Tehnica in canotaj cu vasle si rame

Tehnica in canotaj cu vasle si rame

In acest capitol descriem tehnica corespunzatoare canotajului competitional. Intentionat plasam aceasta tehnica inaintea prezentarii canotajului de initiere.

Calea de invatare a incepatorului este determinata de unele particularitati metodice care sunt intelese mai bine daca prezentam mai intai unele baze ale teoriei motricitatii si explicam tehnica competitionala.

Ce intelegem prin notiunea "tehnica"?

Tehnica este actul rational, corespunzator si economic al vaslirii si ramarii in barci pentru obtinerea unor performante inalte pe distanta de parcurs.

Treapta cea mai inalta a tehnicii s-a atins abia atunci cand canotorul pe langa formele diferite ale apei si vantului, frecventei loviturilor sau modificarilor la barca isi desfasoara corespunzator miscarile in echipa. Un canotor bun din punct de vedere tehnic va deveni numai acela care este in stare sa inregistreze rapid cu ajutorul receptorilor (ochiul, urechea, senzatia motrica, organul de echilibru) excitantii exteriori si sa-i transforme in adevarate actiuni motrice. Pentru aceasta el trebuie sa includa constiinta in mod activ nu numai in timpul procesului de invatare, ci si cand deprinderea este formata.

Sa controleze constient desfasurarea miscarii!

Tehnica vaslirii este o miscare voluntara care, ca si mersul copilului trebuie mai intai invatata. Fara existenta celui de-al doilea sistem de semnalizare (vorbire-gandire) ar fi imposibil sa se dirijeze mecanismul aparatului locomotor, astfel incat vaslirea sa se execute optim si corespunzator. Este specific fiintei umane - in opozitie cu posibilitatile unei masini electronice dirijate - ca vointa si constiinta sa dirijeze miscarea spre un tel precis si sa ia hotarari si decizii. Prin cuvintele si semnalele antrenorului, canotorul obtine informatii pe care le refoloseste in anumite scopuri prin punerea in functiune a constiintei. Odata cu perfectionarea progresiva, vaslirea se poate desfasura in mare parte, in sensul ciberneticii, sub forma unui sistem dirijat si autoreglator.

Pe baza multor experiente inmagazinate si a unor informatii transmise , procesele de miscare se pot desfasura atunci in conditii favorabile, si fara un control direct continuu al constiintei. Semnalizari ale organelor de simt si retransmiterile (reactiile) despre succesul miscarii regleaza actiunile. Canotorul va obtine insa numai succese partiale daca nu va avea controlul tehnicii perfecte prin constiinta si daca la actiunile specifice ale vantului, valurilor si la intamplari neprevazute nu va lua decizii voluntare.

Pentru a executa o tehnica corespunzatoare se presupune ca mecanismul variabil de vaslire a fost bine reglat in privinta raporturilor de marime si a particularitatilor sportivului. Atunci nu exista nici o deosebire intre tehnica femeilor, barbatilor si tinerilor.

Pentru a avea o claritate notionala, relevam in continuare ca, in ciuda unei tehnici unitare si perfecte, exista deosebiri de stil atat intre canotori, cat si intre echipe.

Astfel, prin stilul individual si colectiv intelegem particularitatile tehnice care nu sunt in contradictie cu optimul biomecanic al impulsurilor. De aceea, pentru noi notiunea de stil de vaslire, folosit in unele asociatii, nu este concret si nu ar trebui inlocuit prin tehnica vaslirii tehnica competitionala.

1 Structura miscarii de vaslire

Vaslirea, ca si alergarea, inotul sau ciclismul este o succesiune de miscari ciclice cu miscari uniforme. In schimb, aruncarea discului, de exemplu, prin desfasurarea ei unica, este o miscare aciclica.

In cazul miscarilor aciclice se constata dupa Meinel o structura cu trei faze:

Faza de pregatire (la aruncare discului elanul si pirueta)

Faza principala (aruncarea)

Faza finala (terminarea miscarii dupa aruncare)

Vaslirea ciclica in schimb prezinta doar doua faze:

Faza principala. Ea este identica cu trecerea vaslei prin apa. De aceea este desemnata si faza de actiune (de impuls). Ea incepe in momentul in care pala a fost introdusa in apa si incepe atacul iar canotorul o duce cu presiune prin apa. Ea se termina cand incepe scoaterea palei din apa.

2. Faza intermediara. In ea se contopesc faza finala si faza de pregatire pe care le-am constatat la miscarile aciclice ca parti proprii. Ea este deci segmentul intermediar de legatura dintre fazele principale. Fata de faza de actiune o desemnam drept faza de alunecare libera, deoarece cuprinde rularea inainte cand nu se produce nici o actiune. Cu aceasta insa nu s-au cuprins inca doua componente, atacul (prinderea apei) si degajarea. Luate foarte stric acestea nu se pot incadra nici in faza de impuls nici in cea de alunecare libera.

Atacul se face in momentul prinderii apei dupa care urmeaza "trecerea", iar revenirea incepe dupa o completa degajare. Impartirea in faza de trecere si de revenire este necesara pentru stabilirea raportului de ritm ca 2 componente proprii ale ciclului de lovitura. Pentru a respecta in sensul teoriei miscarii structura "faza principala si faza intermediara" putem sa anuntam conceptia noastra astfel incat faza intermediara sa prezinte o structura cu trei segmente, adica degajare - revenirea si prinderea apei.

Alunecarea neintrerupta a barcii depinde in mod hotarator de trecerea armonioasa, elastica, cursiva a unei faze in cealalta.

