie sa ajute sportivul sa se apropie cat mai mult de valoarea coechipierilor, necesitand deci un lucru in plus pentru dezvoltarea calitatilor fizice si tehnice deficitare.

Chiar la sportivii de aceeasi categorie, cu acelasi numar de ani de pregatire, gradul de dezvoltare a fortei musculare, a rezistentei, a vitezei sau a tehnicii difera de la o persoana la alta. Si la acesti sportivi se recomanda antrenamentul individualizat.

Neaparat antrenorul trebuie sa se foloseasca de principiul individualizarii la sportivii care au fost bolnavi timp mai indelungat sau au suferit vreun accident.

Capacitatea de efort a sportivilor determina limita superioara individuala de solicitare. La dozarea antrenamentului trebuie sa se tina cont si de acei factori care il solicita pe sportiv in afara antrenamentului: scoala, facultatea, serviciu, etc si ii influenteaza ritmul de refacere dupa antrenament. Mai ales in perioada de examene, la studente ca sa nu intervina un grad prea mare de oboseala, antrenorul trebuie sa individualizeze programul de antrenament.

In clubul sportiv 'Universitatea Timisoara' sunt studente la Facultatea de Educatie fizica si sport acest lucru venind in ajutorul pregatirii sportive.

Compararea permanenta intre efort si performanta permite cunoasterea capacitatii individuale de efort si randamentul in pregatire si vechimea in sport.

Canotajul fiind un sport de echipa din cele sase probe feminine una singura e in simplu. Antrenamentele in simplu permit individualizarea pregatirii ajutand foarte mult la ridicarea valorii individuale.