TERMINOLOGIA GIMNASTICII

TERMINOLOGIA GIMNASTICII

Gimnastica, ca si celelalte ramuri sportive, are o terminologie proprie, care cuprinde "termeni folositi pentru redarea pozitiilor, miscarilor, exercitiilor, aparatelor si materialelor ajutatoare utilizate pentru practicarea ei, cat si modul de descriere al exercitiilor'. In anul 1974 apare lucrarea de referinta Terminologia gimnasticii, elaborata de Stroescu A. si Podlaha R., care devine oficiala, impunandu-se ca un titlu de referinta in randul lucrarilor de specialitate. Este bine sistematizata, a eliminat gerunziul din descrierea pozitiilor fundamentale, a adus precizari privind regulile de descriere a exercitiilor de gimnastica, sistematizand exercitiile in grupe structurale.

Cerintele terminologiei

Pentru a-si indeplini functia de comunicare, terminologia gimnasticii trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de baza:

a) sa respecte particularitatile de limba privind termenii utilizati folosind cuvintele din fondul lexicului principal si sa respecte particularitatile gramaticale ale limbii;

b) sa fie stiintifica, dar accesibila. Clasificarea exercitiilor pe criterii morfologic, functional, biomecanic nu trebuie sa constituie o greutate in intelegerea corecta a efectului produs de un exercitiu;

c) sa fie unitara. O notiune daca exprima acelasi continut, sa aiba acelasi inteles, indiferent daca este vorba de gimnastica de baza sau gimnastica de performanta;

d) sa fie precisa, pentru a elimina interpretarile;

e) sa fie clara, sa creeze imaginea reala a elementului respectiv;

f) sa fie concisa - scurta, sa nu contina elemente suplimentare.

Intre precizie, claritate si concizie trebuie sa existe un echilibru. Pentru a evita lipsa de claritate sau precizie si pentru a respecta cerinta conciziei, se pot folosi si termeni conventionali: podul, sfoara, sarituri ca mingea, roata, dar numai atunci cand aceste denumiri sugereaza exact structura miscarii;

g) sa serveasca drept mijloc de comunicare internationala. Aceasta cerinta se refera la gimnastica de performanta. Limba oficiala a F.I.G. este franceza, iar toate elementele se regasesc in codul de punctaj.

In relatiile internationale, este absolut necesara cunoasterea corespondentelor termenilor romanesti, in concordanta cu limba oficiala folosita de Federatia Internationala de Gimnastica (franceza), pentru a intelege descrierea exercitiilor si continutul codului de punctaj, care se schimba din 4 in 4 ani si, uneori, din 2 in doi ani, reconsiderandu-se valoarea anumitor elemente in functie de evolutia lor pe plan mondial.

1. Termeni de baza

Termenii cei mai uzuali cu care operam in gimnastica artistica sunt:

Exercitiul fizic reprezinta o actiune motrica cu valoare instrumentala, conceput si programat in vederea realizarii obiectivelor proprii diferitelor activitati motrice (Dragnea A. si Bota A., 1999).

Termenul de exercitiu in gimnastica are doua acceptiuni:

act motric, element de baza al oricarei miscari, efectuat cu scopul adaptarii imediate sau al construirii de actiuni motrice (Terminologia educatiei fizice si sportului, 1974);

inlantuirea mai multor elemente structurate intr-un tot unitar, efectuate individual sau in grup, liber, la aparate sau cu obiecte portative (Terminologia gimnasticii, 1974)

Exercitiu liber - exercitiu bazat pe miscari analitice si globale (sintetice), executat fara aparate sau obiecte portative.

Exercitiu liber ales - o inlantuire de elemente conceputa de antrenor, coregraf sau sportiv, in vederea participarii in concursuri pe baza unor cerinte stipulate in regulamente;

Exercitiu impus - o inlantuire de elemente conceputa de cel care organizeaza concursul, gimnastul fiind obligat sa-l execute intocmai;

Elementul tehnic - miscare cu structura unitara distincta sau componenta a unui exercitiu care porneste dintr-o pozitie initiala si se termina intr-o pozitie finala;

Procedeu tehnic - modalitatea concreta de efectuare a elementului tehnic.

Legare - executarea neintrerupta a doua sau mai multe elemente in care pozitia finala a elementului precedent constituie pozitie initiala a elementului urmator.

Combinatie - imbinarea mai multor elemente tehnice intr-o ordine anume.

Compozitie - combinarea creatoare, echilibrata, a diferitelor elemente tehnice, componente ale unui exercitiu.

Exercitiul se caracterizeaza prin continut si forma.

Continutul exercitiului - este dat de totalitatea elementelor si caracteristicile specifice care il compun si ii determina influentele asupra organismului. El este astfel structurat incat sa conduca la realizarea scopului final al activitatii si cuprinde:

miscarile corpului sau segmentelor (rotare, rasucire, balansare);

efortul fizic solicitat apreciat prin volum, intensitate, complexitate;

efortul psihic, respectiv gradul de solicitare a proceselor psihice.

