Autoritatile administratiei publice locale si organizarea administrativa

Autoritatile administratiei publice locale si organizarea administrativa

Societatea romaneasca se afla intr-un continuu proces de schimbare in care toate elementele de ordin economic, social, politic, civic au cunoscut o noua dinamica in incercarea de adaptare la conditiile prezente (Romania, tara din Europa Centrala si de Est, in urma deciziei de la Helsinki din decembrie 1999 a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeana. In decembrie 2004 a incheiat negocierile de aderare). In urma deciziei de la Helsinki din decembrie 1999, Romania a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeana, proces care a fost finalizat in decembrie 2004, fixandu-se ca tinta de aderare in Uniunea Europeana 1 ianuarie 2007. Un sistem democratic este functional atunci cand economia inregistreaza reusite si in masura in care se dezvolta un spirit democratic in mentalitatea sociala.In aceasta transformare a societatii romanesti nu se poate face abstractie de sistemul administratiei publice, de necesitatea introducerii unei dimensiuni europene in acest domeniu, in conformitate cu valorile acestui spatiu administrativ. Prin derularea coerenta si continua a procesului de descentralizare, in perioada imediat urmatoare, vom putea asista la cresterea calitatii si eficientei serviciilor publice, iar administratiile locale vor raspunde intr-o masura (imbunatatita) mai mare exigentelor cetatenilor si dezvoltarii locale.Pe termen scurt, administratiile publice locale si-au fixat urmatoarele prioritati: ameliorarea furnizarii de servicii locale de calitate, cresterea veniturilor la nivel local, sprijinirea dezvoltarii capacitatii de valorificare a potentialului local si implementarea de masuri pentru atragerea de investitori strategici in zona de competenta etc. In acest scop, administratiile publice locale sunt considerate ca unitati primare ale politicii locale si ale procesului decizional. Provocare majora pe termen scurt si mediu pentru administratiile publice locale, crearea mecanismelor care sustin aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este necesara atat pentru a face fata schimbarilor culturale, economice, a putea gestiona fondurile europene, cat si pentru a pune in practica politicile publice specifice. In acest sens, dezvoltarea capacitatii administratiilor publice locale este strans legata, pe langa alte aspecte, si de cresterea nivelului de pregatire a functionarilor publici care deservesc aceste institutii publice locale.

Organizarea administratiei poate lua forme diferite in functie de interesele politice majore sau interesele sociale, in raport de traditie si de gradul de democratizare a tarii. Din acest punct de vedere statul poate proceda la organizarea centralizata a administratiei, la descentralizarea administrativa sau la descentrarea unor servicii administrative. Aceste forme ale organizarii administratiei poarta denumirea de regimuri administrative sau moduri reale prin care administratia isi desfasoara activitatile in stat.

Baza constitutionala a organizarii administratiei in momentul de fata o constituie urmatoarele trasaturi din Constitutie:administratia din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice[1] prefectul, in calitatea sa de reprezentant guvernamental pe plan local are obligatiile de a conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale organizate in fiecare judet .

Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice[3].

Referindu-se la modul de organizare a administratiei teritoriale, doctrina administrativa contemporana, dezvoltand doctrina interbelica, se opreste la trei principii fundamentale:

principiul centralizarii - ce presupune exclusiv dependenta organelor locale de organele administratiei centrale. Din punct de vedere juridic, organele centrale sunt singurele care adopta decizii aplicabile in teritoriu iar autoritatile din teritoriu au doar competenta executarii deciziilor autoritatilor centrale;

principiul desconcentrarii - care este, in realitate, o forma a centralizarii, constand in recunoasterea unei anumite puteri de decizie agentilor statului, repartizati pe intregul teritoriu al tarii;

principiul descentralizarii - care presupune existenta unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, care au atributii proprii, intervenind direct in gestionarea si administrarea "afacerilor" colectivitatii. Ideea de descentralizare implica ideea de autonomie locala[4] (conform art. 120 din Constitutia Romaniei din 1991, amendata in 2003, "administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale [.]").

Ca realitate juridica, autonomia locala a variat si variaza dupa mai multi factori, intre care: traditia istorica, cadrul geografic, resursele economice, gradul de instructie civica sau politica, stadiul atins de reglementarile nationale si internationale.