2. Ce intelegem prin ritm?

Faza de impuls si cea de revenire se caracterizeaza printr-o alternanta periodica de contractie si relaxare. Alternanta continua dintre faza de trecere si cea de revenire se numeste structura dinamica a miscarii sau a ritmului.

Ritmul este alternanta continua dintre contractie si relaxare.

In faza d revenire nu este in nici un caz vorba de o faza de completa relaxare, deoarece necesita o inalta concentrare pentru echilibrul barcii si pregatirea noii lovituri. Cu siguranta insa nu este aproape deloc nevoie de forta in aceasta faza. Dupa trecerea dura prin apa trebuie sa urmeze o relaxare a muschilor. Cu toate ca aceasta devine cu atat mai dificila cu cat frecventa loviturilor este mai ridicata, se poate aplica notiunea de ritm ca alternanta dintre contractie si relaxare pentru canotaj. Dupa faza de inalta solicitare musculara (actiune-impuls) urmeaza o faza de preponderenta concentrare psihica (revenire).

Notiunea de "ritm inversat", folosita deseori in acest context, trebuie sa dispara din limbajul canotajului deoarece deruteaza. Pe nedrept este deseori intrebuintata pentru o revenire accelerata, neavand nici o tangenta cu aceasta. Ritmul vaslirii se exprima si in cifre prin raportul temporal dintre trecere (incordare) si revenire (relaxare)

La fiecare schifist, la fiecare echipa si la orice tip de barca se constata deosebiri minore in ritm. Un raport de ritm 1:2 ar exprima de exemplu, ca faza de revenire (relaxare) dureaza de doua ori mai mult decat faza de trecere (contractie).

Pentru a depista raportul cel mai bun al ritmului, fiecare echipa trebuie sa experimenteze. Aceasta depinde de ce forta se aplica la fiecare lovitura si cu ce frecventa a loviturilor se merge. Raportul este rational atunci cand impulsul anterior se poate repercuta pozitiv in faza de revenire (barca "inainteaza") si cand noile impulsuri incep inainte ca viteza sa fi scazut prea mult. In general se poate spune ca in tipuri mari de barci, ca in opturi sau patru fara carmaci, diferenta dintre trecere si revenire poate fi mentinuta mai putin decat in barcile mici. Raspunzatori de ritm sunt in orice caz seful de rama si numarul 2 care transfera ritmul sefului de rama pe partea cealalta a bordului.

Conlucrarea temporala exacta a echipei da ritmul echipei. Miscarile temporal uniforme sunt denumite si "sincronizate". Daca nivelul fortelor se prezinta identic, atunci se vorbeste de "unitatea dinamica" a unei echipe. Ritmicizarea unei echipe se realizeaza si este sustinuta de strigatele carmaciului.

3 Tehnica si performanta

Este dovedit ca o tehnica perfecta inseamna un factor hotarator al performantei. Pentru a ajunge la rezultate foarte bune, canotorul trebuie sa aiba capacitatea sa-si transforme intreaga forta cu ajutorul tehnicii in inaintare. In ultimii ani, nivelul international al performantei a crescut in asa masura incat fiecare echipa are dorinta sa mobilizeze pe langa forta, rezistenta si vointa si toate rezervele tehnicii si ritmului. Mult citata expresie "pregatirea fizica aduce lungimi - iar tehnica numai metrii" a determinat unele echipe sa piarda victoria.

Important este deci "unitatea dintre pregatirea fizica si pregatirea tehnica!

In legatura cu aceasta trebuie sa se realizeze o vaslire cat mai economica, o armonie intre miscarile intregii echipe si adaptarea ei la orice situatie ivita.

Drept exemplu atragem atentia asupra actiunii aruncarii nerationale a apei la degajare - ceea ce nu cantareste la o singura lovitura, poate sa duca la 240 de lovituri la o pierdere de forta si timp decisiva pentru rezultat. Nu mai este nevoie sa se insiste asupra altor greseli mai grave, deoarece tehnica ca o conditie pentru performante mai bune nu mai este subestimata. Tipurile mici de barci (simplu si 2 f.c) sunt cei mai buni dascali pentru o tehnica buna.

In S.1 ca si in 2 f.c. mai ales, sportivii sunt obligati sa-si insuseasca o tehnica fina, deoarece orice neclaritate are repercusiuni mari care apar pe parcursul traseului barcii. Cine stapaneste tipurile mici de barci poate fi sigur ca obtine rezultate bune si in barci mari. Simplu si 2 f.c. sunt de aceea, de valoare fundamentala atat pentru antrenamentul individual cat si pentru demonstrarea performantei individuale. Fiecare canotor care-si impune o inalta performanta trebuie sa dispuna de un anume grad de deprindere motrica. De aceea el trebuie sa fie atat un simplist bun cat si un ramer dibaci - pe cat posibil la fel de bun pe ambele parti ale bordului.

In aportul de performanta modern, fiecare canotor al unei echipe de opt trebuie sa fie in stare sa absolve cel putin in anii de dezvoltare sau ca test de performanta un concurs pe 2.000 m in simplu sau 2 f.c. Pentru a realiza asemenea performante este necesar sa se dezvolte din timp si cu precizie tehnica de vaslire la elevi si de ramare la tineret. Numai asa va fi posibil ca vaslitorul sa transforme odata cu cresterea fortei si in cele din urma la varsta performantei maxime, intreaga sa energie cu cea mai buna tehnica de inaintare.

4 Tehnica vaslirii

Caracteristicile acestei tehnici sunt valabile atat pentru vaslire cat si pentru ramare. Ele sunt reprezentate mai ales prin vaslire, deoarece este de importanta mai mare pentru baza acestei pregatiri. Particularitatile ramarii sunt cuprinse intr-un capitol ulterior.