Forma exercitiului reprezinta succesiunea miscarilor componente, precum si relatiile dintre ele (Dragnea A., Bota A., 1999), fiind legata de aspectul exterior, vizibil, finisat care da atributul calitativ al miscarii, exprimand plastica miscarii, ritmul, forta de redare, semnificatia sa.

Caracteristicile miscarii

Miscarea constituie actiunea de deplasare a corpului sau segmentelor sale in spatiu fata de un punct de referinta si este sinonima cu actul motric, element (tehnic), exercitiu (fizic), fiind un act reflex ce apare ca raspuns la semnalele ce vin pe caile senzitive si prezinta:

Caracteristici spatiale reprezentate de:

traiectoria miscarii - drumul parcurs de corp sau segmentele sale intre pozitia initiala si cea finala, se exprima prin:

amplitudine - este marimea deplasarii corpului sau segmentelor sale intre doua repere, exprimate in grade si unitati de masura lineare;

forma traiectoriei - care poate fi rectilinie sau curbilinie;

directia - reprezinta sensul de deplasare al corpului sau al segmentelor sale in timpul miscarii si avem directii principale (inainte, sus, lateral, jos, inapoi) si directii intermediare care se refera la brate (inainte-jos, inainte-sus, inapoi-jos, lateral-jos, lateral-sus, oblic-inainte- jos, oblic-inainte-sus, diagonal).

Caracteristici temporale, reprezentate de:

ritm - consta in alternarea partilor sau fazelor miscarii;

tempou - ne indica numarul sau cantitatea de miscari realizate in unitatea de timp;

Raportul dintre caracteristicile temporare si spatiale ne da

viteza miscarii - si reprezinta raportul dintre spatiul parcurs in unitatea de timp.

Planurile si axele de miscare ale corpului

Planurile in care se executa miscarile segmentelor corpului corespund planurilor anatomice si sunt urmatoarele:

frontale (A) - dispus vertical, paralel cu fruntea, imparte corpul intr-o parte anterioara si una posterioara. Planul frontal care imparte corpul intr-o jumatate posterioara si una anterioara se numeste medio-frontal;

sagitale (B)- dispus tot vertical, perpendicular pe planul frontal, imparte corpul in doua jumatati - stanga si dreapta. Planul sagital care imparte corpul intr-o jumatate dreapta si una stanga se numeste medio-sagital;

transversale (C)- este perpendicular pe cele doua planuri (frontal si sagital) si imparte corpul intr-o parte superioara si alta inferioara. Planul transversal care imparte corpul intr-o jumatate superioara si una inferioara se numeste medio-transversal.

Toate planurile medii ale corpului sunt planuri principale

Toate miscarile se produc in articulatii si se efectueaza in jurul unor axe.

Axa de miscare reprezinta linia situata intr-un anumit plan, in jurul caruia unul din segmentele osoase se deplaseaza fata de celalalt segment. Ea nu este fixa, ci se poate deplasa odata cu segmentul. Acestea sunt:

axul vertical - la intersectia planului frontal cu cel sagital si este linia imaginara ce traverseaza corpul din crestet in interiorul poligonului de sustinere si permite executarea miscarilor in plan orizontal;

axul sagital (anteroposterioar) - la intersectia planului sagital cu cel transversal si traverseaza imaginar corpul din inainte-inapoi si permite executarea miscarilor in plan frontal (lateral);

axul transversal (frontal) - la intersectia planului frontal cu cel transversal si strabate imaginar corpul de la stanga la dreapta si permite executarea miscarilor in plan sagital.

Tehnica pozitiilor

Partea mecanicii care se ocupa cu studiul pozitiei corpurilor in spatiu si al interactiunii fortelor in mentinerea conditiilor de echilibru este statica.

In asigurarea pozitiilor corpului actioneaza atat fortele interne, cat si fortele externe, care se echilibreaza reciproc si se concentreaza intr-un punct numit centru general de greutate (C.G.G.). Pozitia C.G.G. este necesara in studiul conditiilor de echilibru al corpului si segmentelor sale.

Corpul se afla in spatiu in trei situatii (pozitii) de echilibru:

pozitia de echilibru stabil - C.G.G. se gaseste sub punctul de sprijin si amandoua se gasesc pe aceeasi verticala (atarnat), proiectia C.G.G. ramane in interiorul bazei de sustinere;

pozitia de echilibru nestabil - C.G.G. este situat deasupra punctului de sprijin si se gasesc pe aceeasi verticala (pozitia stand si derivate din ea). La cea mai mica abatere fata de pozitia de echilibru, greutatea corpului nu mai trece prin punctul de sprijin, el se dezechilibreaza si cade;

pozitia de echilibru indiferent - C.G.G. coincide cu punctul de sprijin. La om, aceasta pozitie nu se intalneste.

Corpurile se afla in echilibru atunci cand verticala centrului de greutate cade, obligatoriu, in perimetrul bazei de sustinere, iar gradul de stabilitate este mai mare cu cat suprafata de sustinere este mai mare si C.G.G. se afla mai aproape de ea. Cu cat stabilitatea corpului este mai mica, cu atat efortul muscular depus va fi mai mare pentru mentinerea pozitiei.