Trebuie retinut faptul ca, oricat de larga este autonomia locala deci competenta autoritatilor alese sau, dupa caz, a stabilimentelor publice (tehnice) de a rezolva problemele locale aceste autoritati isi desfasoara activitatea in cadrul unui stat si nu in afara acestuia. Astfel, trebuie tratate doua chestiuni distincte: pe de o parte, natura autonomiei fata de stat a acelor autoritati prin care se realizeaza descentralizarea administrativa iar pe de alta parte, limita statala a activitatii acestora.

Ca element esential al autonomiei locale, descentralizarea nu poate fi conceputa fara existenta unui control din partea statului (denumit traditional control de tutela), exercitat in unele tari (Franta, Italia) de functionari sau autoritati ale administratiei de stat, iar in altele (Marea Britanie) de catre judecatori.

Din analiza acestor trasaturi se pot desprinde urmatoarele concluzii: regimul administrativ din Romania e un regim de descentralizare, in virtutea caruia se asigura unitatilor administrativ-teritoriale posibilitatea alegerii de organe de conducere proprii ale caror atributii se afla numai sub imperiul legii. Aceste autoritati au competente deosebit de sporite, nu se gasesc in raport de subordonare fata de nici o alta autoritate, aflandu-se in schimb sub autoritatea Guvernului, care poate sa ia masuri de destituire sau de dizolvare a acestor autoritati numai in cazuri exceptionale si dupa o procedura prealabila foarte complexa. O astfel de masura extrema a Guvernului e supusa controlului judecatoresc pentru ca numai in acest mod s-ar putea proteja regimul administrativ de descentralizare si de autonomie locala.

1 .Centralizarea

Centralizarea sau concentrarea este sistemul (regimul) administrativ care, in general; implica o stransa dependenta a autoritatilor locale fata de autoritatea centrala (executiva), prin numirea de catre acestea a autoritatilor administratiei publice locale, sistem care este determinat de ideea de autoritate, caracteristica acestui sistem este faptul ca, puterea administrativa imprima in toate partile tarii o directie uniforma, nelasand nici o parte din decizie cetatenilor.[5]

Intr-un sistem centralizat nu exista viata administrativa in afara autoritatilor centrale, acestea fiind singurele abilitate sa ia decizii administrative pentru intreg teritoriul tari; autoritatile locale fiind conduse dupa normele de reglementare venite de la centru, de catre organe instituite, de catre functionari numiti direct de centru si cu mijloace financiare procurate de centru.

In practica, insa, sistemul centralizator trebuie sa tina seama de realitatile sociale si ale comunei, centru de viata naturala, rezultat al istoriei, realitate sociologica pe care regimul administrativ nu poate sa nu o recunoasca[6].

Statul centralizat admite existenta colectivitatilor locale ca persoane juridice care au cerinte specifice si resurse proprii, dar el este cel ce numeste si conduce agentii (functionarii) care administreaza comunitatile locale.

Organizarea centralizata a administratiei publice reprezinta, altfel spus, un sistem adrninistrativ in cadrul caruia exercitarea competentelor de catre autoritatile locale este supusa, in mod direct sau prin interpusi autoritatii executive si puterii ierarhice a acesteia. Existenta unui asemenea sistem se bazeaza pe faptul ca nu se recunosc si alte diversitati de interese ori aspiratii in cadrul unui stat, care aparandu-si unitatea de actiune, uita ca aceasta se afla in contradictie cu diversitatea intereselor componentelor sale[7]

In consecinta, centralizarea in administratia publica inseamna, in plan organizatoric, subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor (agentilor) publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, carora li se subordoneaza si le raporteaza modul cum exercita conducerea, iar in plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele locale. Aceste autoritati locale nu actioneaza, deci, in nume propriu, nu reprezinta persoana juridica, si iau toate masurile numai in numele statului.

Centralizarea, de regula, imbraca forma concentrarii si cea a desconcentrarii administrative.