4.1 Vaslirea

Ambele maini apuca vaslele la capatul extrem al parghiilor interioare. Policele apasa pe capatul manerului. Degetele mari controleaza si contribuie la contactul permanent cu al inelului de fixare cu furchetul. Din momentul in care palele sunt rotite in sus, antebratul si articulatia pumnului se afla in planul tractiunii. Orice indoire in zona articulatiei mainii este neeconomica pentru trecere prin apa. Apucarea la tractiune trebuie sa fie atat de sensibila incat varfurile degetelor sa simta actiunea apei la pala. Vaslitorul trebuie sa aiba impresia ca la tractiune are loc un creion in spatiul dintre vasla si baza degetului mare. Varfurile degetelor trebuie sa cuprinda capatul vaslei. Cine o sa apuce strans vasla, va avea dupa prima jumatate a cursei antebratele incordate, mai ales cand apa este cu valuri. De la inceputul degajarii si in timpul rotirii palelor paralel cu apa, antebratele si partea mijlocie a mainii formeaza un unghi de aproximativ 45 de grade. In timpul rotirii in sus a palelor, articulatia mainii se va intinde din nou. Deoarece capetele parghiei interioare la trecere prin apa se intretaie cu deplasarea inainte, o mana va fi dusa, in aceste doua sectiuni, putin inainte si sub cealalta.

La Federatia de canotaj a RDG exista urmatoarea hotarare:

- Mana stanga inainte si sub cea dreapta. Mana stanga este deci atat la trecere prin apa cat si la revenire, mai aproape de corp si mai jos. Portantii de la babord se vor aseza cu 5 pana la 10 mm mai sus. Aceasta fixare generala este necesara pentru ca la alcatuirea echipelor nationale, sau la excursii sa nu se piarda timp pentru o noua invatare. Daca de la bun inceput, de la prima ora de canotaj se respecta aceasta hotarare, sportivii se obisnuiesc repede, chiar daca la optiune au decis altfel.

4.2 Atacul apei

La urmatoarea expunere se presupune ca un simplu se deplaseaza cu o viteza medie de 4,40 m/s. Dupa masuratori exacte, la o frecventa de 36 de lovituri, vaslitorul A are nevoie pentru atac de la primul contact cu apa pana la completa scufundare in apa a palelor, de 0,031 s, vaslitorul B de 0.047 s, iar vaslitorul C de 0,051 s. Presupunand ca diferenta a ramas aceeasi pana la 200 de lovituri, A si-a scos fasa de C un avantaj de 6,0 s printr-un atac mai rapid.

Aceste observatii subliniaza importanta pe care o prezinta introducerea corecta a loviturii. Atacul trebuie sa se realizeze rapid nu numai in directie verticala, ci tot atat de importanta este tragerea orizontala care urmeaza imediat dupa aceea. In momentul atacului, viteza barcii se afla sub valoarea anterior mentionata de 4,40 m/s, la aproximativ 4,07 m/s. Pentru a obtine presiunea necesara la pale si cu aceasta avansul este necesar sa se dea palelor o viteza orientata spre pupa, care, in exemplul nostru, se afla neaparat deasupra valorii de 4.07 m/s.

Cu cat este mai mare viteza barcii, cu atat mai repede se va efectua atacul.

Daca intrarea in apa (atacul) a fost prea lenta se pot vedea stropituri orientate spre prova, inapoia palei.

Cine nu vrea sa recunoasca aceasta greseala, poate fi usor convins prin fotografii. Conditia nemijlocita pentru un atac rapid este o intoarcere elastica, rapida a palelor. Concomitent cu intoarcerea, palele se vor apropia foarte mult de apa, pentru a le introduce pe calea cea mai scurta. Impulsul pentru un atac rapid si o imediata presiune i se poate transmite parghiei interioare numai printr-o ridicare scurta a bratelor in sus si spre corp, in nici un caz nu este suficient " sa lase palele sa cada". Tot atat de nerational este sa se ridice palele inainte de atac. Prin aceasta se formeaza niste lovituri in aer exagerate care scurteaza atacul si costa timp. Atacul corespunzator trebuie sa decurga cursiv din ultima faza de revenire. Canotorii vorbesc la aceasta miscare de intoarcere despre "un atac cu carucior zburator". Executia corecta a acestei tehnici se poate controla bine prin miscarea de intoarcere a caruciorului. Canotorul duce caruciorul pana la opritorul de la pupa si se intoarce fara intarziere in directia opusa. Altfel este situatia la intoarcere in apropierea provei, unde se formeaza pentru degajare o evidenta pauza inainte de rularea spre pupa.

Atacul in timpul alunecarii inainte isi are justificarea in faptul ca picioarele se indoaie optim pe ultima portiune de revenire. Din aceasta pozitie de intindere inainte a musculaturii se va putea executa cel mai bine indepartarea de la palonier, daca aceasta se face fara intarziere.

Suplimentar trebuie sa se respecte urmatoarele principii:

De calitatea atacului depinde si desfasurarea ulterioara a loviturilor

Este interzis sa se atace mai multa apa decat se poate inlatura - dar nici mai putin! La un atac prea adanc (chiar si la pale prea late) exista pericolul ca vaslitorul sa nu fie in stare sa transmita, prin urmatoarea impingere cu piciorul, toata presiunea prin parghiile interioare asupra palelor. Partea cea mai slaba a "sistemului de transmitere a fortei" cedeaza, si anume soldul. Lucrul picioarelor ramane fara efect("impinsul lazii).