Gradul de stabilitate este dat de inaltimea C.G.G., situat deasupra bazei de sustinere, marimea bazei si unghiul de stabilitate, care este format de verticala C.G.G. cu dreapta ce uneste C.G.G. cu marginea bazei de sustinere. Cu cat acest unghi este mai mare, cu atat creste gradul de stabilitate (fandare).

3. Clasificarea exercitiilor

In gimnastica de performanta, clasificarea structurala este facuta dupa diferite criterii:

morfologic (pe segmentul corpului);

functional (forta, viteza, rezistenta);

biomecanic

In gimnastica artistica, criteriul de baza este cel biomecanic.

Vom prezenta, in continuare, o clasificare a exercitiilor dupa urmatoarele criterii (Vieru N., 1997):

Dupa modul de executare, elementele din gimnastica sunt impartite in 3 mari grupe, in ordinea marimii lor:

elemente efectuate din elan (elemente de balans);

elemente efectuate din forta;

elemente statice.

Dupa asemanarea lor structurala:

urcari in diferite pozitii, prin balans (inainte, inapoi, din forta);

balansari in atarnat, in sprijin inainte sau inapoi;

rotari;

rostogoliri;

rasturnari inainte-inapoi;

salturi inainte - inapoi - lateral;

intoarceri in diferite axe ale corpului;

desprinderi de pe aparat si reapucare cu faza de zbor;

coborarile de pe aparat;

treceri din forta dintr-o pozitie in alta, in urcare sau coborare.

Dupa gradul de dificultate al miscarilor

Aceasta clasificare este facuta de F.I.G. si se reflecta in Codul International de Punctaj.

Toate elementele sunt cuprinse in Tabelele de Dificultate specifice fiecarui aparat, in care elementele sunt identificate printr-un numar propriu si o valoare:

199 = Dificultate A = 0,10 P

299 = Dificultate B = 0.20 P

399 = Dificultate C = 0,30 P

499 = Dificultate D = 0,40 P

599 = Dificultate E = 0,50 P

699 = Dificultate F = 0,60 P

799 = Dificultate G = 0,70 P

4. Prescurtari terminologice

Pentru a descrie rapid exercitiile la aparate, se utilizeaza prescurtarile de termeni, care se fac dupa anumite reguli.

Pozitiile fundamentale, partile corpului, denumirea miscarii si aparatele de gimnastica se scriu cu litere mari; directia miscarii si alti termeni se scriu prescurtat, cu litere mica, iar dupa fiecare prescurtare se pune punct. Exemple:

Pozitii fundamentale Stand = St.

Atarnat = At.

Sprijin = Spr.

Partile corpului Brat = B.

Abdomen = Abd.

Corp = Cp.

Mana = M.

Trunchi = T.

Denumirea miscarii Aplecare = Aplec.

Balans = Bal.

Indoire = Indoi.

Saritura = Sarit.

Urcare = Urc.

Rostogolire = Rostog.

Aparate de gimnastica Barna = Brn.

Bara = Br.

Inele = In.

Paralele = Prl.

Cal = Cl.

Directia miscarii Inainte = inai.

Inapoi = inap.

Dreapta = drp.

Stanga = stg.

Alti termeni Alternativ = alt.

Calare = cal.

Incrucisare = incr.

Intins = int.

Rasturnat = rast.

5. Reprezentarea grafica a elementelor din gimnastica

Pentru o inregistrare rapida si corecta a tuturor elementelor si exercitiilor din gimnastica, se utilizeaza transpunerea grafica a acestora. Toate aceste semne sunt constituite intr-un sistem monografic, ce duce la eliminarea omiterii unor elemente sau aprecierea gresita a altora.

Redam mai jos cateva din principalele semne folosite la sol:

Stand: 

Sprijin: 

Atarnat:

Stand pe maini  

Roata intoarsa :

Rasturnare laterala:

Rasturnare inainte:

Rasturnare inapoi:

Rasturnare inapoi cu intoarcere 360°:

Salt inainte: 

Salt inapoi: 

Salt lateral:

Salt grupat: 

Salt echer: 

Salt intins:

Dublu salt inapoi:

Dublu salt inapoi echer:

Indreptare de pe cap (omoplati):

Verificati-va cunostintele:

1. Ce este terminologia
2. Prezentati cateva momente mai importante privind evolutia terminologiei in gimnastica.
3. Care sunt cerintele terminologiei
4. Ce este exercitiul fizic
5. Prezentati termenii uzuali cu care operam in gimnastica artistica.
6. Ce reprezinta continutul exercitiului, dar forma
7. Prezentati criteriile dupa care sunt clasificate exercitiile in gimnastica.
8. Prezentati clasificarea dupa modul de executare.
9. Prezentati clasificarea dupa asemanarea structurala.
10. Prezentati clasificarea dupa gradul de dificultate al miscarilor.
11. Prezentati prescurtarile terminologice din gimnastica