Concentrarea administrativa este sistemul de organizare tentaculara, ermetic centralizata a institutiilor statale care,, nu este numai absurd, dar si impracticabil'. Acest sistem ignora realitatile concrete si specifice din unitatile administrativ-teritoriale, care pot genera, in timp, tensiuni si diferente, ,,pericolul virtual al unei asemenea administratii fiind anuntat ca «asfixia executivului» sau ,,apoplexia centrului si paralizia extremitatilor '.

Desconcentrarea administrativa consta in largirea sferei de atributii a serviciilor si agentilor autoritatii centrale (executive) de la nivel local, adica transferarea puterii de decizie a puterii centrale catre reprezentantii sai locali, mentinandu-se, totodata, stransa dependenta si subordonarea aacesteia din urma, sau, mai concis, transmiterea catre agentii locali ai statului a unei puteri de decizie mai mult sau mai putin intinse.

Din cele aratate rezulta ca prin centralizare administrativa se realizeaza o stransa dependenta a administratiei publice locale fata de autoritatea centrala prin numirea sau controlarea de catre acestea a autoritatilor administratiei publice.

2.Desconcentrarea

Organele locale si conducatorii acestora sunt numiti de organele ierarhic superioare care ii si pot destitui. In schimb, aceste organe se bucura de o serie intreaga de competente care nu au existat pana atunci. Aceste competente tin de interesele locale, dar se mentin o serie de sarcini ale organelor locale care nu pot fi exercitate direct, ci numai cu aprobarea, acordul, avizul etc. al organului ierarhic superior. Practic, in acest regim, caracteristica principala consta in aceea ca pot exercita multe dintre atributii in interesul colectivitatii pe care o deservesc, asumandu-si responsabilitatea deciziei luate.Prin aceasta se realizeaza deplasarea in teritoriu a unei importante parti a activitatii administratiei publice centrale[11].

Deconcentrarea constitute, totusi, o etapa pe calea recunoasterii diversitatii si specificului local precum si a adoptarii deciziilor luate de autoritatile locale ale statului. Asa cum se precizeaza in literatura franceza de specialitate desconcentrarea reprezinta ,,transferul atributiilor autoritatilor centrale catre reprezentantul local al acestora (prefectul), ori la reprezentanti locali ai statului, ca si dreptul de tutela administrativa de la organele centrale de stat la reprezentantii locali ai acestora'.. ,redistribuirea de competente administrative si financiare,de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale catre proprile structuri de apecialitate din teritoriu[12].

Deconcentrarea semnifica, deci, o etapa intermediara menita sa pregateasca, de cele mai multe ori, calea descentralizarii, cu care insa nu trebuie confundata intrucat intre desconcentrare si descentralizare nu exista o diferenta de nivel ci o diferenta de natura.[13]

3.Descentralizarea

Ca regim administrativ, da posibilitatea atat colectivitatilor umane, cat si unor servicii publice sa se administreze singure, dar sub autoritatea statului.

Termenul de descentralizare provine din francezul ,,Decentralisation', care semnifica o miscare contrara centralizarii.Cu alte cuvinte, ea actioneaza intr-un cadru secundar ce presupune existenta centralizarii prealabile, exprimata in diferite moduri, pe care o contracareaza.Miscarea de descentralizare, in opinia lui J.Baguenard, are vedere in rezolvarea,intr-un mod original, dialectica dintre unul si multiplu, altfel spus, trebuie sa respecte unitatea si indivizibilitatea nationala, constitutional proclamata, incurajarea, in acelasi timp, a diversitatii locale, in mod legal organizata.

Descentralizarea determina, in esenta, un mod de organizare a puterii de stat, si, ca atare, nu trebuie sa surprinda ca suscinta, pe de o parte, discutii juridice si provoaca, pe de alta parte, numeroase dimensiunii politice.De altfel, inca din 1835, Alexis de Tocqueville, in lucrarea sa ,Despre democratie in America' explica, in mod direct, necesitatea descentralizarii: " putere centrala, spunea el, oricat de luminata si savanta ar fi, nu poate sa cuprinda toate detaliile unui popor. Tendinta permanenta a (arilor democratice este de a concentra forta guvernamentala in mainile singurei puteri care reprezinta poporul', astfel incat " libertatile provinciale' devin singurele garantii de care dispun democratiile pentru a se pune " la umbra excesul de despotism' al guvernamantului statal'[14].