Barca se va "impinge" la fiecare atac, fara ca sa i se transmita o evidenta "smucire".

4.3 Trecerea prin apa

In principiu depinde direct de marimea si desfasurarea impulsului asupra vitezei barcii. Daca la inceputul primirii presiunii de catre pale se mareste prin aplicarea fortei crescande, viteza unghiulara a palelor la mijlocul tragerii si se mentine pana la sfarsitul trecerii prin apa cu o acostare umeda a loviturii, va fi sigur ca viteza barcii atinge la degajare viteza maxima. Barca va fi impinsa continuu pana la sfarsitul trecerii. Acest gen de trecere prin apa se numeste "lovitura cu impingere". Fata de "lovitura compacta cu pornire dura" se considera ca lovitura de impingere este optima, deoarece barca care se deplaseaza in timpul tragerii este accelerata pana la sfarsitul impulsului.

Caracteristicile loviturii cu impingere sunt :

absorbtia corecta a presiunii de catre pale pentru a executa cu forta cea mai mare mijlocul trecerii.

Mentinerea vitezei unghiulare ridicate a vaslei pana la sfarsitul trecerii prin apa

Sectorul de lucru al vaslei trebuie sa fie de aproximativ 55 de grade inaintea furchetului si de 35 de grade dupa acesta

Intreaga trecere prin apa se poate imparti dupa Buchmann in trei faze: trecere de inceput, de mijloc si de sfarsit.

Faza de inceput a trecerii prin apa

La inceput, corpul trebuie sa fie aplecat in fata astfel incat musculatura bratelor, picioarelor si a trunchiului sa poata lucra nestingherita. Din coate, bratele trebuie sa fie pregatite de tragere si aproape intinse, dar nu rigide. Unghiul de inclinare depinde de lungimea trunchiului, a bratelor si a picioarelor. In principiu se recomanda ca genunchii sa fie la inclinare asezati paralel, intre brate. Schifistii cu trunchi mic si brate scurte trebuie sa deschida putin genunchii. La impingerea picioarelor exista pericolul ca presiunea sa nu actioneze egal la apropierea picioarelor corect, in linie dreapta fata de planul chilei. Pentru ca picioarele sa se deplaseze paralel, acestea trebuie sa se sprijine pe paloniere montate aproape paralel.

Decisiva pentru actiunea trecerii este adancimea de scufundare a palelor.

Daca vaslele sunt lasate sa pluteasca doar, pala niciodata nu se va scufunda complet.

Pentru a folosi toata suprafata palelor pentru presiune, vaslitorul trebuie sa castige la atac toata adancimea de cufundare si s-o mentina pana la degajare.

Faza de mijloc a trecerii prin apa

In aceasta faza se cupleaza toate fortele. Ea se caracterizeaza prin faptul ca conlucreaza toate fortele. Picioarele se intind mai departe, bratele trag intens, fiind moderat intinse din coate, iar trunchiul incepe sa se lase inapoi. Aceasta colaborare in faza mijlocie se numeste "cuplarea".

La cuplare se sumeaza toate fortele aplicabile. Aceasta faza lucreaza de la atingerea maximului de forta pana la pozitia de aproape 90 de grade a vaslelor, respectiv ramelor.

Adevaratul drum al palelor prin apa este foarte redus. Cu atat mai important este de a nu admite in nici o faza o oscilatie verticala (o miscare dansanta a palelor). De modificarea presiunii se leaga totdeauna o stare agitata a barcii. Orice cufundare prea adanca a vaslei, la care gatul acesteia este scaldat de apa, provoaca la gat sau chiar la corpul palei o presiune opusa directiei de inaintare (cufundare negativa). O tragere exagerat de adanca este de regula o consecinta a faptului ca vaslitorul apuca vaslele prea strans (cu pumnii). De aici rezulta o serie de greseli dintre care cea mai grava se vede la scoaterea palei din apa, deoarece intoarcerea ei se face atunci, de obicei, sub apa. Trebuie sa se instaleze senzatia ca palele devin active departe de bordurile barcii.

Sfarsitul trecerii

Lucrul acestei faze trebuie sa il realizeze preponderent bratele si umerii. Nici un vaslitor nu are voie sa renunte la ultima rezerva care se afla in tragerea inapoi a umerilor. Ultima apropiere a parghiilor interioare de corp trebuie sa se faca fara ca caruciorul sa fie dus spre prova. Bratele departate lejer de corp (coatele sunt lasate in jos) vor apropia vaslele atat de mult corp incat radacinile policilor sa atinga lateral coastele de jos. Astfel, palele raman in apa pana la finele loviturii. Reglarea palonierului trebuie sa asigure ca la extensia spatelui, capetele parghiei interne sa se apropie fara handicaparea corpului pana la laturile trunchiului. O extensie brusca exagerata inseamna un transfer al masei spre prova. Acest transfer prejudiciaza deplasarea si in plus se incarca inutil varful provei. Tot atat de gresit este cand canotorul "cade peste parghiile interioare" din cauza extensiei insuficiente si deci nu se mai solicita in finalul loviturii musculatura umarului. O greseala principala la finalul loviturii consta in "spalare". Orice "spalare" inseamna o pierdere in avansare!

