Notiunea de statut al functionarilor publici

NOTIUNEA DE STATUT AL FUNCTIONARILOR PUBLICI

Pornind de la termenul de statut, potrivit prof. Paul Negulescu, acesta provine din cuvantul latinesc "statutum", care deriva din verbul "statuere" care inseamna a decide, a ordona. Ca substantiv, prin aceasta notiune se intelege actul juridic prin care se impun anumite masuri, dispozitii, in virtutea dreptului de comanda al statului.

Asadar, prin Statutul functionarilor publici intelegem ansamblul de reguli referitoare la situatia functionarilor publici, care formeaza dreptul comun al functiei publice.

Este bine de stiut ca primul statut al functionarilor publici l-a facut imparatul Hadrian. Roma Antica era preocupata de buna administrare a statului, iar in Bizant, serviciile publice, asa cum au fost numite mai tarziu, in textele teoretice, erau organizate in zeze ramuri, cu nenumarate ministere.

In Romania, primul act normativ care a purtat denumirea se statut este Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris (7 august 1858) din 2 iulie 1864.

Cercetarea legislatiei si a doctrinei ne ofera posibilitatea sa sustinem ca regula o reprezinta existenta unor coduri sau statute, cu rol de drept comun al functiei publice. Se poate sustine ca in toate tarile Uniunii Europene exista un statut.

Spre exemplu, in Belgia este in vigoare, cu numeroase modificari, Decretul-regal din 2 octombrie 1937, care este intregit cu Legea din 20 februarie 1900 si Decretul-regla din 22 noiembrie 1991.

Franta are o situatie specifica, Statutul general al functionarilor publici este dat 4 legi: Legea din 13 iulie 1983, care are ca obiect reglementarea drepturilor si obligatiilor functionarilor, Legea din 11 ianuarie 1989, referitoare la functia publica de stat, Legea din 26 ianuarie 1984, referitoare la functia publica teritoriala si Legea din 9 ianuarie 1986, care se referea la functia publica din spitale.

In Germania coexista Legea relativa la functia publica federala, din 14 iulie 1953, cu Legea relativa la drepturile functionarilor publici din 1 iulie 1957.

Irlanda, cum s-a aratat, inainte de adoptarea Constitutiei din 1937, pentru a marca separatia de traditia britanica, Parlamentul, inca din 194, a votat "Civil service Act", care a fost intregit in 1956, cu "Civil Regulation Act".

Grecia are in vigoare un Cod al functionarilor din 1977 care este insa intregit, mai ales in domeniul recrutarii functionarilor, de foarte multe decrete, fiind de retinut ca, in 1992, a fost constituita o "Comisie de codificare a dreptului functiei publice".

Italia are o lege-cadru din 29 martie 1983, care fixeaza principiile repartizarii competentei in materia functiei publice intre legiuitorul national, consiliile regionale si partenerii sociali. Cat priveste agentii e stat, exista un "Statut general" din 10 ianuarie 1957. Este de mentionat ca, in baza abilitarii legislative din 23 octombrie 1992, referitoare la "rationalizarea organizarii administratiei publice si la revizuirea reglementarilor in materie de salariati publici", Guvernul Amato a adoptat Decretul-lege din 23 februarie 1993, cunoscut sub numele de "decretul privatizarii functiei publice", care, cum se exprima specialistii, constituie o veritabila revolutie juridica, intrucat consacra principiul trecerii de la reglementarea unilaterala functiei publice, la conventiile colective negociate intre un agent autonom, reprezentant al autoritatii publice si sindicatele agentilor economici.

In Luxemburg exista o Lege din 16 aprilie 1979, care fixeaza "statutul general al functionarilor de stat", dar ea este completata cu alte legi, cum ar fi cele referitoare la mobilitatea functionarilor, precum si cu un mare numar de regulamente ale Marelui Duce.

In Spania, Statutul general pentru functionarii publici din 7 februarie 1964 a fost modificat substantial si pus in acord cu noua Constitutie (1978) prin legile din 2 august si 26 decembrie 1984, care au reprezentat bazele pentru reglementarile in materie ale "Comunitatilor autonome", incepand cu 1985.

Intr-o situatie de exceptie de la aceasta regula se afla Portugalia, unde Statutul functionarilor publici de stat este compus dintr-o duzina de decrete-legi, adoptate in cea mai mare parte intre 1986-1991, si in Anglia, unde exista o reglementare oarecum diferita de toate celelalte tari ale Uniunii Europene.

Cum s-a aratat, ideea care sta la baza dreptului englez este precedentul (common law), chiar si atunci cand se adopta legi speciale, cum au fost si cele in materia functiei publice, din secolul trecut se merge pe principiul actualizarii aplicarii acestora "pas cu pas", ceea ce nu necesita o noua lege, ci o reglementare a executivului, intervenind asa-numitele "ordine in Consiliu", prin care se poate, mai departe, delega reglementarea unui ministru sau alte autoritati ale administratiei centrale.