Atunci cand vorbim despre descentralizare in general, trebuie sa avem in vedere ca aceasta reprezinta, mai inainte de toate, repunerea completa a principiilor democratiei doctrinei filosofice si a structurilor statului.

Ca atare, descentralizarea va fi intotdeauna insotita de masuri si mecanisme care permit participarea cetatenilor la conducerea si administrarea colectivitatilor locale si de aceea este denumita descentralizare democratica'. Notiune complexa, descentralizarea democratica, defineste diferitele modalitati de repartizare a resurselor, a responsabilitatilor si a deciziei, in conditiile existentei unui control al acestor mecanisme, control ce se manifesta intre alia, si prin responsabilitatea pe care cei alesi o au fata de cetateni[15].

3.1.Limitele descentralizarii.

Regimul descentralizarii are si el anumite limite, dupa cum statul este unitar, dar descentralizat, sau federal. In statul federal, colectivitatile componente care il alcatuiesc isi fundamenteazai competentele de la Constitutia federala; aceste competente determina forma institutiilor locale. In statul descentralizat, ansamblul statutului lor juridic decurge din lege. Drept urmare, colectivitatile locale nu au competenta sa adopte modificari la organizarea administrativa locala si nici sa creeze alte autoritati administrative in locul lor ori pe langa cele stabilite de lege. In acest sens, autoritatile administratiei publice locale urmeaza sa respecte riguros dispozitiile legii. In schimb, prin lege organica statutul lor juridic ori competentele autoritatilor locale pot fi oricand modificate.

In statul federal, colectivitatile care le compun sunt asociate la exercitarea puterii centrale, ceea ce nu este cazul in statul unitar descentralizat. in statul federal competentele se intind in domeniul legislativ si judecatoresc, pe cand colectivitatile locale, care au un regim descentralizat, nu au autonomie decat in domeniul administrativ. In timp ce in statul federal, ele sunt membre si suverane in ceea ce priveste reglementarea materiilor pe care Constitutia le-a stabilit in competenta lor, colectivitatile locale raman tot timpul sub controlul statului care verifica legalitatea activitatii lor[16].

Descentralizarea se exprima prin doua forme: descentralizarea teritoriala (administrativa) si descentralizarea tehnica[17].

Descentralizarea care are ca obiect colectivitatile locale (teritoriale) este denumita si descentralizare teritoriala, pe cand cea care priveste serviciile publice administrative ale statului, poarta numele de descentralizare tehnica.

1. Descentralizarea teritoriala administrativa presupune existenta unei comunitati de interese intre cetatenii unei unitati administrativ-teritoriale si recunoasterea colectivitatii locale ca si dreptul acesteia de a-si rezolva ele insele problemele locale.

In acest sens, Paul Negulescu definea principiul descentralizarii ca un regim administrativ care admite ,,.ca ingrijirea intereselor locale sau specifice sa fie incredintate la autoritati ai caror titulari alesi de corpul electoral local pot stabili norme valabile pentru locuitorii din acea localitate'[18]

Ca atare, o colectivitate locala poate fi considerata descentralizata, in masura in care indeplineste anumite conditii, si anume:

colectivitatea locala este dotata cu personalitate juridica;

recunoasterea existentei problemelor (treburilor) locale in mod distinct de problemele nationale;

colectivitatea locala dispune de autoritati locale proprii, alese;

colectivitatea locala este supravegheata de autoritatile statale numai printr-o forma de control specific, stabilit prin lege;

Descentralizarea este, astfel, regimul care permite nasterea de unitati autonome care realizeaza democratia locala in contextul existentei problemelor specifice ale colectivitatii locale, ce presupune implicit si existenta unor mijloace materiale de realizare a acestora, cum ar fi, un patrimoniu propriu, un corp de functionari alesi care sa gestioneze treburile publice, precum si o anumita autonomie financiara care se bazeaza pe existenta unor anumite surse proprii si unui buget propriu.