Tragerea parghiilor interioare spre abdomen sau, mai rau, spre coapse are drept consecinta scoaterea palelor prea devreme tocmai in acel moment al finalului loviturii care trebuie efectuat fara pierdere in viteza unghiulara. Aceasta ocolire a presiunii este de obicei o consecinta a lipsei de forta. In final se arata ca si canotorul trebuie sa aiba continuu legatura cu furchetul lui. El afla de acolo ce se intampla in apa si deasupra. Pentru acesta este necesar ca la vaslire policele sa sesizeze intotdeauna presiunea laterala. Daca canotorul pierde contactul cu furchetul va fi imposibil sa mentina barca in echilibru si sa transforme intreaga forta in deplasare inainte. Mai ales in pozitia unghiulara extrema, in timpul extensiei spatelui trebuie sa se aiba grija ca inelul de fixare sa apese cu presiunea necesara.

4.4 Scoaterea palelor

Scoaterea palelor se face atunci cand viteza palei si a barcii coincid aproape. Odata cu scoaterea incepe rasucirea palelor si revenirea. Pentru aceasta trebuie sa franeze rularea si sa se stabilizeze putin partea superioara a corpului intr-o usoara lasare pe spate. Pentru a realiza o scoatere corecta (rotunda) trebuie sa se evite ca fortele de tractiune care actioneaza asupra palonierului sa intervina prea devreme sau prea brusc. Munca de scoatere se va efectua doar de catre bratele si articulatiile mainilor. Scoaterea si rasucirea palelor se face intr-o succesiune imediata. Apasarea in jos a parghiilor interioare in apropiere de corp va trece cursiv intr-o lasare in jos a articulatiilor mainilor (rotirea palelor) si o ducere in fata a parghiilor interioare pana deasupra genunchilor.

La apasarea in jos a parghiilor interioare, palele trebuie sa iasa din apa fara stropituri.

In momentul iesirii trebuie sa se vada doar un mic vartej. Daca apa se scoate ca si "cu o lingura", atunci canotorul a omis apasarea consecventa a parghiilor interioare in apropierea corpului. El a rotit palele deja sub apa, a risipit forta si a provocat o rezistenta suplimentara. Scoaterea palelor produce intotdeauna dificultati daca inainte trecerea prin apa s-a efectuat prea adanc in apa. In afara de aceasta "spalarea" palelor in final este cauza aruncarii apei.

In apropierea coapselor, mainile au loc pentru rotire, nu insa pentru lasarea in jos a parghiilor interioare.

Trebuie sa se aiba in vedere ca o scoatere tehnica, curata, cu intoarcerea palelor este conditia pentru o buna reusita a revenirii. Orice intarziere - chiar daca sunt numai cateva sutimi de secunda, duce dupa 200 de lovituri la o pierdere de timp irecuperabila.

4.5 Revenirea

- Palele sunt duse deasupra apei! Orice atingere a apei cauzeaza o rezistenta prin frecare si franeaza deplasarea. Cine s-a obisnuit cu tararea palelor pentru mentinerea balansului, foarte greu se mai poate dezobisnui.

In timpul revenirii se va avea grija la urmatoarele:

Transferul centrului de greutate spre pupa trebuie sa se desfasoare in mod uniform sau cel mult treptat accelerat pana la aplecarea inainte, pentru a sprijini inaintarea barcii.

Pe tot timpul drumului se va tinde spre o totala relaxare a musculaturii.

Parghiile interioare trebuie sa fie mentinute la aceeasi inaltime pentru a pastra barca intr-un echilibru optim.

Pregatirea pentru noua lovitura se va introduce in mod concentrat prin rotirea in sus a palelor.

Asa cum am accentuat, departarea mainilor de la corp trebuie sa fie elastica si rapida pentru ca apoi genunchii sa se fixeze in mod liber. Corpul urmeaza direct mainile in momentul cand acestea au fost aduse in fata genunchilor. O conditie pentru revenire este ca suportul pentru picior sa fie fix. Vaslitorul trebuie sa aiba senzatia ca barca se indeparteaza de sub carucior. Revenirea sa fie continua. O accelerare redusa este avantajoasa, deoarece prin transferul masei cursul barcii primeste in timp un ajutor, daca viteza scade cel mai mult. La frecvente joase de lovituri, o revenire accelerata poate fi antrenata si sesizata, iar la frecvente de peste 30 de-abia mai poate fi controlata cu ochiul. Totusi este necesar sa se franeze rularea imediat inainte de o noua lovitura pentru inceperea miscarii de trecere. Tehnicile bune se evidentiaza prin treceri line in aceasta faza dificila.

Canotorul trebuie sa se gandeasca in mod constient la relaxare in timpul inaintarii. In capitolul despre ritm s-a mentionat importanta pe care o are relaxarea musculaturii. Nici un canotor nu poate sa ramana pe o cursa de 2.000 m intr-o continua contractie. Dificultatea consta in faptul ca alternanta continua dintre contractie si relaxare trebuie sa se faca in aproximativ 1 ½ secunde. Se poate oferi doar sfatul ca mainile, de la iesirea palelor din apa, sa deplaseze foarte lejer parghiile interioare, antrenand in mod constient si regulat relaxarea. Carmaciul trebuie sa aduca aminte continuu echipei de aceasta dirijare a fortelor!

Trebuie sa se aiba in vedere uniformitatea in conducerea parghiilor interioare! Siguranta balansului!

Cursul fara oscilatii al barcii este asigurat atunci cand parghiile interioare sunt uniforme, la aceeasi inaltime si paralele cu apa. Pentru a mentine barca intr-o pozitie stabila, vaslitorul trebuie sa incerce sa-si mentina centrul de greutate al masei pe cat se poate mai precis deasupra chilei. Cele trei puncte fixe palonierul, caruciorul si furchetul ii transmit senzatia pozitiei. El trebuie sa tinda mai ales sa reduca oscilatiile printr-o presiune usoara pe carucior. Se va renunta pe cat posibil la o indoire mai accentuata a piciorului sau la o modificare a inaltimii parghiei interioare. Se recomanda urmatorul exercitiu pentru invatarea relansarii si a balansului: 3 lovituri consecutive, foarte tari - a treia lovitura se va executa pana la indepartarea mainilor dinaintea genunchilor - apoi urmeaza o revenire foarte lenta cu o concomitenta relaxare si balansare. In continuare se vor efectua din nou trei lovituri tari etc.

Concentrare asupra loviturii

Dupa intoarcerea palelor urmeaza concentrarea asupra noii lovituri. Intoarcerea va fi urmata de atacul apei. Se va controla ca dupa terminarea intoarcerii sa nu se mai flexeze articulatiile mainii.

4.6 Mentinerea cursului

Mentinerea unui curs perfect este un criteriu pentru o tehnica buna la toate tipurile de ambarcatii. In conditii normale aceasta inaintare perfecta trebuie sa se atinga doar prin tragere puternica, uniforma pe ambele parti. In apropierea malurilor si in "sistemul Albano" se recomanda orientarea ambarcatiilor fara carmaci dupa apa de la chila. Aceasta trebuie sa fie paralela cu marginile culoarului sau cu malul canalului. Devierile cele mai mici pot fi controlate si corectate imediat. Corectarea se face printr-o tragere putin mai puternica pe o parte. La deplasarea pe lacuri, orientarea se va face prin 2 puncte fixe si se incearca o suprapunere a acestora pe linia chilei. Acelasi lucru este valabil si la regate cu supraincordari. O intoarcere inapoi nu poate fi evitata nici macar la regate, dar cu riscul de a iesi din ritm, si astfel se va modifica putin cursul. La un antrenament pe ape mult circulate, privirea inapoi este inevitabila. In mod normal aceasta se face putin inainte de scoaterea palelor. Daca exista un vant lateral si valuri laterale trebuie sa se corecteze continuu cursul. Toate barcile au tendinta de a intra cu prova in vant. Totodata deviaza lateral din cauza vantului. Corectarea este deci foarte dificila. O remediere se face printr-o tragere foarte puternica pe partea dinspre vant si printr-o scurta supraaccentuare a finalului loviturii pe partea cealalta (se reduce tendinta de intrare in directia vantului).

4.7 Criteriile principale ale unei tehnici corespunzatoare

La descrierea tehnicii trebuie sa se exemplifice in mod normal unele faze. Se accentueaza ca in practica fiecare lovitura trebuie sa formeze o unitate, iar loviturile trebuie sa se inlantuie cursiv si armonios. Tehnica nu a fost desemnata nici de forma nici de indicatiile pentru pozitii, ci doar de tipicitatea si economia fortelor. De aceea, de exemplu, nu s-a pus accent pe pozitia capului. Se va avea in vedere doar sa se evite orice spasm al muschilor cefei. Alte hotarari nu s-au luat cu ce frecventa a loviturilor sa se asigure o tehnica optima. Un canotor bun trebuie sa stapaneasca la fel de bine frecventele de lovituri intre 20-40. Alegerea frecventei de lovituri in curse depinde atat de mult de structura loviturii, de temperament, de pregatirea fizica si indemanare incat o indicatie in descrierea tehnicii nu prea are sens. Caracteristicile date pentru o tehnica rationala isi mentin valabilitatea lor la toate frecventele. Calitatea tehnicii se manifesta in cele din urma doar printr-o performanta competitionala efectiva. Totusi, pentru antrenor este important sa poata controla calitatea pe baza unor caracteristici evidente:

Exploatarea deplina a fortelor utilizate pentru avansare - evitarea tuturor greselilor care scad performanta.

Deplasarea continua, lina a barcii fara o evidenta aplecare si o pornire brusca.

Pozitie stabila in apa si aer care se remarca prin faptul ca palele trec prin apa si aer fara oscilatii.

Atingerea unei viteze de baza inalte care va fi mentinuta pe cat posibil pana la final - transformarea economica a tuturor fortelor pentru inaintare.

La schimbarea frecventelor sau in conditii grele se vor mentine caracteristicile unei lovituri perfect armonioase.

O uniformitate extrema a tuturor miscarilor in barcile cu echipa.

Mentinerea perfecta a cursului.

5 Tehnica vaslitului cu rame

Pentru ramatul la babord sau la tribord nu exista deosebiri. Se va tinde ca fiecare sportiv sa fie stapan pe ambele parti inainte sa se faca numirea pentru un loc specific.

5.1. Conducerea ramelor

Aproximativ la o palma distanta, mainile prind manerul ramei astfel incat degetele mari sa apuce sub, iar celelalte degete peste maner (se tin lejer). Numai in cazuri izolate, degetul mare al mainii exterioare (care este mai departata de furchet) se aseaza lateral sau la capatul manerului. Intoarcerea in plan orizontal si vertical al palei este executata doar de mana interioara, iar manerul ramane lejer in palma mainii exterioare relaxate.