2. Descentralizarea tehnica desemneaza acordarea unei anumite autonomii unui serviciu public determinat, cauia i se confera personalitate juridica

Descentralizarea tehnica se realizeaza prin constituirea unor instituti publice sau a un instituti de utilitate publica are au dobandit personalitate juridica si care au la baza proprietatea  privata a statului ori a unor persoane fizice sau juridice. Ea corespunde mai mult exigentelor unei repartitii armonioase intre diferitele ramuri ale administratiei, care presupu existenta unui control de tutela[19].

Prioritatile descentralizarii

Ca un raspuns adecvat la problemele identificate la nivelul sistemului administratiei publice din Romania in domeniul descentralizarii si deconcentrarii serviciilor publice, au fost identificate urmatoarele prioritati:

1. Imbunatatirea sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate/ deconcentrate. Intr-o prima etapa, este necesar a se identifica schimbarile de politici necesare imbunatatirii sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate/deconcentrate. Pe baza directiilor analizate conceptuale dezvoltate in cadrul strategiei pot fi elaborate solutii alternative, care sa conduca la imbunatatirea procesului in diferite sectoare si domenii

2. Clarificarea competentelor la diferitele niveluri si structuri ale administratiei publice. In cadrul administratiei publice, descentralizarea si deconcentrarea trebuie sa fie tratate ca procese complementare. In fiecare din sectoarele si domeniile in care se desfasoara aceste procese, o distributie rationala a responsabilitatilor trebuie sa fie realizata pentru a imbunatati utilizarea resurselor, calitatea serviciilor oferite si orientarea catre cererile beneficiarilor. In acest sens, se vor derula proiecte-pilot incluzand negocierile, identificarea resurselor si transferul efectiv al competentelor la nivel local conform mecanismelor si procedurilor standard stabilite, inainte de generalizarea sistemului propus.

Intarirea autonomiei financiare. Pentru implementarea masurilor prioritare din cadrul reformei, trebuie sa fie intarita autonomia locala si capacitatea de management prin cresterea cuantumului veniturilor proprii la nivel local si prin intarirea predictibilitatii sistemului de alocare. Trebuie sa fie stabilite reguli si proceduri stricte de alocare, precum si mecanisme de echilibrare, revizuite periodic, astfel incat sa garanteze un nivel mimim al serviciilor in conformitate cu standardele nationale. O autonomie financiara crescuta trebuie sa fie insotita de constrangeri bugetare severe, de o transparenta sporita si o mai buna aplicare a reglementarilor privind utilizarea resurselor si raportarea. Dintre cele mai importante masuri care sa sprijine aceasta prioritate mentionam: cresterea veniturilor proprii la nivelul administratiilor locale; introducerea sistemului de calcul bazat pe alocarea subventiilor operationale; proceduri si reguli stricte pentru derularea finantarilor pentru investitii; imbunatatirea sistemului de predictibilitate a alocarilor de la nivel central; imbunatatirea sistemului de egalizare a distributiei resurselor pe orizontala; imbunatatirea sistemului de management al bugetului si de raportare la nivel local.

4. Redefinirea competentelor prefectilor. Trebuie sa fie clar definite rolul acestora in coordonarea serviciilor deconcentrate, resursele si mijloacele de care dispun. In acelasi timp, este necesara o crestere a competentelor profesionale ale prefectilor, avand in vedere faptul ca, incepand cu 2006, acestia au devenit inalti functionari publici.

5. Crearea capacitatii, instrumentelor si procedurilor necesare implementarii strategiei. In implementarea strategiei o atentie speciala trebuie acordata pregatirii specializate a personalului implicat in implementarea reformei. Trebuie intarite cunostintele lor despre procesul de descentralizare si deconcentrare, despre noile responsabilitati si relatii intre diferitele structuri si organisme, despre monitorizarea procesului de implementare, astfel incat aplicarea masurilor de reforma sa conduca la o mai buna calitate a serviciilor oferite. In paralel cu implementarea etapelor reformei, cresterea capacitatii de elaborare si implementare a politicilor la nivelul structurilor locale trebuie avuta, de asemenea, in vedere. Dintre cele mai importante masuri care sa sprijine aceasta prioritate mentionam: elaborarea unui sistem stan standard de proceduri si norme care sa sprijine implementarea strategiei; intarirea capacitatii autoritatilor locale in gestionarea si furnizarea noilor servicii descentralizate; pregatirea resurselor umane necesare sustinerii procesului de descentralizare/deconcentrare

4.Sarcini si atributii primarului si ale consiliului local

in realizarea autonomiei locale

Prin sarcini se intelege, in dreptul public, acele necesitati obiective, valorificate politic si consacrate legislativ, care reprezinta ratiunea de a fi a unei autoritati.