5.2 Trecerea ramei prin apa

Pozitia de aplecare in fata la rame este alta fata de vasle. Conform pozitiei unghiulare a ramei, canotorul trebuie sa urmeze cu trenul superior si in special cu umerii, parghia interioara, deci trebuie sa penduleze (sa treaca) putin dincolo de linia chilei. Asa cum o cere pozitia oblica a parghiei interioare, umarul exterior (mai indepartat de furchet) este mai ridicat decat cel interior. Bratul exterior este intins, deoarece parcurge drumul mai lung, iar cel interior este usor flexat Picioarele sunt paralele si flexate, in orice caz, conform lungimii trunchiului, piciorul mai aproape de furchet poate fi cuprins intre cele doua brate. Piciorul exterior isi gaseste loc in afara, dar aproape de bratul exterior. Mai ales in faza initiala de trecere prin apa a palei, bratul exterior si piciorul dinspre furchet trebuie sa depuna un efort mai mare. Intrucat directia de tractiune a bratelor depinde de pozitia centurii scapulare, ramerul trebuie sa duca corpul dupa terminarea pozitiei de aplecare in fata exact in planul chilei spre prova. Axa umerilor si a bazinului trebuie sa fie, in faza de mijloc a trecerii palei prin apa, perpendiculare pe axa longitudinala a barcii. Capul trebuie tinut tot conform cu axa. Si in pozitia de extensie dorsala, trunchiul ramane deja, din motive de echilibru al barcii, deasupra chilei. Trenurile superioare ale unei echipe trebuie sa se acopere pe fiecare parte a bordului. Multi dintre rameri neglijeaza extensia dorsala complet si nu au nici macar o pozitie verticala. Extensia poate fi mai mica fata de vasle insa trebuie executata ca o conditie pentru extensia activa a umerilor in finalul trecerii palei prin apa si o scoatere fara obstacole a acesteia cu aproximativ 10 grade.

La finalul tragerii, trunchiul ramane odata cu extensia umerilor putin incovoiat, fara ca ramerul sa cada peste parghia interioara. Fortele musculare ale bratului dinspre furchet si ale piciorului exterior se vor exploata pe deplin in faza finala! Dupa ce indepartarea mainilor a fost executata cursiv, parghia interioara va fi dusa fara pauza cu bratele intinse deasupra genunchilor in pozitia de aplecare inainte. Miscarea de rulare pe carucior pana la franare va fi executata in pozitia de aplecare inainte in mod uniform si fara intrerupere.

5. Cateva principii privind antrenamentul tehnic.

Antrenamentul tehnic are sens doar cand fiecare este hotarat sa se contreze la maximum. Dupa o ora, atentia scade in mod normal. Atunci exersarea in continuare a tehnicii ar insemna pierdere de timp.

N-are rost sa i se atraga continuu atentia sportivului asupra greselilor, daca el nu stie in ce consta cauza si care ar fi remediul (vezi capitolul "arimare").

Se va elimina mereu numai cate o greseala - se va incepe cu greselile principale!

Valorificarea antrenamentului tehnic. Fotografiile si filmele sunt mai convingatoare decat mult vorba. Fiecare sportiv va fi impulsionat la gandire prin alcatuirea unor elemente de miscare.

Studiul bazelor mecanice sprijina intelegerea tehnicii.

Dezvoltarea tehnicii se va face in conditii pe cat se poate de normale, fara valuri, vant si ploaie.

Consolidarea miscarilor se va face mai tarziu in cele mai diferite conditii de vreme si mediu si la toate frecventele de lovituri. Numai astfel se poate evita ca influentele exterioare sa se repercuteze nefavorabil asupra tehnicii la o competitie.

6. Particularitatile tehnicii startului

Masurari intermediare au aratat ca cel tarziu dupa 50 de m s-a atins de regula viteza maxima. Dupa aceea, trebuie sa se faca trecerea la tehnica descrisa. Pentru o pornire rapida a barcii din pozitia de repaos se considera ca ar fi corespunzatoare urmatoarea solutie: daca barca s-a echilibrat pana la nemiscare se introduc palele. Prima lovitura trebuie sa aduca echipei siguranta ca urmatoarele pot fi efectuate cu forta maxima a bratelor. Pentru a pune in miscare barca intr-o pozitie perfecta cu ajutorul primei lovituri se foloseste cel putin jumatatea lungimii sinelor; unele echipe avanseaza chiar mai mult. Urmatoarele lovituri de start cu un drum scurtat pe sine se efectueaza, de asemenea, cu putere prin forta bratelor. Astfel, nu este necesar de a se intoarce palele complet dupa introducerea in apa. Ele sunt intoarse doar putin pana la o noua introducere verticala. Cu fiecare lovitura se lungeste drumul de rulare pe sine, asa ca dupa 10 pana la 15 lovituri s-a efectuat trecerea la lovitura de cursa.

Despre dezvoltarea tehnicii de start:

Semilovituri: li se cere sportivilor ca la ramarea cu o frecventa medie de lovituri sa foloseasca doar jumatate din lungimea sinelor. Mare accent se va pune pe rapida "indepartare a mainilor". Spre sfarsitul perioadei de pregatire se pot executa serii de 10, 20 si 30 de semilovituri cu o forta crescanda si o frecventa sarita. La o lectie de antrenament se recomanda 60-80 de lovituri de start, iar intr-o saptamana aproximativ 200 de asemenea lovituri.

"Startul lansat". Trecerea de la aplicarea unei forte scazute la una crescuta! Trecerea de la o frecventa mica la una crescuta!

Mai intai se vor face exercitii pe o apa linistita, apoi pe una usor agitata si in cele din urma in conditii foarte grele. Comenzile de start sa le dea carmaciul, antrenorul sau chiar arbitrii, pentru ca sportivii sa se obisnuiasca cu cat mai multe variatii si chiar cu comenzile de start in limba franceza. La antrenament se vor incerca conditiile specifice competitiilor (starturi marcate, intrarea si iesirea barcii, startul concomitent cu alte barci, asezarea barcii corect la start in caz de vant lateral, concentrarea deplina asupra repetarii dupa un start gresit).