Intr-o raportare stricta la autonomia locala si la dispozitiile legii putem afirma ca primarul are trei categorii de sarcini:

a) de reprezentare;

b) de executiv al consiliului local;

c) sef al administratiei locale si al aparatului propriu.

Coroborand articolul 21 cu articolele cuprinse in capitolul 3 din 215/2001, desprindem concluzia ca primarul reprezinta autoritatea administratiei publice autonome locale cu caracter executiv[21].

Legea romana a administratiei publice locale, ca si legea anterioara, consacra un dublu statut al primarului: autoritate care reprezinta colectivitatea teritoriala care l-a ales sau intr-o formula consacrata in limbajul juridic francez 'agent al colectivitatii teritoriale[22]'; autoritate ce reprezinta puterea statala la nivelul unitatii administrative teritoriale, sau, in acelasi limbaj 'agent al statului 'la nivelul comunei. orasului (municipiului).

Legea prevede in mod expres ca primarul este seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratei publice locale, pe conduce si il controleaza . Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu persoane fizice sau juridice romane sau straine precum si in justitie .

In calitate de executiv al consiliului local, primarul are atributii in pregatirea deciziei consiliului local, in punerea in aplicare a acesteia si de raport.

Atributiile in pregatirea deciziei consiliului local:

intocmeste proiectul bugetului local si contul de incheiere a exercitiului bugetar[26];

ia masuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitatii, supus aprobarii consiliului;

propune consiliului spre aprobare organigrama, statul de functii, numarul de personal si regulamentul aparatului propriu[27];

propune consiliului consultarea populatiei prin referendum cu privire la probleme locale de interes deosebit[28];

propune consiliului numirea si eliberarea din functie a conducatorilor regiilor si serviciilor publice locale;

este obligat sa puna la dispozitia consilierilor, la cererea acestora, informatiile necesare in vederea indeplinirii mandatului. [29]

In ceea ce priveste punerea in aplicare a hotararilor consiliului local, atributia de principiu a primarului este asigurarea aducerii la indeplinire a hotararilor consiliului local iar daca apreciaza ca o hotarare este ilegala, sesizeaza prefectul in termen de 3 zile de la adoptarea acesteia.

Referitor la obligatia de raport a primarului, in Legea nr. 215/2001 se prevede o norma de principiu si, de asemenea, norme care vizeaza situatii speciale: prezentarea unor informari privind starea economica si sociala a comunei sau orasului; informari asupra modului de aducere la indeplinire a hotararilor consiliului local.

In calitate de sef al administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate, atributiile primarului vizeaza: chestiuni de personal; de patrimoniu; de servicii publice locale. Astfel,

numeste si elibereaza din functie personalul din aparatul propriu, cu exceptia secretarului

exercita functia de ordonator principal de credite ;

raspunde de inventarierea si administrarea bunurilor din domeniul public si privat al comunei/orasului;

asigura intretinerea si reabilitarea drumurilor publice proprietate a comunei/orasului,

instalarea semnelor de circulatie, desfasurarea normala a traficului rutier si pietonal;

exercita controlul asupra activitatii din targuri, piete, oboare, locuri si parcuri de distractii si ia masuri pentru buna functionare a acestora[31];

conduce serviciile publice locale; indruma si supravegheaza activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale[32].

Conform art. 70 din Legea nr. 215/2001, primarul poate delega viceprimarului/ viceprimarilor unele din aceste atributii (cele ce vizeaza: gardienii publici, locuintele sociale, targurile si oboarele, domeniul public si privat).

Legea nr. 215/2001 prevede ca "primarul indeplineste si alte atributii prevazute de lege sau de alte acte normative, precum si insarcinarile date de consiliul local".

Consiliul local reprezinta o autoritate colegiala a administratiei publice locala aleasa in vederea solutionarii problemelor de interes local[33].