In incheiere, 3 principii valabile in genere pentru dezvoltarea tehnicii:

Treapta 1: cu o forta redusa si cu o frecventa mica de lovituri se asigura o desfasurare corespunzatoare.

Treapta 2: stapanirea tuturor frecventelor cu folosirea fortei maxime, fara a neglija calitatea tehnica.

Treapta 3: consolidarea tehnicii in conditii exterioare dificile (vant, valuri, barca nearimata s.a.).

7 Tehnica si respiratia

La canotajul competitional, conditiile pentru o respiratie adanca sunt in contradictie cu posibilitatile pe care le ofera tehnica. O inspiratie libera presupune ca trenul superior sa aiba o pozitie dreapta si ca diafragma sa nu fie stanjenita de incovoierea corpului. Ca si halterofilul si canotorul va fi in stare sa efectueze un lucru greu doar cand isi tine respiratia (sub presiune). Aceasta stare intervine la trecerea palei prin apa. Nu ramane alta solutie decat daca se efectueaza inspiratia cu putin inainte si in timpul atacului apei. Conditiile sunt nefavorabile, deoarece diafragma este ingustata in pozitia de aplecare inainte, iar la vaslire cu rama se fixeaza si toracele prin pozitia bratelor.

Cu atat mai importanta este obisnuirea constienta cu o inspiratie foarte adanca si scurta, pentru a putea acoperi nevoia marita de oxigen. Expiratia intervine in momentul degajarii. De regula, nu ajunge aceasta prima eliminare a aerului si in ultima treime de glisare se efectueaza a doua expira tie. Acesta este momentul inspiratiei. Dupa Lorke se practica aceasta tehnica a respiratiei cu devieri minore de natura individuala la lovitura de cursa. La start exista din cauza frecventelor ridicate de lovituri urmatoarele aspecte: aproximativ pana la a opta lovitura, canotorul are timp pentru o singura expiratie. Cu aceasta se pune problema daca tot aerul consumat poate fi si eliminat. Variind de la individ la individ se omit intre lovitura 1 si a 6-1 una sau mai multe lovituri pentru respiratie. Intre lovitura a zecea si a cincisprezecea apar de regula respiratii adanci, pentru a acoperi deficitul de oxigen care s-a instalat si pentru a ajunge la un ritm al loviturilor similar cu ritmul respirator. Aceasta stare este asigurata de-abia la lovitura a 22-a. La sprinturi si in faza finala a concursului apar, mai ales la cresterea frecventelor de lovituri, perturbari asemanatoare cu cele de la start. De aici rezulta ca o importanta deosebita de mare trebuie sa i se acorde pregatirii sistematice a respiratiei in conditii apropiate celor competitionale. In final, amintim ca la frecvente joase si la aplicarea unei forte mai reduse, deci si la incepatori, se poate renunta atat la expiratia dubla ca si la presing. Se recomanda ca la canotajul turistic si la antrenamentul de rezistenta cu o forta medie sa se respecte tehnica de respiratie functionala, deci inspiratia de trecere prin apa si expiratia la degajare si glisare inainte.

8 Siguranta echilibrului

Se stie ca echilibrarii barcii - adica in conditii vitrege - ii revine o importanta decisiva in competitie. Simtul echilibrului (aparatul vestibular) al sportivului nu este la fel de bine dezvoltat la toti, dar poate fi "educat" prin diferite exercitii specifice. Centrul preocuparilor in antrenament trebuie sa-l reprezinte exercitiile in barca:

glisare inainte exagerat de lenta;

dupa mai multe lovituri puternice - mentinerea echilibrului in pozitia de baza;

dupa fiecare lovitura imediat dupa degajare, se va persista in aplecarea pe spate (palele afara din apa)

Dupa lovituri puternice, barca va fi lasata sa inainteze si se va executa miscarea completa de vaslire, dar fara a trage cu palele in apa. Toate "acrobatiile" in simplu, ca ridicarea in picioare si executarea unor exercitii gimnastice consolideaza increderea in sine si fata de barca. Vaslirea cu un singur brat in barca cu rame sau vaslirea cu ochii inchisi sau in intuneric sunt exercitii care dezvolta echilibrul. Vaslitul in intuneric contribuie totodata foarte mult la dezvoltarea ritmului echipei, deoarece o lovitura uniforma poate fi retinuta doar dupa ureche si printr-un simt dezvoltat pentru miscare.

Exercitii de echilibru pe uscat:

In prezent se acorda prea putina importanta educarii echilibrului, dar mai ales la tineri, trebuie mobilizate toate rezervele pentru stapanirea rapida a S₁. Este necesar sa se prefere exercitiile care sa se execute din asezat pentru a transmite calitatea care trebuie insusita asupra barcii:

asezat pe barna de echilibru, sportivul se taraste cu sprijin sau fara sprijin pe maini de la un capat la altul. Din asezat pe barna intinderea picioarelor, balans lateral al picioarelor, inclinare laterala a trunchiului. Gimnastica bratelor. Exercitii pe o barna de echilibru care este rotunjita pe partea inferioara si care se sprijina pe dispozitive boltite. Aceasta se apropie de conditiile barcii in apa.

Sportivul se va aseza intr-o cada cu format de albie, picioarele le va sprijini pe un gen de palonier si va tine cada in echilibru. Tot astfel de forme aplica schiorii pentru coborare numai ca stau in picioare pe un "leagan". Acelasi efect s-ar putea obtine pe o scandura care a fost asezata pe o suprafata boltita.

Multe exercitii de sarituri pe trambulina. Aceste exercitii intaresc concomitent si musculatura abdominala.